Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
aplicarea acestora pentru prevenirea bolilor si promovarea sănătăţii, dar si pentru
diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea si îngrijirea in bolile psihice si somatice.
COMPORTAMENT NOCIVBOALĂ
BOALĂCOMPORTAMENT PATOLOGIC
COMPORTAMENT NOCIVBOALĂCOMPORTAMENT PATOLOGIC
2
Comportamente protectoare ale Comportamente nocive Comportamente patologice
sanatatii pentru sanatate cauzate de diferite afectiuni
Exerciţiul fizic Consumul de alcool și alte Comportamentul psihotic
Alimentaţie echilibrată substanțe psihoactive Comportamentul catatonic
Balanţă între muncă-odihnă- Fumatul Comportamentul maniacal
recreere Obiceiurile alimentare Comportamantul depresiv
Protecţia faţă de expunerea nesănătoase Comportamentul anxios
prelungită la soare Sedantarismul Comportamentul demențial
Verificări medicale periodice Relațiile sexuale neprotejate Comportamentul obsesiv-
Utilizarea centurilor de siguranţă
Conducerea fără utilizarea compulsiv
Utilizarea căştilor de protecţie
centurilor de siguranţă Comportamentul impulsiv-agresiv
Gândire pozitivă despre sine, lume
Uzul excesiv de internet Comportamentul suicidar
şi viitor
Jocurile de noroc
Relaţionare interpersonală
Relaţiile interpersonale
armonioasă
nesănătoase etc.
Menţinerea suportului social
Controlul stresului
Aderenţa la tratament în cazul
îmbolnăvirilor
A dormi între 7 şi 9 ore;
Menţinerea greutăţii în limite
normale;
A nu fuma (activ şi pasiv);
A nu consuma alcool decât
ocazional etc.
3
Multe boli cronice au o componenta comportamentală, unele putand fi semnificativ şi
direct modificate prin interventii asupra comportamentului, mai mult decat prin tratamente
farmacologice exclusive, precum:
1. Dependenta de alcool si alte substanţe psihoactive: numeroase studii
demonstrează că tratamentul farmacologic este mult mai eficient atunci când este combinat cu
interventii comportamentale.
2. Obezitatea: modificarea stilului de viaţă este mult mai eficienta comparativ cu
tratamentele medicamentoase sau chirurgia bariatrica.
3. Afectiuni cardio-vasculare: modoficarea stilului de viata contribuie alaturi de
medicatie la reducerea riscului cardio-vascular.
4. Insomnia: intervenţiile cognitive şi comportamentale sunt recomandate ca tratament
de prima linie pentru insomnie.
5. Dependenta de tutun: interventiile comportamentale asociate medicatiei (ex.
plasturi nicotinici) sunt mai eficiente comparativ cu utilizarea exclusiva a metodelor
farmacologice.
6. Cancer: interventiile comportamentale pentru renunţarea la fumat, dieta echilibrata
şi creşterea activităţii fizice, precum şi intervenţiile de îmbunătăţire a aderentei la tratamentele
pentru cancer si de crestere a calitatii vieţii contribuie la cresterea supravietuirii acestor
pacienti.
7. Diabetul zaharat: programele comportamentale de auto-management in diabet au
beneficii semnificative incluzand îmbunătăţirea controlului dietei, a satisfactiei pacientului şi
a calitatii vieţii acestuia.
8. HIV/SIDA: interventiile comportamentale care se concentrează pe comportamentele
cu un grad crescut de risc contribuie la preventia infectarii cu vir. HIV, în timp ce cele axate
pe aderenta la tratament, adaptare si controlul stresului pot îmbunătăţi managementul boli şi
calitatea vieţii pacientilor.
Ca atare, interventiile comportamentale pot fi folosite în mod eficient pentru prevenirea
bolilor, îmbunătăţirea managementului bolilor existente, creşterea calităţii vieţii şi reducerea
costurilor de asistenţă medicală. Important pentru medicii, pacienţii, dar şi pentru politicile de
sănătate publica este faptul ca beneficiile intervențiilor comportamentale se extind dincolo de
impactul acestora asupra unei anumite afectiuni diagnosticate, ele incluzand efectele şi
beneficiile preventiei bolilor.
In concluie, studierea comportamentului este esenţială pentru prevenirea bolilor care
pot fi anticipate, dar şi pentru tratamentul şi gestionarea bolile deja diagnosticate (boli cardiace,
4
cancer, accident vascular cerebral, boli pulmonare obstructive cronice, leziunile traumatice
accidentale, pneumonii, diabet, boli renale, boli hepatice cronice, ciroza, SIDA).
5
Tratamentele medicamentoase sunt utile pentru controlul bolilor cronice, atunci când
pacienţii le utilizeaza asa cum au fost prescrise si nu se abat de la indicaţiile medicului. Acest
lucru este valabil atat pentru boli somatice, cat şi pentru afectiunile mentale. Ca atare, pentru
ca pacientul să adere la un tratament, medicul trebuie să furnizeze informaţii exacte despre
diagnosticul clinic, necesitatea tratamentului, regimul administrarii acestuia, explicaţii
adecvate despre stilul de viata pe care pacientul trebuie sa-l adopte, despre efectele terapeutice,
dar si despre potentialele efecte secundare.
Aceasta relatie terapeutica stabilita intre medic si pacient bazata pe incredere, respect
si empatie sustine aderenta la tratament pe termen lung.
In acest sens, modalitatile de intervenţie comportamentale care pot creste capacitatea
de comunicare cadru medical-pacient pot îmbunătăţi eficienţa demersurilor medicale si pot
contribui la cresterea compliantei si aderentei la tratament cu reducerea costurilor totale de
îngrijire.
IV. Comunicarea cadru medical-pacient
Relatia medic-pacient este importanta pentru pastrarea unei relatii semnificative într-
un sistem medical care se bazează foarte mult pe îngrijiri de specialitate. Din acest motiv,
medicina comportamentala pune accentul pe comunicarea sincera şi deschisa între medic şi
pacient în tratamentul bolilor, dar şi pentru menţinerea unui nivel optim de sanatate fizica si
mintala.
Abilităţile medicului, cum ar fi comunicarea, profesionalismul, empatia nu sunt abilităţi
înnăscute, dar pot fi ușor de asimilat. Medicina comportamentala pune tot mai mult accent pe
importanta pe care o are medicul in încurajarea pacientului pentru a face propriile schimbări
de comportament.
Dezideratele comunicarii cadru medical-pacient
Sincera si deschisa
Structurata
Transmiterea clara a mesajului
Ascultare atenta
Proces dinamic
Timp optim
Empatie
Profesionalism
6
Incredere, respect
7
2.2 Forme ale comportamentului - consideratii teodretice
8
Mecanisme Mecanisme
biologice psihologice
Factori socio-
economici
9
paradigma înglobează atât mecanismele psihologice, cât și factorii sociali în încercarea de a
oferi un medel de geneza al comportamentului.
4. Modelul cognitiv pornește de la premiza că anumite scheme cognitive și interpretări
iraționale consituie factorii majori pentru dezvoltarea psihopatologică. Abordarea cognitivistă
este, de obicei, asociată celei comportamentale de unde și denumirea de teorie cognitiv-
comportamentală.
5. Modelul bio-psiho-social reprezintă cel mai complex și cel mai acceptat model de
formare al comportamentului care reunește mecanismele medicale, cele psihologice și factorii
de ordin socio-cultural.
3. CLASIFICAREA COMPORTAMENTULUI
10
• comportament non-verbal (expresia feței, mimica, gestica, contactul vizual, aspectul
exterior).
4. RELAȚIA PERSONALITATE/COMPORTAMENT
11
Relația comportament-personalitate poate fi privită fie transversal, ca o relație de
intrepătrundere și influențare reciprocă fie longitudinal, ca un raport ce implică geneza
reciprocă (personalitatea determină un anumit comportament, iar la rândul său modelarea
comportamentului conturează personalitatea).
12
procesele afective care stabilesc raportul subiectiv al individului cu realitatea
înconjuratoare.
procesele reglatorii, motivațional-volitive, care permit realizarea de acțiuni voite în
conformitate cu scopurile stabilite.
Procesele cognitive contribuie la reprezentarea internă a realității și organizarea
acesteia. La baza acestora se regasesc diverse substrate anatomice, si anume:
cortexul cerebral (cortexul prefrontal, cortexul parieto-occipital, cortexul temporal)
cerebelul
amigdala
ganglionii bazali
septul si nucleul bazal al lui Meynert.
Ca atare, la baza unei anumite functii cognitive nu se regaseste o singura formatiune
anatomica, ci numeroase circuite neuronale interconectate, astfel incat nu se poate vorbi de o
arie cerebrala specifica deservind o anumita functie cognitiva.
Procesele cognitive includ mecanismele psihice de prelucrare primară a informațiilor
(senzația, perepția și reprezentarea) si mecanismele psihice de prelucrare secundara a
informatiilor (gandirea, memoria, imaginatia).
Senzația este un act psihic elementar prin care se realizează imaginea singulară a unor
însușiri ale obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare. La acest nivel senzorial se poate
face doar o prelucrare inițială a informațiilor, fiind accesibile doar însușirile izolate ale
obiectelor și fenomenelor.
Percepția reprezintă un salt calitativ față de senzație, realizand nu doar imaginea
ansamblului însușirilor, ci și raporturile temporo-spațiale (actul perceptiv se desfăşoara în
anumite limite spaţiale şi într-un anumit interval de timp).
Perceptia se poate defini in sens larg ca fiind reflectarea subiectiva a realitatii obiective.
Informatiile provenite din mediul interior sau exterior sunt integrate in perceptii care
sunt ulterior transmise cortexului prefrontal unde are loc procesarea cognitiva si apoi alegerea
unui plan comportamental.
Tulburarile actului perceptiv pot fi imprtite din punct de vedere didactic in tulburari
cantitative si tulburari calitative.
Din punct de vedere cantitativ distingem:
13
hiperestezia, care reprezinta o scaderea pragului senzorial ce determina o
crestere a sensibilitatii la excitanţi care pana atunci nu erau percepuţi si care
este trăită ca o impresie de intensificare a senzaţiilor şi percepţiilor.
hipoestezia, fenom invers, de ridicare a pragului sensorial ce are drept
consecinţă scăderea acuităţii senzoriale.
Din punct de vedere calitativ distingem:
halucinaţia, care reprezintă o percepţie falsa in absenta unui stimul senzorial
real.
iluzia, care este perceperea într-o manieră falsă, a unor stimuli senzoriali reali.
agnozia, care apare ca urmare a unui defect de integrare gnozică (de
transformare a excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imagine perceptivă), datorită
lezării centrilor de integrare; se pierde capacitatea de a recunoaşte obiectele
după calităţile lor senzoriale.
Reprezentarea permite accesul la semnificațiile obiectelor, dar nu și interpretarea,
integrarea și elaborarea deciziilor.
Interpreatrea și integrarea semnificației informatiilor care vor permite elaborarea
obiectivelor și adoptarea deciziilor de acțiune, sunt specifice mecanismelor psihice de
prelucrare secundară a informațiilor care sunt reprezentate de gândire, memorie, imaginație.
Gândirea este considerată un proces central al vieții psihice. Activitatea cognitivă
orientează subiectul în situații de viață, contribuind la modelarea comportamentului. Patologia
gîndirii, alături de patologia activităţii perceptive se reflecta prin manifestari comportamentale
anormale si constituie baza tulburarilor din sfera psihiatrica.
Memoria este procesul psihic de întipărire, conservare şi reactualizare a experienţei
anterioare a omului. Ea face posibilă utilizarea informatiilor obtinute din experienţele
anterioare în diverse activităţi psihice şi asigură continuitatea vieţii psihice. Memoria este
implicată în procesele de cunoaştere, învăţare si înţelegere.Compararea informatiilor noi cu
cele preexistente in depozitele mnezice conduce ulterior la elaborarea unui raspuns
comportamental.
Imaginația este procesul psihic de prelucrare, transformare și sintetizare a
reprezentărilor și ideilor, în scopul formării unor noi imagini sau idei. Este un element esențial
al gândirii.
Un alt proces psihic cu rol în determinarea comportamentului este atenția, o funcţie de
reglare a tonusului nervos, ce permite desfăşurarea celorlalte procese psihice. Atenţia
14
orientează activitatea psihică şi, implicit, comportamentul individului în direcţia unor stimuli
relevanţi care joacă un rol important în împlinirea dorinţelor acestuia.
În absența fucționării adecvate a proceselor cognitive (senzații, percepții, reprezentări,
învățare, memorare, gândire, atentie, imaginație) comportamentul se structurază dizarmonic,
acest fapt fiind evident în patologia psihiatrică.
Procesele afective susțin și potențează comportamentul, contribuie la inițierea și
menținerea acestuia. Procesele afective reprezintă o formă de manifestare a atitudinii omului
față de situații de viață, față de realitatea înconjuratoare, atitudine care ulterior stă la baza unui
comportament.
În orice moment al exstenței sale și față de orice aspect al mediului înconjurator,
individul dezvoltă un comportament în funcție de structura sa afectivă. Față de aceeași situație
întalnită, nu doar persoane diferite, dar și aceeași perosană, poate dezvolta reacții
comportamentale diferite.
Procesele afective au energie dinamizantă proprie, putând declanşa un comportament.
Spre deosebire de acestea procesele cognitive trebuie susţinute prin voinţă, neavând un substrat
energetic eficient, pentru a declanşa comportamente.
Afectivitatea deserveste procesele cognitive, oferindu-le energie: orienteaza si sustine
atentia, ajuta perceptia, memoria si gandirea.
Afectivitatea înglobează: stările afective elementare, emoțiile, dispozițiile, sentimentele
și pasiunile.
Procesele motivațional-voliționale reprezintă acea componentă a vieții psihice legată
mai ales de inițierea și susținerea pe termen lung a comportamentului.
Există o strânsă legatură între motivație și afectivitate. Doar atunci când motivația a
devenit suficient de puternică apare conduita emotională. În aceeași masură, există o conexiune
și cu cognitia, deoarece structurarea scopului, a modalităților de atingere a acestuia, sunt
dependente de capacitatea subiectului de reprezentare, învățare sau gândire.
Baza neurobiologica a proceselor motivationale este formata din circuitele neuronale
paralele CORTICO-STRIATO-TALAMO-CORTICALE.
15
Structura anatomica Rol in sistemul motivational
Cortexul frontal Comportamentul motor voluntar si involuntar
Cortexul prefrontal Intervine in luarea deciziilor (utilizeaza ca
neuromediator glutamatul)
Ganglionii bazali(nucleul accumbens Selecteaza prin inhibitii colaterale anumite
si palidul ventral) comportamente dintr-o gama mai variata
Arii corticale de asociatie Stocheaza depozitele mnezice
Hipocampul Procesarea stimulilor in functie de context si accesarea
depozitelor mnezice
Amigdala Procesarea stimulilor in functie de importanta biologica
Hipotalamusul Rol in comportamentele ce au substrat motivational
instinctual (alimentatie, sex)
16
Voința este latura reglatorie a conștiinței, la baza căreia stă intenția și decizia
subiectului. Ea reprezintă activitatea psihică orientată spre atingerea unor scopuri propuse
conștient pentru a căror realizare trebuie depașite anumite obstacole interne sau externe.
Concluzii
17
individului la realitate, atunci luăm în considerare probabilitatea unui comportament
patologic.
Conceptul de normalitate include mai multe norme definitorii :
1. norma statistică– conform căreia o manifestare comportamentală este
considerate normală cu cât este mai frecventă în populația generală, deci mai apropiată de
media statistică ;
2. norma valorică / norma ideală –cuantifică normalitate în raport cu gradul de
asemănare cu un tip ideal care include şi armonizează valorile morale individuale şi pe cele
comunitare; norma ideală este condiţionată de contextul social, istoric, geografic şi cultural.
Din aceasta perspectivă, un comportament este considerat normal atâta timp cât este apropiat
de conduita ideală stabilită de comunitatea dată.
3. norma funcţională– conform căreia comportamentul normal se defineşte prin
măsura în care individual isi îndeplineste obligaţiile şi rolurile ca parte integrantă a
unei comunităţi sociale. Cât timp nu este afectată bunăstarea generală a persoanei și a
grupului social, comportamentul este consideral normal. Conform acestui criteriu,
comportamentul este anormal în cazul în care acesta este maladaptativ, cu efecte negative
atât asupra individului, cât și asupra societății.
4. norma socio-culturală- conform căreia criteriile de stabilire a comportamentului
normal sunt determinate de cultura căreia îi aparține o persoană. Fiecare cultură are anumite
standarde de comportament acceptabil, iar comprtamentul care se abate de la aceste norme
este considerat anormal.
Dintr-o altă perspectivă, definirea comportamentului normal trebuie să țină seama de
prezența unor trăsături precum:
Perceperea adecvată a realității.
Mod echilibrat de a face față cerințelor vieții.
Control voulntar asupra comportamentului.
Acceptarea propriei persoane.
Aptitudinea de a stabilii relații emotionale semnificative.
Productivitate.
Autonomie.
Unitatea personalității.
Ansamblul acestor trăsături contribuie la conturarea unui comportament normal.
18