IMPACTUL EXTINDERII UE ASUPRA SISTEMULUI

EDUCAŢIONAL

Asistent universitar Mihaela FUNARU

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Braşov

Abstract:EU member states and the European Commission have in recent years
strengthened their political cooperation through the Education and Training 2010
work programme. The programme integrates previous actions in the fields of
education and training at the European level, including vocational education and
training under the Copenhagen Process, and links up to the Bologna Process, which
is crucial in the development of the European Higher Education Area.
Erasmus is the EU's flagship education and training programme,
supporting co-operation actions between higher education institutions across
Europe. Few, if any, programmes launched by the European Union have had a
similar Europe-wide reach.

Key words: sistem educaţional, program educaţional, training

1. ISTORICUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeană este o zonă de pace, stabilitate şi de prosperitate, în

care conceptul de libertate a fost transpus în rezultate vizibile pentru cetăţenii
europeni şi statele membre, concretizate în mişcarea liberă a bunurilor, serviciilor,
capitalului şi persoanelor. Realizarea acestui proiect european fără precedent a fost
posibilă doar prin voinţa politică a statelor membre de a accepta un sistem comun de
valori si de a realiza obiectivele strategice pe care şi le-au propus, culminând cu
formarea pieţei unice şi introducerea monedei unice - euro.
Dezvoltarea integrării europene în adâncime şi prin extindere a impus
schimbări majore în arhitectura instituţională a UE, cu privire la procesul de decizie,
la reducerea distanţei între instituţiile UE si cetăţenii europeni (deficitul de
democraţie), ca şi la instrumentele necesare acestor instituţii pentru îndeplinirea
obiectivelor strategice ale integrării.
Sistemul instituţional al UE a luat naştere prin înfiinţarea celor trei
Comunităţi Europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
în 1951, Comunitatea Economică Europeană (CEE), şi Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euratom) în 1957. Structurile instituţionale ale UE au fost
unificate în anul 1965.

1
 Metoda comunitară de soluţionare a problemelor integrării europene
reprezintă modul de împărţire a responsabilităţilor şi de funcţionare a triadei
instituţionale a UE formată din: Consiliul European şi Consiliul de Miniştrii;
Parlamentul European; Comisia Europeană. De asemena, un rol important pentru
această configuraţie instituţională o are Curtea de Justiţie.
Metoda comunitară defineşte echilibrul între instituţiile UE, şi acestea şi
statele membre, este aplicată cu respectarea principiilor subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, contribuind decisiv la progresul integrării europene.
UE este astăzi rezultatul unui proces de dezvoltare al integrării europene de
peste 50 ani , pe trei direcţii fundamentale: în adâncime, prin creşterea gradului de
integrare; prin extindere, ca urmare a aderării de noi state; instituţional, prin
transformarea instituţiilor şi regulilor UE.
UE de astăzi a cunoscut 6 extinderi care au mărit numarul statelor membre
de la 6 (fondatoare) la 27, România fiind admisă la 1 ianuarie 2007. UE este un
proiect deschis şi altor ţări europene care adoptă sistemul de valori al UE şi doresc
să participe la acest proiect.

2. IMPACTUL UE ASUPRA MODERNIZĂRII SISTEMULUI

EDUCAŢIONAL EUROPEAN

Educaţia influenţează în mod deosebit mediul cultural, iar de nivelul şi

structura procesului de instruire practicat într-o ţară depind judecăţile de valoare şi
atitudinea faţă de oferta existentă pe piaţă. Piaţa muncii este interesată în selectarea
reprezentanţilor celor mai performante sisteme educaţionale.
Structura învăţământului liceal şi universitar diferă între statele UE, chiar
dacă s-au făcut progrese în direcţia uniformizării, mai ales prin cicluri educaţionale,
ce solicită instruirea în mai multe ţări, favorizând mobilitatea şcolară şi universitară.
În acest scop au fost adoptate diverse programe culturale comunitare, ca de
exemplu: RAPHAEL (promovează patrimoniul cultural), ADRIANE (promovează
conservarea şi promovarea traducerilor literare), CAPITALE EUROPENE (program
pentru anii 2005-2019 care promovează bogăţia culturii europene; în fiecare an este
ales un oraş drept capitală culturală europeană), MEDIA PLUS (2001-2005, care
avea scopul dezvoltării competitivităţii domeniului audio-vizualului).
Marketingul european trebuie să-si adapteze metodele şi practicile
mediului cultural în care acestea se aplică. În prezent, spaţiul european se remarcă
printr-o mare diversitate culturală, rezultând din sistemul de valori , atitudini,
precum şi diversitatea de limbă, limbaj, modalităţi de consum.
Educaţia reprezintă un proces prin care, pe lângă instruire şi dobândirea de
cunoştinţe, se urmăreşte transmiterea culturii şi a tradiţiilor existente noii generaţii,
precum şi promovarea progreselor culturale. Educaţia influenţează activitatea
întreprinzătorilor astfel, pentru a reuşi în afaceri, aceştia trebuie să cunoască nivelul
educaţional al consumatorilor vizaţi, acest element fiind determinant în definirea
naturii pieţei bunurilor de consum.
În cadrul UE sistemele educaţionale ale ţărilor membre sunt asemănătoare,
punând accent ridicat pe acumularea de cunoştinţe. Totuşi, ele diferă prin mărimea
bugetului alocat acestei activităţi, prin gradul de implicare al bisericii în procesul
educaţional, prin gradul de participare al educaţiei din sectorul privat, prin
conţinutul programelor, prin modalitatea de derulare în timp a procesului de
învaţământ.

2
 Există, totuşi, o tendinţă de dezvoltare a posibilităţilor educaţionale la nivel
comunitar, în special la nivelul nvăţământului superior prin intermediul programelor
Erasmus, prin recunoaşterea reciprocă a diplomelor din învăţământul superior.
În cadrul dezvoltării învăţământului superior european se doreşte să se
implementeze programe care să realizeze legătura între următoarele componente:
diplome în cooperare, suport instituţional, dimensiunea europeană. Acest lucru se
va putea realiza prin extinderea programului Erasmus la toate nivelele diplomelor în
cooperare (licenţă, masterat, doctorat).
Asociaţia Universităţilor Europene (AUE) a dezvoltat programe şi diplome
în cooperare la nivel universitar, dar şi “Programul master în cooperare în Europa”
cu participarea a peste o suta de universităţi europene. Aceste programe au reliefat
importanţa realizării reformei în universităţi, reforma curriculară, promovarea
mobilităţii studenţilor şi profesorilor, îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi
recunoaşterea diplomelor. Se doreşte, conform cu “Declaraţia de la Bologna” , ca
până în 2010 să se creeze spaţiul unic european în domeniul învăţământului
superior.
Comisia Europeana studiază situaţia privind migraţia şi educaţia în UE.
În conformitate cu datele naţionale şi internaţionale mulţi copii de
emigranţi din UE suferă din cauza dezavantajelor educaţionale comparativ cu cei
din ţara natală: mulţi părăsesc devreme şcoala, foarte puţini beneficiind de educaţie
superioară.
Îngrijorător este faptul ca a doua generaţie de emigranţi este mai slab
pregătită decât anterioara. Aceasta indică faptul că discrepanţele sociale se vor
adânci în timp.
În acelaşi timp, s-a înregistrat tendinţa de intensificare a fenomenului de
separare economico - socială. Astfel, părinţii cu situaţie socială bună îşi retrag copiii
din şcolile cu un numar ridicat de copii de emigranţi.
Cresc disparităţile între şcoli. Acest lucru va avea ca şi consecinţă
dificultatea integrării, mai târziu, pe piaţa muncii, a tinerilor emigranţi şi riscul
perpetuării acestei tendinţe la urmatoarea generaţie. Cauzele pot fi datorate situaţiei
personale a copilului emigrant, dar şi datorită sistemului educaţional.
Documentele oficiale publicate de Comisia Europeană arată că sistemele
care au ca prioritate echitatea în educaţie sunt cele mai eficiente în realizarea
integrării copiilor de emigranţi. Este necesar să se definească şi să se implementeze
strategii educaţionale la nivel naţional şi regional. De asemenea, documentele
vizează modul în care UE va ajuta statele membre în formularea politicilor
educaţionale. Se doreşte ca pâna la sfârşitul anului 2008 fiecare ţară să îşi facă
cunoscut punctul de vedere şi modul în care acestea pot fi implementate, urmând ca
apoi, Comisia Europeană să le analizeze şi să publice concluziile rezultate la
începutul anului 2009.
Comisia Europeană elaborează în 10 mai 2007 “Noua strategie în domeniul
cultural în Europa”, fiind pentru prima dată la nivel comunitar când o instituţie
comunitară propune o serie de obiective statelor membre în domeniul cultural pentru
a lucra împreună la diversitatea culturală europeană.
Scopul acesteia este de a promova diversitatea culturală şi dialogul
intercultural, cultura ca şi catalizator pentru creativitate conform strategiei cadru de
la Lisabona, cultura ca parte esenţială în dezvoltarea relaţiilor externe ale UE.
Aceste obiective care formează agenda culturală a Europei, au fost
apreciate de către ţările membre UE la cel mai înalt nivel, Consiliul European
recunoscând importanţa realizării acestor obiective.

3
 Pentru prima dată instituţiile comunitare, statele membre, autorităţile
locale, reprezentanţii din domeniul cultural sau ai societăţii civile trebuie să lucreze
fiecare la nivelul său de competenţa la realizarea acestor obiective. Statele membre
au dorit să lucreze în scopul realizării acestor obiective în baza unei metode deschise
de coordonare (Open Method of Co-ordination – OMC).
Pentru ca toate eforturile depuse să aibă aceeaşi finalitate, se doreşte ca
problemele culturale să se lege cât mai mult de celelalte probleme europene de
importanţă majoră, să devina la fel de importante. Pentru aceasta s-a propus să se
reunească tot acest domeniu într-un forum cultural major, primul de acest fel,
reunindu-se la Lisabona în 2007 şi având ca obiectiv transformarea acestui proiect
într-un dialog permanent, lucru care să permită domeniului cultural să devină un
adevărat factor de schimbare.
Monitorizarea progreselor şi a performanţelor reprezintă un lucru esenţial
în cadrul educaţiei şi formării la nivelul UE. Acest lucru permite evidenţierea
punctelor tari şi slabe ale programului 2010 al Educaţiei şi formarii profesionale,
oferind îndrumare în realizarea strategiilor propuse. Raportul se realizează o dată la
doi ani.
S-au punctat cinci probleme de mare importanţă în progresul educaţiei şi
învăţării pe tot parcursul vieţii la nivelul UE. Ţintele de atins pâna în 2010 sunt:
scăderea procentului (max. 10%) copiilor care părăsesc de timpuriu şcoala, cresterea
procentului (min.85%) tinerilor care absolvă învăţământul preuniversitar, creşterea
cu cel puţin 15% a numărului de absolvenţi de facultate în domeniile matematicii,
ştiinţelor, tehnologiei (MST) şi scăderea dezechilibrului existent în ceea ce priveşte
sexul absolvenţilor acestor facultăţi, min.12,5% din populaţia adultă să participe la
programele de învăţare pe tot parcursul vieţii (lifelong learning), reducerea cu cel
puţin 20% a rezultatelor slabe la învăţătură ale elevilor.
De asemenea, se doreste intensificarea schimbului de experienţă în
domeniul activităţilor educaţionale. Realizarea schimbului de informaţii privind
modalităţile de implementare a diferitelor strategii şi politici, trebuie să conducă la
realizarea reformelor în educaţia şi sistemul de pregătire naţională, împreună cu
activităţi reciproce de învăţare, iar acest schimb de informaţii să reprezinte o parte-
cheie în programul de Pregătire şi Educaţie.
Strategia Europeană şi de cooperare în domeniul educaţiei şi pregătirii
profesionale are in vedere urmatoarele: educaţia şi pregătirea profesională sunt
esenţiale în societatea şi economia de astazi; strategia europeană îndeamnă ţările să
conlucreze în domeniul educaţiei şi să înveţe unele de la celelalte; politicile în
domeniul educaţiei şi pregătirii profesionale au devenit o necesitate din momentul
adoptării Strategiei de la Lisabona în 2000, care are în vedere creşterea economică şi
crearea de locuri de muncă.
Se subliniază că, în contextul actual al competiţiei globale, cunoaşterea şi
inovaţia sunt bunurile cele mai de preţ ale UE. Calitatea învăţământului la toate
nivelele, pregătirea profesională sunt mai importante ca niciodată. Totuşi, este
necesar să se imbunatăţească continuu abilităţile tinerilor, astfel încât ei să fie în
stare să facă faţă provocărilor tehnologice, schimbărilor la nivelul pieţei globale şi la
nivel demografic.
În prezent, cheia dezvoltării, creşterii economice şi a locurilor de muncă, o
reprezintă învăţarea continuă, care să permită tuturor implicarea deplină în societate.
Ţările membre UE împreună cu Comisia Europeană şi-au întărit cooperarea
la nivelul programului educaţional şi de pregătire profesională 2010 în cadrul

4
întâlnirilor de la Copenhaga şi continuând cu Bologna, activităţi esenţiale în
dezvoltarea domeniului Învăţământului Superior European.
Obiectivele - ţinte ale acestor activităţi se referă la îmbunătăţirea calităţii şi
eficienţei sistemului educaţiei şi de pregătire profesională, facilitarea accesului la
sistemul educaţiei şi pregătiri profesionale, deschiderea sistemului european de
educaţie la nivel global.
În acest sens, una din direcţiile la nivel european, o reprezintă
implementarea diferitelor programe cultural-educaţionale şi de cooperare între
statele membre UE.

3.PROGRAMUL ERASMUS

În acest sens, Erasmus, program educaţional al UE, reprezintă cel mai

important program din domeniul educaţiei şi pregătirii profesionale. Un număr de
200.000 studenţi lucrează şi studiază peste hotare în fiecare an, beneficiind de
acţiunile de cooperare şi ajutor reciproc desfăşurate la nivelul universităţilor din
întreaga Europă. Programul se adresează atât studenţilor, cât şi profesorilor care
doresc să predea sau să se specializeze peste hotare. Acesta acordă o mare
importanţă mobilităţii şi carierei prin perspectiva învăţării.
Programul este numit după Desiderius Erasmus din Rotterdam (1463-
1536), umanist şi teolog care a muncit şi studiat în cele mai mari centre universitare,
precum Paris, Leuven, Cambridge.
Plecând să-şi găsească norocul la Universitatea din Basel, Desiderius
Erasmus a devenit primul care a iniţiat programele de mobilitate şi schimbul de
experienţă dintre studenţii universităţilor din diferite ţări. Acest program îi poartă
numele.
Faptul că studenţii sau tinerii studiază sau muncesc peste hotare este un
lucru foarte constructiv, benefic, nu numai din perspectiva îmbunătăţirii vieţii
academice sau experienţei practice în munca, dar şi din perspectiva cunoaşterii altor
culturi, a relaţionării cu oameni de diverse naţionalităţi care aduc cu ei cultura ţărilor
din care provin.
Programele educaţionale realizate peste hotare sunt benefice atât pentru
tinerii care pleacă să studieze în străinătate, cât şi pentru instituţiile şi naţiunile care
găzduiesc aceşti tinei.
Programul Erasmus susţine colaborarea între instituţiile de învăţământ
superior privind realizarea unor proiecte multilaterale. Programul Erasmus este unul
dintre puţinele programe lansate de UE cu o răspândire extraordinară. Peste 90%
dintre universităţile europene iau parte la acest program şi peste 1,9 milioane de
studenţi au participat la el începând cu 1987 când s-a lansat. Bugetul anual este de
peste 400 milioane euro, participând peste 3100 de instituţii de învăţământ din 31
de ţări, iar altele aşteaptă să li se alăture.
Programul Erasmus reprezintă punctul de plecare în modernizarea
învăţământului superior în Europa. Scopul său general este de a crea zona europeană
a învăţământului superior, fapt care a condus la elaborarea “Declaraţiei de la
Bologna”.
Erasmus a devenit parte a Programului Lifelong Learning (învăţare
continuă) al UE în 2007 şi tinde să acopere noi domenii, ca de exemplu , plasarea
studenţilor în întreprinderi (transferat de la programul Leonardo Da Vinci),
personalul universităţii să se pregătească în firme şi să predea personalului din

5
firme. Programul doreşte să-şi extindă acţiunile şi mai mult în anii care urmează,
având ca ţintă 3 milioane de studenţi până în 2012.
Acţiunile includ: asistenţă pentru studenţii care doresc să studieze şi să
lucreze în străinătate, precum şi pregătire lingvistică; pentru personalul instituţiilor
de învăţământ şi al universităţilor - oportunitatea de a preda în străinătate şi training;
pentru universităţi şi instituţii de învăţământ - programe, reţele stucturale şi
academice, proiecte multilaterale; pentru întreprinderi – plasarea studenţilor,
cooperare cu universităţile, posibilitatea predării în străinătate.
Universităţile care doresc să participe la activităţile programului Erasmus
trebuie să aibă o Cartă a Universităţii Erasmus. Carta are ca scop garantarea unei
calităţi ridicate în mobilitate şi cooperare prin stabilirea unor principii fundamentale
pentru toate activităţile Erasmus, pe care toate instituţiile participante trebuie să le
respecte.
Comisia Europeană răspunde de implementarea Programului Erasmus, iar
Direcţiile Generale pentru Educaţie şi Cultură coordonează diferitele lui activităţi.
Aşa numitele “acţiuni descentralizate” care au în vedere mişcarea indivizilor sunt
conduse de agenţiile naţionale din cele 31 de ţări participante.
Acţiunile centralizate, precum reţelele, proiectele multilaterale şi premiul
Universităţii Erasmus, sunt conduse de Agenţia Executivă a Educaţiei, Audio-
vizualului şi Culturii cu sediul la Bruxel.

4. OBSERVAŢII. CONCLUZII

Se cunoaşte faptul că s-au elaborat strategii în domeniul educaţiei, se

derulează deja programe educaţionale la nivelul întregii Europe. Totuşi, nu s-au luat
în calcul efectele crizei economice actuale care afectează toate statele lumii, iar pe
cei mai slabi îi dărâmă.
Astfel, se ridică întrebarea dacă programele iniţiate de UE în domeniul
educaţiei, şi nu numai, îşi vor atinge ţintele propuse pentru anul 2010, în contextul în
care, pe lângă decalajele economice existente între statele membre apare şi situaţia
crizei economice mondiale, care va conduce cu siguranţă la întârzieri în atingerea
obiectivelor vizate.
În plină criză nu se poate preciza foarte clar în ce măsură se vor reduce
decalajele existente la nivel de economii naţionale până în 2010 si cu atât mai dificil
este de apreciat, dacă, şi în ce măsură, vor putea fi atinse obiectivele pentru 2010 din
domeniul educaţiei.
În ceea ce priveşte România, ţinând cont de criza economică actuală,
atingerea obiectivelor propuse privind creşterea calităţii în învăţământ devine un
deziderat foarte greu de atins.
Dacă aruncăm o scurtă privire asupra Strategiei Naţionale de Dezvoltare
Durabilă elaborată de Guvernul României, vom afla că educaţia reprezintă obiectiv
strategic de dezvoltare durabilă, printre obiectivele vizate numărându-se şi creşterea
calităţii învăţământului la toate nivelurile, îmbunătăţirea infrastructurii şcolare,
precum şi sporirea atractivităţii carierei didactice etc.
Cu toate acestea, în România, în domeniul educaţiei nu se întrevăd speranţe
prea mari sau posibilitatea realizării prea curând a acestor obiective. Acestă situaţie
se evidenţiază şi se acutizează din ce în ce mai mult, mai ales acum, în plină criză
economică, prin măsurile luate de Guvernul României de a reduce drastic
cheltuielile bugetare la toate capitolele, incluzând, evident, şi învăţământul. Ori, în

6
astfel de condiţii, educaţia nu mai poate fi atractivă, foarte mulţi preferând să plece,
chiar peste hotare, decât să mai activeze în învăţământul românesc.

În acest context orizonturile de timp propuse pentru atingerea obiectivelor –

ţintă vizate în domeniul educaţiei se vor îndepărta, fiind necesar să se ia măsuri
adecvate crizei actuale, dar care să facă posibilă realizarea acestor obiective fără
prea mari întârzieri.
Progrese s-au înregistrat în toate domeniile, iar trendul este ascendent şi
inevitabil, însă, din păcate pentru naţiunea română, acestea sunt foarte lente şi încă
nesemnificative dacă este să facem o comparaţie cu celelalte state membre ale UE
care au aderat în 2004.
Comisia Europeană ar trebui să intervină şi să sprijine cu soluţii Guvernul
României în acţiunea acestuia de a-şi îndeplinii sarcinile asumate, dar în contextul
actual, al crizei economice mondiale.

BIBLIOGRAFIE

1. Kotler P., Managementul Marketingului, Ediţia a IV-a, Ed. Teora, Bucureşti,

2005
2. Adăscăliţei V., Euromarketing, Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită,
Ed.Uranus, Bucureşti, 2005
3. Pop Al. Nicolae, Dumitru Ionel, Marketing internaţional, Ed. Uranus,
Bucureşti, 2001
4. State Ioan, Marketing internaţional.Compendiu, Editura Universităţii
Transilvania din Braşov, 2003
5. Boşcor Dana, Brătucu Gabriel, Curs de marketing internaţional,
Reprografia Universităţii Transilvania din Braşov, 2002
6.Migration and education. Eramus. http://ec.europa.eu/education
7.Stolojan Theodor, Tatarcan Raluca, Integrarea şi politica fiscală europeană,
Ed.Infomarket, Braşov, 2002

7
8