Sunteți pe pagina 1din 16

TEMA 4.

GARANTAREA CREDITELOR BANCARE


1. Analiza sursei primare de rambursare a creditului.
2. Analiza sursei secundare de rambursare a creditului.
3. Tipologia formelor de garantare a creditelor.
4. Evidenţa şi monitorizarea gajului.
5. Rolul companiilor de asigurare în activitatea de creditare.
6. Încetarea dreptului de gaj.
7. Modalitatea de acceptare si evaluare a garantiilor

1. Analiza sursei primare de rambursare a creditului.


1Analiza sursei primare de rambursare a debitorului potenţial are drept scop identificarea riscurilor
eventuale ce pot apărea în cazul acordării unui credit solicitantului prin cunoaşterea evoluţiei situaţiei în
perioadele precedente şi prognozarea performanţelor sale în viitor.
2Realizarea acestui obiectiv presupune divizarea acestui proces în 2 etape distincte de analiză:
 analiza activităţii clientului sub aspect financiar;
 analiza activităţii clientului sub aspect non-financiar.
(1) Analiza Financiară are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situaţiei economico-financiare
indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta, analiza financiară se bazează pe documentele de sinteză
contabilă (Bilanţul Contabil, Raportul privind Rezultatele financiare şi Raportul privind fluxul mijloacelor
băneşti).
Astfel, managerul de cont solicită de la client bilanţurile contabile pentru ultimii trei ani, ultimul bilanţ
trimestrial şi bilanţul trimestrial pentru perioada respectivă a anului trecut.
Din bilanţul contabil se obţin unele informaţii care trebuie să corespundă necesităţilor de analiză a Băncii.
(2) Analiza Non-Analiza vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esenţial cu privire la
formarea de către Bancă a convingerilor referitoare la calităţile morale şi profesionale ale conducătorilor agenţilor
economici solicitanţi de credite, a principalilor asociaţi şi colaboratori, precum şi a reputaţiei privind calitatea
produselor, serviciilor şi a modului de îndeplinire a obligaţiunilor asumate în relaţiile cu partenerii de afaceri.
Un accent deosebit în analiza non-financiară trebuie pus pe relaţia client-bancă şi anume: istoria creditară
în banca respectivă şi în alte bănci: corectitudinea rambursării creditelor, lipsa cazurilor de restructurare a
creditelor şi a celor de sistare de către debitor a angajamentelor sale faţă de bancă prin oferirea în schimb a
dreptului de posesiune asupra averii gajate.
Toate informaţiile obţinute despre client urmează a fi grupate în:
 factori interni, care includ punctele tari şi slabe şi
 factori externi, care includ posibilităţile şi pericolele.
Factorii interni pot fi sistematizaţi în următoarele categorii: management; domeniu de afacere; strategie.
Managementul urmează a fi analizat prin prisma datelor prezentate referitor la:
 angajaţi (colectiv) – numărul de angajaţi, structura organizatorică, calităţile profesionale,
participarea la capitalul societăţii, perioada de rotaţie a personalului.
 conducerea întreprinderii – calificarea conducerii, performanţele, calitatea activităţii, abilitatea şi
moralitatea acesteia, prezenţa disputelor cu justiţia, eficienţa în domeniu în comparaţie cu predecesorii, gradul de
succesiune al conducătorilor.
 proprietarii societăţii – numărul de acţionari (asociaţi), imaginea proprietarilor, prezenţa
acţionarilor (asociaţilor) ce deţin cote mai mari de 10%, existenţa în componenţa acţionarilor (asociaţilor) a
persoanelor înregistrate în zone off-shore, stabilirea limitei de competenţă, prezenţa acestor limite în statut.
Domeniul de afacere cuprinde analiza produselor/serviciilor şi locul acestora pe piaţă – descrierea acestor
produse, profitabilitatea lor, gradul de inovaţie, segmentul de piaţă ocupat, portofoliul de clienţi, numărul şi
reputaţia acestora, concurenţii existenţi şi potenţiali, libertatea stabilirii preţurilor, schimbările şi tehnologia,
canalele de distribuţie şi calitatea produselor şi serviciilor, caracteristicile spaţiilor de producţie, dotarea tehnică,
organizarea activităţii, furnizorii existenţi şi potenţiali, istoricul afacerii.
Strategia se referă la analiza planurilor de dezvoltare ale agentului, urmând a se face concluzii referitor la
realitatea posibilităţii de îndeplinire a acestora şi riscurile aferente, încadrarea proiectului înaintat spre finanţare în
strategia generală a societăţii, orientarea spre pieţele existente de desfacere sau altele noi, alternativele existente.

1
Prognozele clientului includ planurile de viitor, strategia existentă de dezvoltare şi modalităţile de realizare a
acesteia.
În desfăşurarea activităţii de creditare colaboratorul responsabil al Băncii trebuie să ţină cont de
schimbările care se produc în domeniul de afaceri specific clientului respectiv şi, corespunzător, să reanalizeze
expunerea la risc în condiţiile unei eventuale evoluţii negative ale afacerii. Colaboratorul responsabil al Băncii
trebuie de asemenea să evalueze capacitatea managerilor şi proprietarilor companiei de a aborda competent
impactul modificărilor în contextul domeniului în care compania îşi desfăşoară activitatea, astfel garantând o
continuitate a desfăşurării acesteia într-un mod satisfăcător şi oportun.
Printre factorii externi ce sunt supuşi analizei non-financiare şi pot afecta direct activitatea de succes a
agentului economic sunt:
 factorii ce ţin de domeniul respectiv şi companiile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestuia
(stabilitatea acestui domeniu, tendinţele de dezvoltare, tehnologiile existente, experienţa acumulată, caracterul
sezonier al ramurii, specificul cheltuielilor de capital, al uzurii, costurilor fixe ş.a.);
 factorii ce se referă la situaţia macroeconomică şi tendinţele generale de evoluţie a ei (inflaţia, rata de
schimb, costul forţei de muncă, rata de şomaj, creşterea economică, etc.);
 amplasamentul geografic al solicitantului, avantajele/dezavantajele aferente;
 factorii ce ţin de modificările existente şi eventuale în cadrul legislativ, flexibilitatea agentului faţă de
aceste modificări, evaluarea potenţialului impact asupra activităţii agentului economic;
 factorii ce vizează tendinţele sociale înregistrate în societate, care pot influenţa direct sau indirect
cererea la anumite produse şi servicii, în aşa mod afectând activitatea desfăşurată de client.
(3) Evaluarea proiectului
La compartimentul evaluarea proiectului colaboratorul responsabil de analiza dosarului de credit urmează
să întreprindă următoarele acţiuni:
 să argumenteze suma, scopul şi modalitatea de acordare a creditului solicitat;
 să examineze argumentarea tehnico-economică sau planul de afaceri a potenţialului debitor şi să
stabilească posibilitatea de reuşită;
 să aprecieze credibilitatea surselor de venit planificate;
 să analizeze investiţiile planificate de client în mijloace fixe şi eficienţa lor;
 să estimeze pe cât este de adecvat nivelul profesional al managementului şi gradul de asigurare cu cadre
a afacerii planificate.
În urma analizei sursei primare de achitare trebuie delimitate:
 posibilitatea achitării de către solicitant a angajamentelor asumate în perioada de acţiune a creditului
(rambursarea creditului solicitat la scadenţă şi achitarea lunară a dobânzilor aferente);
 posibilitatea obţinerii de către solicitantul de credit a profitului;
 probabilitatea generării unui flux pozitiv de numerar.
La etapa analizei sursei primare o deosebită atenţie ofiţerul de credit urmează să acorde studiului business-
planului sau a argumentării tehnico-economică.
Business-planul prezentat de către solicitantul de credit trebuie în mod obligatoriu să conţină următoarele
compartimente:
a. descrierea afacerii (amplasarea, tehnologiile, munca, starea curentă şi caracteristicile ramurii în care
activează agentul, produsele şi serviciile oferite de întreprindere, etc.);
b.analiza pieţii şi strategia de marketing (structura pieţei şi segmentul ocupat de întreprindere pe piaţa
internă şi cea externă, concurenţii existenţi şi potenţiali, neajunsurile şi avantajele acestora, principalii furnizori de
materie primă, organizarea vânzărilor, strategia în domeniul publicitar şi de lansare a producţiei noi, studiul de
marketing al pieţelor de desfacere existente şi de perspectivă);
c.argumentarea tehnico-economică a proiectului (indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii şi mărimile
prognozate ale acestora);
d.impactul ecologic al activităţii întreprinderii şi al proiectului preconizat a fi finanţat din contul creditului
solicitat (acţiunea asupra mediului ambiant şi măsurile de protecţie întreprinse);
e.prognoza financiară:
 raportul privind fluxul mijloacelor băneşti prognozat (lunar sau trimestrial) pe întreaga perioadă de
solicitare a creditului – obligatoriu;

2
 bilanţul prognozat pentru perioada de creditare (lunar sau trimestrial) – opţional, dacă alte regulamente
nu prevăd contrariul;
 raportul privind rezultatele financiare prognozat (lunar sau trimestrial) – opţional, dacă alte regulamente
nu prevăd contrariul.
Concluziile ofiţerului de credit de pe urma analizei business planului sau analizei tehnico-economice
trebuie să conţină următoarele aspecte:
 suma şi termenul creditului solicitat să fie argumentate prin activitatea desfăşurată de debitor;
 suma creditului solicitat să nu fie determinată de valoarea presupusă a averii propuse în gaj;
 scopul pentru care se solicită creditul să fie logic şi să permită achitarea creditului la scadenţă şi a
dobânzilor aferente lunar;
 în cazul solicitării creditului pentru completarea mijloacelor circulante - veniturile lunare ale debitorului
trebuie să fie suficiente minimum pentru achitarea lunară a dobânzilor aferente creditului solicitat şi a altor
cheltuieli operaţionale;
 în cazul solicitării creditului pentru investiţii capitale sau procurarea de mijloace fixe - veniturile lunare
ale clientului să fie suficiente minimum pentru achitarea lunară a dobânzilor, a cheltuielilor operaţionale, precum
şi a sumei principalului divizat pe luni în perioada solicitată.
Obiectivul principal la etapa de evaluare a proiectului propus spre finanţare este argumentarea existenţei
unui generator de venituri suficient pentru achitarea dobânzii, creditului şi altor angajamente aferente afacerii.
Suficienţa sursei primare trebuie stabilită conform scenariului pesimist, în modul în care se va reduce la
minimum, în cazul unei eventuale înrăutăţiri a situaţiei financiare a potenţialului debitor, riscul de pierdere a
activului de către Bancă, precum şi riscul de recuperare a creditului din contul valorificării sursei secundare.

2. Analiza sursei secundare de rambursare a creditului


La acordarea creditelor Banca cere ca solicitanţii să prezinte garanţii pentru rambursarea lor la scadenţă.
Activitatea de creditare trebuie să se bazeze pe viabilitatea planului de afaceri şi pe capacitatea clientului
de a genera venituri şi, respectiv, lichidităţi, care constituie principala garanţie şi sursă de rambursare a creditelor
şi de plată a dobânzilor. Garanţiile la credit trebuie să reprezinte ultima sursă de rambursare a creditului,
dar nici într-un caz nu unica. Principiul de bază al asigurării creditului este că, asigurarea nu garantează
rambursarea creditului, ci reduce riscul.
Garanţiile la creditele acordate trebuie să asigure rambursarea ratelor din credit şi achitarea dobânzilor
aferente calculate pentru 3 luni.
În relaţiile sale cu debitorii, Banca este expusă unor riscuri care impun luarea unor măsuri pentru
garantarea creanţei. În cazul în care în ziua scadenţei debitorul nu poate să-şi achite datoriile şi nu mai poate să-şi
execute obligaţia asumată, Banca are garanţii constituite în condiţiile legii, pe baze contractuale, le poate executa
îndestulându-şi creanţa.
Pentru a fi acceptate de Bancă, garanţiile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. Să poată fi transformate rapid în lichidităţi;
2. Să se afle în proprietatea solicitantului sau a girantului şi să nu fie afectate de alte creanţe;
3. Valorile gajate aflate în proprietate comună pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor
coproprietarilor;
4. Proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a gaja sau ipoteca;
5. Bunurile trebuie să fie în stare corespunzătoare de exploatare;
6. Existenţa pieţelor de desfacere sau de potenţiali cumpărători pentru bunurile propuse drept garanţie;
Neîndeplinirea acestor criterii şi neidentificarea altor garanţii conduce la imposibilitatea acordării
creditului solicitat.
La compartimentul analiza sursei secundare de rambursare ofiţerul de credit trebuie să examineze:
 documentele ce confirmă proprietatea asupra valorilor propuse in gaj;
 documentaţia tehnică sau certificatele de calitate ale valorilor propuse în gaj;
 decizia de depunere a bunurilor în gaj;
 în cazul gajării unor valori materiale procurate prin import – au fost obţinute dovezile achitării accizelor,
taxelor vamale, TVA la import;

3
 dreptul de proprietate asupra terenului de pământ (achitat 100%) pe care este amplasat bunul gajat (in
cazul gajării unor valori imobiliare) sau, în caz contrar – a fost obţinută permisiunea scrisă a organelor locale de a
gaja valorile respective;
 în cazul gajării unor valori imobiliare situate pe terenurile de pământ aflate în posesia unor persoane
terţe – terenurile respective sunt gajate şi ele de către persoanele terţe sau acceptă gajarea lor–în cazul proprietăţii
publice asupra terenului dat în folosinţă;
 şi alte documente prezentate de potenţialul debitor şi/sau persoanele terţe.
Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului că bunurile oferite drept garanţie de
solicitanţi pot fi valorificate, dacă din analiza financiară rezultă că rambursarea împrumutului şi plata dobânzilor
aferente nu este asigurată în primul rând din lichidităţile generate de activitatea economică desfăşurată, aceasta
constituind sursa principală de rambursare, valorificarea garanţiilor fiind o sursă secundară, de protecţie a Băncii
în cazul unor împrejurări neprevăzute.

3. Tipologia formelor de garantare a creditelor


După natura lor, garanţiile pot fi:
a) Garanţii reale – mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin afectarea unui bun al debitorului în
vederea asigurării executării obligaţiei asumate.
Garanţiile reale conferă Băncii:
- Dreptul de preferinţă în temeiul căruia, în cadrul executării silite, din valoarea bunului respectiv se va
asigura mai întâi satisfacerea integrală a Băncii.
- Drept de urmărire, în temeiul căruia Banca va putea urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla, în măsura
necesară satisfacerii creanţei garantate.
Cea mai utilizată formă a creditelor asigurate prin garanţii reale sunt creditele asigurate prin gaj. Gajul ca
formă de asigurare a rambursării creditului, este reglementat de Legea Republicii Moldova cu privire la gaj
nr.449-XV din 30.07.2001. Conform Legii, “gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate
urmări bunul gajat având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate.”
Gajul poate îmbrăca următoarele forme: gajul bunurilor mobile, gajul bunurilor imobile şi gajul bunurilor
procurate în viitor.
Totodată, gajul se clasifică în două tipuri de bază: gaj înregistrat şi amanetul.
În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămâne în posesia debitorului gajist sau a unui terţ care
acţionează în numele debitorului gajist.
În cazul amanetului, obiectul gajului se transmite în păstrare Băncii sau unui terţ care acţionează în numele
Băncii, sau se lasă la debitorul gajist dacă obiectul gajului este încuiat şi sigilat de Bancă.
b) Garanţii personale – mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin care una sau mai multe persoane
se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu Banca, să plătească acesteia datoria debitorului în cazul în
care acesta nu o va plăti el însuşi.
Formele de garanţii personale aplicabile conform reglementărilor în legislaţia în vigoare sunt:
- Fidejusiunea (cauţiunea);
- Garanţiile prezentate sub formă de scrisoare de garanţie emise de bănci,
- Cesiunea de creanţă – deşi nu face parte din categoria garanţiilor reale sau personale – întrucât este un
mijloc specific de transmitere a obligaţiilor, se constituie pentru garantarea propriu-zisă a creditelor acordate de
Bancă. Prin rezultatul său, cesiunea de creanţă asigură, ca orice garanţie, recuperarea creanţelor Băncii.
- Cesiunea încasărilor în conturile curente.
- Proprietatea intelectuală.

4. Modalitatea de acceptare şi evaluare a garanţiilor.


Din moment, când chestionarul de accept spre analiza creditului este aprobat de către Direcţia Credite,
economistul pe credite sau persoana responsabila de gaj din cadrul filialei analizează suficienţa gajului în
dependenţă de valoarea de piaţa (la bunuri imobile - stabilită de evaluator independent) şi stabileşte valoarea de
gaj prin aplicarea coeficientului de gaj în dependenţă de lichiditatea bunurilor propuse, verificînd de la
potenţialul debitor următoarea informaţie privind bunurile propuse de a fi gajate:
a) lista bunurilor propuse de a fi gajate; (preferenţial proprietate privată);
b) stabilirea debitorului gajist;

4
c) izvorârea dreptului de proprietate a acestor bunuri (actele de proprietate, datele de identificare şi
paşapoartele tehnice a bunurilor);
d) adresa amplasării sau depozitării bunurilor;
e) starea şi condiţiile de păstrare a acestor bunuri;
f) drepturi reale ale terţilor, grevări şi existenţa sechestrului;
g) interesul comercial pe care îl prezintă bunurile supuse investigaţiei.
În baza acestei informaţii economistul pe credite sau persoana responsabila de gaj, perfectează „Raportul
cu privire la examinarea şi evaluarea preventivă a bunurilor propuse în gaj” .
Inspecţia gajului se încheie cu perfectarea Raportului cu privire la examinarea şi evaluarea bunului
preconizat sa fie gajat, cu indicarea rezultatelor examinării vizuale a obiectului, preţului de piaţă şi de gaj al
obiectului, stabilit in baza unei metode de evaluare.
Stabilind valoarea obiectului propus ca gaj, economistul ţine cont de eventualitatea suportării unor
cheltuieli, legate de procedura de exercitare si comercializare a bunului gajat.

In cazul, când obiectul gajului este un produs care nu este utilizat la scară naţională, dar este larg
răspândit pe piaţa internaţională, se face un studiu al preţului produsului propus ca gaj, reieşind din evaluarea lui
pe pieţele din exterior cât şi cheltuielile aferente ce ar putea surveni în urma comercializării obiectului gajului.
Pentru asigurarea creditelor solicitate de persoane juridice, evaluarea independentă obligatoriu se
solicită pentru bunurile imobile, unde să fie indicat valoarea de înlocuire, iar pentru bunurile mobile se
solicită la decizia băncii (Lista companiilor de evaluare aprobata de Comitetul de Direcţie).
În cazul când obiect al gajului este propus un bun viitor, cunoscut din timp (locul aflării, contractul
prealabil), acesta la fel este evaluat conform procedurii de evaluare a gajului, iar în cazul când obiect al
gajului este propus un bun viitor, necunoscut din timp, care nu poate fi văzut şi inspectat, atunci evaluarea se
efectuează în baza contractelor, listei de preţuri si altor documente necesare.
În baza Raportului şi a documentelor primare întocmite de persoana responsabilă de la bancă cu privire la
examinarea şi evaluarea bunului preconizat sa fie gajat, Secţia analiză şi evaluare gaj, perfectează informaţia –
„Confirmarea cu privire la acceptarea şi evaluarea bunului propus în gaj” şi o înaintează Comitetului de credite,
cu privire că valoarea lui este suficientă pentru acoperirea creditului solicitat şi a dobânzilor aferente
minimum pentru două-trei luni.
Comitetul de credite ia notă de „Confirmarea cu privire la acceptarea şi evaluarea bunului
propus în gaj” prezentata de către Direcţia gestiune gaj privind gajul si poate înainta exigenţe suplimentare
faţă de obiectul propus în gaj.
După aprobarea de către Comitetul de credite al Băncii a cererii de solicitare a creditului ofiţerul de
credite perfectează contractul de gaj, care se semnează de către Bancă si debitor. În contractul de credit, la
capitolul „garanţie”, se descrie detaliat bunul asigurării creditului, care urmează a fi perfectat ca gaj.
Pentru autentificarea şi înregistrarea contractului de gaj/ipotecă, economistul sau după caz,
debitorul prezintă notarului următoarele documente:
a) contractul de credit cu toate anexele;
b) documentele care atesta dreptul de proprietate a debitorului gajist asupra bunului gajat;
c) documentele care atestă împuternicirile reprezentantului;
d) deciziile corespunzătoare a organelor competente ale debitorului gajist;
e) evaluarea independentă la bunul imobil propus în gaj;
f) poliţa de asigurare pentru bunurile imobile, cu excepţia cazului când asigurarea se efectuează
după încheierea contractului de ipotecă la decizia Comitetului de credit;
g) altele, după caz
Obiectul gajului fără deposedare trebuie sa fie înregistrat în dependenţă de categorie după cum urmează:
a) Ipoteca - Registrul bunurilor imobile
b) Valorilor mobiliare nominative - Registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative
c) Valorilor mobiliare ale statului - Registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale statului
d) Drepturilor de proprietate intelectuala - Registrul proprietăţii intelectuale ;
e) Alte bunuri mobile - Registrul gajului bunurilor mobile
Opţional sau adăugător următoarele bunuri pot fi înregistrate după cum urmează:
f) Mijloacele de transport - Registrul ţinut de Direcţia Principală de Înmatriculare a
Transportului şi Calificarea Conducătorilor auto a Departamentului Tehnologii Informaţionale – pentru;

5
g) Tehnica agricolă - Registrul ţinut de Inspectoratul de Stat pentru supravegherea tehnică
(INTEHAGRO)
Gajul asupra bunurilor viitoare, nu grevează aceste bunuri decât din momentul in care debitorul gajist
devine titularul drepturilor gajate.
La momentul înregistrării gajului debitorul transmite Băncii documentele ce atestă dreptul de proprietate –
documentele de proprietate a bunurilor imobile şi paşapoartele tehnice pentru bunuri mobile (utilaje de producţie
ş.a.) în original, pe care economist le păstrează pînă la rambursarea creditului.

I. Ipoteca este o garanţie imobiliară reală şi accesorie ce se constituie în baza legislaţiei cu privire la gaj
şi nu implică deposedarea de bunul adus în garanţie a celui ce o încheie.
Ipoteca conferă creditorului ipotecar (Băncii) neplătit la scadenţă, dreptul de urmărire a imobilului în
mâinile oricărui s-ar afla, dreptul de a cere scoaterea imobilului la executarea silită şi de a fi plătit cu preferinţă
din preţul astfel realizat. Dreptul real de ipotecă nu conferă Băncii posesia, folosinţa sau dispoziţia asupra bunului
ipotecat.
Ipoteca este indivizibilă în sensul că va continua să existe asupra întregului imobil, chiar dacă a fost
plătită o parte din datorie. Toate bunurile ipotecate şi fiecare dintre ele, în întregime, garantează întreaga creanţă
şi fiecare fracţiune a acesteia.
Pentru constituirea ipotecii convenţionale, împrumutatul trebuie să îndeplinească două condiţii de fond:
- Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- Să aibă statut de proprietar actual al bunului respectiv.
Acceptarea de către Bancă a ipotecii impune respectarea condiţiei, ca ipoteca să fie de rangul I. Ipoteca de
rangul II poate fi acceptată de Bancă cu unele condiţii.
Forma: Contract de Ipotecă autentificat notarial şi înregistrat la OCT (corespunzător)
Metoda de Evaluare: Caracteristicile imobilului (uzura, calităţile estetice etc.)
Vânzări Comparabile
Valoarea Evaluării: 60-75% din preţul de piaţă a imobilului
Inspecţie: Semestrială
II. Gajul Valorilor Mobiliare - În calitate de asigurare Banca poate accepta hârtii de valoare (cu sau fără
cotare pe piaţă).
Asigurarea creditului cu hârtii de valoare se efectuează fără deposedare. Gajul valorilor mobiliare se
înregistrează în Registrul deţinătorilor de valori mobiliare. Debitorul gajist prezintă Băncii Extras de la
Registratorul independent. Această înregistrare constă în blocarea valorilor mobiliare care constituie obiectul
gajului şi includerea restricţiilor asupra dreptului de înstrăinare a acestor valori mobiliare pe perioada valabilităţii
obligaţiunilor debitorului faţă de Bancă.
Nu pot fi transmise în gaj unul sau mai multe drepturi conferite de valorile mobiliare fără gajarea valorilor
mobiliare în cauză.
Valorile mobiliare aflate în proprietate comună pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor
coproprietarilor.
În cazul neexecutării obligaţiei garantate prin hârtii de valoare de către debitorul gajist, la expirarea
termenului indicat în contractul de gaj, Banca poate exercita la decizia sa şi în conformitate cu contractul de gaj
unul din următoarele drepturi:
a) să vândă ea însăşi valorile mobiliare gajate, cu acordul debitorului gajist;
b) să vândă valorile mobiliare gajate sub controlul instanţei judecătoreşti.
În procesul de vânzare a valorilor mobiliare Banca acţionează în numele proprietarului şi este în drept să
îndeplinească orice acţiuni referitoare la vânzarea valorilor mobiliare gajate.
La efectuarea tranzacţiei de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare gajate, Banca va elibera noului
proprietar o declaraţie scrisă despre radierea (excluderea) gajului din Registrul deţinătorilor de valori mobiliare.
Forma: Contract de Gaj (înregistrat notarial corespunzător)
Metoda de Evaluare: Pentru hârtii de valoare cotate pe piaţă - valoare de piaţă
(publicaţii financiare ale preţurilor de piaţă)
Pentru hârtii de valoare ne cotate pe piaţă se utilizează:
- metoda cotărilor pe piaţă acţiunilor emitenţilor analogici;
- metoda valorii specifice a activelor nete ale emitentului;
- metoda valorii specifice de lichidare a acţiunilor emitentului.
6
- metoda de comparaţie a preţului de procurare a valorilor mobiliare ale emitentului
Pentru hârtii de valoare de stat evaluarea se face în dependenţă de data scadenţei şi rata
dobânzii. Hârtiile de valoare de stat reprezintă garanţii de înaltă lichiditate.
Valoarea Asigurării (estimativă): Obligaţiuni de Stat – Max. 95% din valoarea nominală
Obligaţiuni Municipale – Max. 70% din valoarea nominală
Acţiuni corporative - 50 - 60% din valoarea nominală
Inspecţie: Semestrial
III. Gajul Depozitului - Depozitul bancar în lei sau în valută străină reprezintă o formă a gajului cu deposedare,
sub forma unei sume de bani depusă de debitor la Bancă şi în favoarea Băncii în anumite condiţii stabilite şi
comunicate Băncii de către debitor.
Debitorul poate constitui depozitul bancar la Banca unde solicită creditul sau la o altă bancă, încheindu-se
un contract de depozit.
Pentru ca depozitul bancar să fie acceptat drept garanţie la credit, managerul personal sau ofiţerul de credit
trebuie să ţină cont de următoarele condiţii:
a) În cazul în care depozitul bancar este constituit la Banca creditoare:
- Valoarea depozitului bancar să acopere valoarea creditului solicitat plus dobânda aferentă;
- Termenul de valabilitate al depozitului să nu fie mai mic decât termenul de scadenţă al creditului
solicitat;
- Contractul de depozit este alcătuit cu corectitudine, respectând normele legitime, reglementare şi
procedurale.
b) În cazul în care depozitul bancar este constituit la o altă bancă, la condiţiile de mai sus se mai
alipesc următoarele :
- Această bancă trebuie să aibă o reputaţie bună;
- Existenţa scrisorii de garanţie a Băncii la care s-a constituit depozitul bancar cu privire la faptul că ea
garantează creditul solicitat cu suma depozitului, blocând contul depozitului pe perioada de valabilitate a
creditului (până la achitarea integrală a creditului).
Forma: Contract de Gaj
Metoda de Evaluare: n.a.
Valoarea Asigurării: Suma creditului – max. 95% din suma depozitului (în cazul în care depozitul şi
creditul este în aceiaşi valută) şi max. 80% din suma depozitului (valuta depozitului şi a creditului sunt diferite).
Inspecţie: nu se face
IV. Gajul Maşinilor & Echipamentelor - Gajarea maşinilor şi echipamentului reprezintă constituirea în gaj a
mijloacelor fixe aflate în patrimoniul debitorului. Mijloacele fixe se depun în gaj fără deposedare.
Banca poate accepta cazuri de gajare a mijloacelor fixe procurate din credit. De regulă, aceasta are loc la
creditarea investiţională.
La gajarea utilajelor şi echipamentelor e necesar Banca sî ia în considerare lichiditatea mijloacelor fixe,
adică probabilitatea vânzării fondurilor fixe sau cererea lor pe piaţă în caz de nerambursare a creditului. Este
convenabil pentru Bancă de a accepta în gaj utilaje şi echipamente industriale sau agricole ale activităţilor
dezvoltate larg în republică.
Forma: Contract de Gaj (înregistrat notarial corespunzător)
Metoda de Evaluare: Minim între preţurile de piaţă şi preţul de bilanţ
Valoarea Asigurării: Max. 50% (Agr.) -60% (Ind.)
Inspecţie: Trimestrial
V. Gajul Stocurilor presupune depunerea în gaj a materiei prime, producţiei nefinisate şi finite, materialelor şi
semifabricatelor. Banca acceptă astfel de gaj în cazurile când pe toată perioada creditării gajul se va putea regăsi
în aceiaşi formă, vor putea fi numărate şi măsurate, aflate în unitate de producţie sau depozite. În cazul în care din
evaluarea la faţa locului a bunurilor gajate (la acordare sau monitorizarea creditelor) va rezulta o valoare sub
100% din suma creditului şi a dobânzilor aferente, se va cere clientului să depună garanţii suplimentare în
completare.
Stocurile care reprezintă obiectul gajului trebuie să aibă o valoare de piaţă şi să fie uşor lichidabile.
Aceasta presupune existenţa unei pieţe şi a unei cereri solvabile pentru bunul ce se constituie în gaj, care să dea
posibilitatea valorificării obiectului gajat, în caz de neîndeplinire de către debitor a obligaţiunilor ce-i revin din
contractul de credit.

7
La depunerea stocurilor în gaj este important de verificat termenul de valabilitate a obiectul gajului.
Termenul de utilizare a stocurilor gajate urmează să depăşească termenul de scadenţă a creditului. Este dubioasă
acceptarea drept garanţie a materiei prime, semifabricatelor şi producţiei uşor alterabile.
În cazurile când Banca acceptă astfel de asigurare, e necesar ca debitorul să se oblige să menţină pe
parcursul derulării obligaţiunii faţă de Bancă obiectul gajului în volumul, calitatea şi valoarea potrivit contractului
de gaj în caz de vânzare în cadrul unei activităţi obişnuite sau deteriorare, substituindu-l cu bunuri analogice.
Forma: Contract de Gaj (înregistrat notarial corespunzător)
Metoda de Evaluare: Minimul dintre preţul de piaţă şi valoarea contabilă
Valoarea Asigurării: Max. 50%
Inspecţie: Trimestrial
VI. Gajul Creanţelor (Cesiunea Creanţelor) - Cesiunea de creanţă este o convenţie scrisă prin care un creditor
transmite o creanţă a sa unei alte persoane.
Cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a obligaţiilor, constând în acordul de voinţă prin
care creditorul numit cedent transmite în mod voluntar dreptul sau de creanţă unei alte persoane numită cesionar,
care va deveni astfel creditor în locul sau şi va putea încasa creanţă de la debitorul cedat. Deşi cesiunea de creanţă
este, în fapt, un mijloc de transmitere a obligaţiilor, poate fi apreciată totodată şi ca o garanţie ce se constituie sub
forma unui gaj asupra creanţelor care sunt bunuri mobile incorporale.
Cesiunea de creanţă se constituie cu respectarea Art. 58 al Legii cu privire la gaj a RM şi Cap. 3, Secţ. 1 a
Codului Civil al RM.
Cedentul este obligat să remită cesionarului (Băncii) actele aferente creanţei şi să-i pună la dispoziţie
informaţia necesară realizării ei.
Cedentul este responsabil în faţa cesionarului de valabilitatea creanţei şi a mijloacelor de garantare a
acesteia, dar nu răspunde pentru executarea acestei creanţe de către debitor, cu excepţia cazurilor când cedentul a
garantat pentru debitor faţă de cesionar.
Pentru ca o cesiune de creanţe să fie acceptată de Bancă, ea trebuie să fie:
- Certă – să nu fie dubioasă din punct de vedere juridic;
- Lichidă – să fi determinată cu exactitate valoarea ei;
- Exigibilă – să fie localizată în timp la o dată precisă.
Cedentul urmează să notifice debitorul cedat privind schimbarea creditorului şi să ceară acceptarea în
scris.
În cadrul verificării şi acceptării cesiunii de creanţă drept garanţie a creditului, ofiţerii de credite vor
urmări:
- Cesiunea să fie constatată print-un contract de cesiune încheiat între Bancă şi clientul care cesionează
încasările din livrări la extern sau intern, cu titlu de garanţie;
- Cedentul avînd calitatea de creditor, remite cesionarului (Băncii) titlu constatator al creanţei;
- Contractul de ceiune să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă cerute de lege;
- Valoarea creanţei cesionate este suficientă faţă de creditul acordat şi dobînzile aferente, deoarece
debitorul cedat răspunde numai în limitele valorii cesiunii;
- Întrucît, cedentul nu răspunde de solvabilitatea debitorului cedat, ofiţerul de credit va analiza şi situaţia
financiară a acestuia, în scopul stabilirii riscului de neplată;
- Prin efectul cesiunii, debitorul cedat va face plăţi către Bancă (cesionar) într-un cont al acestuia la
Bancă.
Forma: Contract de Cesiune (înregistrat notarial corespunzător)
Acoperire: 1. Toate creanţele din bilanţ
2. Limitată la anumite Creanţe
Metoda de Evaluare: Valoarea contabilă
Valoarea Asigurării: Max. 50-80%
Inspecţie: Lunar
VII. Gajul-amanet - Amanetul reprezintă gajul cu deposedare, în care debitorul remite Băncii sau un lucru
mobil, corporal sau necorporal, în vederea garantării datoriei sale. Se constituie în situaţii mai deosebite
asupra unor bunuri mobile cu valoare mare şi volum fizic mic (metale preţioase, tablouri, alte obiecte de artă).
De asemenea Banca poate lua în amanet şi autovehicule.

8
Caracterul real al amanetului rezultă din faptul că acest raport nu ia naştere decât prin remiterea efectivă a
bunului gajat către Bancă.
Remiterea se face, de regulă, în mâna Băncii, obligată să păstreze bunul gajat, până la plata datoriei.
Asupra bunului gajat cu deposedare, Banca are următoarele drepturi şi obligaţii:
- Să reţină bunul până la achitarea integrală a datoriei. Gajul este indivizibil în sensul ca gajul în integrul
său, garantează fiecare parte din datorie. Ca atare, dreptul de reţinere a bunului de către Bancă, se menţine până la
achitarea întregii datorii;
- Banca are faţă de debitorul care a constituit gajul, calitate de detentor primar (persoana care ţine un
lucru stăpânindu-l fără intenţia sau voinţa de a efectua această stăpânire pentru sine). Debitorul îşi păstrează însă,
calitatea de proprietar asupra bunului respectiv;
- Banca răspunde pentru pierderea ori deteriorarea bunului gajat dacă aceasta s-a produs din culpa sa;
- Banca nu are dreptul să se folosească de bunul gajat. Dacă totuşi o face, debitorul poate cere ca gajul
să fie pus sub sechestru;
- După achitarea datoriei, Banca trebuie să restituie bunul primit în gaj. În cazul în care a făcut cheltuieli
necesare şi utile pentru conservarea bunului, Banca este îndreptăţită să le primească la restituirea acestuia. Până la
primirea acestor cheltuieli, are drept să reţină bunul.
Forma: Contract de Gaj (înregistrat notarial corespunzător) plus transferul fizic
al obiectului gajat;
Metoda de Evaluare: Minimul dintre preţul de piaţă
Valoarea Asigurării: Max. 80%
Inspecţie: nu se efectuează
VIII. Scrisoarea de garanţie bancară este o modalitate specifică de materializare a unei garanţii dată de către
Bancă la solicitarea unei persoane juridice sau fizice, care contractează un credit.
Această formă de garantare a unui credit este considerată sigură datorită nivelului ridicat, în general, al
solvabilităţii Băncii, precum şi lichidităţilor de care dispune Banca.
Banca poate accepta, în garantarea unor credite, scrisori de garanţie emise de către alte instituţii bancare şi
financiare.
Banca poate să emită scrisori de garanţie la solicitarea clienţilor sai pentru garantarea unor obligaţii ale
acestora faţă de alte societăţi bancare.
Scrisoarea da garanţie va putea fi admisă în garantarea creditului, dacă aceasta a fost emisă de către o
bancă sau instituţie financiară din ţară sau străinătate, agreată de Bancă, prin care se angajează necondiţionat şi
irevocabil, ca în cazul în care o anumită persoană juridică nu va plăti la un anumit termen o sumă determinată şi
indicată în mod expres în scrisoare, să plătească ea însăşi suma neachitată, în favoarea Băncii.
Elementele esenţiale pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de garanţie bancară sunt:
- Denumirea şi adresa băncii garante;
- Denumirea şi adresa companiei garantate;
- Numele şi adresa beneficiarului garanţiei, respectiv Băncii;
- Obiectul şi valoarea garanţiei, exprimată într-o sumă bine determinată, care trebuie să acopere suma
creditului cât şi taxele, comisioanele aferente;
- Termenul de plată al sumei garantate şi termenul de valabilitate al garanţiei care trebuie să acopere
întreaga perioadă de creditare;
- Semnăturile persoanelor autorizate;
La garantarea creditelor ce urmează a se acorda de Bancă clienţilor săi, prin scrisori de garanţie emise de
alte societăţi bancare din ţară sau străinătate, managerii de cont şi ofiţerii de credite vor urmări ca acestea să
cuprindă elemente principale, menţionate mai sus.
Forma: Emisă de o societate bancară sau instituţie financiară
Acoperire: Valoare nominală
Metoda de Evaluare: n.a.
Valoarea Asigurării: Max. 95-100%
Inspecţie: 30-7 zile înainte de expirare
IX. Garanţie a Companiei sau Garanţie Personală - Banca poate acorda credite garantate cu acorduri de
fidejusiune emise de companii sau de persoane fizice terţe. În cele mai dese cazuri aceasta se întâmplă la

9
acordarea creditelor de consum. Important este ca Banca să efectueze o analiză a situaţiei economice şi
financiare (solvabilitatea, gradul de îndatorare etc.) a companiei garant, care trebuie să aibă o reputaţie bună.
În cazul în care în calitate de garant apare o persoană fizică, ofiţerul de credit verifică gradul ei de
solvabilitate.
Cerinţele faţă de fidejusiunea emisă de o companie sau de o persoană terţă sunt analogice celor ce se
referă la garanţii bancare.
Forma: Cauţiune executată de o terţă persoană alta decât instituţie financiară
Acoperire: Va varia de la caz la caz
Metoda de Evaluare: Analiza de Credit
Valoarea Asigurării: 95-100%
Inspecţie: Anual sau semi-anual
Banca poate accepta drept asigurare la credite obiecte de proprietate intelectuală.
X. Obiecte de proprietate intelectuală – rezultatele activităţii intelectuale confirmate prin drepturile respective
ale titularilor asupra utilizării acestora, ce includ: obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate,
soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine a produselor, mărci de produse şi mărci
de servicii, desene şi modele industriale), obiectele dreptului de autor şi drepturile conexe (opere literare, de artă,
ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de date), secretul comercial (know-how) etc.
Evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală se efectuează în baza Regulamentului cu privire la
evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală (aprobat de Guvernul RM nr. 783 din 30.06.2003).
Evaluarea proprietăţii intelectuale este un proces de evaluare a utilităţii rezultatelor activităţii intelectuale,
exprimate în echivalentul valoric al caracteristicilor tehnice, de consum, economice şi de altă natură ale obiectelor
de proprietate intelectuală.
Evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală se efectuează prin calcularea valorii de piaţă, de bilanţ sau
altei valori a obiectelor de proprietate intelectuală în dependenţă de caz.
Subiecţi ai activităţii de evaluare sunt, pe de o parte, evaluatorii şi întreprinderile de evaluare, iar, pe de
altă parte, beneficiarii serviciilor de evaluare, adică Banca sau clientul.
Întreprinderile de evaluare acordă servicii de evaluare a proprietăţii intelectuale, doar în cazul în care în
cadrul acestora activează evaluatori certificaţi.
Banca trebuie să accepte în gaj obiecte de proprietate intelectuală care aparţin companiilor cu reputaţie
bună. Bineînţeles, valoarea proprietăţii intelectuale ale acestor companii este mai înaltă.
Forma: Contract de gaj (înregistrat notarial corespunzător)
Acoperire: Suma creditului acordat şi a dobânzilor aferente
Metoda de Evaluare: Evaluare de către întreprinderi specializate
Valoarea Asigurării: Max. 70-80%
Inspecţie: Anual sau semi-anual
XI. Gajul asupra dobândirii dreptului de proprietate
Dreptul de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun reprezintă un drept personal. Gajul asupra
dobândirii dreptului de proprietate conferă Băncii dreptul de a-şi satisface creanţele din contul comercializării lui
sau a bunului real ce va apărea pe viitor. La momentul apariţiei bunului gajul Dreptului de dobândire a dreptului
de proprietate urmează a fi înlocuit cu gajul bunului creat. Banca va accepta drepturi de dobândire a dreptului de
proprietate asupra bunurilor, create de companii cu reputaţie bună.
Formă: Contract de gaj (înregistrat notarial corespunzător)
Metoda de evaluare: Preţul de piaţă al bunului
Valoarea asigurării: max. 75% din preţul de piaţă
Inspecţie: nu se efectuează.

5. Evidenţa şi monitorizarea gajului


În baza informaţiei de pe urma înregistrării gajului, executorul responsabil din Direcţia Credite şi
Finanţări/Filiale introduce informaţia deplină privind averea primită ca asigurare a creditelor în sistemul
automatizat al Băncii.
Monitorizarea averii, luată ca asigurare pentru creditele acordate, se efectuează atât de Serviciu, cât şi de
executorul responsabil de credit. Serviciul este responsabil pentru evidenţa, evaluarea şi controlul gajurilor.
În ziua înregistrării gajului economistul reflectă obligaţiunea debitorului la creditul acordat la intrare în
conturile memorandum respective „Obligaţii la creditele acordate":

10
• cont 7102 "Obligaţii sub formă de acorduri de gaj ";
• cont 7103 "Amanetul primit ";
• cont.7121 " Garanţii , cauţiuni şi cesiuni primite".
Executorul responsabil de credit în colaborare cu Serviciul analizează sistematic rapoartele financiare ale
debitorului, rapoartele privind stocurile de mărfuri după calitate şi cantitate. Dacă sunt depistate divergenţe ce ţin
de calitate, asortiment, cantitate, Serviciul indică acest fapt în Fişa controlului gajului, care este coordonată cu
şeful Direcţiei Credite şi Finanţări/Directorul Filialei şi care iau decizia privind luarea măsurilor de înlăturare a
divergenţelor.
După efectuarea controlului stării obiectelor gajate se întocmeşte Fişa controlului gajului care este
aprobată de şeful Serviciului în coordonare cu şeful Direcţiei Credite şi Finanţări/Directorul Filialei.
Serviciul elaborează trimestrial şi aprobă planul de măsuri privind controlul sistematic al averii gajate
Băncii. Elaborarea acestui plan este coordonată cu Direcţia Credite şi Finanţări/Filialele şi reieşind din necesitatea
urgentării controlului unor obiecte gajate.
Filialele efectuează verificarea bunurilor gajate cu următoarea periodicitate:
• Ipoteca (încăperile cu destinaţie locativă, de producere, terenuri) – semestrial;
• Bunuri mobile (utilaj, echipament) – trimestrial;
• Mijloace de transport – lunar;
• Stocuri de mărfuri si materiale– lunar;
• Alte tipuri de gaj – lunar.
În rezultatul verificării existenţei şi stării bunurilor gajate filiala întocmeşte Actul de
verificare a existenţei efective şi stării bunului gajat (anexa nr. 7), care se semnează de colaboratorii
Băncii şi de debitorul gajist şi care se păstrează în original în dosarul debitorului.
Daca sunt depistate divergenţe ce ţin de calitate, asortiment, cantitate a bunului gajat, economistul
înregistrează informaţia dată în Actul de verificare a existenţei efective şi stării bunului gajat, care se
transmite Serviciului monitorizare gaj şi Direcţiei credite, în baza căreia se ia decizia privind întreprinderea
măsurilor de înlăturare a divergenţelor.
6. Rolul companiilor de asigurare în activitatea de creditare
O metodă sigură de gestiune a riscurilor bancare cu care se confruntă băncile în rînd cu orice alte
întreprinderi comerciale este asigurarea patrimoniului băncii. Aceasta direcţie este larg dezvoltată în toate ţările
lumii inclusiv şi în Republica Moldova. În afară de aceasta băncile comerciale din Moldova apar pe piaţa
serviciilor de asigurare în calitate de persoane interesate, cerînd de la clienţii săi debitori, companiile de asigurare
în caz de depunere a garanţiilor pentru creditele primite, acestea să fie asigurate la o companie de asigurare
acceptată de bancă.
Un domeniu mai puţin dezvoltat în Moldova, este colaborarea directă a băncilor cu companiile de
asigurare în scopul asigurării riscului specific bancar – riscul de creditare. În multe ţări cu economia de piaţă
dezvoltată, băncile au găsit în companiile de asigurare parteneri de afaceri care propun metode de micşorare a
pierderilor suportate de bănci în cazul apariţiei riscul creditar. Acestea sunt:
− asigurarea riscului nerambursării creditului;
− asigurarea responsabilităţii împrumutaţilor în cazul nerambursării creditului;
− asigurarea creditelor de export.
Aceste metode deja au început să fie folosite în România şi primii paşi în acest domeniu au fost făcuţi şi în
Rusia. Deşi în Republica Moldova acestea nu sunt folosite, consider că este necesar să le descriu în speranţa
apariţiei lor în curând şi pe piaţa bancară locală.
În cazul asigurării riscului nerambursării creditelor bancare, obiectul ce urmează a fi asigurat este
responsabilitatea tuturor împrumutaţilor sau a împrumutaţilor individuali (persoane fizice sau juridice) faţă de
bancă de a rambursa integral şi la timp creditele şi dobânzile aferente acestora, la data indicată în contractul de
asigurare. Asiguratul trebuie să decidă: să asigure mărimea creditului acordat împreună cu dobânzile aferente sau
doar mărimea datoriei de bază; să asigure datoria tuturor împrumutaţilor căror li s-au acordat credite sau
responsabilitatea fiecărui în parte. De obicei, în situaţia economică instabilă este mai raţional de a asigura
valoarea creditului împreuna cu dobânzile aferente a fiecărui debitor în parte, dar trebuie de luat în consideraţie
faptul, că în cazul asigurării tuturor creditelor este obţinut automatismul responsabilităţii companiei de asigurare
(un factor important la garantarea asigurării mijloacelor de creditare), şi, în afară de aceasta, la astfel de contracte
este stabilit un tarif mai mic.

11
Reeşind din cele spuse contractul de asigurare a riscului nerambursării creditului este încheiat între
companiile de asigurare (asigurători) şi bănci şi alte instituţii de creditare (asiguraţi). În baza contractului de
asigurare asigurătorul îi plăteşte asiguratului compensaţia de asigurare în mărime de 50-90% din suma
nerambursată de împrumutat (şi dobânzile aferente acesteia). În aşa fel este prevăzută şi participarea
asigurătorului la acoperirea pierderilor în scopul micşorării eliminării responsabilităţii băncii la verificarea
solvabilităţii şi la urmărirea ulterioară a situaţiei financiare a împrumutatului. Responsabilitatea asigurătorului
apare în cazul când asiguratul nu a primit suma de bani stipulată în contractul de creditare după un anumit termen
după sosirea datei plăţii prevăzută de contract (de obicei, 10-30 de zile), sau a termenului stabilit de bancă în
cazul neîndeplinirii de către împrumutat a condiţiilor contractului de creditare aceasta oferă posibilitatea instituţiei
de creditare de a primi mijloace nu numai că la data indicată în contract, ci şi mai devreme, în termenele
prevăzute în contract în calitate de sancţiune (de ex., pentru folosirea creditului în alte scopuri decât cele indicate
în contract). Limita responsabilităţii asigurătorului şi termenul sosirii ei sunt stipulate în contract de asigurare.
Mărimea compensaţiei de asigurare este stabilită proporţional cu mărimea responsabilităţii asigurătorului
stipulat în contract de asigurare reeşind din toată suma datorată (cu sau fără includerea dobânzilor aferente) în
baza contractului de credit. În cazul asigurării riscului nerambursării creditelor pentru toţi împrumutaţi,
compensaţia de asigurare este majorată cu valoarea creditelor acordate după încheierea contractului de asigurare
cu condiţia efectuării plăţii de către asigurat a primelor de asigurare aferenta creditelor date. În această situaţie
suma de asigurare este determinată reeşînd din valoarea datoriei la o anumită dată fără luarea în consideraţie
creditelor cu termenul expirat.
Perioada asigurării riscului nerambursării creditului este stabilită în dependenţă de termenul de rambursare
a creditului. La asigurarea tuturor creditelor acordate, contractul de asigurare a riscului nerambursării creditului
este încheiat pentru un termen de un an.
Tariful depinde de un şir de factori:
− termenul asigurării creditului;
− valoarea creditului şi mărimea dobânzii la el;
− nivelul riscului;
− tipul asigurării,
şi în fiecare caz concret este determinat de compania de asigurare. În conformitatea cu concluziile
experţilor, care determină nivelul final al riscurilor, la stabilirea tarifelor este posibilă folosirea coeficienţilor de
micşorare şi majorare. În cazul utilizării unui astfel de coeficient de corectare, tariful este determinat prin
înmulţirea tarifului de bază cu acest coeficient.
Contractul de asigurare este încheiat în baza unei cereri scrise a asiguratului şi a adeverinţei calcul în care
este prezentată determinarea mărimilor primelor de asigurare, ambele fiind întocmite în două exemplare.
Simultan asigurătorul prezintă:
- copia contractului de credit împreună cu toate documentele referitoare la el;
- documentele ce adeveresc posibilitatea creditului, adică asigurarea lui;
- alte documente ce pot avea importanţa la stabilirea riscului.
În afară de acestea trebuie să fie prezentate copiile documentelor de fondare, adeverinţa de înregistrare,
darea de seamă financiară, contractele de vânzare – cumpărare (cu furnizori şi cumpărători), contractele de
arendă. Sunt obligatorii contractele şi alte documente care asigură transmiterea drepturilor la averea ipotecată (în
cazul când în calitate de garanţie la credit este ipoteca).
Companiile de asigurare, până la încheierea contractului de asigurare, analizează documentele prezentate
cu scopul de a stabili existenţa garanţiilor de rambursare a creditului de către împrumutat şi pentru a asigura
stabilitatea financiară a operaţiunilor de asigurare. Dacă este determinat că acordarea creditului a fost înfăptuită
fără asigurarea suficientă, asigurător poate stabili un tarif mai mare sau să refuze să încheie contractul de
asigurare cu banca dată, sau să fixeze un termen, la expirarea căruia instituţia de creditare va fi obligată să
întoarcă asigurătorului o sumă egală cu soldul rămas din datoria împrumutatului în baza contractului de credit în
conformitate cu condiţiile speciale din contractul de asigurare.
Asigurătorul, în baza documentelor prezentate, calculează primele de asigurare pentru fiecare împrumutat
în parte şi în total pe contractul de asigurare reeşind din valoarea datoriei nerambursate şi a tarifelor stabilite.
Primele de asigurare la creditele de termen scurt (eliberate pentru un termen mai mic de un an)sunt plătite într-o
singură tură, iar la creditele de termen lung, care sunt acordate în valoarea lor integrală, suma anuală a primelor
de asigurare este plătită în una sau două tranşe. În cazul asigurării de către asigurător a tuturor creditelor acordate,
primele sunt plătite la fel în una sau două tranşe. Trebuie de avut în vedere că prima tranşe constituie 50% din

12
valoarea totală calculată şi este achitată timp de 10 zile după primirea de către asigurător a exemplarului doi a
cererii de asigurare pe care este indicat acordul de acceptare a asigurării riscului. Tranşa a doua este transferată
peste un timp anumit, care depinde de termenul creditării, după achitarea primei tranşe. În cazul acordării
eşalonate a creditelor, plata următoarelor primelor de asigurare se va efectua în termen de 10 zile după acordarea
tranşei următoare din mijloacele împrumutate. Primele de asigurare sunt transferate de asigurat pe contul
asigurătorului la banca. Ziua plăţii este considerată ziua transferului mijloacelor de pe contul asigurătorului.
Contractul de asigurare a riscului de nerambursare a creditului este valabil din ziua ce urmează după ziua
transferului primei prime de asigurare. Condiţia de bază a valabilităţii contractului de asigurare este plata la timp
a următoarei prime de asigurare, de aceea în contractul de asigurare trebuie să fie prevăzute sancţiuni pentru
întârzierea plăţii. În unele ţări se practică anularea contractului de asigurare în cazul în cazul apariţiei datoriei
asiguratului faţă de asigurător, asiguratul fiind anunţat în scris despre aceasta. Dar, dacă timp de o lună de zile
datoria va fi achitată, contractul va fi restabilit. În acest caz contractul se consideră restabilit din ziua următoarea
celei în care a fost stinsă datoria.
Asigurătorului care a încheiat contractul de asigurare îi este eliberat certificatul de asigurare în termen de 5
zile după transferul primei prime de asigurare sau după achitarea întregii sume a primelor datorate (în cazul plăţii
lor într-o singură tranşă). Calcularea primelor de asigurare are loc luând în consideraţie tariful stabilit şi numărul
lunilor întregi (ani), pe parcursul cărora împrumutatul beneficiază de credit. Termen de 15 zile ţi mai mult este
considerat egal cu o lună, iar mai puţin de 15 zile – nu se ia în consideraţie.
Dacă creditul este acordat în tranşe, atunci asiguratul de sine stătător determină mărimea primelor de
asigurare şi efectuează transferul lor în perioadele stabilite. În acest caz înştiinţarea şi adeverinţa – calcul sunt
transmise asigurătorului care efectuează controlul corectitudinii calculării şi efectuării plăţii integrale a plăţilor.
Dacă asiguratul încheie contractul de asigurare a riscului nerambursării pentru toţi debitorii săi, atunci creditele
sunt asigurate doar în cazul când asiguratul va efectua plata primelor de asigurare în conformitate cu cererea
suplimentară.
În cazul apariţiei cazului de asigurare (când instituţia de creditare, care a încheiat contract de asigurare, nu
primeşte suma stipulată în contractul de asigurare în termen de N zile în dependenţa de termenul creditării)
asiguratul este obligat în termen de 3 zile să anunţe asigurătorul despre cele întâmplate prin depunerea cererii cu
anexarea la ea a contractului de asigurare, la care nu s-a efectuat rambursarea, graficul rambursării şi alte
documente referitoare la acest contract şi, totodată să ea toate măsurile necesare de acoperire a datoriei expirate.
Compania de asigurare, primind cererea sus – menţionată, o înregistrează într-un registru special şi
întocmeşte, în prezenţa colaboratorului secţiei de creditare a băncii care urmăreşte creditul nerambursat,
conducătorului băncii, responsabilului organizaţiei debitoare şi a experţilor invitaţi, actul de nerambursare a
creditului. Mărimea compensaţiei este determinată reeşind din valoarea nerambursată şi limita responsabilităţii
asigurătorului.
Exemplu1. Împrumutatul, la expirarea termenului de creditare, nu a rambursat nici suma de asigurare
bază a datoriei, nici dobânzile aferente acesteia. Valoarea creditului – 10 000 000 u.m. termenul de creditare – 3
luni, rata dobânzii – 83% anual. Responsabilitatea asigurătorului – 85%.
Determinăm mărimea pierderii: (10 * 83%)/4+ 10 = 12.075(mil. u.m.)
Compensaţia de asigurare va fi egală cu 10.26 mil.u.m. (12,075*85%)
Asigurătorul este obligat să plătească asiguratului compensaţia de asigurare în termen de N zile după
apariţia cazului de asigurare. După aceasta, banca cedează în favoarea asigurătorului dreptul la compensarea
pierderilor produse de împrumutat, în limitele despăgubirii de asigurare primite de ea. Banca este obligată să
transmită companiei de asigurare toate documentele necesare efectuării revendicării. Dacă, din cauza asiguratului
realizarea acestui drept nu va fi posibilă (depăşirea termenelor de depunere a pretenţiilor ş.a.), atunci asigurătorul
este eliberat de obligaţia de a plăti compensaţia de asigurare, iar în cazul primirii de către asigurat a compensaţiei,
el este obligat să o restituie asigurătorului.
Toate contradicţiile rezultate din contract de asigurare sunt analizate de judecată.
Pentru începerea procesului de regres faţă de împrumutat, este întocmită cererea de acţiune, în care sunt
indicate:
− denumirea organului de drept în care este depusă cererea;
− numărul şi data depunerii cererii;
− denumirea organizaţiei de asigurare, adresa juridică şi rechizitele de plată a ei;

1
Аленичев. В. Страхование кредитных и валютных рисков.– Москва: Издательство: Iukis, 1993. –C. 25.

13
− denumirea pârâtului, adresa juridică şi rechizitele de plată a lui;
− valoarea acţiunii;
− cerinţele reclamantului;
− circumstanţele care constituie baza acţiunei şi faptele de confirmare;
− referinţe la norme de drept referitoare;
− lista documentelor anexate la cerere;
− documentul care confirmă legătura pârâtului cu pretenţia înaintată.
La cererea de acţiune se anexează copiile documentelor care confirmă cererea reclamantului şi valoarea
acţiunii. În aceasta lista trebuie de inclus:
−contractul de creditare cu toate anexele;
−cererea de asigurare a riscului de nerambursare a creditului;
−adeverinţa de asigurare şi contractul de asigurare ;
−copia documentului de plata ce confirmă transferul compensaţiei de asigurare în legătură cu credit
nerambursat.
Până la înaintarea cererii de acţiune, asigurătorul trebuie să se adreseze cu pretenţia la pârât, despre
transferul binevol a sumei din cererea de regres pe contul companiei de asigurare.
Asigurătorul are dreptul de a refuza plata recompensei de asigurare dacă asiguratul:
- a comunicat date false despre circumstanţele care au importanţa majoră pentru luarea deciziei privitor
la riscul asigurat;
- nu a îndeplinit obligaţiile sale stipulate în contract de asigurare.
Spre deosebirea de asigurarea nerambursării creditului contractul de asigurare a responsabilităţii
împrumutatului la nerambursarea creditului este încheiat între compania de asigurare (asigurători) şi
întreprinderile şi organizaţiile (asiguraţi). Obiectul asigurării este obligaţia asiguratului faţă de banca creditoare
pentru rambursarea integral şi la timp a creditelor luate (inclusiv sau exclusiv dobânzile aferente acestora).
Regulile de bază şi condiţiile asigurării responsabilităţii împrumutatului pentru nerambursarea creditului sunt, în
general, analogice cu regulile şi condiţiile asigurării riscului nerambursării creditului. Contractul de asigurare a
responsabilităţii împrumutatului este încheiat în baza cererii scrise a asiguratului, care se întocmeşte în două
exemplare. La cererea este anexată copia contractului de creditare şi adeverinţa despre termenele rambursării
creditului. Asigurătorul, în baza documentelor prezentate, determină mărimea primelor de asigurare reeşind din
valoarea asigurată şi tarifele stabilite. Plata primelor de asigurare este transferată într-o singură tranşă. Ziua plăţii
primelor este considerată ziua transferului mijloacelor de pe contul asiguratului.
Responsabilitatea companiei de asigurare apare dacă asiguratul nu rambursează băncii creditoare suma
stipulată în contractul de creditare în termen de N zile după data plăţii, fără faptul prelungirii lui. Este asigurată
doar o parte a datoriei asiguratului (50 – 90%). Partea rămasă a datoriei se află în responsabilitatea asiguratului.
Mărimea asigurării este determinată proporţional procentului responsabilităţii asigurătorului stabilit în contractul
de asigurare, reeşind din toată valoarea datorată din contractul de credit.
Celelalte reguli referitoare la încheierea contractului de asigurare, responsabilităţile şi obligaţiile părţilor în
cazul apariţiei cazului de asigurare, sunt identica cu regulile asigurării riscului nerambursării creditului cu
corectarea obiectului unuia din subiecţii de asigurare

 Asigurare
Riscurile Băncii pot scădea considerabil în cazul asigurării creditelor acordate prin intermediul
companiilor de asigurări. În baza contractului de asigurare, încheiat de clientul Băncii cu compania, ultima se
obligă să compenseze Băncii pierderile eventuale.
În cazul asigurării creditelor Banca ar putea solicita două tipuri de asigurare:
(a) Asigurarea Riscului de Creditare:
Împrumutatul a încheiat o asigurare împotriva unor posibile încălcări (furturi sau deteriorare a bunurilor în
rezultatul acţiunilor ilegale) făcute de clienţii săi la o companie de asigurări, prin aceasta minimizând riscul de
creditare a Băncii, pentru că impactul potenţial negativ al creanţelor dubioase să fie eliminat. În asemenea caz
poliţele de asigurare trebuie cedate Băncii.
(b) Asigurare de Protecţie a 'Persoanei Cheie':
Acest tip de asigurare va ajuta protecţia Băncii în cazul invalidităţii sau decesului subit al unui membru
'cheie' al echipei de conducere a împrumutatului (de obicei persoanele autorizate cu drept de semnătură),

14
eveniment care ar putea avea un efect dramatic asupra performanţei şi a capacităţii de deservire a creditului de
către întreprindere. Existenţa (şi cesiunea către Bancă) a unei asemenea poliţe trebuie să fie o condiţie standard a
oricărui contract de credit.
Activitatea de leasing urmează, la fel, să fie asigurată împotriva eventualelor pierderi, care pot să se
producă în rezultatul deteriorării sau pierderii bunurilor predate în leasing.

7. Încetarea dreptului de gaj


Obiectul gajului este degrevat de gaj, în cazul rambursării datoriei totale faţă de Bancă, cu perfectarea
documentelor necesare pentru eliberarea bunurilor de sub gaj
Dacă debitorul gajist cere eliberarea prealabilă a bunurilor de sub gaj sau a unei părţi din bunul
gajat, atunci economistul din cadrul filialei în rezultatul verificării obiectului gajului, perfectează un act
(proces-verbal), care atestă suficienţa gajului în raport cu soldul creditului şi a dobânzilor la zi şi
posibilitatea eliberării parţiale a bunului gajat de sub gaj. Măsurile menţionate sunt admise numai în cazuri
excepţionale.
Comitetul de credite al Băncii ia notă de cererea debitorului gajist si (PV perfectat) actul emis, şi,
în dependenţă de caz (istoria de creditare a debitorului gajist, afacerea pe care o gestionează, suficienţa de
acoperire, soldul creditului şi a dobânzilor neachitate, cererea debitorului ) ia decizia cu privire la eliberarea
bunurilor de sub gaj.
În cazul eliberării prealabile sau la termen a bunurilor gajate, Banca restituie debitorului gajist
originalul documentelor ce atestă dreptul de proprietate.
Banca în calitate de creditor gajist poate exercita drepturile de gaj, în cazul în care debitorul nu a
îndeplinit/respectat condiţiile contractuale sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a
acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute în contract.
Banca poate exercita următoarele drepturi privind obiectul bunului gajat:
a) să vândă el însuşi bunurile gajate;
b) să le vândă sub controlul instanţei judecătoreşti şi
c) să le ia în posesie spre a le administra.
În cazul în care Banca intenţionează să-şi exercite dreptul de gaj trebuie sa notifice acest fapt debitorului
şi/sau debitorului gajist persoană terţă.
După notificare, Direcţia Juridică a Băncii depune la Registrul în care a fost înscris gajul un preaviz, la
care anexează dovada notificării debitorului gajist. Preavizul trebuie să conţină:
a) mărimea creanţei garantate;
b) temeiul începerii urmăririi;
c) dreptul pe care creditorul gajist intenţionează sa-l exercite;
d) descrierea bunului gajat;
e) somaţia ca debitorul gajist să transmită, în termenul acordat de creditorul gajist bunul gajat.
Termenul acordat de Bancă pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de:
a) 10 zile pentru un mobil;
b) 20 zile pentru un imobil;
c) 10 zile pentru un bun luat în posesie şi administrat, începând cu data înregistrării preavizului.
Dacă Banca este participant profesionist pe piaţa valorilor mobiliare şi deţine un gaj asupra valorilor
mobiliare, ea are dreptul să ia în posesie sau să vândă aceste valori mobiliare, fără preaviz şi fără respectarea
termenului de preaviz.
Debitorul gajist se poate opune urmăririi de către Bancă a bunului gajat, plătind creanţa sau după caz
înlăturând încălcările menţionate în preaviz şi cele ulterioare, plătind în ambele cazuri cheltuielile aferente
înregistrării preavizului.
Transmiterea bunului gajat poate fi benevolă sau silită. Transmiterea benevolă este atunci când debitorul
gajist transmite de bună voie obiectul gajat în posesia Băncii pentru vânzarea ulterioară. Transmiterea silită are
loc după expirarea termenului preavizului, în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Vânzarea bunului gajat poate fi efectuată prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică. În
cazul vânzării prin tender, Banca face un anunţ public prin intermediul mass-media sau prin invitaţii. În cazul
vânzării prin licitaţie publică, se indică data, ora şi locul licitaţiei în avizul de vânzare.
În caz că mijloacele obţinute din realizarea bunului gajat depăşesc datoria debitorului, diferenţa se restituie
debitorului .

15
16