Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Criptorhidia reprezintă lipsa coborârii testiculilor în burse şi este întâlnită la aproximativ 1% din
băieţii de 1 an.
Criptorhidia este unilaterală în majoritatea cazurilor dar poate fi şi bilaterală la 25% din cazuri.
Modificările histologice încep de obicei de la vârsta de 2 ani şi se caracterizează prin insuficienta
dezvoltare a celulelor germinative asociată cu hialinizarea marcată şi îngroşarea membranei
bazale a canalului spermatic.
Ca topografie, în anomaliile de poziţie testiculul este dominant situat pe traseul coborârii sale
normale în abdomen sau canalul inghinal şi accesoriu în situaţie ectopică , în afara acestui
traseu.
Alte localizări ectopice: superficială (inghinală sau pubiană), în regiunea canalului femural şi
ectopia perineală.
Aspecte morfopatologice
In 10-20% din cazuri se asociază hernia inghinală precum şi malformaţiile urinare, în special ale
tractului urinar superior.
Anomalii numerice
Malformaţii peniene
Cele mai frecvente sunt fimoza şi parafimoza. Se pot întâlni însă şi absenţa congenitală,
hipoplazia, hiperplazia, duplicarea.
Parafimoza este retracţia, strâmtorarea şi constricţia prepuţului la baza sau înapoia glandului şi
antrenează compresia penisului.
Hipospadiasul este deschiderea ventrală balanică şi excepţional peniană sau perineală a uretrei.
Acesta este întâlnit la aproximativ 1 din 300 de nou-născuţii de sex masculin şi prezintă un risc
crescut pentru infecţii de tract urinar superior.
Orhiepididimita acută
Macroscopic : Epididimul este îngroşat,boselat, ulterior este fluctuent prin formarea unuia sau
mai multor abcese. Pe secţiune se observă congestie şi zone de supuraţie relativ delimitate de
mediastinum testis, care este o barieră pentru limitarea infecţiei. Vaginala este hiperemică şi
conţine exudat.
Orhita urliană
Reprezintă complicația parotiditei epidemice întâlnită la 20-30% din adolescenții și adulții de sex
masculin. De obicei este unilaterală, cu caracter focal.
Tuberculoza epididimară
Este forma cea mai frecventă de tuberculoză orhiepididimară. În multe cazuri se asociază
tuberculoza prostatei şi a veziculelor seminale.
Poate fi genito-primară prin însămânţare hematogenă în coadă şi mai puţin în corpul şi capul
epididimului.
Macroscopic epididimul apare neregulat, îngroşat, cu aspect boselat datorită nodulilor formaţi
din cazeum gălbui şi ţesut scleros albicios-cenuşiu. Testiculul este de volum normal. În formele
grave se ajunge la fistulizări scrotale cu eliminarea materialului cazeos.
Microscopic: Leziunile tuberculoase iniţiale, mai ales cele interstiţiale, sunt urmate de formarea
foliculilor tuberculoşi specifici în peretele canalelor mici epididimare.
Orhita tuberculoasă
Este de cele mai multe ori secundară avand punct de plecare epididimar.
Leziunile microscopice iniţial sunt interstiţiale iar ulterior antrenează reacţii inflamatorii specifice
tuberculoase ale tubilor.
Orhita sifilitică
Orhita sifilitică se constată aproape exclusiv în sifilisul terţiar. Leziunile sunt reprezentate de
gome sifilitice şi fibroză interstiţială difuză.
Microscopic se evidenţiază :
Fibroza testiculară interstiţială difuză sifilitică însoţeşte gomele sau apare izolat. Microscopic prezintă
scleroză interstiţială difuză cu leziuni minime de vascularită sifilitică şi infiltrate limfo-plasmocitare.
Orhita granulomatoasă
Este o inflamaţie cronică nespecifică testiculară unilaterală întâlnită după 50 de ani punând
probleme de diagnostic diferenţial clinic cu tumorile şi histopatologic cu tuberculoza.
Periorhita (vaginalita)
Periorhitele cronice pot însoți leziuni orhiepididimare TBC, sifilitice, traumatice și tumori
testiculare.
Tumorile testiculare
Tumorile testicuare reprezintă mai puţin de 1% din tumorile maligne ale adulţilor de sex masculin.
Acestea prezintă următoarele particularităţi:
Sunt maligne
Seminomul testicular: Este carcinomul epiteliului seminal și este cea mai frecventă tumoră
testiculară a adultului. Vârful incidenței este în a treia decadă de viață și de obicei nu se
manifestă în copilărie.
Etiologie
Criptorhidia - criptorhidia abdominala are un risc mai ridicat decat cea inghinala.
Disgenezia testiculara (tulburari in dezvoltarea testiculilor) care se intalneste in sindromul
Klinefelter
Microscopic seminomul tipic este reprezentat de celule de aspect uniform la nivelul lobulilor
care sunt slab delimitate de septuri fibroase. Celula tipică este mărită de volum, rotundă sau
poliedrică cu nucleul volumins, central cu 1 sau 2 nucleoli proeminenți și citoplasma clară.
Celulele seminomului clasic nu conțin alfa feto-proteină sau gondotropină corionică umană
(HCG).
Evolutie si prognostic
Cea mai importanta consecinta a tratamentului tumorilor celulelor germinative testiculare este
infertilitatea
Carcinomul embrionar
Afectează cu predilecție grupa de vârstă 20-30 de ani și sunt mai agresive decât seminoamele.
Microscopic celulele sunt dispuse într-un pattern tubular sau alveolar . Pe alocuri apar aspecte
papilare și pseudoglandulare.Celulele neoplazice au aspect epitelial, sunt mari, cu caracter
anaplazic cu nuclei hipercromi și nucleoli proeminenți. Spre deosebire de seminom, marginile
celulare nu sunt distincte.
Coriocarcinomul
Este o tumoră testiculară de înaltă malignitate formată din celule citotrofoblastice și
sinciţiotrofoblastice. Reprezintă aproximativ 1% din tumorile germinale testiculare. Asemenea
tumori mai pot apărea la nivelul placentei, ovarelor, mediastinului.
Macroscopic apar sub forma unor noduli de mici dimensiuni (în contrast cu agresivitatea lor),
depășind rar 5 cm, care determină mărirea de volum a testiculului.
Celulele citotrofoblastice sunt poligonale, cu margini celulare distincte, citoplasma clară, dispuse
în cordoane.
Evolutie
Aproximativ 1/3 din pacienti prezinta boala limitata la nivelul testiculului (stadiul I), 1/3 au
metastaze retroperitoneale (stadiul II) si 1/3 metastaze extinse supradiafragmatic sau visceral
(stadiul III).
Teratoamele testiculare
Teratoamele testiculare reprezintă un grup de tumori care conțin elemente celulare ce derivă
din doua sau mai multe foite embrionare (ectoderm, mezoderm sau endoderm). Pot apărea la
orice vârstă.
Teratomul matur este format din tesut bine diferentiat provenit din ectoderm (piele si tesut
nervos), endoderm ( structuri intestinale sau respiratorii) si mezoderm (os, cartilaj, muschi).
Teratoamele mature sunt rare si reprezinta 2-3% din tumorile germinative testiculare. La copii
teratoamele mature au un tablou clinic benign si un prognostic bun.
Dupa pubertate teratoamele, atat cele mature cat si imature au evolutie maligna si determina
metastaze, avand prognostic prost.
Microscopic, teratoamele mature conțin derivate bine diferențiate ale celor 3 foițe embrionare,
de structură organoidă. Pot prezenta structuri tubulare cu epitelii ce secretă mucus, fibre
musculare netede de tip bronșic sau intestinal, epitelii malpighiene cheratinizate, structuri de tip
neural, noduli de catilaj hialin, os.
Teratoamele imature conțin derivate mai puțin diferențiate de aspecte histologice similare
țesuturilor embrionare sau fetale.
Se pot manifesta la orice vârstă dar majoritatea au fost raportate între 20 și 60 de ani. În unele
cazuri ginecomastia poate fi primul semn clinic. La copii se manifestă prin pubertate precoce.
Aceste tumori prezintă importanță clinică deoarece pot secreta hormoni androgeni, sau
androgeni și estrogeni, uneori corticosteroizi.
Se prezintă sub forma unor noduli măsurând de obicei sub 5 cm în diametru, de aspect omogen,
culoare brun-gălbuie.
Celulele se grupează în cordoane sau lobuli separați printr-o stromă fibroasă. Celulele sunt
voluminoase și prezintă un nucleu veziculos și citoplasmă vacuolară ce conține lipide.
Pot fi formate în întregime din celule Sertoli sau pot avea o componentă de celule granuloase.
Pot secreta estrogeni sau testosteron. Pot determina ginecomastie la orice varsta.
Macroscopic apar sub forma unor noduli mici, cenușiu-albicioși, de aspect omogen, consistență
fermă.
Microscopic celulele tumorale sunt dispuse sub formă de cordoane sau trabecular, similare
tubilor seminiferi imaturi.
Majoritatea sunt benigne - numai o parte din acestea sunt anaplazice (10%) si recidiveaza
frecvent.
Patologia prostatei
Hipertrofia de prostată
La tuşeul rectal prostata este de volum mai mare decât în cancer, acesta descoperă asimetria
prostatei adenomatoase (un lob este mai hipertrofiat decât celălalt), sau, din cauza mărimii, nu
poate decela limita cranială a acestuia.
Macroscopic, formaţiunea tumorală are aspectul unui con sau al unui trunchi de con, cu baza
spre vezică şi vârful în jos, străbătut de uretră. Vorbim de hipertrofie când leziunea depăşeşte
dimensiunile unei castane şi are o greutate ce depaseste 30 de grame. Deseori poate ajunge la
50-100 de grame, dar se cunosc şi forme mult mai voluminoase de până la 250 de grame.
De cele mai multe ori, adenomul este format din doi lobi laterali, egali sau asimetrici, la care se
adaugă şi al treilea lob, cunoscut sub denumirea de lob median, pediculat sau solidar la unul din
lobii laterali. Acesta realizează un adevărat opercul sau clapetă pe colul vezical.
Pe secţiune, leziunea prezintă aspect micronodular iar la raclarea cu cuţitul se scurge lichid
conţinând simpexioni.
Adenomul este înconjurat de o capsulă fibroasă sau fibromusculară, care îl separă de ţesutul din
jur, constituind planul de clivaj în cursul operaţiilor deschise. Din această capsulă pleacă travee
care separă adenomul în lobuli. Fiecare lobul este alcătuit din noduli de formă sferoidală,
denumiţi corpi sferoizi, ce pot fi uşor enucleaţi.
Cancerul de prostată
Cancerele prostatei sunt în marea lor majoritate adenocarcinoame, care se dezvoltã din celulele
acinare prostatice.
Structurile glanduliforme diferenţiate prezintã epitelii cubice cu citoplasma întunecatã sau clarã
ce delimiteazã un lumen mic şi pe alocuri cu aspect cribriform. Nucleii din gradele slab
diferenţiate sunt de aspect regulat cu nucleoli proeminenţi. Atipii nucleare cu hipercromatism
apar numai în gradele anaplazice. Mitozele apar în mod regulat în formele slab diferenţiate.
Citoplasma este abundentã, clarã, eozinofilã cu aspect granular, dar poate fi deseori bazofilã.
Tuberculoza prostatică
Între localizările genitale şi cele urinare ale tuberculozei există o strânsă interdependenţă,
deoarece nu există tuberculoză genitală fără localizări iniţiale ce interesează rinichiul şi căile
urinare.
Însămânţarea bacilară a prostatei este un eveniment rar şi se produce pe cale hematogenă. În
cazuri cu evoluţie fulminantă, pot apărea caverne prostatice care, prin erodare şi fistulizare se
deschid în perineu sau în rect.
Macroscopic: Prostata capătă aspect nodular, de obicei fără să-şi modifice dimensiunile. Astfel,
la nivelul prostatei apar granulaţii şi noduli care au tendinta la cazeificare şi se ramolesc,
eliminându-se pe cale uretrală sau se propagă pe căile spermatice, ascendent. Leziunile de
cicatrizare dau aspectul de mozaic al prostatei la tuşeul rectal, care apare de dimensiuni mai
mici. Infecţia tuberculoasă se propagă prin canalul deferent la nivelul epididimului, determinând
epididimo-deferentită. De la localizarea iniţială situată la nivelul cozii epididimului (globus
minor) leziunea poate interesa tot epididimul, transformându-l în coif cu cască, ce poate evolua
cronic, spre necroză şi fistulizare.
Macroscopic, la unirea acestor leziuni primare apare granulaţia (1-2 mm), apoi tuberculomul (cu
diametrul de 1-2 cm. Acestea pot evolua spre vindecare, proces care se realizează prin scleroză,
cu eventuale calcificări, ceea ce determină leziuni sclero-atrofice retractile, care deseori
reprezintă a doua maladie pentru pacient.
Prostatita acută
Prostatitele acute reprezinta inflamatia acuta a prostatei si sunt de cele mai multe ori
complicația uretritei posterioare.
Din punct de vedere clinic prostatita acuta bacteriana se manifesta cu febra, frisoane si disurie.
Abcesele prostatei reprezinta inflamatii purulente circumscrise rezultate din reactia supurativa a
unor teritorii mai mult sau mai putin intinse din prostata.
In periprostatita acuta exudatul purulent infiltreaza difuz tesutul conjunctiv lax periprostatic.
Prostatita cronică
Prostatita cronică are un istoric clinic mai lung cu leucocite numeroase în urină şi secreţiile
prostatice şi culturi microbiene pozitive.
Se realizează urocultura şi cultura secreţiei prostatice după masajul prostatic cu proba Stamey.
Prostatita abacteriană
La mulţi bolnavi cu disurie şi uşoară durere perineală sau lombară nu se evidentiaza, după o
investigaţie bacteriologică atentă, semne de infecţie urinară, dar se constată un număr crescut
de celule inflamatorii în secreţia prostatică. Majoritatea cercetătorilor consideră că peste 10
leucocite/HPF (high power field) semnalează o inflamaţie a prostatei.
Diagnosticul este histologic. Prezenţa unui număr mare de macrofage în stromă încărcate cu
lipide şi neutrofile la nivelul acinilor este deosebit de sugestiv pentru prostatită.
Prostatita granulomatoasă
Se produce printr-o reacţie mediată imun a secreţiilor prostatice din ductele obstruate.
Malformaţii vulvare
Aplazia sau absenţa vulvei este o malformaţie rară şi însoţeşte alte malformaţii ale organelor
genitale.
Hipoplazia este oprirea în dezvoltare a regiunii vulvare, antrenând modificări de volum şi formă.
Malformaţiile congenitale ale corpului uterin sunt rare şi sunt produse ca urmare a efectului
hormonilor exogeni sau endogeni asociat cu defecte cromozomiale. Malformaţiile congenitale
apar prin două mecanisme: defecte de fuziune a ductelor mulleriene şi anomalii datorate
atreziei ductelor mulleriene şi a vaginului.
Uter didelf apare prin persistenţa septului pe toată lungimea uterului şi a porţiunii superioare a
vaginului.
Uter septat (bifid) ce constă în persistenţa unui sept median complet sau incomplet. Se
datorează lipsei de resorbţie a septului median rămas după acolarea celor două canale
mulleriene.
Uter unicorn – lipsa de formare completa sau partiala a unei jumatati de uter
- leziuni intraepiteliale de grad scăzut cuprinde leziuni care de regulă nu progresează ( CIN-1,
displazie uşoară)
CIN afectează de regulă femeile sub 40 de ani. Factorul major este reprezentat de infecţia cu HPV
(human papiloma virus) care se corelează cu numărul de parteneri sexuali şi debutul precoce al vieţii
sexuale. Infecţia cu HPV creşte riscul de CIN şi cancer de col uterin.
CIN-2 este caracterizată de epiteliu îngroşat, cu pierderea polarităţii nucleare şi pleomorfism nuclear
care interesează peste o treime din grosimea epiteliului.
Endometrite acute
Endometrita acută apare de obicei asociată cu sarcina sau avortul, de aceea se mai numeşte
endometrită postpartum sau postavort. Agenţii etiologici sunt reprezentați de Streptococ,
Stafilococ, Neisseria Gonorhea.
Endometrita acută hemoragică în care endometrul prezintă zone hemoragice întinse, infiltrat
neutrofilic şi edem.
Endometrita acută purulentă în care endometrul prezintă zone de necroză şi exudat purulent în
cavitatea uterină. Procesul inflamator se poate extinde la organele învecinate ca salpinge şi ovar,
seroasa peritoneală.
Uterul este mărit, păstos. Cavitatea uterină este dilatată cu prezenţa unui exudat purulent, iar
endometrul este edemaţiat, hiperemic cu intens exudat leucocitar format din polimorfonucleare
neutrofile cu zone de necroză şi ulceraţii.
Când infecţia cuprinde miometrul acesta este tumefiat, friabil, cu inflamaţie interstiţială difuză şi
sau abcese multiple. Cazurile cu evoluţie gravă se complică cu extensia inflamaţiei la vasele
uterine şi pelvine determinând tromboflebite si peritonite.
Endometrite cronice
În endometrita atrofică mucoasa este subţiată, atrofică. Corionul este mult redus cantitativ, cu
infiltrat inflamator cronic iar glandele sunt atrofiate.
Endometrita tuberculoasă
După trompa uterină care este sediul cel mai frecvent afectat, endometrul este al doilea sediu
preferat al leziunii. Infectarea endometrului se produce de obicei pe cale directă, de la nivelul
trompei uterine şi mai rar pe cale hematogenă sau limfatică.
Din punct de vedere morfologic leziunea care afectează endometrul poate fi ori focală,
constituită doar din câteva granuloame tuberculoase, ori difuză cu necroză cazeoasă extinsă şi
ulceraţii ale mucoasei.
Granulomul tuberculos tipic constituit din celule epitelioide, celule Langhans şi limfocite nu este
întotdeauna prezent la periferie. De multe ori poate apărea doar o endometrită nespecifică
reprezentată de un infiltrat inflamator limfo-plasmocitar , focal sau difuz.
Endometrita xantogranulomatoasă
Este o leziune rară, care apare mai frecvent la femeile în postmenopauză, multe dintre ele fiind
iradiate în antecedente pentru carcinom cervical sau endometrial. Leziunea poate afecta
endometrul dar se poate extinde şi la nivelul miometrului.
Clinic leziunea se asociază cu sângerare sau scurgere vaginală, stenoză cervicală şi piometrie.
Din punct de vedere morfologic se caracterizează printr-un abundent infiltrat inflamator care se
dispune sub formă de granuloame constituite din limfocite, plasmocite, celule gigante
multinucleate şi un număr mare de histiocite cu citoplasmă vacuolată, granulară sau eozinofilă.
Nucleii acestor celule sunt mici, fără activitate mitotică.
Endometrioza
Macroscopic focarele de endometrioză se prezintă ca mici noduli de câţiva mm, de culoare brun-
roşcată, uneori cu aspect microchistic.
Microscopic se constată ţesut endometrial format din glande şi corion citogen, putând fi
prezente şi leziuni hemoragice recente sau vechi.
Macroscopic leziunea se localizează mai frecvent în peretele posterior, uterul fiind mărit în
dimensiuni, cu miometru îngroşat cu focare chistice hemoragice.
Microscopic aceste focare sunt constituite din glande endometriale înconjurate de stromă de tip
endometrial.
Cervicite acute
Cervicitele reprezinta inflamatia colului uterin.
– Cervicite bacteriene
– Cervicite virale
– Cervicite parazitare
– Cervicite fungice
În cervicita acută colul uterin este tumefiat, edemaţiat şi hiperemic. Din canalul cervical se
exprimă secreţii muco-purulente iar exocolul prezintă ulceraţii.
Chlamydia trachomatis este un parazit intracelular ce contine corpi elementari (cu potential
infectios dar incapabili de diviziune) si corpi reticulari ( se divid dar nu sunt infectiosi decat daca
se transforma in corpi elementari).
Cervicite virale
Dintre agenţii virali, HPV (Human papillomavirus) şi virusul herpes simplex au predilecţie pentru
epiteliul scuamos şi produc leziuni morfologice caracteristice.
HPV este un virus de tip ADN. Tipurile 6 şi 11 produc produc un condilom acuminat exofitic care
este de obicei multicentric şi interesează vulva, vaginul şi colul.
Microscopic arhitectura leziunii este papilară formată din axe fibro-vasculare tapetate de un
epiteliu scuamos ce prezintă acantoză (proliferarea stratului intermediar al epiteliului scuamos),
hipercheratoză (îngroşarea stratului superficial format dintr-un număr mare de celule
scuamoase cheratinizate) şi atipii nucleare.
Coilocitele sunt celule epiteliale din stratul scuamos infectate cu HPV şi care prezintă un halou
clar caracteristic perinuclear cu nuclei măriţi de volum, pleomorfi, hipercromi cu cromatina
dispusă de-a lungul membranei nucleare, îngroşate şi neregulate.
Cervicite parazitare
Cea mai frecventă cervicită parazitară este determinată de Trichomonas vaginalis şi se asociază
cu vaginita.
Cervicitele fungice
Sunt determinate de Candida albicans şi de obicei se asociază cu infecţii ale vaginului şi vulvei.
Factorii favorizanţi sunt alcalinizarea ph-ului vaginal, terapia cu antibiotice şi diabetul zaharat.
Clinic se asociază cu prurit vulvar şi secreţia vaginală vâscoasă care conţine particule de culoare
albă.
Cervicite cronice
Cervicita cronică este una dintre cele mai frecvente suferinţe ginecologice. In evolutie pot
determina endometrita, salpingita, boala inflamatorie pelvina sau corioamniotita.
În stadiile mai avansate se constată fibroză şi hialinizări. Rezultă ulceraţii endo şi exocervicale
mai frecvent în regiunea orificiului extern. Epiteliul pavimentos exocervical prezintă hiperplazie
bazală cu prelungiri papilare în stroma subiacentă.
Chistul Naboth
Reprezintă cel mai frecvent tip de chist cervical care se dezvoltă la nivelul zonei de transformare,
datorită metaplaziei scuamoase, care acoperă şi obstruează criptele endocervicale.
Macroscopic leziunea apre ca un chist de dimensiuni variabile (între 5 mm şi 1,5cm) unic sau
multiplu, care conţine fie lichid, fie un material gelatinos sau mucoid.
Ciclul menstrual, care semnalează maturizarea sistemului reproductiv, apare între 12 şi 15 ani.
Prima parte a ciclului menstrual se numeşte fază proliferativă şi este influenţată de secreţia de
hormoni estrogeni. După ovulaţie a doua parte a ciclului menstrual se numeşte fază secretorie şi
este influenţată de secreţia hormonală atât estrogenică cât şi progesteronică. Succesiunea
ciclurilor menstruale poate fi întreruptă de sarcină dar după terminarea sarcinii ciclurile se reiau.
Faza proliferativă (faza foliculară ovariană) este dominată de influenţa hormonală estrogenică ce
determină o proliferare glandulară, stromală şi vasculară cu îngroşarea mucoasei endometriale.
În prima parte a fazei proliferative numită faza proliferativă timpurie, glandele sunt delimitate
de un epiteliu cilindric pseudostratificat în care raportul nucleocitoplasmatic este modificat în
favoarea nucleului.
Faza secretorie endometrială (faza luteală ovariană) începe odată cu ovulaţia determinată de
hormonul luteinizant LH care are nivel maxim de secreţie în ziua a 14-a a ciclului de 28 de zile.
Ovulaţia apare la 10-12 ore după nivelul de secreţie maximă.
Dacă se impalntează blastocistul, în timpul fazei de secreţie mijlocii, aspectul endometrului este
de secreţie glandulară asociat cu edem stromal şi predecidualizare stromală. Singurele elemente
patognomonice de sarcină intrauterină sunt prezenţa de ţesut corionic, ţesut embrionar sau un
strat fibrinoid cu celule trofoblastice.
Glandele din porţiunea inferioară a stratului funcţional au aspect dinţat secretor, în timp ce în
porţiunea superficială sunt mai comprimate cu aspect de fante vasculare.
Glandele din porţiunea inferioară sunt tortuoase şi aglomerate fiind delimitate de celule cu
nuclei mari, hipercromi, cu pleomorfism, incluzii intranucleare şi citoplasma clară sau eozinofilă,
modificări numite Arias-Stella.
Sarcina extrauterină
Modificările de tip Arias-Stella interesează în special glandele endometriale dar pot apărea şi în
endometrioză, adenomioză, glandele endocervicale, epiteliul tubar. Modificarea este de obicei
focală.
Aspect secretor timpuriu asemănător cu cel al glandelor din faza secretorie endometrială
Aspect hipersecretor (aspectul clasic) în care celulele epiteliale prezintă vacuole citoplasmatice ,
nuclei mari şi hipercromi şi apare de obicei în avortul uterin.
Multe leziuni uterine se pot asocia cu sângerare uterină (polip uterin, adenomioză, leiomiom,
contraceptive orale, tumori maligne) de aceea ele trebuie excluse înainte de a se diagnostica o
sângerare uterină disfuncţională.
În perioada reproductivă cea mai frecventă cauză de sângerare uterină disfuncţională este ciclul
anovulator.
O altă cauză a sângerării uterine disfuncţionale este insuficienţa corpului luteal care duce la
stimulare progesteronică anormală a endometrului.
O altă cauză nelegată de hormonii sexuali este determinată de tulburări ale factorilor
hemostatici locali.
Anovulaţia
Ciclul anovulator apare atunci când în ovar se dezvoltă unul sau mai mulţi foliculi, cu sinteză de
estradiol la nivelul celulelor de granuloasă sau tecale. Sub acţiunea estradiolului se produce
proliferarea endometrială, dar pentru că nu se produce ovulaţia nu se dezvoltă nici corpul luteal
care secretă progesteron. Astfel endometrul nu mai prezintă modificările stromale şi glandulare
caracteristice fazei secretorii a ciclului.
Din punct de vedere clinic acest tip de sângerare poate să apară oricând de-a lungul vieţii
reproductive dar este caracteristic mai ales menopauzei şi pubertăţii. În primul an după
pubertate 60% dintre cicluri sunt anovulatorii. Aceste paciente sunt de obicei obeze, cu
hirsutism, infertile şi prezintă boală polichistică ovariană.
Microscopic fragmentele endometriale sunt constituite din glande aflate în faza de proliferare la
care, în funcţie de durata stimulării estrogenice, se pot asocia diverse tipuri de metaplazie,
hiperplazie sau carcinom endometrial.
Dacă stimularea estrogenică nu a fost îndelungată se observă fragmentări extinse ale glandelor,
stromei, sau ambelor (colaps glandular şi stromal).
Atrofia endometrială
Sângerarea cauzată de atrofia endometrului poate avea loc în timpul perioadei reproductive, la
pacientele aflate sub tratament cu contraceptive orale, a căror endometru este stimulat
inadecvat de către estrogeni, sau la pacientele iradiate pentru carcinom cervical sau cu
insuficienţă ovariană precoce.
În postmenopauză sângerarea poate surveni la paciente la care endometrul este în mod normal
atrofic. În menopauză atrofia endometrului este cauza cea mai frecventă de sângerare uterină.
Aspectul microscopic este diferit în piesele de histerectomie de cel din chiuretaj sau biopsie.
În biopsie sau în produsul de chiuretaj fragmentele endometriale sunt mici, conţinând câteva
glande fragmentate iar stroma din jurul lor este obicei absenta
Tulburarea de fază proliferativă
În postmenopauză, dar și în perimenarhă, în cadrul unui endometru proliferativ pot apărea arii
focale, în care glandele endometriale pot avea forme și dimensiuni variate cu ramificări, leziunea
fiind denumită tulburare de fază proliferativă.
Aceste glande sunt delimitate de un epiteliu pseudostratificat de tip proliferativ care prezintă
activitate mitotică dar nu prezintă semne de atipie.
Uneori epiteliul glandular poate prezenta modificări metaplazice mai ales de tip ciliat.
Leziunea trebuie diferențiată de hiperplazie în care aspectul glandelor este similar dar procesul
este difuz, iar glandele sunt crescute numeric (raportul glande-stromă este modificat în favoarea
glandelor).
Din punct de vedere clinic leziunea se asociază cu sângerare, infertilitate şi avort spontan.
Se datorează unei dezvoltări inadecvate sau unei regresii premature a corpului luteal.
Endometrul are un aspect secretor dar asemănător cu cel care apare cu 2 zile mai devreme faţă
de data presupusă normală a ciclului. De obicei aspectul glandelor este în discordanţă cu
aspectul stromei. Glandele au aspect secretor dar nu au forma spiralată specifica fazei secretorii.
Din punct de vedere clinic folosirea timp îndelungat a contraceptivelor orale poate determina
sângerare uterină sau amenoree.
Se dezvoltă vase sinusoide cu peretele subţire localizate imediat sub mucoasa endometrială, ce
devin cu timpul dilatate, cu tromboză.
Sub efectul contraceptivelor, la o pacientă la care ovulaţia a fost anterior normală, faza de
proliferare este mult scurtată, cu lipsa de diferenţiere a epiteliului glandular. Faza secretorie
este fie scurtă, fie nu se dezvoltă deloc, iar edemul stromal apare precoce şi se însoţeşte de un
infiltrat inflamator.
După administrarea îndelungată de contraceptive, activitatea secretorie nu se mai întâlneşte,
endometrul devine atrofic, fiind alcătuit din glande puţine şi îngustate.