Minunile si Profetiile Vechiului si Noului Testament

Minunile sau miracolele sunt fapte vizibile, dar care fac exceptie de la legile naturale, fiind
permise de Dumnezeu pentru a confirma un adevar de credinta.
Din punct de vedere etimologic cuvantul minune se raporteaza la miraculum(a se minuna).Vorbim
de minune in cazul unui fapt a carui cauza nu o cunoastem, ori produs de o cauza cunoscuta dar
impotriva asteptarilor noastre.
Definitia minunii: Fapt sensibil extraordinar (intrece puterile si ordinea intregii lumi create) si divin.
Felurile minunilor:

– Fizice: - in general sunt vindecarile subite de boli incurabile sau diferite fenomene fizice.
– Intelectuale: - ex. Sfinti, sau persoane, inca necanonizate, care au avut darul de a citi in
constiinte, ex. Padre Pio. Un alt miracol intelectual este vorbirea in alte limbi pe care
persoana respectiva nu le cunoaste, ex Tereza Neumann.
– Morale:- ex. Convertirea Sfantului Paul, statornicia mucenicilor.

Posibilitatea minunilor

Minunile, fenomenele care intrec puterile si ordinea intregii naturi create, sunt posibile, Dumnezeu
poate interveni in legile naturii, deoarece El le-a dat, El este creator si legislator. Stiinta nu poate
dovedi imposibilitatea minunii pentru ca nu se ocupa de cauzele supranaturale.
Minunea nu este incompatibila cu Dumnezeu:
1. Dumnezeu este atotputernic si ca atare poate face tot ce nu contrazice natura sa. A admite
un Dumnezeu atotputernic si a constata posibilitatea minunilor este o contradictie.
Dumnezeu poate face lucruri pe care nu le pot face puterile marginite ale naturii(ex. invierea
mortilor), lucruri contrare ordinii naturale sau care sunt in afara ordinii naturale.
2. Minunile nu se opun perfectiunilor divine, nici imuabilitatii lui Dumnezeu (Dumnezeu a
prevazut si hotarat minunea din vesnicie), nici intelepciunii lui Dumnezeu (Dumnezeu nu
face minunea sa corijeze(corecteze, indrepte)ordinea naturala, ci pentru a dovedi un adevar).
Minunea convine lui Dumnezeu pentru ca este savarsita de El cu mai multe scopuri:
– pentru a-si arata virtutea si puterea
– pt a-si arata bunatatea
– pt a confirma un adevar.

Puterea demonstrativa a minunilor

Minunea are in sine puterea convingatoare. Aceasta este negata de rationalisti, sub motivul
ca nu ne-am putea convinge de veridicitatea istorica, filosofica si relativa a minunilor.
Minunile au putere de demonstrare pentru noi, pentru ca ne putem convinge de veridicitatea lor
istorica, filozofica si relativa.

Minunea in viziunea Conciliului Vatican II

Conciliul Vatican II numeste minunile:"fapte divine", "dovezi", "semne". Rolul lor este de a
demonstra in mod concret "originea divina" a religiei crestine. Magisteriul Bisericii scoate in
evidenta rolul apologetic(apararea religiei crestine) al minunii, deoarece este o confirmare a cuvantului

1
dumnezeiesc. Minunea este polivalenta, este un semn al milostivirii si al bunatatii lui Dumnezeu, un
semn al venirii Imparatiei rascumparatoare, semn al misiunii divine, un semn al maririi lui Cristos,
un semn al economiei sacramentale, un semn al trasformarii finale a lumii.

Semn al Dragostei divine

Minunile lui Cristos sunt manifestari ale iubirii active (agape) a lui Dumnezeu. In Cristos
"ne-au aparut bunatatea lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru si dragostea lui fata de oameni".
Uneori initiativa apartine lui Cristos insusi. Isus vazand multimile de oameni a spus "mi-e mila",
savarsind apoi minunea inmultirii painilor. Sfantul Luca arata ca Domnul s-a miluit de vaduva din
Naim, inviindu-i fiul. Tot astfel El l-a vindecat pe omul cu mana uscata, pe femeia garbovita, pe
paraliticul de la scaldatoarea Betsaida. Alte minuni sunt rezultatul unei rugaciuni, fie exprimate in
mod direct, prin cuvinte, fie incluse intr-un gest. Orbul din Ierihon ii cere sa-i deschida ochii,
leprosul il roaga in genunchi, centurionul, Iair, Marta si Maria pentru fratele lor. Toate sunt gesturi
de iubire din partea lui Dumnezeu, care e iubire, iubire care imbraca forma umana, care are inima
umana.

Semn al venirii imparatiei rascumparatoare

Profetii Vechiului Testament au vestit venirea erei mesianice, dar si semnele acestei ere.
Timpul mesianic va fi un timp al minunilor: "Atunci cei morti vor invia". In conceptia profetilor,
timpul mesianic va reproduce intr-o masura mai mare minunile Exodului. Evangheliile vad in
minunile lui Isus realizarea acestor profetii, implinirea fagaduintei lui Dumnezeu, irumperea (a iesi
la iveala sau a se maifesta dintr-o data si cu putere) in forme umane a mantuirii anuntate. Cristos declara
implicit in sinagoga din Cafarnaum ca minunile dovedesc ca El este Cel care trebuie sa vina.
Cuvintele si actiunile lui Cristos sunt pline de putere extraordinara; il alunga pe Satana si
instaureaza Imparatia lui Dumnezeu: "Daca EU cu Spiritul lui Dumnezeu, ii alung pe diavoli,
atunci a juns la voi Imparatia lui Dumnezeu" (Mt.12,28)
Vindecarile si exorcismele sunt un semn ca imparatia Satanei e sfarmata si ca a sosit
Imparatia lui Dumnezeu. Acolo unde e Cristos, lucreaza puterea de mantuire a Dumnezeului celui
viu; ea invinge boala, moartea, pacatul, il invinge pe Satana.
Minunea face sensibila si vizibila reinnoirea spirituala, invizibila. Ea face sa fie vazuta
prezenta si actiunea salvatoare a lui Cristos. Victoria lui Cristos asupra bolii este o garantie si o
imagine a victoriei Sale asupra pacatului si a Satanei.

Semn al misiunii divine

In intreaga traditie biblica, minunea are ca rol principal garantarea unei misiuni divine.
Minunile savarsite de Moise dovedesc ca Iahve i-a aparut cu adevarat, ca poporul trebuie sa-l
asculte caci e trimisul lui Dumnezeu. Dupa iesire din Egipt si trecerea Marii Rosii, poporul crede in
Yahwe si in Moise, slujitorul lui.
Minunea este semnul care-i deosebeste pe profetii adevarati de cei falsi. Astfel Ilie, care invie
pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului si face sa cada foc din cer pe muntele Carmel, arata ca
YAHWE este Dumnezeul adevarat si ca el, profetul, este slujitorul lui. "Iudeii cer semne"
(1Cor.1,22). Omul, inainte de a crede in cuvintele cuiva cauta un motiv, o baza, vrea sa stie in cine
isi pune increderea. Cand Isus a aparut si li s-a aratat, a trebuit sa dovedeasca prin semne ca El este
adevaratul trimis al lui Dumnezeu.
Nicodim crede ca Cristos vine de la Dumnezeu deoarece nimeni nu poate savarsi minunile pe
care el le savarsise "Daca Dumnezeu nu ar fi fost cu el" (In.3.2). Interventia lui Dumnezeu confirma
predica apostolica: Cristos a inviat si are putere de a mantuii pe cei care cred in EL.

2
Semn al Glorie lui Dumnezeu

Pentru oameni, minunile sunt semne. Din punct de vedere al lui Cristos ele sunt "faptele"
Fiului. Minunile ca opere ale lui Cristos reprezinta activitatea sa propriu-zis divina, de Fiu al lui
Dumnezeu, in mijlocul oamenilor. Rolul lor e acela de a garanta misiunea celui trimis de Dumnezeu
nu ca simplu profet sau ca un Mesia omenesc, ci ca Fiu al Tatalui egal cu Tatal, care imparte cu
Tatal cunoasterea si atotputernicia.
Prin minuni Tatal insusi da marturie ca Cristos, Fiul sau, e vrednic de crezare. Insusi Cristos
spune ascultatorilor si adversarilor sai ca minunile sale sunt marturia Tatalui in favoarea sa. "Eu am
o marturie mai presus de cea a lui Ioan (Botezatorul) caci faptele ce mi le-a dat Tatal spre
indeplinire dau marturie despre mine ca Tatal m-a trimis"(In.5,36-37).

Semn al trasformarii finale a lumii

Minunea este semnul care prefigureaza trasformarile ce vor avea loc la sfarsitul timpurilor
in trupul uman si in universul fizic. Rascumpararea nu se limiteaza numai la lumea spirituala, ci
trebuie sa patrunda si cosmosul cu lumina si puterea sa, trebuie sa reinnoiasca tot cea a fost stirbit
de pacat.
a) Minunea este un semn al elibararii si al glorificarii trupurilor. Cristos a inviat ca primul
nascut dintre cei morti, ca Domn al vietii, si a distrus moartea. Deci, daca acest Spirit care locuieste
in noi prin har "l-a inviat pe Cristos din morti, El va darui viata si trupurilor noastre muritoare".
Aceasta trasformare va fi vazuta la Parusie (reintoarcerea lui Cristos, a doua venire) cand trupul nostru
va fi glorificat. Minunile lui Cristos prevestesc deja actiunile Spiritului asupra fiecarui trup.
Invierea lui Cristos este garantia si modelul invierii noastre. Cand totul va fi implinit, trupul va
fi transformat in glorie.
b) Minunea este semnul rascumpararii universului
Conform mentalitatii biblice, exista o solidaritate stransa intre om si universul fizic. Omul si
pamantul din care a fost zamislit au acelasi destin. Intregul univers sufera de pe urma pacatului
omului si se va impartasi si de mantuirea lui. Conform Genezei, armonia initiala a creatiei a fost
distrusa de pacatul lui Adam, prin care alianta dintre om si mediul sau a fost rupta: exista o lupta
surda intre om si animale, intre om si pamant (Os 4, 2-5). Dezordinea e pretutindeni, atat in
constiinta, cat si in lumea fizica. Omul simte povara muncii, a durerii, a bolii si a mortii. Dar Isus
prin venirea sa, a restabilit ordinea; rascumpararea trebuie sa-si extinda roadele si asupra
universului material, care-si va regasi splendoarea initiala.
In Paradis, principiul armoniei este prezenta lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor. Pacea
dintre om si Dumnezeu era izvor de pace intre om si lume. Pacatul , rupand intimitatea dintre
Dumnezeu si om, a distrus armonia initiala. Dar prin Isus, Dumnezeu iarasi locuieste intre fiii
oamenilor. Profetii prevestisera ca timpul mantuirii mesianice va marca o intoarcere la pacea
Paradisului, la armonia perfecta dintre om, pamant si animale, iata, acum painile se inmultesc in
mainile lui Isus, marea si vanturile asculta de El, undele apei sustin pasii lui, iar fiii noii creatii,
adica apostolii, iau serpi in mana si pot bea venin fara sa li se intample ceva rau. Aceste minuni
cosmice sunt semnele prevestitoare ale transformarii lumii eshatologice (totalitatea concepţiilor religioase
care se referă la destinele finale ale omenirii.)
Universul este chemat sa participe intr-un fel la starea de glorie a fiilor lui Dumnezeu. El va
fi eliberat de starea in care se afla acum, dominata de desertaciune, sclavie, stricaciune, pentru a
intra intr-o noua stare, pe care Sfantul Apostol Paul o numeste "libertatea starii glorioase", dar noi
nu stim cum va fi aceasta.
Ultimile capitole din Apocalips reiau intr-un fel deosebit primele capitole din Geneza. Cand
totul se va implini, trupul va fi transformat in glorie. Moartea va fi biruita. Nu va mai fi nici durere,

3
nici plans, nici suspin. (Apoc. 21, 4). va fi "un pamant nou si un cer nou".
In timpul dintre Geneza si Apocalips ( care e timpul lui Israel si al Bisericii), minunea e o
raza de lumina, o prefigurare a lumii depline. Minunea arata ca trupul glorificat al lui Isus
prevesteste si incepe transformarea definitiva a universului.
Sfantul Ambrozie spune: " In Cristos a inviat lumea, in El a inviat cerul, in El a inviat
pamantul. Va fi un cer nou si un pamant nou".

Profetiile

Profetia este o prezicere sigura , exacta si clara, cu implinirea dovedita, despre lucruri
viitoare libere, contingente( accidental, întâmplător, ocazional.) , care depinde de vointa dumnezeiasca si
nu pot fi prevazute de spiritul marginit al omului, ci numai din partea lui Dumnezeu.
Modul descoperirii lucrurilor viitoare:
– prin grai extern
– prin luminarea interna a mintii Modul cel mai obisnuit sunt viziunile.
Posibilitatea profetiei a fost pusa la indoiala de mai multi: stoicii, epicureii, rationalistii etc.
Raspundem ca ele sunt posibile, argumentand:
- Dumnezeu cunoaste lucrurile viitoare, pe care le poate dezvalui si omului, iar
acesta le poate intelege.
- Dumnezeu este infint, perfect si imuabil.
- toate popoarele au avut incredere in atotstiinta lui Dumnezeu, chiar si atunci cand
este vorba despre lucrurile viitoare.
- " A marturisi ca exista Dumnezeu si a-i nega prestiinta este o vadita nebunie",
(Sf. Augustin – De Civitate Dei, 1.5, e. 9)

Puterea demonstrativa a profetiilor

Profetiile, in sine, au putere demonstrativa, insa cunoasterea nu e posibila in sine ( pentru ca

omul nu poate cuprinde tot timpul), ci numai in cauzele sale ( in vointa libera a omului, in vointa
libera a lui Dumnezeu).
Rationalistii neaga aceasta posibilitate spunand ca:
– noi nu cunoastem veracitatea istorica a profetiilor.
– nu ne putem convinge de veracitatea filosofica a profetiilor, pentru ca si
hipnotizatii si mediile spiritiste prezic lucruri viitoare; pentru ca si spiritele rele, ca si oracolele
pagane, pot spune lucruri viitoare.
- nu ne putem convinge nici de veracitatea relativa a profetiilor ca fiind facute
in favoarea adevaratei revelatii, pentru ca:
a) darul profetiei este gratuit si se poate da si oamenilor rai.
b) toate religiile au profetii lor ex: la romani sibilele (Femeie căreia i se atribuia, în antichitate,
darul de a prezice viitorul, fiind inspirată de zei )
Sfanta Scriptura este presarata cu profetii, din care unele au fost deja implinite, iar altele se
vor implini in viitor.
In vechiul Testament sunt nenumarate profetii, care vorbesc despre venirea Mantuitorului.
In ele se arata ( cu 500 – 1000 de ani inainte) locul nasterii, viata, patimile si invierea lui Isus. Vom
enumera doar doua din cele mai extraordinare profetii:
- "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu, si ii vor da numele Emanuel (cu noi este
Dumnezeu)" (Isaia, 7, 14)
- "Saptezeci de saptamani de ani sunt hotarate pentru poporul tau, pana ce dreptatea cea
vesnica va veni... sa stii ca de la iesirea poruncii, pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana Cel
Uns va veni. Iar dupa cele 62 de saptamani Cel Uns va pieri, fara sa se gaseasca vreo vina in El...

4
(Daniel 9, 24 -26). (Saptezeci de saptamani de ani=70x7=490 de ani, exact timpul cand s-a nascut
Mantuitorul).
In Noul Testament, Isus a facut de asemenea, multe profetii, din care doua sunt mai
importante:
- "Isus le-a zis " Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor, si-L vor omari, dar a treia zi
va invia" (Matei 17,22)
- " Si iesind din templu, Ucenicii s-au apropiat de Isus, ca sa-i arate zidurile templului.
Dar Isus le-a zis: "Vedeti acestea toate, amin va zic, nu va ramane piatra pe piatra, care sa nu sa
darame" (Mt. 24.1).
Daramarea Ierusalimului s-a facut de catre generalul Titus, in anul 70 d.Cr. si nu s-a mai
refacut niciodata.
Cuvintele rostite de evrei in fata lui Pilat" Sangele lui asupra noastra si asupra fiilor
nostri", s-au adeverit, prin evenimentele infricosate petrecute la daramarea Ierusalimului.
- In afara de profetiile ce le aflam in Biblie, de-a lungul celor 2.000 de ani de crestinism,
au fost multi sfinti care au facut profetii, asfel: Sfantul Anton de Padua, Padre Pio, Tereza
Neumann, si multi altii...
- Tereza Neumann a profetit parintelui Naaber, ca va muri exact in manastirea unde a
depus voturile, desi era in Alsacia, ocupata de nazisti... Dar curand nazismul s-a prabusit, iar P.
Naaber, va muri in locul prezis de Tereza Neumann.

Bibliografie: IOAN PLOSCARU - Pe urmele lui Dumnezeu

ISIDOR MĂRTINCĂ - Scheme de teologie fundamentală