Fondurile europene

Conceptul general „fonduri europene” desemnează instrumentele de finanțare nerambursabilă

alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), pentru a reduce decalajele de dezvoltare
economică și socială dintre acestea. Fondurile europene sunt gestionate în comun de Comisia
Europeană și de fiecare stat membru în parte.

Pentru România, Fondurile Europene Structurale și de Investiții (Fondurile ESI) sunt principala
sursă de finanțare a Programelor Operaționale care au ca principal obiectiv implementarea
Politicii de Coeziune economică și socială la nivel național.

Ce se poate finanta din fondurile europene?

 Dezvoltarea IMM-urilor și creșterea competitivității mediului de afaceri;
 Investiții în agricultură și dezvoltare rurală;
 Investiții în acvacultură, în creșterea productivității IMM-urilor care își desfășoară
activitatea în acest domeniu, în infrastructura specifică;
 Investiţii în infrastructură (transporturi, rețele de apă potabilă și canalizare, managementul
deșeurilor, sănătate, educație, turism, patrimoniu cultural, eficienţă energetică şi energie
regenerabilă);
 Investiții;
 Investiții în cercetare, dezvoltare şi inovare în domenii prioritare pentru România, precum
şi din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
 Investiții în capitalul uman, prin activităţi de formare sau reconversie profesională,
servicii sociale, înființarea de locuri de muncă, promovarea incluziunii sociale și
combaterea sărăciei și a discriminării;
 Cooperarea teritorială între regiunile UE în domeniul cercetării, mediului, transporturilor,
educației, energiei, sănătății, securității și formării;
 Consolidarea și dezvoltarea administrației publice centrale și locale prin realizarea de
investiții specifice;
 Consolidarea capacității administrative a beneficiarilor în vederea pregătirii și
implementării proiectelor finanțate din FESI.

Cine poate accesa fonduri europene?

În ceea ce privește fondurile alocate politicii de coeziune, cei care solicită finanțare pot fi entităţi
cu personalitate juridică (persoane juridice) înregistrate în România: societăți comerciale
(întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari, microîntreprinderi), ONG-urile, companii
naționale, autorități publice locale și asociații ale acestora, instituții de învățământ, institute de
cercetare, instituții publice. Fondurile europene alocate pentru agricultură pot fi obținute de către
fermierii care își fiscalizează activitatea prin diferite entități juridice, precum PFA-uri,
cooperative (cooperative agricole și societăți cooperative agricole), grupuri de producători,
constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.
Pentru partea de infrastructură locală (inclusiv irigații) beneficiarii pot fi organizații/ federații ale
utilizatorilor de apă, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.

Pentru finanțarea de afaceri non-agricole în mediul rural (pentru diversificarea surselor de venit),
pot contracta fonduri europene fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din mediul rural
(care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată),
micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural (care își propun activități non-agricole,
pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului), micro-întreprinderi și întreprinderi
mici noi (înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali,
care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului – start-up-uri). În schimb,
în cadrul proiectelor finanțate prin Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor
Dezavantajate, beneficiarii finali sunt persoanele defavorizate (de exemplu: familii în sărăcie
severă, familii cu copii care beneficiază de Legea nr. 277/2010 pentru susținerea familiei,
persoane/familii fără adăpost, persoane/familii aflate temporar în situații critice de viață, copiii
înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în
Programul Național de Rechizite Școlare, copii preșcolari înscriși în învățământul de stat, care
sunt eligibili pentru Legea nr. 248/2015, cele mai dezavantajate cupluri mamă-nou-născut, cu risc
de sărăcie și excluziune socială, etc.).
(https://oportunitati-ue.gov.ro/)

Fondurile europene pentru dezvoltare rurala si pentru agricultura

FEADR

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de

finanţare, instrument creat de Uniunea Europeană care vine în sprijinul ţărilor membre pentru a
putea implementa Politica Agricolă Comună. Acest fond de finanţare nu face parte din Fondurile
Structurale, ci din Fondurile Complementare alături de Fondul European pentru Pescuit. Acestă
separare pe politici specifice a Fondurilor cu acţiune structurală pe perioada 2007-2013 a rezultat
ca urmare a reformei Politicii de Coeziune necesară în condiţiile extinderii Uniunii Europene.
Fondurile pentru agricultură şi pescuit au fost transferate către politicile aferente, nemaifiind
încadrate în Fondurile structurale, dar funcţionând pe aceiaşi tipologie, acestă încadrare
realizându-se pentru simplificarea şi pentru a susţine reforma Politicii Agricole Comune şi a
1
Politicii Comune de Pescuit efectuată în 2002-2003. Conform Regulamentului CE nr.
1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005, misiunea FEADR este de a contribui la
promovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga Comunitate, venind în completarea
politicilor de piaţă şi de susţinere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune, al

1
Dr. Vasile COCAN, coautori: Dr. Liviu TĂUT, Emil NUNA, Drept european. Instituţii europene.
Politici europene. Fonduri structurale, ED. GrafNet, Oradea , 2007. p 282
politicii de coeziune şi al politicii comune în domeniul pescuitului. De aseamenea, potrivit
Regulamentului (Titlul I, Cap. II, art. 4,), FEADR are următoarele obiective :

 îmbunătăţirea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin sprijinirea

restructurării, dezvoltării şi inovaţiei;
 îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, prin sprijinirea gestionării terenurilor;
 îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării
activităţilor economice.2
Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală înlocuieşte Fondul European de Orientare şi
Garanţie Agricolă, în vigoare în perioada 2000-2006. Misiunea FEOGA era aceea de a susţine
Piaţa produselor agricole şi de a promova restructurarea agriculturii comunitare. FEADR va
contribui la îndeplinirea obicetivelor de creştere a competitivităţii agricole şi forestiere, de
managemnt agricol şi mediu de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi diversificarea acţivităţilor
economice în perimetrele ce variază de la zone rurale cu populaţie redusă până la zone rurale
periurbane aflate în declin sub presiunea centrelor urbane.

Țările UE implementează finanțarea FEADR prin intermediul programelor de dezvoltare rurală

(PDR). Programele de dezvoltare rurală sunt cofinanțate din bugetele naționale și pot fi elaborate
fie la nivel național, fie la nivel regional. Deși Comisia Europeană aprobă și monitorizează
programele de dezvoltare rurală, deciziile privind selectarea proiectelor și acordarea plăților sunt
luate de autoritățile de management naționale și regionale.

Fiecare PDR trebuie să contribuie la cel puțin patru din cele șase priorități ale FEADR:

 să încurajeze transferul de cunoștințe și inovarea în agricultură, în silvicultură și în zonele

rurale;
 să sporească viabilitatea și competitivitatea tuturor ramurilor agriculturii și să promoveze
tehnologiile agricole inovatoare și gestionarea durabilă a fondului forestier;
 să promoveze organizarea lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, bunăstarea
animalelor și gestionarea riscurilor în agricultură;
 să promoveze utilizarea eficientă a resurselor și să sprijine tranziția către o economie cu
emisii reduse de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele
agricol, alimentar și silvic;

2
REGULAMENTUL (CE) NR. 1698/2005 AL CONSILIULUI

din 20 septembrie 2005

privind sprijinul pentru dezvoltare rurala acordat din Fondul European Agricol pentru

Dezvoltare Rurala (FEADR)

  să refacă, să conserve și să dezvolte ecosistemele care sunt legate de agricultură și
silvicultură;
 să promoveze incluziunea socială, reducerea sărăciei și dezvoltarea economică în zonele
rurale.

Prioritățile FEADR sunt, la rândul lor, defalcate în optsprezece arii de intervenție. În programele

lor, țările stabilesc obiective legate de prioritățile și ariile de intervenție alese, precum și o
strategie pentru îndeplinirea acelor obiective.

Atunci când își elaborează strategiile, țările selectează dintr-un „meniu” cu douăzeci de măsuri de
politică ample măsurile care pot fi adaptate în funcție de circumstanțele naționale și regionale
pentru a contribui la una sau mai multe dintre prioritățile FEADR. Evoluția către atingerea
obiectivelor este monitorizată prin cadrul comun de monitorizare și evaluare (CMEF).
(https://ec.europa.eu/info/food-farming-fisheries/key-policies/common-agricultural-policy/rural-
development_ro)

Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) este un fond creat de Uniunea Europeană în

vederea dezvoltării agriculturii statelor membre ale acesteia, prin gestiune partajată între Uniune
și statele membre.
Începând cu 1 ianuarie 2007, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
(APIA) derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanțate din
Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).
FEGA finanțează următoarele cheltuieli în contextul gestionării comune între statele membre şi
Comunitate, în conformitate cu dreptul Uniunii:

 măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole;

 plățile directe către agricultori în contextul politicii agricole comune;
 contribuția financiară a Uniunii la măsurile de informare și promovare a produselor
agricole pe piața internă a Uniunii și în țările terțe, întreprinse de statele membre pe
baza unor programe selectate de Comisia Europeană;
 contribuția financiară a Uniunii la programul de încurajare a consumului de fructe și
legume în școli, menționat în art. 23 din R. (UE) nr. 1308/2013 și la măsurile privind
bolile animalelor și pierderea încrederii consumatorilor, astfel cum sunt menționate în
art. 155 din R (UE) nr. 1308/2013. 

FEGA finanțează următoarele cheltuieli în mod direct și în conformitate cu dreptul Uniunii:

 promovarea produselor agricole, efectuate fie direct de către Comisie, fie prin
intermediul unor organizații internaționale;
 măsuri luate în conformitate cu legislația comunitară pentru a asigura conservarea,
caracterizarea, colectarea şi utilizarea resurselor genetice în agricultură; 
 crearea și întreținerea sistemelor informatice de contabilitate pentru agricultură;
 sistemele de investigare agricolă, inclusiv investigațiile privind structura exploatațiilor
agricole. (http://www.finantare-rurala.ro/despre/ce-este-fega.html)
Dezvoltarea rurală este cel de-al doilea pilon al politicii agricole comune (PAC). Ea susține
primul pilon (sprijinul pentru venit și măsurile de piață) prin consolidarea sustenabilității sociale,
economice și de mediu a zonelor rurale. 

PAC contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale urmărind trei obiective pe termen lung:

 stimularea competitivității în agricultură și silvicultură;

 asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale, combaterea schimbărilor climatice și
adaptarea la acestea;
 obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale,
inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

Politica Agricola Comuna (PAC)

Istoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea
Comunităţii Economice Europene de către aceleaşi şase state (Franţa, Germania, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înfiinţaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi
Oţelului). Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de la
Roma (în prezent, articolele 32-38, după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam).
Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileşte că: „piaţa comună se va extinde şi asupra sectorului
agricol şi comerţului cu produse agricole” şi că „operarea şi dezvoltarea pieţei comune pentru
produsele agricole vor fi însoţite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39
(articolul 33 din varianta consolidată a Tratatului) fixează obiectivele politicii agricole comune:
Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării
raţionale a producţiei agricole, şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, în special a
forţei de muncă Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, în special prin
creşterea veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli Stabilizarea pieţelor Asigurarea
siguranţei aprovizionărilor Asigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

Mecanismul PAC consta, în linii mari, în protejarea veniturilor producătorilor agricoli prin
intermediul preţurilor, şi anume prin instituirea unui nivel ridicat al protecţiei vamale faţă de
concurenţa străină, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preţurilor interne, respectiv,
fixarea de preţuri comune însoţită de un mecanism de susţinere a nivelurilor acestora. Întrucât
preţurile interne erau mai ridicate decât cele mondiale, exporturile trebuiau încurajate prin
subvenţii. Măsurile comune aveau să fie finanţate dintr-un buget comun. Piaţa agricolă a
Comunităţii devenea în acest fel o construcţie solidă, cu evoluţii independente de tendinţele
pieţelor internaţionale. Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu în 1961, iar detaliile au
fost negociate în anul următor, încât PAC a intrat în vigoare din 1962. Efectiv, PAC a început să
funcţioneze din 1964, când s-au făcut primii paşi spre uniformizarea preţurilor.

Politica agricolă comună este construită în jurul a doi piloni. Primul, cel al organizaţiilor comune
de piaţă, cuprinde măsurile comune de reglementare a funcţionării pieţelor integrate ale
produselor agricole. Al doilea, cel al dezvoltării rurale, cuprinde măsuri structurale, care ţintesc
dezvoltarea armonioasă a zonelor rurale, sub câteva aspecte: social, al diversităţii activităţilor, al
calităţii produselor, al protejării mediului. Instituţiile implicate în elaborarea şi gestionarea
măsurilor de politică agricolă comună sunt: Consiliul UE pentru Agricultură şi Pescuit,
Parlamentul European şi Comisia Europeană. Puterea legislativă revine Consiliului, Parlamentul
având doar un rol consultativ. În Consiliu, deciziile se iau cu majoritate calificată. În exercitarea
prerogativelor de consultanţă, Parlamentul este asistat de Comitetul AGRI, organ permanent.
Comisia Europeană are două atribuţii majore, cea a iniţiativei legislative şi cea a implementării
PAC. Comisia este asistată de Comitete, care sunt de trei tipuri: Comitete pentru managementul
organizaţiilor comune de piaţă (câte unul pentru fiecare organizaţie comună de piaţă), Comitete
de reglementare (cu rol consultativ în elaborarea legislaţiei orizontale) şi Comitete consultative
(formate din reprezentanţi ai grupurilor de interes). Securitatea alimentară intră în atribuţiile
Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor, organizaţie independentă creată în ianuarie
2002, cu rol consultativ pe lângă Comisie.

PILONUL 1 – Organizatii comune de piata

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite în Tratatul de la Roma şi în spiritul principiilor
stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli şi mecanisme care reglementează
producţia, comerţul şi prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic sub denumirea de
organizaţii comune de piaţă. Treptat, organizaţiile comune de piaţă le-au înlocuit pe cele
naţionale pentru produsele/sectoarele care cad sub incidenţa PAC. În prezent, circa 90% din 13
produsele agricole din Uniunea Europeană fac parte dintr-o organizaţie comună de piaţă, şi
anume: cereale, carne de porc, ouă şi carne de pasăre, fructe şi legume proaspete şi procesate,
banane, vin, lapte şi produse lactate, carne de vită şi viţel, orez, uleiuri şi grăsimi (inclusiv ulei de
măsline şi plante oleaginoase), zahăr, flori şi plante decorative, furaje uscate, tutun, in şi cânepă,
hamei, seminţe, carne de oaie, carne de capră, precum şi alte produse cărora li se aplică numai
anumite reglementări. Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a pieţelor,
Comunitatea are la dispoziţie următoarele instrumente: preţurile, intervenţia pe piaţă, ajutoarele
financiare, cotele de producţie, protecţia vamală comună. (http://ier.gov.ro/wp-
content/uploads/publicatii/Politica_agricola.pdf)
OCP este finanțată din Fondul european de garantare agricolă (FEGA). În 2019, toate măsurile
legate de intervențiile pe piață s-au ridicat la aproximativ 3,4 miliarde EUR, ceea ce reprezintă
5,5 % din totalul cheltuielilor FEGA.

PILONUL 2 – dezvoltarea rurala

Componenta de dezvoltare rurală a PAC a căpătat o atenţie sporită după elaborarea de către
Comisie a documentului strategic Agenda 2000, devenind astfel al doilea pilon al PAC. Sunt
două raţiuni majore care justifică necesitatea unei abordări în această direcţie: prima, este dată de
proporţia foarte mare – 80% - pe care o deţin suprafeţele agricole relativ la suprafaţa Uniunii
Europene. A doua este cea a obiectivului primordial de coeziune economică şi socială al Uniunii
Europene, a cărui realizare ar deveni utopică fără acordarea atenţiei cuvenite dezvoltării
armonioase a zonelor rurale.
Obiectivele politicii de dezvoltare rurală, definite în Regulamentul Consiliului nr. 1257/17 mai
1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurală, sunt:
Ameliorarea exploataţiilor agricole
Garantarea siguranţei şi calităţii produselor agricole Asigurarea unor niveluri stabile şi echitabile
ale veniturilor fermierilor
Protecţia mediului
 Dezvoltarea de activităţi complementare şi alternative generatoare de locuri de muncă, pentru a
contracara procesul de depopulare a zonelor agricole şi a întări substanţa economică şi socială a
zonelor rurale
Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă în zonele rurale şi promovarea şanselor egale.
Principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurală, definite în acelaşi regulament, sunt:
Principiul multifuncţionalităţii agriculturii, în sensul unei interpretări mai largi acordate
activităţilor agricole, în plus faţă de rolul tradiţional de furnizor de produse Agricole
Principiul abordării multisectoriale şi integrate a economiei rurale, în sensul diversificării
activităţilor, creării de surse suplimentare de venit şi ocupare, şi prezervării patrimoniului rural 21
Principiul flexibilităţii financiare în sprijinirea dezvoltării rurale, în sensul descentralizării
deciziei, subsidiarităţii, şi implicării partenerilor locali
Principiul transparenţei în elaborarea programelor de dezvoltare rurală, bazat pe simplificarea
legislaţiei.

Concluzii

Pentru a răspunde cu succes megatendințelor și provocărilor generate de globalizare, urbanizare

și îmbătrânire și pentru a profita de beneficiile tranziției verzi și digitale, sunt necesare politici și
măsuri care să țină seama de condițiile locale, de diversitatea teritoriilor din UE, de nevoile lor
specifice și de punctele forte relative ale acestora.

În zonele rurale din întreaga UE media de vârstă este mai ridicată decât în zonele urbane și va
începe să scadă încet în următorul deceniu. Atunci când sunt însoțite de o lipsă de conectivitate,
de o infrastructură subdezvoltată și de lipsa unor oportunități diverse de ocupare a forței de
muncă și de un acces limitat la servicii, acest lucru face ca zonele rurale să fie mai puțin atractive
pentru a trăi și a munci. În același timp, zonele rurale sunt factori activi în tranziția verde și
digitală a UE. Atingerea obiectivelor ambițiilor digitale ale UE pentru 2030 poate oferi mai multe
oportunități pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale dincolo de agricultură și silvicultură,
dezvoltând noi perspective pentru dezvoltarea sectorului de prelucrare și, în special, a serviciilor
și contribuind la îmbunătățirea distribuției geografice a serviciilor și a industriilor.

Asadar, o viziune pe termen lung a Comisiei Europene, a identificat 4 domenii de actiune,

sprijinite de initiative emblematice, pentru a permite ca zonele rurale sa fie:

 mai puternice: concentrarea pe capacitarea comunităților rurale, pe îmbunătățirea

accesului la servicii și pe facilitarea inovării sociale;
 conectate: îmbunătățirea conectivității, atât în ceea ce privește transportul, cât și a
accesului digital;
 reziliente: conservarea resurselor naturale și ecologizarea activităților agricole pentru a
contracara schimbările climatice, asigurând, în același timp, reziliența socială prin oferirea
accesului la cursuri de formare și la diverse oportunități de locuri de muncă de calitate;
 prospere: diversificarea activităților economice și îmbunătățirea valorii adăugate a
activităților agricole și agroalimentare și a agroturismului.