Sunteți pe pagina 1din 3

Ştirea de televiziune – definiţie, tipologie, structură.

Consideraţiile generale enunţate mai sus conduc la concluzia că o


definiţie a ştirii de televiziune, care invocă pretenţia de a fi exhaustivă, nu
face decât să închidă acest gen al jurnalisticii audiovizuale între limite
rigide, contrazise, în fapt, de complexitatea noţiunii.
Relatare audiovizuală succintă, despre un fapt din actualitate, care
interesează un număr cât mai mare de persoane, ştirea de televiziune este, în
acelaşi timp, un cumul de informaţii considerate esenţiale de către jurnalişti,
selectate conform unor criterii determinate şi difuzate în formatul consacrat
al unui gen publicistic.

Cele şase întrebări la


care trebuie să răspundă o
ştire completă sunt
arhicunoscute şi fac parte din
ceea ce s-ar putea numi prima
alfabetizare în jurnalism.
Aceste întrebări sunt: cine?
ce? când? unde? cum? de
ce? şi reprezintă totalitatea elementelor semnificative care relevă caracterul
subiectului despre care se vorbeşte (Garvey şi Rivers, 1987, 12-13).

Câteva criterii distincte de clasificare impun departajarea următoarelor


categorii de ştiri:
Ø după criteriul conţinutului, ştirile de televiziune se pot delimita,
conform domeniului căruia îi circumscriu, în: politice, medicale,
culturale, sociale, sportive,ecologice, etc.
Ø după gradul lor de interes în timp, ştirile unui jurnal televizat aparţin
categoriei de actualitate imediată (hard news), fiind ştiri cu impact
puternic, dar de scurtă durată şi cu un grad înalt de spectaculozitate,
sau categoriei de largă actualitate (soft news), (Norris, 2002….) ca
relatări care nu privesc decizii ori schimbări majore, ci fac referire la
fapte diverse, fără dependenţă faţă de momente precise şi a căror
difuzare nu reclamă o urgenţă maximă.
Ø după criteriul duratei lor, ştirile de televiziune pot fi:
- flash-uri (evenimentul este doar enunţat în maximum 30 de
secunde);
- ştirile cu durată medie (cuprinsă între 30 de secunde şi două
minute);
- ştiri ample (care depăşesc două minute, dar se înscriu în limita
a patru minute);
Ø conform raportului dintre momentul difuzării unei ştiri de televiziune şi
momentul producerii evenimentului despre care se relatează, se
disting:
- ştiri în curs (focalizate pe evenimente aflate în desfăşurare);
- ştiri anticipatoare (prognozează evenimente din perspectiva
imediată);
- ştiri post-factum (fac referire la evenimente încheiate);
Ø în funcţie de relaţia dintre imagine şi comentariu, o ştire de televiziune
poate să se instituie ca:
- imagine comentată: mesajul vizual este prioritar şi este
favorizat procedeul descrierii (prin planuri generale, de
localizare, dar şi prin plan-detaliu sunt indicate personaje sau
martori, locuri ale evenimentului, circumstanţe speciale);
- comentariu ilustrat cu imagini generice: deşi mesajul vizual
face parte din familia tematică a ştirii, respectivele imagini ar
putea ilustra orice altă informaţie;
- comentariu cu imagini aleatorii: este o formulă repudiată de
jurnalele de ştiri moderne: în situaţia dificilă în care nu poate
beneficia de un suport vizual adecvat, este preferată, mai nou,
animaţia realizată cu ajutorul computerului.

Structura ştirii de televiziune


Indiferent de modul de structurare a informaţiei, ştirea de televiziune,
spre deosebire de genul similar al presei scrise, este o arhitectură cu trei
nivele: „atacul” sau „lansarea” (engl. lead, lead-in, fr. lancement), corpusul
ştirii şi finalul (engl. lead-out, fr.
pied).
Lead-ul
Jurnalismul de televiziune
desemnează prin lead textul de
prezentare, de anunţ al ştirii, citit de
pe prompter de prezentatorul
jurnalului televizat. Durata acestui
text e cuprinsă între 5 şi 15 secunde
şi, fiind emisă totdeauna în direct,
din studioul de ştiri, e recunoscută în
desfăşurătorul de emisie sub notaţia
„video” sau „intro”, în alternanţă cu MGS sau Beta – acestea din urmă fiind
„semnalmentele” din desfăşurător ale casetei înregistrate, ale acelei părţi din
structura ştirii care a fost filmată şi postprocesată.

Funcţii ale lead-ului:


Ø captează atenţia telespectatorului şi îi suscită interesul pentru subiectul
care urmează a fi relatat;
Ø instaurează registrul de abordare şi perspectiva din care va fi tratat
subiectul ştirii;
Ø oferă o minimă localizare în context a evenimentului;
Ø completează ştirea cu informaţii de ultimă oră, apărute după finalizarea
materialului.

Savastre Ionela Cristina