UNIVERITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

KINESIOLOGIE
INVĂŢAREA MOTRICĂ

NUMELE: KOSZOVAN
PRENUMELE: ANDRA-ROMINA
SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE
ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ
GRUPA: 112
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI
LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

~ anul curent ~
2021-2022
 În învăţarea motrică, elementele extroceptive, proprioceptive sau chiar raţionale, sunt implicate cu
ponderi diferite, după natura activităţii şi acţiunilor care le compun. În practica de toate zilele, ca şi
în practica exerciţiilor fizice, este destul de greu de fixat graniţa între cele două tipuri de învăţare a
mişcărilor: elementul perceptiv şi cel cogntiv.
Pe măsură ce învăţarea are loc şi la niveluri superioare, indicatorii senzoriali care dirijau acţiunea
îţi pierd intensitatea, individul ţinând cont de unele particularităţi ale acestor indicatori. Aceste
particularităţi, fin diferenţiate, pot rezulta o eficienţă mai mare a actului.
Astfel, învăţarea motrică rezulta astfel dintr-o structurare globală a tuturor datelor incluse în
proceul perceptiv. Lawther mai numeşte acest proces ’’sinteză senzorială’’.
Învăţarea motrică are loc încă din stadiul iniţial al dezvoltării noastre, având bazele în reacţiile
motrice naturale, fiind asociate cu stimulii externi ai alimentaţiei şi îngrijirii materne.
În principal, învăţarea motrică se referă la actele de comportament în care reacţiile stabilizate sunt
dependente de componenetele senzoriale proprioceptive. Cel mai bun model al învăţării motrice
sunt gesturile atât de bine învăţate, încât pot fi conuse exclusiv prin simţul chinestezic(de ex.
execuţia unei legări de elemente de gimnastică la sol), acest lucru datorându-se faptului că inividul
acţionează într-o ambianţă fizică.
În opinia lui R.Schmidt(1991), definiţia învăţării motrice include patru caracteristici distincte:
,,învăţarea motrică este un set de procese(1) asociate exersării sau experienţei(2) care determină
schimbări relativ permanente(3) în capacitate de a răspunde la stimuli.(4)’’
Avem şi învăţarea perceptiv-motrică, aceasta prezentând, în viaţa de zi cu zi, aceasta constând din
stabilizarea relativă a unor răspunsuri motrice în raport cu datele fenomenelor externe, percepute ca
inicatori sau stimulatori ai activităţii.
Deşi ar fi de crezut că sunt doua acţiuni total diferite, unele analize atente arată că deosebirile
dintre acestea nu sunt atât de mari încât să justifice o tratare separată, deosebirile impunând referiri
specifice privind felurile deprinderilor şi unele particularităţi de formare a lor.
În psihologie, problemele învăţării motrice sunt tratate pe baza modelelor experimentale ale
desenului în oglindă sau ale labirintului. Există cazuri în care se face referire la actele motrice ale
vieţii cotidiene sau ale unor comportamente de
tip şcolar. Ponderea învăţării de tip perceptiv-motric şi motric este indusă în mintea noastră de
actele motrice specifice educaţiei fizice şi sportului.
În activitatea fizică şcolară, spre exemplu, învăţarea unor acte motrice(fie acestea de bază, fie
structurate după tipologia ramurilor sportive), figureză ca obiectiv central şi specific al proceselor
instructive. Activitatea fizică, şcolară sau la nivel superior(de performanţă), adaugă învăţării
motrice prametrii calitativi, aceştia fiind determinaţi de existenţa situaţiei competiţionale acute, de
faptul că individul acţionează în condiţii ,,limită’’ de solicitare fizică şi psihică.
O anumită legătură cu învăţarea motrică o are şi sociomtricitatea. În manualele de metodică a
jocurilor sportive sunt tratate foarte pe larg problemele pregătirii tactice a sportivilor, aceasta fiind
considerată ca un comportament complex de rezolvare a problemelor din ambianţa de concurs.
În cadrul învăţării motrice putem dezbate şi următorul subiect: însuşirea noţiunilor în învăţarea
motrică; Noţiunile despre actele motrice suliniază esenţialul mişcărilor corpului, uşurând procesul
cunoaşterii şi ajutând însuşirea activă a diferitelor mişcări. Totodată, formarea noţiunilor ne asigură
posibilitatea prevederii rezultatelor propriilor acţiuni, permiţându-ne implicit şi dirijarea lor
constantă. Mijlocul realizării şi memorării actelor motrice este exprimarea noţiunilor prin cuvinte,
aceasta asigurând premisele însuşirii lor conştiente. Dacă orientarea preponderentă a activităţii
instructive este spre latura practică, de execuţie, unele noţiuni ale sportivilor pot fi incomplete,
omiţându-se de multe ori elemente esenţiale. Aceste cazuri sunt întâlnite de obicei când profesorul
prezintă modelul actului motric, cerându-le elevilor să îl reproducă cât mai fidel. Apreciind şi
corectând doar execuţia, noţiunile de baza pot să rămână nefixate. Odată fixate, acestea se reflectă
direct în actul motric, acesta devenind mai precis şi mai adecvat sarcinii.
După înţelegerea noţiunilor în învăţarea motrică, ar trebui să înţelegem şi importanţa în îvăţarea
motrică propriu-zisă. Rapiditatea procesului de învăţare este determinată de nivelul participării
conştiente a elevului, rezultând astfel că învăţarea motrică este limitată de atituinea celui care
exersează. În timpul unui act motric, sportivii se străduiesc să înţeleagă cât mai bine diferenţele
caracteristici ale mişcărilor pe care le învaţă, încercând să-şi dea seama care este mai importantă şi
care le poate asigura reuşita iniţială a acestor mişcări. Aşadar, pe parcursul învăţării motrice,
gândirea sportivilor este îndreptată,în mare parte, spre fenomenele care asigură execuţia corectă a
mişcărilor. Printre aceste procedee de înţelegere a învăţării se află şi obişnuinţa de a-şi analiza
mişcările după fiecare execuţie. Astfel, înţelegerea conştientă a mişcărilor asigură eficienţa deplină
a procesului învăţării diferitelor exerciţii fizice.
Precum toate celelalte tipuri de învăţare, şi la ce motrică avem prezentă forma de inteligenţă
,,caracteristică’’. Dat fiind acest fapt, vom dezbate puţin şi subiectul inteligenţei motrice. P.
Parlebas susţine că inteligenţa (psiho)motrică este o inteligenţă motricizată, dar este şi motricizantă,
fiind o simbioză între motricitate şi exigenţele raţionale ale situaţiei.(n.d)
Inteligenţa motrică poate fi privită şi prin prisma moelului aptitudinal al intelectului. Între
inteligenţă şi capacitatea de învăţare, s-a descoperit că ar exista o corelaţie pozitivă, aceasta
crescând odată cu complexitatea exerciţiilor efectuate.
O altă faţetă a inteligenţei motrice o constituie aptitudinile mentale, care asigură un bun nivel de
realizare a învăţării motrice şi, bineînţeles, a performanţei sportive. De aici reiese că antrnamentul
mental are o influenţă foarte mare asupra învăţării motrice, mai ales în fazele ei de început.