7

_________________________________________________________________________________

Capitolul I

-1-
E D U C A Ţ I A.
CONCEPT ŞI SENSURI, FUNCŢII ŞI FORME
Conf. univ. dr. MIHAI MIRCESCU

OBIECTIVE CONCEPTE-CHEIE

- Definirea şi redefinirea con-ceptului de - Educaţie;

educaţie din va-riate perspective;
- analiza funcţiilor esenţiale ale
educaţiei;
- corelarea formelor educaţiei şi
abordarea sistemică func-ţională.
- funcţia cognitivă a educaţiei;
- funcţia praxiologică a educa-ţiei.
- funcţia axiologică a educaţiei;
- educaţia formală;
- educaţia nonformală;
- educaţia informală.

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE

Educaţia este procesul prin care se realizează "dezvoltarea în on a întregii

perfecţiuni pe care natura sa o comportă" - cum o defineşte marele filozof german
Imanuel Kant (1724-1804). Din această sintetică definiţie decurg câteva idei preţioase
pentru orice pedagog:
- un enorm optimism pedagogic - încrederea în ceea ce natura (dumnezeirea) a
sădit ca germene de perfecţiune, genialitate în ficare om;
- rolul extraordinar al educatorului - acela de a descoperi acel sâmbure de cristal,
pe care are datoria să-l scoată la iveală şi să-l şlefuiască până la strălucirea diamantului;
- dezvoltarea perfecţiunii nu-l exclude din formulă şi proces pe educator, care se
desăvârşeşte în procesul educaţiei.
Prefigurând funcţiile esenţiale ale educaţiei, pedagogul polonez Bogdan
Suchodolski definea scopul/sarcinile educaţiei prin prima acestora: "Sarcina educaţiei
nu este doar de a face ca oamenii să fie din ce în ce mai apţi să dezvolte civilizaţia pe
care au creat-o, ci şi de a-i învăţa să trăiască în cadrul acesteia ca în propria patrie
umană."

Diverse interpretări ale termenului "educaţie"

Educaţia a fost şi este definită prin prisma unor teorii filozofice, psihologice,
pedagogice sau sociologice, din variate puncte de vedere:
- behavioriştii (E. Thordike, J. Watson etc.) definesc educaţia drept "modelarea
formelor comportamentale";
- psihanaliştii consideră educaţia ca un proces terapeutic pentru viaţa psihică a
individului dominat de instictul sexual;
- sociologii (E. Durkheim etc.) atribuie educaţiei ca funcţie esenţială "socializarea
treptată a tinerei generaţii" sau o consideră ca pe un "mijloc pentru menţinerea
continuităţii sociale a a vieţii" (J. Dewey);
8
_________________________________________________________________________________

- pragmaticii (J. Dewey) apreciază educaţia drept o "adaptare continuă şi

cumulativă a individului la mediul său, cât şi adaptarea progresivă a omenirii", "o
dezvoltare inteligent condusă a posibilităţilor propriei experienţei";
- psihologii (J. Piaget) interprezează educaţia drept "transformarea conştiinţei
psihologice a individului în funcţie de ansamblul relaţiilor colective, cărora conştiinţa
comună le atribuie o valoare oarecare";
- culturaliştii (Ralph Linton etc.) consideră educaţia ca un transfer de valori din
cultură şi civilizaţie către individ;
- filozofii (I. Kant) consideră educaţia drept "izvorul întregului bine în lume";
- personaliştii (R. Dottrens etc.) apreciază rostul educaţiei drept "deplina înflorire
a personalităţii umane";
- funcţionaliştii (E. Claparède ş.a.) pun accentul pe funcţia educaţiei de a
"dezvolta procese mentale în funcţie de rolul şi utilitatea lor în viaţa practică";
- cognitiviştii (Mircea Miclea, Elena Joiţa, Jean Castermans) consideră că
"mecanismele interne ale cunoaşterii nu se realizează adecvat decât dacă individul este
pus în situaţia reală de a rezolva probleme reale şi de a lua decizii pe măsură" - ori
aceasta este o condiţie esenţială a eficienţei şi calităţii educaţiei.

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI

Complexitatea devenirii şi desăvârşirii omului ca OM impune educaţiei

îndeplinirea a cel puţin trei funcţii esenţiale: funcţia cognitivă; funcţia praxiologică;
funcţia axiologică.
Din fiecare funcţie pot fi derivate cel puţin câte trei atribuţii vizând atingerea unor
obiective specifice. Ilustrative, în acest sens, sunt corelaţiile dintre funcţii, obiective şi
competenţe, după cum urmează:

Funcţiile
educaţiei
Cognitivă: Homo cogitus
- culturalizare;
- informatizare;
- raţionalizare
("dezvoltarea unei
metode critice de
gândire" - J. Dewey)
Praxiologică: Homo faber
- instrumentalizare
(tehnologizare);
- profesionalizare, spe-
cializare, calificare;
- integrare socio-pro-
fesională şi în mediu
(educaţie ecologică).
Obiective
(pentru a crea, Competenţe/ achiziţii
a realiza, dobândite
a se exprima)
Savoir (a şti)
- A educa înseamnă a comu-
nica o învăţătură, a forma
sensibilitatea şi judecata, a
trezi imaginaţia creatoare.
- A-l înarma pe om pentru a-i
permite să trăiască într-un
univers în acceleraţie, în-
seamnă a-i da, odată cu cu-
noştinţele indispensabile,
entuziasm, luciditate şi curaj"
(Gaston Berger)
Savoar faire(a şti să facă)
- Educaţia este acea recon-
strucţie sau reorganizare a
experienţei care se adaugă la
interesul experienţei anteri-
oare şi care măreşte capaci-
tatea de a dirija evoluţia ex-
perienţei care urmează (J.
Dewey)
 9
_________________________________________________________________________________

Obiective
Funcţiile (pentru a crea, Competenţe/ achiziţii
educaţiei a realiza, dobândite
a se exprima)
Axiologică: Homo estimatus Savoir être (a şti să fii OM)
- socializare; - A educa pe om să se simtă
- conştientizare indivi- fericit, îndeplinind acte şi
duală, socială, civică, funcţii ce duc la fericirea ge-
juridică etc.; nerală - iată culmea artei de a
- moralizare (etico-reli- educa." (Ion Găvănescu)
gioasă).

FORMELE EDUCAŢIEI

În procesul complex şi dinamic al educaţiei s-au structurat trei forme de bază, în

raport de factorii instituţionali sau noninstituţionali implicaţi în procesul de educaţie,
precum şi de tipul de relaţii instituite în cadrul procesului (instituţionale, oficiale -
impuse după criterii artificiale: alfabetice, vârstă, sex etc.), relaţii bazate pe comunitate
de interese, aptitudini, opţiuni, afinităţi; relaţii ocazionale. Aceste forme sunt: educaţia
formală, educaţia nonformală şi educaţia informală.

Trăsături şi interrelaţii între formele educaţiei

Educaţia formală ( din latinescul "formalis" - "organizat oficial") este un proces

intenţionat, sistematizat, în cadrul instituţiilor şcolare, pe baza unor planuri, programe,
manuale, orarii şi evaluări; de către un corp profesoral specializat; cu obligativitate şi
gratuitate.
Educaţia nonformală (din latinescul "nonformalis" - în afara formelor
instituţionalizate, cu destinaţie expresă educaţia şi instrucţia) reprezintă ansamblul
acţiunilor neşcolare, structurate într-un cadru instituţionalizat, dar situat în afara şcolii
(extraşcolar, paraşcolar, perişcolar), prin instituţii tradiţionale (familie, organizaţii,
instituţii de artă şi cultură precum muzee, cluburi etc.), care au caracter opţional, pe
bază de interese.
Educaţia informală (din latinescul "informalis" - "spontan, incidental") are un
caracter difuz, spontan prin efectele vieţii cotidiene (strada, cartierul, magazinele,
mijloacele de transport în comun etc.).
Educaţie formală

Educaţie nonformală

Educaţie informală

În ce priveşte relaţiile dintre formele educaţiei, imperativele societăţii

contemporane sunt reprezentate de realizarea unei conexiuni între acestea, precum şi de
recunoaşterea diferitelor achiziţii prin alte forme de educaţie decât cele formale. În acest
sens, nu este lipsită de semnificaţie schimbarea titulaturii Ministerului Învăţământului în
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului , ca organism menit să asigure
10
_________________________________________________________________________________

armonizarea influenţelor educative ale tuturor factorilor instituţionali, guvernamentali

sau nonguvernamentali incidentali etc.

APLICAŢII

1. Interpretaţi diferite definiţii date educaţiei apelând la tratate de pedagogie

(sensuri, semnificaţii, implicaţii).
2. Comentaţi şi argumentaţi sensurile şi accepţiunile educaţiei din următoarele
proverbe, cugetări definiţii despre educaţie [7]:
- Scopul educaţiei umane va fi, deci, să lumineze inteligenţa asupra idealurilor
vieţii omeneşti, să exercite voinţa asupra emoţiilor şi instinctelor şi să formeze astfel o
judecată morală şi o voinţă autonomă, stăpână pe sine, care să călăuzească tineretul
către moralitate. (Nicolae Moisescu, "Cultivarea minţii cu ajutorul biologiei").
- Când educăm pe individ pentru societate se presupune că îl educăm şi pentru
fericirea lui. (C. Harly, "Pedagogie generală").
- O educaţie a descoperirii active a adevărului este superioară unei educaţii care
constă doar în a-i dresa pe subiecţi pentru a vrea prin acte de voinţă prealabil
conturate şi a şti prin adevăruri pur şi simplu acceptate. (Platon, "Statul/Republica).
- Scopul educaţiei nu poate fi altul decât acela de a pregăti pe individ pentru o
viaţă completă. (G. G. Antonescu, "Herbert Spencer şi pedagogia utilitaristă").
- Numai educaţia poate să ne mântuiască de barbarie şi sălbăticie. (G. Fichte,
"Cuvântări către naţiunea germană").

BIBLIOGRAFIE

1. Claparède Edouard, Educaţia funcţională, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1973.

2. Dewey John, Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1992.

3. Dewey John, Trei scrieri despre educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1977.

4. Joiţa Elena, Educaţia cognitivă, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

5. Miclea Mircea, Psihologie cognitivă, Editura Gloria SRL, Cluj-Napoca,

1994.

6. Tudoran Dimitrie, Individualitate şi educaţie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1974.

7. x x x - Proverbe, cugetări, definiţii despre educaţie, Editura Albatros,

Bucureşti, 1978.