Revoluția Română din 1989 Presa străină şi presa românească

Masterand: Ionuţ Gabriel Ivanciu

După cum bine ştim, Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de
proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25
decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la
sfârșitul regimului comunist din România.
Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților
Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în
mod pașnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut
printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.
Evenimentele din decembrie 1989 au constituit punctul principal, piesa din şirul
evenimentelor care au dus la căderea comunismului în toată Europa. Era momentul în
care presa străină stetea cu ochii aţintiţi asupra ţărilor comuniste, şi fiecare într-un joc
de Domino, cădeau ca o cortină comunistă.
Acum 24 de ani, ziarele şi televiziunile din străinătate anunţau căderea regimului
Ceauşescu. Peste Ocean, Revoluţia din România ajungea să fie la fel de importantă
pentru televiziunile de acolo ca intrarea trupelor americane în Panama, ce avusese loc
cu doar trei zile înainte de căderea puterii de la Bucureşti.
„Este o ediţie specială... Pentru că s-a terminat, pentru că Nicolae Ceauşescu nu
mai este, aşa cum îl ştiam, dictatorul român. Este un moment uimitor al istoriei. Potrivit
ultimelor informaţii, el a fugit împreună cu soţia sa. S-a urcat într-un elicopter de pe
acoperişul palatului său pentru a ajunge la aeroport şi pentru a lua avionul.” Aşa
ajungea în Franţa ştirea despre căderea regimului Ceauşescu.
Los Angeles Times anunţa chiar cu o zi înainte de începerea Revoluţiei informaţii
privind ultimul articol ţinut de “Dicatorul Nicolae Ceuşescu” în faţa a 100.000 de oameni,
aşa cum le ţine de obicei acesta cu fast. “ Capup de tebesl” a ştirii anunţate, ilustra
foarte clar situaţia în care se afla Românie decembristă a anilor ’89.
 Pe data de 23 decembrie 1989, The Times anunţa într-o ştire “ tabloid”: “ Stute
de morţi după fufga şi moartea lui Ceauşescu”, astfel fiind prezentate evenimentele din
noaptea de 22 decembrie 1989.
A doua zi, Los Angeles Times anunţa că 150 de români manifestau la Los
Angeles. Oamenii sărbătoreau schimbarea regimului de la Bucureşti, însă le era teamă
că informaţiile legate de faptul că mercenari din Liban şi Siria luptă pentru Ceauşescu ar
putea fi adevărate, iar comuniştii ar putea reveni la putere.

La final, The Times scrie în publicaţie că pe data de 26 decembrie cuplul Nicole

şi Elena Ceauşescu au fost împuşcaţi în faţa unui pluton de execuţie a unui Tribunal
Militar.
 La noi în ţară, după prăbuşirea regimului Comunist, ofcial apar şi primele
informaţii despre cum au perceput semnalele de fapt şi de drept oficialii străini, asupra
evenimentelor din România. Concentrând semnalele primite din presa străină, inclusiv
de la Berlin, Geneva. Belgrad, Sofia, Budapesta, Paris, Roma, dar şi Moscova,
„Răsturnarea dictaturii a fost admirată pe toate meridianele globului”, anunţa
publicaţia România Liberă. Un titlu care arăta că străinii au recunoscut că, de fapt,
centrul evenimentelor din decembrie 1989 a fost aici, în ţara noastră.

„Niciodată, întreaga lume nu a fost atât de aproape de poporul român! Presa

internaţională elogia actul de eroism făcut de poporul roman şi jertfa acestora în timpul
revoluţiei. Le Figaro: Cea mai uimitoare veste venită din răsărit este căderea lui
Caligula de la Dunăre. La Stampa: Ultimul mare tiran a fost răsturnat!”

Mass- media internaţională a influenţat contextul intern premergător revoluţiei din

decembrie 1989, fiind un factor extrem de important şi un roldeosebit în această
situaţie.
Acestea a fost una din concluziile importante din Raportul Comisiei Speciale a
Senatului privind Evenimentele din 1989.
 Din acest raport reiese faptul că două publicaţii franceze, refac drumul
dezinformării voite sau nu din decembrie 1989, găsind la capătul firului Agenţiei de
presa est-germană AND, informaţii care confirm aceste situaţii.
Mai apoi, li se alătură încă două publicaţii şi anume liberation şi Euopa liberă.
Care era Miza de fapt şi de drept?!: e foarte simplu, agitarea spiritelor printr-o exagerare
crescăndă a numărului de morţi de la Timişoara.
Astfel principalele mijloace de acţiune care au pus informaţiile pe prim plan au
fost: radioul, presa scrisă şi televiziunea. Radioul şi-a îndreptat atenţia către ascultătorii
din tările de est, în timp ce presa scrisă şi televiziunea au avut “ misiunea principală”,
expresă de a informa sau mai correct “ intoxica” propria naţiune.
Postul de radio Europa Liberă şi majoritatea presei vorbite sau scrise din exterior
au intensificat activitatea în scopul destabilizării voite a situaţiei în care se afla România
încă comunistă. Astfel au creat premise pentru răsturnarea regimului totalitar existent
în această ţară, dar şi pentru regimulrile tortalitare ţărilor comuniste.
Se pune întrebarea dacă a fost sau nu o lovitură de stat menită să destabilizeze
România şi dacă presa, întradevări este o putere mare de influeţă în orce regim şi
formă statală?!
Rapoartele SRI, ale Parlamentului României, converg către o ideie cum că ţarar
noastră devenise cel mai important pion de pe o mare tablă de şah a ideilor lumii în
ultimile luni ale anului 1989.
La 16 iulie 1991, Senatul României decide înfiinţarea Comisiei pentru cercetarea
evenimentelor din timpul revoluţiei din decembrie 1989. În coroborare au participat chiar
şi membrii marcanţi ai presei, M.Ap.N, M.I., S.R.I şi a Parchetului General.
Acest raport se dorea a fi de fapr şi de drept un preambul prefabricate, care să devină
pentru istorici, cercetători, ştiinţă, media, populaţie, victime şi rude ale acestora care au
participat la evenimentele tragicie din 1989, o reală sursă de informare privind cel mai
important răspuns care se aude de foarte multe ori la întrebarea: “ cine a tras în noi?!”.
Acestea au fost cele mai controvesate evenimente petrecute în România.
Se pune iată şi întrebarea ce poate învăţa Iranul din Revoluţia din decembrie
1989? Într-un articol de opinie, publicaţia americană POLITICO, specializată în politică
internaţională şi a Statelor Unite, compară împrejurările actuale din Iran cu cele în care
se găsea România înaintea evenimentelor din 1989.
 Între 18 şi 20 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a făcut ultima vizită în
străinătate. Dictatorul se afla în această perioadă în capitala Iranului, Teheran.
Alimentate de presa internaţională, ziarele din Iran au început să îi atace pe liderii
politici din acea perioadă, însă au fost oprite rapid de către liderul suprem Ali Khamenei.
Jurnalistul de la POLITICO concluzionează că înlăturarea lui Ceauşescu nu a
reuşit să aibă efectele reale ale unei revoluţii şi evidenţiază faptul că mulţi români
consideră că revoluţia a fost furată, adăugând că Iranul trebuie să aibă un plan prin care
să prevină o răsturnare de situaţie de asemenea natură.
Pagini întregi au fost scrise dealungul anilor, referitor la Revoluţia din 1989
decembrie, în toată presa înternaţională.
Un tiran cade!”, a titrat Montreal Gazette. „Soarele Carpaților va apune în
curând”, scria La Presse.
Acestea sunt doar două din titlurile care au umplut pagini întregi în presa
internațională. Francezii de la Le Monde au dedicat dosare întregi revoluției din
România.
Derulând microfilmele de la Grande Bibliothèque ne putem face o idee despre
cum era văzută țara noastră în lume.
„Să mâncăm, să mâncăm în sfârșit”, titra La Presse vorbind despre București și
noile produse din comerț exterior proaspăt apărute pe piață.
În același timp, Ion Iliescu dădea interviuri în presa străină declarând că e în
contact cu guvernele Ungariei, Franței și URSS. Doar pentru suport umanitar și
economic, spunea atunci.
Regele Mihai, aflat în reședința sa din Versoix, Geneva, se anunța degeaba
pregătit să preia puterea în cazul în care poporul o va solicita.
Eugen Ionesco voia arme și muniție. A cerut aceasta printr-o scrisoare deschisă
adresată țărilor semnatare ale pactului de la Varșovia.
Cât despre Petre Roman, Le Monde îl declara „marxist gorbaciovian”. În New
York Times, președintele George H. W. Bush promitea ajutor României în cazul în care
își va schimba guvernul.

• 6 și 17 decembrie 1989: La Timișoara se moare, Scânteia remarcă

Congresul al XIV-lea
• 21 decembrie 1989, Scânteia: Ceaușescu instituie starea de necesitate în
Timiș
• 22 decembrie 1989: Libertatea și România Liberă scot ediții speciale
 Iată ce considera presa comunistă mai important pe 14, 15 și 16 decembrie 1989. În
acele zile, în Timișoara, enoriașii făcuseră scut în fața casei emblematicului pastor
reformat Laszlo Tokes ca să-l protejeze de hărțuire și evacuare.
Oamenii Securității, îmbrăcați în civil, îi arestau pe răzvrătiți, Scânteia relata despre
spiritul mărețelor obiective stabilite la Congresul al 14-lea al PCR, scria despre
dezvoltarea patriei socialiste, despre învățământul agrozootehnic de masa, despre
lărgirea bazei energetice și de materii prime a României.
Pe 17 decembrie, Ceaușescu a intervine puternic şi schimă atitudinea drastic. A
obținut din partea CPEx aprobarea folosirii forței pentru înăbușirea revoltei din
Timișoara şi apoi, pe 18 decembrie, pleacă în vizită oficială în Iran. Această vizită a
fost prezentată pe larg de propaganda comunistă: interviuri, primire caldă, atmosferă de
cooperare și interes reciproc. Se ştia foarte bine legătura de prietenie cu această ţară.
Timișoara devenise primul oraș al României liber de comunism. Pe 21, Tovarășul și
Tovarășa s-au întors în Capitală. Tot în această zi Scânteia a publicat decretul
prezidențial de instituire a stării de necesitate în județul Timiș: n-aveai voie să circuli
după ora 23.00, a interzis adunările publice, n-aveai voie să umbli pe stradă în grup mai
mare de 5 persoane. Revoluția era act de terorism, de vandalism și de distrugere a
bunurilor obștești.
Scena balconului de pe 21 decembrie- în care Ceaușescu măreşte cu încă 100 de
lei la salariul, a fost prezentată a doua zi de oficios ca o apărare a cuceririlor socialiste,
a independenței și a integrității teritoriale a României. În multe orașe importante ale
României existau morţi şi răniţi. Vineri, pe 22, într-o ediție specială, Scânteia
comunismului abandonează și ea baricada și, pentru câteva zile, se transformă în
Scânteia poporului.
Este glorificată brusc patria liberă, poporul erou, revoluția populară și victoria
Adevărului. Se convocată Adunarea Generală a salariaților redacției ziarului Scânteia şi
printr-o decizie rapidă în numele ziarului care va ieși din 25 decembrie se va numi
Adevărul, o continuare a celui din 1950, astfel apărănd prima etapă a presei libere din
românia postdecembristă. Ceaușescu fugise. Tot pe 25, de Crăciun, avea să fie
împușcat.
Iată o succesiune finală a informaţiilor din presă:

• 14 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu susține o cuvântare în fața MAN

• 16 și 17 decembrie 1989: La Timișoara se moare, Scânteia remarcă Congresul
al XIV-lea
• 18 decembrie 1989: După CPEx despre Timișoara, Ceaușescu pleacă în Iran
• 19 decembrie 1989, Timișoara: grevă generală, se cere demisia lui Ceaușescu
• 20 decembrie 1989: Timișoara devine primul oraș liber de comunism
• 21 decembrie 1989: Mitingul lui Ceaușescu este întrerupt de proteste
• 21 decembrie 1989, Scânteia: Ceaușescu instituie starea de necesitate în Timiș
• 22 decembrie 1989: Scânteia comunismului devine Scânteia Poporului
• 22 decembrie 1989: Libertatea și România Liberă scot ediții speciale
• 25 decembrie 1989: Ziarul Scânteia devine ziarul Adevărul