Uniunea Economică și Monetară (UEM)

Sistemul Monetar European

• 1971 → SUA renunță la convertibilitatea $/aur → marchează trecerea de la cursuri
fixe la cursuri flotante
• 1973 → Sistemul Bretton Woods ia sfârșit, fiecare țară fiind liberă să-și aleagă regimul
cursului de schimb
• Pe fondul instabilității internaționale, statele membre au decis crearea Sistemului
Monetar European (SME), bazat pe 3 principii:
1. O monedă-coș, compusă din monedele statelor membre numită ECU
(European Currency Unit)
2. Un mecanism de schimb care presupunea respectarea unor marje de fluctuație
de +/- 2,25% față de cursul-pivot (Mecanismul Ratelor de Schimb – MRS)
3. Un mecanism de credit, care implica faptul că statele membre transferă către
FECOM (Fondul European de Cooperare Monetară) 20% din rezervele lor în
devize și aur
Pentru că fluctuația monedelor naționale ale statelor membre era mai mare de +/- 2,25% față
de cursul-pivot, în septembrie 1993 marja a fost majorată la +/- 15%

Realizarea UEM
• Tratatul de la Maastricht (1992/1993) avea ca obiectiv major lansarea și
implementarea UEM, care urma să se realizeze în 3 etape:
1. 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993 → finalizarea pieței unice prin liberalizarea
fluxurilor de capital între statele membre
2. 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1996 sau 1998 → statele membre trebuiau să
respecte o serie de criterii de convergență nominală:
1) Rata inflației să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale
media ratelor inflației din cele mai performante 3 țări (stabilitatea
prețurilor)
2) Rata dobânzii pe termen lung să nu depășească cu mai mult de 2 puncte
procentuale media ratelor dobânzii celor 3 state luate ca referință la
criteriul anterior (stabilitatea ratelor dobânzii)
3) Deficitul bugetar < 3% din PIB și datoria publică < 60% din PIB
(sănătatea finanțelor publice)
4) Participarea pentru cel puțin 2 ani la Mecanismul Ratelor de Schimb II
– MRS II (stabilitatea ratei de schimb)
• Spre deosebire de MRS, MRS II are următoarele caracteristici:
1. O paritate centrală a tuturor monedelor față de euro
2. O bandă îngustă de fluctuație de +/- 2,25%
3. O bandă largă de fluctuație de +/- 15%
În realitate este permisă fluctuația în intervalul -15%/+15%
3.Lansarea monedei comune la 1 ianuarie 1997 dacă jumătate+1 dintre statele membre
îndeplineau criteriile de convergență nominală sau la 1 ianuarie 1999 cu oricâte state membre
erau calificate(a treia etapa a tratatului de la Maastricht)
• În 1998, numai 11 dintre cele 12 state care doreau să adere la euro îndeplineau
criteriile de la Maastricht
• Grecia a aderat la euro începând cu 1 ianuarie 2001
• Regatul Unit și Danemarca au beneficiat de clauza de opțiune (opt-out) privind
adoptarea monedei euro
  Suedia (la fel ca noile state membre) este obligată să adopte euro, dar are derogare
până la îndeplinirea criteriilor de convergență

Zona euro

• De la 1 ianuarie 1999 a început să funcționeze și Sistemul European al Băncilor

Centrale (SEBC), alcătuit din Banca Centrală Europeană și din băncile centrale ale
statelor membre → are responsabilitatea punerii în aplicare a politicii monetare a UE
• Tratatul de la Maastricht nu face referire la criterii de convergență reală → PIB/capita,
salarii, șomaj, putere de cumpărare etc.
• Ulterior, la Zona euro au aderat: 2007 – Slovenia, 2008 – Malta și Cipru, 2009 –
Slovacia, 2011 – Estonia, 2014 – Letonia, 2015 – Lituania → total: 19 state membre
ale UE
• Euro mai este folosit în Andorra, Monaco, San Marino și Vatican → au acorduri
oficiale cu UE și emit propriile monede
• Kosovo și Muntenegru au adoptat euro fără a avea un acord formal și nu pot emite
monede

Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC)

• Tratatul de la Maastricht menționa faptul că statele membre care doresc sa rămână
în UEM, trebuie să asigure menținerea unei discipline fiscale stricte, prin respectarea
celor două praguri, al deficitului bugetar de maxim 3% din PIB și al datoriei publice,
de maxim 60% din PIB
• Ca atare, decizia creării unui instrument constrângător distinct, respectiv a Pactului de
Stabilitate și Creștere (PSC), a fost luată la Dublin, în cadrul Consiliului European
din decembrie 1996, ulterior Pactul fiind adoptat în iunie 1997 de către Consiliul
European de la Amsterdam → el a intrat efectiv în vigoare din momentul lansării euro,
la 1 ianuarie 1999
• Rolul Pactului de Stabilitate și Creștere era de asigurare a disciplinei fiscale în cadrul
UE, atât pentru statele care au intrat în spațiul euro, cât și pentru cele care urmau să o
facă
În acest sens, statele membre au obligația elaborării unor programe anuale de stabilitate, în
cazul statelor membre ale zonei euro, și de convergență, în cazul celorlalte state membre, pe
care să le prezinte Comisiei și Consiliului de Miniștri până nu mai târziu de 1 decembrie, cu
scopul de a asigura o disciplină bugetară mai riguroasă printr-o supraveghere și coordonare a
politicii bugetare în cadrul zonei euro și a UE
• În termeni oficiali, pactul a cuprins inițial o rezoluție a Consiliului European (adoptată
în 1997) și două regulamente ale Consiliului din 7 iulie 1997 de stabilire a unor
aspecte tehnice detaliate (unul referitor la supravegherea pozițiilor bugetare și la
coordonarea politicilor economice, iar celălalt referitor la punerea în aplicare a
procedurii de deficit excesiv)
 În urma discuțiilor privind funcționarea PSC, regulamentele au fost modificate în
2005. Aplicarea a fost însă slabă, fapt ce a dus la dezechilibre fiscale grave în unele
țări ale UE, descoperite în momentul declanșării crizei economice și financiare din
2008
 De la criză, normele de guvernanță economică ale UE au fost consolidate prin opt
regulamente ale UE și printr-un tratat interguvernamental:
o pachetul de șase – Six-Pack → a intrat în vigoare la 13 decembrie 2011 și
a reformat și modificat normele PSC → PSC modificat stabilește
 principalele instrumente de supraveghere a politicilor fiscale ale statelor
membre (componenta preventivă) și de corectare a deficitelor excesive
(componenta corectivă)
o Tratatul interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în
cadrul uniunii economice și monetare (Pactul Fiscal) → semnat în 2012 de
toate SM, mai puțin Regatul Unit și Republica Cehă (ulterior nici de Croația)
→ introduce prevederi fiscale mai stricte decât PSC
o pachetul de două – Two-Pack → din 21 mai 2013 → un nou ciclu de
monitorizare pentru Zona euro, țările - cu excepția celor cu programe de
ajustare macroeconomică - prezentând Comisiei Europene în fiecare toamnă
proiectele lor de planuri bugetare
 Acest set de măsuri face acum parte din semestrul european (introdus în 2010),
mecanismul UE de coordonare a politicii economice.

Componenta preventivă a PSC

• Componenta preventivă urmărește garantarea unei poziții bugetare sănătoase în toate

statele membre → elementul său central constă în atingerea de către fiecare stat
membru a unei poziții bugetare sănătoase pe termen mediu (așa-numitul obiectiv pe
termen mediu sau OTM), care este definită în conformitate cu principii convenite de
comun acord.
• OTM este formulat în termeni structurali, ceea ce înseamnă că este ajustat
pentru a ține seama de ciclul economic, este corectat pentru a elimina impactul
măsurilor punctuale și este specific pentru fiecare țară. Logica pe care se bazează este
aceea că statele membre ar trebui să atingă și să mențină o poziție bugetară care va
permite stabilizatorilor automați să își joace pe deplin rolul în atenuarea posibilelor
șocuri economice. Aceasta ar trebui să contribuie, de asemenea, la diminuarea datoriei
până la niveluri prudente, luând în considerare profilul demografic al fiecărei țări și
costurile bugetare generate de îmbătrânirea populației.
• OTM este calculat în funcție de potențialul de creștere, de datoria publică brută
și de costurile generate de îmbătrânirea populației.
• Componenta corectivă a pactului are în vedere situațiile în care deficitul și/sau datoria
publică depășesc valorile de referință stabilite în tratat: în aceste cazuri, statele
membre sunt apoi supuse unei proceduri aplicabile deficitelor excesive (Procedura
Deficitului Excesiv – PDE), care presupune condiții mai stricte și o monitorizare mai
riguroasă → Comisia va ține cont de existența unui plan de reformă structurală
specific, care oferă informații detaliate și verificabile, precum și un calendar credibil
privind adoptarea și îndeplinirea planului atunci când va recomanda un termen-limită
pentru corectarea deficitului excesiv sau prelungirea pentru o anumită perioadă a
termenului respectiv. Comisia va monitoriza îndeaproape punerea în aplicare a
reformelor.
• România → în februarie 2020, Comisia a propus Consiliului deschiderea PDE
(termen: anul 2022)

Semestrul european
• Noiembrie → Comisia prezintă Analiza anuală a creșterii (AAC), care stabilește care
sunt, din perspectiva Comisiei, prioritățile UE pentru anul următor, în materie de
politici economice, bugetare și în domeniul muncii și în privința altor reforme
necesare pentru stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă
• Comisia propune recomandări specifice pentru zona euro în ansamblul său, ulterior
dezbătute de Consiliu și aprobate de Consiliul European din primăvară
• Comisia publică, de asemenea, Raportul privind mecanismul de alertă (RMA),
care identifică statele membre cu potențiale dezechilibre macroeconomice
• Februarie → Comisia publică un raport de țară pentru fiecare stat membru în care
analizează situația economică și progresele realizate în punerea în aplicare a agendei
de reformă a țării respective
• Pentru acele state membre cuprinse în Raportul privind mecanismul de alertă
(RMA), raportul de țară include concluziile așa-numitului „bilanț aprofundat”
al posibilelor dezechilibre cu care se confruntă statul membru
• Aprilie → statele membre își prezintă programe de stabilitate sau de convergență
(PSC), precum și planurile naționale de reforme și măsurile care să asigure progresul
în vederea realizării unei creșteri economice inteligente, durabile și favorabile
incluziunii (programe naționale de reformă - PNR)
• Prezentarea coordonată a acestor documente permite luarea în considerare a
complementarităților și a efectelor de propagare între politicile bugetare și cele
structurale
• Mai → Comisia evaluează PNR și PSC, precum și progresele înregistrate în statele
membre în ceea ce privește atingerea obiectivelor definite în cadrul Strategiei Europa
2020 și corectarea dezechilibrelor macroeconomice
• Pe baza acestor evaluări, Comisia propune recomandări specifice fiecărei țări
(CSR), care sunt apoi discutate de diferitele formațiuni ale Consiliului
 Iunie/iulie → Consiliul European aprobă aceste CSR, care sunt oficial adoptate de
Consiliu în iulie