FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

TEMA
O METODĂ SENZORIALĂ
- SENZAŢIILE AUDITIVE -

Profesor universitar Student an I ASS

Marian Claudia Rogojan Razvan

Senzaţiile auditive – simţul auditiv
“După simţul visual, a doua sursă majoră de obşinere a informaţiilor despre mediul
înconjurăotor este simţul auditiv. Pentru majoritatea dintre noi auzul constituie principalul
canal de comunicare şi un mijloc prin care facem ca muzica să ne fie cunoscută”1
“Simțul auzului se bazează pe un proces incredibil, urechile și creierul nostru lucrează
împreună, pentru a ne ajuta să auzim lumea din jurul nostru.”2
“Auzul creează modelul psihic al sunetului, senzaţie auditivă. Prin produsul său psihic
simţul auzului meţine un contact aparte cu lumea. Pe baza constructelor reflectorii ale
senzaţiei auditive omul poate dezvolta un limbaj sonor, un mod de comunicare care are efecte
complexe asupra dezvoltării psihice generale.”3
Analizatorul auditiv, la om, are o organizare complexă. Receptorii sunt situaţi în
urechea internă (organul lui Korti).
Auzul este o funcţie care se realizează prin interacţiunea celor 2 urechi.
“Sistemul de transmisie cuprinde urechea externă – alcătuită din pavilion şi orificiul
auditiv extern – şi, urechea medie, care cuprinde timpanul şi un lanţ de trei oscioare. Sistemul
de transducţie este adăpostit într-o structură din urechea internă, de numită cohlea, ce conţine
receptorii acustici.”4
Sensibilitatea auditivă se realizează în 2 forme:
a) sensibilitate absolută
b) sensibilitate diferenţială
Sensibilitatea absolută - se exprimă în capacitatea de a evalua şi identifica sunetele
prezentate izolat.
Sensibilitatea diferenţială - se exprimă în capacitatea de a sesiza deosebirile de tărie,
înălţime, timbru, dintre 2 sau mai multe sunete, pe baza unei comparări succesive sau
simultane.
Sensibilitatea auditivă nu este constantă ci variază în funcţie de mai mulţi factori:
intensitate, frecvenţă, durata de acţiune a stimulilor acustici, starea funcţională a
analizatorului, tipul de activitate profesională şi vârstă.
Peste sensibilitatea auditivă primară, în cursul dezvoltării ontogenetice (dezvoltarea la
un anumit individ), se structurează mecanismele sensibilităţii muzicale şi verbale.

1
Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, “Introducere în psihologie”, Traducere din limba engleză, Ediţia a XI-a, Editura
Tehnică, Bucureşti 2002, p. 169
2
https://www.medel.com/ro/about-hearing/how-hearing-works
3
https://ro.metapedia.org/wiki/Simţ_auditiv
4
Ibidem, p. 171
 Auzul muzical (melodic şi armonic) presupune dezvoltarea specială, prin exerciţii şi
educaţie, a capacităţilor de diferenţiere şi identificare a acordurilor, intervalelor, înălţimii şi
duratei între sunete, a liniei melodice şi a structurii armonice.
“Sunetul ia naştere prin mişcarea sau vibraţia unui obiect, de exemplu când vântul
sulfa cu putere în ramurile unui copac. […] Aceste particule material acţionează mecanic
asupra altor particule, apoi revin la poziţia lor iniţială“5
Auzul fonematic, constă în formarea şi fixarea în memorie a imaginilor fonetice
adecvate ale sunetelor limbajului articulat şi a cuvintelor limbii materne, a capacităţii de
recunoaştere şi înţelegere a acestora. Auzul fonematic se elaborează treptat în ontogeneză,
prin includerea copilului, încă de la naştere, în fluxul comunicării verbale. Auzul fonematic
asigură nu numai perceperea şi înţelegerea vorbirii celor din jur ci şi controlul vorbirii
proprii.
“Atunci când există o tulburare la nivelul auzului fonematic, recepția limbajului este
afectată (copilul nu poate percepe corect anumite sunete și nici ordinea acestora în cuvânt) și
de asemenea emisia limbajului (el va vorbi așa cum va percepe cuvintele, adică cu greșeli).
Netratată la timp, tulburarea auzului fonematic va cauza copilului dificultăți și în ce privește
scrierea (reprezentarea în plan grafic a) cuvintelor (neputând percepe corect sunetele și
ordinea lor în cuvânt, copilul nu le va putea reda în scris). Dezvoltarea insuficientă a auzului
fonematic nu trebuie confundată cu un auz slab. În cazul tulburării de auz fonematic nu este
nimic în neregulă cu urechea ca și organ de simț (cum se întâmplă în cazul auzului slab), ci
există o tulburarea a funcției proceselor cerebrale de analiză a sunetelor vorbirii.”6

5
Ibidem, p. 170
6
http://interventiepsihoeducationala.blogspot.com/2013/05/auzul-fonematic.html
BIBLIOGRAFIE

1. Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, “Introducere în psihologie”, Traducere din

limba engleză, Ediţia a XI-a, Editura Tehnică, Bucureşti 2002
2. https://www.medel.com/ro/about-hearing/how-hearing-works
3. https://ro.metapedia.org/wiki/Simţ_auditiv
4. http://interventiepsihoeducationala.blogspot.com/2013/05/auzul-fonematic.html