XXXL

CONFERINTA LA UNIVERSITATEA DIN ORADEA / FACULTATEA

DE ISTORIE ( 26 mai 2010 )

Securitatea nationala si cultul tradarii la romani.

Afacerea Pacepa
de gl. brg. (r) Aurel I. Rogojan

Zilele trecute, spunandu-i mentorului meu ca am sa fiu azi aici,

pentru a raspunde interesului Dumneavoastra fata de o problema axiologica
fundamentala – aceea a granitei, adeseori voit induse ca inselatoare, dintre
eroism si tradare – mi-a fost relatata urmatoarea intamplare :

La o sesiune de lectura din dramaturgia istorica a lui Paul Everac,

avand relativ aceeasi tema, tradarile in istoria romanilor, un reputat
academician si erudit om de cultura, a conluzionat : „ undeva intr-o tara,
elita culturala a natiei nu mai contenea sa proslaveasca conducatorul si sa-i
inalte atatea ode de preamarire, incat atunci cand au fost epuizate resursele
de expresie literara, muzicala, plastica si figurile de stil hiperbolice, au
inceput sa-i scrie numele cu majuscule. Toatea acestea, pana intr-o zi de joi,
pentru ca sambata sa-i fie scrise cu litere mici chiar si initialele numelui si
prenumelui… ``

Ca popor format in unul din creuzetele fierbinti ale istoriei, avem

calitati de exceptie, dar si defecte in compensatie. Ce nu avem insa, este
forta de a ne lua in serios slabiciunile si de a le depasi prin valorificarea
inteligenta a punctelor forte. In etnologia noastra vom descoperi ca ne-am
numit viciile, daruri. Romanii nu au vicii, ci daruri : al betiei, al curviei, al
lenei s.a., iar fapte reprobabile, precum bataia, capata sorginte divina - „i-
am tras o sfanta bataie”`.

Si tradarii i s-a spus, in graiului nostru mai vechi, HICLENIE”(*, un

sinonim neaos pentru masca zeului „IANUS”, dar care in polisemantismul
limbii te mai poate duce cu gandul la darul sau arta disimularii, la viclenia ca
expresie a inteligentei native.

___ *)Hiclenie este vechi un vechi temen românesc pentru ceea ce azi numim trădare
sau chiar înaltă trădare.Intrigile, comploturile, alianţele contra Domnului, ca şi trădarea
făţişă la vreme de război cădeau toate sub incidenţa hicleniei..

1
 Granita dintre tradare si eroism este o chestiune de referinte axiologice.
Ceea ce inseamna ca tradatorii unora pot fi eroii altora.

Tradarea, fiind o crima de natura politica, la scara istorica tradatorii de

ieri sunt printre liderii de azi, iar tradatorii de azi, pot fi printre liderii de
maine… Dar, aceasta rasturnare de valori nu schimba natura faptei, iar
faptuitorul devine, pentru totdeauna, un om lipsit de libertate. Cand cineva
ia decizia sa tradeze, aceea este ultima sa decizie ca om liber. Din acel
moment el s-a vandut, mai intai pe sine, acceptand sa devina un simplu
instrument in mana unei tabere adverse patriei si poporului pe care le - a
renegat.

Tradarea, a fost considerata, chiar de la aparitia, in epoca antica, a polis-

urilor grecesti, cea mai grava dintre crimele impotriva cetatii, faptasii fiiind
pedepsiti cu moartea si confiscarea averii , iar descendentii si
rudele tradatorilor erau definitiv excluse din viata comunitatii.
(*Hiclenia se pedepsea în general cu moartea, mai rar cu surghiunul, şi întotdeauna cu
exproprierea, în ciuda faptului că nici pravilele şi nici obiceiul pământului nu prevedeau
că pentru vina cuiva ar răspunde penal membrii familiei vinovatului. Acuzaţia de hiclenie
insemna ca o pecete pe toţi membrii masculini ai familiei pentru mai multe generaţii )

Odata cu aparitia tiraniilor, a despotismului medieval sau, a monarhiilor

si a dictaturilor din epoca moderna, tradarea cetatii/ patriei a fost asimilata
lipsei de loialitate fata de capul statului . Odata cu punerea semnului de
identitate, intre conducator si patrie , incepe si istoria politiei politice de stat,
care nu va disparea decat odata cu statalitatea. (*Fara exceptii notabile, toti care
sau pretins in mod demagogic ca sunt conducatori democrati, iar lumea nostra e plina
de ei, acestia sunt deja corupti de putere, se comporta ca niste tutori ai natiunii, vor ca
poporul sa defileze, iar ca sa nu aiba dureri de cap cu economia, o pun sub protectorat
international.)

Ca instituie juridica a dreptului penal, tradarea deschide seria

infractiunilor din primul capitol al partii speciale din toate codurile penale,
fiind definita, in esenta, ca fapta de a intra in legatura cu o putere straina,
in scopul de a suprima ori stirbi oricare dintre atributele prin care este
definit statul in primul articol al Constiutiei, prin actiuni de:

• provocare de razboi contra tarii sau de inlesnire a ocupatiei militare

straine;
• subminare economica sau politica a statului;

2
 • aservire fata de o putere straina;
• ajutare a unei puteri straine pentru desfasurarea unei activitatii
dusmanoase impotriva sigurantei statului.

Infractiuni specii ale tradarii : tradarea prin ajutarea inamicului,

tradarea prin transmitere de secrete .

Faptuitori ai tradarii nu pot fi decat cetateni romani sau persoane fara

cetatenie domiciliate pe teritoriul Romaniei. Daca faptele sunt savarsite de
cetateni straini, ele sunt incriminate ca „actiuni dusmanoase contra statului”
sau „spionaj”, dupa caz.

In toate variantele infractiunii, pedeapsa este detentiunea pe viata sau

inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

In materia activitatii serviciilor secrete, institutia juridica a tradarii

are drept consecinta determinarea scopului , functiilor si clasificarii acestora
in servicii de informatii sau de spionaj si servicii de contrainformatii sau de
contraspionaj. Desigur, pot exista si nuante.

Serviciile de informatii sau de spionaj culeg informatii prin mijloace

interzise de lege, in care scop cauta si persoane care pot fi determinate sa
tradeze. Deci statele, au structuri specializare care, prin mijloace
clandestine, exploateaza vulnerabilitatile la tradare si creaza tradatori.
Aceasta este ratiunea de a fi a serviciilor de spionaj.

Serviciile de contraspionaj blocheaza accesul la informatiile clasificate

ca secrete de stat si depisteaza spionii, care, cel mai adesea, daca nu s-a
ajuns la incalcarea legii, sunt lasati sa creada ca-si indeplinesc misiunile.

Tehnologia spionajului pentru determinarea tradarii este intotdeauna

disimulata si subtil exercitata, astfel incat, pentru oameni de o constructie
caracteriala fara principii, convingeri si sentimente solide, provocarea
tradarii poate fi la fel de tentanta precum ispita irezistibila a pacatului
originar.

Desigur ca nu asa se pune problema in cazul profesionistilor din lumea

serviciilor secrete. Acestia stiu foarte bine la ce se angajeaza si care sunt
consecintele.

3
 Cand eram pe bancile Colegiului “Samuil Vulcan” din Beius, am
invatat ca stramosii nostri si-au aparat glia cu eroism, n-au râvnit niciodata la
ce nu le apartinea, iar de la Burebista la Ceausescu era doar o evolutie,
românii mostenind de la daci si de la romani, cele mai alese virtuti. Apoi,
peste numai cativa ani, intrat in lumea informatiilor secrete, aveam sa
constat ca una este mitologia istorica si rolul ei in edificarea unei constiinte
nationale si cu totul alta este realitatea unei natiuni romane permanent
inselate si tradate, ramase inafara locului , pe deplin meritat, in concernul
popoarelor europene.

Nimanui nu i-a trecut prin cap, fireste, ca ceea ce scriu istoricii, sau
macar unii dintre ei, n-ar fi adevarat. Însa socul este coplesitor când afli ca,
pe lânga cele invatate de la dascalii pe care i-ai respectat ori venerat, istoria
noastra este, în fond, si un lung sir de tradari, de ajutare a inamicului pe
câmpul de lupta, de alte fapte, care de care mai odioase si mai nerusinate,
mai lipsite de onoare si de dragoste de tara, de tratate si întelegeri încalcate,
nu numai de catre români, de murdare compromisuri, dictate doar de
dorinta de a obtine ori uzurpa puterea si de a o mentine cu orice pret .

Eroi dintre cei mai merituosi, domnitori cu dragoste de tara, personaje

ilustre implicate în propasirea neamului, merita respectul si recunostinta
noastre, însa imaginea lor nu se poate sa nu fi fost amestecata si într-o
fapta necugetata, degradanta, de la regicid la înlaturarea miseleasca a
adversarului, chiar daca acesta era sot/sotie, fiu/fiica, tata/mama, ruda ori nu,
fara exceptie, mai ales daca le ameninta puterea. Despre o judecata dreapta ,
facuta de justitie, a celor ce amenintau puterea, nici nu poate fi vorba, pana
dupa Cuza.

Exista tentantia sa se exagereze ca nicaieri în lume, în afara de Asia

poate, popoarele nu si-au ucis ori alungat cu mai multa pofta conducatorii,
de la Burebista pâna la Ceausescu. De asemenea, ca nicaieri in lume, din
nou cu exceptia unor neamuri asiatice, mârsavia nu pare sa fi ajuns în sfere
atât de înalte ca în spatiul etnogenezei noastre .

Adevarat este ca nici Istoria romanilor nu face o exceptie in cadrul istoriei

popoarelor de pe întreg pamântul. Orice istorie, a oricarui popor o vom
studia, vom afla despre tot felul de nelegiuiri, tradari, sau decadere a
moravurilor{: Babilonul a fost vazut ca tarfa tarfelor. Imperiul persan a
cazut in mana a 30.000 de machedoni datorita tradarilor si venalitatii
satrapilor. Egiptul a cunoscut lungi perioade de decadere morala, politica,

4
sociala si economica. Ce sa mai vorbim de Cartagena unde se exterminau
copiii pe banda rulanta. Biblia este si ea plina de crime si faradelegi. Roma
s-a fondat cu talhari si ucigasi si a pierit lamentabil sub loviturile hoardelor
barbare. Istoria Europei medievale, moderne si contemporane este sufocata
de crime si de tradari. Statele Unite stau pe un munte de cadavre si pe doua
oceane de imoralitate. La fel si China, Japonia si multe alte neamuri si-au
scris istoria cu sange. }

Istoria romanilor nu putea face nici ea exceptie {si ne este darnica cu

exemple:

• hiclenirea si hainirea sfetnicilor, deseori chiar a domnilor;

• sotii de voievozi, si nu numai, disparute pentru a face loc altora, drept
este ca nici ele nu s-au lasat "mai prejos", (vezi sotiile Movilestilor );
• surori si frati care se omoara pentru tron/mostenire/avere sau îsi trimit
copiii cu buna stiinta la moarte, si nu este vorba de Brâncoveanu aici;
• uriase sume de bani publici dosite si ramase în buzunare proprii;
• în lipsa curajului, pârâciuni la toate "portile".

Fel de fel de "facaturi" pe care istoria nu le mai poate descâlci în vecii

vecilor:

• asasinarea lui Mihai si Tudor, se pare, caz unic, cu acordul

generalilor proprii;
• pierderea unor teritorii mostenite de la stramosi fara a se trage macar
un foc de arma, teritorii locuite de fratii nostri;
• armistitiul cu sovieticii, urmat de ocuparea militara abuziva, fara
razboi, a arealului national;
• evenimentele din decembrie 1989 …

Dar parca nimic nu doare mai mult decât:

• tradarea lui Decebal de catre apropiati,

• razboirea lui Stefan cu Tepes si cu Iancu de Hunedoara, binefacatorii
sai,
• atacarea lui Matei Basarab de catre Vasile Lupu
• rusinarea Doamnei Movila de catre turci fara ca macar un palos
moldovean sa iasa din teaca.

5
 • Dubla tradare a lui Cantemir (Dimitrievici l-a vandut pe
Brancoveanu turcilor; are chipul pe bacnota de 1oo de ruble
transnistrene)
• permanenta gâlceava a celor din fruntea treburilor tarii.

Lista aceasta ar putea continua… }

Cand privim in oglinda istoriei, nu putem , asemenea carturarilor

poporanisti, nu putem sa nu ne întorcem cu fata spre taranul nostru de
pretutindeni si dintotdeauna, indiferent de natie si religie, pentru a-i aduce,
cu evlavie, un prinos de recunostinta fiindca, nestiut de nimeni, a zidit cu
plugul si cu turma, singurele arme cu care se cuceresc si stapânesc teritorii,
un neam si o tara în pamantul careia sa ne gasim vesnica odihna .

Problemele noastre actuale si grave sunt ca, astazi, nu mai avem tarani,
ca scoala a devenit un poligon de exersare a tirului razboiului informational
asupra traditiilor si elementelor fundamentale ale identitatii nationale, ca am
devenit o societate care consuma fara sa produca, ceea ce antreneaza o
circulatie monetara anormala, de natura a stirbi ori suprima suveranitatea
deciziilor politice si a pune tara sub protectorat international. Intre
asemenea consecinte si ceea ce legea defineste a fi legatura de la cauza la
efect in cazul tradarii, exceptia, daca ar exista, nu ar face decat sa intareasca
regula.

Oricine s-ar întreba de ce manualele, cursurile şi chiar lucrările

academice ocolesc cele mai multe dintre asemenea evenimente, omiţând
prezentarea completă, corectă, clară, categorică a greşelilor, a gafelor, a
păcatelor noastre ?

Din cât se cunoaşte, a omite e sinonim cu a minţi şi nimeni nu poate

folosi, fără grave consecinţe în timp, minciuna în educaţie. Oricine percepe
aici un semn al neputinţei de a recunoaşte bărbăteşte nişte păcate, de care,
mai devreme sau mai târziu, fiecare cetăţean se va lovi, căci lipsa unei
judecăţi drepte şi cinstite cu noi înşine ne-a afectat şi ne afectează asemenea
unui blestem.

Nici un observator atent nu poate să nu ajungă la concluzia că istoria

noastră a constituit principalul cap de pod în îngenuncherea românilor, un
popor nesupus, mereu cârtitor, călăuzindu-se mai mult după propriul interes
decât după lege şi ordine, tradiţionalist şi conservator, greu de educat şi de

6
instruit, dar cu atât mai uşor de manipulat din cauza rămăşiţelor mentale
gentilice. Cu toate că a avut vecini mai mult ori mai puţin ostili, răul ni l-am
făcut şi ni-l facem, mai întotdeauna, singuri, caci: “ Toporul fara coada ,
nu doboara padurea !”

De vulnerabilitatile de caracter au profitat cu vârf şi îndesat imperiile

din jur, mai cu seamă noua putere născută la Răsărit după 1917, de
astă dată în mod grosier, de-a dreptul frustrant, prin adevăraţi "cai troieni"
năimiţi de bolşevici (unii spun cu argintii din Tezaur !). Sunt mulţi si unii
încă activi, prin numeroasele lor progenituri, ajunse sftetnici de taina, cu
chip de lilieci, prin cotloanele puterii de la Bucuresti. Nu merita sa le fie
numele luat in seama !

Momentul 1918 reprezinta prima mare ( dar nu completa ! ) victorie a

romanilor impotriva tradarii intereselor nationale. Cel mai puternic şi
sănătos curent al vremii de până la 1918, conform căruia puterea poate fi
generată doar de unire, temeiul înfăptuirii singurei patrii pe care au avut-o
vreodată Românii (1918 - 1940) a biruit impotriva tuturor celor a caror
principala grijă, singura teamă "de la origini până în prezent" ale imperiului
de la est, ale celui otoman, ale celui habsburgic şi ale altora au fost ca nu
cumva românii să aibă o patrie unică, adevărată şi puternică unde să trăiască
pentru vecie "într-un cuget şi o simţire".

După mulţi, chiar dintre compatrioţi, nici nu am fi meritat-o, nefiind încă

maturizată conştiinţa unităţii de neam şi de ţară.

Am intrat intr-un nou mileniu. Si acesta ne găseşte din nou

dezbinaţi, dezarticulaţi, pe acelaşi drum al transformărilor şi al
"tranziţiei", fără un proiect strategic national de toti asumat.

Toate acestea, pentru ca romanii, ca şi strămoşii lor de altfel, sunt

percepuţi de alţii ca o ameninţare.

Romanii nu pot fi supusi decat dezbinati, iar arma eficienta a

dezbinarii este tradarea !

Cultivarea cultului tradarii este dovedita, cel putin in realitatea

ultimilor 20 de ani, prin prezentarea si impunerea in perceptia opiniei
publice, ca exemple civice de urmat (“trend-setter”-i), tocmai de catre
“prietenii Romaniei”, doar a celor care au excelat in tradarea valorilor

7
romanismului, in tradarea patriotismului de buna factura, adepti ai
colaborationismului cu adversarii fiintei noastre nationale.

In schimb, oameni de bun simt, adevarati iubitori de glie si neam au fost

si sunt proiectati pe veci la stalpul infamiei.

Recent ne-a venit o noua dovada a faptului ca suntem o natie cu

tradatori cu staif. Generalul Stanculescu si-a deschis gura, incetand sa mai
ramana filozof, si a confirmat actul tradarii lui Ceausescu, adica a aceluia
care l-a creditat pentru calitatea de aparator “manu militari ” al Romaniei.

El, in loc sa ne apere tara, caci aceasta era misiunea sa, a intrat in
legatura cu reprezentantii unor puteri straine, a conlucrat cu agenti ai
serviciile de informatii straine, in asa zisa defavoare a lui Ceausescu, dar se
vede treaba, dupa 20 de ani, ca toti tradatorii au actionat de fapt impotriva
Romaniei, care a fost vanduta apoi la kilogram pe un leu.

Sa avem macar satisfactia ca azi, cel putin teritorial, Romania exista

intre frontierele dinainte de `89 si asta pentru ca, iata nu o zice tradatorul de
Pacepa, ci, Stanculescu, la pachet cu “eliberarea din tirania lui
Ceausescu” era vizata si ”eliberarea de sub tirania romanilor” a
anumitor teritorii, ce urmau apoi intr-o prima faza sa fie
internationalizate (pe model Kosovo) si apoi “reinglobate in diverse
spatii cu traditie istorica…”

Afacerea Pacepa
Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna
calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua
decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou”
i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de
partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.

Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua

notiuni distincte. “Defectorul” ( dezertorul ) este un termen de jargon
profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de
tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence
d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de
tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand
cu anii`50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa
incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de

8
tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de
informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori
armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care
savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea,
“defectori”.

In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul

unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere
doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple
si de adancime :

• un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii

sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur,
admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au
cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea ;
• un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului
de securitatea al partii adverse;
• un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost
racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se
impune prudenta si un regim special;
• un agent care, apparent, s-a predat si reuseste sa castige incredere,
pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii
care l-a adoptat.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A.,

din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare
a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori.
Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire
diplomatica la Roma ), care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul
Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea
Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un
agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector
se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum
numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului
ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel,
contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate
cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar
spionajul sovietic aveau cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale
natiunii americane.

9
 Clasificarea defectorilor : dezertori la inamic, fugari din tara, pe loc ( in
obiectiv – Mircea Raceanu ), iar dupa motive - voluntari, cointeresati,
santajati.

In ceea ce priveste, “tradarea” si “eroismul”, etichetele sunt relative si

rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele
aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor
axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti sunt
tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion
erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate
Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la moarte de englezi pentru
tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe
marcile postale. Pacepa nu face parte din aceasta categorie de tradatori si
spioni .

Tradarea se judeca moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice

dominante sunt cele de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii
de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta
crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea.
Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului
regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii
inlaturate. Pacepa nu face parte nici din aceasta categorie de tradatori
conspiratori.

De la cele spuse, fac exceptie mercenarii si tradatorii din vocatie, in ale

caror vene, in loc de sange, curge serul conspiratiei permanente si
impotriva tuturor. Asemenea aventurieri fara de neam si tara sunt numerosi,
iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Este categoria
pentru care Pacepa, probabil ca avea minimul punctelor necesare
calificarii, dar nu face parte nici din clubul rau famat al mercenarilor
fara patrie , intotdeauna la dispozitia oricaror servicii de spionaj , pentru
a le servi, dar si trada, in egala masura.

Moral, tradarea se judeca prin prisma relatiei antagonice dintre “bine”

si “rau”, precumpanind cauzele care determina tradarea. Etic, tradarea este o
anatema irevocabila.

Cauzele pentru care Pacepa a tradat, parasindu-si intempestiv patria, pe

care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii, pentru a se preda unei puteri
straine, dintr-o alianta politico-militara declarata inamica Romaniei si

10
impotriva careia a luptat cu convingere – dovada fiind gradele militare,
functiile si onorurile, pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului,
cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne, nu au avut nimic in
comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de partidul
comunist, ori impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva,
Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena
Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica a raspandit-o cu ardoare in
intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri
academice.

Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie

in convingerile sale morale ori ideologice, atunci de ce a facut pasul ?

Circumstantele deciziei lui Pacepa de a mai trada, inca odata,

Romania aveau antecedente in timp. Daca la inceputul anilor `50, cand
Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman, din inalt “ucaz”,
Romania s-a aflat sub “cisma sovietica” si altfel nu se putea, ulterior,
cand a inceput desovietivizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru,
reprezentau “importanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.

De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978,

Ceausescu l-a destituit pe Doicaru din fruntea spionajului,
retrogradandu-l ca ministru al turismului.

Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de

Comandant al Armatei I-a Sud, si trecut in rezerva, pentru a fi numit ca
adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae
Militaru. Un alt general, (V. I . ) a fost scos din structurile operative
ale Armatei si numit la conducerea Centralei “Canalul Dunare-Marea
Neagra”.

Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa

credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un
semn rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte,
deoarece in momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada
fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea
unui profesionst onest.

Sef al spionajului a fost numit, generalul-locotenent (doua stele)

Alexandru Danescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne
pentru pompieri, penitenciare , servicii administrative si inzestrare.

11
Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a
inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situatiile
financiare, legalitatea deconturilor in valuta, care anterior chiar daca le
intuise vulnerabile, nu a avut la indemana si toate elementele de
control .

Nu a fost nevoie decat de inceperea verificarilor, fiindca imediat

adevarul a fost scos la iveala : un mecanism rapace al coruptiei,
patronat de Pacepa, inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea
afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu complicitati
arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice, cum ar fi
continentele australe, dar si Europa. Doicaru si Pacepa au adus
prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor
mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii
erau lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau
integrati unor retele criminale specializate in escrocherii intrenationale.
Asa de exemplu, s-au exportat mii de tractoare in Africa, in barter cu
bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a.
Tractoarele au fost depozitate in conditii precare de paza, fiind furate
intregi, ori demontate. Bumbacul a disparut din plantatii inainte de a fi
receptionat, parcelele din paduri, alese pentru exploatare, au fost
literalmente “rase”, arborii de cauciuc secatuiti. (Asta se intampla
cand Vestul era interesat in independenta economica a Romaniei,
fata de Moscova si i-a finantat dezvoltarea.)
Acoperirea unor asemenea “tepe”, trase cu complicitatea si prostia
”consilierilor speciali” Doicaru si Pacepa, presupunea o “omerta” la
nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa
o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor. Nu
plateau nici agenti straini, ci ofereau “mici sau mai mari atentii unor
tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere,
deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea
partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. “ O
logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat.

Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de

serviciile pretinse de “prietenii” sus-pusi, fie ca se inspira din
frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si
prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii.

12
Fraudele comise prin dispozitii abuzive in administrarea si gestionarea
resurselor valutare, avand ca destinatie apararea securitatii nationale,
au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile
prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai
mult, lucrurile ajunsesera si la cuunostinta lui Ceausescu, care a dat
rezolutie de cercetare.

In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de

Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan de
odgoanele din plasa coruptiei, iar Pacepa, in perspectiva unei anchete,
care sa se finalizeze prin deferirea sa justitiei militare, urma sa fie
destituit.

In momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare a

cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru
al guvernului, care - i era indatorat, o chemare de urgenta in R.F.
Germania din partea concernului Fokker, ca persoana unica agreata
pentru tratativele in vederea achizitionarii licentei unui avion scurt si
mediu curier, ce urma a fi produs in Romania

Esecul personal in aceaste negocieri, pentru al caror succes se

angajase in fata lui Ceausescu, a fost inca o cauza determinanta a
dezertarii si tradarii. El s-a combinat in afacerea Fokker cu un
prieten, escrocul international, Rolf Spitra, despre care voi mai
aminti in cele ce urmeaza.

Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane
pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu
a fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel, a primit
vestea proasta : “A venit aprobat ”. A inchis telefonul fara sa mai
spuna ceva. In aceasta situatie, apeleaza la prietenul si “agentul “
sau Rolf Spitra, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii
al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania,
cu solicitarea de a-i facilita predarea. Spitra l-a condus la baza militara
unde se afla acest comandament. Ajuns in baza americana, unde
nimeni nu-l cunostea si nici chiar cuvantul lui Spitra, care l-a introdus
in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul
militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. Acesta a fost chemat sa-l
identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul
Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.

13
 Maniera in care a procedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o
un agent al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de
lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita si trebuie
sa paraseasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un
plan special, un sistem de legatura si este “extras”, nu lasat sa se
descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si
agentiile de informatii militare exista o adevarata rivalitate.

K.G.B-ul al carui om Pacepa era, posibil chiar inainte de a fi recrutat

in Securitate, l-a “extras” din Romania in S.U.A., din cel putin
doua motive : avea nevoie de el in Vest, iar la Moscova nu era posibil
si nici nu le era util. Puteau sa-l faca disparut, pur si simplu, dar nu
obtineau nici-un beneficiu. La acel moment, cei carora le-a folosit , in
mod real , si au tras un maxim profit din lovitura primita de
Romania, ca urmare a tradarii lui Pacepa, au fost inamicii rosii ai lui
Ceausescu si nu americanii, chiar daca si acestora le-a venit foarte
bine sa descarce de informatii un cunoscator al multora dintre
vulnerabilitatile si predispozitiile inaltei nomenclaturi de la Bucuresti
si nu numai.

Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani,

arata ca “defectorul” Pacepa a fost tratat cu precautia necesara
tinerii cat mai departe a unui cal troian.

Faptele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente si

solide. Mai mult, desi au fost facute publice, nu au fost contrazise, nici
macar cu contraargumente analitice, in lipsa altor fapte, care sa probeze
contrariul.

Chiar din momentul preluarii primului sau post in Directia de

Contrasabotaj, Pacepa a intrat in atentia si grija sefului grupului
consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile sau
ordinul de incadrare.

Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul

anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major
Pacepa era atasat cauzei Uniunii Sovietice, considerand o tradare a
acesteia faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin sa se
ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in Campia
Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere

14
 marcajele locurilor unde se efecuasera prospectiunile, iar hartile si
documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de
catre Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai
contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in
posesia secretului si a dovezilor ca “tovarasii sovietici sunt mintiti si
inselati prin ascunderea zacamintelor”, asa ca a procedat potrivit
propriei constiinte . Urmarea a fost aceea ca seful consilierilor
sovietici , generalul Saharovski, a dat buzna in cabinetului ministrului
de interne, Alexandru Draghici, amenintandu-l ca-l impusca, daca nu
pune la dispozitie informatiile privind amplasamentele zacamintelor,
pentru ca “Sovrompetrol” sa treaca la exploatarea lor. Ministrul
Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de securitate Titu,
cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceiasi zi :
locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei.
Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi
sefului consilierilor rusi. Dar Pacepa a fost promovat la serviciile
externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea, in pofida unor
evenimente profesionale negative in care rolurile sale au ramas, pana
astazi, in “noaptea si negurile” spionajului .
Sovieticii au avut grija sa ajunga la Nicolae Ceuausescu informatia ca
americanii au un agent important, la varf, in apropierea sa. Ofiterul din
garda personala, A.D. a fost de fata cand Ceausescu i-a spus lui
Pacepa : “Pacepa, vezi ca rusii mi-au spus ca aici la noi, la nivel inalt,
in cercul nostru este cineva care ne tradeaza americanilor . Ai grija si
ocupa-te personal de aceasta problema. “ . “ Am inteles, asa voi face
tovarase comandant suprem !’’, a fost raspunsul lui Pacepa. Peste o
saptamana, Pacepa a disparut, iar trei zile dupa aceea Ceauausescu nu
a mai putut scoate un cuvant de suparare.

Comentariu : Mesajul transmis lui Ceausescu a fost raspunsul

Moscovei la situatia disperata in care se afla agentul sau Pacepa. El
trebuia sa se predea americanilor, iar Ceausescu sa creada ca Pacepa
era importantul agent in legatura cu care rusii il avertizasera.

Anterior, cu ani buni iniante, superiorul sau direct, generalul Nicolae

Doicaru a fost informat, atat de rezidenta spionajului militar in R.F.G. ,
cat si de catre contraspionaj, ca Pacepa fusese recrutat de sovietici si
infiltrat in agentura serviciului de contraspionaj vest-german.
Reinhard Ghehlen ar fi incercat sa-l paseze americanilor. Stia el de ce !
Apoi, trei linii informative, aparent independente, induc ideea

15
 colaborarii lui Pacepa cu C.I.A. Cine si de ce avea nevoie de aceasta
diversiune, decat cineva care miza pe dezactivarea unui agent al rusilor.
Acesta poate fi si motivul pentru care Doicaru ignora semnalarile. Mai
mult isi informeaza colaboratorul ! (*Comentariu Ghehlen: Ghehlen era seful
B.N.D-ului – Serviciul de Informatii al R.F.Germania, dar fusese unul dintre cei
mai buni sefi din spionajul militar al lui Hitler. A condus Servicul de Informatii al
Grupului de Armate Est, fiind cel mai bun specialist in problemele U.R.S.S. si ale
tarilor satelite. Dupa razboi, americanii l-au folosit vreo patru- cinci ani, dupa care
a fost numit seful spionajului vest-german, ramanand in functie pana in 1968. Un
om care a fost un stalp al puterii lui Hitler, a fost foarte bun pentru americani…
Apropo de oceanele de imoralitate pe care sta America . )

Doicaru si Pacepa aveau in comun foarte multe. Asa de exemplu, la ordinul

lui Ceausescu, urmare a solicitarii lui Tito, ei au organizat asasinarea a doi
disidenti sarbi, ale caror cadavre au fost livrate Belgradului.

Doicaru si Pacepa s-au folosit de informatiile privind presupusa

colaborare a lui Pacepa cu C.I.A, pentru a demonstra usurinta cu care
contraspionajul poate fi intoxicat cu informatii false, declansand o rafuiala
soldata cu numirea la conducerea contraspionajului a unui general loial lor.
Ulterior, Pacepa va proceda la intoxicarea contraspionajului, punandu-l
pe piste false circa 5 ani (1973-1978), pentru a-l deturna de la
programul de dezactivare a agentilor reali ai K.G.B-ului in Romania.

Pacepa a fost incadrat in securitate la recomnadarea unor prieteni din

K.G.B. ai tatalui, care apartineau filierei sovieto-evreisti
cominterniste, care facea jocurile in Romania la inceptul anilor
1950. In pofida faptului ca nu indeplinea criteriile “de dosar”. Tatal
sau fusese exclus din partid, tanarul Pacepa cochetase cu Y.M.C.A. ,
frecventase medii ale unor reprezentante diplomatice occidentale, avea
educatie tipic mic burgheza s.a. Dar daca rusii l-au recomandat, atunci
pesemne ca toate acele lucruri nepermise unui viitor membru al
securitatii le-a facut ca agent al lor. Generalul Saharovski, seful
consilierilor sovietici, se referea la Pacepa, ori de cate ori se ivea
prilejul, ca la un model de urmat.

Se incearca o paralela intre Pacepa si colonelul polonez Ryszard

Kuklinski. Colaborarea acestuia din urma cu serviciile speciale americane
nu a constat în vorbe goale:
• Colonelul polonez a furnizat în cei zece ani de "acţiune" circa 42.000 de pagini
cu informaţii militare, majoritatea aparţinând Tratatului de la Varovia, scrise în
limba rusă. Documentele tranferate CIA-ului conţineau date despre consfătuirile

16
 secrete ale Tratatului, deciziile organizaţiei, funcţionarea şi dislocarea trupelor
sovietice, sistemele de armament de înaltă tehnologie ale URSS, planuri cincinale
strategice ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia etc.
• La 13 aprilie 1980, Ryszard Kuklinski a predat americanilor un document
privind organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu
statele occidentale.
• La 4 decembrie acelaşi an, colonelul Kuklinski a prezentat CIA-ului planul de
invadare a Poloniei de către trupele sovietice în vederea înăbuşirii mişcării
Solidaritatea. Informaţiile sale au fost confirmate de observaţiile sateliţilor militari
americani, care au înregistrat mişcări de trupe spre Polonia.

Cum URSS-ul avea propria reţea de spionaj în Statele Unite, până la urmă s-a aflat că
la Varşovia exista o "cârtiţă". Statul Major General al armatei poloneze a început o
anchetă, iar cercul suspecţilor se apropia tot mai mult de Kuklinski. Aflat în pericol să
fie deconspirat, colonelul R. Kuklinski i-a anunţat pe americani la sfârşitul lunii
octombrie 1981, cerând să fie "extras". A ţinut neapărat să fie evacuat împreună cu
soţia şi cei doi copii, îngreunând operaţiunea CIA-ului, care nu era dispus să rişte
transferul familiei sale într-o ţară necomunistă. În cele din urmă, americanii au
acceptat condiţiile, evacuând familia Kuklinski.

Cazul colonelului Ryszard Kuklinski a fost comparat de unii cercetători şi

publicişti cu "dezertarea" generalului Ion Mihai Pacepa, în 1978. Pacepa însuşi se
compară în ultimii ani cu militarul polonez, mai ales după reabilitarea acestuia de către
guvernul de la Varşovia.

Ryszard Kuklinski a trădat Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi nu Polonia, iar

gestul său a fost o formă de protest daţă de ocupaţia sovietică.
În cazul Pacepa această ipoteză poate fi exclusă, întrucât la data dezertării - 1978 -,
România avea o bună imagine în ţările democratice, fiind considerată o "minune a
Estului" , prin politica faţă de URSS adoptată de către Nicolae Ceauşescu.
Tocmai din această cauză, unii istorici şi ofiţeri ai serviciilor secrete consideră
suspectă "fuga" lui Pacepa, mai ales că el se afla în relaţii destul de apropiate cu
familia Ceauşescu. Nu sunt putini cei care văd "mâna" KGB-ului în această
"afacere", conisderându-l pe generalul dezertor agent sovietic, trimis în Occident să-l
compromită pe Nicolae Ceauşescu, care stătea în "coasta" Moscovei.

Aşadar, în vreme ce Kuklinski a furnizat timp de zece ani documente deosebit de

importante ale Tratatului de la Varşovia, majoritatea în limba rusă, Pacepa nu a riscat
nimic. A dezertat si tradat când a simţit că era în "cădere liberă", apoi , i s-a construit
un soclu, de la ale carui dimensiuni sa para invaluit in aura eroismului .

Este oricui evident : Ryszard Kuklinski a contribuit la influentarea

fundamentala a raportului de forte dintre O.T.V si N.A.T.O., lispind
O.T.V. de avantajul surprizei strategice militare.

17
 In schimb, Pacepa, judecat dupa alegatiile din “Orizonturi rosii”, ar
fi putut sa satisfaca apetenta de cancanuri si barfe politice a unora
dintre locatarii Casei Albe. De altfel, el nici nu a avut acces la
informatiile care priveau spatiul S.U.A.

Aurel I. Rogojan

IDENTITATI STRICT SECRETE

PE URMELE LUI PACEPA

Dialog cu un om care nu exista

Istoria serviciilor secrete de pretutindeni abunda de

exemple privind punerea in executare a sentintelor de
condamnare la moarte pronuntate de justitie impotriva
tradatorilor refugiati pe teritoriul altor state si sub a caror
protectie se aflau. Exista, de asemenea, o bogata cazuistica in
care tradatorii au fost rapiti si adusi, in colete diplomatice sau
in alte modalitati, in tarile pe care le-au tradat, date fiind, pe
de o parte, exigentele infaptuirii justitiei, iar, pe de alta parte,
interesele serviciiilor de securitate de a clarifica, pana in cele
mai mici detalii, circumstantele si consecintele actelor de
tradare, precum si pentru a fi de luare aminte celor care ar fi
avut intentii sa se puna in slujba unor puteri straine.

Putem vorbi chiar si de un top al serviciilor secrete care si-

au facut o regula din prinderea si pedepsirea tradatorilor
fugari, denumiti, cu totul impropriu, “defectori”. Asa de
exemplu, serviciile speciale israeliene nu concept sa inchida
vreun caz de spionaj-tradare fara aducerea in Israel a
tradatorului fugar. La fel si in ceea ce priveste recuperarea
agentilor proprii condamnati de statele impotriva carora au
actionat. Nu conteaza care sunt aceste state. Maiestria cu care
au fost concepute operatiunile de inselare a vigilentei
protectorilor tradatorilor si ingeniozitatea solutiilor de aducere
a vinovatilor in Israel au devenit “suport de curs” in marile scoli

18
de spionaj si contraspionaj ale lumii. Desigur, cu mult inaintea
aparitiei serviciilor israeliene, Ohrana, Ceka, NKVD-ul, K.G.B-ul
in Rusia, TEWU in China, au excelat si ele in asemenea
operatiuni.

Romania are,la randul ei,o lunga si nefericita experienta a

tradarilor de tara,din care,din pacate, nu s-au desprins inca
suficiente concluzii si invataminte pentru prezent si viitorime.

In Centrala Serviciului Extern al Securitatii a existat un

Grup Operativ Special de Actiune Acoperita Externa,
care avea misiunea pregatirii punerii in aplicare a sentintelor
definitive de condamnare la moarte, pronuntate de justitie.

Ofiterii care au facut parte din acest grup au identitatile

strict secrete. Ei sunt “oameni care nu exista”… Prilejul de a
avea astfel de interlocutori este cu totul exceptional. In cele ce
urmeaza, vom prezenta dialogurile avute cu “un om care nu
exista”. Asemenea tuturor cazurilor de “oameni care nu
exista” si interlocutorul nostru a fost acoperit cu mai multe
nume de cod, dintre care a ales, pentru a se prezenta
cititorilor, pe cel mai preferat : “Tiberiu Cenadeanu “

A.R.: - Domnule Tiberiu Cenadeanu, in a doua jumatate a

anilor `8o stiu ca v-ati ocupat incidental si de o reevaluare a
situatiei tradatorilor Romaniei aflati sub protectia puterilor
straine, pentru ai caror arginti si-au incalcat juramantul de
credinta. Ati inaintat atunci sefului Departamentului Securitatii
Statului si un “album“ cu cei in cauza. Mai retineti care era
numarul lor si in ce interval de timp savarsisera actele de
tradare ?

T.C. : - Da… Erau cateva zeci de tradatori, din randul

fostilor cetateni romani care, aflandu-se in interes de
stat in alte tari, “au trecut de partea inamicului”.
Lumea era atunci divizata in doua sisteme politice si
doua aliante militare, situate pe pozitii ireconciliabile,
fiecare dintre parti calificand astfel asemenea fapte.
Perioada avuta in vedere incepea in anii`50 si se incheia
cu cel mai recent caz de tradare …

19
A.R. : - Din ce categorii de ocupatii proveneau tradatorii ?

T.C.: - Aveam o ierarhie a prioritatilor de care ne

ocupam cu precadere. Personalitati publice importante
din domenii strategice, fosti conducatori de institutii,
cercetatori, inalti ofiteri din armata, asa zisi detasati in
ministerele si sectoarele economice in legatura cu
apararea, care au fost racolati de servicii de spionaj
pentru a intra in posesia secretelor detinute. Ponderea
nu era reprezentata, asa cum s-a incercat a se acredita,
de fosti ofiteri din Serviciul Extern al Securitatii.
Aceasta categorie nu detinea cele mari secrete, din care
puterile straine sa obtina avantaje strategice,
economice ori tehnico-stiintifice. Consecintele tradarii
lor se limitau, cel mai adesea, la operatiunile in care
erau introdusi si un eventual impact politic, cum a fost
cazul lui Pacepa.

A.R.: - Dosarul operatiunii de urmarire a tradatorilor fugari pe

care l-ati prezentat era actualizat si sistematizat, cu
memorandumuri cronologice cat mai exacte cu putinta, ceea
ce demonstra ca situatia lor era relativ binecunoscuta. In
pofida acestei realitati, din cate imi aduc aminte, nu retin sa se
fi pus in executare nici-o sentinta de condamnare de la moarte
si nici nu a fost adus in tara vreun tradator.

T.C.:- Ati retinut corect.

A.R.:- Atunci cum trebuie inteles acel impresionant efort

informativ ( si nu numai !) de a-i urmari, in conditii uneori
foarte grele si riscante, fara a face ceea ce alte servicii nu ar fi
ezitat ?

T.C.:- Nu-i urmaream pentru punerea in aplicare a

sentintelor ori pentru a-i rapi si aduce clandestin in
tara. Obiectivul imediat vizat era protectia personalului
misiunilor permamente ori a delegatiilor Romaniei in
strainatate impotriva eventualelor incercari de a
actiona impotriva lor. In situatii speciale determinate,

20
respectiv vizite de nivel inalt ale oficialilor romani –
seful statului sau primul ministru- se colabora cu
autoritatile tarilor respective. Noi le ceream nominal ca
cei in cauza sa fie “asigurati” pe timpul prezentei
delegatiei oficiale, iar sefii politiei ori ai serviciilor de
securitate ne garantau ca nu vor ajunge nici macar in
preajma spatiilor securizate.

A.R.: - Exista, totusi, afirmatii privind atentate, angajari de

mercenari ai mortii, rapiri… Cazul fostului capitan Serban, in
Elvetia, membri ai emigratiei romane anticomuniste…

T.C.: - Dumneavoastra cam stiti cum au stat lucrurile…

sau cele mai multe dintre ele…

A.R.:- Principial, da. Dar de la principii la practica, mai pot

interveni si necunoscute. Realitatile din New Jersey sau New
South Wales raportate nivelelor ierarhice superioare, treceau
prin mai multe filtre de gandire, fiecare incercand, inainte de a
raporta, sa intuiasca de ce i se cere sa raporteze, ce stie “seful
mare”, de intreaba chiar de acea chestiune. Mentalitatea
aceasta tine de natura umana, este in “firea lucrurilor”, asa ca
o marja a distorsiunii realitatilor trebuie prezumata.

T.C.: - Au fost doua maniere de abordarea a operatiunii

de control asupra tradatorilor fugari. Prima: pana la
tradarea lui Pacepa, cel care a si coordonat operatiunea
pana in monmentul in care a dezertat si si-a vandut tara
si onoarea. A doua: dupa evaluarea tradarii lui Pacepa
si, mai nuantat, cand Tudor Postelnicu l-a determinat
pe generalul Plesita, iar acesta a incercat – cu
consecinte nefericite pentru el, in primul rand, sa
“dinamizeze” monitorizarea statica si sa dea unele
semnale, cum ca “mana lunga a revolutiei i-ar ajunge
pe tradatori oriunde s-ar alfa ei”. Asa cum pe Trotki l-a
ajuns in Mexic. Plesita nu s-a gandit la modul serios sa
faca asa ceva, dar in 1988 se inregistrasera, statistic,
cele mai multe dezertari si tradar din radul ofiterilor
aflati in misiuni externe, in numar de opt. In contextul
respectiv, a apreciat ca trebuie sa potentializeze
pericolul si sa obtina rezultatul dorit prin exercitiul

21
amenintarii, nu al actiunii propriu zise. El s-a laudat,
dupa 1990, mult si necontrolat pe aceasta tema, ca si
cum inca nu si-ar fi iesit din rol. Asta a facut rau in
planul perceptiei publice, mai putin avizate… Va trebui
sa aducem lamuririle necesare. Trebuie retinut ca nici-o
persoana nu a fost rapita si nici-o sentinta de
condamnare la moarte nu s-a pus in aplicare.

Pacepa a conceput controlul tradatorilor fugari ca

baza a aplicarii solutiei finale, dar nu a obtinut acceptul
lui Nicolae Ceusescu, care a pus mai presus interesele
politice majore, respectiv crearea, mentinerea si
consolidarea relatiilor bilaterale. Ceausescu realiza
valorea simbolica a acelor sentinte capitale, care
stigmatizau si serveau de lectie in interior, dar nu s-a
gandit niciodata sa pericliteze raporturile diplomatice
ale Romaniei de dragul aplicarii legalitatii socialiste
fata de un nemernic tradator. Acesta este purul adevar.

A.R.:- Este de presupus ca asemenea operatiuni nu lasau

indicii care sa implice statul roman…

T.C.:- Daca victimele erau romani nu se putea sa nu

apara banuieli.

A.R.:- Au existat versiuni privind disparitia lui Pacepa si

substituirea sa cu o “fantoma”, iar cu privire la disparitie, de
asemenea, erau acreditate mai multe posibilitati: ascundere
definitiva, moarte, rapire de catre rusi etc.

T.C.:- Unele din aceste versiuni erau parte a

operatiunii de protectie. Exista o “dublura” Pacepa,
care este, in realitate personajul activ, cu aparitii
relativ frecvente in spatiul comunicarii publice.
Pacepa, cel real, a fost foarte putin folosit si in
elaborarea, de exemplu, a cartii “Orizonturi rosii”.
Altfel, nu pot fi explicate numeroasele inexactitati,
care pot fi sesizate cu usurinta si pe care persoane
implicate de relatarile sale le combat. Ori, Pacepa

22
 nu ar fi acceptat sa riste credibilitatea spuselor sale
pe seama unor afirmatii gratuite. O parte a
debriefing-ului realizat pe parcursul catorva ani,
impreuna cu date specifice obtinute din alte surse, a
fost incredintata unor redactori de serviciu ai
“departamentului de razboi politic”, care continua
sa lucreze sub identitatea lui Pacepa.

A.R.: - Memorandumul monitorizarii lui Pacepa era

impresionant... Lasa impresia ca ati ajuns foarte aproape de
el.

T.C. :- Inca nu pot sa spun cat de aproape, dar am

ajuns foarte aproape si am ramas in “ariergarda” lui
pana in ultimul moment...

Acum, dupa trecerea anilor realizez cat de riscanta a

fost operatiunea si cu ce pericole ne-am confuntat.
Am simtit, adeseori, “in coasta noastra” dispozitivul
de protectie pe care K.G.B-ul il asigurau lui Pacepa,
cunoscut fiind ca rusii au aflat de intentia, pe care
Ceausescu o avea la un moment dat, de a pune
sentinta de condamnare in aplicare. Carlos a fost
convocat de legaturile sale superioare de la la
Moscova, unde i s-a cerut sa nu execute sentinta…
Carlos a negat ca ar fi fost angajat de Ceausescu.
Rusii, totusi, au insistat sa nu dea curs vreunei
propuneri in acest sens, daca va fi solicitat din partea
lui Ceausescu sau de altcineva.

A.R.:- Stiu ca ati patruns in dispozitivul interior de securitate

de la domiciul lui Pacepa. Puteti sa oferiti niste detalii ?

T.C.:- Ne-a reusit o operatiunea de infiltrare, sub

steag strain, de toata frumusetea. Pacepa facuse
candva un important serviciu lui Tito, livrandu-i niste
opozanti din R.F.Germania,pe care i-a atras la
Bucuresti… Asa ca am exploatat acest fapt si o
croata, Maria Iskra din Rijeka, cu bune si inalte
recomandari, a ajuns menajera lui Pacepa. Din acel

23
moment, am avut constant informatii din imediata
apropierea tintei.

Apoi, un agent dublu romano-rus, pentru a

acredita ideea ca doar Securitatea l-ar urmari pe
Pacepa, a transmis legaturii sale din Romania unele
informatii despre locul unde se afla Pacepa
( Arlington –Vienna ) si fotografii ale Mariei Iskra in
incinta resedintei lui Pacepa. Ar fi urmat, apoi, ca
Maria Iskra sa fie contactata ca din partea Securitatii
Romaniei si cu documentatia respectiva sa-i
informeze pe americani despre pregatirile avansate
privind lichidarea lui Pacepa… Bizar sau nu, aceleasi
informatii si fotografii le-am primit si din sursa
americana, care probabil anterior le-a dat K.G.B-ului
si de la K.G.B au ajuns la noi. A fost un “joc
operativ”, caruia a trebuit sa-i contrapunem
suficiente masuri de aparare fata de riscurile la care
eram expusi.

Spre sfarsitul anilor `80 , Maria Iskra s-a repatriat.

Aceleasi surse au facut sa ne parvina adresa ei din
Jugoslavia, unde putea fi contactata.

A.R.: - Credeau ca …

T.C.: -Au crezut degeaba.

A.R.:-Cu privire la noile identitati si fizionomii ale lui

Pacepa ati avut in analiza si evaluare mai multe versiuni,
iar prin eliminare ati ajuns la ipoteza de lucru care…

T.C.:…Care ne-a facilitat patrunderea in spatiul

securizat asigurat de americani. Si acolo, surpriza
cea mare a fost sa constatam ca altii, care erau
interesati in protejarea si nu lichidarea lui Pacepa,
ne-o luasera deja inainte si-l supravegheau mult
mai strict. Din acel moment, noi am inteles ceea ce
trebuia si am evaluat si riscurile.

24
A.R.:- Ati abandonat ?

T.C.:-Nu chiar, dar trebuia sa evitam alte surprize ce

ne puteau fi pregatite.

A.R.:- A dorit Ceausescu moartea lui Pacepa ?

T.C.: Teoretic, da. Voia ca Pacepa sa simta

permament pericolul. Practic nu ar fi ingaduit-o,
fiindca avea inteligenta politica si realiza
consecintele. Lui Ceausescu i-a fost teama, la un
moment dat ca, daca nu este omul lor, rusii l-ar putea
lichida , ca sa se arunce vina pe el.

A.R. : A fost omul rusilor de la inceput si de ei nu putea

scapa.

T.C. : Da, el a fost orientat in alegerea carierei de

catre prietenii sovietici ai tatalui sau. Concret, un
militant al Cominternului a intervenit pentru
angajarea in Securitate, deoarece, initial, fusese
respins pe motiv de dosar. Tatal sau lucrase la
reprezentanta Ford in Romania, iar juniorul Pacepa
activase in YMCA ( “Asociatia Tinerilor Crestini”,
cunoscuta si ca “Organizatia Amicii S.U.A”). Aceste
antecedente i-a facut pe unii sa creada ca Pacepa era
al americanilor. Fals.

Ulterior, rusii l-au ajutat sa promoveze in ierarhia

spionajului, fara a avea aplicatie pentru domeniu. A
lucrat nemijlocit, in tara si afara, cu inalti ofiteri ai

25
spionajului sovietic. Este de presupus ca americanii
nu l-au crezut, daca a afirmat altceva.

Nu trebuie sa mai existe vreun dubiu ca Pacepa a

lucrat in Romania pentru K.G.B. si am sa expun
cateva argumente in acest sens :

• In 1978, in urma unui control efectuat de

generalul Alexandru Danescu, succesorul lui
Doicaru la conducerea Directiei Generale de
Informatii Externe, s-au descoperit mari
delapidari coordonate de Pacepa si cativa
acoliti ai sai pusi cu totii pe capatuiala.
Ceausescu urma sa-l destitue pe Pacepa si sa-
l defere justitie militare. Pentru a-l salva,
K.G.B-ul a regizat dezertarea si predarea la
americani;
• Ca dovada ca Pacepa, la data tradarii, nu era
recrutat de americani, pledeaza, printre
altele, lipsa sistemului de legatura cu C.I.A.,
prin care sa se realizeze recuperarea in caz
de pericol. Dupa ce s-a deplasat oficial in
R.F. Germania, recurgand la o inselatorie -
pretextul tratativelor cu Concernul Fokker
pentru avionul mediu-curier - Pacepa l-a
contactat pe Rolf Spitra, un agent dublu, al
sau si al Serviciului de Informatii al U.S.
Army, pentru trupele dislocate in R.F.G.,
caruia i-a cerut sa-l puna in legatura cu
partea americana, ceea ce s-a si intamplat.
Daca era deja agent al C.I.A., atunci trebuia
sa aiba un sistem de legatura prin care sa-si
cheme ofiterul de caz la contact. Asa cum se
practica, orice agent secret, mai cu seama
unul de valoare, aflat in “teritoriul inamic”
este dotat cu cu un”plan de actiune pentru
salvare in caz de pericol”;
• In R.F. Germania, Pacepa “s-a predat” la o
baza militara a S.U.A., oferindu-si serviciile
de tradator unei agentii rivale C.I.A,
“Defense Intelligence Army”. Din nou, daca

26
 Pacepa era deja agentul americanilor, trebuia
ca ofiterul de legatura sa vina sa-l preia de la
baza, ceea ce nu s-a intamplat. A fost, in
schimb, adus urgent la baza atasatul aero al
Ambasadei S.U.A la Bucuresti, care il
cunostea pe Pacepa de la activitatile
protocolare oficiale, pentru a-l identifica pe
proaspatul tradator si a confirma ca “este un
peste mare”. Dupa identificare, atasatul si o
garda de puscasi marini l-au insotit pe
Pacepa in avionul care l-a depus la Baza
militara aeriana Andrews din proximitatea
Washingtonului.

A.R.:- In S.U.A. ati fost numai pe urmele lui Pacepa sau si a

dublurilor sale ?

T.C.:- La un moment dat, urmaream trei obiective,

dintre care unul era, fara sa stim cine, Pacepa. Apoi,
am reusit sa-l alegem, dar pentru deruta nu i-am
lasat nici pe ceilalti doi.

A.R.: - Cine realiza supravegherea?

T.C. : - Un lant de detectivi profesionisti, mercenari

internationali, angajati sub diferite ptetexte,
folosindu-ne de mai multe “steaguri straine”

A.R. : - Si care puteau sa si…

27
 T.C. : - … Cu tariful corespunzator, imediat.

A.R..: - Daca nu ma insel, Dana Pacepa si sotul ei,

sculptorul Radu Damaceanu, nu s-au bucurat de o prea
buna primire din partea lui Pacepa…

T.C. : - Fac o desvaluire a unui fapt pana azi inedit. La

un moment dat, li s-a permis Danei si sotului ei sa
mearga in S.U.A. S-au intors dupa doua saptamani…
Dezamagiti. Ei ar fi motivat ca “tata a fost de
nerecunoscut (… ) ne-a cerut sa ne gasim de lucru, sa
nu stam pe capul lui …”
Daca Pacepa ar fi fost ce se afirma, americanii l-ar fi
rasplatit regeste si copii nu-i erau o povara.

A.R. :- Ati afirmat ca ati fost pe urmele lui Pacepa, pana in

ultimul moment. Cand a fost acel “ ultim moment “ ?

T.C. : - Cand Pacepa, cel real, nu a mai aparut, dupa

o spitalizare de cca. sase luni. Daca nu a murit,
probabil a ajuns si el unde s-a retras, si intru cele
vesnice, tovarasul general-maior Kim Philby, Erou al
U.R.S.S.

A.R. : - Dar generalul Pacepa, cel reabilitat si pensionar al

statului roman…

T.C. : - …Un om care nu exista !

Fisa
privind pe tradatorul Pacepa Mihai

-Nascut la 28 octombrie 1928 in Bucuresti

- Origine sociala : muncitoreasca
– Casatorit, un copil
- Studii: Facultatea de Chimie Industriala

28
- Profesia de baza: inginer chimist
- Cunoste limbile straine germana si franceza
- Incadrat in Ministerul de Interne la 19 februarie 1951 cu gradul de
sublocotenent
- Parintii: tatal a fost tinichigiu exclus din partid in 1949 pentru atitudine
nejusta fata de muncitori si ca a fost omul patronului la atelierele '' Leonida'';
a decedat in 1952
- Mama casnica, neincadrata politric, a decedat in 1953

A tradat in 28 iulie 1978 cand se afla in misiune in RF Germania, de

unde a fost dus in SUA si anchetat de CIA. In prezent se afla in protectia
CIA care il foloseste pentru: organizarea de provocari si actiuni dusmanoase
impotriva RS Romania.
Detinem informatii ca la oferta unei firme ( edituri ) americane
coordonata de CIA isi pregateste publicarea memoriilor in schimbul sumei
de 250000 de dolari.
Dupa tradare a fost supus unei operatii estetice, poarta barba si mustati
tunse scurt.
Domiciliaza sub identitatea de Paul Montaigne in apropierea
Washingtonului, cartier Convington Heed. 1800 Rupert av. Mc Clean, intr-o
zona locuita si de cadre CIA. Poseda un imobil cu doua nivele prevazut cu
sisteme de avertizare - alarmare si are paza permanenta la aceasta.
Foloseste autoturismul cu nr. Va-UKP-980.
Ca menajera personala este folosita numita Iskra Maria, de origine
iugoslava, angajata CIA care este dirijata de regula si spre alti tradatori
romani ( Horodica, Nicola, Rauta).
Cu sentinta nr. 52 din 17 august 1978 a Tribunalului Suprem - Sectia
Militara a fost condamnat la moarte si confiscarea totala a averii.
Este in atentia Compartimentului special, nou constituit, pentru a se
aplica hotararea judecatoreasca.

(Din fisa biografica a generalului Ion Mihai Pacepa realizata de Centrul de

Informatii Externe, noiembrie 1981)

29
 DEMONTAREA UNEI OPERAŢIUNI DE RĂZBOI
INFORMAŢIONAL ÎMPOTRIVA MEMORIEI ISTORICE A
ROMÂNIEI

Lucrarea ambasadorului Dumitru Chican “România şi Orientul Mijlociu

în oglinzi paralele. Memoriile unui general..memoriile unui interpret
prezidenţial” pare a fi doar inceputul unor reflecţii şi al unei sinteze mai
ample asupra activităţii pe care autorul a desfăşurat-o în serviciul diplomatic
extern vreme de trei decenii, care a acoperit, atât perioada de expansiune a
relaţiilor internaţionale ale României în întreaga lume, cu deosebire în toate
cele 21 de state arabe, dar şi declinul acestora sub impactul consecinţelor
generate de evenimentele anului 1989 .
Toate cărtile sunt scrise cu un pretext sau mai multe. Cartea de faţă,
după cum arata autorul, s-a nascut din irepresibila tentaţie de a demonta
unele dintre falsurile, deformările, calomniiile si imprecaţiile pe care Ion
Mihai Pacepa şi le asumă în “Orizonturi Roşii “, o lucrare încropita la “ trei
mâini”, dupa cum lesne se poate dumiri oricine face efortul de analiză
asupra scriiturii.
Întradevar, autorul, Dumitru Chican îşi onorează motivul declarat al
scrierii cărţii, dar , în acelaşi timp, ne prezintă şi motivaţiile mult mai înalte
şi imediate ale demersului său, între care: oferirea unei mari lecţii de
demnitate naţionala din partea combatanţilor anonimi ai serviciilor de
informaţii externe şi diplomatice ale României, care au contribuit
fundamental la evoluţia relaţiilor lumii arabe cu Israelul.
Nu pretind a fi un foarte familiar analist al celor două ideologii, istorii şi
civilizaţii conflictuale care sunt Islamul şi iudaismul şi nu mă angajam la
scrierea acestui cuvânt-înainte care se doreşte a fi şi un studiu introductiv,
fără câteva premise şi atuu-ri, dintre care doresc să menţionez :

30
 • privilegiul de a-i fi cunoscut, cât de cât, din telegramele şi
rapoartele diplomatice oficiale şi nu numai, pe cinci dintre
diplomaţii profesionişti ai României în lumea arabă, ei înşişi arabişti
de exceptie, constructori ai unor relaţii umane şi politice bilaterale
indestructibile, la cele mai înalte niveluri între România şi lumea
arabă. Unul dintre acesti diplomaţi, menţionat şi în paginile cărţii, a
______________________________________________________________________
*) David Ben Gurion ( n 16 octombrie 1886, d. 1 decembrie 1973) politician şi om de
stat social democrat israelian, originar din Polonia, unul din principalii conducători şi
ideologi ai mişcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu şi ctitor al Statului
Israel. A fost cel dintâi prim ministru al Israelului. A prezidat guvernul israelian în două
perioade: 14 mai 1948 — 26 ianuarie 1954 şi 3 noiembrie 1955 — 26 iunie 1963.

fost unicul oficial dintr-un stat membru al Tratatului de la Varşovia

acceptat în Arabia Saudită. inainte de 1990. Ambasadorii României din
lumea arabă erau cei dintâi preferaţi ca mediatori în diferendele părţilor
implicate în evenimentele din Orientul Mijlociu. Autorul însuşi al cărţii
de faţă a avut privilegiul de a se afla în componenţa restrânsă a primei
delegaţii române care , după 1989, a vizitat oficial Arabia Saudită, fiind
primită, cu onorurile protocolare obişnuite, de către suveranul rege
Fahd Bin Abdul Aziz;
• studiul realizat şi concretizat in “Serviciile Secrete ale Israelului”(*,
care demonstrează faptul unic în istorie când structurile speciale de
securitate sunt cele care, într-o covârşitoare măsura, au precedat statul
şi nu au fost consecinţa apariţiei acestuia. O asemenea particularitate
avea să marcheze profund caracterul statului evreu şi politica sa, în
primul rand cu vecinii arabi, dar si cu restul lumii;
• imnul de stat al Israelului ( “Speranţa”) este varianta unui vechi
cântec popular românesc ( “Cucuruz cu frunza-n sus”). Faptul în sine
nu ar trebui să treacă neobsevat, deoarece nu este doar un joc al
întamplării. Dimpotrivă, el exprimă substanţialitatea rolului evreilor din
România în intemeierea statului israelian. De altfel, primele colonii
evreieşti înfiinţate în Palestina de alya-ua iudaică au avut ca
întemeietori evrei emigranţi din Moldova;
• statul Palestina în configuraţia Acordului de la Oslo, din 1993, este
o idee politică românească;
• Anwar El Sadat a vizitat Israelul şi a semnat istoricul Acord de pace
de la Camp David , dupa ce a fost asigurat de preşedintele României că
va fi bine primit în Israel;
• România a fost un partener cu mare pondere în dezvoltarea

31
 economică a ţărilor arabe, iar acestea din urma au avut un rol însemnat
în dinamica economiei românesti;
• serviciile de informaţii pentru securitate ale României au dejucat
mai multe planuri de atentate teroriste care aveau ca ţinte fie interese
israeliene, fie ale unor state arabe în România.
Colaborarea internaţională a structurilor speciale de informaţii şi apărare
antiteroristă ale României a fost, în cea mai mare parte, dedicată protecţiei
obiectivelor celor doua părţi;
_____________________________________________________________
*) Marian Ureche, Aurel I. Rogojan , Servicii secrete straine , vol II, Editura PACO, Bucuresti, 2000, pp
471-576 ( Servciile secrete israeliene )

• relaţiile concomitente cu Israelul şi cu lumea arabă au constiuit un

important atu al politicii externe independente a României şi un factor
de credibilitate politică pe care cancelariile occidentale l-au apreciat ca
atare.
Precum spuneam, nu sunt un cunoscator specializat al morfologiei
intime a conflictului care, de 60 de ani, macină stabilitatea Orientului
Mijlociu şi ameninţă pacea şi convieţuirea regională şi internaţională, dar
domnul ambasadorul Dumitru Chican este, iar faptele pe care le aduce în
lumina adevărului sunt confirmate de trei dintre ambasadorii Israelului la
Bucureşti- Eliazar Doron (1967-1969); Abba Gefen (1978-1982) si Yosef
Govrin (1985-1989)- care, în memoriile lor, susţin la unison că perioada
respectivă a fost cea mai efervescentă în planul relaţiilor Israelului cu
România, iar Ceausescu a fost, atât pentru evrei, cât şi pentru arabi,
“partenerul cel mai dinamic, mai credibil şi mai legitim” . Iar Y. Govrin
concluzionează că “(…) relaţiile Israelului cu România au avut un
character exclusiv şi exceptional“ . De la Golda Meir (1969- 1974) şi până
la semnarea Acordurilor arabo-israeliene de la Oslo ( 1993) nici un lider
politic israelian nu a criticat sau atacat politica regimului communist de la
Bucureşti în chestiunea Orientului Mjlociu.

În schimb, sunt un cunoscător al unora dintre resorturile

operatiunilor psihologice de razboi politic si am temei sa afirm ca Pacepa
caricaturizează şi falsifică adevărul, invocand antisemitismul lui
Ceauşescu şi dependenţa acestuia faţă de Moscova, în politica legată de
problemele Orientului Mijlociu.
Distorsionările din lucrarea de propaganda “Orizonturi rosii”,
expresie a războiului psihologic dus către sfârşitul anilor `80 împotriva

32
României, vizează, într-o mare măsură, defaimarea şi decredibilizarea
contribuţiilor substanţiale pe care România le-a avut în cadrul efortului
internaţional pentru soluţionarea paşnică a problemelor litigioase din
relaţiile lumii arabe cu Israelul.
Mărturiile inedite ale ambasadorului Dumitru Chican nu numai că
arată realitatea unui război psihologic şi mediatic, lansat sub lejera
semnătura a lui Pacepa, dar ne oferă şi prilejul unor profunde reflecţii
în legatură cu o anume incapacitate de a ne asuma şi respecta istoria.
Chiar şi numai pentru a nu repeta erorile care, dupa ce am fost în cărtile
mari ale vieţii internaţionale, ne-au expediat în conul de umbră al
politicii lumii.
În fond valoarea şi non-valoarea lui Pacepa nu stă în puterea unei edituri
anonime, căci „Orizonturile roşii” au fost publicate la obscura editură
„Regnery” din Washington, nefiind preluată de mari şi respectabile edituri
de prestigiu, precum Harper and Leea, Seuil si altele de aceeasi prestanta.
Reeditarea falselor memorii ale “ unui şef al spionajului comunist “, în
România, ne îndatorează civic, moralmente şi deontologic să oferim
spaţiului comunicării publice şi să lăsăm posteritaţii şi alte puncte de vedere
asupra “operaţiunii de joc operativ sovieto-american”, cunoscută ca
“afacerea Pacepa”.

Trădarea lui Ion Mihai Pacepa ...............................................................

[text comun ]

Memoriile “fostului şef al spionajului comunist”, cum sunt

subtitrate “Orizonturile Roşii”, ridică numeroase probleme de lipsă de
onestitate şi infidelitate a memoriei pretinsului autor.
De ce pretinsul autor ? Fiindca Pacepa nu excela deloc nici ca orator şi nici
ca scriitor. Tot ceea ce i s-a atribuit ca autor, rezultă a fi materiale
elaborate de cel puţin trei redactori de serviciu, a căror forma de exprimare
literară: stil, lexic, sintactică şi morfologie au fost identificate ca distincte de
către experţi. Mai mult, inexactităţile relatărilor sale dovedesc o lipsă totală
de preocupare pentru verificarea datelor faptice, Pacepa fiind lăsat să se
autodemaşte – pentru cei avizaţi – cu câtă dezinvoltură falsifică realitatea,
sau cât de înafară era faţă de chestiunile la care se referă. Nu se poate să nu
ne intrebăm: “Ce serviciu de informaţii şi-ar lăsa agentul într-o asemenea
penibilitate ?”

33
Este meritul ambasadorului Dumitru Chican, a cărui temeritate şi francheţe
o salutăm, de a se înscrie, cu fapte până acum inedite, în tendinţa tot mai
activa de combatere a uneia dintre operatiunile psihologice de întoxicare
informaţională, brodate pe afacerea Pacepa, cu scopul de a ne falsifica
istoria.
General de brigada (rez.)

Aurel I.Rogojan

* *

Tradarea este un atribut eminamente uman. E oare tradarea un simplu

accident, o abatere pe parcursul vietii morale, o disjunctie functionala, un
element aparut arbitrar, prin hazard, o exceptie, ori are conotatii mult mai
adanci, fiind inerenta firii umane? Cu alte cuvinte e ceva dobandit ereditar,
mostenit prin gene, ca talentul la pictura de exemplu si care iese la iveala
printr-o anumita conjunctura speciala, e un blestem legat de pacatul originar-
Adam si Eva infaptuiesc in fond prima tradare umana- sau e un act de
exceptie? Tradarea e o incalcare a normelor de conduita morala, o impietate,
un sacrilegiu, o crima. Tradarea de patrie nu poate fi dictata de inaltele
ratiuni ale salvarii patriei. In toate ipostazele, tradarea ramane condamnabila
din punct de vedere etic si crestin.

34