TEMA 4 Cunoaştere, intuiţie şi învăţare senzorial-perceptiva

Aplicație practică
Cum putem defini observația? Dar spiritul de observație?

Observația este un procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea

metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare;

studiu.
Observația ca metodă de cercetare, de evaluare psihologica, constă în urmărirea
intenționată și înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale
individului (sau ale grupului) ca și a contextului situațional al comportamentului.
Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare nu numai ale psihologiei, ci și ale altor
științe. Numai că între observația dintre alte științe și observația psihologică există o mare
diferență, aceasta provine din specificul „faptelor” și fenomenelor psihice. „Faptul” psihic
studiat este global și de cele mai multe ori, imposibil de decupat în elemente sau „tranșee”
distincte; el este analog faptelor psihice ale celui care studiază, ceea ce nu va rămâne fără
urmări asupra actului observațional; de asemenea el presupune un ansamblu de semnificații ,
uneori greu sesizabile nu doar la prima vedere, ci și la o analiză profundă. Specificul
observației psihologiei provine și din ipostazele pe care le are „subiectul” în psihologie.
Piaget (1970) făcea distincția între subiectul epistemic (eul în calitatea sa de agent al
cunoașterii, al cercetării și observării științifice) și subiectul egocentric (eul în individualitatea
sa, în calitatea sa de corp, istorie subiectivitate).
Primele cercetări centrate pe aceasta metoda au fost cele antropologice în scopul
înțelegerii altor culturi.
Etimologie: "observare" (latina): a privi, a fi atent la.
În cadrul observației are loc constatarea si notarea fidela a fenomenelor, așa cum se
desfășoară ele în realitate.
,,Metoda poate deveni o formă concretă de organizare a învățării (J.Bruner 1970) sau ,,o
cale de descoperire a lucrurilor descoperite” după opinia lui G.N.Volcov. Metoda însoțește
acțiunea instructiv-educativă dar nu se identifică cu acțiunea însăși.
Metoda observației constă din urmărirea sistematică de către elev a obiectivelor și
fenomenelor ce constituie conținutul învățării, în scopul surprinderii însușirilor semnificative
ale acestora. Potrivit unor autori consacrați în problema metodelor de învățământ (Cerghit,
I.pag 155), observația reprezintă una dintre metodele de învățare prin cercetare și descoperire.
Este practicată de elevi în forme mai simple sau mai complexe, în raport cu vârsta. Faptele de
observat pot să aibă o mare diversificate: evoluția unor fenomene caracteristice anotimpurilor
anului, dezvoltarea fluturelui de mătăsar, corelații între viața animalelor și plantelor,
producerea unor fenomene meteorologice, etc. Funcția metodei nu este în primul rând una
informativă, ci mai accentuată apare cea formativă, adică de introducere a elevului în
cercetarea științifică, pe o cale simplă.
Spiritul de observație este formarea atenta unei imagini, care redea realitatea cat mai fidel,
având ca organdi de simt creierul prin reținerea detaliilor esențiale
Spiritul de observație se antrenează. Exersarea spiritului de observație întărește memoria, iar
creșterea numărului de sinapse duce chiar la mărirea volumului creierului.