ASPECTE METODOLOGICE ALE COMPETITIVITĂŢII

Perioada dificilă pe care o traversează economia mondială impune argumentata

nevoie de stabilire şi promovare a unor politici strategice coerente de echilibrare,
de coeziune şi de creştere a capacităţilor economice naţionale. Acest mediu de
prospectare pune la baza preocupărilor tuturor naţiunilor - competitivitatea – ca
element esenţial al economiei de piaţă funcţională.
Abordarea problemei competitivitatii devine actualmente importanta pentru
majoritatea tarilor lumii, indiferent daca sint mari sau mici, puternice sau slabe.
Competitivitatea este de altfel, cerinţa fundamentală pentru îmbunătăţirea
potenţialului de creştere economică pe termen mediu sau lung.
Competitivitatea este o noţiune complexă care poate fi definită drept  
“caracteristica unei firme de a face fata concurenţei altor firme similare pe o
anumită piaţă”.Pentru a crea o viziune mai clară asupra acestui concept, propunem
următoarele definiţii:
„Competitivitatea reprezintă capacitatea de a vinde bunuri şi servicii la timpul,

locul şi în forma oportună cumpărătorilor străini, la preţuri egale sau mai mici
decât cele oferite de alţi furnizori potenţiali câştigând cel puţin costul de
oportunitate a resurselor utilizate”( Sharples et Milham, 1990).
Conform OCDE, “Competitivitatea este capacitatea întreprinderilor,
industriilor, regiunilor, naţiunilor sau complexelor supranaţionale de a asigura
factorilor de producţie un profit şi un nivel de folosire relativ ridicat pe o bază
durabilă, în condiţiile în care acestea sunt expuse concurenţei libere”.
Competitivitatea în viziunea Uniunii Europene înseamnă a excela în termeni
de cercetare şi inovare, tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, spirit
întreprinzător, competiţie, educaţie şi training, şi depinde de capacitatea,
perspectivele şi „comportamentul“ ramurilor de activitate economică ale ţărilor
europene de a realiza ajustări structurale în direcţia obţinerii performanţelor în
domeniile respective. Astfel, când vorbim despre competitivitate, nu urmărim
numai creşterea sau performanţa economică, ci avem în vedere o serie de alţi
factori, cum ar fi: mediul, calitatea vieţii, tehnologia, cunoştinţele, cercetarea
ştiinţifică etc. 
O noţiune reuşită a competitivităţii este prezentată de economistul rus
Kurakov L.: „Competitivitatea este nivelul avantajului concurenţial sau rămânerii
în urmă a firmei, întreprinderii, organizaţiei faţă de alţi participanţi-concurenţi pe
piaţa în interiorul ţării şi în afara hotarelor acesteia, determinat după astfel de
parametri ca: tehnologia, calificarea personalului, calitatea, politica de distribuţie
etc.”.
După savantul autohton Bugaian L. „competitivitatea este capacitatea
întreprinderilor de a fabrica şi desface mărfuri (presta servicii), care, conform
caracteristicilor de preţ şi calitate în complexitate, sunt pentru consumatori mai
atrăgătoare decât mărfurile (serviciile) concurenţilor lor” .
Literatura de profil surprinde trei niveluri de abordare a competitivităţii:
- nivelul macro, descriind competitivitatea naţională;
- nivelul micro, incluzînd aici şi o viziune dinamică a procesului
competiţional;
- abordarea comercială, preponderentă în analize, datorită disponibilităţii
statisticii comerciale internaţionale.
La nivel macro, competitivitatea economică e analizată la nivel de ţară şi
descrie „capacitatea economică a unei naţiuni de a produce o îmbunătăţire rapidă
şi susţinută a condiţiilor de viaţă” (Global Competitiveness Report, 1996), viziune
a Forumului Economic Mondial împărtăşită şi de Comisia Europeană (2000-
2004), care o descrie ca pe „capacitatea unei economii de a asigura populaţiei un
înalt nivel de trai şi un grad de ocupare, pe baze sustenabile”.
 Potrivit OCDE asupra competitivităţii unei naţiuni este: ,,gradul în care o ţară,
în condiţiile unei pieţe libere, poate produce bunuri şi servicii care să răspundă
cerinţelor de pe piaţa internă/internaţională şi în acelaşi timp să menţină şi să
crească veniturile locuitorilor pe termen lung”, iar Michael E. Porter defineşte
competitivitatea unei companii „drept capacitatea de a se orienta pe o anumită
piaţă, într-o anumită perioadă de timp prin intermediul fabricării şi realizării
produselor şi serviciilor competitive”.
M. Porter, J. Schumpeter şi alţi oameni de ştiinţă, vorbind despre
competitivitatea economică naţională, de fapt, se referă la competitivitatea
întreprinderilor, care participă nemijlocit în lupta concurenţială atât pe piaţa
internă, cât şi pe cea externă. Ei afirmă că naţiunile în esenţa lor nu concurează, ci
întreprinderile sunt cele care concurează. De aici şi necesitatea de a centra
activitatea economică pe asigurarea unor firme puternice şi competitive, luând în
consideraţie şi faptul că competitivitatea unei firme nu poate fi menţinută fără
perfecţionarea continuă a determinanţilor competitivităţii ţării.
Totodata, o ţară cu un nivel de dezvoltare ridicat nu este neapărat şi lider în
accepţiunea competitivităţii, după cum o alta, cu un nivel mai scăzut, nu se
plasează inevitabil pe locuri joase, dacă răspunde criteriilor de competitivitate
ridicată.
Termenul de competitivitate asociat unei firme sugerează siguranţă,
eficienţă, calitate, productivitate ridicată, adaptabilitate, reuşită, management
modern, produse superioare, costuri optime. Pentru a considera o firmă drept
competitivă este însa necesar să se efectueze o analiză riguroasă atât a acesteea cât
şi a mediului de activitate a ei.   Competitivitatea unei firme este influenţată, în
mare masură, de capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea
care o înconjoară.
Posibilitatea întreprinderii de a concura pe piaţă în mod nemijlocit depinde de
competitivitatea produsului şi de totalitatea metodelor economice de activitate a
întreprinderii, ce influenţează rezultatele luptei concurenţiale.
 În genere, abordările teoretice la nivel macroeconomic, microeconomic şi
comercial ignoră existenţa competitivităţii interne.

Economistul autohton Belostecinic Gr. consideră că „ca şi competitivitatea

ţării, noţiunea de competitivitate a întreprinderii este tratată în mod diferit şi, până,
în prezent, lipseşte o opinie unică. Abordările de conţinut se axează în jurul unor
aspecte, ca:
− asigurarea eficienţei şi rentabilităţii întreprinderii în condiţiile pieţei
concurenţiale;
− capacitatea de adaptare la condiţiile mediului extern;
− capacitatea de estimare şi folosire rapidă a oportunităţilor în lupta de
concurenţă;
− caracteristicile economice, care determină poziţia întreprinderii în cadrul
pieţei unei ramuri (caracteristicile produsului şi factorii care formează
condiţiile economice de producere şi distribuţie a mărfurilor firmei);
− productivitatea folosirii resurselor;
− capacitatea de a se menţine durabil pe o piaţă”.
Analizînd nivelul competitivităţii economice, putem afirma că acesta depinde
de cantitatea şi calitatea resurselor naturale, starea bazei material-tehnologice,
nivelul profesional şi calificarea potenţialului uman, mijloace financiare
disponibile, este tot mai mult influenţat de dezvoltarea telecomunicaţiilor,
eficienţa acestui sistem, conectarea la reţeaua Internet, telefonia mobilă constituie
priorităţi tehnologice pentru o ţară care doreşte să fie competitivă.
Nu este atît de important patrimoniul de care dispune o economie naţională,
cît utilizarea eficientă a fiecărei din componentele lui în scopul dezvoltării
economice a ţării şi fortificării poziţiei ei pe arena mondială.
Capacitatea sau incapacitatea unei ţări de a-şi folosi calităţile în plan politic,
economic şi social o poate face mai mult sau mai puţin performantă în raport cu
alte state şi, prin urmare, mai mult sau mai puţin competitivă.

La capitolul competitivitate, putem mentiona ca, desi a progresat in ultimii

ani, Republica Moldova prezinta inca serioase decalaje de competitivitate in
context mondial si european. “Totodata, noile procese si fenomene care actioneaza
atit la nivelul economiilor nationale, cit si globale, precum internationalizarea si
globalizarea afacerilor, intensificarea la un nivel fara precedente a exigentelor si
presiunilor concurentiale pe pietele nationale si internationale, dinamismul
accentuat al mediului de afaceri, schimbarile rapide si frecvente de atitudine ale
consumatorilor, si altele, confera acestei probleme un rol mult mai important ”.