Scriitori români

1. Mihai Eminescu: Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-
lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din
nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece
copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de
mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura.

Poezii:

a) „Ce te legeni?...”: Poezia Ce te legeni..., de Mihai Eminescu, este o creaţie lirică, întrucât
Eminescu îşi exprimă în mod direct sentimentele de dragoste pentru natură, starea de melancolie
provocată de scurgerea ireversibilă (într-un singur sens, fără întoarcere) a timpului, principalul mod
de expunere fiind descrierea.Poezia Ce te legeni... face parte din tema de inspiraţie folclorică a liricii
eminesciene.Această creaţie lirică ilustrează imaginea şi sentimentele codrului, personificat, aflat la
sfârşitul anotimpului toamna, aşteptând cu tristeţe apropiata iarnă. Se sugerează, astfel, starea de
melancolie a eului poetic cauzată de trecerea ireversibilă a timpului, care este ilustrată prin
succesiunea anotimpurilor toamnă-iarnă, ce lasă codrul fără frunze, fără păsări, fără viaţă .

b) „Floare albastră”: Poezia Floare albastră, de Mihai Eminescu, fundamentează motivul

poetic al „florii albastre”, întâlnit la romanticii europeni pentru a ilustra sentimentul de dragoste sau
chipul iubitei, precum şi tendinţa de proiectare a iubirii în infinit. Deşi nu s-a găsit nicăieri o
însemnare făcută de Eminescu privind preluarea acestui motiv literar, George Călinescu susţine că
este imposibil ca poetul român să nu fi avut cunoştinţă de existenţa acestuia în literatura germană, cu
care a intrat în contact în timpul studiilor de la Viena şi Berlin. Poezie romantică Floare albastră face
parte din tema iubirii şi a naturii, dar, spre deosebire de alte poezii erotice, această creaţie este
înnobilată cu profunde idei filozofice, care vor ajunge la desăvârşire în poemul Luceafărul. Imaginarul
poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specific eminesciană, a cărei
interpretare implică reflectarea sensibilă a iubirii, stare emoţională proprie potenţialului cuplu de
îndrăgostiţi, care se profilează într-un viitor nedefinit, prin funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor şi
fonemelor

c) „O, Rămâi”: Poezia „O rămâi” de Mihai Eminescu, publicată pentru prima oară în
„Convorbiri literare”, în numărul din 1 februarie 1879, scoate în evidență comuniunea eului liric cu
natura, pe care acesta a simțit-o lăuntric încă din anii copilăriei. Pădurea poate fi văzută ca o mamă
protectoare care-l înțelege, îl ocrotește, îl cheamă și-l înveselește cu universul ei misterios și plin de
vrajă. Opera este alcătuită din șapte strofe, cu mărimea de șapte-opt silabe, rimă încrucișată
imperfectă (rimează doar versul doi cu patru) și ritm trohaic. Creează o muzicalitate tipic
eminesciană.Titlul exprimă în două cuvinte chemarea puternică a codrului. Imperativul rămâi,
accentuat prin interjecție, stăruie pe ideea respingerii despărțirii.Chemarea nu primește un răspuns,
deoarece creatorul nu mai este în măsură să mai înțeleagă glasul vrăjit al pădurii, așa cum se
întâmpla în anii copilăriei. Amărăciunea și neputința omului matur au luat locul uimirii și fericirii din
ochii copilului, care nu mai poate întoarce timpul înapoi.
2. Ioan Slavici: Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la
Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al
doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.

Nuvele:

a) „Moara cu noroc”:“Moara cu noroc” este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un

moment de referinta in evolutia prozei noastre. Slavici este unul din stralucitii reprezentanti ai
realismului obiectiv in litaratura noastra, un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a
picta mediul social si de a crea tipologii complexe.Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative,
consecintele nefaste, pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra
destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si
amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie .

b) „Popa Tanda”: Nuvela începe prin ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul
dascălului Pintilie din Butucani, „bun sat şi mare”, cu oameni înstăriţi. De la început, este precizat
spaţiul acţiunii, satul Butucani, timpul fiind numai presupus, probabil a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Părintele Trandafir învăţase carte multă şi cânta foarte frumos în strană, vorbea „drept şi
cumpănit”.După moartea tatălui său, el a ajuns preot în satul Butucani, dar pentru că era cam aspru,
mult prea cinstit şi prea direct în a spune lucrurilor pe nume, oamenii s-au simţit deseori jigniţi de
vorbele lui spuse „de-a dreptul, prea verde-făţiş”. Sătenii au mers la protopop şi la episcopie ca să-şi
arate nemulţumirea, aşa că părintele Trandafir a fost mutat de la Butucani la Sărăceni, pentru „buna
înţelegere între credincioşi”. Părintele avea o nevastă şi doi copii, însă o stare materială precară, de
aceea îi era atât de greu „să sară din Butucani la Sărăceni”

c) „Gura satului”: Încă de la începutul romanului, familia Martei, mai ales tatăl, este foarte
afectată de gândul că satul ar putea gândi ceva urât sau greșit. Gura satului este prezentă și atunci
când Marta dansează cu Toderica, la petrecere, și cu toții sunt convinși că între ei este ceva mai mult
decât amiciție. Mihu, tatăl Martei, de asemenea, nu a fost de acord atunci când fiica lui a vrut să-și
anuleze nuntă, pentru că s-a gândit ce s-ar fi putut vorbi despre familia sa. Nu dorea sub nicio formă
să-și mărite fata cu miron, pentru că acesta era doar un simplu oier, pe când Toderica aparținea unei
familii cu un potențial social mai ridicat. Pentru el era mai importantă gura satului decât fericirea
propriei fiice. Nuvela se învârte în jurul dragostei și a căsătoriei dintre Marta și Miron. La sfârșit, după
reîntoarcerea oierului în sat, acesta hotărăște să-i dezvăluie lui Mihu dragostea pentru Marta și să o
ceară în căsătorie. Cu toții sunt convinși că Mihu nu va accepta și se va simți umilit din cauza
oamenilor care se aflau la bâlci, a satului, însă el își da seamă cât au suferit atât el, cât și familia lui, și
se hotărăște să nu se împotrivească dorinței Martei.

3. Ion Luca Caragiale: Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova,
astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist,
pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă.
Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.
A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

Comedii:

a) ”O noapte furunoasă”: O noapte furtunoasă este o comedie a moravurilor de mahala,

ilustrând aspecte sociale şi psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri şi
„ambiţuri” de familişti, cu nelipsitul triunghi conjugal, o lume; pe care Caragiale a iubit-o cu patimă:
„Mă înnebunesc după evenimentele de senzaţie, vesele sau funebre, parade, accidente, crime,
sinucideri, scandaluri... [...] îmi trebuiesc dimineaţa cum deschid ochii ştiri palpitante, dacă nu
adevărate, măcar... altfel. Dezminţirea for seara mă mâhneşte peste măsură şi nu mă pot mângâia
decât a doua zi cu o născocire şi mai şi”. Principalul mijloc artistic de realizare a acestei comedii este
comicul de situaţie, alături de care se manifestă şi comicul de limbaj, comicul de nume, comicul de
caracter şi comicul de intenţie.

b) „O scrisoare pierdută”: Opera literara “O scrisoare pierduta” se inspira din

evenimentele politice ale anului 1883, este jucata pe scena in 1884 si publicata in 1885. Opera
apartine genului literar dramatic si este o comedie de moravuri de tip clasic. Fiind destinata
reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste aploarea timpului
si a spatiului de desfasurare a actiunii. Actiunea comediei este plasata in “capitala unui judet de
munte, in zilele noastre.” adica la sfarsitul secolului al 19-lea, in perioada campaniei electorale, intr-
un interval de trei zile. Actiunea este plasata in actele 1 si 2, in anticamera lui Stefan Tipatescu, actul
al treilea in sala cea mare a Primariei, iar ultimul act in gradina lui Zaharia Trahanache.Scena initiala
din actul 1 (expozitiunea) prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda, care citesc ziarul lui Nae
Catavencu “Racnetul Carpatilor”, si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea detinerii
scrisorii de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic principal si constituie
intriga comediei. Convingerea sotului inselat ca scrisoarea este o plastografie si temerea acestuia ca
Zoe ar putea afla de “machiaverlacul” lui Catavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea (aparenta
sau reala) a lui Zaharia Trahanache si calmul sau contrasteaza cu zbuciumul amorezilor Tipatescu SI
zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv si contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.

c) „Conu leonida față cu reacțiunea”: Subintitulata „farsa intr-un act", piesa se

desfasoara in decorul modest al unei odai de mahala bucuresteana. Conu Leonida, pensionar, in
virsta de saizeci de ani, „in halat, in papuci si cu scufia de noapte", sta de vorba (obiectul
discutiei: viata politica) cu Efimita, consoarta lui.Virsta respectabila nu i-a diminuat pofta de a-
si etala insusirile, pe care e gata sa le puna in serviciul unei eventuale republici. imbaliinitul,
acum, „politician", a inlocuit tribuna si beraria cu ambianta conjugala si auditoriul de
circumstanta cu nevasta. Seara de seara, ca intr-un ritual, Leonida cedeaza „fandacsiei"
megalomane cu incredintarea ca nimic nu e definitiv pierdut pentru el. Lichtenberg avanseaza
opinia ca laudarosenia fata de nevasta este o meteahna a barbatului dintoldeauna: „ exista mai
multe obligatii conjugale; dintre care femeia o are si pe aceea de a lasa in grija sotului ei si sa-si
laude insusirile, erezindu-le implicite si inliinindu-l doar pe ici pe colo cu bunul ei simt.., Sotia
Irelmie sa-si indeplineasca in fiecare seara datoria conjugala si sa asculte palavrele barbatului
ei" (Aforisme, Univers, 1970, p. 196).Lauda de sine a conului Leonida se configureaza intr-un
portret de „republican" nepotolit, iar coana Efimita, stimulind obsecvios balivernele, are
umorul de a-l intelege, din datorie conjugala, cu indulgenta femeii de mult mature. invins de
somn si de vise, cuplul adoarme pentru ca, dupa un timp, sa se trezeasca intr-o neasteptata
noapte, invadata de un zgomot infernal, nedelinibil. Amestec de melodrama „misterioso",
„detunaturi de pusca", „chiote surde", „salva si strigate", zgomotul cumuleaza atributele unui
monstru, cu glas straniu, ambiguu, agresiv; e un „rinocer" avant la lettre. Tentativa de a-i stabili
identitatea (zgomotul demareaza in forta, se retrage un moment, destul pentru a-i da ragazul
conului Leonida sa brodeze teoria ..fandacsiei", pe baza careia si „nimica misca", ca apoi sa
revina intr-un inspaimintator crescendo), asadar tentativa decriptarii zgomotului determina
conotatii divergente. Ce va sa zica larma care se aude malefic in odaia unde s-au baricadat
inspaimintati conu Leonida si consoarta? Este ea semnul unei revolutii, semnul unei petreceri
sau al unui scandal? Toate aceste conotatii se si produc, diferentele dintre ele explicindu-se prin
distanta la care se afla personajele de sursa zgomotului (distanta fizica) si gradul lor de
receptare (distanta intelectuala). Unele il aud, altele il vad, ultimele il fac. Cea dintii apartine
cocoanei Efimita; ea aude prima zgomotul si in cbip firesc, surprinsa in puterea noptii, il leaga
de conversatia din ajun cu bataiosul sau boboc.