Sunteți pe pagina 1din 12

Cercetarea

infracţiunii de tâlhărie
Noţiunea de TALHARIE

Furtul se situează printre cele mai vechi fapte antisociale îndreptate


împotriva patrimoniului însa, cea mai grava forma sub care acesta se regăsește savarsit
da naștere unei alte infracțiuni, aceea de tâlhărie. Începând cu pravilele lui Vasile Lupu
(Cartea pentru învăţături, din 1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652) şi
sfârşind cu condicele penale ale lui Alexandru Sturza (din 1826) în Moldova şi a lui
Barbu Ştirbei (din 1850) în Muntenia au fost reglementate dispoziţii cu privire la
infracţiunile patrimoniale. Codul Penal de la 1864 prevedea infracţiunea de tâlhărie în
dispoziţiile sale din art.317-320, atât în forma simplă, cât şi în forme agravate în raport
cu mijloacele de constrângere folosite şi cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria
era calificată crimă, fiind sancţionată şi prin diferite legi speciale.

In actualul Cod Penal infracțiunea de tâlhărie este prevăzuta in Titlul III


(Infracțiuni contra patrimoniului) art.211 si consta in furtul savarsit prin întrebuințarea
de violente sau amenințări ori prin punerea victimei in stare de inconștienta sau
neputința de a se apăra, precum si furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de
mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori
pentru ca făptuitorul sa-si asigure scăparea. Conform art.208 Cod Penal furtul consta
in luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fara consimtamantul acestuia,
in scopul de a si-l însuși pe nedrept.

Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât


violenţa se poate manifesta de la simple lovituri până la moartea victimei. Tocmai
acest fapt face necesara cercetarea infracțiunilor de tâlhărie pentru descoperirea si
tragerea la răspundere penala a făptuitorilor si totodată pentru protejarea persoanelor si
recuperarea prejudiciului.

Fiind o infracțiune complexa, tâlhăria are doua obiecte juridice, primul


privește relațiile sociale referitoare la posesia si detenția bunurilor mobile, iar cel de-al
doilea atributele fundamentale ale persoanei (viața, integritatea corporala, libertatea).
De asemenea, savarsirea acestei infracțiuni se realizează prin doua acțiuni,
una principala, corespunzătoare furtului si alta secundara, constând fie in folosirea
violentei sau amenințării, fie in punerea victimei in stare de inconștienta sau in
neputința de a se apăra. Violenta trebuie sa aibă aptitudinea de a înfrânge rezistenta
victimei1. Astfel ca, in cazul smulgerii bunului prin surprindere, fara ca victima sa
opună vreo rezistenta, nu se aduce cu nimic atingere relațiilor sociale referitoare la
viața persoanei. Violenta savarsita împotriva unui bun poate constitui, in anumite
situații, o amenințare, ca de exemplu, distrugerea instalației telefonice pentru ca
victima sa nu poată apela la ajutor2. Tâlhăria exista indiferent daca însușirea pe nedrept
a bunului a fost urmărita înainte sau in timpul exercitării violentelor sau amenințărilor.

Codul Penal prevede in art.211 alin. 2, 21 si 3 formele agravante al


infracțiunii de tâlhărie. In alin.2 sunt stipulate împrejurări ca savarsirea faptei de o
persoana mascata, deghizata sau travestita, in timpul nopții, intr-un loc public sau
mijloc de transport, iar in alin. 21 savarsirea faptei in participație penala, de către doua
sau mai multe persoane, acestea putând avea calitatea de coautori, instigatori sau
complici, de o persoana având asupra sa o arma, o substanța narcotica ori paralizanta,
intr-o locuința sau dependința a acesteia, in timpul unei calamitați sau daca fapta a avut
ca urmare pierderea unui simt sau organ, încetarea funcționarii acestora, o infirmitate
permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vieții
persoanei. A treia forma agravanta consta in producerea, ca urmare a savarsirii
infracțiunii, de consecințe deosebit de grave sau moartea victimei.

Infracțiunea de tâlhărie se considera consumata in momentul in care sunt


realizate ambele activitati (principala si secundara), iar conform art.222 Cod Penal
tentativa de tâlhărie se pedepsește. Astfel, exista tentativa când s-au executat numai
actele de violenta sau amenințare pentru a înlesni sustragerea bunului. Nu exista
tentativa daca actele de violenta sau amenințare au fost savarsite pentru păstrarea
bunului, deoarece infracțiunea de tâlhărie s-a consumat odată cu furtul bunului.

Tudorel Toader, Drept Penal Roman – Partea Speciala, Ediția a3-a, revizuita si actualizata, Ed.
Hamangiu, București, 2008, p.182;
2
Tudorel Toader, op. cit., p. 181.
Probleme pe care trebuie sa le lămurească
cercetarea infracțiunii de tâlhărie

• Stabilirea existentei infracțiunii de tâlhărie prin determinarea concreta a


bunurilor mobile luate din posesia sau detenția legitima a unei persoane cu
întrebuințarea de violente sau amenințări.

Practic, stabilirea existentei infracțiunii consta in analizarea sesizării inițiale in


corelație cu prevederile legii penale pentru existenta infracțiunii de tâlhărie.

• Stabilirea exacta a locului si momentului savarsirii faptei

Locul si momentul comiterii faptei prezintă importanta datorita urmelor ce pot fi


descoperite la fata locului si care pot conduce la identificarea autorului, delimitarea
cercului de suspecți prin verificarea modului in care aceștia si-au petrecut timpul
la data comiterii faptei si posibilității identificării de martori oculari. Pe de alta
parte, cunoașterea acestor aspecte oferă posibilitatea verificării daca bunurile
despre care victima pretinde ca a fost deposedata se aflau sau nu in patrimoniul
sau.

De asemenea, cunoașterea locul si momentul savarsirii faptei ajuta la încadrarea


juridica a faptei. De exemplu, savarsirea faptei pe timpul nopții constituie o
circumstanța agravanta a infracțiunii de tâlhărie (alin.2 lit.b) ca si savarsirea
acesteia intr-o locuința (alin. 21 lit.c). Fapta de pătrundere intr-o locuința urmata de
savarsirea unei tâlharii constituie un concurs real intre infracțiunea de violare de
domiciliu prevăzuta de art. 192 Cod Penal si infracțiunea de tâlhărie prevăzuta de
art.211 alin.21 lit.c) Cod Penal1.

• Modul de operare folosit de făptuitori

Cercetarea trebuie sa lămurească activitatea prin care făptuitorul a ajuns la locul


in care erau bunurile sau valorile sustrase si in ce au constat violentele sau
amenințările prin care victima a fost pusa in stare de inconștienta sau neputința de
a se apăra. Anumiți infractori s-au specializat in savarsirea infracțiunii de tâlhărie
si folosesc de fiecare data aceleași mijloace si metode dând posibilitatea organelor
de urmărire penala sa alcătuiască un cerc de suspecți. Folosirea de metode precum
mascarea sau deghizarea si de arme sau substanțe ca mijloace de amenințare sau de
exercitare a violentei constituie circumstanțe agravante de care se va tine cont
pentru o corecta încadrare juridica a faptei.
1
Codul Penal si Codul de Procedura Penala, Ed. C.H.Beck, București, 2008, art.211, Recurs in
interesul legii (Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. XXXI/2007), p.99;

• Identificarea făptuitorilor si stabilirea contribuției fiecăruia la savarsirea


faptei
Infracțiunea de tâlhărie poate fi savarsita in participație penala, fapt prevăzut in
art.211 alin.21 lit.a) ca si circumstanța agravanta. Prin cercetarea infracțiunii se
urmărește tragerea la răspundere penala atât a autorilor cat si a instigatorilor si
complicilor la comiterea faptei. Identificarea si pedepsirea infractorilor constituie
si un mod de prevenire a savarsirii de noi tâlharii, pentru ca prin aplicarea de
sancțiuni se urmărește îndreptarea acestora. In cazul pluralității de făptuitori, in
funcție de modul de constituire a grupului, de perioada de când acționează
împreuna, de scopul pe care îl urmăresc si de înțelegerile existente intre aceștia, se
poate retine in concurs cu infracțiunea de tâlhărie si infracțiunea de asociere pentru
savarsirea de infracțiuni prevăzuta de art.323 Cod Penal.
• Identificarea parții vatamate si a bunurilor sau valorilor sustrase
Persoana care face sesizarea este, de obicei, aceeași cu persoana prejudiciata. In
cazul tâlhăriei persoana vatamata poate fi pusa in stare de inconștienta sau chiar
moare in urma leziunilor provocate de autor, fapt ce îngreunează cercetările
deoarece aceasta poate furniza o serie de informații esențiale in ceea ce privește
comiterea faptei si bunurile sau valorile de care a fost deposedata. Persoana
prejudiciata este cea in măsura sa ofere detalii care ajuta la individualizarea
bunurilor ajutând astfel la recuperarea prejudiciului. Exista cazuri când cercetarea
este îngreunata datorita faptului ca persoana prejudiciata denaturează in mod
intenționat realitatea, declarând o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri ce i-
au fost sustrase. Pentru a creste posibilitatea recuperării prejudiciului prin
descoperirea eventualilor complici sau tăinuitori este important ca organul de
cercetare penala sa cunoască destinația bunurilor sau valorilor sustrase. Căutarea si
ridicarea bunurilor se realizează prin efectuarea de percheziții si ridicarea pe baza
de proces-verbal a obiectelor.
• Existenta concursului de infracțiuni
Infracțiunea de tâlhărie poate fi savarsita in concurs, pe langa infracțiunile
anterior precizate, cu infracțiuni la viața sexuala, la regimul circulației , la regimul
armelor si munițiilor etc. Infracțiunile cu care intra in concurs tâlhăria variază de la
caz la caz.
• Stabilirea condițiilor si
împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit savarsirea
infracțiunii de tâlhărie
Cunoașterea condițiilor care au favorizat savarsirea faptei are un rol important in
prevenirea si combaterea infracțiunilor de tâlhărie prin pregătirea antiinfracționala
a populației.
Activitati întreprinse in investigarea
infracțiunilor de tâlhărie

• Constatarea infracțiunii flagrante

Descoperirea in flagrant a infracțiunilor de tâlhărie in momentul comiterii


acestora sau imediat după savarsire presupune ca autorul sa fie prins sau sa fie
urmărit de persoana vatamata, de martori sau de strigatul public. De asemenea, se
considera prindere in flagrant daca autorul este găsit in apropierea locului faptei
având asupra sa bunuri de natura a-l presupune participant la comiterea faptei.

Organele de politie pot organiza pe baza datelor si informațiilor existente


prinderi in flagrant. Cercetările efectuate anterior asupra acelorași moduri de
operare pot conduce la intuirea locurilor pretabile comiterii de infracțiuni si astfel
la prinderea raufacatorilor.

Constatarea flagranta a infracțiunilor previne influențarea martorilor si a parții


vatamate, identificarea si interogarea autorului si apropierea de momentul
savarsirii faptei a tragerii la răspundere penala a făptuitorului.

• Cercetarea la fata locului in cazul infracțiunii de tâlhărie

Cercetarea la fata locului contribuie in mod esențial la realizarea scopului


procesului penal. Importanta acestei activitati reiese din faptul ca organul de
urmărire penala percepe nemijlocit împrejurările in care a acționat făptuitorul,
obiectele folosite sau cu care a luat contact, creându-se posibilitatea de a obține
probe deosebit de prețioase in cauza, si a oferi prilejul ca in funcție de rezultatele
obținute, sa se stabilească direcțiile ulterioare ale cercetărilor.

Având in vedere prevederile legale si practica organelor judiciare, se poate


concluziona ca locul savarsirii infracțiunii diferă de la caz la caz, in raport cu
natura faptei savarsite, cu multitudinea de metode si mijloace folosite in acest scop,
cu urmările activitati ilicite desfășurate de către făptuitori.

Prin locul faptei se înțelege suprafața de teren sau o anumita incinta legata
spațial si temporal cu infracțiunea cercetata1. Trebuie avut in vedere ca se poate
întâmpla ca infracțiunea sa fie savarsita in alta parte, ca de exemplu, violul a avut
loc la domiciliul infractorului, iar cadavrul fetei a fost găsit intr-o râpa. Acest fapt a
determinat sa se facă diferența intre locul savarsirii faptei (domiciliul infractorului)
si locul faptei (râpa). Potrivit normelor legii penale, prin locul faptei se înțelege
locul unde s-a desfășurat activitatea infracționala in tot sau in parte, ori unde s-a
produs rezultatul acesteia.
1
Dr. Nicolae Dan, dr. Ion Anghelescu s.a. , Dicționar de criminalistica, Ed. Științifica si
Enciclopedica, București, 1984, p.120;

In cazul cercetării locului faptei privind sesizarea unei tâlharii, in accepțiunea


de „loc al faptei” intra:

- locuințele, unitățile comerciale de stat sau private, mijloacele de transport,


spatiile publice (vezi foto);

Blocul unde s-a comis tâlhăria


- căile de acces folosite de făptuitori pentru a parasi câmpul infracțional;
- locul sau locurile unde au fost ascunse bunurile de către făptuitor, după
comiterea faptei;
- locul unde persoana vatamata a fost amenințata, lovita, imobilizata si
deposedata de bunuri(vezi foto);

Locul in care a fost lovita victima


- itinerariul pe care s-a deplasat victima pentru a scăpa de agresor;
- locul unde a fost transportata si abandonata victima.
Investigarea tehnico-științifica a locului faptei, efectuata la timp, atent si
calificat, va conduce la lămurirea numeroaselor probleme ce apar pe parcursul
instrumentării unei cauze penale, cum ar fi:
- existenta unor urme care sa demonstreze ca s-a savarsit o infracțiune;
- căile folosite de autor pentru a pătrunde in locul faptei;
- instrumentele folosite la comiterea infracțiunii;
Legături din plastic folosite la imobilizarea victimei
- numărul făptuitorilor.
- existenta unor „împrejurări negative”.
- persoanele care au perceput sau puteau sa perceapă fapta si împrejurările
savarsirii acesteia.
- modificările intervenite in câmpul infracțional, persoanele care le-au făcut si
scopul acestora.
- cauzele, condițiile si împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat
savarsirea faptei si masurile de prevenire ce trebuie luate.
Privita prin prisma celor arătate, cercetarea locului faptei se dovedește a fi
una din cele mai complexe activitati desfășurate de organele de urmărire penala,
importanta acesteia fiind data si de faptul ca rezultatele ei nu numai ca
direcționează cercetările , dar de cele mai multe ori condiționează insasi finalizarea
investigațiilor efectuate in cauza.
Pregătirea temeinica a cercetării la fata locului constituie una dintre condițiile
esențiale ale realizării scopului acestei activitati si parcurge doua etape principale:
a) activitati premergătoare cercetării locului faptei:
- primirea, consemnarea si verificarea sesizării.
- asigurarea cu echipamentul necesar efectuării cercetării locului faptei.
- asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la fata locului.
- asigurarea prezentei specialiștilor si a martorilor asistenți la fata locului.
b) activitati desfășurate la fata locului.
- informarea operativa a sefului echipei asupra evenimentului care a avut loc si
aspectele constatate de către polițiștii care au sosit primii la fata locului.
- documentarea cu privire la modul cum s-a acționat pana la sosirea echipei de
cercetare, rezultatele obținute si dispunerea de masuri corespunzătoare.
- determinarea modificărilor care au survenit in aspectul inițial al locului faptei.
- delimitarea corecta a locului ce urmează a fi cercetat.
- investigarea tehnico-științifica a locului faptei.
In practica judiciara de cercetare a locului faptei, se recomanda ca
întotdeauna limitele locului de cercetat sa fie mai largi, in așa fel incat sa nu
ramana suprafețe sau locuri neexaminate.
Investigarea tehnico-științifica a locului faptei
Practic, cercetarea locului faptei parcurge doua faze importante:
A. Faza statica
B. Faza dinamica
In faza STATICA se desfasoara următoarele activitati:
- acordarea ajutorului medical imediat victimei, si îndepărtarea pericolelor
iminente(surse de foc, gaze, apa, etc.);
- imbracarea echipamentului de protecție pentru a preveni contaminarea locului
faptei;
- delimitarea locului prin împrejmuirea acestuia cu benzi de restricționare a
accesului;
- stabilirea drumului de acces in câmpul infracțional prin marcarea acestuia;
- folosirea câinelui de urmărire;
- căutarea, descoperirea si marcarea urmelor si mijloacelor materiale de proba;
- efectuarea fotografiilor de ansamblu, schița si obiecte principale si a filmării.
In faza DINAMICA se desfasoara următoarele activitati:
- examinarea atenta a întregului loc al faptei procedând la manipularea, efectiva
a fiecărui obiect descoperit in locul faptei;
- se examinează cu precădere victima/victimele in vederea descoperirii pe corpul
acestora a urmelor biologice create de autor in urma contactului fizic ( celule
epiteliale, saliva, sânge, fire de par);

- examinarea pardoselilor in vederea descoperirii urmelor de incaltaminte,


fibrelor textile si firelor de par;

Urma de incaltaminte creata prin stratificare de sânge


- tratarea suprafețelor cu pulberi relevante in vederea descoperirii urmelor
papilare;

Urma papilara digitala relevata cu argentorat pe caseta cu bani


- examinarea instrumentelor folosite la agresiunea fizica ( bâte, cuțite, legături de
sirma sau textile, etc.);
- examinarea obiectelor abandonate sau pierdute de agresori(leviere, bâte, etc.);
- efectuarea fotografiilor de detaliu si a filmării.

Categorii de urme si mijloace materiale de proba frecvent întâlnite:

- urme papilare(digitale si palmare);


- urme biologice(sânge, saliva, fire de par);
- resturi de țigara arsa si guma de mestecat;
- fire si fibre textile;
- urme de incaltaminte si pneuri auto;
- urme forma ce provin de la instrumentele de forțare;
- obiecte contondente folosite la agresiune (bâte, cuțite);
- diverse legături folosite pentru imobilizarea victimei (sfori, legături de sirma si
cablu, banda scotch, curele, cordoane, etc.);
- urme de sol.
Activitatea de cercetare a locului faptei, in esența, este o constatare directa si
nemijlocita asupra mediului ambiental si modificărilor survenite in interiorul
acestuia ca urmare a desfasurarii activitatii infracționale.
Toate constatările efectuate vor fi consemnate la final intr-un act redactat de
către membrii echipei de cercetare, cu participarea specialiștilor si a martorilor
asistenți. Acesta va fi întocmit imediat după terminarea cercetării si numai la fata
locului.
Pe lingă regulile generale de întocmire prevăzute de legea procesual penala,
procesul verbal va cuprinde toate constatările efectuate, consemnate in amănunt,
fiind prezentate poziția si locul descoperirii urmelor si mijloacelor materiale de
proba. De asemeni, vor fi menționate metodele si procedeele folosite la examinarea
urmelor descoperite.
In finalul procesului verbal se vor consemna categoriile de urme si mijloace
materiale de proba ridicate, masurile luate, aparatura folosita.
Descoperirea, ridicarea, ambalarea si conservarea urmelor si mijloacelor
materiale de proba, se va face in conformitate cu procedurile specifice de lucru.

In concluzie, se impune elaborarea de măsuri la nivel statal pentru eradicarea


acestor infracţiuni, nu numai prin intervenţia organelor de ordine şi a justiţiei
pentru sancţionarea corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie deosebită
trebuie acordată minorilor care pot fi atraşi mai uşor la comiterea acestor fapte şi
mai ales la formarea de grupuri infracţionale. Aceştia acționează fără a discerne
faptele şi condiţiile pe care le generează.

Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care trebuie să cunoască


manifestările de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o atitudine
colectivă a cetățenilor faţă de făptuitori şi faptele lor.

Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigure


reeducarea făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea acestora şi
după executarea pedepsei. Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru
infracţiunea de tâlhărie, dacă în timpul detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa să
constituie un mijloc real de reeducare a făptuitorului.

Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate infracţiunile se


comit de persoane cu un grad scăzut de pregătire şcolară şi cu mari carenţe
educative. Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a
deţinuţilor, în scopul de a-i scoate din sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se află,
conştientizându-i în acest fel de necesitatea reintegrării în societate.

Bibliografie:
 Codul Penal si Codul de Procedura Penala, Editura C.H.Beck, București, 2008;
 Constantin Aionitoaie, Vasile Berchesan, Ion N. Dumitrascu, Constantin Pletea,
Ion-Eugen Sandu – Tratat de metodica criminalistica, Editura „Carpați”, Craiova,
1994;
 Emilian Stancu – Tratat de criminalistica, Editura ACTAMI, București, 2001;
 Ion Anghelescu, Nicolae Dan , Ion R. Constantin, Ion Grigorescu, Mircea
Constantinescu, Dumitru Sandu, Ion Sima – Dicționar de criminalistica, Editura
Științifica si Enciclopedica, București, 1984;
 Tudorel Toader – Drept Penal Roman, Partea Speciala, Ediția a 3-a revizuita si
adăugita, Editura Hamangiu, București, 2008;
 Viorel Coroiu, Georgica Panfil – Criminalistica, Elemente de tactica si
metodica, Editura Estfalia, București, 2008.