FORMAREA STATULUI BANGLADESH

Bangladesh , numit oficial Republica Populară Bangladesh, este un stat situat în Asia de Sud.
Acesta este învecinat cu India aproape în întregime cu excepția părții de sud-est unde este
învecinat cu statul Birmania, iar în partea de sud fiind învecinat cu Golful Bengal. Datorită
unificării cu statul Indian al Bengalului de vest a fost creată  regiune numită Bengal. 
Bangladesh înseamnă în limba bengali "Statul Bengal".
Granițele regiunii care au format Bangladesh-ul de astăzi au fost stabilite în 1947 de partea
indiană astfel ajungând pe partea de est noului stat Pakistan. Unificarea a fost bazată în special
datorită religiei comune a celor două state, mai precis cea a Islam-ului. Împărțirea teritoriului
Indiei este realizată în funcție de tipul religiei astfel, majoritatea o deține populația cu credință în
Hinduism și minoritatea cea cu credință în Islam.

1 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu

Andrei
Figure 1-Bangladesh

1.MIȘCAREA DE INDEPENDENȚĂ
Context
Înainte de împărţirea Indiei Britanice, Rezoluţia Lahore avea în vedere iniţial, separarea statelor
cu majoritate musulmană, în zonele de est şi nord-vest ale Indiei britanice. O propunere pentru
un Bengal Unit a fost pusă în discuţie de către prim-ministrul Huseyn Shaheed Suhrawardy în
1946, dar autorităţile coloniale s-au opus. Societatea Renaşterii din Pakistanul de Est a pledat
pentru crearea unui stat suveran în estul Indiei britanice. În cele din urmă, negocierile politice au
condus, în august 1947, la naşterea oficială a două state, Pakistan şi India, ţări separate pentru
musulmani şi hinduşi după plecarea britanicilor. Dominionul Pakistanului a cuprins două zone
geografice şi culturale separate la est şi la vest, cu India între ele. Zona de vest a fost popular (şi
2 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu
Andrei
pentru o perioadă, de asemenea, în mod oficial), numită Pakistanul de Vest şi zona de est
(Bangladeshul de azi) a fost iniţial numită Bengalul de Est şi mai târziu, Pakistanul de Est. Deşi
populaţia din cele două zone era aproape egală, puterea politică a fost concentrată în Pakistanul
de Vest şi percepţia era că Pakistanul de Est era exploatat economic, ceea ce a dus la mai multe
nemulţumiri. Administrarea a două teritorii discontinue a fost, de asemenea, văzută ca o
provocare. La 25 martie 1971, după ce alegerile au fost câştigate de un partid politic din
Pakistanul de Est (Liga Awami), acest lucru a fost ignorat de conducerea din Pakistanul de Vest,
crescând astfel nemulţumirea politică şi naţionalismul cultural în Pakistanul de Est, lucru care a
fost întâmpinat cu brutalitate de forţa de oprimare din elita conducătoare a Pakistanului de
Vest, în ceea ce a ajuns să fie numită Operaţiunea Searchlight. Represiunea violentă din partea
armatei pakistaneze a dus la declararea independenţei Pakistanului de Est ca statul Bangladesh la
26 martie 1971, de către liderul Ligii Awami, Sheikh Mujibur Rahman. Cei mai mulţi bengalezi
au acordat sprijinul lor acestei mişcări, deşi islamiştii şi Bihari s-au opus şi s-au alăturat armatei
pakistaneze. Preşedintele pakistanez Yahya Khan a ordonat armatei pakistaneze sa restabilească
autoritatea guvernului pakistanez, începând astfel războiul civil. Războiul a dus la o mare de
refugiaţi (estimat la acel moment la aproximativ 10 milioane) care a intrat în provinciile
estice ale Indiei. Confruntându-se cu o criză umanitară şi economică în creştere, India a început
în mod activ sprijinirea şi organizarea armatei de rezistenţă a Bangladesh-ului cunoscută sub
numele de Mukti Bahini.
Diferenţe culturale şi religioase
Singura legătură comună între cele două aripi pakistaneze a fost religia. Dar au existat diferenţe
chiar şi în practicile religioase. Bengalezii musulmani au avut tendinţa să fie mai puţin
conservatori în zelul religios şi au ajuns să accepte minoritatea hindusă în ciuda unor ciocniri
comune. Mulţi musulmani bengalezi au obiectat puternic la paradigma islamistă impusă de statul
pakistanez. Cei mai mulţi membri ai elitei conducătoare din Pakistanul de Vest, de asemenea, a
aparţinut unei societăţi liberale, dar a dorit să existe o credinţă comună ca factor mobilizator în
spatele creaţiei Pakistanului şi subsumarea multiplelor identităţi pakistaneze într-o singură.
Diferenţele culturale şi lingvistice între cele două aripi au cântărit mai mult decât orice unitate
religioasă. Bengalezii erau foarte mândri de limba şi de cultura lor care, cu
scrierea Devanagari şi cu vocabularul pali era inacceptabilă pentru elita din Pakistanul de Vest
care considera că nu e potrivit pentru cultura hindusă.
Lupta de eliberare din Bangladesh împotriva Pakistanului a fost condusă de liderii seculari. Cu
această realitate şi sentimentul de solidaritate islamică în fundal, islamiştii din Pakistan de Est au
văzut naţionalismul bengalez ca fiind inacceptabil şi s-au alăturat eforturilor armatei pakistaneze
de a zdrobi mişcarea de independenţă bengaleză. Seculariştii au salutat victoria Bangladeshului
ca un triumf al naţionalismului bengalez secular peste împotriva naţionalismului pakistanez
centrat pe religie.
Cei mai mulţi dintre ‘Ulama activi politic în Pakistanul de Est, fie au rămas neutri, fie au luat
partea statului pakistanez, deoarece ei au perceput destrămarea Pakistanului ca o pierdere pentru
islam.
Diferențe politice
3 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu
Andrei
Deşi Pakistanul de Est avea o populaţie puţin mai mare, puterea politică a rămas în mâinile
pakistanezilor occidentali. Deoarece un sistem simplu de reprezentare bazat pe populaţie ar fi
concentrat puterea politică în Pakistanul de Est, Pakistanul de vest a venit cu schema „Unităţii”,
în care întregul Pakistan de Vest era considerat o provincie. Acest lucru a fost făcut doar pentru a
contrabalansa voturile din Est.
După asasinarea lui Liaquat Ali Khan, primul prim-ministru al Pakistanului, în 1951, puterea
politică a început să revină noului preşedinte al Pakistanului, care a înlocuit funcţia
de guvernator general atunci când Pakistanul a devenit republică. Şeful executiv ales, prim-
ministrul, a fost deseori demis de sistem, acţionând prin preşedinte.
Pakistanezii din est au observat că sistemul pakistanez de vest ar înlătura rapid orice est-
pakistanez ales prim-ministru al Pakistanului, cum erau Khawaja Nazimuddin, Mohammad Ali
Bogra sau Huseyn Shaheed Suhrawardy. Suspiciunile lor au fost confirmate şi mai mult de
dictaturile militare ale lui Ayub Khan (27 octombrie 1958 - 25 martie 1969) şi Yahya Khan (25
martie 1969 - 20 decembrie 1971), ambii vest-pakistanezi. Situaţia a atins un punct culminant în
1970, când Liga Awami din Bangladesh, cel mai mare partid politic din Pakistanul de Est,
condus de Sheikh Mujibur Rahman, a câştigat o victorie răsunătoare în alegerile naţionale.

Figure 2-Șeicul Mujibur Rahman , liderul Pakistanului de Est și mai târziu Bangladesh
Războiul de eliberare din Bangladesh
Partea care a câştigat 167 din cele 169 de locuri alocate pentru Pakistanul de Est, şi, astfel,
majoritatea din cele 313 locuri în Adunarea Naţională. Aceasta a dat Ligii Awami dreptul
constituţional de a forma un guvern. Cu toate acestea, Zulfikar Ali Bhutto (fost ministru de
externe), liderul Partidului Popular Pakistanez, a refuzat să îi permită lui Rahman să devină prim-
ministru al Pakistanului. În schimb, el a propus ideea de a exista doi prim-miniştri, câte unul
pentru fiecare parte. Propunerea a provocat indignare în est, care încerca să-şi revină după
surpriza apărută ca inovaţie constituţională, „schema unităţii“. La 3 martie 1971, cei doi lideri ai
celor două aripi, împreună cu preşedintele General Yahya Khan s-au întâlnit la Dacca pentru a
decide soarta ţării. După ce discuţiile lor nu au dus la nici un rezultat satisfăcător, Sheikh
Mujibur Rahman a chemat lumea la o grevă la nivel naţional. Bhutto s-a temut de un război civil,
de aceea, el l-a trimis pe prietenul său de încredere, Mubashir Hassan. Rahman a decis să se
întâlnească cu Bhutto. Cei doi au fost de acord să formeze un guvern de coaliţie cu Rahman ca
premier şi Bhutto în calitate de preşedinte. Cu toate acestea, armata nu avea cunoştinţă de aceste
evoluţii, şi Bhutto a crescut presiunea asupra lui Rahman pentru a ajunge la o decizie.

4 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu

Andrei
La 7 martie 1971 Sheikh Mujibur Rahman (care avea să fie prim-ministru) a ţinut un discurs la
Racecourse Ground (acum numit Suhrawardy Udyan). În acest discurs el a menţionat patru
condiţii suplimentare pentru a fi luate în considerare la reuniunea Adunării Naţionale la 25
martie:

 ridicarea imediată a legii marţiale.

 retragerea imediată a tuturor personalului militar în cazărmi.
 o anchetă în privinţa pierderii de vieţi omeneşti.
 transferul imediat al puterii reprezentantului ales al poporului înainte de reuniunea din 25
martie.
El şi-a îndemnat poporul să transforme fiecare casă într-un fort de rezistenţă. El a închis
discursul spunând: „Lupta noastră este pentru libertatea noastră. Lupta noastră este pentru
independenţa noastră.“ Acest discurs este considerat evenimentul principal care a inspirat
naţiunea să lupte pentru independenţă. General Tikka Khan a fost trimis cu avionul în Dacca
pentru a deveni guvernator al Bengalului de Est. Judecătorii din Pakistanul de Est, inclusiv
judecătorul Siddique, au refuzat să-i accepte jurământul.
Între 10 şi 13 martie Pakistan International Airlines a anulat toate rutele internaţionale pentru a
acoperi în regim de urgenţă zborurile care duceau „pasageri guvernamentali” spre Dacca. Aceştia
au fost aproape toţi soldaţi pakistanezi în haine civile. MV Swat, o navă a marinei pakistaneze,
care transporta muniţie şi soldaţi, a fost adăpostită în portul Chittagong, dar muncitorii bengalezi
şi marinarii din port refuzat să descarce nava. O unitate de East Pakistan Rifles a refuzat să se
supună comenzii de a trage asupra demonstranţilor bengalezi, începând o revoltă printre soldaţi
bengalezi.
Răspunsul la ciclonul din 1970
Ciclonul Bhola din 1970 a ajuns deasupra uscatului de pe coasta Pakistanului de Est, în seara
zilei de 12 noiembrie, cam în acelaşi timp cu un val de maree locală, ucigând aproximativ
300.000 până la 500.000 de persoane. Deşi numărul exact nu este cunoscut, este considerat cel
mai mortal ciclon tropical înregistrat. La o săptămână după ciclon, preşedintele Khan a
recunoscut că guvernul său a făcut „greşeli“ în manipularea eforturilor de ajutorare din cauza
lipsei de înţelegere a magnitudinii dezastrului.
O declaraţie lansată de unsprezece lideri politici din Pakistanul de Est la zece zile după ce a lovit
ciclon a acuzat guvernul de „neglijenţă gravă, şi indiferenţă totală dură“. Ei au acuzat, de
asemenea, preşedintele că a minimizat amploarea problemei în ştirile prezentate. La 19
noiembrie, studenţii au pornit un marş în Dacca protestând faţă de lentoarea răspunsului
guvernului. Abdul Hamid Khan Bhashani s-a adresat unei mulţimi de 50.000 de oameni la 24
noiembrie, acuzând preşedintele de ineficienţă şi cerându-i demisia.
Pe măsură ce conflictul dintre Pakistanul de Est şi cel de Vest s-a acutizat în luna martie,
birourile din Dacca ale celor două organizaţii guvernamentale direct implicate în eforturile de
ajutorare au fost închise timp de cel puţin două săptămâni, prima dată de o grevă generală şi apoi
de o interdicţie privind activitatea guvernului în Pakistanul de Est de către Liga Awami. Cu
această creştere a tensiunii, personalul străin a fost evacuate din cauza temerilor de violenţă.
Lucrările de ajutorare ai continuat, dar planificarea pe termen lung a fost redusă. Acest conflict s-
5 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu
Andrei
a dezvoltat în războiul de eliberare a Bangladeshului în decembrie şi s-a încheiat odată cu crearea
Bangladeshului. Aceasta a fost una din primele dăţi când un eveniment natural a ajutat la
declanşarea războiului civil.
Operaţiunea Searchlight
O pacificare planificată din punct de vedere militar a fost efectuată de armata pakistaneză -
numele de cod Operaţiunea Searchlight - începând cu 25 martie pentru a reduce mişcarea de
independenţă bengaleză prin preluarea controlului din marile oraşe la 26 martie şi apoi eliminând
orice opoziţie, politică sau militară, în termen de o lună. Statul pakistanez a pretins, pentru a
justifica punerea în funcţiune a operaţiunii Searchlight, că doreşte să pună capăt violenţelor
împotriva populaţiei Bihari de către bengalezi.
Înainte de începerea operaţiunii, toţi jurnaliştii străini au fost deportaţi sistematic din Pakistanul
de Est.
Principala etapă a operaţiei Searchlight s-a încheiat cu căderea ultimului oraş major aflat în
mâinile bengalezilor la mijlocul lunii mai. Operaţiunea a fost începutul genocidului din
Bangladesh din 1971. Aceste asasinate sistematice au dus la înfurierea populaţiei bengaleze, care
a dus în cele din urmă, la secesiunea Pakistanului de Est, mai târziu, în acelaşi an. Mass-media
din Bangladesh şi cărţi de referinţă în limba engleză au publicat cifrele victimelor, care variază
foarte mult, de la 5.000-35.000 în Dacca, şi 200.000-3.000.000 pentru Bangladesh în ansamblul
său, deşi cercetători independenţi, printre care British Medical Journal, au prezentat cifre variind
între 125.000 şi 505.000. Politologul american Rudolph Rummel crede ca numărul total de
decese atinge 1,5 milioane. Atrocităţile au fost denumite acte de genocid.
Conform Asia Times,la o reuniune a importante personaje militare, Yahya Khan a declarat:
„ucide 3 milioane dintre ei, iar restul vor mânca din mâinile noastre.“ Prin urmare, în noaptea de
25 martie, armata pakistaneză a lansat Operaţiunea Searchlight pentru a „zdrobi“ rezistenţa
bengaleză în care membrii bengalezi ai serviciilor militare au fost dezarmaţi şi ucişi, studenţii şi
intelectualitatea lichidaţi sistematic şi bărbaţii bengalezi apţi de muncă au fost ridicaţi şi
împuşcaţi mortal.
Deşi violenţa s-a concentrat pe capitala provinciei, Dacca, a afectat, de asemenea, toate părţile
din estul Pakistanului. Incinte rezidenţiale de la Universitatea din Dacca au fost vizate în mod
special. Singura incintă rezidenţială hindusă - Jagannath Hall - a fost distrusă de către forţele
armate pakistaneze, şi în jur de 600-700 rezidenţi au fost ucişi. Armata pakistaneză a negat orice
ucideri cu sânge rece la universitate, deşi Comisia Hamoodur Rahman din Pakistan a
concluzionat că forţa disproporţionată a fost folosită la universitate. Acest fapt, şi masacrul de la
Jagannath Hall şi din căminele studenţeşti din apropierea Universităţii din Dacca, sunt susţinute
de o casetă video filmată în secret de profesorul Nurul Ula de la Universitatea de Inginerie şi
Tehnologie din Pakistanul de Est, a cărui reşedinţă era chiar vizavi de căminele studenţeşti.
Magnitudinea atrocităţilor a fost prezentată în Occident, când Anthony Mascarenhas, un jurnalist
pakistanez care a fost trimis în provincie de către autorităţile militare pentru a scrie o poveste
favorabilă acţiunilor Pakistanului, a fugit în Regatul Unit şi, la 13 iunie 1971, a publicat un
articol în The Sunday Times în care descrie crimele sistematice realizate de către armată. BBC a
scris: „Nu există nici o îndoială că articolul lui Mascarenhas a jucat un rol important în a pune
capăt războiului. A ajutat să întoarcă opinia mondială împotriva Pakistanului şi a încurajat India
6 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu
Andrei
să joace un rol decisiv“. Prim-ministrul indian Indira Gandhi însăşi a afirmat că articolul lui
Mascarenhas a convins-o „să pregătească terenul pentru intervenţia armată a Indiei“. 
Zonele hinduse au suferit lovituri deosebit de grele. Până la miezul nopţii, Dacca era incendiată,
mai ales partea de est a oraşului dominată de hinduşi. Revista Time a scris la 2 august 1971,
„hinduşii, care reprezintă trei sferturi din refugiaţi şi majoritatea celor morţi au suportat greul urii
militare pakistaneze.“
Sheikh Mujibur Rahman a fost arestat de armata pakistaneză. Yahya Khan l-a numit pe
Rahimuddin Khan să prezideze un tribunal special de urmărire penală care să îl judece pe
Rahman pentru mai multe capete de acuzare. Sentinţa tribunalului nu a fost făcută publică, dar
Yahya a făcut ca verdictul să fie suspendat. Alţi lideri ai Ligii Awami, au fost arestaţi, în timp ce
câţiva au fugit din Dacca, pentru a evita arestarea. Liga Awami a fost interzisă de generalul
Yahya Khan.
Declaraţia de independenţă
Violenţa declanşată de forţele pakistaneze pe 25 martie 1971 s-a dovedit ultima picătură pentru
eforturile de a negocia o soluţionare. Ca urmare a acestor ofense, Sheikh Mujibur Rahman a
semnat o declaraţie oficială care spunea:
Astăzi Bangladesh este o ţară suverană şi independentă. Joi seara, forţele armate pakistaneze de
vest au atacat brusc cazarma de poliţie din Razarbagh şi sediul EPR de la Pilkhana în Dacca.
Mulţi nevinovaţi şi neînarmaţi au fost ucişi în oraşul Dhaka şi în alte locuri din Bangladesh. Au
avut loc ciocniri violente între EPR şi poliţie pe de o parte şi forţele armate ale Pakistanului pe de
altă parte. Bengalezii luptă împotriva inamicului cu mare curaj pentru un Bangladesh
independent. Fie ca Allah să ne ajute în lupta noastră pentru libertate. Joy Bangla [Fie ca
Bangladeshul să fie victorios].
Sheikh Mujib a chemat oamenii să reziste împotriva forţelor de ocupaţie printr-un mesaj radio.
Rahman a fost arestat în noaptea de 25-26 martie 1971 la ora 1:30 (conform ştirilor Radio
Pakistan din 29 martie 1971).
O telegramă ce conţinea textul declaraţiei lui Mujibur Rahman a ajuns la unii studenţi din
Chittagong. Mesajul a fost tradus în bengaleză de Dr. Manjula Anwar. Studenţii nu a reuşit să
obţină permisiunea autorităţilor superioare pentru a difuza mesajul de la staţia din apropiere de
Agrabad a Pakistan Broadcasting Corporation. Cu toate acestea, mesajul a fost citit de mai multe
ori de către radioul independent Swadhin Bangla Betar Kendro înfiinţat de către unii rebeli
muncitori bengalezi din Kalurghat. Maiorului Ziaur Rahman i s-a cerut să asigure securitatea
staţiei şi a citit, de asemenea, Declaraţia de la 27 martie 1971. Maiorul Ziaur Rahman a difuzat
anunţarea declaraţiei de independenţă, în numele lor Mujibur Rahman.
Aceasta este Swadhin Bangla Betar Kendra. Eu, maiorul Ziaur Rahman, la comanda
Bangobondhu Mujibur Rahman, declar prin prezenta că Republica Populară Independentă
Bangladesh a fost constituită. La comanda lui, am luat comanda ca şef temporar al Republicii.
În numele lor Mujibur Rahman, fac apel la toţi begalezii să se ridice împotriva atacului armatei
pakistaneze de vest. Vom lupta până la ultimul pentru a elibera patria noastră. Victoria este,
prin harul lui Allah, a noastră. Joy Bangla.

7 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu

Andrei
Capacitatea de transmisie a Kalurghat Radio Station era limitată, dar mesajul a fost preluat de o
navă japoneză aflată în Golful Bengal. Acesta a fost apoi retransmis de Radio Australia, şi mai
târziu de către British Broadcasting Corporation.
M.A. Hannan, un lider al Ligii Awami din Chittagong, se spune că a făcut primul anunţ al
declaraţiei de independenţă la radio la 26 martie 1971.
26 martie 1971 este considerată oficial Ziua Independenţei Bangladeshului, iar numele
Bangladesh a fost în vigoare de acum înainte. În iulie 1971, prim-ministrul indian Indira
Gandhi face referire în mod deschis la fostul Pakistan de Est ca Bangladesh. Unii oficiali
pakistanezi şi indieni au continuat să folosească numele „Pakistanul de Est“ până la 16
decembrie 1971.
2. RĂZBOIUL DE ELIBERARE
La început, rezistenţa a fost spontană şi dezorganizată şi nu se aştepta să dureze prea mult. Cu
toate acestea, când armata pakistaneză a început reprimarea populaţiei, rezistenţa a
crescut. Mukti Bahini a devenit tot mai activă. Armata pakistaneză a încercat să o suprime, dar
un număr tot mai mare de soldaţi bengalezi au fugit în această „armată Bangladesh” ilegală.
Aceste unităţi bengaleze s-au unit cu Mukti Bahini şi s-au întărit cu armele provenind din India.
Pakistanul a răspuns prin trimiterea pe calea aerului a două divizii de infanterie şi reorganizându-
şi forţele. De asemenea, au format forţe paramilitare ale Razakar, Al-Badr şi Al-Sham (care erau
alcătuite în majoritate din membri ai Ligii Musulmane şi ai altor grupări islamiste), precum şi alţi
bengalezi care se opuneau independenţei, precum şi musulmani Bihari care s-au stabilit în
această zonă în timpul împărţirii Indiei.
La 17 aprilie 1971 a fost creat un guvern provizoriu în districtul Meherpur din vestul
Bangladeshului care se învecinează cu India, cu Sheikh Mujibur Rahman, aflat în închisoare în
Pakistan, în calitate de preşedinte, Syed Nazrul Islam ca preşedinte interimar, Tajuddin
Ahmad în funcţia de prim-ministru şi generalul Muhammad Ataul Ghani Osmani în funcţia de
comandant-şef al forţelor armate din Bangladesh. Pe măsură ce luptele au crescut între armata de
ocupaţie şi bengalezii Mukti Bahini, aproximativ 10 milioane de bengalezi au căutat refugiu în
statele indiene Assam şi Bengalul de Vest.
Implicarea indiană
Premierul indian Indira Gandhi, a ajuns la concluzia că, în loc să preia milioane de refugiaţi, era
mai economic să intre în război împotriva Pakistanului. Încă din 28 aprilie 1971, cabinetul indian
i-a cerut generalului Manekshaw (preşedinte al Comitetului şefilor de stat) să „intre în Pakistanul
de est”. Relaţiile ostile din trecut dintre India şi Pakistan au contribuit la decizia Indiei de a
interveni în războiul civil din Pakistan. În consecinţă, guvernul indian a decis să sprijine crearea
unui stat separat pentru etnicii bengalezi prin sprijinirea Mukti Bahini.

8 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu

Andrei
 Figure 3-Premierul indian Indira Gandhi
Trei corpuri indiene au fost implicate în eliberarea Pakistanului de Est. Acestea au fost sprijinite
îndeaproape de trei brigăzi ale Mukti Bahini care luptau alături de ele şi mulţi alţii care nu luptau
în mod regulat. Acestea erau cu mult superioare armatei pakistaneze formată din trei
divizii. Indienii au invadat rapid ţara, angajându-se selectiv în lupte sau ocolind fortăreţe puternic
apărate. Forţele pakistaneze nu au reuşit să contracareze efectiv atacul indian, deoarece au fost
dislocate în unităţi mici în jurul frontierei pentru a contracara atacurile de guerilă ale Mukti
Bahini. Imposibil să apere Dacca, pakistanezii s-au predat la 16 decembrie 1971.

Figure 4-Tancuri indiene aliate T-55 în drum spre Dacca Războiul de eliberare din
Bangladesh
Predarea forțelor paskistaneze
La 16 decembrie 1971, Gen. lt. Amir Abdullah Khan Niazi, comandant al forţelor armatei
pakistaneze situate în Pakistanul de Est a semnat documentele de predare. La momentul predării,
doar câteva ţări au recunoscut pe cale diplomatică noua naţiune. Peste 93.000 de trupe
pakistaneze s-au predat forţelor indiene şi forţelor de eliberare din Bangladesh, aceasta fiind cea
mai mare predare de trupe de după cel de-al doilea război mondial, deşi armata pakistaneză a
luptat în mod galant, conform şefului armatei indiene Sam Manekshaw. Bangladesh a cerut
admiterea în cadrul ONU, majoritatea votând în favoarea sa, dar China a respins acest lucru,
deoarece Pakistanul era aliatul său principal. Statele Unite, de asemenea, un aliat-cheie al
Pakistanului, a fost una dintre ultimele naţiuni care au recunoscut Bangladeshul. Pentru a asigura
o tranziţie lină, în 1972 a fost semnat Acordul Simla între India şi Pakistan. Tratatul s-a asigurat
că Pakistanul recunoaşte independenţa Bangladeshului în schimbul revenirii prizonierilor de
război pakistanezi. India a tratat toţi prizonierii de război în strictă conformitate cu Convenţia de
9 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu
Andrei
la Geneva, articolul 1925. A eliberat mai mult de 93.000 de prizonieri de război pakistanezi în
cinci luni. Mai mult, ca un gest de bunăvoinţă, aproape 200 de soldaţi care au fost căutaţi de
bengalezi pentru crime de război au fost, de asemenea, iertaţi de India. Acordul a oferit 13 000
km<sup\>2 de teren pe care trupele indiene le-au confiscat în Pakistanul de Vest în timpul
războiului, deşi India a păstrat câteva zone strategice, în special Kargil (care va fi un punct
fierbinte pentru un război între cele două naţiuni în 1999). Aceasta a fost făcută ca măsură de
promovare a "păcii durabile" şi a fost recunoscută de mulţi observatori ca un semn de maturitate
din partea Indiei. Cu toate acestea, persoane din India au considerat că tratatul a fost prea
indulgent pentru Bhutto, care a pledat pentru iertare, argumentând că democraţia fragilă din
Pakistan s-ar prăbuşi dacă acordul ar fi perceput ca fiind extrem de dur de către pakistanezi.

Figure 5-Semnarea predării de către Gen. lt. A. A. K. Niazi în prezenţa oficialilor militari
indieni în Dacca pe 16 decembrie 1971
3.BIBLIOGRAFIE
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Bangladesh
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_de_eliberare_din_Bangladesh
 https://ro.ripleybelieves.com/indo-pakistan-wars-1947-1965-1971-and-1999-1012
 https://ro.qaz.wiki/wiki/Bangladesh_Liberation_War

10 Formarea statului Bangladesh de Bărbăscu

Andrei