PAREMIILE

Din cartea Pildelor, citire: (10, 8; 3,13-16)

Pomenirea drepţilor e cu laude, dar numele necredincioşilor se stinge. Fericit e omul care a aflat
înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut ştiinţa; că mai bine e să negustoreşti cu ea decat cu
vistierii de aur şi argint; mai scumpă e ea decat nestematele; împotriva ei nimic din ce e rău nu
poate sta; ea li se descoperă tuturor celor ce i se apropie şi nimic din ce e scump nu-i este
deopotrivă. În dreapta ei stau îndelunga'nzilire şi anii vieţii, în stânga ei stau bogăţia şi slava; din
gura ei se rosteşte dreptatea, ea legea şi mila pe limbă le poartă.

De la Pilde, citire: (10, 32-11,12)

Din gura celui drept picură înţelepciune, dar limba nedreptului va pieri. Din buzele oamenilor
drepţi picură daruri, dar gura necredincioşilor e ticăloasă. Cântarele înşelătoare sunt urâciune'n
faţa Domnului, dar cumpăna dreaptă îi e bineplăcută. Oriunde intră trufia, acolo va fi şi dispreţul,
dar gura celor smeriţi cugetă înţelepciune. Cand drepţii mor, lasă'n urmă păreri de rău, dar pieirea
necredinciosului e grabnică şi veseleşte. În ziua mâniei averile nu vor folosi la nimic, dar
dreptatea va izbăvi din moarte. Dreptatea nevinovatului îndreaptă căile, dar necredinţa se
prăbuşeşte în nedreptate. Dreptatea oamenilor drepţi îi va face liberi, dar nelegiuiţii se prind în
propria lor nimicnicie. La moartea omului drept nu-i piere şi nădejdea, dar lăudăroşenia
necredinciosului îl va face să piară. Omul drept scapă din capcană, iar necredinciosul îi ia locul.
Gura necredinciosului e un laţ pentru cetăţeni, dar priceperea drepţilor aduce spor. În bunăstarea
drepţilor înfloreşte cetatea, dar prin gurile necredincioşilor se surpă. Omul descreierat îi
batjocoreşte pe cetăţeni, dar mintosul le aduce linişte.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire: (4,7-15)

Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihna. Bătrâneţea cinstită nu e cea dată de
lungimea vieţii, ea nu se masoară cu numărul anilor; la om, înţelepciunea e cărunteţea lui şi viaţa
neîntinată îi este bătrâneţea; plăcut lui Dumnezeu, Acesta l-a iubit mutându-l dintr-o lume a celor
păcătoşi; răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe înţelepciunea, ca nu cumva înşelarea să-i
amăgească sufletul; căci vraja răutăţii întunecă ce-i bun şi ameţeala poftei subjugă mintea clară;
desăvârşit devreme, plinirea lui e lunga. Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu, a fost grăbit să plece
din mijlocul răimii. Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic şi nici că-şi bat ei capul cu astfel de
nimicuri, că harul şi îndurarea sunt pentru-aleşii Săi, iar cercetarea, pentru sfinţii Săi.