Lucrări în extenso
____________________________________________________________________________________________________
Aplicaţii ale ultrasunetelor
Teodora Trofin1, Nicoleta Melniciuc- Puică2
1
Şcoala generală Mânzăteşti, Jud. Iaşi
2
Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Teologie Ortodoxă
1. . Introducere
Termenul de ultrasunete este folosit pentru
vibraţiile elastice ale particulelor unui mediu fluid sau
solid, ale căror frecvenţe depăşesc 20 KHz, frecvenţă
considerată ca limita maximă de recepţie a vibraţiilor de
către om, sub formă de sunete.
Ultrasunetele cu frecvenţe mai mari de 100
000 MHz se numesc hipersunete sau suprasunete, iar
domeniul lor se întinde până la valori de zeci de mii de
MHz.
Ultrasunetele au fost produse şi utilizate de
vieţuitoarele uscatului şi ale oceanului cu mult înaintea
omului, al cărui interes a crescut brusc în timpul celui
de-al doilea război mondial, ca urmare a programelor
militare.
Astăzi sunt folosite în numeroase domenii
cum ar fi: în tehnică, în medicină, în industria
alimentară, în agricultură, în industria chimică,
farmaceutică, în biologie etc.
2. Partea teoretică
Pentru producerea ultrasunetelor într-un
mediu se impune executarea unei instalaţii de
ultrasunete. Funcţie de energia folosită pentru
producerea ultrasunetelor, se disting două categorii de
instalaţii:
- mecanice, la care energia folosită este
mecanică;
- electroacustice, la care energia folosită este
cea electrică.
Mai utilizate şi mai eficiente sunt instalaţiile
electroacustice. Principalele părţi componente ale unei
astfel de instalaţii sunt:
1). Sursa de energie care este un generator
electronic de frecvenţă şi transformă curentul electric de
frecvenţă industrială în curent de înaltă frecvenţă, în
scopul alimentării traductoarelor ultrasonice. Frecvenţa
generatorului se stabileşte în funcţie de destinaţia
instalaţiei. De exemplu, pentru curăţirea pieselor, se
folosesc ultrasunete cu frecvenţe de 20 40 KHz; pentru
formarea emulsiilor se folosesc frecvenţe între 400 
800 KHz; pentru defectoscopia metalelor se folosesc
frecvenţe între 1,5  6 MHz, etc.
2). Emiţătoarele ultrasonore sau traductoare
ultrasonice. Acestea convertesc energia electrică primită
de la sursă, în energie acustică.
Frecvenţa generatorului trebuie să fie acordată
pe frecvenţa fundamentală sau pe cea a primei armonici
a traductorului. Există o mare varietate de traductoare
dintre care cele mai utilizate sunt cele piezoelectrice şi
magnetostrictive.
3). Concentratoarele sau amplificatoarele de
energie acustică, elemente ce realizează concentrarea
energiei acustice într-un volum mic şi obţinerea, astfel,
a undelor ultraacustice de intensităţi ridicate.
53
4). Elementele de transfer ale energiei
acustice, care fac legătura dintre concentratori şi mediul
iradiat cu ultrasunete, şi transformatorii de unde care
convertesc un tip de undă în alt tip de undă.
5). Elemente de adaptare şi cuplaj acustic
care asigură un transfer optim de energie între
elementele instalaţiei.
6). Sisteme de fixare mecanică şi izolare
acustică.
O bună fixare asigură o bună transmisie a
ultrasunetelor. Izolarea acustică se face cu ajutorul unui
material fonoabsorbant (cu care se îmbracă interiorul
carcasei) cu garnituri de cauciuc, pentru a se evita
efectele distructive asupra instalaţiei şi efectele negative
asupra operatorilor.
Datorită frecvenţei lor ridicate, ultrasunetele
manifestă unele particularităţi specifice:
- transportă energii mari, mult mai mari decât
sunetele;
- atenuarea (datorată absorbţiei şi difuziei)
ultrasunetelor este mult mai pronunţată decât în cazul
sunetelor, raportată la acelaşi mediu;
- propagarea ultrasunetelor în mediile solide
se face prin unde longitudinale şi transversale iar în gaze
şi lichide numai prin unde longitudinale; viteza de
propagare creşte cu densitatea materialului.
În medii gazoase viteza de propagare este dată
de relaţia:
 Po
c  , (1)

unde:  = exponentul adiabatic al gazului;
Po = presiunea gazului;
 = densitatea gazului.
În lichide, viteza undelor longitudinale este
dată de relaţia:
1
c  (2)
 K
unde:  = densitatea lichidului;
K = coeficientul de compresibilitate.
Viteza ultrasunetelor în lichide este
dependentă şi de vâscozitate, de temperatura mediului,
de salinitate, de adâncimea la care se propagă undele.
- pot fi amplificate, localizate şi dirijate în
direcţia dorită;
- produc în lichide un fenomen numit
cavitaţie, fenomen ce constă în “ruperea” unui lichid în
anumite zone şi refacerea imediată a acestora sub
acţiunea unor tensiuni ridicate ce apar ca urmare a
destinderilor şi comprimărilor necesare ale mediului,
determinate de propagarea undei. Spre locurile unde
apar goluri (cavităţi) se îndreaptă gazele dizolvate în
lichid şi vaporii acestuia. Comprimările ulterioare duc la
micşorarea volumului cavităţilor şi deci la creşterea
presiunii din interiorul acestora ( de ordinul miilor de
 Lucrări în extenso
____________________________________________________________________________________________________

atmosfere) fapt care determină distrugerea (implozia) Ulterior s-a observat ferecătura curăţită numai
cavităţilor, producându-se şocuri hidraulice foarte printr-un tratament chimic (Figura 2a) şi altă porţiune
puternice sau unde de şoc. Implozia bulelor de cavitaţie curăţită printr-un tratament mixt - cu ultrasunete urmat
duce la creşterea temperaturii mediului (materialului) de tratament chimic de scurtă durată (Figura 2b).
fapt care declanşează efecte chimice.
De asemenea, creşterea presiunii atunci când
cavitatea implodează (106 atm) şi apariţia unor
descărcări electrice şi a unor radiaţii ultraviolete în bula
de cavitaţie determină apariţia de ioni, de radicali liberi
sau de molecule ionizate cu energii mari ducând la
realizarea unor reacţii chimice.
Presiunile mari ce apar în urma imploziilor
produc eroziunea unui corp solid imersat. Gradul de
erodare depinde de mai mulţi factori, dintre care:
- frecvenţa şi intensitatea undelor;
- durata aplicării ultrasunetelor;
- natura şi temperatura lichidului;
- natura gazului dizolvat în lichid;
- intensitatea undei de şoc.
Cavitaţia produce şi alte efecte decât cele
chimice: efecte mecanice, optice, biologice, termice etc.
fapt pentru care îşi găsesc o largă aplicaţie, în aproape
toate domeniile.

3. Partea experimentală

Lucrarea îşi propune şi un studiu

asupra unor curăţiri de suprafeţe metalice în prezenţa
ultrasunetelor, pentru îndepărtarea impurităţilor
superficiale din zonele mai greu accesibile. Metoda
poate fi aplicată obiectelor metalice nefisurate, având
avantajul reducerii timpului de lucru. Această tehnică de
curăţire este adeseori urmată de un tratament chimic.
Literatura de specialitate /4,5/ prezintă
aplicaţii ale ultrasunetelor în conservarea - restaurarea
obiectelor de artă, atât în operaţiile de curăţire cât şi de
consolidare. În ultimul timp s-au făcut numeroase studii
asupra utilizării tratamentelor neconvenţionale în
conservare - restaurare, tratamente care sunt
nedistructive pentru obiectul de artă.
De exemplu, curăţirea unui obiect metalic se
produce prin efectul combinat al agentului de curăţire şi
al câmpului ultrasonic.
Experimentele s-au efectuat pe o ferecătură
metalică din argint a unei icoane aparţinând începutului
secolului al XX -lea.
Ferecătură a fost expusă unui câmp ultrasonor
de 20 MHz, timp de 10 minute. Ulterior s-a efectuat o
operaţie de curăţire chimică, prin metoda ditionit-
alcalină.
La microscopul electronic cu baleiaj Tesla BS
800 s-au observat o serie de modificări. În figura 1 se
prezintă ferecătura de argint înainte de curăţire. Se
observă prezenţa multor cristale de sulfură de argint,
obiectele din argint fiind foarte sensibile la acţiunea
gazelor sulfuroase din atmosferele poluate.
Figura 2. Ferecătura din argint după curăţire: a)chimică
(x1000) b) mixtă (x1000)
Se observă o curăţire mai eficientă în cazul utilizării
ultrasunetelor, cauzată de fenomenul de cavitaţie.
Macroscopic, s-a constatat că acţiunea ultrasunetelor
este foarte recomandabilă obiectelor de artă ce conţin
zone greu accesibile.
4. Concluzii
Studiul se consideră într-o recomandare făcută
specialiştilor în domeniul restaurării obiectelor metalice,
pentru utilizarea tratamentelor cu ultrasunete în
curăţirea obiectelor metalice, atât pentru eficienţa
tratamentelor cât şi pentru scurtarea timpului de acţiune
al agenţilor chimici, care de multe ori au acţiune
remanentă. De asemenea abordarea aplicării
ultrasunetelor în domeniul artistic poate constitui un
subiect atractiv pentru elevi şi studenţi. Ferecătura
metalică (Figura 1) este din argint.
Bibliografie
1. Nagy I., Ultrasunetele şi utilizarea lor
2. Scheffel M., Ştiucă P., Dispozitive cu
ultrasunete, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1989.
3. Dignard C. and collab., Ultrasonic
misting. Part 2. Treatment application, în JAIC, 36, 127-
41, 1997.
4. Mourey W., Conservarea antichităţilor
metalice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.

Figura 1. Ferecătura din argint înainte de curăţire

(x1000)

54