Sunteți pe pagina 1din 15

Universitatea “VALAHIA”

Facultatea de STIINTE JURIDICE SOCIALE SI POLITICE

RASPUNDEREA
FUNCTIONARULUI PUBLIC

POPESCU MADALINA
CUPRINS

Capitolul I : Raspunderea functionarului publice, notiuni


introductive

Capitolul II : Raspunderea disciplinara

Capitolul III : Raspunderea contraventionala

Capitolul IV : Raspunderea civila

Capitolul V : Raspunderea penala

Capitolul VI : Concluzii

2
Capitolul I .
Raspunderea functionarilor publici, notiuni introductive

Literatura de specialitate analizeaza, de regula, numai fenomenul raspunderii juridice,


iar in cursurile de drept administrative, pe acest fond metodologic, se analizeaza formele de
raspundere juridica a functionarilor (raspunderea penala, raspunderea administrativa,
raspunderea disciplinara, raspunderea materiala si raspunderea civila).1
In sfera cercetarii fenomenul raspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost
realizate mari progrese in ultimele decenii, atat in ceea ce priveste analiza formelor raspunderi
juridice, cat si in planul, mai larg, al relatiei dilectice dintre responsabilitatea sociala si
raspunderea sociala. Din aceasta perspectiva ,cercetarea raspunderii juridice, ca institutie
complexa a dreptului, a formelor sale ca institutii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie sa
depaseasca traditionalele cadre ale tehnicitatii juridice, realizandu-se o deschidere mai mult
spre filosofie, praxiologie, psihologie sociologie, etc.
Dupa cum doctrina de drept public subliniaza si in domeniul stiintei dreptului se
contureaza distinctia dintre notiunile de raspundere si responsabilitate, distinctie ce isi are
originea in tezele filozofice cu privire la delimitarea fenomenului raspunderii sociale de cel al
responsabilitatii sociale.
Aceasta delimitare se evidentiaza in ceea ce priveste dreptul administrative sub mai multe
aspecte.
In primul rand, dreptul administrativ analizeaza responsabilitatea si respectiv,
raspunderea autoritatilor administratiei publice.
In al doilea rand, dreptul administrativ analizeaza aceste fenomene in legatura cu
functionarii publici.
In al treilea rand, dreptul administrativ se preocupa de de cercetarea responsabilitatii
cetatenilor fata de normele juridice, respectiv a raspunderii acestora in cazul incalcarii lor.
Raspunderea juridica ,,intervine pe terenul raului infaptuit”, adica in urma savarsirii
unei abateri. Specific abaterilor savarsite de functionarii publici este faptul ca ele pot interveni
in timpul exercitarii functiei, in legatura cu exercitarea acesteia sau, pur si simplu, prin
abaterea de la anumite norme care nu au o legatura directa, nemijlocita cu functia, dar care
pun sub semnul intrebarii prestigiul functionarului public.
In doctrina intrebelica, raspunderea statului si a functionarilor sai era privita ca una
din formele de manifestare a responsabilitatii in dreptul administrativ. Se pornea de la teza ca
activitatea administratiei poate fi de multe ori o cauza de daune pentru particularii care vin in
1
Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Editia a III-a restructurata, revazuta si adaugita, Vol. I,
Editura All Beck - Bucuresti, 2001, pag

3
contact cu ea, ceea ce atragea interventia unei raspunderi materiale a acestora, alaturi de cea
disciplinara, atrasa de inalcarea unor norme de comportament profesional, de ordine si
disciplina intr-un serviciu public.
Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii acestuia, a carui
menire este reprimarea greselilor comise de agentii publici, aspect care reprezinta doar unul
din scopurile raspunderii.
Prin intermediul raspunderii se relizeaza atat scopul preventiv, cat si cel sanctionator,
carora ar trebui sa li se adauge potrivit doctrinei actuale, si cel educativ.
Lege nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici, cu modificarile si
completarile ulterioare reglementeaza in capitolul VII, Sanctiunile disciplinare si
raspunderea functionarilor publici.
Formularea acestui titlu a fost criticata in doctrina actuala ca fiind lipsita de precizie,
indicate fiind o denumire cu cele doua sintagme in forma inversata, adica ,,raspunderea si
sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici” sau si mai riguros, numai
,,raspunderea functionarilor publici”
Potrivit legii, incalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a indatoririlor de
serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz.
Spre deosebire de celelalte statute (coduri) ale functionarilor publici existente din anul
1923 in Romania, se constata ca actuala reglementare introduce elementul de vinovatie pentru
incalcarea indatoririlor de serviciu si reglemnteaza si alte forme de raspundere, in afara celei
specifice dreptului administrativ.2
Astfel dupa cum se poate observa, legea stabileste patru forme de raspundere
aplicabile functionarilor publici.
Aceste forme nu se exclud intre ele, se arata in doctrina recenta, ele putand fi
aplicabile concomitent daca fapta comisa intruneste in acelasi timp, conditiile unor forme
diferite de raspundere juridica.
Functionarul public poate deci sa fie sanctionat cu sanctiuni specifice fiecarei forme
de raspundere. Ceea ce, principal este interzis, nu reprezinta decat aplicarea a doua sanctiuni
de aceeasi natura juridica pentru aceeasi fapta.
Expresia ,,raspundere civila” are in vedere o raspundere pentru pagubele cauzate.
Aceasta este insa o institutie a dreptului administrativ, atunci cand paguba a fost
cauzata printr-un act administrativ declarat ilegal de catre instanta de contencios
administrativ, fiind vorba de o raspundere administrativ patrimoniala, specifica dreptului
administrativ.
2
Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, editia a III-a revazuta si adaugita,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag.

4
Poate fi identificata insa si ca o institutie a dreptului civil, atunci cand paguba a fost
produsa printr-o fapta plasata in afara atributiilor de serviciu, un delict civil ori printr-o
infractiune, fiind vorba de latura civila a procesului penal. 3
,, Incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare
functie publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de
lege constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea disciplinara a acestor.”

Capitolul II
Raspunderea disciplinara

Raspunderea disciplinara reprezinta un ansamblu de norme care reglementeza actele


si faptele (actiunile si inactiunile) savarsite de functionarul public in exercitarea atributiilor
sale sau in legatura cu acestea, sanctiunile care se aplica si normele procedurale
corespunzatoare.
In doctrina actuala au fost identificate urmatoarele trasaturi ale ale raspunderii
disciplinare: este o raspundere de drept public; intervine numai in cazul savarsirii unei
abateri disciplinare calificata ca atare prin norme ale dreptului public, deci in cadrul unor
raporturi de drept public; subiectul activ este un functionar public, iar subiectul pasiv este
autoritatea sau institutia publica la care acesta este incadrat; procedura de constatare, aplicare
si constatare, a sanctiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale; abaterile si
sanctiunile disciplinare sunt prevazute prin norme cu putere de lege sau in baza acestora, prin
statute speciale.
Constituie abateri disciplinare urmatoarele fapte : a) intarzierea sistematica in
efectuarea lucrarilor; b) absente nemotivate de la serviciu; c) interventiile sau staruintele
pentru solutionarea unor cereri in afara cadrului legal; d) atitudinile ireverentioase in timpul
exercitarii atributiilor de serviciu; e) nerespectarea secretului profesional sau a
confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter; f) refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile
si atributiile de serviciu; g) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor; h) manifestari care
aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care face parte; i) exprimarea
sau desfasurarea, in calitate de functionar public ori in timpul programului de lucru, a unor
opinii sau activitati publice cu caracter politic; j) incalcarea prevederilor legale referitoare la
incompatibilitati si interdictii privind functionarii publici.

3
Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Editia a III-a restructurata, revazuta si adaugita, Vol. I,
Editura All Beck - Bucuresti, 2001

5
Abaterea disciplinara a fost definita in doctrina actuala ca reprezentand fapta savarsita
cu vinovatie de catre functionarul public prin care acesta incalca obligatiile ce-i revin din
raportul de functie publica sau in legatura cu acesta si care afecteaza statutul sau socio-
profesional si moral.
Intr-o alta opinie, abaterea disciplinara a fost denumita ca ,,abatere savarsita, in
general, de la indatoirile de serviciu,din culpa functionarului si care nu constituie o infraciune,
fiind sanctionata, de regula de catre organele administrative, iar nu de catre instantele
judecatoresti”
In orice caz, abaterea disciplinara este intodeauna o fapta concreta, care trebuie
analizata sub toate elementele care-i constituie continutul: subiect, obiect, latura obiectiva,
latura subiectiva, sanctiune, iar normele juridice care o definesc trebuie sa determine cu
rigoarea necesara, toate aceste elemente.
Faptul ca legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustiva a abaterilor disciplinare
demonstreaza, potrivit doctrinei, preocuparea de a asigura stabilitatea in serviciu a
functionarului public.
Sunt indicate astfel de legiutor, fapte care privesc nerespectarea programului de
activitate, modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu, comportamentul profesional al
functionarului public precum si incalcarea anumitor obligatii ale functionarilor publici, carora
legiuitorul le-a rezervat un regim special.
In doctrina actuala, s-a sustinut, pe de o parte, ca aceasta enumerare limitativa
reprezinta un pas inainte fata de alte reglementari, dar, pe de alta parte, unele abateri
disciplinare sunt definite sumar, iar altele ridica unele probleme, putand determina greutati in
intelegerea si aplicarea concreta a sanctiunii.
Sanctiunile disciplinare sunt : a) avertismentul; b) mustrarea; c) diminuarea
drepturilor salariale cu 5 - 10% pe o perioada de 1 - 3 luni; d) suspendarea dreptului de
avansare pe o perioada de 1 - 3 ani; e) trecerea intr-o functie inferioara, pe o perioada de 6 -
12 luni, cu diminuarea corespunzatoare a salariului; f) destituirea din functie.
Pe langa o sanctiune cu caracter moral, legea reglementeaza sanctiuni cu caracter
precumpanitor material si sanctiuni cu caracter material,dar care, in primul rand, afecteaza
cariera functionarului public, cea mai grava atragand chiar incetarea raportului de functie
publica.
Din continutul normei legale pot fi facute urmatoarele precizari cu privire la
sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor publici: se stabileste numai prin norme cu
putere de lege; nu sunt prevazute pentru fiecare abatere disciplinara, aplicarea uneia sau
alteiea fiind lasata la latitudinea autoritatii competente cu sanctionarea; sunt instituite intr-un

6
sistem ierarhic, ce are insa un caracter relativ, putand fi aplicata o sanctiune mai grava, chiar
daca, in prealabil, nu fusese aplicata alta mai usoara; au caracter personal, in sensul ca se
aplica functionarului public vinovat de savarsirea abaterii disciplinare.
In doctrina actuala unii autori au delimitat aceste sanctiuni disciplinare dupa cum se
regasesc si in sfera dreptului muncii in sanctiuni comune sanctiuni specifice.
„La individualizarea sanctiunii disciplinare se va tine seama de cauzele si gravitatea
abaterii disciplinare, imprejurarile in care aceasta a fost savarsita,gradul de vinovatie si
consecintele abaterii,comportarea generala in timpul serviciului a functionarului public,
precum si de existenta in antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare, care nu au fost
radiate in conditiile legii.”
Legea prevede astfel principiul individualizarii sanctiunii disciplinare, principiul
fundamental aplicabil regimului raspunderii disciplinare a functionarului public.
Cu alte cuvinte, aplicarea sanctiunii disciplinare de catre autoritatea competenta
trebuie sa se bazeze pe o apreciere obiectiva, realista, care sa asigure atat rolul preventiv-
educativ al sanctiunii cat si pe cel reparator.
Potrivit recentelor modificari aduse legii, sanctiunile disciplinare se aplica in termen
de cel mult sase luni de la data savarsirii abaterii. Se introduce astfel un termen de prescriptie
aplicarii sanctiunii functionarului public, de maxim sase luni.
,,Mustrarea scrisa se poate aplica direct de catre conducatorul autoritatii sau institutiei
publice, la propunerea conducatorului compartimentului in care functioneazacel in cauza.
Celelalte sanctiuni se aplica de conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea
comisiei de discplina.”
,,Sanctiunile disciplinare pentru inaltii functionari publici se aplica prin decizie a
primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, dupa caz, al conducatorului autoritatii sau
institutiei publice centrale, pentru cei prevazuti la art. 11 lit. g) din Statut, la propunerea
comisiei de disciplina.”
Sanctiunile disciplinare nu pot fi aplicate decat dupa cercetarea prealabila a faptei
savarsite si dupa audierea functionarului public. Audierea functionarului public trebuie
consemnata in scris, sub sanctiunea nulitatii. Refuzul functionarului public de a se prezenta la
audieri sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile disciplinare care i se imputa se
consemneaza intr-un proces-verbal.”
Prin aceste ultime dispozitii se consacra regula cercetarii prealabile foarte important
fiind modul in care se face audierea aceasta trebuind sa fie facuta in scris sub sanctiunea
nulitatii, fiind transpuse in practica, principiile constitutionale privind dreptul la aparare si
prezumtia de nevinovatie.

7
Intr-un articol distinct, Statutul reglementeaza in detaliu procedura de constituire in
cadrul autoritatilor sau a institutiilor publice a consiliilor de disciplina.Acestea sunt structuri
competente sa cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare si sa propuna sanctiunea
aplicabila functionarilor publici din autoritatile sau institutiile publice respective.
Fiind o propunere, comisia de disciplina va intocmi un act pregatitor, pe baza caruia,
cel in drept, conducatorul compartimentului ori serviciului public, dupa caz va emite ordinul
sau dispozitia (act administrativ de autoritate) de aplicare a sanctiunii disciplinare.4
,,Comisia de disciplina pentru inaltii functionari publici este compusa din 7 inalti
functionari publici.”
In tacerea legii, s-a apreciat in doctrina, nu poate fi exclusa nici situatia ca in urma
cercetarii, sa fie propusa nesanctionarea celui care a savarsit abaterea disciplinara, dupa cum
si conducatorul institutiei sau autoritatii poate aplica o sanctiune mai usoara sau mai severa
decat cea propusa de comisia de disciplina, situatie in care insa, sanctonarea diferita trebuie
motivata.
,,Functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de
contencios administrativ, solicitand anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau
dispozitiei de sanctionare.”
Aceasta prevedere a fost privita in doctrina consacrata functiei publice ca prezentand o
semnificatie deosebita, deoarece transeaza cu claritate, deosebirea de regimul juridic dintre
salariat si functionarul public demonstrand apartenenta acestei institutii la ramura dreptului
public.
Fata de prevederile Statutului, in doctrina s-a apreciat ca, in absenta altor dispozitii
procedurale speciale, aceste litigii urmeza sa fie solutionate de catre instanta judecatoreasca
potrivit Legii contenciosului administrativ. Exista insa o derogare de la procedura comuna,
Statutul adaugand la solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata si pe aceea a
modificarii ordinului sau dispozitiei de sanctionare.
Acesata dispozitie a fost considerata neconstitutionala deoarece modificarea actului
administrativ de sanctionare ar echivala cu o mixtiune a puterii judecatoresti in sfera de
competenta a administratiei publice.
Este adevarat ca instanta judecatoreasca trebuie sa verifice legalitatea actului de
sanctionare, inclusiv in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, astfel incat sa existe o
anumita proportionalitate intre sanctiunea aplicata si gravitatea faptei savarsite, insa nu poate
ea insasi sa aplice o sanctiune disciplinara unui functionar apartinand administratiei publice.

4
Dr.Valentin I. Prisacaru – „Functionarii publici” ,Editura All Beck - Bucuresti, 2004, pag.

8
Daca instanta judecatoreasca apreciaza ca actul de sanctionare este nelegal, ea va
dispune anularea actului si poate, cel mult sa indice sanctiunea cea mai severa care ar putea fi
aplicata functionarului public, dar nu mai aspra decat cea initial dispusa.
,,Sanctiunile disciplinare se radiaza de drept, dupa cum urmeaza:a) in termen de 6 luni
de la aplicare, sanctiunea disciplinara prevazuta la art. 65 alin. (3) lit. a);b) in termen de un an
de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sanctiunile disciplinare prevazute la
art. 65 alin. (3) lit. b)-d);c) in termen de 7 ani de la aplicare, sanctiunea prevazuta la art. 65
alin. (3) lit. e).(2) Radierea sanctiunilor disciplinare prevazute la alin. (1) lit. a) si b) se
constata prin act administrativ al conducatorului autoritatii sau institutiei publice.” conform
Legii nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici.
Raspunderea disciplinara a functionarilor publici apare in momentul in care acestia
savarsesc o abatere disciplinara.
Prin abatere disciplinara se intelege abaterea savarsita, in general, de la indatoririle de
serviciu, din culpa functionarului si care nu constituie o infractiune, fiind sanctionata de
regula, de catre organele administrative, iar nu de catre instantele judecatoresti.
Astfel, in primul rand, abaterea disciplinara este o incalcare a obligatiilor pe care le are
functionarul in cadrul raportului de functiune.
Daca asemenea obligatii sunt, in marea lor majoritate, obligatii generale ale
functionarilor in exercitarea functiei, unele din ele revin numai anumitor categorii de
functionari publici.
Astfel de obligatii revin, mai ales, functionarilor ce fac parte din anumite categorii
speciale, carora li se pretinde o disciplina mai stricta, din care cauza au si statute disciplinare
speciale.
Un alt element constitutiv al abaterii disciplinare este vinovatia functionarului,
indiferent ca aceasta imbraca forma intentiei sau a culpei.
Abaterea disciplinara prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea. De aceea
abaterile disciplinare nu sunt sanctionate de catre instantele judecatoresti, ci de catre organele
sau functionarii care au in competenta lor supravegherea disciplinei muncii si aplicarea de
sanctiuni pentru nerespectarea acesteia.
Trecerea de la raspunderea disciplinara la una penala si invers este determinat de
necesitatea intaririi disciplinei si ordinii de drept, precum si de nivelul constiintei
functionarilor intr-un moment dat, ceea ce se reflecta in normele juridice care califica o
anume fapta ca infractiune sau abatere disciplinara.
Spre deosebire de infractiuni care sunt prevazute expres de normele juridice, cu toate
elementele lor, inclusiv sanctiunea respectiva, abaterile disciplinare sunt aratate de toate

9
elementele lor inclusive sanctiunile respective, abaterile disciplinare sunt aratate de multe ori
intr-un mod foarte general, fara sa se faca precizari pentru fiecare in parte.
In ceea ce priveste categoriile de functionari care sunt obligati sa respecte o disciplina
mai severa, raspunderea disciplinara a acestora este reglementata de statutele disciplinare
speciale, pentru fiecare categorie. Acestea contin norme juridice derogatorii de la Codul
muncii si care prevad regulile pe care trebuie sa le respecte functionarii respectivi, precum si
sanctiunile ce li se pot aplica in cazul incalcarii acestora, sanctiuni deosebite in oarecare
masura de cele prevazute, de obicei, de Codul muncii si regulamentele de ordine interioara.
Aplicarea sanctiunii disciplinare trebuie sa se faca dupa o justa si prealalbila cercetare
a cazului, cu ascultarea obligatorie a functionarului care a savarsit abaterea.
Impotriva sanctiunii disciplinare se poate face o contestatie, in termenul si la organul
prevazut de actul care reglementeaza constatarea abaterii si aplicarea sanctiunii.
Sanctiunea disciplinara nu se trece in cartea de munca a functionarului respectiv, ci
numai in dosarul personal al acestuia.
Daca in perioada prevazuta de normele juridice, functionarul nu savarseste nici o
abatere, el poate fi reabilitat, stergandu-se mentiunea aplicata sanctiunii din dosarul sau.
Raspunderea disciplinara poate fi cumulata si cu alte forme de raspundere.De
exemplu, in cazul savarsirii unor infractiuni, sanctiunea penala poate fi insotita si de
sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului de munca.

Capitolul III
Raspunderea contraventionala a functionarului public

,,Raspunderea contraventionala a functionarilor publici se angajeaza in cazul in care


acestia au savarsit o contraventie in timpul si in legatura cu sarcinile de serviciu.”
Referitor la aceasta prevedere legala, in doctrina s-a subliniat ca este vorba despre o
raspundere administrativ-contraventionala, avand in vedere acele fapte ce constituie
contraventii, in cadrul raspunderii administrative a functionarului public, savarsite in timpul si
in legatura cu atributiile de serviciu, diferit de cele savarsite in afara activitatii profesionale,
asemeni oricarui cetatean, care implica o raspundere contraventionala potrivit dreptului
comun in materie.
,, Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii
functionarul public se poate adresa cu plangere la judecatoria in a carei circumscriptie isi are
sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit functionarul public sanctionat.”

10
Aceasta dispozitie nu are in vedere termenul in care poate fi atacat procesul verbal de
constatare a contraventiei si de aplicare, a sanctiunii si nici faptul ca dispozitiilor din Statut nu
este aplicabil dreptul comun in materia raspunderii contraventionale.
,,Contraventia constituie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare
prin lege, ordonanta, prin hotarare sau dupa caz, prin hotararea consiliului local al
comunei, orasului, municipiului, sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului
judetean ori a consililui general al municipiului Bucuresti.”
Fata de regimul de drept comun, in materia raspunderii administrativ contraventionale
prin care a fost stabilita competenta judecatoriei in a carei circumscriptie a fost savarsita
contraventia, de a solutiona plangerea contravenientului, Statutul prevede expres competenta
judecatoriei in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care
este numit functionarul public sanctionat, de a solutiona plangerea acestuia, care poate sa nu
fie cea de la locul savarsirii contraventiei.
Deoarece dreptul comun al contraventiilor stabileste si calea de abatere a recursului la
sectia de contencios administrativ a tribunalului, vom interpreta ca acesta poate fi exercitat si
de catre funtionarii publici5.

Capitolul IV
Raspunderea civila a functionarului public

,,Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:


a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice
in care functioneaza;
b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent,
unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.”
Intr-o forma sintetica, in doctrina s-a relevat ca raspunderea patrimoniala a
functionarului public intervine in cazul in care acestia au cauzat prin actele sau faptele lor
anumite prejudicii, fie autoritatii sau institutiei publice din care fac parte, fie unei alte
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.
In ce priveste modul de reparare al pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice,
in primele doua situatii, acesta va : ,, repara pagubele aduse autoritatii sau institutiei publice in
situatiile prevazute la art. 72 lit. a) si b) din Legea nr 188/1999 privind statutul functionarilor
5
Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Editia a III-a restructurata, revazuta si adaugita, Vol. I,
Editura All Beck - Bucuresti, 2001

11
publici. Se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui
ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau,
dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta la lit. c) a aceluiasi
articol, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
O problema care s-a ridicat in doctrina actuala a fost aceea a persoanei indreptatite sa
emita ordinul sau dispozitia de imputare in cazurile in care cel care a produs pagubele in
primele doua situatii este chiar conducatorul autoritatii sau institutiei publice pagubite. Un
posibil raspuns ar fi conducatorul serviciului ierarhic superior al autoritatii sau al instituitiei
publice ierarhic superioare.
In cea de-a treia situatie, raspunderea functionarului public isi are sorgintea in articolul
52 alin.(1) din Constitutie, potrivit caruia, persoana vatamata intr-un drept al sau, ori intr-un
interes legitim de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in
termenul legal a unei cereri este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins,
anularea actului repararea pagubei.
,,Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate
adresa instantei de contencios administrativ.”
In doctrina s-a remarcat, pe deplin intemeiat, ca legiutorul nu a prevazut un termen in
care functionarul se poate adresa instantei de contencios administrativ si nici daca procedura
prealabila pe care legea contenciosului administrativ o pevede mai este obligatorie.
,,Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau
dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”

Capitolul V
Raspunderea penala a functionarului public

,,Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului


sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale.
In cazul in care s-a pus in miscare actiunea penala pentru savarsirea unei infractiuni de
natura celor prevazute la art. 50 lit. h) conform Legii nr 188/1999 privind statutul
functionarilor publici, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va dispune suspendarea
functionarului public din functia publica pe care o detine.”
In considerarea prezumtiei de nevinovatie ar fi fost mai potrivit in aceasta faza, ca
masurara suspendarii din functie sa fie doar facultativa urmand sa aiba caracter obligatoriu
numai daca s-a dispus masura arestarii preventive, situatie in care nevinovatia functionarului
public se bazeaza pe probleme mai consistente.

12
,,Daca se dispune scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale,
precum si in cazul in care instanta judecatoreasca dispune achitarea sau incetarea procesului
penal, suspendarea din functia publica inceteaza, iar functionarul public respectiv va fi
reintegrat in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente
perioadei de suspendare.
In situatia in care nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii penale, iar
fapta functionarului public poate fi considerata abatere disciplinara, va fi sesizata comisia de
disciplina competenta.”
Regimului raspunderii penale consacrat dreptului comun, se aduga institutia
suspendarii functionarului public care va fi dispusa de conducatorul autoritatii sau institutiei
publice in mod obligatoriu, daca sunt intrunite conditiile prevazute de Statut.
Raspunderea penala a functionarilor publici este angajata in cazul in care acestia
savarsesc, in exercitarea functiei lor o infractiune.
Infractiunile pe care le pot savarsi functionarii publici sunt prevazute in Codul penal,
in partea speciala.
Printre infractiunile ce pot fi savarsite de functionarii de stat se numara neglijenta in
serviciu, abuzul in serviciu, luarea de mita, purtarea abuziva etc.
In situatia in care un functionar savarseste o fapta care se apreciaza ca ar avea un
caracter penal, organul de stat din care face parte acel functionar are sarcina de a face o serie
de cercetari interne, precum si de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact daca fapta
prezinta sau nu gravitatea unei infractiuni. In cazul in care se ajunge la concluzia ca fapta
savarsita de functionar intruneste trasaturile caracteristice unei infractiuni, trebuie sesizate
organele de cercetare penala, in vederea inceperii anchetei penale.
In cursul acesteia, organul unde a fost savarsita fapta are datoria de a pune la
dispozitia organelor care cerceteaza sau judeca pe functionar toate datele, informatiile si
actele necesare solutionarii cazului.
De asemenea, organul din care face parte functionarul aflat in ancheta penala, mai
exact spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate sa dispuna suspendarea acestuia
din functie, evident fara plata salariului, pana la solutionarea cazului.
Suspendarea nu constituie o sanctiune, ci numai o masura necesara pentru ca prestigiul
organului si chiar insasi activitatea sa nu aiba de suferit.
In cazul in care se constata nevinovatia functionarului in cauza, acesta urmeza sa fie
repus in functie, platindu-i-se salariul pe tot timpul cat a fost suspendat.

13
In situatia in care functionarul este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate,
organul din care face parte acesta este obligat si singurul competent sa desfaca contractul de
munca al functionarului.

Capitolul VI
Concluzii

In orice societate, fata de cei care incalca normele juridice, statul este nevoit sa
foloseasca forta sa de constrangere, sa-i traga la raspundere.
Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fata de functionarii administrativi
apare cu atat mai necesara daca se are in vedere importanta deosebita a activitatii organelor
administratiei publice. Avand ca sarcina executarea legii, functionarii din aparatul
administrative trebuie ca in primul rand, ei sa respecte legea, iar in caz de incalcare a acesteia,
sa poarte intreaga raspundere pentru fapta lor.
Prin sanctionare celor care nu respecta normele juridice se ajunge la intarirea
legalitatii, nu numai impunandu-se o pedeapsa celui vinovat si reparandu-se prejudicial
cauzat, ci, mai ales obtinandu-se educarea functionarilor in cauza, ca si a altor persoane,
pentru ca asemeni abateri sa nu se mai savarseasca.In special acest din urma aspect prezinta o
importanta cu mult mai mare, functia educativa a sanctiunii juridice exercitand o influenta
sociala de cea mai mare insemnatate.

BIBLOGRAFIE
14
1. Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, Editia a III-a restructurata, revazuta
si adaugita, Vol. I, Editura All Beck - Bucuresti, 2001

2. Prof.univ.dr. Dumitru Brezoianu – „Drept administrativ roman”, Editura All Beck -


Bucuresti, 2004

3. Mircea Preda - ,,Drept administrativ ,Partea generala” Editia revazuta si actualizata,


Editura Lumina Lex, Cluj-Napoca, 2001

4. Dr.Valentin I. Prisacaru – „Functionarii publici” ,Editura All Beck - Bucuresti, 2004

5. Dr.Valentin Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, editia a III-a
revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

6. Constitutia Romaniei, adoptata prin referendum la 19 octombrie 2003

7. Legea nr. 188/1999 referitoare la statutul functionarilor publici, republicata in 2004

15