Sunteți pe pagina 1din 12

CAPITOLUL II

POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE A S.U.A ÎN PERIOADA


ADMINISTRAȚIEI LUI DONALD TRUMP
II. 1. “AMERICA FIRST”: CAMPANIA ELECTORALĂ DIN 2016 ȘI TEMELE DE
POLITICĂ EXTERNĂ
Donald Trump a fost cel de al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii între 2017
și 2021.
Personalitate controversată, a fost om de afaceri și de televiziune până în momentul în
care a intrat în politică. S-a înscris în cursa prezidențială din 2016 fiind susținut de partidul
republican și a candidat împotriva candidatului democrat Hillary Clinton, soția fostului
președinte american Bill Clinton. Deși nu avea o vastă experință politică, fără experiență
militară, acesta a reușit să câștige încrederea și votul americanilor, devenind un președinte
“atipic” al S.U.A.
A fost adeptul unei politici populiste, protecționiste, uneori izolaționiste și naționaliste.
Alegerile și politicile sale au stârnit numeroase proteste.
Trump a făcut multe declarații false și înșelătoare în timpul campaniilor și președinției
sale, într-o măsură fără precedent în politica americană. Organizațiile de verificare a
informațiilor (fact checking) au scos la iveală că Trump a făcut un număr record de declarații
false în comparație cu alți candidați.1 Cel puțin patru publicații majore - Politico, The
Washington Post, The New York Times și Los Angeles Times - au menționat minciunile sau
falsitățile declarațiilor sale din campania electorală.2 Site-ul http://trumplies.com a numărat 1432
de neadevăruri spuse de Donald Trump din iunie 2016. Ele sunt clasificate în 14 categorii,
precum politică, terorism, șomaj, refugiați, sănătate, minorități, economie sau politică externă.
Dr. Peter Van Aelst, profesor asociat la Universitatea din Antwerp susține că, potrivit
cercetărilor, 7 din 10 declarații ale noului președinte (Donald Trump) au fost false sau măcar,
parțial false. Surprinzător însă, în ciuda acestor exagerări și greșeli deliberate care i-au consternat
pe oponenți, susținătorilor nu le-a păsat. Din contră, l-au văzut pe Trump ca pe cineva care, în
sfârșit, a spus adevărul.
Jurnaliștii nu au trecut peste aceste lucruri, din contră, au atras atenția asupra lor. Iar,
dacă în trecut acest lucru a afectat campaniile electorale, pe Trump chiar l-a ajutat. Cu cât a fost
mai vehement în declarațiile sale, adevărate sau nu, cu atât atenția pe care a primit-o a fost mai
mare.
1
„The 'King of Whoppers': Donald Trump”. FactCheck.org. 21 decembrie 2015.;
Holan, Angie Drobnic; Qiu, Linda (21 decembrie 2015). „2015 Lie of the Year: the campaign misstatements of
Donald Trump”. PolitiFact.com.;
2
Stelter, Brian (26 septembrie 2016). „The weekend America's newspapers called Donald Trump a liar”. CNN.;
Multe dintre comentariile și acțiunile sale au fost caracterizate ca fiind rasiste, misogine,
ableistice sau homofobe3.
Sloganul “America First“ a fost folosit pentru prima dată de către preşedintele american
Woodrow Wilson în campania sa electorală. El a fost preluat de către Donald Trump în anul
2016 fiind folosit exact în aceleaşi scopuri şi cu acelaşi succes. După alegerea noului preşedinte
al SUA, pe data de 20 ianuarie 2017, în discursul său inaugural, Trump a folosit sloganul în mod
repetat. După primele măsuri luate ca preşedinte, el l-a transformat în principiu de acţiune.
Trebuie să precizăm că Donald Trump nu a câştigat poziţia de preşedinte al SUA cu
teme de politică externă, însă sloganul „America First” bazat pe principii naţionaliste şi
neintervenţioniste a fost imediat agreat de către electoratul republican şi chiar de o parte din cel
democrat.
Astfel, Donald Trump intenționa să pună bazele unei noi ordini mondiale, cu transformări
radicale în economie și politică. Preşedintele SUA începe acest proces de transformare prin
aplicarea principiului “America First”, ca şi componentă americană a acestei noi ordini
internaţionale. Acest principiu combină principiile tradiţionale americane bazate pe naţionalism
şi nativism cu instinctele preşedintelui SUA care se înscriu în aceleaşi coordonate. De fapt este
aducerea la nivel de înaltă politică a unui mod de viaţă bazat pe principiul cowboy-ului
singuratic care vrea să-şi facă singur dreptate.4
În campania electorală din 2016, Donald Trump a promis să pună Statele Unite pe primul
loc și în ceea ce privește politica externă. În formularea oficială de la Casa Albă, acest lucru
înseamnă „reafirmarea suveranității Americii și dreptul tuturor națiunilor să își determine
propriul viitor”, cu un focus pe asigurarea securității și prosperității.
Așadar temele de politică externă pe care le-a abordat în cadrul campaniei electorale, în
mare parte au fost puse în practică: retragerea din mai multe acorduri internaționale (Acordul
Climatic de la Paris) sau retragerea din unele instituții internaționale, precum Organizația
Mondială a Sănătății. Și în ceea ce privește alinațiale internaționale a procedat la fel. În cazul
NATO, Trump a cerut membrilor săi să crească bugetul alocat Apărării.
O altă promisiune făcută de Donald Trump în campania electorală a fost reducerea
numărului de militari americani staționați în alte țări, în special în Germania și Afghanistan. Cu

3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Donald_Trump;
4
https://www.masconferences.ro/articole/ce-se-intelege-prin-america-first-17933752;
toate acestea, numărul trupelor este la aproximativ același nivel ca în momentul în care Trump a
preluat funcția.
Adversarii săi politici au atras atenția, încă din campania electorală, că Donald Trump va
crea tensiuni în relațiile internaționale și va rupe relațiile cu vechii aliați ai SUA, că abordarea sa
este greșită și total în opoziție cu interesele strategice ale Americii. În parte s-au concretizat
aceste critici: a creat tensiuni cu aliații apropiați ai Statelor Unite și a încercat să se apropie de
adversari, precum Coreea de Nord și Rusia.
Printre „reușitele” din politica externă din primul mandat al lui Donald Trump se numără
facilitarea acordului dintre Israel și Emiratele Arabe Unite pentru normalizarea relațiilor, precum
și uciderea lui Abu Bakr al-Baghdadi (liderul Statului Islamic) și al generalului Qasem
Soleimani, lider militar iranian.5
Un alt aspect sugestiv din cadrul campaniei electorale din 2016 este și modalitatea de
abordarea a lui Donald Trump în ceea ce privește politica externă față de Rusia. Reflexul de om
de afaceri îl va împinge la negocieri directe, om la om, inclusiv cu președintele Vladimir Putin,
pentru a demonstra că poate debloca situații văzute drept critice, aproape imposibil de rezolvat.
Într-un discurs din 27 aprilie 2016 , dedicat temelor de politică externă, Donald Trump își arăta
intenția de a negocia direct și își exprima convingerea că poate încheia ceea ce se numește „a
good deal”. Donald Trump argumenta atunci că „va trebui să găsim un numitor comun bazat pe
interese comune. Rusia, spre exemplu, a cunoscut și ea ororile terorismului islamic. Cred că o
relaxare a tensiunilor și o îmbunătățire a relațiilor cu Rusia, de pe poziții de putere, este posibilă,
absolut posibilă. Bunul simț spune că acest ciclu, acest oribil ciclu al ostilității trebuie să
înceteze. Unii spun că rușii nu pot fi rezonabili. Intenționez să aflu”.
O particularitatea a campaniei electorale americane din 2016 a fost și crearea unui brand
emoțional, pe acest aspect a mizat Donald Trump. Profesorul universitar dr. Ken Cosgrove,
profesor la Suffolk University afirma: brandurile emoționale construiesc o puternică loialitate de
brand și au puterea de a deveni virale în social media; ”Trump și Sanders au construit branduri
emoționale care au creat o profundă loialitate, au generat un nivel mare de entuziasm în a fi
votați și au inspirat customer evangelism” (electorii convinși au povestit și i-au influențat și pe
altii, crescând astfel numărul celor care au votat cu Trump) 6. Mai mult, social media este cea care

5
https://www.argument.ro/monstrul-politic/;
6
https://ro.ejo-online.eu/etica-si-deontologie/libertatea-presei2/campania-lui-donald-trump-intre-minciuni-si-emotii;
a înclinat balanța. Donald Trump a folosit social media pentru a-și trimite eficient mesajele. Nu
numai că a atins audiențe uriașe într-un timp foarte scurt, dar s-a folosit de social media pentru a-
și crea brandul într-un mod emoțional.
Donald Trump a intrat într-o vastă campanie electorală pentru nominalizarea la
președinție împotriva altor 16 candidați republicani, aceasta fiind cea mai mare campanie
prezidențială din istoria americană.7 Mizând pe mass-media și social media, Trump a participat la
unsprezece din cele douăsprezece dezbateri electorale pentru nominalizarea la președinție ale
Partidului Republican, sărind doar peste a șaptea dezbatere din 28 ianuarie 2016 (care a fost
ultima dezbatere înainte de votul de selectare a candidaților la președinție din alegerile primare
care au început la 1 februarie 2016). Dezbaterile au dus la creșterea popularității lui Trump și au
avut audiențe TV fără precedent.
Campania prezidențială din 2016 organizată în SUA a adus cu sine o serie de modificări
cu privire la folosirea publicității în scop politic. S-a remarcat față de campaniile precedente prin
faptul că jumătate din anunțurile publicitare TV ale lui Clinton l-au atacat pe Trump. Dintre
acestea, 90% au avut ca subiect central caracterul și statutul lui Trump, nepotrivite pentru funcția
de președinte și doar 10% au pus în discuție politica sa. Anunțurile publicitare TV realizate de
Clinton s-au axat prea puțin pe politicile propuse (doar 30% conțineau mesaje de promovare
personală și a politicilor sale). În schimb, 70% din anunțurile publicitare TV realizate de Trump
s-au axat pe politicile propuse și, chiar dacă un anunț cuprindea și critici la adresa lui Clinton,
totuși erau incluse în același context și politicile sale (denumite spoturi contrast8).
De asemenea, această campanie a fost caracterizată de creșterea publicității digitale (web
și social media) pentru care s-a investit mult mai mult în comparație cu campaniile precedente.
Efectul acestei investiții majore în on-line s-a resimțit la nivelul tinerilor între 18-29 de ani. O
treime dintre aceștia au relatat că social media a fost principala sursă de informare cu privire la
cursa prezidențială. Micro-targetarea publicității online (în special Facebook și Youtube) a
permis atingerea unor segmente de public cu mesaje specifice, un proces prin care se mărește
eficiența întregii campanii și reduce costurile9.
7
Linshi, Jack (7 iulie 2015). „More People Are Running for Presidential Nomination Than Ever”. Time;

8
Ad Standards, [n.d.]. Political and election advertising. [online] Disponibil la: https://adstandards.com.au/products-
issues/political-and-election-advertising;
9
Warner, B.R., Bystrom, D.G., McKinney, M., Ph.D., Banwart, M.C., 2018. An Unprecedented Election: Media,
Communication, and the Electorate in the 2016 Campaign [e-book] ABC-CLIO. Disponibil prin: Google Books
https://books.google.ro;
II. 2. STRATEGIA DE SECURITATE NAȚIONALĂ A CASEI ALBE DIN DECEMBRIE
2017 (ANALIZĂ TEXTUALĂ)
Strategia de securitate națională a administrației sale a fost prezentată de Donald Trump
pe 18 decembrie 2017.
Documentul redactat de administraţia Trump identifică patru priorităţi vitale: protejarea
teritoriului şi frontierelor SUA, promovarea prosperităţii americane, menţinerea păcii graţie
forţei şi extinderea influenţei americane.
Pe lângă evidenţierea competitivităţii economice drept “un subiect de securitate
naţională”, strategia conţine „o axare fără precedent pe securitatea internă şi a frontierelor”,
comparativ cu administraţiile anterioare, a indicat o oficialitate de rang înalt de la Casa Albă, sub
rezerva anonimatului.
Evidenţierea Chinei şi a Rusiei în document ca “puteri revizioniste” demonstrează
precauţia administraţiei SUA faţă de aceste state, în pofida tentativelor lui Trump de a construi
relaţii puternice cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel rus Vladimir Putin.
O oficialitate de rang înalt a administraţiei a declarat 10, pentru presă, că Rusia şi China
încearcă să revizuiască statu-quo-ul global, Rusia în Europa, prin incursiunile sale militare în
Ucraina şi Georgia, iar China în Asia, prin agresiunile sale în Marea Chinei de Sud.
Potrivit extraselor, documentul menționează că pentru Washington, competiţia cu China
şi cu Rusia va cere regândirea politicilor bazate pe premisa că relaţiile cu rivalii şi includerea lor
în instituţii internaţionale “i-ar transforma în actori benigni şi parteneri de încredere”, având în
vedere că, „în majoritatea situaţiilor, această premisă s-a dovedit falsă”.
Documementul face referire clară la faptul că “America First – America în primul rând,
pe primul plan”, este mai mult decât un slogan de campanie, este direcţia politicii externe a SUA.
Strategia administraţiei Trump atrage atenţia asupra dezechilibrelor comerciale cu alte ţări şi
avertizează că agresiunea economică din partea unor ţări cum este China constituie îngrijorări
esenţiale de securitate naţională. Statele Unite nu vor mai fi oarbe în faţa încălcărilor,
înşelăciunilor sau agresiunii economice – se spune în documentul care avertizează în mod repetat
că Rusia şi China sunt două ţări care dispută puterea americană, influenţa şi interesele Statelor
Unite în încercarea de a eroda securitatea şi prosperitatea Americii.

10
https://www.economica.net/sua-trump-prezinta-strategia-de-securitate-nationala-a-administratiei-sale-orientata-
pe-protejarea-frontierelor-si-forta-economica_147714.html;
Preşedintele Trump s-a referit, în discursul său din 18 decembrie 2017, în care a anunţat
noua Strategie de securitate naţională, la ambele ţări ca la puteri rivale. Textul Strategiei merge
mult mai departe, însă, decât a făcut-o preşedintele Trump în mod public, vorbind despre
atitudinea destabilizatoare pe glob a Rusiei, inclusiv prin încălcarea suveranităţii Ucrainei şi
Georgiei. Documentul atrage atenţia asupra tentativelor Rusiei de a interfera în democraţiile
lumii şi precizeză destul de clar că Statele Unite urmăresc cu atenţie campaniile de influenţare
ale Rusiei, aceasta chiar dacă preşedintele Trump repetă tot timpul că nu crede în concluzia
comunităţii intelligence a Statelor Unite, anume că Rusia a interferat în alegerile prezidenţiale
americane de anul trecut.11
Strategia Trump subliniază că securitatea economică a SUA înseamnă securitate
naţională, așadar securitatea economică trebuie asigurată cu puterea militară. SUA este interesată
numai în relaţii corecte şi reciproce cu alte ţări, inclusiv cu alianţe ca NATO.
"NATO a stabilit cadrul pentru creşteri semnificative ale contribuţiilor membrilor săi, cu
zeci de miliarde de dolari, pentru că nu aş permite statelor membre să nu îşi îndeplinească
obligaţiile financiare, în vreme ce noi le garantăm securitatea şi suntem gata să luptăm războaie
pentru ele".12
Așadar, SUA doreşte o lume mai liberă, mai sigură şi mai prosperă, în viziunea Strategiei
de Securitate Naţională a preşedintelui Donald Trump, cu naţiuni puternice, suverane,
independente, cu propriile culturi şi vise, în prosperitate, libertate şi pace. Astfel, prioritatea
absolută este securitatea, prosperitatea şi interesele poporului american.
Se dorește un echilibru de putere care favorizează SUA, aliaţii şi partenerii săi.
Predominantă este răspândirea valorilor, a capacităţii de a inspira, de a ridica şi înnoi care să
aducă recunoaştere leadership-ului american.13
II.3. ACȚIUNI ÎN DOMENIUL POLITICII EXTERNE ȘI DE SECURITATE A S.U.A
(2017-2021)
Conform analiștilor politici europeni, politica externă a lui Donald Trump a fost marcată
de unilateralism și confruntare, schimbări de personal, acțiuni surprinzătoare și uneori confuzie.

11
https://www.rador.ro/2017/12/20/noua-strategie-de-securitate-a-statelor-unite/;
12
http://www.romania-actualitati.ro/noua_strategie_de_securitate_nationala_a_statelor_unite_ale_americii-110489;
13
Strategia de Securitate Trump: realism dur şi pur, naţionalism şi excepţionalism american, cu Europa partener
transatlantic puternic | Iulian Chifu | adevarul.ro;
De când a fost învestit în funcție, președindetele Trump a subminat cooperarea
internațională. La doar trei zile de la preluarea mandatului, președintele a retras Statele Unite din
Parteneriatul Trans-Pacific, un acord comercial cu națiunile asiatice. Liderul de la Casa Albă
avea să ia decizii similare în privința mai multor acorduri și organisme internaționale, precum
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și acordul climatic de la Paris.
Abordarea americană a fost adesea unilaterală și nu a luat în considerare consensul
internațional, cum ar fi decizia de a recunoaște oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului și de
a muta acolo ambasada SUA.
Margaret MacMillan, profesor de istorie la Universitățile din Toronto și Oxford și istoric
colaborator la Consiliul pentru Relații Externe, spune că America ”într-adevăr a deteriorat ceea
ce a reprezentat o rețea utilă de alianțe și instituții internaționale pentru Washington. Cred că a
vulnerabilizat poziția Statelor Unite în lume”14.
”Antagonismul lui Trump față de multilateralism reprezintă o diferență filosofică între
Washington și capitalele europene”, scrie Carnegie Endowment for International Peace într-o
evaluare din februarie 2020 a relațiilor transatlantice, parteneriatul americano-european care a
apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial și care se sprijină pe valori, obiective și abordări
globale. Ruptura UE-SUA în timpul mandatului lui Donald Trump este mai mult decât o simplă
divizare ideologică: președintele american a criticat în mod activ și a pus sub semnul întrebării
axa transatlantică, îndoindu-se de valoarea alianțelor precum NATO, anunțând o retragere
(punitivă) a trupelor americane din Germania, impunând tarife comerciale împotriva Uniunii
Europene sau amenințând sancționarea proiectului vizând construirea gazoductului rusesc Nord
Stream 2.
În statele membre ale UE, guvernele au sentimente mixte în privința rezultatului
alegerilor, dar și interese naționale complexe în raport cu SUA. Abordarea lui Trump față de
NATO a tensionat relațiile cu mulți dintre ceilalți membri ai alianței, inclusiv cu Franța, iar
diplomații NATO au lansat ideea unei întâlniri pentru a repara legăturile transatlantice după
asalturile din ultimii patru ani ai lui Trump. Cu excepția unor est-europeni, nu există îndoială că
majorității membrilor NATO le-ar plăcea să îl vadă plecat pe Trump.

14
https://www.g4media.ro/cum-s-a-schimbat-politica-externa-globala-in-patru-ani-de-administratie-donald-
trump.html
Profesorul de istorie american MacMillan consideră că direcțiile imprimate de politica
externă a lui Donald Trump ar putea duce la schimbări permanente. ”Este ca o prietenie. Ai
tendința să ai încredere în prietenii tăi și, odată ce această încredere este ruptă, este greu de
restabilit”, a declarat aceasta. ”Europa și-a făcut un obicei din a se bizui pe ”fratele cel mare” de
la Washington. Iar acum europenii spun că nu își mai pot pune nădejdea în americani, fiind
nevoie să dezvolte – așa cum se discută de zeci de ani – propria politică externă independentă”.
Sub Trump, America și Europa s-au confruntat pe mai multe teme, de la politica externă
și comerț la mediu, sectorul digital sau agricultură. De fapt, administrațiile de la Washington și
Bruxelles nu au fost de acord nici măcar cu privire la modul de gestionare a pandemiei
de COVID-19.
O acțiune de politică externă a lui Trump a fost atitudinea critică față de China. De la
războiul comercial cu tarife vamale, până la presiunea americană exercitată asupra altor națiuni
pentru a bloca compania chineză Huawei de la construcția rețelelor 5G, critica lui Donald
Trump față de China a determinat această țară asiatică să intre în centrul atenției internaționale.
Criticile dure ale președintelui american au fost salutate nu de puțini observatori, care
cred că Beijingul a beneficiat în mod nedrept și pentru prea multă vreme de criteriile acordurilor
comerciale globale, în timp ce, simultan, încalcă drepturile omului. ”Președintele a avut dreptate
să conteste China în ceea ce privește domeniul comercial”, a scris Richard Haass, președintele
Consiliului pentru Relații Externe, în prefața unei evaluări intermediare a politicii externe a lui
Donald Trump.
MacMillian are o părere similară: ”Nu vreau să-i acord credit lui Trump pentru multe
lucruri, dar cred că probabil a avut dreptate să îi ia la întrebări – sau administrația sa să ia la
întrebări – chinezii cu privire la proprietatea intelectuală”. Deși tensiunile SUA-China datează cu
mult înainte de președinția lui Donald Trump, acestea ”au devenit mult mai clare și mai
articulate”, a adăugat ea.
Deși inițial Trump a încercat să lege relații amicale cu liderul autocratic de la Beijing, în
ultimele luni, în special după răspândirea pandemiei de Coronavirus, Donald Trump a luat
măsuri cu scopul decuplării celor mai mari două economii ale lumii și de a pedepsi Beijingul
pentru comportamentul tot mai expansiv și agresiv. Aceste acțiuni au provocat o intensificare a
tensiunilor bilaterale.
Administrația Trump a făcut o serie de mișcări care au schimbat fundamental relațiile
SUA-China, cum ar fi interzicerea accesului gigantului Huawei și a altor companii chineze pe
piața americană; eliminarea statutului special al regiunii autonome chineze Hong Kong, ca
răspuns la reprimarea protestelor pro-democrație, introducerea de sancțiuni la adresa oficialilor și
companiilor chineze implicate în oprimarea uigurilor în provincia Xinjiang din vestul Chinei.
Dar măsura care se pare că a iritat cel mai mult China se referă la sporirea sprijinului
Statelor Unite pentru Taiwan, un stat insular considerat de Beijing o provincie rebelă care va
trebui să se unească cu China continentală, chiar și cu forța, dacă este necesar. În ultimele luni de
mandat, Administrația Trump a aprobat vânzări de echipamente militare avansate în valoare de
câteva miliarde de dolari.
În ceea ce privește relația cu Rusia, în pofida unor sancțiuni dure și a continuării
procesului de consolidare a prezenței SUA în Europa de Est, Rusia nu a fost una dintre
prioritățile politicii externe ale Administrației Donald Trump, care parea să aibă o relație
agreabilă cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Trump a cultivat relații cordiale cu Vladimir Putin și a pledat pentru o cooperare mai
strânsă cu Rusia, însă, la presiunile Congresului, liderul de la Casa Albă a menținut și chiar
sporit sancțiunile la adresa Moscovei, a extins ajutorului militar acordat Ucrainei și a anulat un
acord major de dezarmare nucleară între SUA-Rusia.
O altă acțiune de politică externă a lui Donald Trump a avut ca temă Acordul nuclear cu
Iranul. Acordul semnat în 2015 de Iran cu marile puteri a devenit unul dintre cele mai politizate
probleme de politica externă în SUA, oficialii fostei Administrații Obama susținând că tratatul va
împiedica Iranul să dezvolte o arme nucleare, în timp ce administrația Trump de la Casa Albă
afirmă că înțelegerea a permis Iranului să devină mai agresiv în Orientul Mijlociu.
Donald Trump a motivat retragerea Statelor Unite din acest acord prin faptul că Iranul nu
și-a respectat înţelegerea şi își continuă programul nuclear în scopuri militare. Totodată, acesta a
criticat acordul pentru că nu se referă şi la interzicerea Fabricării rachetelor balistice, şi
sprijinirea grupărilor islamice fundamentaliste. Trump susţinea că doreşte să încheie un acord
„adevărat” cu Teheran. Însă celelalte ţări semnatare, inclusiv Agenţia Internaţională pentru
Energie Atomică (IAEA) susţin că Iranul şi-a respectat acordul încheiat în anul 2015.
După aproape trei ani de la retragerea unilaterală din acordul atomic cu Iranul, Statele
Unite sunt izolate pe scena internațională în privința eforturilor de penalizare a Teheranului
pentru programul nuclear. Chiar și principalii aliați occidentali ai SUA (Marea Britanie, Franța și
Germania) și-au exprimat speranța că acordul va continua să fie aplicat15.
O altă temă de politică externă a președintelui Trump a fost și denuclearizarea Coreei de
Nord. Statele Unite și Coreea de Nord au fost aproape de declanșarea unui război atomic în
timpul crizei din vara anului 2017, când regimul de la Phenian a efectuat mai multe teste de
lansare a unor rachete balistice. SUA au luat atunci în calcul inclusiv folosirea a 80 de arme
nucleare împotriva Coreei de Nord. În acest sens, oficialii americani au revizuit două planuri
strategice: OPLAN 5027 - referitor la acțiunile de urmat în cazul  unei „schimbări de regim în
Coreea de Nord”, respectiv OPLAN 5015 - destinat „decapitării” regimului nord-coreean, se
arată într-un amplu material Washington Post.
Diplomația personală a lui Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost până în
anul 2019 un element cheie al politicii sale externe, dar în ultimele luni din mandat, subiectul a
fost aproape uitat la Casa Albă, chiar dacă regimul de la Phenian a continuat să-și mărească
arsenalul nuclear și balistic. Dialogul dintre SUA și Coreea de Nord este în impas de peste doi
ani și nu există semne că Trump și administrația sa au planuri concrete de reuși să convingă
Phenianul să renunțe la armele atomice.
Chiar dacă tensiunile dintre cele două țări s-au mai redus, problema arsenalului nuclear al
Phenianului rămâne, în continuare, nerezolvată și o mare necunoscută.
Doctrina de securitate a preşedintelui Trump faţă de regiunea Orientului Mijlociu este,
astfel, una de convingere a cât mai multor state arabe să renunţe la a avea printre priorităţile
naţionale, în cazul multora fiind chiar pe primul loc, rezolvarea problemei palestiniene şi a
Locurilor Sfinte.
Aceasta apare a fi în dezacord cu implicarea Administraţiei SUA în soluţionarea
diferendului dintre Israel şi palestinieni, manifestată expres prin iniţierea unor noi propuneri de
rezolvarea a conflictului şi construirea unei echipe de negociatori, destinată special acestui
obiectiv.
Detaliile actualelor propuneri americane arată că acestea au mai mult scopul de a
acomoda nevoile de securitate ale Israelului şi, la anumite momente, de a oferi un sprijin direct
actualului premier israelian, Benjamin Netanyahu, în lupta acestuia cu adversarii politici interni.
Aşa cum s-a demonstrat şi cu ocazia semnării acordurilor dintre Israel, pe de o parte, şi Emiratele

15
https://umbrela-strategica.ro/trump-vs-biden-doua-viziuni-despre-politica-externa-schimbare-vs-restaurare/#;
Arabe Unite şi Bahrain, de cealaltă parte, echipa de negociatori americani, condusă de Jared
Kushner, este orientată mai mult către o construcţie politică israeliano – arabă, palestinienii
intersectându-se doar tangenţial în acest parcurs. Dictonul care a însoţit oferta Administraţiei
Trump, ”take it or leave it” / ”acceptaţi aşa cum este, fără condiţii” le va fi reamintit, dacă va fi
nevoie, palestinienilor.
O constantă a politicii externe a preşedintelui Trump, mai ales în ultima perioadă din
mandat, a fost promovarea retragerii forţelor militare ale SUA din Irak, Afganistan, Siria. Acest
lucru va continua, în special în ceea ce priveşte forţele care sunt dislocate peste numărul
militarilor americani dislocaţi în bazele permanente din regiune. În unele locuri, consecinţa
imediată va fi fragilizarea situaţiei din unele din aceste state, precum Irak, unde există puternice
forţe paramilitare interne, răspunzând şi la comenzi externe, care vor profita de această situaţie.
Premierul irakian Mustafa Al-Kadhimi, de exemplu, va avea o misiune destul de complicată în
perioada următoare.
Gestionarea situaţiei regionale va fi lăsată pe aliaţii regionali ai SUA, iar SUA va reveni
cu forţe întărite doar atunci când situaţia va impune acest lucru. Conduita generală, însă, va
continua să fie cea de scădere a prezenţei militare americane, în favoarea utilizării altor pârghii
de păstrare a influenţei SUA.
Unii analiști politici consideră că politicile lui Trump, izolaţionaliste şi naţionaliste, au
avut ecou în special în Europa de Est şi în America Latină, acolo unde lideri şi partide cu
programe de aceeaşi natură, au fost aleşi în ultimii ani.