Revista Comunicare Anul I, Nr.1, Sept em Brie 2010

REVISTA DE COMUNICARE ŞI MARKETING

Anul I, nr. 1, septembrie 2010
I.S.S.N. 2069 - 0304
Cuprins
Tezaurul filosofic al limbii române……………………………… 5
Alexandru SURDU
Poème en prose et discontinuité discursive……………………… 13

Virgil BORCAN
Gender identity and critical discourse analysis:

a rhetorical study in taiwanese female collegian athletes………. 21
Catherine YI-CHIEN CHEN
Le rôle de la communication médiatique

dans la formation des attitudes sociales…………………………. 47
Cristina GELAN, Elena PREDESCU
Impactul televiziunii asupra copiilor…….……………………… 55

Nicoleta CIACU
Elements of strategy, communication

and electoral marketing in the 2009 presidential campaign
- case study: Constanta county…………………………………... 73
Andra SECELEANU
5
TEZAURUL FILOSOFIC
AL LIMBII ROMÂNE
Academician Alexandru SURDU

Preşedinte al Secţiei de Filozofie, Teologie, Psihologie
şi Pedagogie a Academiei Române,
Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie
„Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române
Una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei

tradiţionale şi moderne, cel puţin în variantă indo-europeană, a fost şi
a rămas problema limbajului. Logica în special a pornit şi s-a întors
mereu la limbaj, trăgând adesea după sine întreaga filosofie, cum a
făcut-o spre zilele noastre prin celebra „cotitură lingvistică” (linguistic
turn), ceea ce i-a obligat pe europenii creştini să-şi reamintească de
primul verset din Evanghelia după Ioan: „La început era cuvântul” (En
arche en ho logos). Şi, având în vedere numeroasele lui traduceri şi
interpretări, să fie repusă în discuţie şi întrebarea oarecum firească: În
ce limbă vorbeşte Dumnezeu? şi, corolarele acesteia: În ce limbă ar
trebui să vorbească filosofii? şi, în ce ne priveşte pe noi: Care sunt
valenţele filosofice ale limbii române?
*
S-ar putea spune că prima fază a rezolvării acestor probleme a
început în secolul al III-lea î.Hr., când a fost tradus în limba greacă
Vechiul Testament, prin celebra Septuaginta. Evenimentul a fost de
mare importanţă pentru lumea grecească de atunci, urmaşă a
imperiului macedonean, dar şi pentru lumea ebraică. Aceasta din
urmă, datorită dispersării (diasporei iudaice), şi-a pierdut limba, care
nu mai era vorbită (ebraica) nici măcar în Palestina, fiind înlocuită cu
aramaica, iar în diasporă cu limba greacă. Aşa se explică de ce
evangheliştii şi apostolul Pavel citau din Vechiul Testament după
Septuaginta.
Tradiţional, se considera că Septuaginta nu era o simplă
traducere, căci textul grecesc fusese stabilit în mod identic de către cei
6
72 de reprezentanţi, câte 6 pentru fiecare trib, care au tradus Vechiul
Testament sub inspiraţia Duhului Sfânt. Versiunea ebraică şi-a pierdut
din importanţă şi, netradusă în greceşte, n-ar fi avut nicio influenţă.
Aceasta şi datorită scrierii consonantice, care nu mai putea fi refăcută
(şi, respectiv, înţeleasă). Textul ebraic a fost revizuit abia între
secolele 8 şi 10 de către masoreţi (tradiţionaliştii evrei), după ce
apăruse deja traducerea latină (Vulgata) în secolul al IV-lea d.Hr.,
considerată şi ea ca text revelat. Dar ce limbă vorbeşte Dumnezeu:
ebraică, greacă sau latină? Sau aramaica, pe care o vorbea Iisus
Hristos?
S-a impus însă limba greacă, în care a circulat Septuaginta. Şi
s-a impus cu toată încărcătura sa filosofică, majoritatea termenilor
testamentari, ca celebrul logos, având deja câteva secole de utilizare
filosofică. Fără veşmintele sale greceşti, Vechiul Testament ar fi fost
uitat, ca şi întreaga civilizaţie ebraică, asiriană, feniciană etc. Or,
veşmintele acestea au fost de la început sărbătoreşti.
O a doua fază, şi mai importantă, a constituit-o scrierea
Evangheliilor, ca revelaţii ale Duhului Sfânt, în limba greacă, cu
excepţia Evangheliei după Matei, scrisă în limba aramaică, dar
cunoscută numai în traducere grecească. Încercările – fireşti, de altfel
– de „sistematizare” ale Evangheliilor n-au fost acceptate, datorită
caracterului lor nerevelator. Fiecare dintre cele patru Evanghelii, deşi
se referă la acelaşi eveniment (Vestea cea Bună), are particularităţi
revelatorii diferite, pe când „sistematizările” sunt simple compilaţii,
adesea rezumative şi nepotrivite lingvistic cu nici una dintre cele patru
Evanghelii canonizate.
Cu Noul Testament, Biblia (Cărţile Sfinte sau Sfânta
Scriptură) în limba greacă şi în traducerea latină canonizată a devenit
Cartea creştinismului, care domină de două milenii cultura occidentală
şi filosofia ca atare, terminologia greco-latină, de origine creştin-
scolastică, fiind utilizată şi în scrierile ateiste.
*
Există însă şi o istorie a noastră, românească, a problematicii
teologico-filosofice a limbajului. Dacă facem abstracţie de scrierile
teologice ale daco-romanilor (străromâni) din Dacia Pontică (Scythia
Minor) şi din cetăţile de pe malul drept al Dunării, începând din
Pannonia, ca şi din cetăţile daco-romane (geto- şi traco-romane) din
Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea şi Moesia, deşi erau scrise în
latina vulgară, pentru motivul că nu erau încă româneşti sau erau din
7
afara graniţelor de astăzi ale României, atunci nu putem ocoli totuşi,
cu toate că se face uneori şi acest lucru, perioada de aproape două
secole (1640–1821), numită şi greco-română sau fanariotă, de după
înfiinţarea celor două Academii Domneşti – de la Bucureşti şi de la
Iaşi –, eveniment cu implicaţii culturale majore pentru întreaga zonă
balcanică şi sud-est europeană.
Principatele române au reprezentat în această perioadă, după
aprecierea lui Cleobul Tsourkas, ceea ce au fost Florenţa şi Padova
pentru cultura întregii Europe în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, căci
aici şi-au găsit refugiul cei mai importanţi cărturari greci, instruiţi pe
vremea aceea la Atena şi în Italia (în coloniile greceşti din marile
oraşe), care nu se mai puteau repatria din cauza opresiunii otomane. S-
ar putea spune că a fost mai mult decât un refugiu, căci mulţi dintre ei
s-au născut şi au murit în ţările româneşti, care erau şi conduse de
către grecii fanarioţi.
Din perspectivă filosofică ne interesează faptul că la cele două
Academii Domneşti au ajuns discipolii lui Teophil Corydaleu, ultimul
comentator grec al filosofiei lui Aristotel. Datorită dublei instruiri,
greceşti şi italiene, tradiţionaliste şi scolastice, şi datorită tendinţei de
revalorificare a operei lui Aristotel, se poate vorbi despre
neoaristotelismul româno-grecesc. Într-adevăr, la Academiile
Domneşti se predau – după Aristotel şi după comentariile lui
Corydaleu: logica, retorica, metafizica, despre suflet şi despre cer.
Dintre acestea, Constantin Noica, ajutat de câţiva intelectuali greci, a
descifrat, a editat şi a tradus în franceză comentariile inedite ale lui
Corydaleu la logica şi la metafizica lui Aristotel, celelalte comentarii
fiind încă necunoscute de către specialişti, ca şi operele urmaşilor lui
Corydaleu.
Necunoscute erau să rămână şi lucrările filosofice ale
Principelui Dimitrie Cantemir, fost elev al unuia dintre profesorii celor
două Academii, şi anume Ieremia Cacavelas. Căci, dacă profesorii
erau greci şi italieni, predând filosofia în greacă şi în latină,
majoritatea elevilor erau români, munteni şi moldoveni, fii ai marilor
boieri şi ai dregătorilor, ca şi ai unora dintre domnitori, cum a fost
cazul lui Cantemir, care ne-au lăsat scrieri în greacă şi latină. Ele zac
încă nedescifrate, uitate sau pierdute. Descoperirea, în bibliotecile
ruseşti, a manuscriselor filosofice ale lui Cantemir (Micul compendiu
de logică şi Metafizica), scrise în limba latină, cu multe texte şi
sintagme traduse din greacă, sub îndrumarea profesorului amintit, au
dovedit şi posibilitatea utilizării ulterioare a limbii române pentru
8
redarea terminologiei filosofice greceşti. Cantemir promitea
traducerea în româneşte a „întregii învăţături a logicii”. N-a făcut-o
sau nu s-au mai găsit manuscrisele, dar a reuşit totuşi traducerea
genurilor de categorii într-un mod „încântător”, cum zicea Constantin
Noica. Genurile de categorii, la Aristotel, erau exprimate sub formă de
întrebări substantivate. Întrebarea: ti esti? (ce este?) devenea to ti esti
(ce este-le), tradusă în latină prin essentia. Cantemir îi zicea estime, în
loc de neologismul „esenţă”, iar „cât este-le”, devenit „cantitate”, era
redat prin câtinţă. Dar cea mai „încântătoare” traducere era pentru
„felul de a fi”, devenit „calitate”, căreia Cantemir îi zicea feldeinţă.
Termenii nu s-au păstrat, din cauza condiţiilor istorice
nefavorabile, dar au dovedit valenţele filosofice ale limbii române faţă
de limba greacă. De asemenea, nu trebuie să uităm că ne găseam la
sfârşitul secolului al XVII-lea când, datorită aceloraşi cărturari greco-
români şi fanarioţilor care îi conduceau, se face şi prima traducere din
greceşte a Bibliei (1688), cunoscută sub numele de Biblia lui Şerban
Cantacuzino, prin care a fost pusă din nou la încercare limba română.
Desfiinţarea Academiilor Domneşti (1821) n-a însemnat, cel
puţin pe plan filosofic, pierderea tradiţiei neoaristotelice. Ea se face
vădită şi în Logica lui Titu Maiorescu, al cărui prim curs (1863),
urmându-l pe Simion Bărnuţiu, la proaspăta universitate din Iaşi,
izvorâtă din vechea Academie Domnească, abundă în texte aristotelice
redate în greceşte şi însoţite de traduceri româneşti, de data aceasta cu
influenţe terminologice germano-franceze.
Este şi perioada în care traduce Mihai Eminescu „Estetica
transcendentală” din Critica raţiunii pure a lui Kant, traducere care a
stârnit de asemenea admiraţia lui Constantin Noica pentru valenţele
filosofice ale limbii române, puse la încercare, de data aceasta, de
către „omul deplin al culturii noastre”.
Începe o perioadă frumoasă, chiar glorioasă, pentru istoria şi
pentru cultura românească. Din perspectivă instructiv-educativă, ea
poate fi caracterizată prin sintagma „litere şi filosofie”, care a fost
titulatura celor mai elevate facultăţi ale Universităţilor noastre până la
reforma de tristă amintire a învăţământului din 1948. La facultăţile
acestea se învăţau intensiv limbile clasice (greaca şi latina) şi moderne
(germana şi franceza), şi, în mod corespunzător, filosofiile: greacă şi
latină, germană şi franceză. Acum se fac traduceri din toţi scriitorii
clasici şi moderni, în mod special din operele filosofilor. Apar însă şi
numeroase studii şi cercetări originale de filosofie românească,
publicate în revistele noastre de specialitate, precum şi primele
9
sisteme filosofice de amploare, ceea ce a însemnat înscrierea
României pe făgaşul culturii occidentale, iar a limbii române printre
limbile de circulaţie filosofică.
Dar punctul culminant al acestei istorii, al legăturii dintre
filosofie şi limbaj, mai concret, al legăturii dintre filosofia românească
şi limba română, se numeşte pe scurt „rostirea filosofică românească”.
Ea nu se mai mărgineşte la problema posibilităţii de exprimare a
filosofiei în limba română, rezolvată cu succes în etapa anterioară, ci
şi la posibilitatea de a exprima în româneşte şi altceva decât s-a spus
în celelalte filosofii, mai bine decât au făcut-o alţii şi chiar imposibil
de a o face în alte limbi. Şi, în fine, posibilitatea elaborării de sisteme
filosofice nu numai româneşti şi în limba română, ci de sisteme
filosofice româneşti ale limbii române.
Cel care a conştientizat această tendinţă – nu numai a
filosofiei, ci şi a culturii româneşti, în genere, de a-şi concentra atenţia
asupra valenţelor creativ-speculative ale limbii române – a fost
filosoful Mircea Vulcănescu în lucrarea Dimensiunea românească a
existenţei, urmat de Constantin Noica.
Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Aiud şi n-a
reuşit să-şi desăvârşească opera, dar a găsit o mulţime de termeni
româneşti remarcabili, care ar fi putut să facă o carieră filosofică de
excepţie. Este de ajuns să-l amintim aici pe nedeterminatul „ceva”,
care îl conţine pe ce (ca în franceză, quel, şi în germană, was,
corespunzătoare grecescului ti şi latinescului quid). Dar „ceva”, spre
deosebire de etwas-ul german, prin va- sugerează un viitor voliţional.
Or, grecii formau cu ti esenţa prezentului (to ti esti, „ce este”-le,
căruia îi zicea Cantemir „estime”), dar şi esenţa trecutului, cviditatea
(de la quid erat esse, care îl traduce pe to ti en einai, „ce era să fie”-
le). Amintim aici că „ceva”-ul unguresc, valamit, compus din vala şi
mit = ce, conţine o formă de trecut (vala), corespunzătoare cvidităţii.
Numai românescul „ceva”, după cunoştinţa noastră, sugerează
viitorul, respectiv „ceva fi”-ul, şi ar putea să constituie categoria
fundamentală a viitorologiei.
Constantin Noica îl continuă pe Mircea Vulcănescu, dar
acordă prioritate termenului „rostire” şi particulei „întru”, apelând la
vechile traduceri româneşti ale Bibliei şi, în mod special, la primul
verset din Evanghelia după Ioan: En arche en ho logos, tradus în zilele
noastre prin „La început a fost cuvântul”. Vechii traducători ai Bibliei
din greacă în română erau vorbitori de greacă şi de română veche şi,
totodată, adepţi ai dreptei credinţe creştine, ai ortodoxiei, şi, ca atare,
10
nu traduceau numai cuvintele greceşti ale textului, ci, mai ales,
semnificaţia lor creştină, teologico-filosofică. Ei nu spuneau „la
început”, ci „întru început”, căci „la” poate sugera că după început s-
ar fi schimbat situaţia; şi, în loc de „a fost”, din acelaşi motiv, ziceau
„era”, pentru menţinerea continuităţii, căci ceea ce a fost sugerează că
nu mai este. Şi nu ziceau de regulă „cuvânt” sau „vorbă”, ci „rostire”,
care, prin „rost-”, înseamnă şi ordine, şi temei, ceea ce spune şi
grecescul logos. Constantin Noica a dovedit că termenul „rostire” este
singurul cuvânt din toate limbile, vechi sau moderne, prin care poate fi
echivalat grecescul logos. Dar şi pentru grecescul arche, tradus azi
prin „început”, avem un cuvânt mai potrivit: obârşie, care înseamnă,
exact ca în Evanghelia după Ioan, şi început, şi sfârşit (Alfa şi Omega,
Începutul şi Sfârşitul). În felul acesta, ajungem la formularea
românească: „Întru obârşie era Rostirea”, care este cea mai bună
redare a contextului biblic.
După ce a făcut Dumnezeu lumea şi i-a făcut pe oameni, toţi,

ni se spune în Vechiul Testament, vorbeau aceeaşi limbă. Dar
ambiţioşi şi necugetaţi fiind, s-au hotărât să înalţe un turn înalt prin
care să poată urca până la Împărăţia Cerească. Bunul Dumnezeu s-a
supărat, dar nu le-a dărâmat turnul, care se vede până în zilele noastre,
ci le-a încurcat limbile, ca să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Oamenii
au abandonat construcţia şi s-au împrăştiat prin întreaga lume, iar
nemaiînţelegându-se, s-au tot războit până în zilele noastre.
După ce l-a trimis pe Fiul Său printre oameni, pentru a-i
mântui de păcate, şi aceştia l-au răstignit, Dumnezeu a încercat totuşi,
prin aleşii săi, să le facă vestită calea mântuirii. Şi, în ziua
Cincizecimii, a pogorât deasupra acestora puterea Duhului Sfânt sub
forma unor limbi de foc, astfel încât fiecare apostol să poată fi înţeles
de către oricine în limba lui. Dar aceasta nu înseamnă totuşi că oricine,
în orice limbă, a înţeles la fel de bine cuvintele lui Dumnezeu şi ale
Mântuitorului.
Dacă nu putem răspunde la întrebarea: În ce limbă vorbeşte
Dumnezeu?, putem fi siguri totuşi că cel puţin la începutul Prologului
din Evanghelia după Ioan, prin traducerea: „Întru obârşie era
Rostirea”, Dumnezeu vorbeşte cel mai bine în limba română!
Dar aceasta înseamnă că limba română dispune de un tezaur,
numit uneori „tezaurul filosofic al limbii române”, de o comoară
11
ascunsă, pe care au cunoscut-o doar marii noştri cărturari, care au scos
din adâncurile sale cuvintele cele mai potrivite pentru învăţătura
creştinească, pentru poemele de talia Luceafărului eminescian, pentru
scrierile filosofice de genul Spaţiului mioritic, sau pentru Sistemul
rostirii filosofice româneşti.
Valorificarea literară, filosofică şi teologică a tezaurului nostru
ar putea să însemne calificarea noastră pe un loc onorabil, dacă nu în
economia europeană, cel puţin în cultura europeană şi chiar în cea
universală.
Se zice că un grup de turişti occidentali vizitând ţările

Orientului au ajuns într-un oraş al ghicitorilor. Aici se găseau tot felul
de specialişti care făceau preziceri despre viitor, dar ghiceau şi
trecutul, şi chiar prezentul. După evenimentele din 1989 din România,
am început să pricepem şi noi că sunt necesari şi ghicitorii – pentru
prezentul care ne rămâne adesea necunoscut. Dar turiştii aceia erau
interesaţi numai de viitor. Unul dintre ei însă, care nici nu credea în
ghicitori, văzând că nimeni nu solicita cunoaşterea trecutului, s-a
gândit să-l ajute totuşi cu câţiva dolari pe unul care tot stătea degeaba,
cerându-i date despre moartea unuia dintre bunici. Ghicitorul a început
să-i spună de una, de alta, până când turistul, plictisit, era să plece. Şi,
totuşi, a zis ghicitorul, înainte de a muri, bătrânul a îngropat comoara.
– Ce comoară?, a întrebat turistul. – Diamantele despre care vă
vorbeam. Le-a îngropat la rădăcina nucului din curte. Şi, cum în curtea
casei sale era un nuc, turistul a fugit la primul aeroport să apuce
avionul către casă.
Toate bune şi frumoase, dar, tot fiind în oraşul ghicitorilor,
turistul ar fi trebuit să întrebe câte ceva şi despre viitor, şi ar fi aflat că
avionul pe care urma să-l ia va cădea în ocean. Morala este că, uneori,
cunoaşterea trecutului este mai folositoare decât a prezentului şi a
viitorului, dar trebuie să găseşti momentul potrivit pentru a putea
profita.
Povestea aceasta este semnificativă şi pentru contextul
discuţiei de faţă. Strămoşii noştri, fiind săraci şi năpăstuiţi de soartă,
ne-au lăsat totuşi o comoară – tezaurul filosofic al limbii româneşti. O
comoară pe care nu ne-o mai poate fura nimeni, căci este ascunsă în
gândurile şi în simţămintele noastre, în tainiţele, necunoscute pentru
alţii, ale Sufletului nostru.
12
Având în vederea situaţia lumii de astăzi, considerăm că acum,
înainte de a fi alungaţi din istorie, este momentul potrivit să scoatem
din uitare tezaurul filosofic al limbii române, să-l povestim şi să-l
scriem în cărţile noastre ca să rămână pentru totdeauna ca învăţătură.
Şi să o facem aşa cum ştim noi mai bine, pre limba noastră şi cu
mintea românului cea de pe urmă.
Acum, cât drumurile lumii, cum zicea poetul, mai au pe
margini bucurii, căci mâine în zadar vom bate la porţi de suflete pustii.
U.A.S.
Revista de Comunicare şi Marketing, anul I, numărul 1, septembrie 2010
I.S.S.N. 2069-0304
Pag. 13-20
13
Résumé:
Surgi au tout premier début du
POÈME EN
Romantisme comme expression d’un
malaise existentiel autant qu’esthétique, le
PROSE ET
poème en prose témoigne, de par son
existence – même, d’une discontinuité DISCONTINUITÉ
foncière, tant en synchronie qu’en
diachronie. Hybride, doublement postulé si DISCURSIVE
l’on emprunte l’expression de Baudelaire
(car il est „prose” et „poème” à la fois), il
marque dans un espace de cent ans les
sommets inégaux d’une évolution
également discontinue. Ambigu,
Lect. univ. dr.
plurivalent, „polyisotope” (cf. Groupe µ), Virgil BORCAN
il rompt avec la tradition mimétique de la
poésie pour se convertir dans une „totalité Universitatea Transilvania
en fonction”, obéissant aux lois de
polysémie, brièveté et gratuité mises en
din Braşov,
relief par S. Bernard. Quant à sa
„voracité” discursive, le fait d’emprunter Facultatea de Litere,
plusieurs modes d’énonciation et modalités Catedra de
d’écriture fait de lui un objet de Limbi şi literaturi străine
prédilection de la poétique; bien que, il
faut l’avouer, le dernier mot à son sujet
reste encore à être dit. Par un collectif
avisé, bien sûr, plutôt que par un simple
chercheur.
Mots-clé:
élocution, séquence, discontinuité,
métaboles, polyisotopie
«Toute littérature est un espace continu:

les ruptures véhémentes sont illusoires,
les « mutations » ou les « métamorphoses »
ne sont que les moments décisifs et spectaculaires
d’une nécessaire continuité. »
14
(Irina Mavrodin, Spaţiul continuu)
Fruit d’une révolte esthétique et d’une lassitude (vu la

« tyrannie » du vers classique et de la Poétique d‘Aristote), le poème
en prose a toujours essayé de gagner sa dignité générique. Difficulté
quasiment impossible à résoudre, étant donné son caractère hybride. A
la limite et forçant un peu les choses, il participe de deux « côtés
génériques », de deux types de discours distincts, le récit et la poésie;
il peut être à la fois « élocution libre », donc objet de la poétique et
« élocution réglée », c’est à dire objet de la rhétorique.
Dans son exhaustive thèse de doctorat1, Suzanne Bernard a
essayé de faire le point sur le paradigme auquel pourrait se
subordonner le poème en prose du point de vue formel, comme étape
finale d’une évolution qui va du vers classique et du vers libre, en
passant par la prose poétique (Rousseau, Chateaubriand) et jusqu’à
son initiateur duquel se réclame Baudelaire, donc Aloysius Bertrand
(Bernard, 1994).
Une fois apparu au XIXe siècle, il parcourt un chemin
spectaculaire autant qu’inégal, de Baudelaire (qui n’excluait pas le
récit de la poéticité) et des symbolistes, en passant par Lautréamont et
Rimbaud, par le grand déferlement surréaliste et jusqu’aux Vents de
Saint-John Perse. Mais si, diachroniquement parlant, le phénomène est
discontinu, la discontinuité peut être identifiée aussi au niveau du
discours, dans tel ou tel cas (et surtout chez Rimbaud). Des précisions
théoriques s’imposent donc.
Depuis Platon (qui distinguait entre logos et lexis) et Aristote
et jusqu’à Genette, on a toujours essayé de donner une définition du
discours; la plus neutre serait « séquence continue, structurée et
cohérente ». En ce sens, « discours » est synonyme de « texte »,
« séquence d’unités cohérentes et actualisées » (Genette, 1972).
Quant à la discontinuité, elle est « un trait des unités au niveau
du système (donc des invariantes par rapport aux variantes) » ; les
linguistes donnent comme synonyme de « discontinu » le mot
« discret »; « propriété de l’unité de se caractériser par une rupture de
15
contenu par rapport aux unités voisines, réalisée par le fait qu’elle est
distincte de tout ce qu’elle n’est pas » (Le Groupe µ, 1974).
De ce point de vue, « discontinu » se définit par opposition à
« continu », qui est « un trait retrouvable à quelque niveau que ce soit
ou pour n’importe quel domaine où ont lieu des passages graduels
d’un élément-unité à un autre » ; il devient impossible d’établir des
limites précises, vue l’existence des « zones de transition » où
interfèrent des traits appartenant aux deux éléments /unités.
Ce qui assure l’unité du discours / texte, sa « monotonie » dont
parle Irina Mavrodin c’est sa cohésion, qui repose sur plusieurs
éléments: la récurrence, le parallélisme, la paraphrase(le texte peut
être résumé), les proformes, l’ellipse, le temps et l’aspect, la
perspective fonctionnelle des propositions et, pour les textes oraux,
l’intonation (de ce dernier point de vue, c’est très intéressante
l’observation de Genette, qui met la disparition du critère métrique –
distinguant auparavant entre prose et poésie – sur « l’affaiblissement
continu des modes auditifs de la consommation littéraire » – poésie
antique, lecture publique, ainsi de suite).
Ambigu et plurivalent (« polyisotope », dirait Le Groupe µ), le
poème en prose rompt avec la tradition millénaire qui voulait que la
poésie soit mimésis. En tant qu’« objet absolu » ou bien que « totalité
en fonction », le poème en prose se prête à une lecture « tabulaire »,
simultanément sur plusieurs niveaux. Le poème se veut un ensemble
suffisant à soi-même, avec de multiples irradiations de signification,
en se présentant comme un réseau de tensions des forces absolues qui
agissent successivement sur les couches pré-rationnelles, en faisant
vibrer à la fois les zones de mystère des notions. Il n’existe plus cette
homogénéité d’un niveau donné de significations, qui assure une
lecture uniforme du texte, fondée sur une cohérence sémantique ; bien
sûr, il s’agit là du poème moderne.
Contrairement à Jean Cohen, qui veut que la poésie soit une
antiprose (Cohen, 1963) et contrairement à Claude Lévi Strauss, cité
par Umberto Eco (1991), le poème moderne est une oeuvre ouverte,
polysémique et ambiguë, qui cependant ne renvoie a rien d’autre qu’à
soi-même.
Entendue comme substitution du langage affectif, émotionnel
et connotatif au langage intellectuel et dénotatif, la poésie (y compris
le poème en prose), par sa fonction dont parle Jakobson, cité par
Mavrodin Irina, (1982) veut motiver le langage du point de vue de
l’arbitraire du signe linguistique, donner un sens plus pur aux mots de
16
la tribu, dans ce « champ de bataille » qui oppose depuis si longtemps
la transitivité de la prose à l’intransivité de la poésie.
Pour ce faire, le poème en prose dispose d’un assez large
ensemble de moyens, et même de plusieurs modes d’énonciation et
modalités d’écriture (narration, description, dialogue); y compris les
registres peuvent varier, allant du lyrique et du pathétique jusqu’au
fantastique et à l’épique. Ce qui importe, d’une part, c’est la cohérence
et l’unité du fragment, y compris du recueil malgré l’effet de
discontinu (ce qui n’arrive pas toujours pour Rimbaud, par exemple),
et d’autre part la tension entre signifiant et signifié, la valeur
symbolique tout court. Prenons un exemple: certes, pour Aloysius
Bertrand, l’auteur de Gaspard de la Nuit, la définition du récit donnée
par Genette n’est pas opérante, vu le caractère essentiellement
poétique de ses Fantaisies à la manière de Rembrandt et de Callot.
Un petit poème en prose comme L’Heure du sabbat
d’Aloysius Bertrand pourrait, à la rigueur, être contracté à un verbe
(selon le modèle proposé par le même Genette dans Ulysse rentre à
Ithaque ou Marcel devient écrivain ), mais il demeure, coûte que
coûte, un texte poétique, fulgurant comme un éclair, et qui respecte les
lois de brièveté, de concentration et d’autonomie exigées par les
contraintes du « genre » (si l’on peut se permettre de considérer le
poème en prose comme un genre distinct).
Pour qu’un texte fonctionne, dit Irina Mavrodin (1972), il doit
être « monotone » (donc continu) et récognoscible.
Certes, on peut reconnaître « la griffe » de Bertrand, si l’on
pense à l’ensemble du recueil ; le poème en question n’en reste pas
moins discontinu et « cassé », si l’on peut dire. Il s’agit d’une
discontinuité au niveau sémantique et syntaxique, malgré une certaine
cohésion (Groupe µ, 1974) au niveau transphrastique.
La présence du verbe, du « noyau narratif » à la fin du poème
n’est pas sans rappeler la topique latine. En outre, on peut identifier ce
que Genette appelle épithètes « impertinentes », logiquement
inacceptables en leur sens littéral (« ciel mort », « vent crispé »).
En arrivant au cas d’Aloysius Bertrand, une précision en
quelque sorte collatérale s’impose, tout de même. « Il faut blanchir
comme si le texte était de la poésie », disait--il dans ses Instructions à
M. le metteur en pages. En d’autres termes, un poème en prose peut
être discontinu y compris au niveau de son iconicité, de la délimitation
du texte par des espaces blancs et par des points, par ce que le Groupe
µ appelle « métaboles de support » (graphiques et typographiques) ; le
17
cas révélateur du point de vue de la paratextualité – de l’édition
princeps de la Thalassa de notre Macedonski est significatif, entre
autres (Genette, 1972).
Les choses vont évoluer d’une vélocité assez grande, pendant
un siècle. L’inconséquence croissante de la coordination peut être
entendue comme le passage des coordinations presque toujours
logiques du discours classique aux ruptures momentanées du discours
romantique, puis à l’inconséquence systématique et continue qui
s’épanouit dans l’écriture surréaliste.
En établissant les choses de cette manière, Genette – sans
précisément envisager le poème en prose – sous-entend une période
historique qui va jusqu’aux écarts surréalistes, qui sont non
réductibles, comme dans le fameux L’Huître du Sénégal mangera le
pain tricolore. Certes, dans ce dernier cas, l’écart peut être compris
soit comme « détour », selon un critère sémantique, soit comme
« invention », selon un critère psychosociologique.
Dans cet intervalle temporel d’une centaine d’années environ,
la contribution de Rimbaud est essentielle autant qu’incontournable,
puisque dans son désir d’une poésie « objective », il arrive aux confins
du discours en tant que possibilité ontologique d’expression.
Dans son ouvrage déjà cité, Suzanne Bernard identifie les trois
types de phrase qui font fonctionner un poème en prose, en le rendant
discontinu parfois: il s’agit de la phrase heurtée, de la phrase
ondulatoire et de la phrase lyrique.
Dans le cas spécial des Illuminations de Rimbaud, Suzanne
Bernard parle d’une véritable « esthétique du discontinu » (phrases à
sommet vague) redevable à la prose la plus heurtée et la moins
artistique. Il s’agit d’un phénomène de télescopage et d’une vision (il
ne la subit pas), de ce que l’auteur appelle « l’instantanéité » du texte
rimbaldien (Bernard, 1994).
Parues en 1886 à son insu, d’après un manuscrit resté chez
Verlaine, les Illuminations frappent, sur le plan de l’expression, par la
nouveauté des associations de tout genre. Rimbaud brise les règles et
les contraintes, il cherche et il trouve une forme à lui, un vers
« désarticulé ».
Le style est syncopé, plein d’incohérences contrastantes et
d’un désordre voulu. Le ton, le rythme, l’accent et l’expression sont
profondément originaux.
C’est du moins ce que pense, chez nous, Alexandru Philippide
qui considère que, à la recherche de formes nouvelles, Rimbaud est
18
allé très loin. En brisant les formes existantes, il s’est forgé un mode
d’expression syncopé, allusif, associatif à l’extrême.
Tel n’est pas le cas de Lautréamont, par exemple, et de son
type de discontinuité discursive, qu’on appelle « cinéma accéléré »;
pour l’auteur des Chants de Maldoror on pourrait parler plutôt d’une
continuité profonde qui s’oppose à la discontinuité de surface. Cela, si
l’on ne perd pas de vue que, en ce qui le concerne, entre prose et vers
il y a une différence de degré, pas de nature. Les coupes (rythmes)
lautréamontiennes recréent les mouvements et les élans de l’être
intérieur.
Rimbaud et Lautréamont, ont été nommés « les grands maîtres
des écluses pour la littérature à venir ». Et quand Rimbaud affirme :
« Je ne sais plus parler », il fait état de l’insuffisance du langage à
traduire la pensée. À ce titre, d’une égale importance sont les mots
isolés (dans ses poèmes appelés parfois « polyphoniques ») et le
silence, qui renvoie, entre autres, au fameux refus de la parole
mallarméen.
Rimbaud et Mallarmé sont indispensables pour la naissance de
ce que Dominique Combe (1997) appelle « une nouvelle rhétorique
des genres », dont l’exclusion du récit (et par conséquent de la
continuité) est la clef de voûte. Selon Combe, le poème dissocie,
fragmente plus qu’il ne rassemble les éléments du récit.
En parlant de la littéralité absolue du langage poétique, qui ne
peut pas être transposé dans le langage commun, Irina Mavrodin
révèle la polysémie et l’ambiguïté du poème moderne. Elle soutient
que sous l’influence de la musique, la poésie devient, de façon
programmatique, suggestive, constituée sur des analogies, des
symboles, des correspondances» (Mavrodin, 1982).
« L’obscurité principale » se réalise par discontinuité au
niveau du discours et de la composition, et par dissonance. La poésie
moderne réclame de la sorte un langage spécifique au mode absolu,
c’est à dire gouverné par les lois d’une logique spécifique, qui fait
impossible la transposition d’un poème dans le langage commun,
strictement référentiel, et gouverné par une autre logique (Friedrich,
1987).
On affirme que la psychanalyse veut guérir le poète de sa
poésie. Pourrait-on nous imaginer à la fin de notre petite dissertation –
et ne fût-ce que pour le plaisir du jeu intellectuel – que l’acte d’écrire
des poèmes et l’écriture sous-jacente se produisent dans un « état de
rêve »? Il ne faut pas être psychanalyste pour se rendre compte que le
19
contenu manifeste du rêve est à bien d’égards discontinu; toute la
démarche surréaliste repose sur ce fait. Une analyse du poème en
prose de ce point de vue reste à faire, mais elle appartiendra à un autre
champ d’investigation, qui ne nous intéresse pas pour l’instant.
Cependant, une idée de Greimas est apte à nous donner
matière à réflexion: Du point de vue des effets de sens produits sur
l’auditoire, on peut, par extension, considérer comme poétique ce que
pour d’autres civilisations tient du sacré (Greimas, 1970).
Bibliographie:
● Cohen, J. (1963). Structure du langage poétique. Paris: Flammarion.
● Combe, D. (1997). Poésie et récit – une rhétorique des genres,
Paris: José Corti.
● Eco, U. (1991). Lector in fabula. Bucureşti: Univers.
● Friedrich, H. (1987). Structura liricii moderne. Bucureşti: Univers.
● Genette, G. (1972). Discours du récit. In Figures III, (pp. 67 – 275),
Paris: Seuil.
● Greimas, A. J. (1970). Du sens. Paris: Seuil.
● Grupul µ (1974). Retorică generală. Bucureşti: Univers.
● Mavrodin, I. (1982). Poietică şi poetică. Bucureşti: Univers.
● Mavrodin, I. (1972). Spaţiul continuu. Bucureşti: Univers.
U.A.S.
I.S.S.N. 2069-0304
Pag. 21-46
Abstract
This study aims to explore the Taiwanese
female collegian athletes’ gender
20
discourse in the description of their gender
identities. Sport, the field stresses strong
physical characteristics traditionally
belong to men, has been long considered
the powerful sites in cultural context of
masculine hegemony. Female athletes are
required to build physical masculine
characteristics in order to compete. How GENDER IDENTITY AND
prominent masculine appearances reflect CRITICAL DISCOURSE
on the (re)interpretation of their gender
identities off courts may be ANALYSIS:
problematically presented through A RHETORICAL STUDY
gendered discourse. Semi constructed in-
depth interviews from 45 minutes to an IN TAIWANESE FEMALE
hour, application of critical discourse
analysis (CDA) were conducted with 25
COLLEGIAN ATHLETES
Taiwanese female collegian athletes.
Masculine descriptors such as ‘manly’,
and androgynous descriptor such as Catherine YI-CHIEN CHEN
‘middle-sexed’ (‘Zhong(middle)-xin-hua
(sexed)’—the peculiar linguistic adjective
that still has slight difference from Ph. D. Candidate,
androgynous) were manifested in these
female athletes’ discourse. Preliminary
Graduate
findings indicated that the interviewees Institute of Communications,
identified their homosexuality when Shih-Hsin University,
‘middle-sexed’ was applied. Also, these
‘middle-sexed’ female athletes experienced
Taipei, Taiwan.
difficulties in confronting their sexualities
in family communication. The implication
of using ‘middle-sexed’ to describe one’s
gender identity can be treated as refusal of
gender binary and paradox. The force in
family value of collectivism coerces the
athletes’ construction of their gender
identities.
Keywords: female athletes,

gender identity, androgyny,
critical discourse analysis.
Sport is commonly considered a powerful cultural form to

present individuals’ physical power, strength toughness, aggression,
and competence. Prominent physical characteristic like muscle is
particularly belong to male dominated system in sports. Men in sport
are more ‘natural’ than women in sport with obvious patriarchal
hegemony in many cultural forces. While the rule of the game is
similar, that men play “base”ball and women play “soft”ball might be
21
treated as unnoticeable discursive hegemony in everyday discourse. In
the Grand Slam in tennis, male players play three out of five sets with
almost double the prize while female play two out of three sets. These
are just a few to name the naturalness in gender inequality in sport
fields. Stereotypical gender designed sports such as figure skating,
gymnastics, and tennis are sex appropriate sports for women;
triathlon, wrestling, and bodybuilding would be sex inappropriate
sports for women. Women who step into sex inappropriate sports
would be considered tomboys and lesbians naturally (Iannota & Kane,
2002). When female athletes build more muscles, their physical
attribution devalued their identities as women.
Women have been gradually and quietly breaking the glass
ceiling in sport in the last few decades. Female athletes started to
compete in traditionally “for-men-only-sports” with more social
acceptance. While female athletes compete professionally, the conflict
between their powerful masculinity and soft femininity arise off sport
fields. Female athletes are defined less feminine than non-athlete
females while athletes are defined masculine (Clasen, 2001). This
means female athletes must apply masculine toughness to win the
competitions on courts/fields but discard masculinity characteristics
off court if they want to be womanly or want to be perceived
womanly. The practice of professionally masculine but feminine off
the courts can be seen in media representation of women in sport.
Female Russian tennis player, Maria Sharapova has been famous of
her power ball playing and high pitch roaring on courts. However, she
was represented as a long hair down, smiling neighborhood girl in
electronics and fashion advertisings. The social acceptance of women
in sport has been rising; however, the standard for female athletes
remains as masculine on court but feminine off court.
This study attempts to explore the discursive styles of gender
identities in the rhetorical discourse of Taiwanese female collegian
athletes. If the narration is filled with gender rhetorical strategies, how
do these female athletes describe their gender identity when the
paradox between masculinity and femininity appear? If conflicting
gender characteristics do appear in their everyday lives, how do these
female athletes rationalize their means in their interpersonal and
family communications? These research questions were intended to
provide better understandings in female athletes’ gender rhetorical
strategies in collectivistic culture.
22
Review of Literature
Gender inequality in sport
Sport is the field (habitus, Bourdieu, 1991), the field filled
with various knowledge, meanings, and power under the constructions
of social agents. Treating sport as a cultural site in Bourdieu’s point of
view is a field full of gender inequality if the ones with power who
produced the knowledge and meanings were males. When Hall (1995)
applied cultural racism as the way dominated class create the
meanings to discriminate non-aristocrats, the extension of male
domination hence created the meaning of hetero-normativity in sport
structure. Sport itself communicates and creates male dominant
discourse by stressing being forceful, courageous, competitive, strong,
active, aggressive, challenging, and those descriptors belong to
masculine characteristics. (Carty, 2005; Mean & Kassing, 2008;
Miller, 2007; Ross & Shinew, 2007). Men in sport are more naturally
aggressive and tough since these are socially expected in men. When
masculine characteristics are applied on female athletes specifically
the men’s only sports like bodybuilding, McGrath and Chananie-Hill
(2009) found the descriptors as “big freaking looking women” in
female body. Forcefulness and muscles on women are no longer
aggressive but freaky and unnatural.
When the field is constructed by males’ dominant discourse,
the power of the knowledge construction is in the hand of men. Even
when female athletes are allowed to participate in sport events from
the last century, women in sport must fulfill the requirement and rules
set forth by men (Helstein, 2007). Masculine descriptors in sport field
force female athletes to comply in order for male dominance to
function on the top of the hierarchy when sport is not only the
horizontal but also a vertical field. Women hence are required to equip
with male specific physical characteristics elements so they can
compete and achieve the success. Once the gender distinction is
institutionalized, gender inequality support the naturalness of gender
behaviors that is specific to each sex (Ross & Shinew, 2007); female
athletes naturalize the sex (in)appropriate sports under the social
expectation as they might have been in constant gender confliction
when choosing the sex inappropriate sports.
The seemingly natural tolerance in gender hegemony in sports
requires more attention in looking into female athletes’ discourse. The
notion of Gramsci’s hegemony (1971) is thought to invoke power by
consent but not coercion (Speer, 2005). If the naturalization of
23
hegemony takes two to tangle, female athletes’ discourse must provide
the possibilities for the hierarchy of hegemony to ‘fit-in’ (Storey,
2004). The elements of co-existing but opposite masculinity and
femininity can be major cultural struggles (Remlinger, 2004; Speer,
2005) for female athletes because masculinity and femininity are not
longer in the linear rivalry but in the power/powerless vertical
hierarchy. If masculinity and femininity contradict oppositely, there
should be paradox in between. The unrest space in between is the
place female athletes constantly negotiate and renegotiate their gender
identities within themselves and with the social expectation and
ideologies. Van Dijk (1998) believed that ideology would be to
uncovered in the unnoticed habits of life, the taken-for-granted
assumption of professional inquiry. Like knowledge and meanings,
gender identities are produced in various texts under the cultural
context (Mean & Kassing, 2008). Female athletes produce their
gender identities through construction, co-construction and re-
construction with their training peers, family members, and coaches;
they also shape their bodies during this process of (re)negotiating their
gender identities under the cultural ideologies. In the account of their
everyday discourse, female athletes’ rhetorical discourse presents the
blurring ground from femininity to masculinity.
The dichotomy between femininity and masculinity has been
long lasting in Western culture. Although the binary of femininity and
masculinity in sport has been harshly questioned by Clasen (2001) and
McGrath and Chananie-Hill (2009), the problematic masculine
dominance has continuously functioned in women in sports. Once
female athletes build muscles, it would be challenging to maintain
their soft femininity. Female athletes face the paradox of being
feminine and being athletic at the same time since athlete is defined
masculine. Being feminine requires constructing the images of beauty
while being athletic embraces not being pretty but being competitive
(Ross & Shinew, 2007). Being athletic and being beautiful cannot co-
exist but stays as enemies. Female athletes must give up their female
characteristics if they want to be competitive on courts/fields. Women
who are involved with hyper masculine sports such as bodybuilding,
triathlon, and wrestling remain to shape their bodies with more
physical muscles than other sex appropriate sports like figure skating
(Miller, 2007). The difficulties follow after they step off the courts
that if these female athletes carry their male characteristics into their
off-the-court discourse.
24
Position gender in Chinese culture

Sex is the physical attribution fixed at birth, while gender is
fluid, socially constructed, and negotiable (Remlinger, 2005; Speer,
2005; Sunderland, 2004). Gender may be achieved through the most
intimate interaction and conversation; one’s gender identity can be
understood as flexible since the communication process with the
others in society constantly change. To Butler (1994), not only gender
is fluid, even sex is not based on fixed bias; however, the physical
attributions in sex are not fixed but just being position into the
dichotomous categories. Butler’s ‘performativity’ regarded gender as
the performance achieved even though the challenge laid on one’s
cultural practice. Speer (2005) explained that if gender can be
achieved through performance particularly through discourse, how the
process of the discourse was constructed that we need to pay attention.
The performative processes of co-constructions in discourse enable
sex from the noun, the natural essence to sexed, the active action; the
processes also enable gender to gendered discourse with agency.
Cultural ideologies shape, challenge, and construct our ways to
communicate gender in our everyday lives. We perform gender
(Baxter, 2003; Remlinger, 2005; Wood & Reich, 2006), gender
become gendered since it is active rather than stasis noun. Whether the
term of perform, enact, or construct is used on gender, the nature of
their activeness involves the locations in the discourse. We position
gender in discourse so it can be gendered (Baxter, 2003) which
corresponds to Jia’s Wei - positioning (2006) in Chinese culture. The
influence of Confucianism is to know one’s moral position in the
social hierarchy; one ought to enact or perform what is appropriate to
her position under her cultural context. When applying Wei,
positioning on discursive gendered process in Chinese culture, one
ought to act according to her/his sex. Physical males who produce
discourse with feminine characteristics would be considered “C”
(sissy) while physical females who construct more masculine
discourse would be described as “T” (tomboy). When female athletes
apply the masculine characteristics on themselves such as short spiky
hair, their gendered discourse appear to put themselves in the
inappropriate position in the cultural expectation. Knowing her
position and uttering gender appropriate discourse would then fit into
requirement of Chinese cultural ideologies.
25
The Chinese culture under the umbrella of collectivism
stresses the unity, collective group success and harmony in the
correlations of interpersonal, family and organizational
communications. The Chinese culture understands the universe as the
whole from the knowing and perceiving rather than the analytical
dualism in Western culture (Kim, 2006). The relationship between
knowing and perceiving is interconnected but not opposite or
paradoxical. Ting-Toomey (2006) explained that collectivism
emphasize the importance of the group (we) identity instead of the
individual identity (I). Chinese culture places the group such as family
and team above the single unit of self. The fundamental knowledge
according to the social expectation in Chinese culture is holistic but
not individualistic. Kim (2006) pointed that one must become selfless
(p. 411); the existence of one is strive to complete and achieve the
family value and the social expectation without positioning the
individual’s needs and desire first. Chinese strong cultural value in
harmonious style refers to the avoidance of conflict and acceptance in
parental authority/hierarchy structure.
The stress of harmony and value in Chinese culture results in
one’s lack of ability in the discourse of one-self but themselves. If the
being does not follow the cultural norm such as girls wearing long hair
in pink clothes (Wood & Reigh, 2006), what she encountered in
Chinese culture would not be the direct confrontation but hidden
reticence pressure from social others with higher hierarchical status.
Van Dijk (2006) stated that critical discourse analysis (CDA)
particularly interests in sociopolitical issue and the study of power
abuse; not the actual text but the ‘environment’ (context, the
institutional constraint) influences her discourse. When gender
identities have been taboo to speak out publicly in Taiwan, CDA may
prevail certain unspeakable realities/ideologies. Liu and Ding (2008)
further applied the reticence power of rhetorical gendered
communication in Taiwan; they believed that the concept of ‘out-of-
closet’ in Western culture does not apply well in the practice in
Taiwan because there is no closet in Taiwan. When one wants to
explore her socially inappropriate gender identity, there is no closet to
come out of but the reticence from others or within herself which
would enforce her to place herself in culturally accepted position. The
idea of no closet coincides some scholars’ ‘passing’ (Rasmussen,
2004; Zimmerman & Geist-Martin, 2006). However, the powerful
26
reticence in the gendered discourse in Chinese culture reveals the
structural patterns of social hierarchy.
Methodology consideration
Highmore (2002) explained that little narrations in the everyday-
ness may expose the symbolic truth(s) whether they fit in with the
social truth. The rhetorical strategies in everyday conversation may
disclose within the gendered discourse one applied with or without her
conscious recognition. In the depiction of gender identities among the
female collegian athletes, the researcher was looking for the hidden
knowledge in their gendered rhetorical discourse. Roughly 100
questionnaires survey such as their relationship status and their
training periods of particular sport category was sent out to female
students in Taipei Physical Education College, the strategy was to
encourage their further interests in in-depth interviews. Twenty-five
respondents expressed their interests in one hour session of semi-
constructed in-depth interviews from mid-season 2009 to the
beginning of 2010. The researcher also applied the tactic of snow ball,
having the prospect interviewees to refer their female peers in
different sport categories so that the data may present more different
aspects from female athletes as a whole but not excluding particular
kind.
In the selection of valid interviewees, the researcher only
selected those female collegian athletes who received the sport
training longer than 10 years in order to differ from non-athletes
female collegian. The 23 valid in-depth interviewees spent their
middle school, high school and partial college time in all female
dormitories so the training could enforce more team spirit and result in
success. These interviewees’ categories in sport included tennis,
softball, triathlon, cycling, canoeing, weight lifting, valley ball and
table tennis; the wide range of the sport categories may provide the
researcher unbiased and unlimited understandings in the analysis
process.
The researcher conducted the interviews in Mandarin Chinese
due to the mother tongue among the interviewees are Mandarin. Some
interviewees used Taiwanese dialect in slangs or mixed Taiwanese
into their Mandarin. Ramlinger (2005) stressed that cultural ideology
shapes, change, and challenge discourses; women speak accord their
cultural influence such as pausing longer between sentences and using
more “uh” to organize following sentences. If the ‘environment’
element in the eyes of Van Dijk (2006) was to influence one’s
27
discourse and audiences’ perception, gender identities which might
not be stated clearly in the researcher objects’ speech acts may be
unfolded through CDA.
Data analysis/Findings
“I’m middle sexed”
During the interview process, the analyzer asked the
interviewees to consider whether women in sport experience the
dichotomy characteristics between femininity and masculinity.
Although many Western scholars (McGrath & Chananie-Hill, 2009;
Ross & Shinew, 2007) pointed that female athletes presented more
masculine characteristics both on and off the courts, theses Taiwanese
female collegian athletes specified their gender characteristics is
‘zhong-xin-hua’ (zhong-middle, xin-hua-sexed).
E05, extract 40-50, 00:23:04-00:27:57
(R)43: women in sport, many people say you’re masculine?
44: Oh, masculine, not really.
(R)45: Give me an example.
46: It’s like when the woman is looking like masculine, middle sexed,
people would
say, “Oh, you’re like that, like that, like that”. You don’t even know
what we think.
(R)47: What do you mean like that?
48: People call us more middle sex. My parents are like “woman don’t
look like woman, you look like this.” I just told them, “Ah, I’m
born like this, you gave me the birth looking not like a woman.”
We’re joking around. But we, the Taipei City Physical Education
College women are more masculine. No, more middle sexed. I’m
putting myself in the middle. Middle sexed.
(R)49: Not masculine, but middle sexed?
50: No, if masculine, should I go to the boy’s room? Just because I
have spiky hair and I like girls, I still go to the lady’s room. The
cleaning lady would say, “hey, it’s lady’s room”, and I would tell
her that I’m a girl. Even though I’m middle sexed, you can tell by
my voice so people can’t say that I can’t go to the lady’s room.
From the extract, the interviewee clearly positioned herself neither
toward masculine side of characteristics nor the feminine side but in
the middle. ‘Zhong-xin-hua’ can be replaced to androgynous, or
neutralized in English. One of the definitions of androgynous included
hermaphroditic which stressed the physical organs of males and
28
females, another definition in androgynous means both male and
female (www.dictionary.reference.com); the focus of being both male
and female in androgynous does not apply to the above interviewee’s
description. Also, neutralized was another translation possibility in the
analyzer’s consideration; however, its inactive usage in science
experiment (cause to undergo neutralization; to make (something)
ineffective; counteract; nullify: carelessness that neutralized our
efforts. www.dictionary.reference.com) would not be able to show the
significance in the interviewee’s discourse. Therefore, the analyzer
translated ‘Zhong-xin-hua’ directly into ‘middle sexed’ in the notion
of the interviewees’ original means. The same usage kept showing up
in other interviews.
A1 Extract 105-124, 00:40:25-00:48:02
(R)105: I’m curious, people said that sport college women look like
tomboys.
106: Maybe because of the short hair
(R)107: Is that it?
108: Personality, too.
(R)109: For example?
110: Ever since I started to touch the ball as kids it’s been short hair.
Going to the breakfast place people call me DiDi(boy/little
brother), it’s been called until now.
(R)111: Still now?
112: Now it’s like going to the bathroom, people would say, “Sir, it’s
lady’s room”, like that.
(R)113: And your reaction?
114: Ah, I’m a woman Ah.
(R)115: What’s their reaction?
116: They’ll be shocked, and “Oh”… Of course not men going to
lady’s room.
(R)117: Whenever people tell you that, does that happen often?
118: Sort of.
(R)119: How do you feel?
120: I’m used to it.
(R)121: When do you first heard of it?
122: It’s fine! I just felt, “ Argh, again.”
(R)123: Do you feel being misinterpreted?
124: Uh…. Possibly because I dress more middle-sexed. Because
short hair women are a lot, but if you dress lady-like you could
tell, possibly because I dress more middle sexed.
29
A01 did get the clear understanding about the tomboy in English
though “T” has been used to describe lesbians in Taiwan. A01 did
apply her short hair in the reply of tomboy. Being called “DiDi”(little
brother, boy) in the breakfast place reminds her lack of feminine
characteristics with her short hair. In the extract of 112-124, A01
provided the example of her lack of feminine characteristics resulted
in misunderstanding when going to the restroom. In the extract of 124,
she explained that short hair women can act like woman, but her
middle sexed appearance misled others’ to think she is a “DiDi” or a
sir.
Taiwanese female athletes with short, spiky hair like A01 tend to
present themselves more as boys. They did not seem to care about
being too masculine or not feminine enough, self-claimed lesbian
athletes kept stressing that women understand each other better as they
have gone through the same physical and mental experiences. C03
showed up in the interview through her romantic partner and
presented herself as a lesbian.
C03 Extract 17-18 00:03:12-00:04-01
(R)17: When do you know you prefer woman?
18: Probably high school. We’re all T (tomboys). There are many of
us in our environment, the sport environment. We’re not like the
intellectuals. They think men and women are normal. The
intellectuals can’t accept homosexuals.
Although C03 did not specify her gender characteristics as middle-
sexed, her usage of “T” provided the clue of how she understood the
athletes’ contexts of being middle sexed in the field of sport. M21
considered herself as macho but felt comfortable being masculine;
meanwhile, once she positioned herself in the category of macho, she
degraded the men in sport.
M21 Extract 30-51 00:29:04-00:34:23
From senior year in high school, I felt like girls could understand me
more.
Before, I didn’t have thoughts to get a “girlfriend”… But if
you date boys, you have to listen to what they say. They can’t stand in
your shoes, and girls’ thoughts are different from boys at times. Girls
tend to be thoughtful, boys don’t. It’s obvious, especially in sports,
boys think with their penis. If they are with a girl, then she must have
a beautiful face. They didn’t really like the girl but the appearance.
However, girls will not have this kinda thoughts. Being with
girls…want to take care of her, after all, you are more masculine in
30
this role-play. If being with guys, might be counting on him more.
You’re in the sport field, you gotta fight like guys. Thinking being
more masculine… some people just do it… way way masculine.
Although no direct ‘middle sexed’ was applied, M21 used ‘girlfriend’
to explain her sexual orientation. S29 further explained how female
basketball players rationalized the role between masculine lesbian and
feminine lesbian.
S29 Extract 00:05:10-00:08:21
5: It’s like a tradition in female basketball team. Almost all of them
are like that. I tried to ask why would they be like this? They
answered, “that’s the trend, everybody does that.” Almost
everyone on the female basketball team is like this.
I actually don’t know, look like they touch each other and be with
each other in high school… all of them are girls. I am getting used to
it. There are a lot of them. From their appearances, I can tell. I just
know it. They are more middle-sexed. For example, they got a boy’s
hairstyle, wearing baggy pants and a very big T-shirt; never see them
wear tight clothing or pants. If a girl looked more feminine, she might
be with another girl on that team.
(R)13: How to distinguish T from Po (feminine lesbian )
14: Relatively middle-sexed one is T; the other is Po.
S29 was the only interviewees who did not reveal her own gender
identity in the extract and this was unfolded from her usage of the
third persona, they instead of we or us to describe the basketball team
and herself as I in the first persona. The first and third persona uses
may explain her reluctance of depicting her gender identity.
Don’t ask, don’t tell

In the interview process, the researcher found that all the
interviewees who claimed to be middle-sexed have been or were
involved in the romantic relationship with other women whether the
partners were athletes or not. These interviewees stressed that they
either would not come out of the closet to their parents or would be
married to heterosexual males so their parents would not find out their
sexual orientation. The idea of passing in the belief of Zimmerman
and Geist-Martin (2006) complied with the interviewees’ refusal of
confronting their sexualities. Moreover, the reason that they want to
maintain the family value in heterosexual nature responded to the
reticent power in the belief of Liu and Ding (2008).
31
G7 Extract34-80, 00:26:56-00:37:47, Extract111-132, 00:45:59-
01:02:13
I was called looking like boys ‘cuase of the short, spiky hair. I don’t
really care what they said. Because I practice sport, it’s more
convenient cutting hair spiky. It’s not just convenient, it’s also
announcing you like girls. Ever since I got into the basketball team in
middle school, I just know I’m… I’m into girls since. But I can like
boys I guess. I can go both way, I can be with T, and I can be with
boys. But my parents don’t know, they don’t know. I think women
understand better, like if you’re with a woman, you understand each
other better because you’re both girls. You know when she’s on the
period, you’ll be more tender during that time because you go through
that yourself. Boys don’t get that. But I will have to be with a boy in
the future because of my family. If I don’t have to think about my
family, I want to be with girls, but I have to think about my family. I
guess it’s good that I can do both girls and boys. I mean, I really
prefer to be with girls because girls understand girls. But I will be with
a boy for my family.
From both extract, G7 started to do the story telling about her own
romantic relationship with women; yet, she ended both of her extracts
into family. It was clearly to her that she is a lesbian (though never
used the actual wording in the extract), but she would have to be kin
under the family value and against her will to be with a heterosexual
male. The following extract provided the real experience H8
encountered. She used her previous relationship with another female
as the reason that she would hide her sexual orientation.
H8 Extract 51-105, 00:43:08-00:59:42
(R)51: The one you are with, can you say if it’s a boy or a girl?
52: girl.
(R)53: Have you been with a boy?
54: Uh, yes, but not after the high school. After the high school, when
boys get close to me, I want to run away, I don’t know, just not
comfortable. I think it’s more like environment reason. I’m very
boyish so boys don’t like me. So, I’m with girls. Oh yeah, after the
basketball team. After I got into the basketball team, girls in
basketball would attract each other. It’s pretty normal in girls
basketball.
(R)92: Do your family say that you’re boyish?
32
93: Yeah, yeah. They would say, “how can you cut this kind of hair,
why do you dress like a boy. like that”, or like, “ I can’t recognize
you no more, I thought our family has another boy.” Like that.
(R)94: What’s your response?
95: Embarrassed, I just laughed. I just told them cutting the hair spiky
is easy to play the balls.
(R)96: Would your family ask you?
97: One time in high school, my couch told my teacher that I’m
physically close with a girl in my class. My teacher told my
parents that I’m getting closed with a girl in my class, and being
intimate. My parents were confused, and then came to my room.
My mom directly told me that my teacher said so, and directly ask
me, “are you homosexual?”
(R)98: And?
99: And I didn’t say anything, I just didn’t say anything.
(R)100: So, you didn’t say anything, did she keep asking?
101: Yeah, Mom still said, “are you homosexual, are you, are you?”
My dad said, don’t ask. He said that I’m not grown up yet, I
wasn’t grown up yet. He said that things change when growing up.
My dad thinks I’m still kinda like kids, so I don’t know what is
what.
(R)102: So did you respond to that?
103: No, I just didn’t say anything, and things just passed. They didn’t
keep asking.
(R)104: What did you feel at the time?
105: Oh shit, busted! Because I was with that girl. I will never tell,
EVER. I think my family won’t take it. I think my dad probably
can’t take it in the beginning. My mom will probably be
extremely against it, super against type.
B2 who is involved with a female currently started to explain that the
society is more tolerant with different sexualities. However, her
understanding of being homosexual is wrong was rather contradictory
with her own discourse.
B2 Extract 150-159, 00:47:06-00:53:24
(R)150: Do you feel it’s harder to be with a woman?
151: Now it’s slowly getting better, I think. It’s not like before so
stereotypical, traditional. Now on the road are many middle-
sexed regardless men or woman.
(R)152: Do your family know?
153: No, but I have 2 sisters, like me short hair.
33
(R)154: But short hair doesn’t mean…?
155: But one is homosexual, Yeah.
(R)156: Do you think you’ll finally talk to your family?
157: This thing is better not to say if you don’t have to, I think. What
if the parents can’t accept; right now I don’t think parents can
accept it, why would I say it?
Being with woman is better than friends, wanting to be living
together. Something natural just happen, maybe even when it’s not
right. Maybe knowing that the society doesn’t allow it, yes, that’s it.
Family reason. They said, “Don’t be a homosexual”, they’d imply. My
mom saw many love letters women wrote me, but because women
wrote them, my mom would think don’t be a homosexual and told me
that. I know it’s not right because it’s not right, haha.
(R)158: This is kinda contradicted, huh?
159: The evil won. No, the contradiction feeling is because family
reason, so there is guilt. I know that, I know my sexuality is
wrong, my family haven’t given me the pressure, but I’m giving
myself the pressure. I’m the only kid, I’d better continue the
family root and reproduce.
B2 used evil to describe her sexuality in the final conclusion, one
assumed from the conversation extract that family reason—the value
and lesbian identity—the evil can not co-exist although she justified
that her sexuality is natural. The conflicting concepts of gender
identity in the family communication kept showing up in other
interviewees’ rationalization. M21 and N24 both used story telling
style to separate the realities at home with the social advancement in
accepting various gender identities.
M21 Extract 17-19, 00:06:39-00:43:55
17: Family didn’t know yet. I am not gonna tell them right now.
Because this concept in Taiwan…..just cannot get accepted…
which means not that welcomed and open-minded! Old thoughts
tell us men should marry women..and being together.
But, girls don’t have to like guys… they can still love girls.
19: According to the medical report, maybe there are some problems
with nerves. It does say girls don’t necessarily love guys. Uhmm, I
think my family can’t accept this idea yet though. I think I will be
marriedwith a man one day. After all… girls are still girls…They
finally will be married and have babies because of the family
factors…..
N24 Extract 33-35, 0019:27-0024:33
34
33: My family didn’t know this. They just guess I supposed. They
have asked if I were with girls… They asked quite often. But I just
can’t admit it…. I think my mom is gonna kill me. She is more
conservative…. probably, can’t get this.
(R)34: What would you do if your mom asked you this?
35: Just avoid it…. If she can’t get the answer, she won’t ask
anymore. I will tell them… I am just playing. Tell her don’t worry
about it. Yeah…that’s it. I try to avoid as possible I could.
M21 used the medial report to describe that the nerve problem caused
the non-heterosexual behavior; from the perspective of critical
discourse analysis, one may summarize that the interviewee means of
physical condition can rationalize her deception of her gender identity.
N24’s word of her mother killing her if she knows her gender identity
further supported B2 idea of non-heterosexual equaling evil.
Discussion
The discursive styles among the female athletes in the sport
college in Northern Taiwan presented various rhetorical strategies in
their gendered discourses. Chinese female athletes seemed to have
different understandings from Western dichotomy of masculinity and
femininity. The interviewees’ avoidance of positioning themselves
with masculine characteristics like E05 conflicted with the findings of
Ross and Shinew (2007) in American female athletes’ recognition of
their masculine body images. Their identification with tomboy (T) in
the extracts from A01, C03, and S29 positioned their gender identities
in the middle ground instead of choosing either masculinity or
femininity. Yet, the interpretation of tomboy and T need to be treated
separately in the context of Chinese culture. Although T is abbreviated
for tomboy and tomboy in English does not appoint to particular
sexual orientation, the use of T in Chinese language does claim one’s
gender identity as lesbian. The linguistic use of partial meaning of
tomboy in Taiwan was traced back to American military base in the
1970; the soldiers used tomboy to name those Taiwanese females who
dressed masculine styles (Chao, 2008). The rhetorical strategies of the
interviewees’ uses of T may be attributed to their refusal of being
labeled as a lesbian yet recognition of being a lesbian.
The seemingly contradiction of identifying oneself toward
masculine characteristics but categorize herself as a woman was
explained in A01’s DiDi (boy) naming, C03’s ‘sir going to lady’s
room’, and M21’s comparison between males and female. M21
specified the difference of being with a male and a female. She
35
signified that heterosexual males judged females by appearance;
meanwhile, her role in the lesbian relationship as the caregiver
rendered herself as masculine. The paradox to M21 was no longer
between femininity and masculinity, but lesbian and heterosexual. The
style of gendered discourse switch from characteristics to sexualities
was performed in the eyes of Butler’s performativity even though the
practice was not achieved in the performative discourse. The similar
comparison between lesbian and heterosexual binary was rationalized
in C03’s use of heterosexual as normal in intellectuals’ eyes. S29
further pointed that lesbian sexual orientation has been the traditional
trend of female basketball; her justification of female basketball
players being T in the constant body contacts indeed prompted the
stereotypical physical images of masculine female athletes.
The researcher noticed the vital urgencies in the interpretation
of the female athletes’ linguistic choice in discursive gender identity.
Their specification of ‘middle sexed’ throughout the interviews
strongly suggested that their resistance of traditional labels in
femininity or masculinity. ‘Zhong-Xin-hua’ can be translated as
androgynous, neutralized, unisex, or intersex; however, both intersex
and androgyny focus the physical characteristics and unisex’ stress on
one sex only while the nature of using neutralized has little relevance
in their Chinese gendered discourse. The translation of ‘Zhong-Xin-
hua’ to middle sexed may truly describe these female athletes’
gendered rhetorical strategies. Also, when the interviewees used
middle sexed to describe themselves or other female athletes, middle
sexed is the same as T (S29), and T has the same equivalence as
lesbian. The linguistic advantage in Chinese to these female athletes is
that they can use middle sexed to explain their gender identity without
having to clearly come out. This notion responded the concept of
passing in Zimmerman and Geist-Martic (2006), and Rasmussen
(2004). Middle sexed provides the space not the paradox between
femininity and masculinity, and hetero-sexuality and queer sexualities.
All the interviewees who claimed to be middle sexed appeared
to have difficulty in coming out of closet in the context of family
communication. The struggle of performing their gender identities
illustrated what Ting-Toomey’s (2006) emphasize of group identity
above the individual identity; the female athletes’ sexual orientation
must be avoided when traditional family value and cultural ideologies
in Taiwan praise for heterosexualites. If the agency of cultural racism
(Hall, 1995) is reticently strong, the power of hetero-normativity
36
would then maintain its cultural position in the field such as sport, the
sociopolitical issue. The traditional female image described in the
ideas of Wood and Reigh (2006) complied in the example H8
provided as her boyish appearance resulted in her family thinking of
her as a son. The short, spiky hair style of H8, consisted with the
description of S29 use the reason of the convenience of practicing
sport with shirt hair as the rhetorical strategy when questioned of their
gender identities by the family. When the interviewees’ parents
directly confronted their sexual orientation, the interviewees chose to
avoid direct confrontation. H8 stressed twice about her not say
anything (Extract 99) explicitly explained her fear of her parents. The
characteristic of avoidance of conflict was explained as selfless by
Kim (2006); the self positioning (Wei, Jia, 2006) in the family
hierarchy clearly showed that the interviewees understood that their
parents have more authority and they are the powerless one.
The notion of hegemony means that the ones with power can
only dictate the powerless in the corporation of the lower level. In the
application of Gramsci’s hegemony, these female athletes positioned
themselves in the bottom of the family hierarchy. The perception of
knowing herself in the bottom of the hierarchy was showed in G8’s
use of ‘embarrassed’ (Extract 95). Even though some interviewees
like B2 acknowledged that the society has more tolerance of non-
heterosexual females, once the family was mentioned, B2, M21, and
N24 all believed that their families do not accept their sexualities. The
degree from social tolerance to family’s refusal of accepting their
daughters’ gender identities further corresponded to Liu and Ding’s
(2008) belief in the ideological reticent power in Taiwan. When these
female athletes were questioned of their gender identities, they
appeared to be tame to the elements in collectivistic culture. Their
subdued tolerance in compromising their gender identities were their
way to find the most suitable way to fit in or to survive in the
heterosexism culture.
The idea of being selfless in collectivism can be interpreted that
the ones may sacrifice their belief in order to maintain their
membership status in the family, the society, and the culture. These
female athletes clarified when their sexualities contradicts with the
family value, they would be involved with heterosexual males. Since
H8 was ‘busted’ with her romantic partner (Extract 105), she
normalized her gender identity in her discourse as ‘evil’ (Extract 159).
Even though H8 felt comfortable to be romantically involved with
37
females, her stress of family value resulted in her future choice with
heterosexual male to bare children. The rhetorical strategy of “Don’t
ask, don’t tell” in the interviewees’ discourse implicated their
struggles of performing their gender identity. Their means of social
intolerance in non-hetero sexualities enforced them to hide their
gender identity. M21 even applied the medical report (Extract 19) to
support that her sexuality is the physical condition. By using the
professional proof, one may justify her speech acts. To apply the
critical discourse analysis by Van Dijk (2006), the researcher may
interpret that M21 intended to point to the medical professionals so
her sexualities can be corrected. Whether N24’s usage of her
mothering going to kill her was literally or figuratively, her intentional
avoidance in performing her gender identity further supported the
factor of selfless in collectivistic society.
Conclusion
Women in sport are in need of creating masculine body
structures to compete on courts/fields. The strong masculine physical
images construct the gender identification choices to female athletes.
The traditional binary between aggressive masculinity and non-
athletic femininity concurrently stand on the opposite in sport culture.
Female athletes with strong body structure and component in
particularly sex inappropriate sports would be naturally considered as
less feminine or as lesbians. The prominent paradox in between
femininity and masculinity in Western culture has very little influence
in gendered discourse in Taiwanese female athletes. The linguistic
advantage in Mandarin Chinese of using middle-sexed prevents the
female athletes to choose the binary characteristics; the middle ground
is the space but not the paradox where the gender identity can be fluid
and flow constructed by these females. In the depiction of the
communication styles in the family setting, the reticent pressure of
family value and social expectation has heavily influenced the ways
these female athletes rhetorically selected their gendered discourse.
The unique discursive styles of the female athletes presented the
various possibilities of understanding gendered discourse in everyday
lives. This study intends to encourage more close attentions in the
research of the correlation of gender and sport in the global cultural
contexts.
Reference:
38
● Antaki, C., Billig, M. G., Edwards, D., & Potter, J. A. (2003).
Discourse analysis means doing analysis: A critique of six analytic
shortcomings. Discourse Analysis Online, 1(1), available online at
http://www.shu.ac.uk/daol/articles/v1/n1/a1/antaki2002002-
paper.html
● Baxter, J. (2003). Positioning gender in discourse: A feminist
methodology. Hampshire, UK: Palgrave Macmillan.
● Bell, E. (2007). Performing “I do”: Weddings, pornography, and
sex. In. K. E. Lovaas, & M. M. Jenkins (Eds.), Sexualities and
communication in everyday life. Thousand Oaks, CA: Sage.
● Billing, M. (1999). Whose terms? Whose ordinariness? Rhetoric
and ideology inconversation analysis. Discourse and society, 10(4),
543-558.
● Bolsø, A. (2001). When women take: Lesbians reworking concepts
of sexuality. Sexualities, 4(4). 455-473.
● Bonito, J. A., & Sanders, R. E. (2002). Speakers’ footing in a
collaborative writingtask: A resource for addressing disagreement
while avoiding conflict. Research on Language and Social
Interaction, 35 (4), 481-514.
● Bourdieu, P. & Wacquant, L. (1992). An invitation to reflexive
sociology. (p. 97). Chicago: University of Chicago Press.
● Bourdieu, P. (1991). Sport and social class. In C. Mukerji & M.
Schudson (Eds.), Rethinking popular culture: Contemporary
perspective in cultural studies. (pp.357-373). Berkeley, CA:
University of California Press.
● Brown, M., Knopp, L., & Morrill, R. (2005). The culture wars and
urban electoral politics: Sexuality, race, and class in Tacoma,
Washington. Political Geography, 24, 267-291.
● Butler, J. (1999). Gender Trouble: Feminism and the subversion of
identity. New
York: Routledge.
● Carty, V. (2005). Textual portrayals of female athletes: Liberation
or nuanced forms of patriarchy. Fronier, 26(2),132-155.
● Chao, A. (2008). Moving house: The relational-materialistic aspect
of queer cultural Citizenship. In W. C. Chu (Ed.), Critical sexual
politics: Taishe Reader in gender/sexuality and queer. (pp. 269-306).
Taiwan: Tonsan.
● Chao, A. (2002). “How come I can’t stand guarantee for my own
life?!”: Taiwan citizenship and the cultural logic of queer identity.
Inter-Asia Cultural Studies, 3(3), 369-381.
39
● Chirrey, D. A. (2003). ‘I hereby come out’: What sort of speech act
is coming out?Journal of Sociolinguistics, 7(1), 24-37.
● Clarkson, J. (2008). The limitation of the discourse of norms: Gay
visibility and degrees of transgression. Journal of Communication
Inquiry, 32(4), 368-382.
● Clasen, P. R. (2001). The female athlete: Dualism and paradox in
practice. Women and Language, 16(2), 36-41.
● De Lauretis, T. (1991). Queer theory: Lesbian and gay sexualities:
An introduction. Differences: A Journal of Feminist Cultural Studies,
3(2), 333-348.
● Eaglton, T. (2004). After theory. New York: Basic Book.
● Eliason, M. (2007). Accounts of sexual identity formation in
heterosexual students.In K. E. Lovaas, & M. M. Jenkins (Eds.),
Sexualities and communication in everyday life. (pp. 117-128).
Thousand Oaks, CA: Sage.
● Frith, H., & Kitzinger, C. (2001). Reforming sexual script theory:
Developing adiscursive psychology in sexual negotiation. Theory &
Psychology, 11(2), 209-232.
● Giddens, A. (1991). Modernity and self-identity. Self and society in
the late modern age. (pp. 70-122). Cambridge: Polity Press.
● Giddens, A. (1993). New rules of sociological method (2nd ed.).
Stanford, CA: Stanford University Press.
● Grace, A., Hill, R., Johnson, C., & Lewis, J. (2004). In other words:
Queer voice/dissident subjectivities impelling social change.
International Journal of Qualitative Studies in Education, 17(3), 301-
324.
● Grossman, G. (2002). Queering psychoanalysis. The Annual of
Psychoanalysis, 30, 287-299.
● Gouveia, C. A. (2005). Assumption in gender, power and
opportunity: Gays and lesbians as discursive subjects in a Portuguese
newspaper. In M. M. Lazar (Ed.), Feminism critical discourse
analysis. London, UK: Palgrave Macmillan.
● Hall, S. (1995). Race, culture, and communication: Looking
backward and forward at cultural studies. In J. Storey (Ed). What is
cultural studies?: A reader. (pp. 336-343). New York: Arnold.
● Hart, R. P. (2005). Modern rhetorical criticism (3rd ed.). Glenview,
IL: Scott, Foresman, and Company.
● Helstein, M. T. (2007). Seeing your sport body: Identity,
subjectivity, and misrecognition. Sociology of Sport Journal, 24, 78-
103.
40
● Hemming, C. (2002). Bisexual Landscape. Bisexual Spaces: A
geography of sexuality and gender (pp. 15-52). New York: Routledge.
● Higginbotham, A. (1995). Chicks goin’ at it. In B. Findlen (Ed.).
Listen Up: Voice from the next feminist generation. (pp. 3-11). Seattle,
WA: Seal Press.
● Highmore, B. (2002). Everyday life and cultural theory: An
introduction. New York: Routledge.
● Hou, C-N. (2006). The influence of gay website on the sexual
identity development of gay college students in Taiwan: A qualitative
study. Paper presented in the International Communication
Association, Dresden, Germany.
● Iannotta, J. G., & Kane, M. J. (2002). Sexual stories as resistance
narratives in women’s sports: Reconceptualizing identity
performance. Sociology of Spor Journal, 19, 347-369.
● Jia, Wenshan. (2006). The Wei (positioning)-Ming (Naming)-
Lianmian (Face) continuum in contemporary Chinese culture. In L.A.
Samovar, R. E. Porter, & E. R. McDaniel (Eds.), Intercultural
Communication: A reader. (pp. 114-121). Belmont, CA: Thomson
Wadsworth.
● Jandt, F. E. (2007). An introduction to intercultural communication:
Identities in a global community (5th ed.). Thousand Oaks, CA: Sage.
● Kandaswamy, P. (2008). State austerity and the racial politics of
same-sex marriagein the U.S. Sexualities, 11(6), 706-725.
● Kim, Y. Y. (2006). Intercultural personhood: An integration of
Eastern and Western perspectives. In L.A. Samovar, R.E. Porter, &
E.R. McDaniel (Eds.), Intercultural Communication: A reader. (pp.
408-419). Belmont, CA: Thomson Wadsworth.
● Land, V., & Kitzinger, C. (2005). Speaking as a lesbian: Correcting
the heterosexist presumption. Research on Language and social
Interaction, 38(4), 371-416.
● Langdridge, D., & Butt, T. (2004). A hermeneutic
phenomenological investigation of the construction of
sadomasochistic identities. Sexualities, 7(1), 31-53.
● Lash, S., & Lury, C. (2007). Global culture industry: The mediation
of things. Cambridge: Polity.
● Lazar M. M. (Ed.). (2005). Feminism critical discourse analysis.
London, UK: Palgrave Macmillan.
● Lewis, T. (2007). “He needs to face his fear with these 5 queers!”:
Queer Eyes for the Straight Guy, makeover TV, and the lifestyle
expert. Television & New Media, 8(4), 285-311.
41
● Lippa, R., & Tan, F. (2001). Does culture moderate the relationship
between sexual orientation and gender-related personality trait?
Cross-Cultural Research, 35(1), 65-87.
● Littlejohn, S. W., & Foss, K. A. (2008). Theories of human
communication (9th ed.). Belmont, CA: Thompson Wadsworth.
● Liu, J. & Ding, N. (2008). Reticent poetics, queer politics. In N.
Ding, A. Perry, & J. Liu (Eds.), Penumbrae queer shadow: Queer
Reading Tactic. (pp.3-44). Taoyaun, Taiwan: National Central
University.
● Liu, P. (2007). Queer Marxism in Taiwan. Inter-Asia Cultural
Studies, 8, 517-539.
● Lovaas, K. E., & Jenkins, M. M. (Eds.). (2007). Sexualities &
communication in everyday life: A reader. Thousand Oaks, CA: Sage.
● McGrath, S. A. & Chananie-Hill, R. A. (2009). “Big freaky-looking
women”: Normalizing gender transgression through bodybuilding.
Sociology of Sport Journal, 26, 235-254.
● Miller, J. L. & Levy, G. D. (1996). Gender role conflict, gender-
typed characteristics,Self-concepts, and social socialization in female
athletes and nonathletes. Sex Roles, 35(1/2), 111-122.
● Morrill, C. (1994). Revamping the gay sensibility: Queer camp and
dyke noir. In M. Meyer (Ed.), The politics and poetics of Camp. (pp.
110-129). London: Routledge.
● Neuliep, J. W. (2006). Intercultural communication: A contextual
approach (3rd Ed.). Thousand Oaks, CA: Sage
● Papacharissi, E., & Ferback, J. (2008). The aesthetic power of the
Fab 5: Discursive themes of homonormativity in Queer Eyes for the
Straight Guy. Journal of Communication Inquiry, 32(4), 348-367.
● Pelias, R. J. (2000). The critical life. Communication Education,
49(3), 220-228.
● Person, D. R., Benson_Quaziena, M., & Rogers, A. M. (2001).
Female student athletes and student athletes of color. New Direction
for Student Service, 93, 55-64.
● Peters, B., & Swanson, D. (2004). Queering the conflict: What
LGBT students can teach us in the classroom and online. Computer
and Composition, 21, 295-313.
● Peterson, A. (1999). A portrayal of research into genetic-based
difference of sex and sexual orientation: A study of “popular” science
journal, 1980 to 1997. Journal of Communication Inquiry, 23(2), 163-
182.
42
● Phillips, L., & Jorgensen, M. W. (2002). Discourse analysis as
theory and method (pp. 96-137). Thousand Oaks, CA: Sage.
● Predrag, S. (2004). LGBT news and views from around the world.
Lesbian News, 29(7), 19.
● Ragan, S. L. (2000). “The critical life”: An exercise in applying
inapplicable critical standard. Communication Education, 49(3), 229-
232.
● Rasmussen, M. (2004). The problem of coming out. Theory Into
Practice, 43(2), 144-150.
● Remlinger, K. A. (2005). Negotiating the classroom floor:
Negotiating ideologies of gender and sexualities. In M. M. Lazar
(Ed.), Feminist critical discourse analysis. Hampshire, UK: Palgrave
Macmillan.
● Ross, S. R., & Shinew, K. J. (2008). Perspectives of women college
athletes on sport and gender. Sex Roles, 58, 40-57.
● Rothblum, E. D., Balsam, K. F., & Solomon, S. E. (2008).
Comparison of same-sex couple who married in Massachusetts, had
domestic partnerships in California, or had civil unions in Vermont.
Journal of Family Issues, 29(1), 48-78.
● Salih, S. (2007). On Judith Butler and performativity. In K. E.
Lovaas, & M. M. Jenkins (Eds.), Sexualities and communication in
everyday life. (pp. 55-68). Thousand Oaks, CA: Sage.
● Saul, J. (2002). Speaker meaning: What is said, and what is
implicated. Nous, 36, 228-248.
● Sbisà, M. (2002). Speech acts in context. Language and
communication, 22(4), 421-437.
● Schiffrin D. (1994). Approaches to discourse. Oxford, UK:
Blackwell Publishers.
● Sontag, S. (1990). Note on camp. In F. Cleto (Ed.), Camp: Queer
aesthetics and the Performing subject. (pp. 53-65). Ann Arbor, MI:
University of Michigan Press.
● Speer, S. (2005). Gender Talk: Feminism, discourse and
conversation analysis. New York: Routledge.
● Speer, S. & Potter, J. (2000). The management of heterosexist talk:
Conversational resources and prejudiced claims. Discourse & Society,
11, 543-572.
● Stein, A. (2005). Make room for daddy: Anxious masculinity and
emergent homophobias in neopatriarchal politics, Gender and Society,
19(5), 601-620.
43
● StaunÆs, D. (2005). From culturally avant-garde to sexually
promiscuous: Troubling subjectivities and intersections in the social
transition from childhood into youth. Feminism & Psychology, 15(2),
149-167.
● Storey, J. (2009). Cultural theory and popular culture: An
introduction. New York: Pearson Longman.
● Sullivan, P. (2004). Communication differences between male and
female team sport athletes. Communication Report, 17(2), 121-128.
● Sunderland, J. (2004). Gendered Discourse, London, UK: Palgrave
Macmillan.
● Ting-Toomey, S. (2006). Managing intercultural conflict
effectively. In L. A. Samova, R. E. Porter, & E. R. McDaniel (Eds.),
Intercultural communication: A reader (pp. 366-377). Belmont, CA:
Thomson Wadsworth.
● Van Dijk, T. A. (1998). Ideology, London: Sage.
● Van Dijk, T. A. (2001). Critical discourse analysis. In D. Schiffrin,
D. Tannen, & H. E. Hamilton (Eds.), The handbook of discourse
analysis (pp. 352-371). Oxford: Blackwell.
● Van Dijk, T. A. (2006). Discourse, context and cognition. Discourse
Studies, 8(1), 159-177.
● Warner, M. (1993). Fear of a queer planet: Queer politics and
social theory. pp. 7-31 Minneapolis, MN: University of Minnesota
Press.
● Weatherall, A. (2002). Gender, language, and discourse. New
York: Routledge.
● Westerfelhaus, R. (2007). The spirituality of sex and the sexuality of
the spirit: BDSM Erotic play as soulwork and social critique. In K. E.
Lovaas, & M. M. Jenkins (Eds.), Sexualities and communication in
everyday life. (pp. 265-268). Thousand Oaks, CA: Sage.
● Westerfelhaus, R. & Lacroix, C. (2006). Seeing “straight” through
queer eye: Exposing the strategic rhetoric of heteronormativity in a
mediated ritual of gay rebellion, Critical Studies in Media
Communication, 23(5), 426-444.
● Wiggins, Jr., J. (2000). ‘May I talk to you?’ Ethno-sexual encounter
in Taipei’s New Park—A queer ethnography. East Asia: An
International Quarterly, 18(4), 137-167.
● Wen, W., Yu, T., & Benoit, W. (2009). Our hero Wang can’t be
wrong! A case study of collectivistic image repair in Taiwan. Chinese
Journal of Communication, 2(2), 174-192.
44
● Wood, J., & Reich, N. (2006). Gendered communication styles. In
L.A. Samovar, R. E. Porter & E. R. McDaniel (Eds.), Intercultural
Communication: A reader. (pp. 177-186). Belmont, CA: Thomson
Wadsworth.
● Ye, Z. (2004). Chinese categorization of interpersonal relationships
and the cultural logic of Chinese social interaction: An indigenous
perspective. Intercultural Pragmatics, (1-2), 211-230.
● Yep, G., Lovaas, K., and Elia, J. (2003). A critical appraisal of
assimilationist and radical ideologies underlying same-sex marriage in
LGBT communities in the United States. In K. E. Lovaas, & M. M.
Jenkins (Eds), Sexualities and communication in everyday life. (pp.
165-178). Thousand Oaks, CA: Sage.
● Zimmerman, A. L., & Geist-Martin, P. (2006). The hybrid identities
of gender queer: Claiming neither/or, both/and. In L.A. Samovar, R.
E. Porter, & E. R. McDaniel (Eds.), Intercultural Communication: A
reader. (pp. 76-82). Belmont, CA: Thomson Wadsworth.
U.A.S.
I.S.S.N. 2069-0304
45
Pag. 47-54
LE RÔLE DE LA
COMMUNICATION
MÉDIATIQUE DANS
Abstract LA FORMATION DES
Media improves the general and
tehnical culture horizon it brings ATTITUDES
its contribution to artistic
instruction, shoping the most SOCIALES
different scientific-technical,
professsional, artistic, ethical,
legal, political, religious opinions,
attitudes, beliefs and feelings. Yet, Lect.univ.dr. Cristina GELAN
at the same time, some Lect.univ.dr. Elena PREDESCU
advertisements, obscene publica-
tions, movies for adults, TV
programs violence can have Universitatea „Andrei Şaguna”,
extremely serious consequences Constanţa
especially in children and
teenagers’ consciousness and Facultatea de
behaviour, the most vulnerable
social group, shaping thinking
Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice
and behavioural patterns, adapted
to constraint and prejudice free
ethics, that will further on
determine the shaping of certain
social attitudes.
Key words:
social attitude, „good citizen”,
social marketing, prejudices.
La communication est propre à l’homme, à partir de son

apparition et sur le trajet de toute son existence, dans toutes les
activités où il s’est engagé. La recherche de la communication de
masse a débuté vers le commencement du XXe siècle, stimulée par la
46
préoccupation concernant l’influence politique des quotidiennes de
grand tirage ainsi que les conséquences morale set sociales du
cinématographe et de la radio.
L’étude de la communication est née du désir de vérifier et
d’augmenter son efficience et son influence dans les domaines de
l’éducation, des télécommunications, de la publicité, des relations
publiques et des relations interhumaines.
On ne peut pas concevoir l’activité quotidienne en dehors du
flux continu de messages qui circulent rapidement d’un bout à l’autre
du monde.
Mass média faisaient partie des éléments qu’on associaient,
couramment, aux éléments de la démocratie, des droits fondamentaux
de l’homme, des instruments de formation de l’opinion publique, de
création du liant dans la société (souvent, on argumentait que le
publique média cesse d’être une population où un audience, et devient
bon citoyen à la suite de la consommation de presse).
Les critiques du dernier temps de la presse met de même en
lumière des éléments moins visibles (Bunescu, G. & Negreanu, E.,
2005). Les mass média sont, avant tout, une industrie qui se comporte
comme tel. Faute de subventions et dans les conditions de concurrence
acerbe, ils se laissent entraînés par le jeu du profit et font de graves
concessions au consumérisme.
Dans la mesure où – sous la pression sociale - l’industrie
retourne aux valeurs qui atténuent l’image d’utilisateur avide de
ressources trouvées à la disposition de la société, les mass média aussi
devraient avancer vers la prise de responsabilités concernant les idées
jetées sur le marché.
L’expansion extraordinaire des réseaux sociaux et le
développement de la communication en dehors des canaux
médiatiques classiques sont des phénomènes qui accentuent les
précisions déjà faites. Pour ce motif, on ne peut pas attendre que la
presse réagisse proportionnellement à l’importance des événements ou
favorablement à tout prix aux campagnes de promotion du
comportement responsable, étant donné que le marketing social soit
nécessaire dans les rapports avec les institutions média tout comme il
est nécessaire dans les relations avec n’importe quel autre type de
partenaire social. (Fotiade & Popa, 2008)
Le rôle des mass média

dans la formation des attitudes sociales
47
Dans une étude dédiée à l’analyse des rapports dans la presse

roumaine concernant son implication sociale par des campagnes de
responsabilité développées, Bunescu et Negreanu (2005) identifiaient
quatre rôles possibles des mass média :
1. Réflexion des événements de pointe réalisée par des
campagnes de ce genre, conformément à la perception des mass
média en tant que miroir de la société. Mais, dans un tel
positionnement, la presse suit ses propres règles professionnelles de
sélection et ne s’occupera de campagne que dans une des situations
suivantes:
- Il existe un élément de nouveauté mais la presse cesse de
suivre certains thèmes quand ceux-ci ont épuisé leur élément de
nouveauté. Par exemple: le lancement du pousse-pousse utilisé
comme taxi à Timisoara.
- La campagne mobilise un grand nombre de participants ou
elle a une envergure particulière. Exemple: « les rubans roses
humains » dans le cadre de la campagne de conscientiser le
dramatisme du cancer au sein (2006-2007).
- Des vedettes ou des VIP promouvant les buts de la
campagne. Exemple: l’émission de télévision « Sport, diète et une
vedette ».
- Il existe « des histoires de succès » certes. Exemple: Laila
Onu – la promotion de l’idée « convoyeur d’une journée » pour les
personnes aux déshabilités (promotion réalisée en 2008).
2. Fournisseur de support publicitaire. Conscients que la
réflexion média n’est pas nécessairement convergente aux buts des
campagnes déroulées, beaucoup de promoteurs font appel à
l’acquisition d’espace publicitaire pour garantir l’encadrement des
événements dans les formats désirés. Les faibles de ces formules sont
que, à ce qu’on sait bien, l’espace publicitaire est assez cher.
3. Partenaire média. Quoi que la presse soit capricieuse et
sensible, elle accepte le rôle de partenaire lorsque ses intérêts et ses
buts convergent à ceux des promoteurs des campagnes. Exemple: La
campagne des comportements désirables: l’abstention de polluer, de
faire des gestes impolis en public, la gestion responsable des ordures
etc.
4. Promoteur de campagnes propres. Dans des situations de
dramatisme particulier, la presse réagit en ignorant ses intérêts de
profit; par exemple, les émissions « Chapeau bas !» de la chaîne Pro
48
Tv, « On veut du respect » de la chaîne Realitatea TV, ou bien, la
présentation des gens qui ont réussi à l’étranger (sans être devenus des
magnats ou des stars) – dans les journaux Gândul et Adevărul.
Une étude du Conseil National de l’Audiovisuel montre que
les valeurs fondamentales sont promues/formées dans la famille et à
l’école tandis que la presse influence notamment en ce qui concerne
les phénomènes moins désirable.
Le public ne s’intéresse pas trop aux nouvelles de bonne
qualité dans la presse, il repousse les messages au caractère éducatif
trop accentué et il devient soupçonneux quand la démarche persuasive
est trop forte. Pour cela, on peut affirmer que beaucoup de campagnes
ont besoin de promotions mixtes, où mass média soit partenaire
important mais pas le seul responsable de la diffusion des messages
vers les masses.
Aspects positifs de l’implication des mass média

Mass média contribue à l’enrichissement de l’horizon de

culture générale et de spécialité, à l’éducation artistique, à la
formation des concepts, des attitudes, des conviction et des sentiments
des plus divers: scientifiques et techniques, professionnelles,
culturelles et artistiques, éthiques, juridiques, politiques, religieuses.
Ainsi, on peut apprécier qu’il s’agisse d’un facteur de l’éducation qui
influence considérablement les attitudes de l’individu.
Dans une société informatisée, on ne peut négliger l’éducation
des jeunes, bien au contraire, elle doit être mieux soignée parce que,
sans éducation, on ne pourrait distinguer entre les informations
véridiques et les informations fausses, entre les valeurs et les non
valeurs. Mass média est présente dans la société par des journaux, des
revues, par la radio, la télévision et l’Internet (Coman, 1999). Même si
l’information parvient par un de ces chaînes, elle doit être filtrée car il
est possible qu’elle ne soit pas toujours véridique.
A la suite d’une analyse soutenue, on peut dire que mass média
ont les rôles positifs tels que:
- informer c’est le plus important rôle ;
- les média sont une source d’information économique ;
- beaucoup de personnes peuvent facilement y avoir accès ;
- les média contribuent à la formation des caractères bien plus
forts en prenant des modèles offerts par les livres;
49
- les média développent l’imagination;
- ils peuvent perfectionner et divertir en même temps;
- ils développent des aptitudes d’orientation dans le choix des
informations utiles;
- ils font augmenter la vitesse de réaction, déclanchent
l’enthousiasme, la spontanéité;
- les média développent l’esprit de compétition, d’organisation
et la concentration de la vigilance;
- ils contribuent à l’amplification de l’esprit moral et de la
conduite sociale;
- ils intensifient les relations interhumaines et ils se montrent
un moyen efficace pour mieux comprendre les situations sociales;
- les média font découvrir des aptitudes dans des divers
domaines (littérature, jeu d’échec, sport, musique, art).
L’Internet, en tant que réseau global d’ordinateurs
interconnectés, fournit des informations qui sont stockées dans des
milliers d’ordinateurs du monde entier. L’implémentation de l’Internet
a déterminé un développement plus rapide de la société humaine. A
présent, par l’intermédiaire de l’Internet, toute personne peut effectuer
diverses opérations, à partir des achats jusqu’au payement de services,
sans quitter sa maison. Un des plus importants aspects positifs de
l’emploi de l’Internet c’est qu’on économise beaucoup de temps. Il est
vrai que l’utilisation de l’Internet peut entraîner des aspects négatifs,
tels le sédentarisme ou les fraudes informationnelles.
Aspects négatifs de l’implication des mass média

Assez souvent, les mass média peuvent déformer le caractère

des individus. Cela arrive lorsqu’on reste trop longtemps devant la
télévision ou devant l’ordinateur. Des programmes à la télévision
aussi bien que des informations accéssées par l’Internet peuvent fixer
des idées ou des opinions subjectives ou même nocives, dans la
mémoire consciente ou inconsciente, de l’individu. Par exemple, en
étudiant l’impact du visionnement des programmes violents
(McLuhan, 1997), le résultat le plus intéressant montre que les
programmes au contenu élevé de violence sont visionnés par des
individus jeunes qui trouvent cela très intéressant et s’appliquent à
imiter ce qu’ils ont vu.
50
En principe, les films d’action contiennent des scènes violentes
car elles sont très spectaculaires. Pareilles productions attirent la jeune
audience et le résultat c’est qu’on forme des individus à caractère
violent, éventuellement, des personnes à basse culture. Un signal
d’alarme devrait être donné dans le sens que les jeunes emploient
beaucoup plus de temps pour visionner des films ou des programmes
sur l’ordinateur que pour lire un livre (McLuhan, 1997).
De même, on a remarqué que beaucoup d’enfants mal
surveillés ont été influencés par la violence des programmes TV et, de
plus, ils sont devenus des obèses, suite au sédentarisme. Ainsi, il est
nécessaire de tenir compte que trop d’heures passées devant la
télévision, même s’il s’agisse des émissions éducatives, peuvent nuire
au développement physique et psychique de l’enfant. Par
conséquence, l’individu dont le caractère est en traîne de se former
doit être surveillé et ne pas lui permettre de voir certains programmes
qui puissent empiéter à sa formation. Pour un enfant, il est préférable
qu’on l’entraîne dans des activités spécifiques à son age, ensemble
avec des autres enfants, ce qui développe les capacités
interrelationnelles, stimule l’imagination et consomme le surplus
d’énergie physique.
Il ne faut pas oublier que la lecture est un impératif des enfants
écoliers. La lecture ne peut être remplacée ni par la télévision, ni par
l’ordinateur même si les deux offrent l’accès à l’information.
L’ordinateur et l’enfant peuvent être de très bons amis mais il faut
surveiller que cela ne devienne pas une relation de dépendance.
Un autre aspect lié au monde de l’ordinateur et de l’Internet
c’est le péril de la réalité virtuelle où on peut faire même des choses
qu’on ne se permet pas dans la vie réelle.
Malgré le désir de préserver les enfants des influences mass
média, cela est impossible. Les réclames, les publications obscènes,
les films pour les adultes, la violence des programmes Tv les
entourent. Ce qui est vraiment important, c’est la manière dans
laquelle l’enfant est aidé à comprendre ce qui lui arrive et comment
répondre aux influences qui l’entourent.
Une petite partie du public remarque des différences entre les
informations données par mass média et cherche à les vérifier par
d’autres sources. La plupart considère que les effets produits par mass
média sont plutôt négatifs, notamment :
- la violence de langage et d’attitude comme exemples
négatifs ;
51
- la présentation d’informations erronées ;
- la négligence de l’école en faveur des sources média qui
assurent le divertissement ;
- la production sans efforts des infractions à la suite de la
connaissance des données personnelles et leur utilisation
dans des buts illégaux;
- l’influence du vocabulaire général par l’usage des mots
impropres ;
- la création d’idoles qui puisse déterminer des états
dépressifs, voire même des suicides ou des comportements
violents ;
- la provocation de la dépendance qui conduit à la fatigue, au
stress et aux dépressions ;
- le modelage de la personnalité dans un sens négatif.
Les mass média propagent, avant tout, des valeurs morales

grossières, hédonistes et utilitaristes : l’érotisme, l’égoïsme, la beauté
physique féminine et masculine, la violence, la drogue, les scandales,
le trafic de l’influence politique etc. c’est-à-dire tout ce qui excite
l’intérêt du public (Randall, 1998).
Ces réalités ont un impact plein de conséquences graves
surtout dans la conscience et le comportement des enfants et des
jeunes, catégorie sociale la plus facilement à conquérir dont on
construit des matrices de pensée et de comportement adaptées à une
éthique sans restrictions, sans préjugés. Mass média fournissent aux
jeunes personnes des modèles à imiter et à suivre sans pour cela que
ce soient les meilleurs modèles.
Bibliographie:
● Bunescu, G. & Negreanu, E. (2005). Educţia informală şi mass-
media. Bucureşti: Institutul de ştiinţe ale educaţiei, Teoria Educaţiei.
52
● Coman, M. (1999). Introducere in sistemul mass-media. Iaşi:
Polirom.
● Fotiade, N. & Popa, M. (2008). Evaluarea nivelului de competenţă
în mass media. Bucureşti: Active Watch – Agenţia de Monitorizare a
Presei.
● McLuhan, M. (1997). The medium is the message. Bucureşti:
Nemira.
● Randall, D. (1998). Jurnalistul universal, Iaşi: Polirom.
U.A.S.
I.S.S.N. 2069-0304
Pag. 55-72
53
Abstract
The television saw a significant rise
in the last two decades in the
Romanian society. Nowadays, the
television is no longer simply a
means of communication, but a
family member, an indispensable
presence. Is therefore necessary
studying the influence that television
IMPACTUL
has on psychological, cognitive and TELEVIZIUNII
behavioral development of the most
vulnerable of viewers: the children. ASUPRA COPIILOR
Since the beginning of the life, the
television plays a fundamental role
in the genesis of the concepts,
Asist. univ. Nicoleta CIACU
development of the ideas, in
structuring of the perception and Universitatea
thinking. The central objective of „Constantin Brâncoveanu”, Piteşti
this research was to determine the
children’s preferences for certain
television programs and to
Facultatea de Ştiinţe Administrative
determine the degree to which they şi ale Comunicării, Brăila
influence children’s behavior. So, I
identified the children’ favorite
television programs and characters
and I studied how television
broadcasts occur as an socialized
agent in their behavior.
Key words:
symbolical violence, behaviour,
cartoons, media consumerism.
Introducere
54
Televiziunea a cunoscut o ascensiune semnificativă în
ultimele două decenii în societatea românească, devenind una dintre
cele mai menţionate opţiuni de petrecere a timpului liber. În aceste
condiţii, este normal să ne întrebăm în ce fel televiziunea îi
influenţează pe copii şi cât de legaţi sunt ei de acest mijloc de
comunicare, cât din ceea ce gândesc copiii de astăzi este determinat de
televiziune şi cât este rezultatul unor lecturi. Acestea sunt doar câteva
dintre problemele ale căror răspunsuri pot fi îngrijorătoare sau chiar ar
trebui să dea de gândit părinţilor, dar şi sistemului educaţional.
Cercetarea efectelor televiziunii asupra copiilor datează încă
din 1960, însă primele studii despre efectele vizionării filmelor asupra
psihicului uman au apărut în Statele Unite ale Americii, o dată cu
apariţia cinematografului, când s-a născut şi întrebarea dacă există o
relaţie între conţinutul violent al filmelor şi delincvenţă.
Asocierea termenului „televiziune” cu cel de „familie”, s-a
produs încă din 1987, an în care sociologii Gunter şi Svennevig
afirmau: „Televiziunea este astăzi o componentă indispensabilă a
gospodăriei unei familii, aproape un alt membru al familiei”
(Silverston, 1999, p. 44).
Într-un articol publicat în „Dilema”, Alexandru Bălăşescu
preciza că: „sistemul mediatic se constituie ca element central în viaţa
familiei, astfel că reglajul interacţiunilor familiale se face şi prin
intermediul ritualizării consumului tv” (Bălăşescu, 1997, p. 14).
Televizorul este incontestabil, un instrument cu rol central în
socializare, iar interzicerea accesului la anumite programe - o strategie
în cadrul acestui proces. Un adevărat „clei“ ne leagă de televizor şi ne
slăbeşte legăturile de comunicare cu ceilalţi (Dobrescu, Bârgăoanu,
2003, p. 101). Oamenii „sunt legaţi“ de televizor astfel încât se ajunge
în situaţia de a nu mai avea comunicare cu ceilalţi, ci „comunicare
individuală“ cu televizorul. „Televiziunea ne captează şi ne supune”
(Dobrescu, Bârgăoanu, 2003, p. 102). Cu cât o emisiune sau
programul în ansamblu exercită o mai mare seducţie, cu atât mai
mult legăturile între membrii unui grup sau chiar ai unei familii se
diminuează.
Televiziunea, în calitatea sa de “membru al familiei” şi-a
permis să modeleze subtil conştiinţa şi comportamentul tuturor. Cei
mai vulnerabili la influenţele televiziunii sunt copiii. Tot mai mulţi
părinţi au început să-şi lase copiii ore întregi în faţa televizorului,
pentru a-i linişti sau pentru a scăpa de grija lor, fără să conştientizeze
efectele negative. Care a fost rezultatul? Majoritatea copiilor - chiar şi
55
cei mai mici de trei ani - au devenit dependenţi de televizor, iar, în
prezent putem vorbi de o generaţie întreagă de copii crescuţi cu
televizorul drept “baby-sitter”.
Influenţa programelor tv asupra copiilor la nivel
comportamental şi atitudinal nu poate fi negată. „Mass media cultivă
opinii, concepţii, credinţe, la fel cum un agricultor îşi cultivă
pământul sau la fel cum grădinarul îşi cultivă grădina“ (Drăgan,
1996, p. 216). Televiziunea aduce în fiecare casă un sistem relativ
coerent de imagini şi mesaje. Acest sistem cultivă predispoziţiile şi
preferinţele care odinioară erau formate de către sursele primare de
socializare. În zilele noastre, televiziunea reprezintă principala sursă
de socializare pentru mai multe categorii de public, în cazul copiilor
fenomenul fiind sesizabil.
Pentru a evalua dimensiunile reale ale influenţei programelor
de televiziune asupra copiilor, am realizat o cercetare într-una din
grădiniţele din Brăila. Mi-am propus astfel să identific programele şi
personajele de televiziune preferate de copii şi să studiez modul în
care emisiunile de televiziune intervin ca agent socializant în
comportamentul acestora.
I. Descrierea metodei de cercetare
Cercetarea a fost, din perspectivă metodologică, un interviu

la care au participat 20 de preşcolari care frecventează grădiniţa nr. 61
“Bobocel” din Brăila, copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani şi din
diferite clase sociale. Instrumentul de lucru utilizat a fost interviul
structurat, limitat ca întindere la un sfert de oră, ţinând cont de vârsta
copiilor şi de nerăbdarea specifică acestora. Grupurile studiate şi
indivizii concreţi incluşi în eşantionul intervievat sunt desemnaţi prin
prenume pentru a respecta condiţiile deontologice ale anonimatului
sursei.
Principalele teme abordate, cu referire la copii, au fost:
accesul la mass-media, modalităţile de petrecere a timpului liber
(tipurile de activităţi desfăşurate, frecvenţa lor, preferinţele copiilor),
semnificaţiile asociate televiziunii, preferinţele de vizionare, motivaţii
şi satisfacţii asociate vizionării programelor de televiziune, contextul
social al vizionării, expunerea la programe cu potenţial negativ,
libertatea copiilor în selecţia programelor şi emisiunilor, modificările
induse de consumul TV.
56
Fiind vorba despre un proiect de cercetare inductiv bazat, pe
teorie – în care cadrul conceptual şi ipotetic a fost important – am
efectuat o operaţie de „translaţie” a unor concepte şi obiective de
cercetare. Am realizat prin urmare o cercetare inductivă „condusă de
teorie” iar opţiunea metodologică principală a fost derivată din
literatura etnografiilor audienţei, astfel încât observaţia a constituit
fundamentul realizării obiectivelor generale de cercetare. Concret,
pentru copiii incluşi în eşantion am utilizat observaţia sociologică a
comportamentului comunicaţional manifest într-un anumit moment.
Tehnica de înregistrare a datelor utilizate a fost nota de
observaţie. Interviurile structurate au avut o durată de aproximativ un
sfert de oră fiecare şi au fost înregistrate pe bandă audio. S-a utilizat
interviul structurat – centrat, focalizat. Acesta constă în abordarea unei
teme şi a unui set de ipoteze dinainte stabilite .
Întrevederile cu copiii investigaţi au fost înregistrate în
format mp3 şi au fost transcrise ulterior pentru a asigura un caracter
cât mai valid datelor colectate prin intermediul acestei tehnici de
cercetare. Rezultatele obţinute au fost extrem de diverse şi de dense şi
comparabile într-o măsură extrem de ridicată.
Am decis să utilizez o metodă simplă de selectare a
membrilor eşantionului, astfel încât au răspuns întrebărilor mele din
cei care erau prezenţi toţi cei care au vrut şi au putut să vorbească
despre relaţia lor cu televiziunea. Aşadar, structura pe sexe şi pe vârste
s-a realizat spontan. Proiectul de eşantion a fost flexibil şi a evoluat pe
măsura dezvoltării studiului. În componenţa eşantionului au intrat
copii din diferite familii cu diferite variabile demografice. Metoda pe
care am ales-o a prezentat următorul dezavantaj: din alcătuirea
eşantionului subiecţii de sex masculin care au reprezentat doar 35%,
adică 7 băieţi, deşi în mod real populaţia investigată cuprinde un
procentaj de 47% băieţi. Diferenţa produsă se explică prin faptul că
băieţii absentează mai mult, unii se exprimă mai greu iar alţii nu s-au
arătat dispuşi să coopereze. Cu toate acestea consider că această
defecţiune nu poate influenţa major rezultatul cercetării.
Eşantionul rămas în urma completării chestionarului
cuprinde un număr de 7 băieţi şi 13 fete, grupaţi pe următoarele
categorii de vârstă:
Vâr F M
sta
3 – 4 ani 2 -
57
4 – 5 ani 6 2
5 – 6 ani 1 2
6 – 7 ani 4 3
Tot 13 7
al
Tabelul nr. 1: Structura eşantionului pe sexe şi pe vârste
I. 1. Obiectivele cercetării
Obiectivul central al acestei cercetări a fost de a stabili
preferinţele copiilor pentru anumite programe de televiziune, şi de a
determina gradul în care acestea influenţează comportamentul
copiilor. Alături de obiectivul central mi-am propus şi o serie de
obiective secundare care au o importanţă mai mică, dar a căror
realizare susţine ideile care stau la baza cercetării.
Astfel obiectivele urmărite în această cercetare au fost:
• stabilirea frecvenţei cu care copiii urmăresc programele de
televiziune, a numărului de ore petrecute zilnic în faţa televizorului, şi
a zilelor în care copii privesc mai mult la televizor;
• investigarea preferinţelor pentru anumite emisiuni sau
filme difuzate de televiziuni;
• identificarea numărului de posturi de televiziune cunoscute
de copii şi ierarhizarea preferinţelor acestora;
• aflarea modului în care copii privesc de cele mai multe ori
la televizor, respectiv singuri sau cu părinţii, bunicii;
• identificarea filmului, desenului animat preferat de copii, şi
a personajelor îndrăgite de aceştia;
• cunoaşterea preocupărilor din timpul liber a copiilor, şi
stabilirea locului pe care îl ocupă televizorul în această ierarhie;
• determinarea efectelor directe ale vizionării de programe tv
asupra copiilor, respectiv determinarea cantitativă a acestor efecte
reprezentată prin numărul de copii care imită în mod frecvent
personajele tv, şi a celor cărora li se întâmplă să viseze scene din filme
şi să se sperie;
• identificarea personajului, obiectului cu care copiii
asociază televiziunea în mod frecvent.
Sub-obiectivele urmărite în cercetare au fost:
Ø identificarea funcţiilor utilizării televiziunii în grupul
primar: utilitară, de control social, pragmatic-funcţională, de facilitare
a interacţiunii sociale;
58
Ø aprecierea influenţei exercitate de televiziune asupra
opiniilor şi atitudinilor personale şi asupra celor ale altor membri din
grupul primar.
Ø aprecierea modului în care mijloacele de comunicare în
masă şi mesajele transmise de ele au indus elemente atitudinale şi
valorice noi în plan subiectiv şi inter-grupal;
Ø definirea experienţelor personale şi de grup asociate
expunerii şi consumului de programe de televiziune.
Plecând de la existenţa acestui sistem de indicatori am
formulat ulterior ipotezele de cercetare şi de lucru ale proiectului.
Trebuie semnalat că acestea sunt derivate direct din literatura de
specialitate şi că enunţul lor – a fost construit prin aplicarea
„deducţiei” şi prin menţinerea în centrul de interes a unităţii cercetării.
I. 2. Formularea ipotezelor
Odată ce au fost stabilite obiectivele cercetării, am formulat
o serie de ipoteze pe care le-am testat ulterior. Ipotezele referitoare la
efectele televiziunii asupra copiilor au fost:
§ Programul de vizionare a emisiunilor TV de copii este
influenţat de numărul de ore pe care părinţii îl petrec cu copii lor;
§ Preferinţele pentru anumite emisiuni sau filme, diferă în
funcţie de sex, de vârstă, precum şi de numărul de ore petrecute în faţa
televizorului;
§ Numărul de posturi de televiziune cunoscute de copii,
depinde de frecvenţa cu care aceştia privesc la televizor;
§ Emisiunile şi filmele vizionate de copii nu sunt întotdeauna
determinate de exprimarea dorinţei lor, ci de ceea ce doresc părinţii,
bunicii sau fraţii mai mari să urmărească la televizor;
§ Jocurile practicate de copii în timpul liber sunt în mare
măsură determinate de programele de la televizor (exemplu: joaca /
bătaia gen Pokemon);
§ Cei mai mulţi copii cărora li s-a întâmplat să viseze scene
din filme, obişnuiesc să stea seara până târziu la televizor şi au
obiceiul de a se scula noaptea din somn şi de a deschide televizorul;
§ Personajul sau obiectul cu care copii asociază televiziunea
este determinat de programele preferate;
§ Există o legătură directă între consumul media şi atitudinile
copiilor;
59
§ Utilizarea televizorului creează noi atitudini, percepţii şi
motivaţii la nivel inter-personal care se exprimă prin apariţia de
comportamente sociale inedite.
Stabilirea acestor ipoteze mi-a facilitat organizarea
chestionarului şi a susţinut scopul general al cercetării. Exista, în acest
moment, posibilitatea ca rezultatele cercetării să modifice în mod
parţial aceste ipoteze, însă principiile de bază stabilite în această etapă
nu s-au modificat semnificativ.
I. 3. Colectivitatea cercetată
Colectivitatea cercetată este reprezentată în acest caz de către
colectivitatea copiilor brăileni de la gradiniţă. Această colectivitate
este delimitată la numărul preşcolarilor care frecventează grădiniţele
din Brăila. Prin urmare, copiii din grădiniţele brăilene vor constitui
baza de eşantionare, iar rezultatele cercetării se vor putea extinde
asupra tuturor preşcolarilor din oraş.
I. 4. Unitatea de observare şi sondaj

Unitatea de observare este unitatea care face obiectul
investigaţiei, iar unitatea de sondaj, este cea despre care se culeg
informaţiile. În cadrul acestei cercetări unitatea de observare este
reprezentată de grădiniţa brăileană, în care s-a desfăşurat cercetarea,
iar unitatea de sondaj este reprezentată de cei 20 de copiii care au fost
chestionaţi.
I. 5. Metoda de culegere a informaţiilor utilizată.

Elaborarea chestionarului.
Metoda de culegere a informaţiilor utilizată este
chestionarul, în acest caz ţinându-se cont de vârsta subiecţilor
întrebările au fost în majoritate deschise, iar răspunsurile la întrebări
au fost înregistrate de operator, fiind vorba despre o anchetă orală,
singura exprimare în scris a subiecţilor manifestându-se prin răspunsul
la ultima întrebare la care le-am cerut copiilor să deseneze un ecran de
televizor, în care să încadreze ceea ce le place cel mai mult să vadă la
televizor.
În elaborarea chestionarului am folosit un limbaj cât mai
simplu pentru a putea fi înţeles de copii, iar întrebările au fost scurte.
În planul chestionarului am utilizat o singură întrebare cu scală
trihotomică pentru alternativele răspunsurilor şi la patru întrebări scale
dihotomice. Am reconsiderat utilitatea lor în momentul în care am
60
realizat ancheta pilot, şi am conştientizat faptul că astfel de scale îmi
vor înlesni munca de prelucrare a răspunsurilor.
La întrebarea numărul 3 „Povestiţi părinţilor, bunicilor,
colegilor ce aţi văzut la televizor?”, pe lângă răspunsul direct,
respectiv da sau nu, am dorit să aflu şi despre ce programe povestesc
copiii familiei şi colegilor. Întrebările 8, 9 şi 10 au drept scop
determinarea modului în care televiziunea îi influenţează pe copii, în
mod direct şi indirect. Prin întrebarea cu numărul 9 „S-a întâmplat să
visezi scene din filme şi să te sperii?” am dorit să observ efectele
imediate ale programelor TV asupra copiilor, efecte materializate în
vise sau coşmaruri.
Planul chestionarului este tip pâlnie, astfel am pornit de la
întrebări simple, au urmat întrebări mai complexe, iar ultima întrebare
a solicitat copiilor să deseneze un ecran de televizor în care să
încadreze ceea ce le place cel mai mult să urmărească la TV. Astfel,
le-am dat posibilitatea celor mici să îşi exprime artistic concepţia lor
despre televiziune.
I. 6. Prelucrarea rezultatelor
În urma prelucrării rezultatelor obţinute se poate preciza
faptul că 90% dintre repondenţi privesc zilnic la televizor. Dacă
raportez acest prim procent la rezultatele cercetării realizate de The
Gallup Romania şi Metro Media Transilvania la solicitarea Consiliului
Naţional al Audiovizualului, cercetare ce preciza că aproape 90%
dintre copii se uită la televizor cel puţin 4 -5 zile pe săptămână dintre
care 79% zilnic sau aproape zilnic, trebuie să remarc faptul că
rezultatul cercetării pe care am întreprins-o se înscrie în trendul
semnalat şi oficializat de CNA prin această anchetă (Metro Media
Transilvania, 2007).
Aceeaşi cercetare, la ale cărei rezultate mă voi raporta pe
parcursul următoarelor pagini, preciza că în timpul săptămânii copiii
se uită la televizor în medie 137 de minute zilnic iar în week-end
timpul dedicat acestei activităţi creste cu circa o oră, ajungând la 201
minute (Metro Media Transilvania, 2007).
Intenţia iniţială în cercetarea întreprinsă în Brăila, a fost de a
cuantifica timpul alocat de către copii urmăririi programelor TV însă
principalul obstacol pe care l-am întâmpinat a fost legat de
incapacitatea copiilor de a evalua corect timpul. Chiar dacă
repondenţii chestionarelor au o vârstă ce variază de la 3 la 7 ani nici
unul dintre ei nu are bine fixată noţiunea de timp şi nu poate afirma
61
exact cât timp stă în faţa televizorului zilnic. Cercetarea Metro Media
Transilvania a putut identifica această cerinţă şi graţie faptului că au
fost aplicate două rânduri de chestionare atât copiilor cât şi părinţilor
care ştiu cel mai bine cât timp pierd copiii lor urmărind diverse
programe la TV.
Scopul întrebării numărul 2 a fost de a identifica modul cel
mai frecvent în care copiii urmăresc emisiunile / filmele la tv, ceea ce
mi-a permis să schiţez şi un program al comportamentului de
vizionare al copiilor.
Am observat astfel că 39% dintre fete şi 43% dintre băieţi
urmăresc singuri programele de televiziune, ceea ce înseamnă per total
un procent de 40% din eşantionul investigat. Raportul CNA avertiza
că ponderea mare a celor care aleg varianta solitară de vizionare
susţine ipoteza unei influenţe negative a televiziunii asupra calităţii
(număr şi frecvenţă) interacţiunilor sociale ale telespectatorilor copii.
Copiii care privesc la TV alături de familie totalizează un procent de
35%, iar cei care au declarat că privesc la televizor atât singuri cât şi
alături de familie au constituit 25% din totalul eşantionului.
Observăm astfel că fetele, începând cu vârsta de 4 –5 ani şi
până la 6 – 7 ani şi băieţii mai ales cei de 5 – 6 ani, se uită singuri la
tv, ceea ce denotă şi o încredere mai mare a părinţilor în copii,
începând cu această vârstă. Copiii cuprinşi în acest interval de vârstă
(de 4 până la 7 ani), se bucură şi de o libertate acordată de părinţi, care
le permit să îşi aleagă singuri programele pe care doresc să le
urmărească, cel puţin în intervalul orar în care nu sunt acasă sau, şi
mai grav, atunci când, chiar dacă sunt acasă, copiii sunt lăsaţi
nesupravegheaţi şi îşi organizează programul de vizionare aşa cum
doresc.
Prin întrebarea numărul 3 am vrut să aflu dacă copiii
împărtăşesc sau nu şi celorlalţi ceea ce vizionează la TV. S-a
constatat, în urma studiului întreprins, că ei nu au obiceiul de a discuta
cu părinţii sau cu bunicii despre filmele sau emisiunile pe care le-au
văzut la televizor şi nu reuşesc din cauza vârstei să interpreteze ceea
ce au văzut, să discearnă între bine şi rău.
Rezultă, aşadar, că în temele de discuţie predilecte ale
băieţilor se întâlnesc ceva mai des subiectele promovate de
televiziune, decât la fete, lucru explicabil şi prin faptul că fetele, la
această vârstă, preferă mai mult să se joace cu păpuşile decât să se uite
la televizor, aşa cum voi detalia şi la întrebarea nr. 6.
62
Prin întrebarea numărul 4, mi-am propus să identific ce alte
emisiuni sau filme, în afară de desenele animate, sunt urmărite de
copii. Am aflat astfel, că 35% din eşantion (adică 7 copii, 3 fete şi 4
băieţi) au spus că se uită mai ales la filme, chiar dacă nu sunt toate
adaptate vârstei lor. 15% copii au afirmat că, atunci când se uită la
altceva în afară de desene animate, cel mai adesea se uită la muzică.
Ponderea acestor opţiuni diferă în funcţie de grupa de vârstă. Tot un
procent de 15% s-a obţinut şi prin cumularea răspunsurilor celor care
nu se uită la nimic altceva în afară de desene animate.
În ceea ce priveşte preferinţele copiilor pentru urmărirea de
emisiuni, am remarcat că opţiunea pentru a-şi petrece timpul în faţa
televizorului urmărind o emisiune a fost plasată, de cele mai multe ori,
pe locul trei, după filme şi muzică.
Răspunsurile care nu au concordat cu majoritatea au fost
reduse cantitativ, de exemplu un singur copil de gen feminin a afirmat
că se uită şi la telenovele împreună cu bunica ei. Am consemnat
totodată şi următoarele opţiuni de vizionare: emisiunile „Cronica
Cârcotaşilor” (plasată de patru ori pe primul loc), „Dansez pentru
tine”, “Schimb de mame” cele difuzate de „Animal Planet” sau
„Discovery”, muzică populară, „Ştirile ProTv” sau „Promotor”.
Datele cercetării Metro Media Transilvania nu diferă prea
mult de răspunsurile prezentate, astfel conform datelor furnizate de
CNA, copiilor investigaţi le place cel mai mult să vadă la televizor
desene animate (64%), filme (42%) şi muzică (25%).
După ce am cunoscut opţiunile de vizionare am vrut să
stabilesc prin întrebarea 5, numărul posturilor de televiziune româneşti
şi străine pe care le cunosc copiii. Am formulat această întrebare cu
gândul la relaţia tot mai strânsă existentă între copii şi televiziune şi cu
scopul de a marca, încă o dată, prezenţa televiziunii ca factor
socializant în formarea personalităţii copiilor. Răspunsurile acestora la
întrebarea amintită au fost relativ similare, ele putând fi clasificate, din
punct de vedere informativ, pe trei structuri:
Ø răspunsuri complete cu denumiri de la 5 până la 8 posturi
de televiziune aproximativ 70% din eşantion;
Ø răspunsuri incomplete ce conţin doar denumirile
posturilor de desene animate adică 25% din eşantion;
Ø răspunsuri ce pot fi caracterizate ca non-răspunsuri: un
singur copil a spus că nu cunoaşte numele nici unui post de
televiziune, ceea ce reprezintă 5% din eşantion.
63
Procentul de 70% al copiilor care cunosc un număr mai mare
de posturi TV poate fi relaţionat cu cel de 90% al copiilor care privesc
zilnic la televizor. Observăm, astfel, că se produce o diferenţă de circa
20 de procente între masa celor care vizionează zilnic programele TV
şi a celor care cunosc numele posturilor de televiziune. Putem
interpreta această diferenţă raportându-ne la neatenţia, nerăbdarea
specifică vârstei, dar şi la modul de vizionare sau la discuţiile pe care
copiii ar trebui să le aibă cu părinţii despre ceea ce văd la televizor.
Ar mai trebui precizat că posturile de televiziune cu cea mai
mare popularitate în rândul celor mici sunt, pe de o parte, posturile
specializate pe desene animate: Cartoon Network, Minimax şi Disney
Channel, iar pe de altă parte posturile generaliste Pro Tv plasat pe
primul loc de 7 dintre copii, urmat de Acasă TV, Antena 1, Prima Tv,
Kiss TV, OTV, B1 Tv, Taraf Tv, Animal Planet, Discovery şi HBO.
Investigarea a urmărit şi identificarea preferinţelor de
petrecere a timpului liber al copiilor. Acest obiectiv se regăseşte în
întrebarea numărul 6. Astfel, 60% dintre copii au spus că atunci când
nu merg la grădiniţă cel mai adesea se joacă, 20% dintre ei
menţionează televizorul ca opţiune preferată de petrecere a timpului
liber, şi precizează că vizionează în special desene animate şi filme,
iar 15% au spus că preferă să se joace la calculator. Joaca şi privitul la
televizor reprezintă prin urmare cele mai accesibile mijloace pentru a
scăpa de plictiseală. Astfel un singur copil a spus că preferă ca în
timpul liber să iasă la plimbare, şi tot un singur repondent a poziţionat
fotbalul printre modalităţile de petrecere a timpului liber.
Procentele pe care le-am obţinut sunt sensibil diferite de
rezultatele cercetării realizate pentru CNA, care menţiona că aproape
30% dintre copiii investigaţi preferă ca în timpul liber să se uite mai
ales la televizor şi arăta că vizionarea programelor de televiziune
reprezintă cel mai frecvent mod de petrecere a timpului liber.
Observăm astfel că ocupaţiile obişnuite, până nu demult, ale
copiilor s-au modificat considerabil, cu efecte negative asupra
dezvoltării lor ulterioare, mai ales dacă conştientizăm măcar, dacă nu
reuşim să cuantificăm influenţele negative ale televiziunii asupra
formării personalităţii copiilor.
Un copil care obişnuieşte să petreacă cea mai mare parte a
timpului în faţa televizorului, nu va fi atras, după ce va trece de la
stadiul preşcolar la cel gimnazial, de perspectiva lecturării unei cărţi,
dacă el s-a obişnuit să vadă toate poveştile la televizor. Totodată, el va
avea acces la un număr tot mai mare de programe de televiziune,
64
orarul lui de vizionare se va prelungi tot mai mult, iar de aici şi până la
izolare nu mai este decât un pas. Trebuie semnalat şi faptul că
modelele oferite de televiziune vor juca un rol determinant în
desăvârşirea intelectuală şi comportamentală a celor mici. Ei se vor
forma urmărind diverse filme sau programe adesea nerecomandate
vârstei lor.
Una dintre funcţiile televiziunii este de a furniza modele cu
influenţe în socializarea anticipativă. Televiziunea este prima instanţă
de socializare ce permite auto-selectarea conţinuturilor normativ-
axiologice (Metro Media Transilvania, 2007).
Frecvent, auto-selecţia este intermediată/influenţată de
vedetele preferate. Prin alegerea unui astfel de model şi prin raportare
la el, copiii devin agenţi ai propriei socializări. Modelele pe care copiii
şi le fixează în mod frecvent în special la această vârstă sunt
reprezentate chiar de personajele din desenele animate urmărite cu o
perseverenţă total neconstructivă. În acest sens, o parte semnificativă a
cercetării întreprinse a făcut referire la preferinţele copiilor pentru
filmele, desenele animate şi mai ales personajele îndrăgite.
În topul preferinţelor în ceea ce priveşte filmul sau desenul
animat se află “Tom şi Jerry” nume rostit de 25 % dintre copii.
Consider că preferinţa copiilor investigaţi pentru acest serial poate fi
interpretată ca fiind pozitivă, deoarece serialul în sine nu este
conceput pentru a induce patternuri negative copiilor şi nici dinamica
imaginilor nu este agresivă.
Filmul „Niels Holgerson şi gâştele sălbatice” a fost
preferatul a 10% dintre copii. „Prinţesa Sissi” este desenul favorit a
10%, „Misterele din Providence” este filmul preferat pentru alţi 10%
din total. Lista răspunsurilor la întrebarea “Ce film sau desen animat
v-a plăcut cel mai mult?” mai cuprinde: „Dexter” „Fantomele din
jur”, „Marc şi Sevastoba”, „Cliford”, „Scarrie Moovie”, „Sharon
Speeds”, „Odiseea virtuală”, „Povestiri din criptă” şi „Viaţa cu
Louie”.
În structurarea răspunsurilor, la întrebarea numărul 8, care
urmărea identificarea personajelor îndrăgite, cu şanse reale de a se
transforma în modele demne de urmat, am observat o delimitare clară
în ceea ce priveşte modelele clasice şi cele moderne. Astfel, pot spune
că în această privinţă, cercetarea nu surprinde un fapt inedit, ci unul
deja ştiut: băieţii continuă să îşi dorească să devină poliţişti iar fetele
vor să fie prinţese bune şi frumoase.
65
Atunci când aceste idealuri converg cu caracteristicile eroilor
de televiziune am consemnat ca răspuns nume precum Katia („pentru
că este o fată bună, care are un magazin unde vinde lucruri – este
personajul principal din desenul animat „Misterele din Providence”),
Prinţesa Sissi, Niels Holgerson („pentru că este un desen frumos şi nu
are urâţenii”), Cliford preferatul a doi dintre copii (Alexandra de 6 ani
şi 5 luni care îşi motivează opţiunea spunând că „el primeşte mereu
oase mari, poate să se ducă unde vrea, mereu îl plimbă cineva şi are
şi o stăpână bună” şi David de aceiaşi vârstă cu Alexandra, care vrea
să fie Cliford pentru că acesta „face numai lucruri frumoase, este un
câine uriaş, roşu, foarte bun care îi ajută pe cei care au nevoie de
ajutor”), Sharon Speeds (preferata Danielei pentru că „este o fată
frumoasă care are mulţi prieteni”), sau Tom.
În cazul în care eroii de televiziune nu au fost agreaţi de
copii într-o măsură în care aceştia să se identifice cu ei, copiii mi-au
răspuns că vor să devină poliţişti - 15% din total, procent reprezentat
de 3 băieţi, motivaţiile acestora pentru răspuns fiind oarecum
asemănătoare dar sugestive, fiecare dintre ele, prin simplitatea
exprimării specifice vârstei. Astfel, George, de 4 ani, vrea să fie „un
poliţist care să îi împuşte pe cei răi şi pe fantomele care îi bântuie pe
oameni”, Leonard, de 5 ani, vrea să fie un poliţist dar “nu din ăia
fraieri cum sunt la televizor ci unul deştept care să îi prindă pe hoţi”
iar Alexandru, în vârstă de 6 ani, spune că vrea să fie „un poliţist care
să prindă hoţi sau alţi oameni răi, să fie un om bun care să nu facă
fapte rele şi să aibă armă” şi că el nu crede că „în realitate hoţii au
curaj să se bată cu poliţiştii şi că asta este doar în filme”.
Am întâlnit însă şi un caz atipic, unul dintre băieţii
investigaţi a făcut o afirmaţie contrară celor de mai sus, afirmând că el
îşi doreşte să devină hoţ. „Aş vrea să fiu un hoţ care să îi împuşte pe
oamenii răi pentru că pe ăia bunii nu vreau să îi împuşc şi vreau să
fur bijuterii pentru că aşa fac hoţii – dau bijuterii la fete. Am vorbit şi
cu tata despre asta, şi el mi-a spus că aşa trebuie să facă bărbaţii să
aducă bijuterii iubitelor”.
„Alba ca Zăpada” a întrunit 10% dintre răspunsuri având ca
fan două dintre fetiţele întrebate, care şi-au motivat simplu şi specific
vârstei admiraţia „este o fată frumoasă, bună şi cuminte”.
„Cenuşăreasa” este, în continuare, preferata fetelor dar singura care şi-
ar dori să fie în pielea acestui personaj a fost Irina, de 6 ani, care mi-a
spus că ea se pregăteşte să devină o Cenuşăreasă frumoasă pentru
piesa pe care o vor monta la grădiniţă pentru serbarea de final de an.
66
Bineînţeles că am înregistrat şi răspunsuri negative la această
întrebare în proporţie de 15%, ceea ce înseamnă că trei dintre copiii
investigaţi nu s-au identificat cu nici unul dintre personajele de la
televizor, fapt ce poate fi interpretat ca pozitiv dacă privim situaţia din
perspectiva efectelor urmăririi programelor tv. Este posibil ca aceşti
copii să îşi caute modelele în poveştile citite de părinţi sau bunici,
varianta cea mai fericită sau, pur şi simplu, să dispună de un sistem
propriu de valorizare care să le permită să fie apatici, să nu se lase
seduşi de imaginile eroilor de televiziune, dar această ipoteză nu poate
fi confirmată acum.
Următoarea întrebare din chestionar a avut drept scop
măsurarea efectelor directe şi imediate ale urmăririi programelor de
televiziune asupra copiilor. Am vrut să stabilesc, astfel, dacă
vizionarea unor scene mai violente are efecte la nivel inconştient
asupra copiilor, dacă acestora li s-a întâmplat să viseze secvenţe din
filme şi dacă aceste vise i-au speriat. Acolo unde copiii au răspuns
afirmativ am continuat cu întrebările şi i-am rugat să îşi amintească ce
anume au visat şi să îmi povestească.
Această întrebare a stârnit imaginaţia copiilor, astfel că
majoritatea au răspuns că au visat secvenţe din filmele văzute la
televizor, în procente aceasta însemnând 65%, numai 35% afirmând
că nu li s-a întâmplat să viseze aşa ceva. Cea mai mare parte a
răspunsurilor constituie nişte aspiraţii ascunse ale copiilor de
identificare cu eroii preferaţi, de participare la aventurile acestora, şi
de sanctificare, prin vis, a statutelor de eroi preferaţi sau din spaimele
lor obişnuite legate de existenţa unor personaje misterioase de genul
vampirilor sau extratereştrilor. Relevant pentru sublinierea efectelor
negative ale urmăririi în exces a programelor TV este răspunsul Oanei
care mi-a dat următoarea replică: „Am visat ceva ciudat : eram în faţa
televizorului şi era o lumină de alb şi negru şi mă deranjau ochii – nu
mi se dezlipeau de televizor şi nu puteam să dorm”.
Deşi sunt nostime şi chiar credibile, aceste răspunsuri nu pot
fi evaluate ca adevărate în totalitate, ele pot fi distorsionate din cauza
faptului că, la această vârstă, copiii sunt deseori depăşiţi în efortul lor
de înţelegere şi trec în fantastic, fabulează cu o seninătate şi o
persuasiune demne de invidiat de orice actor.
Pentru a finaliza schema orarului obişnuit de vizionare al
copiilor investigaţi, am plasat la sfârşitul chestionarului o întrebare
care să permită cunoaşterea aspectelor încă ascunse ale relaţiei copil –
televiziune. Am aflat astfel câţi dintre copii obişnuiesc să se trezească
67
noaptea şi să deschidă televizorul, şi câţi nu au acest obicei, pentru
câţi dintre ei privitul la televizor este permis chiar şi în timpul nopţii şi
pentru câţi nu este admis. 70% dintre copii nu au obiceiul de a
deschide noaptea televizorul din diferite cauze: nu le dau voie părinţii,
nu ştiu să deschidă televizorul sau televizorul nu se află în camera lor,
sau pur şi simplu pentru că nu li se întâmplă să se trezească noaptea.
Restul de 30% dintre copiii care deschid noaptea televizorul spun că
cel mai des se uită la filme, la muzică sau la reclame.
Observăm astfel că 60% dintre fete nu deschid televizorul
noaptea pe când în cazul băieţilor situaţia este cu totul alta, astfel 71%
dintre băieţi obişnuiesc să se uite la televizor şi noaptea. Singura fată
care a răspuns pozitiv la această întrebare a completat răspunsul
spunând că, în general, se uită noaptea la televizor doar cu fratele ei şi
niciodată singură.
Şi în măsurarea răspunsurilor la această întrebare pot apărea
distorsiuni, factorii perturbatori în acest caz fiind pe de o parte faptul
că nu toţi copiii au noţiunea timpului şi unii dintre ei chiar nu ştiu
exact ce înseamnă noapte, iar pe de altă parte, poate interveni jena
acestora în a recunoaşte că uneori se mai uită la televizor noaptea
atunci când pe unele posturi se difuzează reclame sau filme porno.
Ca o completare a răspunsurilor de la întrebările 7 şi 8 din
chestionar, şi totodată pentru a întregi rezultatele cercetării cu o
secţiune demonstrativă şi artistică, în acelaşi timp, le-am propus, spre
final, celor mici să deseneze personajul / personajele sau
reprezentările acestora aşa cum le-au perceput ei, pentru a consolida,
încă o dată preferinţele pentru eroii cu care cei mici doresc să se
identifice.
În concordanţă cu răspunsurile la întrebările amintite
anterior, personajele predilecte întâlnite în desenele copiilor au fost:
Tom şi Jerry desenaţi de 4 copii de fiecare dată în alt mod, în funcţie
de preferinţele pentru Tom sau pentru Jerry, şi în diferite ipostaze pe
care şi le-a amintit fiecare în momentul respectiv. Asociat desenelor
cu Tom şi Jerry, s-au regăsit în lucrările copiilor vrăjitoare hidoase
călare pe mături, monştri înfricoşători „cu baticul legat într-o parte şi
cu corpul roşu”, personaje dintr-un desen animat numit Haubergrow
cum sunt: un profesor cu părul vâlvoi şi cu inima albastră însoţit de
trei personaje despre care Minodora susţine că sunt fata roşie, fata
albastră şi fata verde. Cea verde pare a fi o algă, cea albastră seamănă
cu un pitic (are un fes pe cap) iar cea despre care spune că este fata
roşie, cu două corniţe şi o privire înfricoşătoare.
68
Am mai cules reprezentări ale unor personaje precum Oscar
şi Katia care au în dreptul pieptului o inimă roşie care simbolizează
dragostea dintre cei doi, Emily Elizabeth – stăpâna câinelui numit
Cliford, Prinţesa Sissi, Sharon Speeds, Dexter sau Louie împreună cu
familia lui.
O categorie aparte de desene ce se remarcă prin simplitate,
cuminţenie şi echilibru sunt cele în care au fost reprezentate personaje
clasice precum Alba ca Zăpada, Păpuşa Barbie, ori Omul de Zăpadă –
pe care l-a desenat Valentin care mi-a vorbit despre cu totul altceva
dar care mi-a precizat că nu prea ştie să deseneze altfel. Tot ca un
element singular, în colecţia acestor desene, se încadrează şi profilul
realizat de Irina, fan a Paulei Seling, pe care s-a străduit să o deseneze
într-o reprezentare cât mai apropiată de realitate, gingaşă şi nostimă
chiar demnă de apreciat.
Semnificative pentru susţinerea tezei şi ca o reconfirmare a
validităţii teoriei conform căreia vizionarea de programe violente
influenţează în sens negativ comportamentul şi atitudinile copiilor,
sunt desenele din categoria “grea” în care sunt redate secvenţe din
filmele văzute de copii la televizor, una mai nocivă decât alta. Astfel,
Valentina, în vârstă de 3 ani, l-a desenat pe „Scarrie Moovie” care
omoară o fetiţă care culegea flori. Întrebată fiind de ce i-a plăcut acest
film şi de ce l-a desenat a răspuns că singurul fapt care îi place la
Scarrie Moovie este că poate să omoare oameni. Fetiţa a mai spus că
se uită la acest film împreună cu părinţii, şi că „ mama mi-a zis să nu
mă mai uit pentru că nu e bine dar tata nu a vrut să schimbe
programul. Din acest film mi-a plăcut doar de « Scarrie Movie » care
avea o mască neagră şi care omora oameni”.
Seninătatea cu care Valentina a povestit toate acestea
demonstrează, încă o dată, teza desensibilizării copiilor care urmăresc
filme violente la televizor, şi poate fi explicată şi prin lipsa discuţiilor
cu părinţii şi mai ales a explicaţiilor acestora care ar trebui să îi
orienteze în delimitarea faptelor bune de cele rele şi în preluarea
modelelor de comportament.
Leonard, de 5 ani, a desenat o secvenţă dintr-un film văzut la
ProTv, în care un hoţ jefuieşte o “maşină plină cu bani”, precizează că
acesta nu este un hoţ oarecare ci unul “deştept”, pe care poliţia îl
urmăreşte dar nu reuşeşte să îl prindă, şi mai spune că i-a plăcut
secvenţa din acest film în care hoţul şi-a cumpărat cu banii furaţi
multă mâncare şi haine. A înţeles când a văzut filmul că ceea ce a
făcut hoţul nu era bine, a şi vorbit cu părinţii lui despre aceasta, motiv
69
pentru care la întrebarea 8 a răspuns prompt spunând că îşi doreşte să
devină poliţist pentru a-i prinde pe răufăcători.
Un alt personaj al cărui profil se regăseşte în desenul lui
Mihăiţă, în vârstă de 7 ani, este “Vampirul morţilor” despre care
spune că l-a văzut într-un film şi i s-a întâmplat chiar să îl viseze, era
vorba despre un vampir care „sugea sângele la un om (reprezentat în
desen cu un pistol în mână), dar omul nu murea pentru că devenea şi
el vampir”.
Copiii au mai desenat diferite ipostaze ale extratereştrilor
care coboară din navetele spaţiale, se luptă cu oamenii sau distrug pur
şi simplu planeta Pământ. Reprezentarea grafică a acestora pare a fi
desprinsă din revistele de benzi desenate: extratereştrii au adesea câte
două - trei capete, câte opt picioare, nişte tentacule uriaşe cu ajutorul
cărora bombardează cu uşurinţă Pământul, ochi sticloşi, cozi enorme,
etc. Băieţii care au realizat aceste desene sunt “pasionaţi de
extratereştri” şi nu pierd nici un episod din serialele precum “Odiseea
virtuală”.
Concluzii
Privite în ansamblu, rezultatele cercetării au atins obiectivele

propuse iniţial şi au validat teoriile prezentate în prima parte a lucrării.
Obiectivele lucrării au fost doar în mică măsură modificate, în primul
rând, din cauza incapacităţii copiilor de a evalua şi preciza corect
timpul pe care şi-l petrec urmărind programele TV, iar, în al doilea
rând, din cauza necunoaşterii de către copii şi neînţelegerii exacte a
termenului de imitaţie - iniţial mi-am propus să identific câţi dintre
copii imită ceea ce văd la televizor. Cu toate acestea consider că
informaţiile obţinute sunt convingătoare pentru susţinerea obiectivului
cercetării. Ipotezele anunţate au fost, de asemenea, confirmate, şi cu
toate că intenţia iniţială nu era realizarea unei investigaţii riguroase,
pentru că obiectivele urmărite nu vizau o întemeiere ştiinţifică a
studiului, rezultatele obţinute, prelucrate statistic, s-au încadrat în
trendul indicat în cercetarea CNA.
Bibliografie:
● Bălăşescu A. (1997). Privindu-i pe telespectatori. Dilema, 227, 14.
70
● Dobrescu, P. & Bârgăoanu, A. (2003). Mass media şi societatea.
Bucureşti: Comunicare.ro.
● Drăgan I. (1996). Paradigme ale comunicării de masă. Bucureşti:
Casa de Editură şi Presă „Şansa“ S.R.L.
● Silverstone, R. (1999). Televiziunea în viaţa cotidiană. Iaşi:
Polirom.
● Metro Media Transilvania (septembrie 2007). Expunerea copiilor la
programele TV şi radio (modele culturale ale comportamentului de
consum). Accesat la data de 10 septembrie 2010, la
http://www.cna.ro/IMG/pdf/ExpCopii_CNA2007.pdf
U.A.S.
I.S.S.N. 2069-0304
71
Pag. 73-92
ELEMENTS
OF STRATEGY,
Abstract:
COMMUNICATION AND
The purpose of this ELECTORAL
investigational debate is
analyzing the different way of MARKETING IN THE
acting of the political actors
nationally and locally within 2009 PRESIDENTIAL
the electoral campaign for
the presidential elections
CAMPAIGN
from 2009, in Constanta. The
results shows that in
- CASE STUDY:
Constanta there was a CONSTANTA COUNTY
fracture between local and
national elements of the
political campaign, lacking
common elements and was Conf.univ.dr. Andra SECELEANU
predominantly a negative one
and mostly consisted of street Universitatea „Andrei Şaguna”, Constanţa
messages and posters The
candidateship of a weak
Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi
leader imposed to a strong
party organization the Ştiinţe Politice
attempt to find some
substitution stratagems, using
other image vectors, adopting
a “closed” type strategy.
Key words:
marketing strategies,
2009 presidential elections,
communication and electoral
marketing
72
Introduction
The decisional scheme concerning elections is very complex,

being conditioned not only by the rational/affectionate factor, but also
by several other elements of this process-researches make appeal to
the value-attitude features, perceptions, objective expectations
determined by the level of common knowledge as well as the
subjective ones, which are conditioned affectively and value
conceptions regarding the process of voting and the regulations
concerning the election system.
If we should take into account the fact that the elector “is not
only a passive subject that takes anything proposed for granted, but he
processes information and reconstructs the received messages”
(Ricolfi, 1995, p. 1044), turns obvious the difficulty of exhaustively
appreciating the role of mass-media within the election campaigns and
the inadvertency of an univocal answer to the questions related to the
media mechanisms of the electoral influences.
The election campaigns prove that the political and media
environment starts to be overwhelmed more and more by the political
marketing, meaning a complex of actions promoting the political
“product” through mass-media: the objective of the political
marketing resides in getting an ‘agreement’ between ‘the producers’
of the political images and their “consumers”, in maximizing the offer
demand balance and it does not have, according to Philippe Maarek
(1995, p.51), “nothing in common to increasing the political
participation and civic attitude of the electors”, being more pragmatic
and real, centred upon ensuring the influence upon the electoral
options of the auditorium. According the marketing laws, as shown by
Vance Packard (2005), in his reference paperwork I persuasori oculti
(the Italian version), the elector, entering the vote booth, hesitates as if
in a drugstore, where he has to choose between two types of
toothpaste. Eventually he would choose the one he heard more. The
cited line already reflects a general truth: the voters’ opinion upon the
electoral candidates depends a lot on the information offered by the
media. We can have as a result the idea of congruency of the
promoted electoral action together with the media practice and the
communicational fluxes are extremely marked by the political
marketing.
73
The purpose of this investigational debate is analyzing the
different way of acting of the political actors nationally and locally
within the electoral campaign for the presidential elections from 2009,
in Constanta.
The approach is justified by the sporadic existence of some
studies concerning the presidential electoral campaign strategies
locally because the analysis of this type of campaign refers to the
strategy of the campaign staff of the candidate or of the party from the
national point of view and does not approach the way these strategies
are used locally.
Electoral Campaign and Media Practice
In the past three years, Romania underwent several electoral
fluxes, with less and less people coming to vote, this disinterest being
shown to the offer of the political parties also through the emotional
vote that most citizens practiced when coming to the urns.
The electoral campaigns for the Euro parliament elections in
2007 and in 2009, for the local and parliament elections in 2008
showed a preference for general, vast political messages emphasizing
some image leaders overshadowing other opinion leaders that could
consolidate the communicational relation between candidate and its
electorate (Stromback, Seceleanu et all, 2009). The lack of direct
interaction between political field and citizen, interaction led by the
media in the few years, is proven by the spectacular raise of the
publicity resources (if, for instance, we compare the local elections
from 2004 with the ones from 2008 we can notice that a study made
by the Institute for Public Policy – IPP, shows the explosive increase
of the costs comparing it with the previous local elections. The
increase of the costs only in the domain of the publicity in the press
was over 250%: 8.686.950 euros, compared with 3.460.936 euros).
Analyzing the specific of the political communication within
the actual media environment in Romania, we can extract the
following characteristics (Seceleanu, 2008):
● Political communication is very personalized. The success
depends on the qualities and the personal image, than the represented
political body;
● Political agenda is more distinctive than that of the
population. The lack of direct and efficient mechanisms of
communication makes the interest for politics to be dependent of the
media influence;
74
● Lately, mass-media have become a proactive actor on the
political scene, implying debates and conflicts for power distribution;
● Mass-media have changed from a simply intermediate
channel to a part of the power system. The media authority is accepted
even by the political class, the latter trying to develop collaboration
with media;
● Mass-media have become a mediator between the politicians
and the electors, and also a disruption form for direct communication.
That is why the political class departed the electors, and the latter
seem to be represented by media than the political class.
Based on the politician’s obsession to make an Image, the TV
tends to become the substitute of the parliamentary debate and to
conquer the entire public space. So, as we can easily notice, the debate
takes place only on television and the government acts seem to be
generated only by the TV journalists. Without a TV camera, it seems
there is no reality, because without television there is no public space.
In the minds of both audience and politicians was inoculated
the idea that only opinions transmitted by the mass-media represent
the real interlocutor for the government. For the first it was suggested
that they do not need to form an opinion anymore and for the later,
that they don’t have a choice.
So, the trinomial “Press-Society-Political class”, which is
mandatory for a normal modern society, has transformed into the
unbalanced formula “Press-Political class”, from which the society, as
a legitimate source of the public opinion, was eliminated.
Mediatic practice proves the importance of at least two
elements that condition the success of a political message transmitted
through mass media channels, able to produce the wanted electoral
effect: its concordance with the expectations of the electorate, in the
first place, and its adjustment according to the mediatic demands.
Precisely, the observance of these conditions determines the
candidates’ eligibility.
Lately, the adjustment of mediatic practices within electoral
campaigns involves more and more the so-called dirty technologies
(or grey, black) of manipulation of public opinion, quite efficient, as
the results of elections show.
Manipulation must be related to communicator’s intentions,
but also to the methods through which communication takes place.
Verbal and non-verbal means through which manipulation can be
made are numerous. Because of the complexity of the processes of
75
communication and the subjective nature of the relationships between
those that communicate, it is very hard to distinguish between
persuasion and manipulation. (Pop, 1996). It cannot be clearly stated
that persuasion can address only to reason, while manipulation only to
the sensitiveness of the manipulated one, who would be subjugated to
the purposes of the manipulator.
Manipulations produces effects, at different levels, on the
individual or on the groups, because people have the capacity to
verify, appreciate, interpret and evaluate what it is transmitted to
them, passing the information through their own critical filter. It is this
filter that enables the success of manipulation. Given the facts, the
action against manipulation must address to, on the one hand, the
manipulators; discouraging them through sanctions and limiting their
maneuver space through adequate rules of social conduit- and on the
other hand, to the potential victims of manipulation, strengthening
their critical spirit, through information and education (Seceleanu,
2009).
Manipulation and its techniques are mostly noticed within
electoral campaigns. Through manipulation, the decision is transferred
from the zone of rationality of comparative type, in that of the
emotionality and absolute subjectivity. The relative short period of
electoral campaign determines politicians to launch in complex
interdependent strategies, having as a final purpose receiving, at any
costs, as many votes as possible, giving the impression to the elector
that he/she arrives to a decision without being influenced.
Political manipulation has many chances of succeeding in
electoral campaign because the electorate is more attentive to political
information and manifests a bigger interest towards political actors.
Also, during electoral campaigns, contradictory messages issued by
politicians easily create confusion because of a large amount of
political information that is projected into communicational space and
disposes of a short period in order to be verified.
The expansion of mediatic logic within political process has
determined the proliferation in the contemporary society of the
phenomenon of political publicity, another essential element of
mediatic cover within electoral campaigns. In a traditional way, the
denomination of political publicity is attributed to a certain type of
electoral propaganda, based on the use of methods and of publicity
techniques during the period before the elections (Zaharia, 2000). The
propagandistic electoral message of the political subject carries the
76
formal signs of the proper publicity, including the broadcasting
through means of mass communication, orientation of the content
towards the favorable attitudes of a political doctrine, of a party or
candidate, of an electoral program, the clear and explicit identification
of the message as a publicity action, etc.
During the presidential campaign in 2009, the Romanian
media started behaving like at wartime, the opponents being the
parties and their candidates. This situation radically changes the media
discourse. The media pretended to have a certain autonomy they did
not have before, but at the same time, through their attitude and
behaviour, they are the most vulnerable and most unpredictable
institutions.
Across the electoral campaigns for the two scrutinise, the
televisions did not ensure a proper environment to debate and face the
candidates’ political programmes. The public agenda was replaced
with the electoral agenda of the candidates that might have turned
successful and there were a lot of rumours concerning the campaign
staff. The analysis of the electoral planks was replaced by discourse
analysis, non-verbal or ethical language.
The aggressive replies between the participants from debates
were exaggerated at prime-time and fuelled by journalists themselves.
The audience was constantly informed about the behinds of the
electoral campaign and there were two alternatives: the political stage
was lacking candidates or it was crowded with common political
analysts, journalists and politicians.
Another feature of mass media during the political campaign
was the obvious favouring of the mass media and audiovisual for one
or the other political candidate. It was the first campaign where the
press tycoons interfered directly, making more credible Basescu’s
messages against them.
The most of the publications and televisions did not respect the
deontological standards through which journalists were supposed to
offer correct, balanced and multiple points of view to the population.
Electoral Campaign for the Presidential Elections

from 2009 – National Framework
This is the first campaign to elect a president which, because of
the duration of the president’s mandate (five years) and the parliament
members’ mandate could not be at the same date as the campaign for
the Parliament elections. This involved a massive effort from the
77
candidates, who had to concentrate the force of their political parties
when they were not actually engaged within their own campaign. This
is the reason why the campaign for the presidential elections which
should have proven a unitary, national conception was fractured
locally with different electoral strategies trying to reunite the different
interests of the electoral groups, taking into account different topics,
using a certain language and finding particular solutions for every
group which eventually led to coherence and credibility issues.
The electoral campaign for the president election did not
involve, as far as image was concerned, the appearance and constraint
of an alternative to Traian Basescu, the consequence being a division
of people against Basescu according to the candidate they felt closer.
During the campaign, the message transmitted by Basescu’s
contestants was that Basescu did not have to win another mandate and
that five years with Basescu would be a disaster for Romania, but they
did not give any common clear alternative proposed to the electorate,
according to Liviu Dadacus (2009).
As long as the image strategy is concerned Basescu’s
campaign was built up on two elements: one positive, helped by the
slogan “Basescu for Romania’ and one negative with the slogan:
“Come to the referendum! They will not escape what they fear!” This
strategy was built according to the concept “The Romanians and I”
against any interest group, party interests and press tycoons’
interests”. On the other hand, the president of the Senate, the second
statesman, Mircea Geoana imposed and consolidated the Occident
diplomat image, a good politician with external links that could have
offered Romania a good representation worldwide.
Unexpectedly, the campaign did not have a communication,
main topic, like it happened in the other campaigns when
“Corruption” or “The Fight against Communism” was main topics
present to any debating presentations. There have been launched
among false communication topics, personal attacks and diabolical
image of the political opposites, appealing to primary emotions of the
electorate.
According to Paul Aparaschivei (2009), the campaign had the
following features:
- reunion around the common enemy Traian Basescu;
- reunion around providential solution - Johannis project;
78
- Parliament reunion: everything that meant party or political
group was headed against the Boc government and the PDL
parliament groups;
- message unity: concerning the messengers of the political field, but
also the media.
Presidential Campaign Strategy

in PSD County Constanta Branch
Many times during the electoral campaigns at local level the

slogan ”Think globally, acts locally” is not applied as a stratagem,
encountering situations where the local party organizations (without
asking at the command centre or simply relying upon empirical
observations) modify the electoral strategy according to the action
possibilities or to their electorate needs.
At the presidential elections we speak about a double
legitimacy of the candidate, legitimacy appearing from his capacity to
undergo a formal duality (he represents the party and depends on the
importance that the electorate gives to the ideological political
platform and admitting him within the electorate and on the other
hand the party relies on the candidate who, through his personal
achievements and his “importance” is representative for the party
itself).
In the city of Constanta, there has been a very interesting event
starting from this duality of the candidate: the image and the position of
the PSD group were extremely powerful, resulting from the past outcomes
of the elections but also by the trend of the polls that have not showed
major modifications in the percent of the population accepting this group,
whereas the image of the candidate Mircea Geoana was almost inexistent.
This great unbalance was emphasized by the political campaign, the PSD
organization from Constanta continuing the promotion of the party image
and of the ‘Mazare Team’.
On the other hand, PDL also faced a major unbalance locally
but in this case the percentage was in favour of the candidate Traian
Basescu and not in favor of his the party, the final results proving that
between a strong party and the image of a powerful leader, the voters
chose the leader.
79
Returning to the beginning of the electoral campaign, in the
city of Constanta, the parties that sustained the main candidates were
entering for the final race with the following resources:
● PSD or PSD-the Mazare Team as rebranded even from 2004
this organization. They were the team: the way of organizing and
communication takes you to a feudal model, accompanied by the
slogan used in the Parliament elections, too “New PSD-Mazare
Team”, slogan a little disturbing by that time for the central PSD
leaders.
● PSD Constanta had won everything during the past years
elections, the mayor Radu Mazare had been re-elected in 2008 by
more than 60% of the people in Constanta while a tough campaign
was led against him (Radu Stefan Mazare was elected for a 2nd
mandate: coalition against one single man finally leading to
victimization and winning the voters’ sympathy).
● PNL and PDL Constanta used to represent weak agencies of
the party with bad results in the past elections, with leaders that had no
impact to people and with internal problems of organization (PDL
Constanta was troubled long ago after the local elections from 2008
by the fights for supremacy that media put on the front page and due
to Elena Udrea’s implications that worsened the scandal).
Figure 1. Election for mayor in Constanta (2008) - differentiated by candidates
and parties
11,6
13,6
63,7
Radu Mazare - PSD

Victor Manea - PNL
Dorel Onaca - PDL
Source: Survey and Socio-Human Investigation Centre “Andrei Şaguna”,

rapport research 2009, based of www.beclocale2008.ro
80
Synopsis of the identity resources of the candidates at the

beginning of the electoral campaign shows a president running for a
second mandate, next to two at the opponents that were better
positioned (regarding the political past, the public image and the
trends in polls). Mircea Geoana and Crin Antonescu entered the
campaign united by the Johannis project and were perceived as a
coalition, shafting a common goal and a common future in the event
of winning. Although Mircea Geoana should have positioned himself
as a leader (even an informal one) of this “coalition”, he did not
manage to impose himself as a leader of coalition.
Table 1. Identity resources by candidates
Identity resources Mircea Traian Crin

Geoana Basescu Antonescu
Political past conflicting and/or
x
questionable
at power x
in one party x x x
in several parties
The political x x x
Party leader
role of the
Coalition leader
candidate
Symbolical leader
of party
independent
Share in polls Dominant
Competitive
x
Ascending
x
Regressive
x
Stable
defeating
81
Public image acknowledged x
in development
x
redefined
x
December 2009
Crin Antonescu who offered pleasant surprises even if he was

sustained by the least competitive party (referring to the first three
positions), did not have a past as an opinion or image leader, managed
to impose the Johannis project (taken by PSD, too) and had a share of
positive and consolidating image all across the campaign. Traian
Basescu is the candidate who already had a public image and
theoretically could not offer any surprise, everything was known about
him whether positive or negative, things that Basescu the man and
Basescu the president has never tried to hide (actually his enemies
strategy meant ruining the winner and all mighty image that he had
with all his shortcomings and imperfections).
The candidate that had to permanently transform his image
(publicly labelled as “dummy boy” from 2004) was Geoana. The one
who had to consolidate his image of powerful diplomat with
influential external links, that could offer Romania a good
representation internationally as this was the only image that could
play.
The study, realized in Constanta County in the interval 28
October - 5 November 2009, on 1860 people shows the way
candidates were perceived. Mircea Geoana was considered to be a
good diplomat and professional due to the actions taken by PSD-
Constanta (aggressive actions regarding the image campaign) but also
corroborated with the omnipresence of the PSD leader in the media.
He was perceived by the people of Constanta is the most active of all
candidates.
Crin Antonescu, overall, was the best perceived by the people
of Constanta, which considered him the most democratic, the most
honest, the most attractive and sophisticated. Although his profile was
closest to a charismatic one, he obtained in the first round (in the
Constanta County) only 16, 5% of the votes (only 2% over the score
of the party at the parliamentary elections in 2008. This was due to a
82
loch of a strong party apparatus but also due to the discrepancies
between the candidates profile and the electorate’s necessity.
Traian Basescu was perceived by the people of Constanta,
according to the slogan used by the party: “he is one of us” (but with
reference just of his birth place). Basescu was considered friendly,
powerful, unsophisticated and having all human defects: aggressive,
lacking diplomacy, dishonest, defects that he does not even try to hide.
Figure 2. Candidate’s profile

30,00
20,00
10,00
0,00
-10,00
-20,00
-30,00
Sophisticated - Diplomacy -
Qualified- Honest - Believable - Attractive - Friendly- Sincere- Calm - Aggressive - Strong - Democrat- Inactive -
Unsophisticat Lacking of
Unqualified Dishonest Unbelievable Unattractive Unfriendly Insincere Excitable Unaggressive Weak Dictator Active
ed diplomacy
BASESCU 8,60 -10,10 -10,30 -3,60 -13,40 25,40 -10,30 1,70 -17,20 19,90 12,70 -14,70 10,30
GEOANA 13,9 3,3 -1,4 -0,1 4,1 12,3 -3,4 12,9 -21,8 4,8 19,4 -25,2 26,1
ANTONESCU 13,4 1,4 8,9 6 14,4 15,8 7 17,5 -24,8 4,6 24,8 -17,6 21,2
BASESCU GEOANA ANTONESCU

November 2009 (by Lynda Lee Kaid scale, 1995)
In Constanta, the Mazare team faced the need to bring a

candidate perceived as weak by the people living in this area and who
had not been representative for the party, being conditioned by great
identity differences: PSD the Mazare Team was a successful
organization with quantifying, clear and realizable objectives while
the candidate Mircea Geoana was coming with a discourse and image
that did not suit PSD Constanta. Trying to reunite these two patterns
led to the election of a different strategy from the national one and the
use of an image substitute for Geoana, whose image was not too well
sold in Constanta, making appeal to the idea that Mazare was the
warrant for Geoana’s success.
83
That is why PSD Constanta chose a strategy based on the anti-
Basescu message taking into consideration his faithful audience
(estimated according to the preceding results and polls at about 50% -
figure 2) appreciating it enough to ensure victory. Imposing Basescu
as the public enemy no 1 without any solid reasons and only using the
motivation that Radu Mazare said so made the aggressive message
cause a powerful emotional reaction, making the public vote for
Basescu in the 2nd round.
Figure 3. Election results in Constanta County in 2008 - at local and parliamentary

elections
60
54,8
51,37
50 47,8
43,2
40
30 28,52 PSD
25,3 26,14
PDL
20 18,7 18,4
14,2 14,86 14,88 PNL
10
Local council County Council Deputy Senat

Chamber
Source: Survey and Socio-Human Investigation Center “Andrei Şaguna”, raport

reserch 2009, based of www.beclocale2008.ro, www.bec2008.ro
The presidential campaign from Constanta was mainly a

negative one as far as PSD is concerned but which turned manifest
through outdoor messages - space belonging almost exclusively to
PSD, any street posters or messages being changed at least three times
during the 1st round and once in the 2nd round. The PSD campaign
looked even unjust as the other parties PDL and PNL had a decent
space for posters and banners and followed the initial national plan.
Mircea Geoana, the PSD candidate did not appear in the
outdoor posters while the candidate Basescu could have been found
outdoor. Next to national messages there appeared the local
reinforcement of the national campaign “Basescu is with us!”.
84
Within the electoral communication belonging to PSD –
Constanta branch, we identified faulty discursive ways and
manipulative communication strategies in order to make messages
more credibles and to determine certain behaviours, attitudes and
options in his favour. These are the identified aspects:
1. Ad verecundiam arguments
There have been used for manipulative purposes, to make
messages more credible, by replacing specific intrinsic arguments
with opinions expressed by personalities - from the present or the
historical past-with a high notorious level and respected within the
public society. This method resides in the idea that if ”X asserted one
thing, we the ones who are not good at it have to believe the same”.
The only personality that appears on people’s mind is Radu Stefan
Mazare, something that was perceived as dictatorial, a message
imposed from one single leader. It is interesting that one of the
attempts to slander Traian Basescu was using arguments as his image
of a dictator but people did not perceive him like that. (see Basescu’
profile in Figure 1).
2. Manipulation through appeal to collective affectivity
It is a manipulative strategy appealing to the cognitive
dissonance of the individuals and to their instinctive fear of strangers,
solitude and isolation. Such method exploits the attraction that has on
people the comfort of resemblance, familiarity and solidarity.
The strong messages used by PSD Constanta were:
“Choose who goes away: Me or Basescu!”
“Do you still want more of this? I don’t!”
“Do you live a good life? We don’t!”
The first two slogans has as major participant Radu Mazare
who pushed these messages to the borders of his relations with people
of Constanta. Basically, he imposed a negative message inviting the
citizens to choose one of them to leave, hurting somehow the other
candidate and punishing him not choosing the one to come, so
choosing for their future. The attempt to force on people the negative
vote led to his instability among his own electoral public and
mobilized the undecided people. Secondly, the type “whether/or”
elections are a wrong movement in any sort of negotiation concerning
relationships: professional as well as personal making the one that
loses in front of a one way road forcing him to step back and think
85
once again this strategy (this what really happened in the end after the
elections when Mazare asserted “For now, we’ll turn invisible!”).
Figure 4. Sample of Electoral Material Campaign
Source: www.ziuadeconstanta.ro
The second slogan is taken from the national level with the
question “Do you have a good life?” being encountered in every big
city, this question reminding Traian Basescu’s wishing for his people
from 2004 “A very good life to all Romanians!”. The Mazare team
gave this question a personal feature by replying “We don’t!, using
images of the retired poor people of Constanta on different posters and
banners considering the impact they had upon these categories of
population (the ones that the mayor constantly supported across the
years).
3. Manipulation through polls
The polls influence the electors, favoring the winner but also
the loser and obviously that the way in which the results were
86
presented have been used as electoral weapons in this campaign.
Locally, the polls realized on groups of people from Constanta were
not made public even if they were done by parties preferring to use the
results for own electoral strategies. Journalists and media institutions
deliberately infringed the legal regulations prohibiting the publications
of poll on the day of voting. Broadcasting intermediary exit-polls was
mainly done on the internet, but also on TV. It is hard to understand
the motivation of this editorial decision unless they were looking to
influence people’s vote. While the major role of the polls is to inform
the voters about the political campaign, in the voting day they turn
into manipulation instruments.
It is a fact that the electors from Constanta were influenced by the
different local polls and intensively commented by press.
Figure 5. The tendencies in the electors’ options concerning the main

four candidates in the race to become the president of Romania between
October-November 2009.
40
37
35 35
33,4 34 34 34 34
33 32,5
32 32 32 32
31 31 31,1 31 31 31 31 31
30 30 30 30
28,5 29
28
26 26
25
23,6 24
23
22 22 21,7 21,5 22
20 20 20
19 19 19
18 18 18 18
17 17
16 16
15 14,5 14
13
10
0
11
0
10
10
11
11
0
10
10
1
0
0
10
10
11
11
0
SB 1.1
.1
.1
.1
.1
SB 7 .1
1.
2.
3.
8.
2.
0.
3.
4.
1.
SO 25.
8.
9.
11
SO -18
9
-3
0-
0-
0-
-1
-1
-2
-2
-3
-1
-1
-1
5-
6-
-2
,2
7-
-
.1
.1
.1
10
,7
16
12
21
29
5
,8
15
24
24
ar
,1
SB
31
29
29
lu
SB
P
ar
m
P
S
SB
SB
al
ar
C
R
m
so
BC
P
rd
SB
C
AR
C
G
m
C
C
C
LU
so
C
ga
C
In
so
C
C
M
In
AL
an
C
In
SO
G
Av
IN
Traian Basescu Mircea Geoana Crin Antonescu
Source: www.infomina.ro
Derulation of an aggressive and negative campaign in

Constanta county, corroborated with the victimization of the president
Traian Basescu on national TV and also with the mistakes of Mircea
Geoana in the second round, have also made the presence at the vote
to be higher (61,4% as opposed to 55,54% in the first round).
87
The 3% gap from the first round (between Basescu and
Geoana) and expecting a significant part of Crin Antonescu’s
electorate to turn to his official ally, have made that PSD Constanta
did not change its strategy. On the contrary, they pushed harder on the
emotional blackmail.
Figure 6. Results obtained by the candidates in the first and second round
of elections in Constanta County
60
53,5
50
46,5
36,85
40
33,36
30
20
16,5
10
0
Traian Basescu Mircea Geoana Crin Antonescu
turul II turul 1

rapport research 2009, based of www.bec2009P.ro
Conclusion
● In Constanta there was a fracture between local and national
elements of the political campaign lacking common elements.
● The candidateship of a weak leader imposed to a strong
party organization the attempt to find some substitution stratagems,
using other image vectors.
● Mircea Geoana was the candidate that needed the most
guarantees: starting with local leaders with successful images like
Vanghelie, Mazare or the national ones like Iliescu, Hrebenciuc; even
in his political TV presentation his staff felt to offer more proofs with
insertions of some pictures belonging to Mircea Geoana next to
personalities met by this one during his diplomat career and ending
88
with media guaranteeing that Geoana will be the final winner, the one
defeating Basescu.
● The adopted strategy was a closed one, centered on Radu
Stefan Mazare who in Constanta turned into a sort of hero. His
discourse included topics considered important by his team and
offered desirable solutions, the campaign tending to transform into an
open competition, with the purpose to have Geoana as a winner, this
vendetta being kept alive by the mayors’ statements from the past
years (“Basescu’s people are constantly attacking me!”, “Basescu’s
attitude towards me has personal features!”).
● The campaign was predominantly a negative one and mostly
consisted of street messages and posters.
References:
Journal article
● Kaid, L. (1995). Measuring Candidate Images with Semantic
Differentials, Candidate Images in Presidential Election Campaign,
ed. Kenneth Hacker, Westport, CT: Praeger, 131-134.
● Ricolfi, L. (1994). Elezioni e mass media. Quanti voti ha spostato la
tv. Il Mulino, a. XLIII n. 356.
● Seceleanu, A. (2009). Mediatization of political life in conditions of
electoral campaign – a retrospection of the elections in Romania,
Central European Journal of Communication, 3, 267-279.
● Stromback, J., Seceleanu, A. et al. (2009). The Mediatization of
european election News Coverage, „Campaignnig for Europe 2009”,
Landau.
Book
● Maarek, P. (1995). Political Marketing and Communication.
London: John Libbey.,
● Packard, V. (1998). I persuasori occulti. Einaudi.
● Pop, D (2000). Mass-media and politics. Iaşi: Institutul European.
● Seceleanu, A. (2008). Political comunication in mediatic space –
analyze of electoral campaign, Constanţa: Fundaţia „Andrei Şaguna”.
● Zaharia, R. (2006). Social-politic marketing. Bucureşti: ASE.
Online document
● Aparaschivei, P. (2009). Characteristic of presidential campaign,
Accesed 15.12.2009, from http://www.masteratpolitic.ro/analiza-
politica/sa-nu-uiti-darie%e2%80%a6i/
89
● Dadacus, L. (2009), Predisential campaign. Accesed 26.12.2009,
from
http://www.mediafax.ro/main-story/campania-prezidentiala-a-fost-
anosta-lipsita-de-creativitate-si-emotie-5120739/
● Moraru, A., Ercu, L. & Miron, R. (2008). Alegerile locale 2008 prin
ochii societăţii civile. Accesed 05.01.2010, from
http://www.ipp.ro/pagini/alegerile-locale-2008-prin-ochii-societ.php
● Sondaje alegeri prezidentiale 2009. Accesed 26.12.2009, from
http://www.infomina.ro/index.php?location=news_details&id=20&lan
g=EN
90

Revista Comunicare Anul I, Nr.1, Sept em Brie 2010

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Comunicare Anul I, Nr.1, Sept em Brie 2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REVISTA DE COMUNICARE ŞI MARKETING

REVISTA DE COMUNICARE ŞI MARKETING

Poème en prose et discontinuité discursive……………………… 13

Gender identity and critical discourse analysis:

Le rôle de la communication médiatique

Impactul televiziunii asupra copiilor…….……………………… 55

Elements of strategy, communication

Academician Alexandru SURDU

Una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei

După ce a făcut Dumnezeu lumea şi i-a făcut pe oameni, toţi,

Se zice că un grup de turişti occidentali vizitând ţările

«Toute littérature est un espace continu:

(Irina Mavrodin, Spaţiul continuu)

Fruit d’une révolte esthétique et d’une lassitude (vu la

Keywords: female athletes,

Sport is commonly considered a powerful cultural form to

Position gender in Chinese culture

Don’t ask, don’t tell

La communication est propre à l’homme, à partir de son

Le rôle des mass média

Dans une étude dédiée à l’analyse des rapports dans la presse

Aspects positifs de l’implication des mass média

Mass média contribue à l’enrichissement de l’horizon de

Aspects négatifs de l’implication des mass média

Assez souvent, les mass média peuvent déformer le caractère

Les mass média propagent, avant tout, des valeurs morales

I. Descrierea metodei de cercetare

Cercetarea a fost, din perspectivă metodologică, un interviu

I. 4. Unitatea de observare şi sondaj

I. 5. Metoda de culegere a informaţiilor utilizată.

Privite în ansamblu, rezultatele cercetării au atins obiectivele

The decisional scheme concerning elections is very complex,

Electoral Campaign for the Presidential Elections

Presidential Campaign Strategy

Many times during the electoral campaigns at local level the

Radu Mazare - PSD

Source: Survey and Socio-Human Investigation Centre “Andrei Şaguna”,

Synopsis of the identity resources of the candidates at the

Table 1. Identity resources by candidates

Identity resources Mircea Traian Crin

Crin Antonescu who offered pleasant surprises even if he was

Figure 2. Candidate’s profile

BASESCU GEOANA ANTONESCU

Source: Survey and Socio-Human Investigation Centre “Andrei Şaguna”,

In Constanta, the Mazare team faced the need to bring a

Figure 3. Election results in Constanta County in 2008 - at local and parliamentary

Local council County Council Deputy Senat

Source: Survey and Socio-Human Investigation Center “Andrei Şaguna”, raport

The presidential campaign from Constanta was mainly a

Figure 4. Sample of Electoral Material Campaign

Figure 5. The tendencies in the electors’ options concerning the main

Traian Basescu Mircea Geoana Crin Antonescu

Derulation of an aggressive and negative campaign in

Source: Survey and Socio-Human Investigation Centre “Andrei Şaguna”,

S-ar putea să vă placă și