CULTURA CIUPERCILOR Pleurotus (bureti, “patrav de fag”) PE BUTUCI

Se pot folosi:
- trunchiuri
de copaci taiate (detasate -
butuci) - inainte de a fi folositi drept combustibil,
- sau trunchiuri pe radacina. In cazul trunchiurilor inradacinate, avantajul este ca ele se vor deshidrata mai greu, intrucat apa va
continua sa urce, prin capilaritate, prin radacini. Un alt avantaj este ca odata lemnul cuprins de ciuperca, aceasta va exploata inclusiv
materialul lemnos din radacina, care, altfel, ar fi fost folosit doar drept combustibil. Dezavantajul este ca, in multe cazuri, copacul fiind inca
viu, se apara, astfel ca ciuperca nu reuseste sa impanzeasca (sa infecteze) lemnul; totusi, un procent de inoculare mai mare (o cantitate
mai mare de miceliu si care vine din mai multe puncte) creste sansa de reusita.  Aceasta metoda este folosita pentru distrugerea
buturugilor, obtinand astfel un dublu avantaj: primul – recolta de bureti, iar al doilea economie de forta de munca pentru scoaterea lor. 

Insamantarea butucilor, indiferent de esenta de lemn folosita sau de metoda utilizata, se face primavara.
- in martie-aprilie, cand incepe sa circule seva - pentru cei pe radacina
- butucii detasati se taie din padure in perioada februarie-martie si se protejeaza impotriva uscaciunii, pana la insamantare
(nu mai tarziu de sfarsitul lui mai). Lemnul se fasoneaza de ramurile laterale, cele groase se pot folosi. Se sectioneaza la o lungime
de 40-50 cm si diametrul cuprins intre 20-40 cm, pentru a fi usor de manit. Se elimina partile putrede. Daca butucii nu s-au pastrat
corespunzator si sunt uscati, inainte de insamantare se imbiba in apa timp de 24-36 ore, apoi se pot lasa la scurs. 
Oricare dintre metode am practica-o, este important de retinut ca, prin toate tehnicilie de cultura practicate, se urmareste
insamantarea lemnului intr-un stadiu cand are umiditate maxima, iar ulterior se urmareste pastrarea acestei umiditati
interioare, prin stropiri, plasarea lemnului permanent in localuri umede. Lemnul uscat se hidrateaza foarte greu, de aceea este
bine sa evitam plasarea in soare, in curenti de aer. Lemnul se pastreaza in pivnita, semiingropat in nisip umed. Chiar si cand
scoatem butucii afara, la aer, pentru fructificare, un capat al butucului trebuie ingropat pentru cativa centimetri in nisip, ce va fi
mentinut umed. Ciupercile sunt bogate in apa, pe care o iau, evident, din substratul consumat. Asadar, cu fiecare recolta,
umiditatea lemnului scade. Este important sa intelegem ca, in absenta apei, substantele nutritive disponibile in lemn (celuloza si
lignina), nu mai pot fi folosite de ciuperca (aceasta nu poate “manca” un lemn uscat).
Alegerea materialului lemnos 
Se intrebuinteaza pentru insamantare butuci din urmatoarele specii de esenta moale: plop, tei, mesteacan, salcie etc. si din esenta
tare: stejar, salcam, fag, cires, carpen, frasin, castan etc. Se pot folosi si butci proveniti din pomi fructiferi (unde este cazul) cum ar fi: mar,
par, prun, visin, nuc etc.
Miceliul impanzeste (creste) mai rapid intr-un lemn de esenta moale decat in cel de esenta tare, astfel ca fructificarea
apare din primul an pe esentele moi si in cel de-al doilea an pe esentele tari. Productia obtinuta este, insa, mai ridicata pe
esentele tari si invers si dureaza 3-4 ani, fata de 1-2 ani pe cele cu lemn moale

Inocularea butucilor 
Se practica trei metode de inoculare: in rondea, in pana si in orificii.
Metoda prin rondea detasata. La unul din capetele butucului se detaseaza cu un fierastrau o rondea cu grosimea de 3 cm
(ca un capac). Dupa cantarirea butucului se calculeaza cantitatea de miceliu, de 3% din greutatea lui (dupa unii autori chiar 4%),
din care doua parti se pun pe capatul butucului (sub “capac”), peste care se fixeaza rondeaua (“capacul”) cu 1-2 cuie si 1 parte
sub butuc, in santul de incubare, in contact cu lemnul; este bine, pe cat posibil, ca locul insamantat sa se infasoare si in folie
elastica (din cea subtire, pentru alimente), pentru a proteja miceliul de uscaciune. Exemplu: pentru un butuc de salcam cu
dimensiunile de: 50 cm lungime, 15 cm diametru si greutatea 10 kg se va folosi o cantitate de miceliu de 300-400 de grame, din
care 270 g se pun sub rondea, iar 130 g se aseaza sub butuc la incubat. Colonizarea butucului este inlesnita daca la ingropare
se arunca imprejurul sau cativa pumni de rumegus (de foiase, poate fi chiar de la taierea acelui butuc), in care se amesteca
cateva linguri de miceliu, realizand ca un “cuib” care inconjoara butucul. Apoi se acopera cu pamant (sau nisip) si deasupra se
protejeaza cu crengi, fan, iarba, pentru a mentine umbra si umezeala. Locul se uda des.
 Metoda prin orificii. Orificiile se executa cu bormasina, intercalat, de-a lungul butucului, cu ajutorul unui burghiu, avand
distanta intre ele de circa 10 cm, iar diametrul fiecaruia de 1-2 cm si adancimea de 2-3. Acestea sunt orificiile tipice pentru miceliu
pe cuie sau butoni de lemn. De fapt, orificiul se face dupa marimea butonilor. Se scoate rumegusul si cuiul cu miceliu se bate usor
cu un ciocanel; dimensiunea orificiului trebuie sa fie astfel incat cuiul sa intre la bataie usoara, fara sa aiba joc. La suprafata se
acopera cu ceara sau parafina lichida. Din pacate, miceliul pe butoni de lemn se gaseste cu dificultate.
In cazul in care avem numai miceliu granulat (pe suport de boabe de cereale: grau / orz etc), este preferabil sa facem orificii mai mari,
cu burghiu de 10 sau 12 mm diametru si adancime mai mare (8-10 cm); dupa scoaterea rumegusului, in aceste orificii se introduce miceliul
granulat pana se umplu orificiile. La suprafata, miceliul se protejeaza cu un dop de ceara sau parafina sau macar cu vata curata. Butucul
inoculat se infasoara in folie elastica sau se pune intr-un sac de polietilena pana se observa ca a inceput colonizarea (lemnul incepe sa se
albeasca, fiind cuprins de hifele ciupercii, ca o vata), apoi se ingroapa complet sau pe jumatate. De mentionat ca, utilizand aceasta
metoda, nu se poate introduce in orificii tot miceliul calculat (tot 3% din greutatea butucului este recomandat), ramanand mai mult pentru a
se pune la incubat sub butuc, in sant – in contact cu cealalta suprafata taiata (sus vin butonii de lemn, jos vine un strat brut de miceliu). Ca
si la metoda in rondea, imprejurul butucului, la ingropare, este bine a se constitui un cuib din rumegus si miceliu.
Metoda prin pana. De-a lungul unui butuc (le lateral) se fac 5-6 despicaturi in pana (ca o felie de pepene, culcata), cu adancimea de
3-5 cm, in care se introduce miceliul. Peste acesta se fixeaza pana de lemn, tot cu ajutorul unui cui. Daca este posibil, este de preferat
indepartarea lemnului din pana detasata (“miezul pepenelui”), pentru a mari spatiul si a intra cat mai mult miceliu. Acelasi procent de
miceliu ar trebui inoculat, insa si prin aceasta metoda va ramane o cantitate importanta, care se va aseza sub butuc, in santul de incubare,
in contact cu o suprafata proaspat taiata. Si la aceasta varianta lemnul se infasoara in folie elastica la punctele de inoculare.
Mai adaugam la final ca sunt posibile si combinatii intre cele 3 metode de inoculare.
Asezarea butucilor detasati la incubat 
Incubarea butucilor are loc intr-o perioada de 6 luni, intr-un sant de incubare, in pamant. Se alege un loc ferit de insolatie si
de inundatii, unde se sapa un sant cu adancimea de 60 cm (mai adanc cu 10 cm fata de lungimea butucilor), latimea de aproximativ
1 m, iar lungimea - in functie de numarul de butuci. 
Inainte de asezarea butucilor se pregateste santul astfel: se umezesc peretii si fundul santului, daca se prezinta uscati. Se aseaza pe
fundul lui un strat de nisip jilav, in grosime de 1-2 cm, sau rumegus de lemn, de asemenea umezit. Se presara miceliul retinut (o parte din cel
calculat), apoi se asaza butucii vertical, unul langa altul. Se are in vedere la asezare sa nu fie spatii mari intre ei. Dupa umplere, santul se
acopera, mai intai cu un rand de scanduri asezate orizontal, sprijinite pe marginile lui, fara spatii intre ele. Deasupra scandurilor se realizeaza,
din crengi mai groase, o coama in doau pante, peste care se pune un strat de paie de circa 10-15 cm grosime, care se acopera cu o folie din
polietilena perforata, iar la sfarsit un strat de pamant gros de 15-20 cm, care se inierbeaza cu gazon. Acest gazon va fi mentinut umed, pentru
ca butucii sa nu se usuce. In jurul santului, la o distanta de 20-30 cm, se sapa rigole pentru scurgerea apei din precipitatii. 
Periodic, la interval de o luna, se verifica incubarea butucilor, deschizandu-se cu grija un capat al santului; se ia temperatura si se
acopera imediat. Santul se deschide definitiv dupa 6 luni, in septembrie- octombrie, cand butucii se scot si se asaza intr-o camera de
cultura, asigurand conditii de microclimat specifice buretilor care au fost inoculati (umiditate, ventilatie, lumina ). Daca se constata ca
sunt putin cam deshidratati, se infasoara in hartie, care se mentine tot timpul umeda, iar capatul de jos al butucului se introduce in nisip
umed. La circa 30 de zile de la scoaterea de la incubat se poate recolta primul val de bureti, iar in cazul folosirii unei tulpini precoce,
chiar si la 15 zile (Pleurotus ostreatus -T. 421). Pe lemnul de esenta tare cultura dureaza 3-4 ani iar pe cel de esenta moale 1-2 ani,
aparitia buretilor facandu-se primavara si toamna. Randamentul total este de 20-30 kg bureti la 100 kg lemn inoculat. 
Butucii pot fi incubati si in pivnita, ingropati 5-7 cm in nisip umed. Primavara si toamna se vor scoate la lumina pentru a
induce fructificarea.
Fructificarea poate avea loc fie in camere special amenajate, cu lumina (cel putin “cat sa se poata citi ziarul in orice colt al
camerei”) sau chiar afara, in aer liber, in locuri umbrite, fara curenti de aer puternici, din nou cu un capat al butucului ingropat in
nisip umed. Temperatura la fructificare se recomanda a fi de 10-20o C, dar poate varia in functie de tulpina de ciuperca cultivata
(speciile termofile, precum Pleurotus florida fructifica si la 25o C).
Cultura pe buturugi inradacinate
Insamantarea cu miceliu poate fi aplicata si buturugilor pe radacini, direct in padure. Buturugile nu trebuie sa fie putrede sau
atacate de alte ciuperci. Li se improspateaza taietura sau se fasoneaza astfel ca sectiunea sa fie neteda si plana, se asaza miceliul pe
sectiune, apoi se protejeaza prin legare cu o folie (ca o caciula din folie, stransa mai jos cu sfoara, ca la borcanele de dulceata). Impotriva
insolatiei se acopera cu crengi si frunze. Alternativ, se pot face in partea superioara, pe taietura (in jos) orificii cu burghiul (bormasina),
orificii in care se introduce miceliul - sub forma de butoni de lemn sau granulat – ca la metoda pe butuci detasati. Gura orificiilor se
captuseste cu ceara sau parafina pentru a nu se deshidrata miceliul. Recoltele se vor desfasura primavara si toamna (cand este
racoare si ploios).