TEMA 6.

Principiile Dreptului refugiaţilor

Dreptul refugiaților este compus dintr-un șir de norme internaționale, elaborate și adoptate de statele
semnatare în conformitate cu Principiile fundamentale ale dreptului internațional. În procesul de
elaborare a normelor convenționale ale dreptului refugiaților au fost create principii speciale ale acestei
ramuri de drept internațional după cum urmează:

- Principiul non-refoulement (nereturnării),

- Principiul unității familiei,

- Principiul nediscriminării,

- Principiul integrării refugiaților,

- Principiul cooperării cu ONU,

- Principiul naturalizării.

Aceste principii reprezintă temelia raporturilor dintre solicitanții de protecție și organele statului la care
s-a adresat solicitantul. Toate problemele ce iau naștere din raporturile sociale ale instituției dreptului
de azil și a dreptului refugiaților sunt reglementate de principiile speciale pe care le supunem, în
continuare, analizei.

Principiul non-refoulement sau principiul nereturnării este consfințit în articolul 33 al Convenției de la

Geneva privind statutul refugiaților din 1951 și proclamă: ,,1.Nici un stat nu va expulza sau returna
(refouler), în nici un fel, un refugiat spre frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea sa ar fi
amenințate pe motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie
politică.”18 Acest principiu este creat în scopul asigurării protecției atât pentru persoanele care solicită
azil, cât și pentru cele care au obținut statutul de refugiat, întrucât persoanele care părăsesc țara lor de
origine sau de reședință din teama persecuțiilor s-ar putea ciocni fie cu refuzul de a intra pe teritoriul
unui stat, fie cu expulzarea de pe teritoriului statului care le-a acordat statutul de refugiat, mai ales dacă
în statul de primire s-ar produce schimbări radicale ale guvernării. În lipsa unei astfel de garanții - ar oferi
statului de primire dreptul să repatrieze un refugiat în țara sa de origine unde viața sa este pusă în
pericol, iar aceasta duce la încălcarea dreptului la viață consfințit prin articolul 3 al Declarației Universale
a Drepturilor Omului din 1948 și alte norme internaționale.

Principiul nereturnării, consfinţit în articolul 33 al Convenţiei de la Geneva privind statutul

refugiaţilor, prevede ca nici un Stat nu va expulza sau returna un refugiat în teritoriile în
care libertatea sa poate fi ameninţată din cauza discriminarilor de orice fel. Acest principiu
este în curs de dezvoltare ca Jus Cogens, ca o normă obligatorie,în apărarea umanită ții în
primejdie și în pericol

 domenica 30 aprile 2017

Convenţia privind statutul refugiaţilor articolul 33, proclamă “Nici un stat nu va expulza sau returna
(refouler), în nici un fel, un refugiat spre frontierele teritoriilor unde via ța sau libertatea sa ar fi
amenințate pe motive de rasă, religie, na ționalitate, apartenen ță la un anumit grup social sau opinie
politică”.

Este un principiu de actualitate cu caracter urgent, având în vedere fluxul constant de migraţii la care
sunt supuse naţiunile europene. În Italia, în primul rând, principiul nereturnării a dobândit treptat
caracterul de normă imperativă şi obligatorie, prin punerea în aplicare a protocolului adoptat în 1967 de
UNHCR (Înaltul Comisariat ale Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) şi a altor tratate regionale. UNHCR-ul
consideră că principiul nereturnării a dobândit un caracter comun, prin analizarea cerinţele diferitelor
organe internaţionale şi a practicelor puse în aplicare de câtre guvernele individuale, fiind astfel o
normă obligatorie.

Principiul în cauză face legătura cu alte principii cu privire la drepturile omului, cum ar fi interzicerea
practicări de torturi: un individ nu poate fi expulzat, prin urmare, în Statele care adoptă astfel de practici.
Domeniul de aplicare a principiului nereturnării nu prevede limitării geografice: individul nu poate fi
expulzat spre State în care viaţa şi libertatea sa sunt la risc sau spre orice teritoriu unde Statul care îl
persecută are putere şi influenţă.