Sunteți pe pagina 1din 15

Notiune Ob. material Sub. activ Sub. pasiv Elem.

material Variante Varianta Tentativa


agravate atenuata
T.2. Infractiuni contra patrimoniului
Cap. 1. Furtul
(1) Luarea unui bun Bunul mobil Orice pers. (fizica Orice pers. Luare pe nedrept; Tentativa
mobil din posesia sau corporal, sau juridica) care fizica sau imperfec
detenţia altuia, fără
consimţământul animat sau are capacitate juridica Deposedare – posibila s
acestuia, în scopul de neanimat, penala; imposedare; incrimina
a şi-l însuşi pe fungibil sau
nedrept nefungibil Tentativa
228. Furtul
(2) Fapta constituie
(al altuia, cel nu este p
Intentie directa furt şi dacă bunul abandonat)
sau indirecta aparţine în întregime
sau în parte
făptuitorului, dar în
momentul săvârşirii
acel bun se găsea în
posesia sau detenţia
legitimă a altei
persoane.

(1)(a) într-un mijloc de transport în comun;


229. Furtul b) în timpul nopţii;
calificat c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,
Poate fi sav. si in
forma (2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
continuata a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
Tentativa este c) de o persoană având asupra sa o armă,
posibila si (3)(a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
incriminata; b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii,

230. Furt in scop (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz,
de folosinta limite speciale se reduc cu 1/3
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţi
fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.
231. Plangerea Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu p
prealab. si vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
impacarea 228 , 229 (1) si (2) b si c, 230 = împăcarea înlătură răspunderea penală.
232. Sanct. Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
tentativei

Cap. 2. Talharia si pirateria


233. Talharia
Furtul săvârşit prin Orice pers.
întrebuinţarea de
Infractiune violenţe sau Bunul mobil Orice pers. (fizica fizica sau Furt simplu sau Tentativa
complexa ameninţări ori prin corporal, sau juridica) care juridica; calificat + este posi
punerea victimei în animat sau are capacitate constrangere prin incrimina
Intentie directa stare de inconştienţă neanimat, penala (inclusiv violenta sau
sau neputinţă de a se
apăra, precum şi
fungibil sau proprietarul) amenintare (...)
furtul urmat de nefungibil
întrebuinţarea unor (al altuia, cel
astfel de mijloace abandonat)
pentru păstrarea
bunului furat sau
pentru înlăturarea Ob.
urmelor infracţiunii material
ori pentru ca subsidiar:
făptuitorul să-şi
asigure scăparea corpul
persoanei
234. Talharia (1) a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
calificata b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,

(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) (furt calif.- titei, gazolina (...)) se pedepseşte
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
236. Talharia sau Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei
pirateria urmata
de moartea
victimei

Cap. 3. Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea increderii


238. Abuzul de Însuşirea, dispunerea Bunul mobil Orice pers. (fizica Orice pers. Insusire pe nedrept E posibila
incredere sau folosirea, pe corporal, sau juridica) care fizica sau incrimina
nedrept, a unui bun
mobil al altuia, de animat sau are capacitate juridica de la Deposeadare –
Intentie directa către cel căruia i-a neanimat, penala si care care autorul imposedare Plangere
sau indirecta fost încredinţat în fungibil sau detine cu orice titlu a primit in
baza unui titlu şi cu nefungibil si cu un scop un detentie (cu Dispunere pe
un anumit scop, ori
refuzul de a-l restitui
(al altuia, celbun al altuia; (ex.: orice titlu si nedrept
se pedepseşte abandonat) comodatarul) cu un scop)
un anumit Refuz de restituire
bun;
242. Gestiunea Pricinuirea de In principiu, Orice pers. (fizica Orice pers. Actiunea sau (2) Când fapta prevăzută în alin. E posibila
frauduloasa pagube unei consta intr-o sau juridica) care fizica sau inactiunea prin (1) a fost săvârşită de incrimina
persoane, cu ocazia universalit. are atributii (in juridica al care se produce un administratorul judiciar, de
administrării sau de bunuri genereal in baza carei bun prejudiciu; lichidatorul averii debitorului sau Poate fi s
conservării bunurilor mobile si/sau
acesteia, de către cel unui contr. de este de un reprezentant sau prepus al forma co
imobile, mandat) care administr./ acestora
care are ori trebuie
apartinand
Intentia directa să aibă grija administreeaza/ conservata Plangere
administrării sau altei pers.;
sau indirecta Ca exceptie, conserva bunurile de faptuitor; (3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi
conservării acelor
bunuri avem ob. altuia; alin. (2) săvârşite în scopul de a
material un dobândi un folos patrimonial
singur bun
Fapta de a nu preda Bunul gasit Orice pers. (fizica Orice pers. Nepredarea Posibila (
243. Insusirea în termen de 10 zile (iesit sau juridica) care fizica sau jur. bunului comisiva)
un bun găsit
bunului gasit (...) autorităţilor sau celui involuntar are capacitate al carei bun Imposibil
care l-a pierdut sau din posesia/ penala a fost Dispunerea de omisiva d
Intentie directa de a dispune de acel detentia pierdut (...) bunul gasit nepredar
sau indirecta bun ca de al său unei pers.)
Insusirea pe nedrept Nu e ped

Orice bun Orice pers. (fizica Orice pers. nducerea in eroare (2) Înşelăciunea Este posib
Inducerea în eroare a mobil sau juridica) care fizica sau jur. printr-o actiune săvârşită prin incrimina
unei persoane prin
prezentarea ca
corporal cu are capacitate cu capacit. sau omisiune a folosirea de nume
adevărată a unei o val. penala penala unei persoane sau calităţi Impacare
244. fapte mincinoase sau economica mincinoase ori de rasp. pen
Inselaciunea ca mincinoasă a unei sau un bun alte mijloace
fapte adevărate, în imobil frauduloase
Intentia directa scopul de a obţine
pentru sine sau
pentru altul un folos
patrimonial injust şi
dacă s-a pricinuit o
pagubă
248. Sanct. Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se pedepseşte.
tentativei
Cap. 5. Distrugerea si tulb. de posesie
Distrugerea, Orice bun Orice pers. (fizica Orice pers. Distrugerea, (2) Distrugerea unui Tentativa
degradarea sau mobil sau juridica) care fizica sau jur. degradarea sau înscris sub semnătură si incrimi
aducerea în stare de aducerea în stare de privată
neîntrebuinţare a (inclusiv un are capacitate careia ii neîntrebuinţare (3) Dacă fapta 253 (3) si
unui bun aparţinând animal) sau penala apartine prevăzută în alin. (1)
253. Distrugerea altuia ori imobil care bunul ori împiedicarea luării priveşte bunuri care Plangere
împiedicarea luării apartine măsurilor de fac parte din pentru (3
Intentia directa măsurilor de conservare sau de patrimoniul cultural
conservare sau de
altei pers. salvare a unui astfel de (4) prin incendiere,
sau indirecta decat
salvare a unui astfel bun explozie ori prin orice
de bun, precum şi faptuitorul alt asemenea mijloc şi
înlăturarea măsurilor dacă este de natură să
luate pună în pericol alte
persoane sau bunuri
254. Distrugerea Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru
calificata Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi
avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
255. Distrugerea (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în
din culpa fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bu
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

256. Tulburarea (1) Ocuparea, în Un bun Orice pers. (fizica Pers. fizica Ocuparea efectiva E posibila
de posesie întregime sau în imobil sau o sau juridica) care sau juridica a unui imobil fara incrimina
parte, fără drept, parte din are capacitate care are in consimtamant sau
Intentia directa prin violenţă sau acesta penala posesie DE fara aprobare
ameninţare ori prin
si indirecta desfiinţarea sau
FAPT bunul
strămutarea imobil
semnelor de hotar, a
unui imobil aflat în Propr.
posesia altuia bunului
imob
T.3. Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat
Cap. 1. Infractiuni contra autoritatii
(1) Ameninţarea săvârşită Principal:
257. Ultrajul nemijlocit sau prin mijloace de Corpul pers. Orice pers. (fizica Amenintare, lovire Faptele prevăzute Este posib
comunicare directă, lovirea sau
(cu exceptia sau juridica) care unitatea sau sau alte violente, în alin. (1)-(3), incrimina
alte violenţe, vătămarea institutia care
Intentie directa, corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de
sit. cand se are capacitate realizeaza vat. corp., loviri sau comise asupra
indirecta sau moarte ori omorul săvârşite comite prin penala autorit. de stat vat. cauzat. de unui poliţist sau
împotriva unui funcţionar
praeterintentie public care îndeplineşte o amenintare) moarte, omor jandarm, aflat în
funcţie ce implică exerciţiul Secundar:
autorităţii de stat, aflat în exercitarea
exercitarea atribuţiilor de functionarul
serviciu sau în legătură cu public care
atribuţiilor de
exercitarea acestor atribuţii
indepli. o serviciu sau în
functie ce legătură cu
implica exercitarea
exercitiul acestor atribuţii
autorit. de stat
(1) Folosirea fără drept a Principal: (3) Dacă faptele
258. Uzurparea unei calităţi oficiale care
Nu are la Orice pers. (fizica Folosirea fara E posibila
de calitati implică exerciţiul autorităţii forma tip. sau juridica) care unitatea sau drept a unei calitati prevăzute în alin. incrimina
de stat, însoţită sau urmată institutia care (1) sau alin. (2) au
oficiale de îndeplinirea vreunui act are capacitate realizeaza oficiale
legat de acea calitate La forma penala fost săvârşite de o
autorit. de stat
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se persoană care
Intentia directa sancţionează fapta agrav.:
poartă, fără drept,
sau indirecta funcţionarului public care uniformele uniforme sau
continuă să exercite o
funcţie ce implică exerciţiul sau semnele semne distinctive
autorităţii de stat, după ce
a pierdut acest drept
distinctive ale unei autorităţi
conform legii. publice
Forma atenuata (art. 308)
289. Luarea de (1) Fapta funcţionarului In principiu Functionarul public Autoritatea Pretinderea sau (1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi Tentativa
mita public care, direct ori nu are (175 1) publica, primirea de bani 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică posibila,
indirect, pentru sine în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de
sau pentru altul,
institutia sau alte foloase către sau în legătură cu persoanele care
infractiun
Intentia directa pretinde ori primeşte publica, necuvenite de exercită, permanent ori temporar, cu sau fără executare
bani sau alte foloase pers. jur. de catre functionarul o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
care nu i se cuvin ori serviciul unei persoane fizice dintre cele
acceptă promisiunea
interers public ori prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul
Infractiun
unor astfel de foloase, public/privat acceptarea oricărei persoane juridice. comisa in
în legătură cu promisiunii unor (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei continuat
îndeplinirea, se reduc cu 1/3
neîndeplinirea, astfel de foloase
urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în
îndatoririle sale de
serviciu sau în legătură
cu îndeplinirea unui act
contrar acestor
îndatoriri
290. Darea de (1) Promisiunea, In principiu Orice pers. (fizica Autoritatea Promisiunea, Forma atenuata (art. 308) Tentativa
(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi
mita oferirea sau nu are sau juridica) care publica, oferirea sau darea posibila,
304 privitoare la funcţionarii publici se aplică
darea de bani ori are capacitate institutia de bani ori alte în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de asimilata
Intentia directa alte foloase, în penala publica, pers. foloase necuvenite către sau în legătură cu persoanele care
consuma
jur. de exercită, permanent ori temporar, cu sau fără
condiţiile arătate unui funct. public o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
interers
în art. 289 public/privat
serviciul unei persoane fizice dintre cele Poate fi c
prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul
in cadrul oricărei persoane juridice.
forma co
careia pers. (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei
se reduc cu 1/3
mituita
lucreaza Cauze nepedepsire:
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci
când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către
cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai


înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la aceasta

291. Trafic de (1) Pretinderea, Nu are. Orice pers. (fizica Principal: Pretinderea, Sav. de pers. cu Tentativa
influenta primirea/acceptarea sau juridica) care Autoritatea primirea, ori functie de posibila, fi
promisiunii de bani
are capacitate publica, accepatarea demnitate publica asimilata
sau alte foloase,
Intentia directa penala care are institutia promisiunii de bani (procuror, consuma
direct sau indirect,
pentru sine/altul, influenta sau lasa publica, pers. sau alte foloase judecator) (infractiu
săvârşită de către o jur. de
se se creada ca are patrimoniale consuma
persoană care are interers
influenţă sau lasă să
influenta asupra public/privat necuvenite (direct anticipata
se creadă că are unui functionar sau indirect,
influenţă asupra unui public Secundar: pentru sine sau Tentativa
funcţ publ şi care Functionarul pentru altul) incrimina
promite că îl va public cu
determina pe acesta
privire la care
să îndeplinească, să
nu îndeplin., să se pretinde ca
urgenteze ori să exista o
întârzie îndeplinirea influenta
unui act ce intră în
îndatoririle sale de
serviciu sau să
îndeplinească un act
contrar acestor
îndatoriri
292. (1) Promisiunea, In principiu Orice pers. (fizica Principal: Promiterea, (2) Făptuitorul nu se pedepseşte Tentativa
oferirea sau darea de
Cumpararea de nu are sau juridica) care Autoritatea oferirea, darea de dacă denunţă fapta mai înainte ca posibila,
bani ori alte foloase,
influenta pentru sine sau are capacitate publica, bani sau alte organul de urmărire penală să fi asimilata
pentru altul, direct penala institutia foloase unei pers. fost sesizat cu privire la aceasta. consuma
Intentia directa ori indirect, unei publica, pers. (infractiu
persoane care are jur. de
influenţă sau lasă să
(cauza nepedepsire) consuma
interers
se creadă că are public/privat anticipata
influenţă asupra unui
funcţionar public, Secundar:
pentru a-l determina
Functionarul
pe acesta să
îndeplinească, să nu public cu
îndeplinească, să privire la care
urgenteze ori să se pretinde ca
întârzie îndeplinirea exista o
unui act ce intră în influenta
îndatoririle sale de
serviciu sau să
îndeplinească un act
contrar acestor
îndatoriri
Cap. 2. Infractiuni de serviciu
295. Delapidarea (1) Însuşirea, folosirea Banii, In principiu: Pers. Sustragerea A produs pagube Forma Tentativa
sau traficarea de către
un funcţionar public, în valorile sau functionarul public (publica sau (urmata de mai mari de atenuata si incrimi
Intentia directa interesul său ori pentru alte bunuri (gestionarul) privata) ala insusire), folosirea, 2.000.000 (309 (art. 308)
altul, de bani, valori sau
si indirecta alte bunuri pe care le
mobile (atat o pers. fizica carei bunuri traficarea NCP)
gestionează sau le corporale cu cat si o pers. sunt
administrează valoare juridica) gestionate
econimica sau
administr.
296. Purtarea (1) Nu are la Pers. fizica aflata in General: Întrebuinţarea de (2) Ameninţarea Poate fi s
abuziva Întrebuinţarea forma tip exercitiul statul expresii jignitoare ori lovirea sau forma co
de expresii atributiilor de serv. fata de o pers. care alte violenţe
Intentia directa jignitoare faţă de La forma (pers. juridica nu Special: le percepe in mod săvârşite în
si indirecta o persoană de agrav.: poate fi autor, doar orice pers. direct condiţiile alin. (1)
către cel aflat în corpul pers. instigator sau care a fost se sancţionează
exercitarea asupra complice) amenintata cu pedeapsa
atribuţiilor de careia se prevăzută de lege
serviciu exercita pentru acea
actele de infracţiune, ale
violenta cărei limite
speciale se
majorează cu 1/3
(absoarbe
amenintarea +
loviri sau alte
violente)
297. Abuzul in (1) Fapta funcţionarului In Functionarul public General: Neindeplinisarea A produs pagube Forma Nu e incr
public care, în exercitarea
serviciu atribuţiilor de serviciu, nu principiu, (175) statul sau indeplinirea mai mari de atenuata E posibila
îndeplineşte un act sau îl nu are. defectuoasa a unui 2.000.000 (309 (art. 308) comisiva
îndeplineşte în mod
Intentia directa Special: act NCP)
defectuos şi prin aceasta
sau indirecta (1) cauzează o pagubă ori o orice pers. Nu e posi
vătămare a drepturilor sau care a suferit abuzul sa
intereselor legitime ale unei
Doar intentia persoane fizice sau ale unei
o paguba inactiune
directa (2) forma persoane juridice sau o
asimilata Forma asimilata:
vatamare
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se
sancţionează şi fapta
funcţionarului public care,
în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, îngrădeşte
exercitarea unui drept al
unei persoane ori creează
pentru aceasta o situaţie de
inferioritate pe temei de
rasă, (...)
298. Neglijenta Încălcarea din culpă In principiu, Functionarul public General: Neindeplinisarea A produs pagube Forma Nu e posi
in serviciu de către un nu are. (175) statul sau indeplinirea mai mari de atenuata
funcţionar public a
unei îndatoriri de defectuoasa a unui 2.000.000 (309 (art. 308) Forma co
serviciu, prin Special: act (sau a mai NCP) nu e posi
neîndeplinirea orice pers. multor acte)
acesteia sau prin care a suferit
îndeplinirea ei
defectuoasă, dacă
o paguba
prin aceasta se sau o
cauzează o pagubă vatamare
ori o vătămare a
drepturilor sau
intereselor legitime
ale unei persoane
fizice sau ale unei
persoane juridice
308. Infractiuni (1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către
de coruptie si de legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei perso
serviciu comise dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
de alte persoane (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu 1/3.

309. Fapte care Dacă faptele prevăzute în art. 295,art. 297,art. 298,art. 300,art. 303,art. 304,art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, lim
au produs speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează 1/2.
consecinte
deosebit de
grave
T.6. Infractiuni de fals
Cap. 3. Falsul in inscrisuri

320. Falsul (1) Falsificarea Inscrisul Orice pers. fizica Unitatea Falsificarea unui (2) Falsul prevăzut Tentativa
material in unui înscris preexistent sau juridica emitenta sau înscris oficial, prin în alin. (1), si incrimi
inscrisuri oficiale oficial, prin alterarii sau (necircumstantiata) cea careia ii contrafacerea săvârşit de un
contrafacerea inscrisul cu capaci. penala apartine scrierii ori a funcţionar public Infr. poat
scrierii ori a falsificat inscrisul subscrierii sau prin în exerciţiul realizata
subscrierii sau (depinde de oficial alterare atribuţiilor de continuat
prin alterarea lui metoda de serviciu
în orice mod, de falsificare)
natură să ( Sunt asimilate
producă înscrisurilor oficiale
consecinţe biletele, tichetele
juridice sau orice alte
imprimate
producătoare de
consecinţe juridice.)
321. Fals (1) Falsificarea Inscrisul Functionarul public Autoritatea Falsificarea unui Tentativa
intelectual unui înscris oficial oficial aflat in exercitiul publica, înscris oficial cu si incrimi
cu prilejul falsificat atrib. de serviciu institutia prilejul întocmirii
întocmirii acestuia, emis de publica, acestuia Infr. poat
de către un funcţ
organul pers. jur. de realizata
publ aflat în
exercitatrib de competent interers continuat
serv, prin cu resp. public/privat
atestarea unor cond. ad emitenta a
fapte/împrejurări validitatem inscrisului
necoresp oficial
adevărului ori prin
omisiunea cu
ştiinţă de a insera
unele date/împrej.
322. Falsul in (1) Falsificarea unui Inscrisul Orice pers. fizica Pers. fizica Contrafacere Tentativa
înscris sub semn priv
inscrisuri sub prin vreunul dintre preexistent sau juridica sau juridica inscrierii sau si incrimi
semnatura mod prev în art. 320 alterarii sau (necircumstantiata) vatamata subscrierii, atestara
privata sau art. 321, dacă inscrisul cu capaci. penala material sau mincinoasa, Infr. poat
făptuitorul foloseşte falsificat moral prin omisiune de a realizata
înscrisul falsificat ori
Intentie directa îl încredinţează altei
(depinde de folosirea insera date, continuat
persoane spre metoda de inscris. folosirea sau
folosire, în vederea falsificare) falsificat incredintare spre
producerii unei folosire
consecinţe juridice
323. Uzul de fals Folosirea unui înscris Inscrisul Orice pers. fizica Pers. fizica Folosirea efectiva Tentativa
oficial ori sub oficial sau sau juridica sau juridica (prezentare, dar nu e
semnătură privată,
Intentia directa cunoscând că este cel sub (necircumstantiata) vatamata invocare, incrimina
fals, în vederea semn. cu capaci. penala material sau depunere)
producerii unei privata fals, moral prin Infr. poat
consecinţe juridice folosit de folosirea realizata
- când înscrisul este
oficial
faptuitor inscris. continuat
- când înscrisul este falsificat
sub semnătură
privată.

326. Falsul in Declararea necoresp Inscrisul in Orice pers. fizica Pers. fizica Fapta unei pers. de
declaratii a adevărului, făcută care este sau juridica sau juridica a face in fata unui Tentativa
unei persoane dintre consemnata (necircumstantiata) vatamata funct. public o dar nu e
Intentia directa cele prevăzute în art. declr. falsa cu capaci. penala material sau declaratie orala sau incrimina
175 sau unei unităţi moral prin scrisa necoresp.
în care aceasta îşi
desfăşoară (nu e posibil prin adevarului Infr. poat
activitatea în coautoratul) declaratia realizata
vederea producerii falsa continuat
unei consecinţe jur,
pentru sine sau
pentru altul, atunci
când, potrivit legii ori
împrejurărilor,
declaraţia făcută
serveşte la
producerea acelei
consecinţe

(1) Prezentarea sub o


identitate falsă ori
atribuirea unei
327. Falsul asemenea identităţi
In principiu, Orice pers. fizica Unitatea in Trebuie sa prezinte 2) Când (3) Tentativa
privind altei persoane, făcută nu are. sau juridica cadriul buletin/C.I. fals, prezentarea s-a Încredinţarea dar nu e
identitatea unei persoane dintre (daca se (necircumstantiata) careia funct. certif. nastere, făcut prin unui act ce incrimina
cele prevăzute în art.
175 sau transmisă unei
prezinta un cu capaci. penala public isi casatorie, pasaport întrebuinţarea serveşte la
Intentia directa unităţi în care aceasta inscris fals, desfasoare identităţii reale a identificare, Infr. poat
îşi desfăşoară ob. mat. e (IN GENERAL, nu e activit. Uzul de fals e unei persoane legitimare ori realizata
activitatea prin
folosirea frauduloasă a acel inscris) posibil coautoratul) absorbit de fals la dovedirea continuat
unui act ce serveşte la privind ident. stării civile
identificare, legitimare
ori la dovedirea stării
spre a fi
civile sau a unui astfel folosit fără
de act falsificat, pentru drept se
a induce sau a menţine
în eroare un funcţionar pedepseşte
public, în vederea
producerii unei
consecinţe juridice,
pentru sine ori pt altul

T. 8. – Cap. 1. Infractiuni contra ordinii si linistii publice


371. Tulburarea Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnit
ordinii si linistii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea public
publice
Cap. 2. Infractiuni contra familiei

Raportul sexual
consimţit,
săvârşit între
rude în linie
377. Incestul directă sau între Nu are. Rude in linie directa (ascendentii si Intretinere rap. Tentativa
fraţi şi surori descendentii indif. de grad) sau sexual liber posibila in
Intentia directa (coautoratul intre frati si surori (inclusiv consimtit intre imperfec
sau indirecta nu e posibil) consangvini sau uterini); rude in linie directa (intrerup
Autorii infr. trebuie sa fie de sex sau intre frati si e incrimin
diferit. surori
Infr. poat
realizata
continuat

S-ar putea să vă placă și