Sunteți pe pagina 1din 9

ACADEMIA Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

CZU 343.14 DOI 10.5281/zenodo.3871533

ÎMPĂCAREA PĂRȚILOR – RECONCILIATION-GROUNDS


TEMEI DE ÎNCETARE A PROCESULUI FOR THE TERMINATION OF THE
PENAL CRIMINAL PROCEEDINGS

Olesea CREŢU, Olesea CREȚU,


lector universitar, Catedra „Procedură university lecturer, Department of ”Criminal
penală şi criminalistică”, proceedings and forensic”,
Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, doctorand Academy “Stefan cel Mare” of MIA, PhD student

Împăcarea părţilor constituie un act bilate- Reconciliation constitutes a bilateral act, in-
ral, implicând, în mod necesar, acordul de voinţă al volving necessarily the consent of the injured party
persoanei vătămate şi al inculpatului. În această pri- and the culprit. In this regard, it is noted that the
vinţă, este de observat că împăcarea are un caracter conciliation is personal and must be final.
personal şi trebuie să fie definitivă, fiind necesar să Mediation is a way of amicable alternative
conţină, în mod clar, acordul de voinţă al persoane- dispute resolution in a structured, flexible and con-
lor care au hotărît să se împace. fidential process with the assistance of one or more
Medierea este o modalitate de soluţionare al- mediators.
ternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui The complete mediation agreements in crim-
proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa inal cases shall document arrangements in both
unui sau mai multor mediatori [3]. criminal and civil matters.
Acordurile de mediere complete în cauzele The effects of the mediation contract, from a
penale sunt acordurile care formalizează înțelegeri, criminal trial point of view, are conditioned by the
atât în latura penală, cât și în latura civilă a cauzelor. classification of the deed in the category of felonies
Efectele contractului de mediere, din punct that can be mediated (it only applies to cases where
de vedere procesual penal, sunt condiționate de în- criminal responsability is negated by withdrawal
cadrarea faptei în categoria infracțiunilor care se of complaint or reconciliation) and the compliance
pot media (adică a infracțiunilor pentru care legea with the conditions laid down by the law regarding
prevede posibilitatea ca, prin retragerea plângerii the mediation agreements.
prealabile sau prin împăcarea părților, să se înlăture The current agreement will lead to the termi-
răspunderea penală) și de respectarea condițiilor im- nation of the penal action and negation of criminal
puse de lege privitor la acordul de mediere [5]. responsability in the mediated case.
Acordul existent va conduce la încetarea Keywords: complaint, reconciliation, mediation,
acțiunii penale și înlăturarea răspunderii penale, mediation arrangement, criminal case, criminal trial,
pentru infracțiunea privitoare la cauza pentru care termination of the penal action.
s-a făcut medierea
Cuvinte-cheie: plângere, împăcarea părților, me-
diere, contract de mediere, cauză penală, proces penal,
încetarea procesului penal.

Introducere. Conform art. 276, alin. Introduction. In accordance with arti-


(1) C.pr.pen., urmărirea penală se porneşte cle 276(1) of The Criminal Procedure Code,
numai în baza plângerii prealabile a victimei a criminal investigation shall be initiated
în cazul infracţiunilor prevăzute în articole- based only on a victim’s complaint in the
le: 152 alin. (1), 153, 155, 157, 161, 173, 177, case of crimes provided in arts. 152 par. (1),
179 alin.(1) şi (2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 153, 155, 157, 161,173, 177, 179 par. (1) and
alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 2461, 274 (2), 193, 194, 197 par. (1), 198 par. (1), 200,
din Codul penal, precum şi al furtului avutu- 202, 203, 204 par. (1), 2461 and 274 of the

200
Ştiinţe juridice, nr. 10/ 2019, ISSN 1857-0976

lui proprietarului săvârşit de minor, de soţ, Criminal Code, and if the theft of the owner’s
rude, în paguba tutorelui, ori de persoana property is committed by a juvenile, spouse,
care locuieşte împreună cu victima sau este relatives, to the detriment of a tutor or by a
găzduită de aceasta. La împăcarea părţii vă- person living with or hosted by the victim. If
tămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în the injured party reconcile with the suspect/
cazurile menţionate în prezentul alineat, ur- accused/defendant in cases specified in this
mărirea penală încetează. Procedura în astfel paragraph, the criminal investigation shall
de procese este generală. terminate. The procedure in such proceed-
Alături de normele de procedură pena- ings is general.
lă împăcarea părţilor este reglementată şi de In line with the rules of the criminal
Codul penal, în art. 109 „Împăcarea”. procedure, the reconciliation of the parties
is also lamented by the Criminal Code in
*** art.109 “Reconciliation”.
Pornirea (începerea) urmăririi penale
constituie un fapt juridic important ce mar- ***
chează declanşarea unui proces penal şi care The beginning of the criminal investi-
presupune că organele competente de stat au gation is an important legal act that triggers
cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni şi se the criminal proceedings and that implies
întreprind toate acţiunile prevăzute de lege that the competent authorities are aware of
în scopul constatării acestei fapte prejudici- the comission of a crime and all actions pro-
abile. vided by the law shall be taken in order to
establish that injurious deed.
Începerea urmăririi penale este unul
The start of the criminal investigation
din temeiurile juridice care justifică efectu-
is one of the legal basis that justify the con-
area acţiunilor procesuale penale şi aplicarea
ducting of criminal procedural actions and
măsurilor procesuale ce limitează drepturile
the application of procedural measures that
şi libertăţile persoanei.
limit a person’s rights and liberties.
Pentru a începe urmărirea penală tre-
In accordance with art.274 of The Crim-
buie întrunite anumite condiţii prevăzute la inal Procedure Code, to begin a criminal in-
art. 274 din C.pr.pen.: vestigation, a few conditions must be fulfilled:
– sesizarea trebuie să cuprindă în con- – in order to initiate the criminal inves-
ţinutul său date din care să rezulte o bănuială tigation provided that a reasonable suspicion
rezonabilă cu privire la existenţa elementelor that a crime has been committed and absence
infracţiunii, nefiind necesară existenţa tutu- of circumstances excluding the criminal inves-
ror elementelor, ci numai a obiectului şi a tigation result from the notification or from
laturii obiective. Astfel, urmărirea penală în- the establishing acts. The person who made
cepe în privinţa faptei săvârşite (in rem) [4, p. the notification or the respective body shall be
225], nefiind necesară cunoaşterea persoanei informed thereof . If the culprit and his iden-
făptuitorului. Dacă făptuitorul şi identita- tity are known ,with the deed ,the prosecution
tea acestuia se cunosc cu precizie, odată cu also starts with a specific person, for example
fapta, urmărirea penală începe şi în privin- in the case of criminal offences against justice
ţa unei persoane concrete (in personam), de referred to in the art. 306-317,309-321 of the
exemplu, în cazul infracţiunilor contra jus- Criminal Code, offences committed by offi-
tiţiei prevăzute de art. 306-317, 319-321 din cials specified in the art. 324-331 of the Crim-
C.pen., în cazul infracţiunilor săvârşite de inal Code, as well as if the person is caught in
persoane cu funcţii de răspundere prevăzute flagrante delicto for every crime.
de art. 324-331 din C.pen., precum şi în cazul – there aren’t any circumstances that
prinderii făptuitorului în flagrant delict pen- could exclude the criminal investigation, re-
tru oricare infracţiune; ferred to in the art.275 of the Criminal Proce-

201
ACADEMIA Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

– să nu existe vreuna din circumstanţe- dure Code (there is no criminal event; the act
le care exclud urmărirea penală, prevăzute la is not defined in criminal law as a crime; the
art. 275 din C.pr.pen. (nu există faptul infrac- act does not contain the elements of a crime
ţiunii; fapta nu este prevăzută de legea pena- except for cases when the crime was commit-
lă ca infracţiune; fapta nu întruneşte elemen- ted by a legal entity; the limitation period has
tele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când expired or amnesty has been granted; the
infracţiunea a fost săvârşită de o persoană perpetrator has deceased except in cases of
juridică; a intervenit termenul de prescrip- rehabilitating a reputation; there is no com-
ţie sau amnistia; a intervenit decesul făptu- plaint by a victim in a criminal investigation
itorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare; that starts as per art. 276, only based on such
lipseşte plângerea victimei în cazurile în care a complaint; with regard to a person, there
urmărirea penală începe, conform art. 276, is a final court judgment on the same charge
numai în baza plângerii acesteia; în privin- or stating the impossibility of conducting a
ţa persoanei există o hotărâre judecătorească criminal investigation on the same grounds;
definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau with regard to a person there is an outstand-
prin care s-a constatat imposibilitatea urmă- ing judgment on the non-initiation of a crim-
ririi penale pe aceleaşi temeiuri; în privinţa inal investigation or on the termination of a
unei persoane există o hotărâre neanulată de criminal investigation on the same charge;
neîncepere a urmăririi penale sau de încetare there are other circumstances provided by
a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii; există law that call for the elimination or, as the case
may be, eliminate a criminal investigation). If
alte circumstanţe prevăzute de lege care con-
a factor preventing the initiation of a criminal
diţionează excluderea, sau, după caz, exclud
investigation result from the contents of the
urmărirea penală). Dacă din cuprinsul actu-
notification, the criminal investigative body
lui de sesizare rezultă vreunul din cazurile
shall send to the prosecutor the prepared doc-
care împiedică pornirea urmăririi penale, or-
uments along with the proposal not to initiate
ganul de urmărire penală înaintează procu-
the criminal investigation. If the prosecutor
rorului actele întocmite cu propunerea de a establish that there are no circumstances pre-
nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul venting the initiation of the investigation, he/
consideră că nu sunt circumstanţe care îm- she shall return the documents with his/her
piedică urmărirea penală, el restituie actele, order to the aforementioned body to initiate
cu ordonanţa sa, organului menţionat pen- the criminal investigation as per art.274(4) of
tru începerea urmăririi penale alin. (4) al art. the CPC.
274 din CPP. The complaint of the victim is miss-
Lipseşte plângerea victimei în cazu- ing when the criminal investigation begins,
rile în care urmărirea penală începe, con- as per art.276 of the CPC, only based on the
form art. 276 din C.pr.pen., numai în baza complaint.
plângerii acesteia. This is a basis not to prosecute or end
Este un temei de neîncepere a urmări- a criminal investigation, if this fact has been
rii penale sau de încetare a urmăririi penale, established after the beginning of the inves-
dacă acest fapt se constată după începerea tigation.
urmăririi penale. If, after the criminal prosecution of
În cazul în care după începerea urmă- an offense not referred to in paragraph 1 of
ririi penale privind o infracţiune ce nu este Article 276 of the CPC is started, the offense
văzută la alin. (1) al art. 276 din C.pr.pen., shall be requalified in one of the offenses in-
se recalifică fapta în una din infracţiunile in- dicated in Article 276 of the CPC. And the
dicate la art. 276 din C.pr.pen. şi victima nu victim shall not require the offender to be
solicită în scris tragerea la răspundere penală held liable in writing the criminal prosecu-
a făptuitorului, se dispune încetarea urmări- tion shall be terminated.

202
Ştiinţe juridice, nr. 10/ 2019, ISSN 1857-0976

rii penale. The situation “the victim’s complaint is


La situaţia „lipseşte plângerea victimei missing in cases where the prosecution starts
în cazurile în care urmărirea penală începe pursuant to Article 276 of CPC” also refers
conform art. 276 din C.pr.pen.” se referă şi to the cases of the victim’s withdrawal of the
cazurile de retragere a plângerii de către vic- complaint and of reconciling the victim with
timă şi de împăcare a victimei cu făptuitorul. the offender.
În acest sens, plângerea nu reprezintă In this aspect, the complaint is not only
numai o modalitate de sesizare a organului a way of bringing the judicial body to a hear-
judiciar, ci şi o condiţie indispensabilă pen- ing, but also a prerequisite for bringing crim-
tru punerea în mişcare a acţiunii penale. inal action into motion.
Plângerea prealabilă cuprinde o dublă The prior complaint shall include a
manifestare de voinţă a persoanei vătăma- double manifestation of the injured party’s
te. În primul rând, constituie o înformare a will. Firstly, it is an information of the judi-
organelor judiciare cu privire la săvârşirea cial bodies on the Commission of a criminal
unei infracţiuni şi în al doilea rând, plânge- offense and secondly, the prior complaint
rea prealabilă dă expresie voinţei persoanei gives expression to the wishes of the injured
vătămate ca acea infracţiune să fie urmărită person that the criminal offense be pursued
sau judecată, ridicând astfel impedimentul ce or tried, thus lifting the impediment which
s-ar opune activităţii procesual penale. would be contrary to criminal proceedings.
La depunerea plângerii prealabile în Upon lodging the prior complaint in
the cases provided for in paragraph 1 of Arti-
cazurile prevăzute de alin. (1) al art. 276 din
cle 276 of the CPC, the criminal prosecution
C.pr.pen., ofiţerul de urmărire penală expli-
officer shall explain to the victim the right to
că victimei dreptul de a retrage plângerea şi
withdraw the complaint and the right to join
dreptul să se împace cu făptuitorul.
the offender.
Astfel, în conformitate cu prevederile
Thus, in accordance with the provi-
art. 109 C.pen. împăcarea este actul de înlă-
sions of Article 109 CC. Reconciliation is the
turare a răspunderii penale pentru o infrac- act of removing criminal liability for a minor
ţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în ca- or less serious offense and, in the case of mi-
zul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă, nors, also for a serious criminal offense, the
infracţiuni prevăzute la capitolele II–VI din offenses provided for in Chapters II to VI of
Partea specială, precum şi în cazurile prevă- The special Part, as well as in the cases pro-
zute de procedura penală. vided for in the criminal proceedings.
Împăcarea este personală şi produce Reconciliation is personal and has legal
efecte juridice din momentul pornirii urmă- effect from the start of the criminal prosecu-
ririi penale şi până la retragerea completului tion to the withdrawal of the trial chamber
de judecată pentru deliberare. for deliberation.
Pentru persoanele lipsite de capacitate For persons deprived of exercise ca-
de exerciţiu, împăcarea se face de reprezen- pacity, reconciliation is done by their legal
tanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu representatives. Those with limited exercise
restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea per- capacity can be reconciled with the agree-
soanelor prevăzute de lege. ment of the persons provided for by the law.
Plângerea prealabilă produce efecte in The prior complaint shall take effect in
rem, şi nu in personam. Astfel, potrivit alin. rem and not in personam. Thus, as referred
(3) al art. 276 din C.pr.pen., dacă la comite- to in art.276(3) of the CPC, if several per-
rea unei infracţiuni au participat mai mulţi petrators participated in the commission of
făptuitori, chiar dacă plângerea prealabilă a a crime and the preliminary complaint was
fost depusă numai în privinţa unuia din făp- filed against only one of them, a criminal in-
tuitori, urmărirea penală se efectuează în pri- vestigation shall be initiated against all the

203
ACADEMIA Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

vinţa tuturor făptuitorilor. perpetrators.


Din efectul in rem al plângerii prealabi- The effect in rem of the prior complaint
le se desprinde concluzia că în cazul existen- is that in the event of multiple victims, the
ţei mai multor victime, retragerea plângerii withdrawal of the complaint or reconcili-
sau împăcarea de către unele victime nu con- ation by some victims does not constitute
stituie temei de încetare a urmăririi penale, grounds for stopping the prosecution, if at
dacă cel puţin o victimă îşi menţine plânge- least one victim maintains his complaint or
rea sau nu acceptă împăcarea. does not accept reconciliation.
Prin urmare, depunerea plângerii pre- Therefore, the submission of the prior
alabile a victimei are efect universal şi necon- complaint of the victim has a universal and
diţionat faţă de toţi făptuitorii. În acest sens, unconditional effect on all perpetrators. In
retragerea plângerii faţă de un făptuitor pro- this respect, the withdrawal of the complaint
duce acelaşi efect şi faţă de ceilalţi [6]. to a perpetrator produces the same effect vis-
La împăcarea părților în procesul penal à-vis others [6].
se poate aplica medierea confom alin. (7) al At the reconciliation of the parties to
art. 276 din C.pr.pen. the criminal proceedings, mediation may be
Medierea reprezintă un proces prin applied in accordance with paragraph 7 of
care victimei și infractorului li se oferă po- Article 276 of the CPC.
sibilitatea, în cazul în care consimt liber, să Mediation is a process whereby the victim
participe activ la soluționarea problemelor and the offender are given the opportunity, if
apărute în urma infracțiunii prin interme- they freely consent, to participate actively in the
resolution of problems arising from the crime
diul unei terțe persoane imparțiale (media-
through an impartial third party (mediator).
tor).
Mediation can be achieved through the
Medierea poate fi realizată prin urmă-
following ways: a) direct mediation, when the
toarele modalități: a) medierea directă, când
victim has meetings directly with the suspect
victima are întâlniri nemijlocite cu bănuitul
(the accused, the defendant) in the presence
(învinuitul, inculpatul) în prezența medi-
of the mediator to solve the problems arising
atorului, pentru soluționarea problemelor from the crime; and b) indirect mediation,
apărute în urma infracțiunii; și b) medierea when the victim does not want and does not
indirectă, când victima nu dorește și, respec- have meetings directly with the accused, the
tiv, nu are întâlniri nemijlocite cu învinuitul, mediator meeting with each other and helping
mediatorul întâlnindu-se cu fiecare în parte to resolve the problems arising from the crime.
și contribuind la soluționarea problemelor The basic principles of mediation are:
apărute în urma infracțiunii. –– no one can be forced to participate in
Principiile de bază ale medierii sunt: mediation; mediation is absolutely benevolent
–– nimeni nu poate fi constrâns să par- –– the mediator shall be impartial
ticipe la mediere; medierea este absolut be- –– the mediator shall be bound to ob-
nevolă; serve confidentiality;
–– mediatorul este imparțial; –– the parties must consider the partici-
–– mediatorul este obligat să păstreze pation of a mediator
confidențialitatea; The outcome of the mediation pro-
–– părțile trebuie să accepte participa- cedure is the agreement of arrangement by
rea unui mediator. which both parties accept the conditions of
Rezultatul procedurii de mediere este the arrangement and include the commit-
acordul de împăcare prin care ambele părți ments made by the parties, the modalities
acceptă condițiile împăcării și include anga- and time-limits for their implementation.
jamentele asumate de părți, modalitățile și The victim, through this agreement,
termenul de realizare a acestora. disregards any claims against the accused and

204
Ştiinţe juridice, nr. 10/ 2019, ISSN 1857-0976

Victima, prin acest acord, se dezice de “calls for his release from criminal liability”.
orice pretenții față de învinuit și „solicită The accused, through this agreement,
exonerarea acetuia de răspundere penală”. committed to fulfilling their obligations,
Învinuitul, prin acest acord, angajân- has been agreed, which can be both a debt-
du-se și îndeplinind obligațiile asumate, or (expressed by recovering material injury,
asupra cărora s-a convenit, care pot fi atât replacing the object, repairing it or compen-
recuperatorii (exprimate prin recuperarea sating for damage in monetary form) and a
prejudiciului material, înlocuirea obiectului, moral hazard.
repararea acestuia sau compensarea preju- The agreement of reconciliation can’t
diciului în formă pecuniară), cât și de or- contain commitments contrary to legislation
din moral. Acordul de împăcare nu poate să that cause physical suffering or detract from
conțină angajamente ce contravin legislației, the dignity of the person or relate to cir-
care să cauzeze suferințe fizice sau să înjo- cumstances other than those resulting from
sească demnitatea persoanei ori să se refere criminal proceedings. The accused cannot be
la alte împrejurări decât cele ce rezultă din required to recognize guilt when signing the
cauza penală. Învinuitul nu poate fi impus să settlement agreement.
recunoască vinovăția la semnarea acordului The agreement on reconciliation shall
de împăcare. be drawn up in written form by the mediator
Acordul de împăcare este perfectat în and signed by the parties and the mediator if
formă scrisă de către mediator și semnat de the obligations assumed by the accused have
been fulfilled.
către părți și de mediator, în cazul în care
The mediator’s signature confirms the
obligațiile asumate de învinuit au fost exe-
voluntary nature and legality of this act.
cutate.
In contrast to mediation, the event of
Semnătura mediatorului confirmă ca-
the parties’ reconciliation must take place in
racterul benevol și legalitatea acestui act.
the presence of the prosecution or the court.
Spre deosebire de mediere, evenimen-
It may take place by the submission of re-
tul împăcării părţilor trebuie să aibă loc în quests by each of the parties as provided for
faţa organului de urmărire penală ori a in- in Article 3441(1) CPC. Or by oral statements
stanţei de judecată. Acesta poate avea loc recorded in a record drawn up by the pros-
prin depunerea unor cereri de către fiecare ecution body and, where appropriate, in the
dintre părţi, conform prevederilor art.3441 minutes of the hearing.
alin.(1) C.pr.pen., ori prin declaraţii orale, In the latter case, the declarations of
consemnate într-un proces-verbal, întocmit willingness to be reconciled, it is reasonable
de organul de urmărire penală, iar, după caz, to be signed separately by the parties [7].
în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În In the absence of the injured party, the
acest ultim caz, declaraţiile cu privire la vo- representative may submit a request for rec-
inţa de a se împăca, este rezonabil să fie, se- onciliation only in the case of possession of
parat, semnate de către părţi [7]. a power of attorney authorizing him to carry
În lipsa părții vătămate, reprezentantul out the procedure of reconciliation, other-
poate înainta cerere de împăcare numai în wise the prosecution body or the court may
cazul deținerii unei procuri privind împuter- reject the request
nicirea acestuia de a efectua procedura îm- Another situation is the cases allowed
păcării, în caz contrar organul de urmărire by legislation, concerning the examination
penală sau instanța pot respinge solicitarea. of criminal proceedings in the absence of the
O altă situație sunt cazurile permise de injured party, at its request. Starting from the
legislație, privind examinarea procesului pe- idea that reconciliation is “personal” the will
nal în lipsa părții vătămate, la cererea aces- of the injured party, about reconciliation,
teia. Pornind de la ideea că împăcarea este must be expressed by a certified notary (ap-

205
ACADEMIA Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

„personală” voinţa părţii vătămate despre plication) declaration.


împăcare trebuie să fie exprimată printr-o Under the terms of Article 276 CPC
declaraţie (cerere), autentificată notarial. and Article 109 CC of the conciliation agree-
În condițiile art. 276 C.pr.pen. și art. ment or of the mediation agreement, the
109 C.pen. ale acordului de împăcare sau ale prosecution body is obliged to forward the
acordului de mediere, organul de urmărire criminal case to the prosecutor with the pro-
penală este obligat să înainteze procurorului posal to cease prosecution.
cauza penală cu propunerea de a înceta ur- The cessation of criminal prosecution
mărirea penală. is the act of releasing the person from the
Încetarea urmăririi penale este actul criminal liability and finishing the procedural
de liberare a persoanei de răspundere penală actions, if the law on the grounds of non-em-
şi de terminare a acţiunilor procedurale, în powerment prevents it from continuing.
cazul în care pe temei de nereabilitare legea The prosecutor is the person who,
împiedică continuarea acesteia. within the limits of his competence, exercises
Procurorul este persoana care, în limi- or, where appropriate, leads the prosecution
tele competenţei sale, exercită sau, după caz, on behalf of the State, is the charge to the
conduce în numele statului urmărirea pena- court, exercises or, as appropriate, conducts
lă, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită other functions provided for by the Code of
sau, după caz, conduce şi alte atribuţii prevă- Criminal procedure.
zute de codul de procedură penală. One of the basic tasks of the prosecu-
tor is to check the legality of acts carried out
Una din atribuțiile de bază ale procu-
during the prosecution. In this context, the
rorului este de a verifica legalitatea actelor
case prosecutor, receiving the criminal case
întocmite în timpul desfășurării urmăririi
with the proposal to end the criminal pro-
penale. În acest context, procurorul de caz,
ceedings, is obliged to thoroughly check the
primind cauza penală cu propunerea de în-
basis of this proposal. The prosecutor checks
cetare a procesului penal, este obligat să ve-
the file materials and the trial actions carried
rifice minuțios temeiul acestei propuneri. out, a special attention drawing on a request
Procurorul verifică materialele dosarului şi for reconciliation, a reconciliation agreement
acţiunile procesuale efectuate, o atenție spo- or a mediation agreement, as appropriate, by
rită acordând-o cererii de împăcare, acordu- pronouncing on them.
lui de împăcare sau acordului de mediere, Before ordering the prosecution to
după caz, pronunţându-se asupra acestora. cease, the prosecutor checks whether the
Înainte de a dispune încetarea urmări- agreement of reconciliation is personal and
rii penale, procurorul verifică dacă acordul voluntary.
de împăcare este personal și benevol. The prosecutor shall order the termi-
Procurorul dispune încetarea procesu- nation of the criminal proceedings by order.
lui penal prin ordonanță. The order for the termination of the
Ordonanța de încetare a procesului pe- criminal proceedings, in addition to the gen-
nal, pe lângă elementele generale prevăzute eral elements provided for in Article 255 of
la art. 255 C.pr.pen., trebuie să cuprindă da- the CPC, must include the data on the per-
tele privind persoana şi fapta la care se referă son and the action to which the prosecution
încetarea urmăririi penale, temeiurile de fapt is to be terminated, the grounds of fact and
şi de drept pe baza cărora se dispune înce- law on the basis of which the prosecution is
tarea urmăririi penale, precum şi informaţia ordered to cease, as well as information on
privind condiţiile de intrare în vigoare şi or- the conditions of entry into force and the or-
dinea de contestare a ordonanţei. der of appeal of the order.
La încetarea urmăririi penale, procuro- Upon termination of the prosecution,
rul, dacă este cazul, dispune şi: the prosecutor, if applicable, shall also have:

206
Ştiinţe juridice, nr. 10/ 2019, ISSN 1857-0976

1) revocarea măsurii preventive şi a al- 1) revocation of the preventive and


tor măsuri procesuale în modul prevăzute de other procedural measures in the manner
lege; prescribed by law;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în 2) release of security in the cases and in
modul prevăzute de lege; the manner prescribed by law;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă; 3) the application of safety measures;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau 4) the collection of legal costs or other
alte acţiuni prevăzute de lege. legal actions.
Ordonanța de încetare a urmăririi pe- The order for the termination of the
nale poate fi contestată, de către părți, la pro- prosecution may be challenged, by the parties,
curorul ierarhic superior în termen de 15 zile with the superior prosecutor within 15 days of
de la emitere sau de la momentul când a luat the issue or of the time when he became aware
cunoștință de conținutul acesteia. Procuro- of its content. The prosecutor examining the
rul, examinând plângerea, materialele cauzei complaint, the materials of the case and the
și explicațiile procurorului, poate dispune explanations of the prosecutor, may order the
respingerea sau admiterea plângerii cu relu- rejection or admission of the complaint with
area urmăririi penale. the resumption of criminal prosecution.

*** ***
Concluzii. Urmărirea penală poate fi Conclusion. Prosecution can only be
începută numai dacă există un temei legal şi started if there is sufficient legal basis and
reason.
motive suficiente.
The beginning of the criminal prose-
Începutul urmăririi penale este mar-
cution is marked by the intervention of an
cat prin intervenţia unui act care determină
act triggering it. This act is the referral, which
declanşarea sa. Acest act dinamizator este
is the first moment in the pursuit of the fol-
sesizarea, care constituie primul moment în
low-up activity [8, p. 19].
desfăşurarea activităţii de urmărire [8, p. 19].
A special form of referral is the prior
O formă specială de sesizare este plân- complaint. The prior complaint is the pro-
gerea prealabilă. Plângerea prealabilă este cedural act whereby the injured person in a
actul procesual prin care persoana vătămată criminal offense shows his willingness for the
printr-o infracţiune îşi manifestă voinţa de a perpetrator to be held liable for criminal of-
fi tras la răspundere penală cel ce a săvârşit- fenses, an act without which criminal liabili-
o, act fără de care nu poate interveni răspun- ty cannot be involved, and therefore cannot
derea penală şi, ca urmare, nu poate începe şi begin or continue the criminal proceedings.
nici continua procesul penal. After a unanimous opinion today in
După o opinie unanim admisă astăzi the literature, the prior complaint is an in-
în literatura de specialitate, plângerea prea- stitution of criminal law and also of criminal
labilă constituie o instituţie a dreptului penal procedural law, on one hand, regulated by
dar şi a dreptului procesual penal, fiind re- the Criminal Code and other criminal laws,
glementată, pe de o parte, de Codul penal şi and on the other hand by the Code of Crim-
alte legi penale, iar pe de altă parte, de Codul inal procedure.
de procedură penală. The absence of a prior complaint or
Lipsa plângerii prealabile sau retrage- its withdrawal shall prevent the exercise of
rea ei împiedică exercitarea acţiunii penale criminal proceedings both during the crimi-
atât în timpul urmăririi penale, cât şi în tim- nal proceedings and during the trial.
pul judecăţii. At the same time, when lodging the pri-
Totodată, la depunerea plângerii prea- or complaint in the cases provided for in par-
labile în cazurile prevăzute de alin. (1) al art. agraph 1 of Article 276 of the CPC, the crim-

207
ACADEMIA Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova

276 din C.pr.pen., ofiţerul de urmărire pena- inal prosecution officer shall explain to the
lă explică victimei dreptul de a retrage plân- victim the right to withdraw the complaint
gerea şi dreptul de a se împăca cu făptuitorul. and the right to reconcile with the offender.
Acordul de împăcare este un act pro- The agreement on reconciliation is a
cedural ce duce la încetarea procesului pe- procedural act leading to the end of criminal
nal, fiind, totodată, un act ce se încheie per- proceedings, and is also the instrument that
sonal și benevol. Având în vedere că există concludes personally and voluntary. Given
posibilitatea împăcării, trebuie să nu ezite să that there is a possibility of reconciliation ,
beneficieze de aceasta odată ce atât bănuitul, there should not be any hesitation to benefit
învinuitul, inculpatul, cât și partea vătămată from it once both the suspected, accused, de-
sunt de acord. fendant and injured party agree.

Referinţe bibliografice:
in_cauzele_penale (accesat 27.09.2019).
1. Codul de procedură penală, Legea nr. 6. În cazul când victima doreşte să fie trași
122-xv din 14 martie 2003 // Monitorul la răspundere penală numai unii făptui-
Oficial al Republicii Moldova nr. 104- tori, ea urmează să folosească dreptul la
110/447 din 07.06.2003. împăcare. Astfel, împăcarea cu un bănuit
2. Codul penal, Legea nr. 985-xv din 18 (învinuit) nu se extinde şi asupra celor-
aprilie 2002 // Monitorul Oficial al Re- lalţi făptuitori, potrivit alin. (5) al art. 276
publicii Moldova nr. 128-129/1012 din din CPP care prevede că împăcarea este
13.09.2002. personală. Comentariu la CPP al RM Ed.
3. Legea nr.137 din 03.07.2015 cu privire la Cartier, Chişinău, 2005, p. 428.
mediere // Monitorul Oficial al Republi- 7. Recomandarea CSJ, nr. 56 Cu privire la
cii Moldovanr. 224-233 din 21.08.2015. aplicarea art. 109 CP şi 276 CPP în ca-
4. Уголовный процесс, Учебник для zurile împăcării părţilor (http://jurispru-
вузов под общей редакцией П. А. denta.csj.md/search_rec_csj.php?id=85)
Лупинской, Москва, Юрист, 1995. 8. Dolea I., Roman D., Sedleţchi Iu., Vâz-
5. https://www.researchgate.net/publica- doagă T., Rotaru V., Cerbu A., Ursu S.,
tion/282818504_Acordul_de_mediere_ Drept procesual penal, partea specială,
vol. II , Chişinău, 2006.

Despre autor: About author:


Olesea CREŢU, Olesea CREŢU,
lector universitar, university lecturer,
Catedra „Procedură penală şi criminalistică” Department of “Criminal proceedings
Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, and forensic”,
doctorand, Academy “Stefan cel Mare” of MIA,
e-mail: cretu.olesea@list.ru PhD student
tel: 069878780 e-mail: cretu.olesea@list.ru
tel: +37369878780

208

S-ar putea să vă placă și