TEMA 1.

ASPECTELE ORGANIZATORICE ALE CONTABILITĂŢII FINANCIARE ȘI MANAGERIALE (6 ore)

1.1 Esența, scopul și obiectul contabilității financiare și manageriale
1.2 Bilanțul, sistemul de conturi și dubla înregistrare
1.3 Reglementarea normativă a contabilităţii financiare și manageriale
1.4 Sistemele de organizare a contabilităţii

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ
1. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2007, nr. 90-93
2. Contabilitate financiară: Manual / Colectiv de autori: coordonator – Alexandru Nederiţa. Chişinău: ACAP, 2003. 640 p.
3. Grigoroi L., Lazari L. Bazele contabilităţii. Chişinău: Cartier, 2012. 236 p.
4. Balan I., Romanciuc A. Dicţionar explicativ de contabilitate. Chişinău: UASM, 2007. 115 p.

Evidenţa contabilă este un sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare,

înregistrare, generalizare a elementelor contabile şi de raportare financiară prin reflectarea documentară,
integrală şi neîntreruptă a tuturor faptelor economice ale întreprinderii.
Utilizatorii informaţiilor contabile se subdivizează în: interni şi externi.
Funcțiile contabilității:
1. Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor - constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul unităţilor economice şi
se pot exprima valoric.
2. Funcţia de control a contabilităţii constă în asigurarea integrităţii şi utilizării raţionale a
bunurilor agentului economic.
3. Funcţia informaţională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul de bază al informaţiei
de diverse niveluri de gestiune.
4. Funcţia analitică constă în faptul că sistemul contabil reflectă situaţia financiară a entităţii
economice la o dată concretă, iar indicatorii obţinuţi sunt importanţi la luarea deciziilor de către
utilizatori.
5. Funcţia juridică - datele furnizate de contabilitate şi documentele de evidenţă servesc ca
mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice şi a stabili răspunderea
patrimonială pentru pagubele produse.
Particularităţile evidenţei contabile sînt:
 perfectarea documentară a tuturor operaţiunilor economice;
 continuitatea evidenţei, adică informaţia se înregistrează permanent, fără întreruperi;
 caracterul complet al evidenţei care se asigură prin înregistrarea tuturor faptelor fără excepţie,
ce au loc în activitatea întreprinderii;
 aplicarea metodelor specifice de prelucrare a datelor (contul, dubla înregistrare, bilanţul etc.)
Sistemul contabil prevede divizarea contabilităţii în: financiară și de gestiune (managerială).
Contabilitatea financiară se ţine în conformitate cu prevederile S.N.C. şi Planului de conturi,
aprobate în modul stabilit de Guvern, fiind în aşa mod reglementată. Organizarea contabilităţii financiare
conform principiilor şi regulilor stabilite în mod legislativ înseamnă că statul apară interesele creditorilor,
investitorilor şi a altor utilizatori de informaţie în vederea respectării regulilor unice pentru toţi utilizatorii
de informaţii în vederea întocmirii rapoartelor financiare.
Contabilitatea de gestiune este organizată în scopul obţinerii unei informaţii, necesare conducerii
entității, indiferent de metodele şi regulile contabile utilizate la obţinerea acestei informaţii. Ea se referă la
contabilitatea consumurilor, calcularea costurilor, calcularea rentabilităţii produselor fabricate ş.a.
Contabilitatea financiară şi de gestiune
Sfera de aplicare Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune
1. Utilizatorii de informaţie Utilizatori externi şi interni Diferite niveluri ale sistemului de dirijare a
întreprinderii
2. Tipuri de sisteme contabile Sistemul dublei înregistrări Nu se limitează la sistemul dublei înregistrări
3. Etaloane utilizate Etalon valoric Orice etalon valoric şi natural
4. Obiectul contabilităţii Întreprinderea în ansamblu Diferite structuri ale întreprinderii ori direcţiile de
activitate
5. Periodicitatea întocmirii rapoartelor Periodic, în termenele stabilite de organele statale În funcţie de necesitatea sistemului de dirijare a
financiare întreprinderii
6. Nivelul de libertate în aplicarea regulilor Respectarea obligatorie a regulilor stabilite de actele Lipsa regulilor
contabile normative
7. Gradul de siguranţă (fiabilitate) Necesită obiectivitate, după natură este istoric Depinde de obiectivele planificării şi controlului, după
necesitate, se utilizează date exacte
1
 Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie patrimoniul întreprinderile şi operaţiunile ce
contribuie la modificarea lui.
Patrimoniul entităţii economice este reprezentat astfel:

Active imobilizate
ACTIVE
Active circulante
PATRIMONIU
Capital propriu
PASIVE Datorii pe termen lung
Datorii curente

Obiectul de studii cuprinde următoarele elemente contabile:

 activele,
 capitalul propriu,
 datoriile,
 veniturile,
 cheltuielile,
 rezultatele financiare.
Activele, capitalul propriu şi datoriile reprezintă elementele de bază ale patrimoniului
întreprinderii. Legătură reciprocă dinte aceste elemente se exprimă prin relaţia:
A = Cp + D
Orice entitate este concomitent şi consumator de mijloace (efectuiază cheltuieli), care generează
venituri şi rezultate financiare. De aceea contabilitatea studiază şi aceste procese ale activităţii
economice a entităţii care conduc la modificări în componenţa patrimoniului acesteia. Rezultatul oricărei
activități se reflectă prin Rezultat financiar, care poate fi exprimat prin profit (+) sau pierderi (-).
Entitatea economică obţine profit atunci când veniturile depăşesc cheltuielile, iar pierderi - când
cheltuielile depăşesc veniturile. Prin urmare, obiect al contabilităţii îl constituie: mijloacele economice
(activele), sursele de finanţare (capitalul propriu și datoriile), costurile, cheltuielile, veniturile și rezultate
financiare.
Costuri de producţie – resurse exprimate valoric şi consumate pentru fabricaţia
produselor/prestarea serviciilor.
Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de
ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale
capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.
Veniturile - creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat
creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor.
Contabilitatea are obiectul propriu de studiu, pentru care foloseşte o metodă proprie de cercetare.
Prin metoda contabilităţii se înţelege ansamblul de procedee cu ajutorul cărora se realizează evidenţa,
calculul, analiza şi controlul stării şi mişcării patrimoniului. Aceste procedee pot fi grupate astfel:
Observaţia
Procedee Raţionamentul
comune tuturor Comparaţia
Clasificarea
ştiinţelor Analiza
Sinteza

Documentaţia Procedee
Evaluarea
comune disciplinelor
Calculaţia
Inventarierea economice

Procedee Bilanţul contabil

specifice metodei Contul contabil
contabilităţii Dubla înregistrare
Balanţa de verificare

2
 1.2 BILANȚUL, SISTEMUL DE CONTURI ȘI DUBLA ÎNREGISTRARE

Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii care reprezintă o grupare a mijloacelor

economice ale entităţii economice şi a surselor de formare a acestora în expresie bănească la o dată
determinată.
Prezentarea dualistă a patrimoniului poate avea loc numai la o anumită dată. Termenul concret de
prezentare a Bilanţului pentru fiecare entitate se stabileşte de Serviciul Situaţiilor financiare.
Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou, format din două părţi: partea din stânga denumită activ,
iar cea din dreapta pasiv. În forma cea mai simplă bilanţul se prezintă astfel:
Bilanţul
la _________________20___
Activ Suma (lei) Pasiv Suma (lei)
Denumirea elementelor patrimoniale de activ Denumirea elementelor patrimoniale de pasiv
Total active Total pasive

Principala particularitate a bilanţului constă în egalitatea activelor şi pasivelor, adică total activ
trebuie să fie egal cu total pasiv.
Bilanţul îndeplineşte trei funcţii principale:
1. Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile - bilanţul sistematizează şi grupează
informaţiile contabile după o structură unică, bine determinată şi obligatorie pentru toate entităţile.
2. Funcţia de informare - prin bilanţ se cunosc starea bunurilor economice, creanţelor, datoriilor şi
surselor proprii ale entităţii economice la un moment dat.
3. Funcţia de analiză - în baza datelor din bilanţ se analizează situaţia patrimonială şi financiară a
entităţii economice, capacitatea de plată a acesteia, starea decontărilor cu cumpărătorii şi furnizorii ş.a.
Bilanţul este alcătuit din două părţi: Activ (partea stângă a bilanţului) – care include mijloacele
economice şi Pasiv (partea dreaptă a bilanţului) – care include sursele de finanţare a acestora. Atât în
activ cât şi în pasiv sunt reflectate aceleaşi mijloace numai că după diverse criterii, de aceea totalul
activului şi pasivului trebuie să fie întotdeauna egale.
Indicatorii bilanţieri prin care sunt grupate şi generalizate elementele de activ şi pasiv poartă
denumirea de posturi de bilanţ. La rândul lor posturile sunt grupate în capitole de activ şi respectiv de
pasiv. Fiecare post de bilanţ arată starea unui element de activ sau pasiv la data întocmirii bilanţului.
În cadrul activului, posturile sunt grupate în funcţie de gradul de lichiditate, începând cu cele mai
puţin lichide şi terminând cu numerarul care îmbracă forma de bani lichizi.
În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcţie de căile de formare a surselor de finanţare şi
gradul lor de exigibilitate, începând cu capitalul propriu – care reprezintă sursele proprii de finanţare a
activităţii şi pot fi folosite pe perioadă îndelungată de timp, urmate de datoriile pe termen lung –
reprezentate de credite şi împrumuturi contractate pe un termen mai mare de un an, apoi urmează datoriile
curente – reprezentate de datoriile comerciale, datoriile salariale, etc. şi care au termenul de achitare mai
mic de un an.
Bilanţul conţine cinci capitole, dintre care două sunt în activ, iar trei în pasiv.
Capitolul 1. Active imobilizate
Capitolul 2. Active circulante
Capitolul 3. Capital propriu
Capitolul 4. Datorii pe termen lung
Capitolul 5. Datorii curente
Oricât de variate ar fi operaţiile economice sub aspectul naturii şi conţinutului lor economic, din
punct de vedere al tipurilor de modificări pe care le produc asupra activului şi pasivului, ele se grupează
în patru categorii şi anume:
1. A+X-X = P
2. A = P+X-X } modificări de volum

3. A+X = P+X
4. A-X = P-X } modificări de structură

X = suma de numerar ce apare într-o operatie economică

3
 Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii, care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui
element patrimonial ca efect al modificărilor (creşteri şi diminuări) produse de operaţiile economice ce au
loc într-o perioadă de gestiune. Spre deosebire de bilanţ, contul are o sferă de cuprindere mult mai
restrânsă şi se referă numai la unul din elementele patrimoniale din bilanţ, evidenţiind nu numai situaţia
acestuia la un moment dat, ci şi modificările la care este supus pe parcursul perioadei de gestiune, ca
urmare a desfăşurării activităţilor economico – financiare.
Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace/surse se deschide câte un cont distinct în contabilitatea
curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează, pe baza documentelor primare şi în etalon valoric, existentul
la începutul perioadei de gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a deschis contul, modificările
acestuia, determinate de operaţiunile economice şi financiare din timpul perioadei de gestiune, în final
determinându-se existentul la sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza relaţiei matematice:

Existența Existența
Creșteri Micșorări
inițială finală

Structural, contul îmbracă forma literei T şi are următoarele elementele:

- codul şi denumirea contului;
- părţile contului (debitul şi creditul);
- soldul iniţial;
- rulajul contului;
- soldul final.
Debit Cont de ACTIV Credit Debit Cont de PASIV Credit

Sold iniţial Sold iniţial

Rulaj debitor Rulaj creditor Rulaj debitor Rulaj creditor

Sold final Sold final

Codul reprezintă un simbol numeric atribuit fiecărui cont (potrivit Planului general de conturi
contabile) şi denumirea reprezintă elementul patrimonial concret reflectat în contul respectiv.
Părţile contului simbolizează nişte notaţii convenţionale care îndeplinesc funcţii de grupare. Partea
stângă a contului se numeşte Debit, iar partea dreaptă – Credit.
Soldul iniţial – reflectă existenţa valorică a elementului patrimonial la începutul perioadei de
gestiune.
Rulajul contului – reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune
în debitul/creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi micşorărilor determinate de operaţiunile
economico – financiare.
Soldul final – reflectă existenţa valorică a elementului patrimonial la finele perioadei de gestiune.
Planul general de conturi contabile este un tablou al conturilor sistematizate în mod anumit,
destinat pentru organizarea evidenţei contabile în cadrul entităţii economice. Este un document normativ
privind clasificarea şi codificarea conturilor.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
 Dispoziţii generale;
 Nomenclatorul conturilor contabile;
 Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:

1. Active imobilizate 6. Venituri

2. Active circulante 7. Cheltuieli
3. Capital propriu 8. Conturi de gestiune
4. Datorii pe termen lung 9. Conturi extrabilanţiere
5. Datorii curente

4
 Clasele 1-7 cuprind conturile contabilităţii financiare – care sunt destinate generalizării
informaţiei ce urmează a fi prezentată în situaţiile financiare. Acestea se divizează în:
conturi de bilanţ (clasele 1-5), care sunt destinate pentru contabilizarea activelor,
capitalului propriu şi datoriilor entităţii. La data raportării soldul (debitor sau creditor) acestor
conturi se reflectă în bilanţ.
conturi de rezultate (clasele 6-7), care sunt destinate pentru contabilizarea veniturilor şi
cheltuielilor entităţii. La data raportării rulajele creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele
debitoare ale conturilor de cheltuieli se reflectă în situaţia de profit şi pierdere.
Clasa 8 - conturile de gestiune - sunt destinate generalizării informaţiei privind costurile de
producţie, adaosul comercial, încasările din vânzarea bunurilor în numerar etc.
Clasa 9 - conturile extrabilanţiere – sunt destinate generalizării informaţiei privind bunurile
neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea acesteia, activele şi datoriile contingente,
angajamentele acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:
clasele de conturi sunt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
grupele de conturi sunt simbolizate cu două cifre, din care prima indică codul (simbolul)
clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua - numărul grupei;
conturile de gradul I sunt simbolizate cu trei cifre, din care primele două formează codul
grupei, la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră - numărul contului de gradul I;
conturile de gradul II sunt simbolizate cu patru cifre, din care primele trei cifre, indică
codul contului de gradul I, iar a patra cifră - numărul contului de gradul II al contului sintetic
respectiv.
Exemplu:
Clasa 2 Active circulante
Grupa 21 Stocuri
Contul de gr.I 211 Materiale
Contul de gr.II 2111 Materii prime şi materiale de bază
Dubla înregistrare reprezintă reflectarea fiecărei operaţiuni economice în 2 conturi
interdependente, în debitul unui cont şi creditul altui cont la una şi aceeaşi sumă.
Prin intermediul reflectării în conturi a operaţiunilor economice efectuate în baza dublei înregistrări
contabilitatea asigură înregistrarea completă, neîntreruptă şi interdependentă a fenomenelor activităţii
economice. Dubla înregistrare face posibilă verificarea corectitudinii reflectării operaţiunilor economice
pe conturi, ceea ce se confirmă prin egalitatea dintre debitul şi creditul tuturor operaţiunilor economice,
precum şi dintre activul şi pasivul bilanţului. Lipsa acestei egalităţi mărturiseşte despre existenţa unor
erori în înregistrările contabile.
Utilizarea în contabilitate a dublei înregistrări conduce la interdependenţa conturilor în care se
înregistrează operaţiunile economice. Această interdependenţă se numeşte corespondenţă, iar conturile
care se află în corespondenţă se numesc conturi corespondente. Ilustrarea schematică a acestora:
Debit Denumirea contului Credit Debit Denumirea contului Credit

Suma Suma

Orice operaţie economică (exemplu: vânzare, cumpărare, plată etc.) se înregistrează în contabilitate
codificat, cu ajutorul unei formule contabile (modalitatea de exprimare a relaţiilor dintre două conturi şi
a estimării valorice a indicatorului care caracterizează operaţiunea economică concretă).
Formula contabilă conţine următoarele elemente:
- codul şi denumirea contului debitor;
- codul şi denumirea contului creditor;
- mărimea modificărilor (suma).
5
 Paşi de urmat pentru întocmirea oricărei formule contabile:
 identificarea conturilor ce intervin în tranzacţia economică (cel puţin 2);
 stabilirea naturii conturilor (Activ sau Pasiv);
 stabilirea modificării conturilor (creşterii sau micşorării acestora);
 aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor (Debit sau Credit).

În funcţie de detalierea informaţiei, conturile contabile se împart în:

Conturi sintetice - conturile de bază ale contabilităţii, care reflectă bunurile economice, procesele,
sursele şi rezultatele economice grupate după caracteristicile lor generale. De exemplu: contul sintetic
„Materiale”, „Mijloace fixe”, „Capital social”.
Conturi analitice - conturile deschise pentru conturile şi subconturile sintetice în vederea grupării
detaliate a obiectelor de evidenţă. De exemplu: la o entitate economică ce are ca activitate de bază
construcţia, conturile analitice la contul „Materiale” pot fi: ciment, nisip, pietriş ş.a.; la o entitate
economică ce are ca activitate de bază producerea produselor de patiserie, conturile analitice la contul
„Materiale” pot fi: zahăr, făină, unt şi altele.
Numărul conturilor analitice în care poate fi desfăşurat un cont sintetic este determinat de natura
bunurilor, proceselor, surselor, precum şi de necesităţile de detaliere a cunoaşterii conţinutului
elementului evidenţiat.

1.3 REGLEMENTAREA NORMATIVĂ A CONTABILITĂŢII FINANCIARE ȘI MANAGERIALE

Cadrul juridic, cerinţel unice şi mecanismului de reglementare a contabilităţii şi raportării

financiare în Republica Moldova este stabilit de Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007
care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2008. Conform acesteia toate entităţile (persoanele juridice şi fizice
care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, inclusiv instituţiile publice,
notarii, avocaţii, mediatorii, executorii judecătoreşti, precum şi reprezentanţele şi filialele întreprinderilor
nerezidente, înregistrate în Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate
şi forma juridică de organizare) sînt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească situațiile financiare în
modul prevăzut de legea menţionată, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de
alte acte normative în vigoare.
Legea contabilităţii stabileşte regulile generale, referitoare la:
 modul de organizare şi ţinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare,
inclusiv termenele de prezentare
 aplicarea standardelor de contabilitate, în funcţie de tipul entităţii;
 utilizarea datelor contabile în scopuri fiscale;
 responsabilităţile şi drepturile entităţilor privind ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară;
 sistemele de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a rapoartelor financiare;
 metodele de recunoaştere a elementelor (obiectelor) contabile;
 modul general de contabilizare a stocurilor;
 modul de întocmire şi de utilizare a documentelor primare;
 utilizarea conturilor contabile;
 nomenclatorul, structura şi modul de aplicare a registrelor contabile;
 componenţa, modul de întocmire şi de prezentare a rapoartelor financiare;
 alte aspecte ale contabilităţii (organizarea sistemului de control intern, exercitarea auditului
intern, corectarea erorilor contabile, păstrarea documentelor contabile etc.).
Reglementarea contabilităţii cuprinde:
a) asigurarea normativă şi aplicarea cerinţelor unice ale contabilităţii şi raportării financiare pentru
entităţi, indiferent de tipul activităţii economice;
b) corespunderea prevederilor S.N.C., S.N.C.S.P sau normelor metodologice aprobate de
Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar cerinţelor utilizatorilor situaţiilor financiare;
c) asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea unică a standardelor de contabilitate;
d) stabilirea normelor contabile şi de raportare financiară pentru entităţile micului business;
e) stabilirea cerinţelor privind respectarea normelor contabile şi de raportare financiară.
6
 Organele de reglementare a contabilităţii includ:
a) autorităţi statale – Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, Comisia
Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile
administraţiei publice locale, Serviciul situaţiilor financiare de pe lîngă Biroul Naţional de Statistică;
b) asociaţii profesionale care au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea contabilităţii.
De menționat că contabilitatea financiară și de gestiune este reglementată și de prevederile altor
acte normative elaborate și puse în aplicare de către organele de reglementare a contabilităţii. Acestea
inlud:
• Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (I.F.R.S.) ;
• Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.);
• Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (S.N.C.S.P.) şi normele
metodologice pentru sectorul bugetar;
• Planul general de conturi contabile;
• Diverse regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice, reguli şi comentarii.

1.4 SISTEMELE DE ORGANIZARE A CONTABILITĂŢII

Conform Legii contabilității entitățile pot opta pentru unul din următoarele sisteme de ţinere a
contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare:
(a) sistemul contabil în partidă simplă, fără prezentarea situaţiilor financiare. Organizează şi
ţin contabilitatea în baza acestui sistem, gospodăriile ţărăneşti și întreprinzătorii individuali, pînă la
înregistrarea acestora ca contribuabili ai T.V.A., precum şi persoanele fizice care prestează servicii
profesionale, conform indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor;
(b) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare simplificate.
Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, entităţile care corespund următoarelor criterii
pentru perioada de gestiune precedentă:
1) numărul mediu scriptic al salariaţilor nu depăşeşte 9 persoane;
2) veniturile din vînzări nu depăşesc 3 milioane lei; şi
3) valoarea contabilă totală (de bilanţ) a activelor la data raportării nu depăşeşte 3 milioane lei;
(c) sistemul contabil în partidă dublă, cu prezentarea situaţiilor financiare complete.
Organizează şi ţin contabilitatea în baza acestui sistem, alte entităţi decît cele menţionate în punctul (a) şi
(b), inclusiv:
— companiile fiduciare;
— entităţile importatoare de mărfuri supuse accizelor;
— organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut şi alţi participanţi la piaţa
financiară nebancară;
— casele de schimb valutar şi lombardurile;
— entităţile din domeniul jocurilor de noroc.
Entitatea care are dreptul să utilizeze sistemul contabil în partidă simplă poate aplica sistemul
contabil în partidă dublă. Entitatea care are dreptul să prezinte situaţii financiare simplificate poate
prezenta situaţii financiare complete.
Totodată, instituţiile publice şi entităţile de interes public sunt obligate să organizeze şi să ţină
contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă dublă.
Entitatea de interes public este entitatea care are o importanţă deosebită pentru public datorită
domeniului (tipului) de activitate şi care reprezintă o instituţie financiară, un organism de plasament
colectiv în valori mobiliare, o societate de asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale
cărei acţiuni se cotează la bursa de valori.