Evaluarea activităţii de compunere şi rezolvare a problemelor

Evaluarea constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute

prin intermediul instrumentelor de evaluare în scopul emiterii unei judecăţi de valoare asupra
rezultatelor măsurării şi adoptării unei decizii educaţionale, fundamentate pe concluziile desprinse
din interpretarea şi aprecierea rezultatelor. Evaluarea este o componentă importantă a procesului de
învăţământ alături de predare şi învăţare, împreună formând un tot unitar, completându-se una pe
alta şi aflându-se în strânsă legătură şi care vizează măsurarea, verificarea, aprecierea nivelului de
însuşire a cunoştinţelor de către subiect şi notarea acestuia.
Pentru ce evaluăm?
Putem afirma că evaluarea rezultatelor școlare se impune din numeroase rațiuni, toate
decurgând pe de o parte din interdependența învățământului cu viața economico-socială și culturală
iar pe de altă parte din cerințele interne ale sistemului. Prima se află la originea celei de-a doua.
Rezultă că răspunsul la întrebarea „Pentru ce evaluăm?” nu este unic ci el poate fi dat din
perspectiva în care se plasează această acțiune. În acest sens, evaluarea în învățământ poate fi:
 mijloc prin care sistemul educativ este pus în relație cu celelalte subsisteme ale societății,
cu instituții sociale exterioare învățământului;
 mijloc de control care vizează realizarea unor raporturi adecvate între componentele
sistemului, îndeplinind o funcție pedagogică de utilitate internă.
Din perspectiva pedagogică, demersurile evaluative sunt realizate ca acțiuni componente ale
activității de învățământ și servesc sistemului însuși. Ele se corelează cu mai multe componente ale
sistemului, corespunzându-le destinatari diferiți.
Primul dintre aceștia este educatorul ca realizator al acestei activități, căruia evaluarea îi
furnizează informații privind calitatea demersurilor întreprinse de acesta. Evaluarea rezultatelor
elevilor reprezintă în același timp o evaluare indirectă a acțiunii pedagogice a învățătorului.
Prin urmare, din această perspectivă, evaluarea este menită să realizeze nu numai
cunoașterea rezultatelor obținute în pregătirea elevilor, ci și explicarea acestora, furnizând
informații privind conținuturile predate, metodele utilizate, relațiile promovate cu elevii, astfel încât
proiectarea și desfășurarea în continuare a procesului să dobândească o motivare bazată pe
experiență.
Destinatarul cel mai important al acțiunilor evaluative este elevul, căruia evaluarea îi oferă
posibilitatea de a cunoaște nivelul performanțelor obținute în raport cu cele așteptate de școală,
eforturile ce sunt necesare pentru a ajunge la rezultate în concordanță cu obiectivele programului, ca
și posibilitatea de a anticipa de o manieră clară orientarea sa școlară și profesională.
Procesul de evaluare nu presupune descurajarea elevilor cu calificative mici, deoarece nu
este o perioadă de pedepsire a elevilor pentru unele cunoştinţe pe care nu le stăpânesc, ci este o
etapă pentru completarea cunoştinţelor, recuperării, fixării, sistematizării, consolidării lor. Elevii pot
fi apreciaţi pentru progresul de care au dat dovadă, după eforturile depuse, aprecieri care trebuie
făcute pe tot parcursul.
Verificarea elevilor se face sistematic, chiar zilnic, atât prin ascultarea curentă, adică probe
orale, cât și prin corectarea caietelor sau aplicarea periodică a unor lucrări de control, a probelor
scrise. Verificarea curentă, realizată lecție de lecție și cea periodică, realizată după parcurgerea unui
capitol, la sfârșit de semestru, se completează reciproc finalizând cunoașterea evoluției elevilor.
Principala caracteristică a evaluării este posibilitatea utilizării tuturor metodelor şi tehnicilor
de evaluare, pe care învăţătorul le are la dispoziţie, fie că este vorba de metode tradiţionale şi anume
probe orale, practice, teme pentru acasă sau de metode alternative cum ar fi investigaţia, observarea
sistematică a comportamentului etc. Metodele alternative îi oferă învăţătorului informaţii
suplimentare despre activitatea şi nivelul de achiziţii al elevului, ele completează datele furnizate de
metodele tradiţionale.
Proba orală este o formă de conversaţie prin care învăţătorul estimează cantitatea şi
calitatea cunoştinţelor, a priceperilor şi deprinderilor elevilor şi a capacităţilor de a opera cu ele.
Proba orală poate fi curentă, realizată în timpul lecţiilor şi finală, realizată în ore special planificate
la sfârşitul capitolelor. Probele orale sunt des utilizate în clasele I-IV, putând fi realizate în diferite
momente ale desfășurării lecției și permit aprecierea participării elevilor la actul de predare-
învăţare. Elevii sunt puși, astfel, în situația de a reproduce definiții, proprietăți, reguli, de a efectua
exerciții cu diferite grade de dificultate, de a rezolva și compune probleme verbalizând, exprimând
într-un limbaj matematic corect și coerent judecățile făcute. Este bine ca învățătorul să poată păstra
o evidență a rezultatelor examinării orale zilnice ale elevilor, rezultate care pot fi transformate o
dată sau de două ori pe semestru în calificative ce arată nivelul de pregătire atins de fiecare elev.
Avantajele utilizarii probelor orale sunt:
 este stimulată participarea elevilor la lecție, dorința de a răspunde solicitărilor
învățătorului pe parcursul activității;
 înlătură teama elevului că va obține un calificativ slab;
 se micșorează acțiunea factorilor aleatori ce pot să apară într-o lecție, perturbând o
corectă evaluare finală;
 se evidențiază dinamica evoluției fiecărui elev, reliefând progresele realizate;
 se diminuează acțiunea factorului personal al examinatorului, precum și apariția tipurilor
de efecte negative cunoscute.
 Lucrările scrise reprezintă metoda fundamentală de evaluare a nivelului de pregătire al
elevilor. Dintre acestea fac parte:
 testele sumative, de la sfârșitul unei unităţi mai mari de învățare. Aceste teste sunt anunţate
din timp și se întind pe durata unei ore, având subliniate inițial obiectivele propuse;
 probele de evaluare curente, care sunt axate, de regulă, pe exerciții din lecția curentă și
durează 10-15 minute;
 lucrări efectuate ca activitate independentă în clasă.
Lucrările scrise fac posibilă verificarea tuturor elevilor referitor la însușirea unui anumit
conținut. Un alt avantaj al acestui tip de evaluare constă în faptul că elevii timizi sau cei care
elaboreză mai greu un răspuns spontan, au posibilitatea de a-și expune cunoștințele asimilate. Acest
tip de evaluare are, însă și dezavantajul că nu permite ca unele erori ale elevilor să fie lămurite și
corectate pe loc de către învățător.

Probele practice sunt utilizate în vederea evaluării capacității elevilor de a aplica anumite
cunoștințe teoretice. În prezent accentul se pune pe trecerea progresivă de la a ști, la a ști să faci. Se
evaluează atât procesul, acțiunea realizată, cât și produsul, rezultatul obţinut.
Această metodă oferă posibilitatea elevilor de a-și verifica competențele generale şi anume
comunicare, analiză, înțelegere, sinteză, evaluare, cât si pe cele specifice, aplicative cum ar fi
capacitatea de a utiliza informații, instrumente de lucru, capacitatea de a înregistra și interpreta
rezultatele.
O metodă eficientă prin care elevul devine parte integrantă a sistemului de învăţare şi
evaluare dar mai ales îşi poate urmări pas cu pas progresul şcolar este portofoliul, o mapă, o colecţie
de informaţii pe care elevul le susţine în urma unor investigaţii sau cercetarea unor materiale,
această metodă fiind un mijloc de evaluare pe o perioadă mai lungă de timp. Folosirea portofoliilor
pentru reflectare si evaluare constituie o bogată sursă de informare privind creșterea și dezvoltarea
copilului. Un portofoliu de evaluare este de valoare în primele clase pentru că oferă o înregistrare a
procesului de studiu parcurs de copil.
La matematică se poate realiza un portofoliu care să cuprindă rezultate obținute de elevi în
urma aplicării unor evaluări, teste, probe practice, investigații individuale sau de grup, biografii
matematice, soluții la probleme deosebite, ghicitori matematice, etc.
Evaluarea randamentului la matematică joacă un rol important şi în cadrul altor discipline
deoarece ea joacă rolul decisiv în realizarea învăţării. Pentru proiectarea testelor de evaluare este
necesară o definire clară a obiectivelor finale. Putem spune că întregul demers impune realizarea
unui sistem de instrumente de lucru format din obiective operaţionale, teste de evaluare şi fişe de
reînvăţare.
Învăţătorul trebuie să găsească cât mai multe metode de evaluare, metode variate şi
atractive, expuse sub forma unui joc deoarece perioada de evaluare nu presupune încărcarea elevilor
cu noţiuni ci este un mijloc de relaxare prin învăţare, fixare, perfecţionare şi consolidare.
Principala caracteristică a evaluării este posibilitatea utilizării tuturor metodelor şi tehnicilor
de evaluare pe care învăţătorul le are la dispoziţie. Fie că este vorba de metodele tradiţionale de
apreciere a progresului şcolar sau de metodele alternative, învăţătorul este cel care le va alege pe
cele mai potrivite obiectivelor instruirii, disciplinei de învăţământ, tipului de conţinut şi
particularităţilor de vârstă.
Indiferent de metoda de evaluare folosită, aceasta trebuie să aibă un caracter stimulator. Ea
nu trebuie să-i inhibe pe elevi, să-i demotiveze, ci dimpotrivă, să-i încurajeze şi să-i stimuleze să
înveţe mai bine. Ca să îndeplinească această cerinţă, evaluarea trebuie concepută şi prezentată
elevilor ca o sarcină comună, firească şi nu ca o sancţiune.