INSTRUMENTELE ANALIZEI MACROECONOMICE

1. Modele şi date

Ştiinţa economică este legată tocmai de dilema: este o ştiinţă pozitivă sau o ştiinţă
normativă, o ştiinţă a mijloacelor sau o ştiinţă a scopurilor? Din dorinţa evidentă a unei părţi a
economiştilor de a considera că disciplina lor se ridică la acelaşi nivel de obiectivitate care a
fost atins de ştiinţele naturii, ştiinţa economică este concepută exclusiv ca o analiză pozitivă
sau explicativă.
Teoria economică pozitivă oferă metode şi instrumente prin care se analizează modul în
care a evoluat economia în trecut şi se previzionează cum va evalua aceasta în viitor. Ea se
ocupă de descrierea faptelor, a condiţiilor în care se desfăşoară procesele economice,
formulând judecăţi de existenţă şi explicând cum trebuie să lupte oamenii contra rarităţii.
Economia pozitivă dă răspuns la întrebări de genul: Care este rata şomajului? Ce raport este
între şomaj şi inflaţie?
Dar dacă abordarea pozitivă transpune un ideal, înseamnă că ştiinţa economică implică şi
o atitudine. Ea este deci şi o ştiinţă normativă, o ştiinţă a scopurilor, care elaborează judecăţi
de valoare şi care trebuie să stea la baza politicilor economice pentru a influenţa realitatea,
pentru a o apropia de modelul de referinţă încât să se poată atinge optimul. Teoria economică
normativă oferă judecăţi de valoare asupra fenomenelor şi proceselor economice. Economia
normativă răspunde la întrebări de genul: care este nivelul suportabil al inflaţiei? poate fi
considerat un anumit nivel al şomajului ca fiind normal?

Analiza economică utilizează ca punct de plecare date şi modele economice.

Modelul este un mod de reprezentare a realităţii în care se efectuează o serie de

ipoteze simplificatoare despre fenomenele şi procesele reale studiate şi cu ajutorul căruia se
descrie modul în care se înţelege fenomenul sau procesul respectiv.
Modelul trebuie să surprindă însă elementele esenţiale ale fenomenului sau procesului
analizat, pe de o parte, iar pe de altă parte, să nu fie prea complicat, astfel încât să permită o
analiză coerentă şi eficientă.

Un model trebuie să aibă următoarele caracteristici:

a) consistenţă logică: relaţiile dintre elementele modelului trebuie să surprindă aspectele
esenţiale, fiind logice şi determinante în explicarea comportamentului sistemului real;
b) validitate: va implica modul în care modelul surprinde realitatea;
c) simplitate: în cazul în care trebuie să se decidă între două modele care descriu
realitatea în mod asemănător, criteriul după care se va alege unul dintre modele pentru
analize este simplitatea acestuia.

Analiza unei probleme şi elaborarea unui model presupune parcurgerea a trei etape:
1. observarea fenomenului;
2. elaborarea modelului;
3. testarea modelului şi efectuarea prognozelor.

Obţinerea unui model valid pentru realităţile economice, mai ales pentru cele
macroeconomice, nu se realizează uşor. Aceasta datorită faptului că oamenii nu se comportă
întotdeauna raţional, urmărind doar profitul, deci maximizarea utilităţii sau reducerea
costurilor. Comportamentul uman nu poate fi redus la legi ştiinţifice, ci doar la tendinţe şi

1
direcţii de acţiune. Acestea se pot însă manifesta în raport cu o multitudine de factori ce pot
ţine de structura internă a omului, de atitudinea sa socială, de civilizaţie sau prejudecăţi.
Pentru a verifica validitatea modelelor elaborate sunt necesare utilizarea datelor
economice, precum şi evidenţierea celor mai importante influenţe.

Date economice

Datele ce vor fi introduse în modele permit, pe de o parte, cuantificarea proceselor şi

fenomenelor studiate, iar pe de altă, parte, sunt utile prin procesul testării modelelor elaborate.
Din mulţimea datelor înregistrate este necesară extragerea şi determinarea datelor relevante
pentru descrierea fenomenului şi includerea în modele doar a acestora, renunţându-se la cele
nesemnificative.

Surse de date
O altă problemă ce trebuie rezolvată este aceea a culegerii datelor. În unele ştiinţe cum
este fizica sau chimia se pot efectua experimente pentru verificarea ipotezelor (aceste ştiinţe
sunt ştiinţe experimentale). Economia nu este o ştiinţă experimentală, deoarece fenomenele
economice nu pot fi separate de context, de viaţa reală, pentru a se analiza separat reacţiile la
diverşi stimuli. În acest context este posibil să urmărim şi să înregistrăm variaţia variabilelor
economice implicate în model fără a interveni în mod decisiv în evoluţia acestora sau să
păstrăm constante anumite variabile.
Pentru a obţine şi utiliza date, se apelează la două surse fundamentale de date.
- Prima dintre acestea este sursa „ primară”, respectiv direct agenţii economici: firme
sau gospodării. În cazul firmelor datele provin din situaţia contabilă, respectiv din bilanţul
contabil anual, balanţa contabilă. În cazul gospodăriilor datele provin din anchete şi sondaje
întreprinse de cercetători şi constau în răspunsurile directe date de acestea cu privire la
comportamentul uzual: achiziţii de bunuri şi servicii, economisire, utilizarea timpului liber
etc.
- A doua sursă de date este cea a organizaţiilor specializate, private sau publice, interne
sau internaţionale. În România principala organizaţie care colectează date cu privire la situaţia
economică este Institutul Naţional de Statistică. Alte organizaţii de la care se pot obţine date
sunt: Banca Naţională a României, Institutul de Cercetări pentru Calitatea Vieţii, institutele de
sondaj private (IRSOP, IMAS etc.), băncile comerciale, băncile de date computerizate ş.a.
Printre organismele internaţionale ce oferă date cu privire la situaţia economică găsim
Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, OCDE, FAO, Organizaţia Naţiunilor Unite,
agenţiile de rating (Moody`s, Standard and Poor ş.a.) etc.
- A treia sursă este cea Institutul european de Statistică - Eurostat.

2
 Organizarea datelor

1. Tabele de date
Cea mai întâlnită formă de prezentare a datelor este cea tabelară. Un tabel de date
trebuie să conţină în mod necesar următoarele elemente:
a) titlul tabelului – în care se specifică datele ce sunt conţinute în acesta;
b) informaţii specifice: unităţi de măsură, unităţi temporale, unităţi de evaluare, locul în
care s-a făcut înregistrarea, precum şi momentul în care s-a efectuat;
c) conţinutul efectiv al tabelului – cu informaţii specifice cerute;
d) sursa de date, respectiv instituţia care a furnizat datele şi publicaţia în care există
acestea (eventual pagina la care pot fi regăsite).

Tabelul 1.1. Numărul şomerilor şi rata şomajului în România în perioada 2001 - 2009
An Total şomeri Rata şomajului %
2001 826932 8,8
2002 760623 8,4
2003 658891 7,4
2004 557892 6,3
2005 522967 5,9
2006 460495 5,2
2007 367838 4,0
2008 403441 4,4
2009 709383 7,8
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2007, p. 114, 2009, p. 106

2. Serii de timp
O serie de timp reprezintă nivelul unei variabile în diverse momente. Informaţiile pot
fi prezentate sub formă de tabel sau sub formă grafică. De exemplu, dacă pentru România
vom reprezenta grafic evoluţia PIB pentru perioada 1990 – 2002, vom obţine figura 1.2.
Un grafic trebuie să conţină următoarele elemente:
a) titlul graficului – care va descrie datele prezentate;
b) axele gradate, în care pe axa OX vom regăsi timpul, exprimat îîn unităţi de
măsură corespunzătoare, iar pe axa OY, variabila ce va fi măsurată;
c) unităţile de măsură, unităţile de evaluare şi momentul evaluării;
d) reprezentarea efectivă a datelor (sub formă de histogramă de exemplu);
e) sursa de date, respectiv instituţia care a furnizat datele şi publicaţia din care
provin;
f) legenda graficului – care va conţine alte informaţii considerate a fi necesare.

3
 Figura 1.1. Evoluţia absolută a şomajului în perioada 2001 - 2009

900000
800000
700000
600000
500000 an
400000 total șomeri

300000
200000
100000
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Sursa: datele din tabelul 1.1.

Figura 1.2. Evoluţia ratei şomajului în perioada 2001 – 2009

10
9
8
7
6
rata șomajului
5
4
3
2
1
0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Sursa: datele din tabelul 1.1.

3. Indici
În analizele efectuate este necesar ca în multe situaţii să se pună în evidenţă evoluţia
unei anumite variabile în timp. Această evoluţie poate fi descrisă prin intermediul indicilor.
Un indice este un număr real pozitiv, care indică evoluţia unei variabile faţă de o
valoare de bază dată. Acesta se calculează ca raport între valoarea variabilei în perioada
curentă şi valoarea aceleiaşi variabile în perioada de bază (sau de referinţă).
Perioada de bază considerată poate fi atât fixă, cât şi variabilă. În cazul în care
aceasta este fixă, avem indici cu bază fixă, iar dacă este variabilă (perioada de bază o
constituie perioada anterioară celei curente), atunci avem indici cu bază în lanţ.
Observaţie: Indicele poate fi exprimat şi procentual. În acest caz numărul rezultat din
raportarea valorilor indicatorului în perioadele curentă şi de referinţă se înmulţeşte cu 100.

4
 Exemplu.
Tabelul 1.2. Dinamica numărului de şomeri în România în perioada 2000 – 2009
An 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Nr. persoane (mii) 1007,1 826,9 760,6 658,8 557,8 522,9 460,4 367,8 403,4 709,3
Indice cu bază fixă (%) 100,0 82,1 75,5 65,4 55,3 51,9 45,7 36,5 40,1 70,4
Indice cu bază în lanţ 100,0 82,1 91,9 86,6 84,6 93,7 88,1 79,8 109,7 175,8
(%)
Sursa: Sursa: Anuarul Statistic al României, 2005, p. 102, 2007, p. 114, 2009, p. 106

Măsurarea dinamicii variabilelor economice

Pentru măsurarea variaţiei variabilelor economice discrete se utilizează următorii indicatori:
Indicatori relativi
X1 X1
(1) Indicele: I X  (sau, exprimat procentual, I X   100 ), cu X1 nivelul indicatorului
X0 X0
în perioada curentă, X0 nivelul în perioada de bază, iar IX este indicele variabilei analizate în perioada
curentă faţă de perioada de bază.
EX……
X1 X  X 0 X X 
(2) Ritmul: rX  1  1  sau rX  I X  1, respectiv rX   1  1  100
X0 X0 X0  X0 
sau rX  I X  100 pentru exprimarea procentuală.

EX……….
Xn X
(3) Indicele mediu de creştere: I X  n sau I X  n n  100 în formă procentuală, cu Xn
X0 X0
nivelul variabilei în perioada n, X0 nivelul variabilei în perioada de bază, iar n – numărul de perioade
din intervalul analizat.
EX……
Xn
(4) Ritmul mediu de creştere: r X  I X  1  n 1 .
X0
EX………….
Indicatori absoluţi
(1) Modificarea absolută: X  X 1  X 0 ; arată cu câte unităţi s-a modificat nivelul curent al
variabilei A faţă de perioada de bază.
EX…..
X  X0
(2) Variaţia medie:  X  n , unde n reprezintă numărul de perioade studiate, X n
n
nivelul variabilei în perioada n, X0 este nivelul variabilei în perioada de bază.

EX……

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE
Fiecare lucrare va începe cu prezentarea indicatorului (maxim o pagină).

După fiecare grafic va fi o interpretare ce vizează cauzele evoluţiei indicatorului

respectiv.