Sunteți pe pagina 1din 3

REFRACTOMETRIE

GENERALITĂŢI

Refracţia este fenomenul de schimbare a direcţiei de deplasare a unei raze luminoase atunci
când se trece dintr-un mediu în altul (Fig. 1). Fenomenul este caracterizat de legea sin α / sin β =
n. Indicele de refracţie n este independent de unghiul de refracţie sau de incidenţă. El depinde numai
de natura celor două medii, de lungimea de undă a luminii folosite, de presiune şi de temperatură.
La soluţii, indicele de refracţie depinde şi de concentraţia soluţiei. Acest fapt poate fi folosit
pentru determinarea concentraţiei unei soluţii de

compoziţie necunoscută. În acest scop se determină
indicele de refracţie al soluţiei la diferite concentraţii
α şise trasează curba n = f(c). Pentru o soluţie de
concentraţie necunoscută, determinându-i indicele de
refracţie şi folosind curba n = f(c), îi putem afla
concentraţia.
Folosind indicele de refracţie se obţin indicaţii despre
β structura unor substanţe. Pentru aceasta se foloseşte
Fig. 1 mărimea denumită refracţie moleculară, definită prin
relaţia:
n2 − 1 M
RM = ⋅ ⋅10 3 (1)
n +2 d
2

unde: M - masa molară, d - densitatea, g/cm3, n - indicele de refracţie.


RM nu depinde de temperatură, de presiune sau de starea de agregare a substanţei. Deci, este o
mărime care caracterizează exclusiv structura moleculei. Empiric s-a găsit că refracţia moleculară
este suma refracţiilor atomice plus refracţiile introduse de unele legături nesaturate etc. Valorile
găsite empiric pentru refracţiile atomice şi de legătură se dau în tabelul 1, pentru lungimea de undă
a liniei galbene din spectrul Na.
Tabelul 1 Refracţii atomice şi de legătură
Componenta R Componenta R
C 2.418 N în amină primară 2.322
H 1.100 N în amină secundară 2.502
O în carbonil 2.211 N în amină terţiară 2.840
O în hidroxil 1.325 S în mercaptani 7.690
O în eter 1.643 CN 5.459
Cl 5.967 C=C legătură etilenică 1.733
Br 8.865 C=C legătură acetilenică 2.398
I 13.900
De exemplu, după aceste reguli, acetona ar trebui să aibă refracţia moleculară:
RM = 3RC + 6RH + RO în carbonil = 3× 2.418 + 6× 1.100 + 2.211 = 16.065

Calculând RM pe această cale şi comparând cu valoarea determinată experimental, se poate


verifica dacă molecula de structură presupusă este corectă.
Indicii de refracţie ai amestecurilor se pot calcula (aproximativ) din indicii de refracţie ai
componenţilor puri folosind diferite ecuaţii, dintre care cea mai simplă este ecuaţia Arago-Biot:
n = φ1 n1o + φ2 n 2o (2)
nio este indicele de refracţie al componentului pur şi φi - fracţia volumetrică.

Principiul de funcţionare al refractometrului Abbé


Refractometrul Abbé care va fi folosit pentru determinări, se bazează pe următoarea
observaţie: dacă se trimit mai multe raze luminoase dintr-un mediu mai puţin dens într-un mediu
mai dens astfel încât ele să fie convergente într-un punct (Fig. 2), atunci o parte din spaţiul în care
se află mediul cel mai dens va fi inaccesibil razelor de lumină.

 2
1 În zona haşurată din Fig. 2 nu va putea pătrunde nici
3
4 o rază, deci, privind din punctul O această zonă va fi
întunecată. Unghiu α se numeşte unghi limită şi, deoarece
α

 pentru raza 5 vom avea sin α = 1 (α - unghi de incidenţă),
5 α 0 vom avea n = 1/sin β. Determinând unghiul limită vom
determina indicele de refracţie. Pe această metodă se
β bazează în refractometrul Abbé.
Piesa principală este formată din două prisme între
4 5
123
care se pune o peliculă de lichid de studiat. Un sistem cu o
Fig. 2
oglindă şi o lentilă trimite razele prin prisme şi stratul de
lichid. Rotind prismele se poate ajunge la atingerea unghiului limită, deci în ocular vom vedea o
zonă întunecată şi una luminată. Aparatul este astfel construit încât, rotind prismele până când
limita de separaţie dintre zona întunecată şi cea luminoasă trece prin centrul crucii formată de
firele de paianjen din ocular, unghiul de rotaţie să fie egal cu unghiul limită. Acesta este legat prin
relaţia anterioară de n. Scala care măsoară unghiul de rotaţie este astfel gradată încât să indice
direct n.
Deoarece se lucrează cu lumină policromatică, linia de separaţie dintre zona întunecată şi cea
luminoasă va fi colorată, întrucât componentele de diferite culori au indici de refracţie diferiţi şi
unghiuri limită diferite. Rotind butonul unui monocromator putem recombina lumina şi aceste
dungi colorate dispar, dispersia luminii fiind astfel compensată.
MOD DE LUCRU

Se utilizează soluţii de glicerină şi alcool etilic cu fracţia molară a glicerinei (X 1) de: 0,2; 0,4;
0,5; 0,6; 0,8. Pentru componenţii puri şi pentru fiecare soluţie menţionată se măsoară indicele de
refracţie (n). De asemenea, se măsoară indicele de refracţie al soluţiei de concentraţie
necunoscută. Se reprezintă grafic indicele de refracţie în funcţie de compoziţie n = f(X1) iar prin
interpolare grafică se determină concentraţia soluţiei necunoscute.
dglicerina = 1,26 g/cm3 şi dalcool etilic = 0,81 g/cm3.

PRELUCRAREA REZULTATELOR

1. Tabelaţi datele obţinute experimental şi calculate sub forma următoare:

Nr.
X1 d, g/cm3 n20D-exp φ 1 n20D -calc RM
crt.
1 0 0.81
2 0,2 0,92
3 0,4 1,03
4 0,5 1,07
5 0,6 1,11
6 0,8 1,19
7 1 1.26

2. Reprezentaţi grafic indicele în funcţie de compoziţie n = f(X1) iar prin interpolare grafică
determinaţi concentraţia soluţiei necunoscute.
3. Calculaţi indicii de refracţie ai amestecurilor folosind relaţia (2), apoi tabelaţi valorile obţinute.
4. Calculaţi refracţia molară RM pe baza ecuaţiei (1) atât pentru componenţii puri cat şi pentru amestecurile
date. Pentru amestecuri M reprezinta masa molară medie a amestecului (ecuaţia (3)) iar d- densitatea
amestecurilor, ce se gaseste în tabelul de mai sus.
M = X 1 M 1o + X 2 M 2o (3)
5. Calculaţi RM pentru substanţele pure folosind formulele de structură cunoscute şi datele din tab.
1 (a se vedea exemplul de calcul prezentat). Comparaţi rezultatele calculului cu valorile obţinute
pe baza datelor experimentale (ecuaţia 1).