Sunteți pe pagina 1din 18

1.

INTRODUCERE IN STIINTELE COMPORTAMENTULUI

Domeniul Științelor Comportamentului cuprinde multiple discipline și studiaza


interacțiunile dintre oameni si mediul inconjurartor prin analiza sistemetica si investigarea
comportamentului.
1.1 Ce sunt ,,Științele comportamentului uman’’?
Știintele comportamentului uman reprezintă o ramură a ştiinţelor precum psihologia,
sociologia sau antropologia care se ocupă în principal de studiul acţiunilor umane. Conceptul
de “Știintele Comportamentului” a fost introdus pentru prima dată în anul 1937 de către școala
behavioristă. Behaviorismul este un curent din psihologie care examinează modul în care
mediul înconjurător afectează comportamentul uman.
Științele comportamentului includ discipline diferite care cuprind în sfera preocupărilor
studierea conduitei umane. Aceste stiinte sunt reprezentate de sociologie, psihologie, medicina,
antropologie, ştiinţele politice etc.

1.2 Ce este Medicina Comportamentală?


Medicina comportamentală și-a definit pentru prima dată obiectivele in cadrul
Conferinței de la Yale din februarie 1977. Medicina comportamentală este un domeniu
interdisciplinar care combină atât medicina cât şi psihologia şi se ocupă de integrarea
cunoştinţelor relevante pentru sănătate şi boală din biologie, psihologie şi ştiinţe sociale, dar
şi aplicarea acestor cunoştinţe. In medicina, comportamentul uman, este un subiect de studiu
al psihiatriei, epidemiologiei, endocrinologiei, psihologiei medicale, neuropsihologiei,
psihologiei sanatatii publice, psihologiei reabilitarii, psihoneuroimunologiei, fiziologiei,
geneticii comportamentale etc.
Domeniul de aplicare al medicinii comportamentale se intinde de la mecanismele bio-
psiho-socio-comportamentale (interacţiunea dintre procesele biologice, psihologice, sociale,
culturale şi cele de mediu legate de sănătate şi boala) la diagnostic clinic, metode de intervenţie
si tratament şi strategii de sănătate publică.
Medicina comportamentală este un domeniul interesat de dezvoltarea de cunostinte si
tehnici comportamentale care au importanta pentru intelegerea sanatatii si bolii, precum si de

1
aplicarea acestora pentru prevenirea bolilor si promovarea sănătăţii, dar si pentru
diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea si îngrijirea in bolile psihice si somatice.

1.3 Ce sunt Științele Comportamentului in Medicină?


Științele comportamentale, în medicină, reprezintă demersul de a înțelege și a explica
comportamentul oamenilor în relația lor cu starea de sănătate sau de boala.
Stiinţele comportamentului in medicina încearcă să identifice şi să explice legăturile
dintre comportament şi starea de sanatate, respectiv de boala prin analiza și investigarea
comportamentului uman prin observație controlată și naturală, precum și prin experimente
științifice.
Obiectivele știintelor comportamentului in medicina sunt reprezentate de:
 Studierea bazelor neurofiziologice implicate in modularea comportamentului uman.
 Studierea bazelor psiho-sociale implicate in comportmentul uman.
 Examinarea impactului pe care îl are comportamentul uman asupra sănătăţii si bolii.
 Examinarea impactului pe care îl au afectiunile somatice sau psihice asupra
comportamentului.
 Prevenirea bolilor, îmbunătăţirea managementului bolilor existente, creşterea calităţii
vieţii şi reducerea costurile de asistenţă medical.
 Studierea interacţiunilor medic-pacient şi a capacitatii de comunicare medic-
colegi/pacient.
Legatura comportament-boală poate fi abordată din prisma următoarelor relații:

COMPORTAMENT NOCIVBOALĂ
BOALĂCOMPORTAMENT PATOLOGIC
COMPORTAMENT NOCIVBOALĂCOMPORTAMENT PATOLOGIC

Ca atare, comportamantele pot fi delimitate în comportamente protectoare ale sănătății,


comportamente nocive pentru sănătate și comportamente patologice ca rezultante ale diferitelor
boli.

2
Comportamente protectoare ale Comportamente nocive Comportamente patologice
sanatatii pentru sanatate cauzate de diferite afectiuni
Exerciţiul fizic Consumul de alcool și alte Comportamentul psihotic
Alimentaţie echilibrată substanțe psihoactive Comportamentul catatonic
Balanţă între muncă-odihnă- Fumatul Comportamentul maniacal
recreere Obiceiurile alimentare Comportamantul depresiv
Protecţia faţă de expunerea nesănătoase Comportamentul anxios
prelungită la soare Sedantarismul Comportamentul demențial
Verificări medicale periodice Relațiile sexuale neprotejate Comportamentul obsesiv-
Utilizarea centurilor de siguranţă
Conducerea fără utilizarea compulsiv
Utilizarea căştilor de protecţie
centurilor de siguranţă Comportamentul impulsiv-agresiv
Gândire pozitivă despre sine, lume
Uzul excesiv de internet Comportamentul suicidar
şi viitor
Jocurile de noroc
Relaţionare interpersonală
Relaţiile interpersonale
armonioasă
nesănătoase etc.
Menţinerea suportului social
Controlul stresului
Aderenţa la tratament în cazul
îmbolnăvirilor
A dormi între 7 şi 9 ore;
Menţinerea greutăţii în limite
normale;
A nu fuma (activ şi pasiv);
A nu consuma alcool decât
ocazional etc.

1.4 Domenii de studiu ale Stiintelor Comportamentului in Medicina


Principalele sfere de activitate ale Stintelor Comportamentului sunt:
I. Afectiuni legate de comportamentele nocive pentru sanatate
Comportamentul are un rol important în domeniul sănătăţii. Dovezi care vin în sprijinul
acestor concluzii sunt furnizate de studiile efectuate în bolile cardiovasculare, pulmonare,
diabet zaharat, cancer, HIV/SIDA, precum şi de studierea implicării unor factori de risc,
precum fumatul, dieta inadecvata, sedenterismul, consumul excesiv de alcool în etiologia
diferitelor afecțiuni.

3
Multe boli cronice au o componenta comportamentală, unele putand fi semnificativ şi
direct modificate prin interventii asupra comportamentului, mai mult decat prin tratamente
farmacologice exclusive, precum:
1. Dependenta de alcool si alte substanţe psihoactive: numeroase studii
demonstrează că tratamentul farmacologic este mult mai eficient atunci când este combinat cu
interventii comportamentale.
2. Obezitatea: modificarea stilului de viaţă este mult mai eficienta comparativ cu
tratamentele medicamentoase sau chirurgia bariatrica.
3. Afectiuni cardio-vasculare: modoficarea stilului de viata contribuie alaturi de
medicatie la reducerea riscului cardio-vascular.
4. Insomnia: intervenţiile cognitive şi comportamentale sunt recomandate ca tratament
de prima linie pentru insomnie.
5. Dependenta de tutun: interventiile comportamentale asociate medicatiei (ex.
plasturi nicotinici) sunt mai eficiente comparativ cu utilizarea exclusiva a metodelor
farmacologice.
6. Cancer: interventiile comportamentale pentru renunţarea la fumat, dieta echilibrata
şi creşterea activităţii fizice, precum şi intervenţiile de îmbunătăţire a aderentei la tratamentele
pentru cancer si de crestere a calitatii vieţii contribuie la cresterea supravietuirii acestor
pacienti.
7. Diabetul zaharat: programele comportamentale de auto-management in diabet au
beneficii semnificative incluzand îmbunătăţirea controlului dietei, a satisfactiei pacientului şi
a calitatii vieţii acestuia.
8. HIV/SIDA: interventiile comportamentale care se concentrează pe comportamentele
cu un grad crescut de risc contribuie la preventia infectarii cu vir. HIV, în timp ce cele axate
pe aderenta la tratament, adaptare si controlul stresului pot îmbunătăţi managementul boli şi
calitatea vieţii pacientilor.
Ca atare, interventiile comportamentale pot fi folosite în mod eficient pentru prevenirea
bolilor, îmbunătăţirea managementului bolilor existente, creşterea calităţii vieţii şi reducerea
costurilor de asistenţă medicală. Important pentru medicii, pacienţii, dar şi pentru politicile de
sănătate publica este faptul ca beneficiile intervențiilor comportamentale se extind dincolo de
impactul acestora asupra unei anumite afectiuni diagnosticate, ele incluzand efectele şi
beneficiile preventiei bolilor.
In concluie, studierea comportamentului este esenţială pentru prevenirea bolilor care
pot fi anticipate, dar şi pentru tratamentul şi gestionarea bolile deja diagnosticate (boli cardiace,

4
cancer, accident vascular cerebral, boli pulmonare obstructive cronice, leziunile traumatice
accidentale, pneumonii, diabet, boli renale, boli hepatice cronice, ciroza, SIDA).

II. Afectiuni ce au ca si consecinte aparitia de comportamente patologice


Dacă inițial știintele comportamentului s-au axat preponderant pe studierea
comportamentului uman în legatura cu starea de sanatate sau de boală, ulterior în sfera
preocupărilor a intrat și studierii relației dintre bolile psihice sau somatice și comportamentul
generat de acestea.
Analiza comportamentului nu presupune doar abordarea bolii ca o consecință a unui
comportamentul indezirabil, ci si abordarea comportamentului ca o consecință a unei afecțiuni
fie în plan psihic, fie în plan somatic.
În esență, studierea comportamentului uman nu implică doar identificarea tehnicilor
comportamentale care au relevanță pentru înțelegerea sănătății și bolii, precum și aplicarea
acestor cunostințe pentru prevenție, tratament și reabilitare, ci implică și cercetarea
comportamentului uman în relație cu patologia psihica si somatica. Tulburările mentale
presupun prezența unor comportamente și conduite care se înscriu în sfera patologicului cu
implicații imediate atât asupra individului, a familiei, dar și a societății în ansamblu. Alaturi de
afectiunile din sfera psihica, bolile somatice si psihosomatice por reprezenta veritabile surse
ale unor comportamente patologice.
III. Complianta si aderenta la tratament
Asigurarea unei compliante si aderente optime la tratament a pacientilor depinde de o
serie de factori care trebuie gestionati corect de catre cadrele medicale.

Factori care tin de


pacient si familie

Factori care tin de Factori care tin de


boala tratament

Factori care tin de relatia


medic-pacient

Factorii care influenteaza complianta terapeutica

5
Tratamentele medicamentoase sunt utile pentru controlul bolilor cronice, atunci când
pacienţii le utilizeaza asa cum au fost prescrise si nu se abat de la indicaţiile medicului. Acest
lucru este valabil atat pentru boli somatice, cat şi pentru afectiunile mentale. Ca atare, pentru
ca pacientul să adere la un tratament, medicul trebuie să furnizeze informaţii exacte despre
diagnosticul clinic, necesitatea tratamentului, regimul administrarii acestuia, explicaţii
adecvate despre stilul de viata pe care pacientul trebuie sa-l adopte, despre efectele terapeutice,
dar si despre potentialele efecte secundare.
Aceasta relatie terapeutica stabilita intre medic si pacient bazata pe incredere, respect
si empatie sustine aderenta la tratament pe termen lung.
In acest sens, modalitatile de intervenţie comportamentale care pot creste capacitatea
de comunicare cadru medical-pacient pot îmbunătăţi eficienţa demersurilor medicale si pot
contribui la cresterea compliantei si aderentei la tratament cu reducerea costurilor totale de
îngrijire.
IV. Comunicarea cadru medical-pacient
Relatia medic-pacient este importanta pentru pastrarea unei relatii semnificative într-
un sistem medical care se bazează foarte mult pe îngrijiri de specialitate. Din acest motiv,
medicina comportamentala pune accentul pe comunicarea sincera şi deschisa între medic şi
pacient în tratamentul bolilor, dar şi pentru menţinerea unui nivel optim de sanatate fizica si
mintala.
Abilităţile medicului, cum ar fi comunicarea, profesionalismul, empatia nu sunt abilităţi
înnăscute, dar pot fi ușor de asimilat. Medicina comportamentala pune tot mai mult accent pe
importanta pe care o are medicul in încurajarea pacientului pentru a face propriile schimbări
de comportament.
Dezideratele comunicarii cadru medical-pacient

Sincera si deschisa
Structurata
Transmiterea clara a mesajului
Ascultare atenta
Proces dinamic
Timp optim
Empatie
Profesionalism

6
Incredere, respect

Obstacole în calea unei comunicări eficiente includ insuficienta timpului acordat


pacientului, sentimente de neajutorare sau frica ale pacientului, disimularea simptomatologiei.
Alte aspecte ale unei comunicari neadecvate cu pacientii tin de lipsa de cooperarea a acestora,
interviuri dificile sau dificultati ale cadrelor medicale in prezentarea vestilor nedorite
pacienţilor şi familiilor acestora.
În concluzie, toate comportamentele umane, fie ele relaționate cu starea de sănătate
(comportamente protectoare ale sănătății), fie cauzatoare de boală sub forma comportamentelor
nocive pentru sănătate (fumat, sedentarism, dietă dezechilibrată, consum de alcool, etc.), fie
consecința bolilor psihice sau somatice fac obiectul de studiu al științelor comportamentului.

2. NOȚIUNEA DE COMPORTAMENT UMAN. DEFINIȚIE, CONCEPT ȘI


MODELE EXPLICATIVE

2.1 Cum definim comportamentul?

Noțiunea de comportament a fost introdusă de către școala behavioristă care era


preocupată de studierea modalității prin care mediul înconjurator influențează comportamentul
uman. Termenul de comportament a fost folosit pentru prima data în psihologie de către
psihologii Henri Pieron și J. B Watson în modelul psihologic numit „behaviorism”, fiind definit
ca mulțimea reacțiilor de răspuns ale organismului uman la stimuli externi.
Clasic comportamentul se defineste ca fiind reprezintă ansamblul reacțiilor adaptative,
obiectiv-observabile, pe care un individ le execută ca răspuns la stimulii din mediul ambiant.
Reprezintă reacția organismului prin care el răspunde la o situaţie trăită, în funcţie de
stimulările mediului şi de starea lui interioară.
În concluzie, comportamentul reprezintă acel mod de a reacţiona al unui individ în viaţa
de zi cu zi la situaţii repetitive sau diferite, în funcție de starea psihică si emoțională.
Comportamentul trebuie privit ca un răspuns la o situaţie, fiind direct condiţionat şi
proporţional cu natură situaţiei şi cu cea a individului. Totodata, putem defini comportamentul
ca un raspuns la stimuli (de natura biologica) din interiorul organismului.

7
2.2 Forme ale comportamentului - consideratii teodretice

Pornind de la definirea comportamentului ca fiind o acțiune pe care o persoana o face,


ca un răspuns la lumea din jur putem considera ca acțiunile sunt un subset de comportamente,
iar stările mentale - emotii si dispozitii - sunt un alt subset de comportamente. Spre exemplu o
persoana poate fi furioasa, dar fara sa devina agresiva fizic sau verbal. Fara indoiala furia este
un raspuns la un stimul, deci un comportament chiar daca nu se manifesta printr-o actiune
observabila, ci printr-o stare emotionala. Comportamentele nu include doar actiuni, ci si
emotiile pe care le simtim.
Pornind de la aceste asumptii, bolile psihice pot fi considerate ca fiind forme ale
comportamentului, deoarece acestea apar ca un raspuns la o serie de evenimente cauzale din
mediul exterior (ex. evenimente de viata) sau din mediul interior (ex. anomalii ale
neurotransmitatorilor).
În aceeasi viziune si personalitatea este un comportament. Acest lucru are sens atunci
când se consideră că personalitatea este suma totala a caracteristicilor fizice, mentale,
emoționale și comportamentale ale unei perosane care disting acea persoană de oricare alta.
Gândire în sine poate fi si ea considerata un comportament. Viteza de gândire, abilitățile
de rezolvare a problemelor și capacitatea de a face conexiuni sunt diferite aspecte ale acestui
comportament de gandire.

2.3 Modele explicative ale comportamentului

Înțelegerea comportamentului uman se bazeaza pe existenta unor modele de geneza


care fac referință la o serie de mecanisme, ce constituie baze explicative.

8
Mecanisme Mecanisme
biologice psihologice

Factori socio-
economici

Principalele mecanisme implicate in formarea comportamentului

Științele comportamentului încearca să ofere explicații obiective despre formarea


comportamentelor simple sau complexe. Aceste aboradări ale comportamentului uman s-au
conturat în funcție de disciplina care și-a propus studierea comportamentului. În acest sens, s-
au conturat o serie de modele, fiecare dintre acestea încercând să exlice geneza unui anumit tip
de comportament plecând de la obiectul prevalent al stiintei respective. Astfel, în formarea
comportamentului se poate pune accentul fie pe substratul neurofiziologic (structura
anatomică, neurotransmitatori, neurohormoni), fie pe mecanismele psihologice (psihanaliza,
teoriile cognitiv-comportamentale), fie pe rolul pe care îl au factorii socio-economici în
modelarea comportamentului normal sau patologic.
In acest sens, comportamnetul uman face obiectul de studiu al mai multor discipline,
dintre care cele mai importante sunt: medicina, psihologia, sociologia, antropologia,
pedagogia, sănătatea publică etc., fiecare dintre aceste științe încercând să ofere un model de
formare al comportamntului plecând de la baza teoretică dominantă din cadrul său.
Principalele modele explicative ale comportamentului sunt reprezentate de:
1.Modelul medical (biologic). Factorii biologici implicati în acest model sunt
reprezentati de cei genetici, sturcturile nervoase cerebrale, neurotransmițătorii cerebrali și
neurohormonii. Conceptul bio-medical propune că la baza comportamentelor potologice stau
alterari ale proceselor biologice.
2. Modelul psihanalitic deriva din abordarea psihologică clasică a lui Sigmund Freud.
Se bazează pe analiza conținuturilor și mecanismelor inconștiente care la rândul lor își au
originea în confictele emoționale din copilărie.
3.Paradigma învățării pornește de la procesul de învățare. Orice comportament se
dezvolta princondiționare clasică, condiționare operantă sau prin învățare socială. Această

9
paradigma înglobează atât mecanismele psihologice, cât și factorii sociali în încercarea de a
oferi un medel de geneza al comportamentului.
4. Modelul cognitiv pornește de la premiza că anumite scheme cognitive și interpretări
iraționale consituie factorii majori pentru dezvoltarea psihopatologică. Abordarea cognitivistă
este, de obicei, asociată celei comportamentale de unde și denumirea de teorie cognitiv-
comportamentală.
5. Modelul bio-psiho-social reprezintă cel mai complex și cel mai acceptat model de
formare al comportamentului care reunește mecanismele medicale, cele psihologice și factorii
de ordin socio-cultural.

3. CLASIFICAREA COMPORTAMENTULUI

În funcţie de gradul de complexitate comportamentele sunt:


• simple, compuse dintr-o singură secvenţă (ex. reacţia de retragere bruscă a mâinii la contactul
cu un obiect intapator).
• complexe, compuse din mai multe secvenţe integrate într-o schemă unitară.
În funcţie de nivelul de integrare reflexă, comportamentele sunt:
• necondiţionate (reacţiile de apărare).
• condiţionate (frică la vederea unei pisici).
. În raport cu prezenţa sau absenţa controlului voluntar, comportamentele se clasifică în:
• involuntare-se declanşează automat (emoțiile).
• voluntare- se declanşează pe baza deliberării şi se desfăşoara sub controlul voinţei.
După nivelul psihic de integrare, comportamentele sunt:
• inconştiente (ticurile).
• conştiente, bazate pe analiză şi evaluare critică.
În raport cu prezenţa sau absenţa caracterului patologic, comportamentele sunt:
• normale.
• patologice.
În raport cu starea de sănătate și cea de boală, comportamentele sunt:
• protectoare ale sanatatii (ex. exerciții fizice regulate).
• nocive pentru sanatate (ex. fumatul).
În raport cu modalitatea de manifestare a comportamentului;
• comportament verbal (ex. limbajul).

10
• comportament non-verbal (expresia feței, mimica, gestica, contactul vizual, aspectul
exterior).

4. RELAȚIA PERSONALITATE/COMPORTAMENT

Personalitatea este definită ca modelul caracterisitic și relativ constant al atitudinilor,


comportamentelor, trăsăturilor esențiale și stabile ale unui individ. Ea este suma
caracteristicilor emoționale, cognitive și interpersonale ale unei persoane.
Trăsăturile unei personalități sunt prezente încă de timpuriu în viață, fiind supuse
permanent transformărilor în funcție de evenimentele din mediul înconjurator și de starea
psihică interioară aflată într-o continuă modelare, în condițiile adaptabilității individului la
mediul ambiant.
Factorii determinanți ai personalității au dublă origine:
-factori genetici și constituționali;
-factori socio-culturali.
În cadrul personalităţii sunt reunite temperamentul, caracterul, aptitudinile şi
creativitatea subiectului.
Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personalităţii, reprezentând
reactivitatea individului la acţiunea stimulilor interni şi externi ce este susținută de latura
afectiv-voliţională a acestuia.
Caracterul reprezintă aspectul vizibil al personalităţii (comportamentul). El este
considerat latura relaţional-valorică a personalităţii ce implică relaţiile dintre individ şi
societate, dar şi valorile social-culturale care caracterizează individul. Valorile social-culturale
reprezintă modalitatea de raportare a subiectului față de societate, de cei din jur, dar şi faţă de
sine.
Aptitudile constituie latura instrumental-operaţională care contribuie la realizarea unor
performanţe de natură intelectuală, artistică, sportivă, șiințifică, etc.
Creativitatea reprezintă ansamblul factorilor subiectivi şi obiectivi care conduc la
realizarea unui produs original şi de valoare pentru societate. În procesul creaţiei sunt implicaţi
factori:
 Intelectuali: flexibilitate, originalitate, imaginaţie şi inteligenţa.
 Non-intelectuali: aptitudini, factori motivaţionali, atitudinali şi temperamentali.

11
Relația comportament-personalitate poate fi privită fie transversal, ca o relație de
intrepătrundere și influențare reciprocă fie longitudinal, ca un raport ce implică geneza
reciprocă (personalitatea determină un anumit comportament, iar la rândul său modelarea
comportamentului conturează personalitatea).

Personalitate -”ceea ce suntem”


Comportament -”ceea ce facem”
Comportament = expresia personalităţii

5. PROCESELE PSIHICE IMPLICATE ÎN MODULAREA


COMPORTAMENTULUI

Comportamentul uman poate fi pe deplin inteles doar in contextul studierii proceselor


psihice care stau la baza lui. Orice comportament include între stimul şi raspuns o mediere
cerebrala (procesare, analiza, interpretare a stimulilor, planificare si elaborarea planului de
executie) care necesita o pregătire şi planificare mentală (procesele cognitive), o rezonanţă
afectivă (prosesele afective) si o stare de necesitate (procesele motivațional-voliționale).

Procese cognitive Procese afective Procese


motivational-volitive

procesare, analiza, interpretare a


stimulilor, planificare si
Input: Stimul elaborarea planului de executie Ouput: Comportament

Procese psihice concură, în sens normal sau patologic, la modularea comportamentului.


Acestea sunt impartite din punct de vedere didactic in trei tipuri :
 procese cognitive sau de cunoaștere care includ senzațiile, percepțiile, atenția, memoria,
gândirea și imaginația.

12
 procesele afective care stabilesc raportul subiectiv al individului cu realitatea
înconjuratoare.
 procesele reglatorii, motivațional-volitive, care permit realizarea de acțiuni voite în
conformitate cu scopurile stabilite.
Procesele cognitive contribuie la reprezentarea internă a realității și organizarea
acesteia. La baza acestora se regasesc diverse substrate anatomice, si anume:
 cortexul cerebral (cortexul prefrontal, cortexul parieto-occipital, cortexul temporal)
 cerebelul
 amigdala
 ganglionii bazali
 septul si nucleul bazal al lui Meynert.
Ca atare, la baza unei anumite functii cognitive nu se regaseste o singura formatiune
anatomica, ci numeroase circuite neuronale interconectate, astfel incat nu se poate vorbi de o
arie cerebrala specifica deservind o anumita functie cognitiva.
Procesele cognitive includ mecanismele psihice de prelucrare primară a informațiilor
(senzația, perepția și reprezentarea) si mecanismele psihice de prelucrare secundara a
informatiilor (gandirea, memoria, imaginatia).
Senzația este un act psihic elementar prin care se realizează imaginea singulară a unor
însușiri ale obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare. La acest nivel senzorial se poate
face doar o prelucrare inițială a informațiilor, fiind accesibile doar însușirile izolate ale
obiectelor și fenomenelor.
Percepția reprezintă un salt calitativ față de senzație, realizand nu doar imaginea
ansamblului însușirilor, ci și raporturile temporo-spațiale (actul perceptiv se desfăşoara în
anumite limite spaţiale şi într-un anumit interval de timp).
Perceptia se poate defini in sens larg ca fiind reflectarea subiectiva a realitatii obiective.
Informatiile provenite din mediul interior sau exterior sunt integrate in perceptii care
sunt ulterior transmise cortexului prefrontal unde are loc procesarea cognitiva si apoi alegerea
unui plan comportamental.
Tulburarile actului perceptiv pot fi imprtite din punct de vedere didactic in tulburari
cantitative si tulburari calitative.
Din punct de vedere cantitativ distingem:

13
 hiperestezia, care reprezinta o scaderea pragului senzorial ce determina o
crestere a sensibilitatii la excitanţi care pana atunci nu erau percepuţi si care
este trăită ca o impresie de intensificare a senzaţiilor şi percepţiilor.
 hipoestezia, fenom invers, de ridicare a pragului sensorial ce are drept
consecinţă scăderea acuităţii senzoriale.
Din punct de vedere calitativ distingem:
 halucinaţia, care reprezintă o percepţie falsa in absenta unui stimul senzorial
real.
 iluzia, care este perceperea într-o manieră falsă, a unor stimuli senzoriali reali.
 agnozia, care apare ca urmare a unui defect de integrare gnozică (de
transformare a excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imagine perceptivă), datorită
lezării centrilor de integrare; se pierde capacitatea de a recunoaşte obiectele
după calităţile lor senzoriale.
Reprezentarea permite accesul la semnificațiile obiectelor, dar nu și interpretarea,
integrarea și elaborarea deciziilor.
Interpreatrea și integrarea semnificației informatiilor care vor permite elaborarea
obiectivelor și adoptarea deciziilor de acțiune, sunt specifice mecanismelor psihice de
prelucrare secundară a informațiilor care sunt reprezentate de gândire, memorie, imaginație.
Gândirea este considerată un proces central al vieții psihice. Activitatea cognitivă
orientează subiectul în situații de viață, contribuind la modelarea comportamentului. Patologia
gîndirii, alături de patologia activităţii perceptive se reflecta prin manifestari comportamentale
anormale si constituie baza tulburarilor din sfera psihiatrica.
Memoria este procesul psihic de întipărire, conservare şi reactualizare a experienţei
anterioare a omului. Ea face posibilă utilizarea informatiilor obtinute din experienţele
anterioare în diverse activităţi psihice şi asigură continuitatea vieţii psihice. Memoria este
implicată în procesele de cunoaştere, învăţare si înţelegere.Compararea informatiilor noi cu
cele preexistente in depozitele mnezice conduce ulterior la elaborarea unui raspuns
comportamental.
Imaginația este procesul psihic de prelucrare, transformare și sintetizare a
reprezentărilor și ideilor, în scopul formării unor noi imagini sau idei. Este un element esențial
al gândirii.
Un alt proces psihic cu rol în determinarea comportamentului este atenția, o funcţie de
reglare a tonusului nervos, ce permite desfăşurarea celorlalte procese psihice. Atenţia

14
orientează activitatea psihică şi, implicit, comportamentul individului în direcţia unor stimuli
relevanţi care joacă un rol important în împlinirea dorinţelor acestuia.
În absența fucționării adecvate a proceselor cognitive (senzații, percepții, reprezentări,
învățare, memorare, gândire, atentie, imaginație) comportamentul se structurază dizarmonic,
acest fapt fiind evident în patologia psihiatrică.
Procesele afective susțin și potențează comportamentul, contribuie la inițierea și
menținerea acestuia. Procesele afective reprezintă o formă de manifestare a atitudinii omului
față de situații de viață, față de realitatea înconjuratoare, atitudine care ulterior stă la baza unui
comportament.
În orice moment al exstenței sale și față de orice aspect al mediului înconjurator,
individul dezvoltă un comportament în funcție de structura sa afectivă. Față de aceeași situație
întalnită, nu doar persoane diferite, dar și aceeași perosană, poate dezvolta reacții
comportamentale diferite.
Procesele afective au energie dinamizantă proprie, putând declanşa un comportament.
Spre deosebire de acestea procesele cognitive trebuie susţinute prin voinţă, neavând un substrat
energetic eficient, pentru a declanşa comportamente.
Afectivitatea deserveste procesele cognitive, oferindu-le energie: orienteaza si sustine
atentia, ajuta perceptia, memoria si gandirea.
Afectivitatea înglobează: stările afective elementare, emoțiile, dispozițiile, sentimentele
și pasiunile.
Procesele motivațional-voliționale reprezintă acea componentă a vieții psihice legată
mai ales de inițierea și susținerea pe termen lung a comportamentului.
Există o strânsă legatură între motivație și afectivitate. Doar atunci când motivația a
devenit suficient de puternică apare conduita emotională. În aceeași masură, există o conexiune
și cu cognitia, deoarece structurarea scopului, a modalităților de atingere a acestuia, sunt
dependente de capacitatea subiectului de reprezentare, învățare sau gândire.
Baza neurobiologica a proceselor motivationale este formata din circuitele neuronale
paralele CORTICO-STRIATO-TALAMO-CORTICALE.

15
Structura anatomica Rol in sistemul motivational
Cortexul frontal Comportamentul motor voluntar si involuntar
Cortexul prefrontal Intervine in luarea deciziilor (utilizeaza ca
neuromediator glutamatul)
Ganglionii bazali(nucleul accumbens Selecteaza prin inhibitii colaterale anumite
si palidul ventral) comportamente dintr-o gama mai variata
Arii corticale de asociatie Stocheaza depozitele mnezice
Hipocampul Procesarea stimulilor in functie de context si accesarea
depozitelor mnezice
Amigdala Procesarea stimulilor in functie de importanta biologica
Hipotalamusul Rol in comportamentele ce au substrat motivational
instinctual (alimentatie, sex)

Principalele structuri anatomice implicate in motivatie

Principalii neuromediatori implicate in motivatie sunt:


-dopamina
-serotonina
-acetilcolina, opioizii, cannabinoizii- actioneaza prin influentarea secretiei de
dopamina.
Procesul motivaţional urmează urmatoarele etape:
1. Activarea instanţelor motivaţionale
2. Deliberarea- la nivel cognitiv
3. Etapa decizională
4. Trecerea la act
5. Persistenţa în act necesară atingerii scopului.
Motivaţia are la baza:
• nevoile biologice (foame, sete, nevoi sexuale)

• nevoile de securitate (locuinţă, confort)

• nevoile de afiliere (comunicare, prietenie, dragoste)

• nevoile de autorealizare (stimă, respect, împlinire familială, profesională) .

16
Voința este latura reglatorie a conștiinței, la baza căreia stă intenția și decizia
subiectului. Ea reprezintă activitatea psihică orientată spre atingerea unor scopuri propuse
conștient pentru a căror realizare trebuie depașite anumite obstacole interne sau externe.

Concluzii

Studierea proceselor psihice implicate în modelarea comportamentului, ca și a


substratului anatomic și a mecanismelor neurofiziologice decisive pentru funcționarea normală
prezintă o importanță aparte pentru cercetare, întrucât datele obținute nu numai că orientează
asupra originii comportamentului uman, dar furnizează și modalități de intevenție viabilă
asupra acestuia. În practică, oricare dintre acești factori bănuiți a fi implicați în geneza
comportamentului poate fi ținta intervenției, fie ea medicală (farmacologică) sau psihologica
(psihoterapeutică).

6. NORMALITATE/ANORMALITATE SUB ASPECT COMPORTAMENTAL

Normalitatea este definită ca ansamblul caracteristicilor aceleiaşi persoane,


caracteristici care se situează în interiorul marjelor de variaţie ale populaţiei din care face
parte. Noţiunea de „normalitate”, din punct de vedere statistic, este reprezentată grafic de
distribuţia sub forma „curbei lui Gauss”.
Normalitatea în sens comportamantal exprimă conformitatea variabilei
comportamentale la o curbă de distribuție normală într-o populație.
Conceptul de normalitate, a cărei definire s-a impus în condiţiile încercării de
identificare a criteriilor de clasificare a tulburărilor psihice, considerate ca abateri de la
normalitate, se poate asocia cu starea de echilibru în plan intern şi în planul extern al
individului.
În ceea ce privește comportamentul uman delimitarea precisă între normal și anormal
este de cele mai multe ori dificilă. Dupa unii autori, în stabilirea comportamentului normal
sau patologic cel mai important aspect este cel cantitativ. Atâta timp cât conduita proprie îi
permite subiectului sa se adapteze mediului în care trăiește vorbim de normalitate, în timp ce
în situația în care conduita adoptată face dificilă sau imposibilă adaptarea flexibilă a

17
individului la realitate, atunci luăm în considerare probabilitatea unui comportament
patologic.
Conceptul de normalitate include mai multe norme definitorii :
1. norma statistică– conform căreia o manifestare comportamentală este
considerate normală cu cât este mai frecventă în populația generală, deci mai apropiată de
media statistică ;
2. norma valorică / norma ideală –cuantifică normalitate în raport cu gradul de
asemănare cu un tip ideal care include şi armonizează valorile morale individuale şi pe cele
comunitare; norma ideală este condiţionată de contextul social, istoric, geografic şi cultural.
Din aceasta perspectivă, un comportament este considerat normal atâta timp cât este apropiat
de conduita ideală stabilită de comunitatea dată.
3. norma funcţională– conform căreia comportamentul normal se defineşte prin
măsura în care individual isi îndeplineste obligaţiile şi rolurile ca parte integrantă a
unei comunităţi sociale. Cât timp nu este afectată bunăstarea generală a persoanei și a
grupului social, comportamentul este consideral normal. Conform acestui criteriu,
comportamentul este anormal în cazul în care acesta este maladaptativ, cu efecte negative
atât asupra individului, cât și asupra societății.
4. norma socio-culturală- conform căreia criteriile de stabilire a comportamentului
normal sunt determinate de cultura căreia îi aparține o persoană. Fiecare cultură are anumite
standarde de comportament acceptabil, iar comprtamentul care se abate de la aceste norme
este considerat anormal.
Dintr-o altă perspectivă, definirea comportamentului normal trebuie să țină seama de
prezența unor trăsături precum:
 Perceperea adecvată a realității.
 Mod echilibrat de a face față cerințelor vieții.
 Control voulntar asupra comportamentului.
 Acceptarea propriei persoane.
 Aptitudinea de a stabilii relații emotionale semnificative.
 Productivitate.
 Autonomie.
 Unitatea personalității.
Ansamblul acestor trăsături contribuie la conturarea unui comportament normal.

18

S-ar putea să vă placă și