Pneumatologie
Cãlãuzirea Duhului
Pastor drd. EMIL MEªTEREAGÃ
Lector univ. ITP, Bucureºti
L
ucrarea Duhului Sfânt
în viaþa credinciosului,
ca urmare a Botezului
cu Duhul Sfânt, este esenþialã, nu
doar pentru împuternicirea sa în
învingerea poftelor ºi în manifes-
tarea darurilor duhovniceºti supra-
naturale, ci ºi pentru îndrumarea sau
cãlãuzirea supranaturalã a Duhului
Sfânt.
Cãlãuzirea Duhului Sfânt,
pentru credinciosul penticostal,
reprezintã îndrumarea divinã în
viaþa ºi lucrarea acestuia, în vederea
atingerii þintei urmãrite: mântuirea,
trãirea vieþii noi, în Hristos ºi moºte-
nirea vieþii veºnice. Fiecare credin-
cios trebuie sã înveþe sã primeascã
ºi sã urmeze cãlãuzirea Duhului
Sfânt pentru alegerile pe care le are
de fãcut în viaþa de credinþã.
În procesul creºterii duhovni-
ceºti în cãlãuzire, credinciosul tre-
buie sã ºtie care sunt premisele
cãlãuzirii Duhului Sfânt în propria-i
viaþã, sã se deprindã sã audã vocea
lui Dumnezeu ºi sã înveþe sã urmeze
cãlãuzirea divinã.
Premisele cãlãuzirii Duhului
Sfânt pentru credincios sunt:
- Pãstrarea þintei sau a obiecti-
vului duhovnicesc;
- Renunþarea la cãlãuzirea dupã
împrejurãri;
- Deprinderea de a asculta
vocea lui Dumnezeu;
- Acceptarea consecventã a
cãlãuzirii.
4 Cuvântul Adevãrului
Cãlãuzirea
Sfânt în viaþa
credinciosului
credinciosului
Pãstrarea þintei sau a obiecti-
vului este esenþialã pentru
cãlãuzirea Duhului Sfânt. Obiec-
tivul urmãrit de credincios este
mântuirea, trãirea vieþii noi, în
Hristos ºi moºtenirea Împãrãþiei lui
Dumnezeu. Oricât de mult s-ar
diversifica trãirea creºtinã, fiecare
credincios trebuie sã umãreascã
aceastã þintã. Alegerile pe care
creºtinul cãlãuzit de Duhul Sfânt le
face îl conduc spre aceastã þintã.
Creºtinul care cautã cãlãuzirea
Duhului Sfânt fãrã a avea aceste
obiective nu o va avea niciodatã,
„Cãci Tu eºti
Stânca mea,
Cetãþuia mea,
ºi, pentru
Numele Tãu,
mã vei povãþui
ºi mã vei
cãlãuzi.”
Psalmul 31:3
deoarece fiecare îndrumare a
Duhului Sfânt conduce spre þinta
menþionatã ºi abdicarea de la aceastã
þintã, înseamnã pierderea cãlãuzirii.
În viaþa creºtinã, ca ºi în oricare alt
domeniu, cãlãuzirea trebuie sã aibã
loc spre o anume þintã, fapt pentru
care, creºtinul trebuie sã-ºi defi-
neascã ºi sã înveþe sã-ºi pãstreze cu
ardoare þinta cereascã.
În cãlãtoria spiritualã, creºtinul
este ispitit sã urmãreascã þinte
lumeºti: influenþã, renume, poziþie,
câºtig financiar, aprecierea oameni-
lor etc. Din momentul în care s-a
fixat pe astfel de obiective, creºtinul
nu mai poate beneficia de cãlãu-
zirea Duhului Sfânt. Din acest
motiv, rugãciunea pentru cãlãuzirea
Duhului Sfânt trebuie sã fie:
Doamne, cãlãuzeºte-mã sã aleg
drumul care mã duce spre þinta
cereascã. Spre deosebire de
aceasta, creºtinii se regãsesc deseori
cerându-i Domnului cãlãuzire pen-
tru o anumitã alegere, fãrã a fi inte-
resaþi dacã alegerea fãcutã îi con-
duce spre Împãrãþia lui Dumnezeu.
Cãlãuzirea dupã împrejurãrile
vieþii se manifestã în viaþa creºti-
nului fie ca oportunism, fie sub
forma refuzului de a urma voia lui
Dumnezeu, datoritã dificultãþilor ºi
obstacolelor întâmpinate. Un cre-
dincios oportunist este unul care
socoteºte orice drum deschis ºi uºor
sau orice împrejurare favorabilã ca
fiind calea lui Dumnezeu pentru
viaþa sa.
Nu aceasta este însã imaginea
biblicã a cãlãuzirii divine. Israel a
refuzat sã porneascã la cucerirea
Canaanului datoritã fortificaþiei
Ierihonului, argumentând cã nu
Domnul i-a cãlãuzit pânã la acel
punct, ci a fost o greºealã a lui Moise.
Deºi aveau înainte un obstacol de
netrecut, din perspectiva umanã,
Dumnezeu l-a îndrumat pe Moise
pe acest drum ºtiind cã intervenþia
Sa va trece poporul ales spre Canaan.
Trecerea drumului spre Canaan
peste obstacole „prea mari” pentru
a fi depãºite de poporul Israel se
observã foarte evident, în întreaga
istorie a Pentateuhului (Împotrivirea

Faraonului, Marea Roºie, absenþa
apei ºi a hranei în pustie, ºerpii
veninoºi etc). În ciuda acestora,
poporul urma cãlãuzirea lui
Dumnezeu, prin Moise, motiv
pentru care nu a putut fi oprit de
acestea. Nu se petrec la fel lucrurile
în situaþia în care poporul a refuzat
sã înainteze pentru cucerirea
Ierihonului. Dimpotrivã, refuzul de
a urma cãlãuzirea divinã a avut
drept consecinþã rãtãcirea în pustie
pentru 40 de ani a poporului Israel,
timp în care cei care s-au opus
cãlãuzirii au pierit.
Acest fel de cãlãuzire se repetã
la revenirea poporului Israel din
robia babilonianã. Dumnezeu a
dat viziunea reconstruirii Templului
ºi a rezidirii zidurilor Ierusalimului
lui Neemia, Ezra, ºi Zorobabel. Din
pricina epuizãrii materialelor ºi a
finanþelor ºi din pricina amenin-
þãrilor popoarelor din jur, Israel a
întrerupt reconstrucþia, socotind cã
a fost o greºealã începerea ei.
Profeþii Hagai ºi Zaharia transmit
reproºurile Domnului pentru lipsa
de încredere în El a poporului ºi
reafirmã faptul cã nu pe baza
resurselor proprii ºi nici pe baza
numãrului ºi a puterii lor i-a trimis
Domnul în aceastã misiune, ci pe
baza puterii ºi a abundenþei care vin
din El ºi de la El. (Hagai cap. 1, 2 ºi
Zaharia cap. 4.)
În Evanghelii observãm
eforturile Mântuitorului de a-i
convinge pe ucenicii Sãi cã a venit
în lume pentru o misiune precisã ºi
calea pe care aceasta va fi îndepli-
nitã este moartea pe cruce, în urma
Pneumatologie
acuzaþiilor false aduse de iudei. Cu
toate acestea, pentru majoritatea
ucenicilor moartea Domnului a adus
dezamãgire, la gândul cã Isus, fie
nu era Mesia cel aºteptat, fie a greºit
în cãlãuzirea pe care a urmat-o.
Autorul Epistolei cãtre Evrei afirmã
contrariul: Isus a suferit crucea ºi a
dispreþuit ruºinea deoarece a
urmãrit þinta bucuriei salvãrii
oamenilor din moarte ºi pãcat (Evrei
12.1-2).
Nici apostolii nu au fost scutiþi
de obstacole, deºi au pornit cãlãuziþi
de Duhul Sfânt în împlinirea sarcinii
încredinþate de Domnul lor. De
altfel, înainte de plecarea Sa, Isus i-
a prevenit cã aceasta se va întâmpla,
dar i-a ºi asigurat cã nu vor putea fi
opriþi din lucrarea lor deoarece
(continuare în pag. 11)

Tabletã geantã literaturã creºtinã ºi, totuºi, la un control de la poarta

Visul
Fiind în facultate, am fãcut doar douã luni armatã, dupã
care puteam primi livretul militar. Eram într-un batalion de
studenþi în ultimul an de studii (1953), cantonat la Bârlad.
Stagiul consta din cursuri, antrenamente ºi aplicaþii, închein-
du-se cu un examen.
Eram împreunã cu un coleg de la Creºtini dupã Evanghelie,
Sandu Mãianu, cel mai bun student de la Facultatea de
Pedologie ºi printre cei mai remarcaþi din toatã trupa. Eram
amândoi la începutul pocãinþei, în dragostea dintâi ºi nu
concepeam sã nu avem pãrtãºie cu Domnul ºi unul cu altul,
chiar ºi în armatã. De aceea, ne întâlneam seara, fãrã sã ºtie
nimeni, la gardul batalionului ºi zilnic aveam cel puþin un sfert
de orã de program: citirea unui text biblic din Noul Testament
(în limba francezã), pe care-l purta Sandu în buzunarul de la
bluza militarã, o cântare în doi, recitarea (memorarea) unui
verset biblic, o meditaþie însoþitã de o întâmplare (pildã) ºi,
bineînþeles, douã rugãciuni, la început ºi la sfârºit. Fãrã sã ºtim,
eram supravegheaþi, cãci se cunoºtea faptul cã suntem
„sectanþi”.
În timpul orelor de curs, pe mãsura inspiraþiei, alcãtuiam
schiþe de predici ºi, câteodatã, compuneam versuri ºi cântãri. În
acea perioadã a avut loc nunta lui Sandru Trandafir cu Geta ºi
pregãtisem o nouã cântare - „Ruga mirelui” pe care intenþionam
s-o cânt chiar eu la nuntã, dar nu am putut pleca din unitate.
Într-o duminicã am fost învoiþi amândoi ºi am mers
îmbrãcaþi în uniformã la serviciul divin din Biserica Creºtinilor
dupã Evanghelie din localitate, unde am predicat de la amvon.
Nu þineam seama cã informatorii marcau prezenþa noastrã în
locuri nepermise pentru militari, cu atât mai mult pentru viitorii
ofiþeri.
Într-o noapte am avut un vis semnificativ. I-am povestit
fratelui meu de credinþã visul, în care se fãcea cã aveam într-o
unei instituþii militare nu s-a observat ce aveam la mine ºi am
trecut fãrã probleme. I-am spus lui Sandu ºi tãlmãcirea mea:
„Probabil cã ne sunt cenzurate scrisorile, dar nu vom avea de
suportat repercusiuni”. De fapt, îi trimisesem prin poºtã lui
Trandafir o felicitare cu cântarea de nuntã ºi la aceasta mã
gândeam.
Chiar în ziua aceea avea sã se întâmple ceva deosebit. A
fost convocat la apel tot batalionul ºi s-au strigat numele noastre
– al meu ºi al lui Sandu, cerându-ni-se sã mergem la dormitor în
timp ce toþi ceilalþi au rãmas pe loc.
Ofiþerul politic a venit cu noi în dormitor ºi a început
percheziþia. Întâi la lucrurile lui Sandu, unde nu a gãsit Noul
Testament. Apoi a venit rândul meu, care mã rugam cu
înfrigurare. Aveam o grãmadã de manuscrise „creºtine” steno-
grafiate, pe care le þineam sub saltea. Acolo s-a dus în primul
rând ofiþerul ºi a cãutat. Numai cã eu le scosesem cu o zi înainte
(ceea ce informatorii nu ºtiau) ºi le pusesem într-o geantã cu
douã despãrþituri. Într-una erau rufele nespãlate: ciorapii ºi
batistele iar în cealaltã despãrþiturã teancul de foi cu
stenograme (ceea ce ar fi putut sã dea de gândit).
Colegii pârâcioºi, informatorii, vãzuserã de-a lungul vremii
cum puneam sub saltea tot ce scriam dar n-au prins momentul
când le-am schimbat locul, tocmai pentru cã în câteva zile se
încheia stagiul ºi începeam sã-mi pregãtesc bagajul.
Ofiþerul a controlat în continuare, vãdit supãrat cã nu a
gãsit nimic compromiþãtor sub saltea, trecând la cufãr ºi, în
sfârºit, la geantã. Eram pregãtit pentru orice, dar când sã-i arãt
dupã rufele murdare ºi cealaltã parte a genþii, ofiþerul, scârbit, a
rostit un mulþumesc neobiºnuit de aspru ºi a plecat.
Întorcându-mã în front, i-am spus lui Sandu: „Nu a gãsit
nimic. Acesta a fost visul, abia acum l-am înþeles”.
În aceeaºi zi am luat tot materialul scris ºi l-am îngropat
undeva pânã la eliberare, mulþumind tot timpul Domnului
pentru izbãvirea minunatã. CRISTIAN

Cuvântul Adevãrului 5