Nume si Prenume: Prisacariu Arina-Teodora

Grupa:6

Seria: A

Va rog sa cititi cu atentie cazurile de mai jos si sa raspundeti la intrebarile ce urmeaza descrierii fiecarui caz. Notarea
se va face in special pe calitatea argumentelor pe care le veti da atunci cand raspundeti la intrebari. In etica orice
opinie poate fi acceptabila atat timp cat argumentele din spatele opiniilor au o solida argumentare etica bazata pe
conceptele pe care le-am discutat in timpul prelegerilor si a analizelor de caz din timpul seminariilor.

1. Tu ești medic resident in chirurgie in timpul garzii. In garda se prezinta un pacient bolnav acut cu dureri
abdominale severe. El este vazut de către medicii curanti, care îi spun că are nevoie de o operație pentru a investiga
cauza simptomelor sale. Îți cer tie să obții consimțământul informat pentru laparoscopie și o laparotomie. Când vezi
pacientul el este încă cu durere acuta și el vă spune că el este conștient că are nevoie de o operație, dar nu vrea sa
parcurga procesului de consimtamant informat ci doar ca medicii sa isi faca treaba si el sa nu mai sufere. El spune că
nu vrea să știe ce riscuri ar putea exista, si iti spune textual "Faci tot ce este mai bine, doctore".

Întrebări

1 De ce este necesar din punct de vedere legal consimțământul informat?

Consimțământul informat este necesar din punct de vedere legal, deoarece:

 Fiecare pacient este stăpân pe propriul corp, prin urmare acesta are dreptul de a decide ce proceduri i se
aplică și dacă le dorește sau nu (autonomie, autodeterminare). Acesta are dreptul de a ști căror riscuri se
supune, alternativele care există pentru procedura medicală pentru care optează, în urma sugestiei
medicului, și de asemenea are dreptul de a cunoaște ce urmări ar avea un comportament negativ din partea
sa (refuzul pentru efectuarea tratamentului, consumul de alcool alături de unele medicamente).
 Se previne acuzația de malpraxis adusă medicilor, deoarece aceasta nu poate exista fără un temei juridic. De
asemenea, medicul, din punct de vedere legal, este un consilier al pacientului în luarea unei decizii-atunci
când aceasta poate fi luată, deoarece presupune ca pacientul să fie conștient, lipsit de constrângeri- prin
urmare acesta ar trebui doar să expună variantele pe care le are pacientul, cu avantaje și dezavantaje și să
nu-l constrângă prin manipulare, de exemplu, sau prin amenințare, să aleagă un anumit tratament. Astfel,
consimțământul informat valid reprezintă o dovadă că pacientul nu a fost constrâns, ci și-a dat liber acordul,
în urma informării asupra riscurilor.

2 Care sunt elementele esențiale ale unui consimțământ informat valid?

Elementele esențiale ale unui consimțământ informat valid sunt

 acesta trebuie să fie liber exprimat, nu ca urmare a unei constrângeri, a unor amenințări
 trebuie ca pacientul să fie în cunoștință de cauză, informat despre starea sa de sănătate, a
intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale fiecărei proceduri, a alternativelor existente, a
urmărilor care există în cazul în care nu se intervine sau pacientul nu respectă indicațiile, alături de
date despre diagnostic și prognostic
 trebuie să fie lizibil, clar, ușor de înțeles, câmpuri pentru bifat/semnat completate, fără rubrici
necompletate, datele pacientului trecute corect
 trebuie să se asigure faptul că pacientul înțelege ce semnează, că se supune unor riscuri ce nu țin de
neglijența medicală, ci și de particularitățile organismului său, care poate răspunde diferit față de
majoritatea cazurilor
 în cazul în care persoana este analfabetă, aceasta poate semna inclusiv cu amprenta sa, dar numai
în urma citirii de către medic a consimțământului și explicarea sa, prin cuvinte cât mai simple
 în cazul în care copilul este minor, părinții au drept de decizie, dar în același timp, dacă copilul se
apropie de vârsta majoratului, unele decizii le poate lua singur
  în cazul în care pacientul ajunge inconștient în urma unui accident, medicii vor lua deciziile pe care le
consideră cele mai corecte astfel încât să asigure păstrarea vieții pacientului cu minime urmări
negative

3 Consimțământul este valabil dacă pacientul nu este informat cu privire la riscuri, deoarece nu dorește să știe? Daca
da, care sunt argumentele etice si daca nu, de asemenea care sunt argumentele etice?

Consider că atâta timp cât în consimțământul informat se precizează că pacientul își asumă să nu cunoască
riscurile, acest consimțământ ar trebui să fie valabil, iar argumentele mele sunt:

 pacientul nu poate fi real conștient de modul în care tratamentul, procedura medicală, se răsfrânge asupra
lui, deoarece nu are cunoștințele necesare, oricât de simplificat i-ar fi prezentate, acesta nu le-ar putea
înțelege în contextul întregului organism și a funcționării sale
 mulți pacienți ajung la medic în urma instalării durerii, prin urmare aceștia se raportează strict la ea și nu pot
lua o decizie cu adevărat rațională, cerând de multe ori doar anihilarea ei, prin urmare nu pot fi cu adevărat
considerați lipsiți de constrângeri
 medicul, datorită studiilor sale, ar putea lua decizii mult mai bune decât ar lua pacientul, care este și
sensibilizat de afecțiunea de care suferă, un bun clinician putând chiar să “creioneze” portretul-robot al
elementelor ce alcătuiesc stilul de viață al pacientului, experiențele din trecut, mediul de viață, educația
 medicii sunt plătiți tocmai pentru a lua cele mai bune decizii, ar fi nedrept să obligăm pacienții să audă
informații pe care nu le înțeleg, care chiar îi sperie
 cunoașterea riscurilor poate determina un efect nocebo, cu urmări negative pacientului, mult mai grave
decât dacă pacientul nu ar fi fost speriat de posibilitățile negative pe care le-a perceput cu o probabilitate
mare de realizare, datorită că i-au fost expuse de către un specialist cu puțin timp înaintea unei proceduri
medicale

Așadar, consider că dacă pacientul nu dorește să fie informat despre riscuri, acesta are dreptul la tratament, dar în
consimțământul informat trebuie să se precizeze dorința pacientului, astfel încât medicul să nu poată fi acuzat de
malpraxis.

4 Cand iei decizia legata de consimtamantul informat, care sunt etapele judecatii tale morale?

Etapele judecății mele morale ar fi

 evaluarea gradului de conștiență al pacientului, capacitatea sa de a vorbi, cunoașterea limbii, a

limbajului în care mă adresez
 evaluarea mediului în care s-a dezvoltat pacientul, gradul de educație de care beneficiază, deci
evaluarea factorilor sociali ce îl influențează, precum convingerile religioase
 evaluarea posibilităților materiale ale pacientului, dacă își poate sau nu permite un anumit
tratament după procedură; (ar fi mai indicat un tratament mai ieftin, dar pe care pacientul îl poate
urma, decât prescrierea unor mediamente scumpe pe care nu le-ar lua deloc, sau nu pentru toat ă
perioada tratamentului.) Resursele financiare ale unei persoane pot furniza informații precum gradul
în care se poate implica pacientul în actul medical, dar în același timp și educația sa, pacienții extrem
de săraci, care s-au dezvoltat într-un asemenea mediu, fiind de multe ori incapabili de a înțelege cu
adevărat importanța unui consimțământ informat și neînțelegând multe dintre procedurile la care se
supun, mentalitatea lor fiind aceea că “domnu’ doctor știe cel mai bine”

2. Mihai este un baiat de 8 ani. Părinții lui l-au adus la medicul de familie din cauza că urechile sale sunt foarte
proeminente ceea ce il face sa fie caraghios. Ei povestesc medicului de familie că din aceasta cauza Mihai pare foarte
retras atunci când vine acasă de la școală, iar dupa o discuție cu invatatorul său au aflat faptul că el este tachinat
legat de urechile sale, fiind poreclit Dumbo (aluzie la un tanar elefant, dintr-un desen animat, care are urechi atat de
mari incat poate sa zboare). Mihai poartă un fes care ii acopera urechile pe tot parcursul consultatiei. Părinții lui
întreabă dacă medicul ar putea sa ii dea o trimitere la chirurgie pentru a readuce la normal urechile lui Mihai.
Medicul de familie explică parintilor faptul că aceasta este o procedură cosmetică și că ar putea fi mai bine bine
pentru Mihai sa ia de unul singur decizia de a isi modifica urechile atunci cand va fi matur. Deasemenea, medicul îi
informează că, deoarece interventia solicitata este o interventie cosmetică aceasta nu va fi finantata de sistemul de
asigurari de sanatate. Cu toate acestea, parintii insistă că trebuie facut ceva pentru a opri suferința lui Miihai.

Întrebări

1. Este în interesul lui Mihai o procedura cosmentica (fara valoare terapeutica) la aceasta varsta?

Consider că în cazul copilului o procedură estetică la această vârstă nu este cu adevărat benefică și argumentele
mele sunt:

 Copilul cel mai probabil se află în clasa a II-a a ciclului primar, deci, cel mai probabil va petrece încă 2
ani cu aceiași colegi, care vor continua să-l perceapă ca Dumbo, care eventual îl vor tachina pentru
cicatrici postoperatorii dacă va relua școala imediat sau pur și simplu vor găsi alte imperfecțiuni fizice
de care se vor amuza. Bullyingul școlar este un fenomen extrem de complex, care de regulă constă în
găsirea unei „victime”, care întrunește cel puțin unul dintre 2 criterii principale: proveniența dintr-un
mediu social ostil, aflat în opoziție cu al majorității(și copilul „de bani gata” poate suferi la fel de mult
ca țintă a violenței emoționale și verbale la fel ca un copil ce provine dintr-o familie dezorganizată) și
criteriul obligatoriu: cei care abuzează fizic, verbal sau emoțional, inclusiv prin tachinări, sunt
conștienți de faptul că acțiunile lor au un impact asupra victimei (±asupra celorlalți), de multe ori,
aceștia căutând doar grimasele celui tachinat, în cazul de față, sau ideea că pot fi superiori prin
abuzul fizic, care produce durere fizică victimei. Prin urmare, deși inițial colegii lui Mihai râdeau doar
de urechile acestuia, acum îl consideră mai mult sau mai puțin conștient, o victimă sigură ce le
hrănește propriul orgoliu.
 Mult mai utilă ar fi o consiliere psihologică pentru a-l determina pe copil să realizeze că acesta nu
suferă din cauza urechilor sale, ci a impactului pe care îl au vorbele celorlalți asupra lui. Evident,
aceasta presupune extrem de multă maturitate, care de multe ori lipsește și adulților, dar pe care
dacă o va atinge îi va fi utilă toată viața, matur fiind dorindu-și chiar să-și păstreze corpul exact așa
cum este.
 Tot un argument, dar care are legătură și le continuă pe precendentele ar fi că acesta deja are creată
o imagine șubredă despre propriul corp(gestul de a-și ține capul acoperit), care va evolua într-o
imagine de sine proastă, prin urmare dacă va petrece următorii ani de viață cu fizicul modificat în
același mediu sau chiar și într-un mediu diferit, nu va fi capabil să depășească ideea că e „caraghios”,
așadar operația estetică nu este cu adevărat utilă. Mihai are nevoie de „propriul ajutor”- o operație
estetică la vârsta asta l-ar putea determina să creadă că problemele ce țin de integrarea socială au o
cauză ce poate fi eliminată mai mult sau mai puțin direct, material, pe când aceasta (integrarea
socială) este un concept ce presupune și intersectarea unor elemente nepalpabile, cum ar fi
acceptarea de sine și gestionarea modului în care percepe critica, ironia, ce nu pot fi cumpărate sau
obținute strict datorită celorlalți (de exemplu, prin plătirea unui serviciu medical).

În același timp, otoplastia este o procedură destul de sigură pentru vârsta lui Mihai, recomandată copiilor
între 6-14 ani, dar care este decisă legal de părinți în totalitate. Opinia mea este aceea că dacă suferința lui
Mihai nu poate fi oprită în timp cu ajutorul unui psiholog, se poate lua în calcul operația estetică, al cărui
rezultat îi poate produce satisfacție imediată, dar o condiție necesară ar fi și schimbarea școlii, cu ocazia
trecerii în ciclul gimnazial, mulți copii schimbând școala astfel, prin urmare va avea posibilitatea de a
cunoaște noi oameni, care la rândul lor sunt noi într-un colectiv,care nu îi vor cunoaște temerile exact-
vechiul aspect fizic- și nu le vor putea exploata pentru amuzament. Consider că susținerea psihică și
emoțională a copilului trebuie realizate în continuare cu multă grijă, existând riscul prezentat în textul
subliniat.

Așadar, deși argumente se găsesc pentru ambele părți, consider că dacă privim cu adevărat în
profunzime, o operație estetică la vârsta lui nu este cu adevărat benefică lui Mihai.
2. Ar trebui să se efectueze o intervenție chirurgicală estetică pe copii? Daca da, care sunt argumentele? Daca nu,
care sunt argumentele?

Consider că nu ar trebui să se efectueze intervenții chirurgicale strict estetice pe copii și motivarea răspunsului meu
se regăsește în următoarele:

 Majoritatea sistemelor de sănătate, dacă nu chiar toate, nu își permit să deconteze operații estetice
minorilor, chiar dacă ele ar avea un scop terapeutic la nivel emoțional și psihic, prin urmare se va
produce o inechitate ce va adânci suferința anumitor copii a căror părinți nu pot sau nu sunt dispuși
să plătească o sumă considerabilă de bani pentru otoplastii, de exemplu. Astfel, așa cum am
argumentat la exercițiul precedent cum că în general sunt victime ale bullyinngului școlar cei care
provin din familii extrem de sărace, suferința acestora s-ar accentua mult mai mult, groaznic de mult,
când vor realiza că unii copii „și-au rezolvat problema”, dar ei nu își permit acest lux. De asemenea,
mulți părinți ar fi reticenți la ideea de operații estetice, mulți catalogând asta „un moft”. Prin urmare,
nu s-ar respecta principiul „maximum de bine pentru majoritate” al utilitarismului, puțini fiind copiii
care ar beneficia de operații estetice.
 Operațiile estetice pot fi decise doar de părinte, pe când copilul la maturitate poate considera că nu
i-a fost benefică operația, din contră.
 Doar anumite operații pot fi aplicate minorului, deoarece corpul său este încă în formare, astfel încât
nu s-ar remedia defecte fizice ce afectează viața socială și implicit sănătatea psihică și emoțională a
copiilor, așadar nu am obține o „maximizare a binelui”.

Singurele proceduri estetice ce ar putea fi aplicate minorului ar trebui să fie în caz de traumatisme, arsuri, deoarece
operația efectuată de chirurgul plastician (ce inevitabil ține cont și de latura estetică) este pas al vindecării. (De
asemenea, extragerea negilor cu potențial cancerigen, sau cazuri în care operația se poate justifica nu doar privind
aspectul strict estetic.)

3. Adela este o avocata de 39 de ani. Ea este căsătorită cu soțul ei de 8 ani. Deși amândoi și-au dorit dintotdeauna o
familie, Adela a vrut inițial să se concentreze pe cariera ei și apoi s-a luptat din greu să ramană insarcinata. Când în
cele din urmă a rămas însărcinată, atât Adela, cât și soțul ei au fost foarte încântați. Din păcate, după ecografia din
primul trimestru, rezultatul a indicat că fătul avea un risc ridicat de a avea sindromul Down. Ea a decis să se supuna
unor teste de diagnostic suplimentare, iar amniocenteza a confirmat sindromul Down. Cuplul este răvășit. Ei au
așteptat o lungă perioadă de timp pentru a concepe și au vrut un copil "perfect" care sa se potriveasca cu stilul lor de
viață ocupat si orientat spre cariera. Adela nu crede că ar putea vreodată să se întoarcă la muncă dacă ar trebui să
aibă grijă de un copil cu handicap. Deasemenea ea crede că va fi nevoită să renunțe la cariera ei ceea ce evident ar fi
detrimentul sănătății sale mintale. După multe deliberări ea vizitează medicul ei pentru a discuta despre posibilitatea
întreruperii sarcinii.

Întrebări

1. Care este gradul de autonomie reproductivă a unei femei?

Gradul de autonomie reproductivă al unei femei este absolut, aceasta are inclusiv dreptul legal de a renunța
la o sarcină până în 12 săptămâni de la concepere (în România). Acest grad absolut vine ca urmare a faptului
că femeile au drepturi egale cu ale bărbaților, prin urmare doar ele pot alege pentru ele însele. Evident, că
intervin sau încearcă să intervină mulți factori care vor să limiteze femeia în a lua deciziile pe care ea le
consideră cel mai bune pentru aspectele ce țin de sănătatea ei, atât fizică, cât și psihică. Acești factori sunt,
în principal, de natură socială prin latura religioasă( refuzul pentru mijloace de contracepție, refuzul pentru
avort, condamarea avortului inclusiv în cazul în care copilul rezultă din urma unui viol prin justificarea voinței
divine, încurajarea mamei de a păstra sarcina chiar dacă acest lucru îi poate produce moartea). De
asemenea, din punct de vedere legal, în cazul în care o femeie dorește un avort până în 12 săptămâni, tatăl
copilului nu are niciun drept asupra deciziei. Deși mulți consideră acest lucru imoral, eu nu îl consider astfel,
 deoarece, de asemenea, foarte mulți parteneri insistă ca partenerele lor să sufere un avort( și de multe ori
chiar așa se și întâmplă, deși femeile doresc să păstreze sarcina, iar pierderea potențialului copil le afectează
enorm) dorința lor având justificari precum că nu-și pot permite să crească un copil sau că vor înceta să-și
găsească partenera atractivă ca urmare a unei sarcini și a unei nașteri, deși în multe cupluri bărbații refuză
mijloace de contracepție precum prezervativul și obligă partenerele pentru mijloace de contracepție mai
periculoase și care nu sunt atât de eficiente. Prin urmare, femeia trebuie să aibă grad de autonomie
reproductivă absolut, deoarece ea este implicată direct și cel mai mult în procesul de creștere al unui copil,
iar dreptul la avort vine ca urmare a încercării de stabilire a unei balanțe într-o societate în care femeile sunt
de multe ori neîndreptățite.

2. În ce stadiu de gestație, dacă este cazul, statutul moral al fătului limitează dreptul femeii de a alege?

În România, dreptul femeii de a alege este limitat de statutul moral al fătului din săptămâna a 12-a de
gestație. Astfel, avorturile ce se fac după această dată pot avea doar justificare terapeutică, dar nu pentru făt, ci
pentru mamă, în sensul în care doar dacă este pusă în pericol viața mamei se poate recurge la avort. Astfel, în cazul
sindromului Down, un eventual avort nu se consideră în scop terapeutic, deși nașterea unui copil cu handicap ar
putea să pună în pericol echilibrul psihic al mamei, plus că ar obliga-o la costuri mai ridicate pentru creșterea unui
„copil special”. Totuși, medicii, în cazul în care mama dorește un avort după 12 săptămâni în cazul unui făt ce
prezintă sindromul Down, pot găsi diferite justificări pentru ca dorința mamei să fie satisfăcută. Tocmai de aceea,
deoarece multe boli extrem de grave pot fi depistate abia după 12 săptămâni, dar până în 24 de săptămâni, în multe
țări avorturile sunt legale până în săptămâna a 24-a, iar acest lucru ar trebui să fie valabil și în România, pentru a
oferi femeilor posibilitatea de a alege să nu crească un copil care le-ar obliga la eforturi pe care consideră că nu le
pot îndepli, afectându-le viața la nivel social, prin afectarea carierei, de exemplu.

3.Care sunt elementele dupa care putem analiza daca fatul este sau nu o persoana

Elementele după care putem analiza dacă fătul este sau nu o persoană sunt în principal capacitatea lui de a simți
și posibilitatea de a rămâne în viață, eventual susținut de aparatură medicală, în cazul în care se produce
nașterea. Astfel,în multe țări, avortul este legal până în săptămâna a 24-a de sarcină, deoarece se consideră că
fătul începe să simtă, prin urmare după acest interval este afectat. De asemenea, înainte de 24 de săptămâni,
fătul nu ar putea supraviețui fără mamă, prin urmare dacă mama l-ar „abandona”, acesta nu ar trăi, pe când
după 24 de săptămâni, cu ajutorul medicilor, un făt care s-a dezvoltat normal până în acea perioadă ar putea
supraviețui, prin urmare un eventual avort ar putea fi considerat crimă.