Să tră iască arhitectul!

G.Topirceanu

Pe strada Toamnei unde, Da-ntr-o noapte violentă , A deschis cu grijă uşa ,

Pomii-şi scuturau povara, Cînd cu draga mă ...distram Nici un zvon să n-o alarme
Locuia o cuconiţă Se-auziră paşi pe scară , Ş i, cu patos i-a spus Clarei,
Blondă şi frumoasă - Clara! Ş i ea-mi spune: - Vine-Avram! Care se fă cea că doarme:

Avea trup de crin şi gura Mă îmbrac în fugă , fulger, - Nu ţi-am spus eu, Clara dragă ,
Roşie ca o muşcată ; Vinovat ca un borfaş Cum că Sprinţa-i o stricată ?
Sînii - două crizanteme Ş i deschid în grabă uşa Uite de-unde are blana -
Ş i...era şi mă ritată ! Ş i-mi dau drumu-n balconaş. Skong - cu care-i îmbră cată !

Soţul ei - Avram Barbulea - Doamne, Tu, care scă pat-ai Vino-ncoa, poete dragă
Voiajor prin toată ţara , De la jertfă pe Isac, Ş i iţi jur pe Dumnezeu
Pleca luni de dimineaţă Fă şi-acuma o minune Că n-o să ne ştie nimeni.
Ş i venea sîmbă tă seara. Ş i mă -nvaţă ce să fac? Nici soţia, nici chiar eu!

Astfel că , în alte zile, Ş i precaut, fă ră voie, M-a condus de mînă vesel,

Clara dulce, dră gă stoasă Instinctiv, eu fac un salt Iară eu priveam cuminte,
Marţi şi joi - să se distreze - Ş i-ntr-o clipă sînt ală turi, Trupul Clarei strîns în braţe
Mă primea pe mine-n casă . În balconul celă lalt. Cu o oră înainte.

Îi citeam poeme, versuri, Situaţia e gravă ; Ş i cînd m-am vă zut în stradă

Mă -mbă tam de glasul ei, Simt în creier un ciclon! M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Ne spuneam poveşti, şi-n urmă Ce mă fac dacă vecinul Să tră iască arhitectul
Petreceam ca de-obicei. Mă gă seşte în balcon?! Care-a construit clă direa!

Casa-n care dragei mele Să sar jos, cu neputinţă ! Fiindcă ce fă ceam eu dacă
Îi fusese scris să şadă , Trotuarul e departe, Mă pă ştea un ghinion,
Avea dou-apartamente Simt în cerebel o luptă Ş i această casa-a Clarei
Cu balcoanele spre stradă . Ş i pe viaţă , şi pe moarte! Avea numai un balcon?!

Jos în gang, urcai o scară Ş i de-odată se deschide

Care-aşa - din construire - Uşa-ntr-un moment fatal,
Nu avea altă intrare, Ş i-n chenarul ei apare...
Nu avea altă ieşire. Soţul Clarei, personal!

Iar ală turi, stă tea Sprinţa Eu îngheţ şi gura-mi mută

Cu bă rbatul - Haim Nane, Nici o şoaptă nu îndrugă !
Care-avea tot astfel casa Ş i ridic în semn de spaimă
Ş i tot astfel de balcoane. Braţele, în semn de rugă ...

Nimeni, nimeni; numai scara Pe cînd el, vă zîndu-mi halul,

Luminată de un bec. Ca să -mi cruţe umilinţa,
Mă ştia cînd vin la Clara, A dedus fară -ndoială
Mai ales ştia cînd plec. Că am fost surprins la...Sprinţa.

Vremea-şi împletea cununa, Ş i înţelegînd din semne

Ş i destinul priveghea Că -i cer mila ca un prost,
Să gustă m din fericirea Mi-a dat mîna să sar iară şi
Dragostei - şi eu şi ea! În balconu-n care-am fost!