DIVIZAREA CIPRULUI

  Cipru este o insulă din Marea Mediterană Orientală, a treia ca mărime. Este situată în sudul

Turciei (70 km), la mică distanță de coastele Orientului Apropiat (100 km) și la 500 de km de
Egipt.
După profilul geografic insula Cipru se afla în Asia. Insula e ocupată pe 2/3 din suprafață
de Republica Cipru, care este stat membru al Uniunii Europene de la 1 mai 2004. Restul de 1/3 al
insulei este ocupată de Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC), care a fost proclamată după
intervenția militară turcă din anul 1974.
Includerea Ciprului între statele care aparțin Europei sau Asiei a fost de-a lungul timpului
controversată. Dacă din punct de vedere istoric – cultural insula Cipru se poate considera un stat
european (acest argument este sprijinit majoritar de când aceasta face parte din Uniunea
Europeană), din punct de vedere geografic pare să aparțină, după logică, unui teritoriu care face
parte de drept din continentul cel mai apropiat, continentului asiatic. Rezultă că Cipru poate fi
menționat ca un stat european sau asiatic, după criteriul ales. Insula Cipru, a treia insula ca
mărime din Marea Mediterană, este situata în Marea Mediterană Orientală la sud de coastele
Turciei. Are o suprafață de 9250 km², din care 3355 km² aparțin sectorului turco – cipriot și 5%
bazei militare britanice. Întinderea coastelor cipriote însumează 648 km. Cipru, printre altele,
constituie avanpostul cel mai sudic și de asemenea cel mai estic al Uniunii Europene în
Mediterana. Relieful insulei este alcătuit din doua lanțuri montane: Kyrenia ce se înălță din
nordul Peninsulei Karpas și a Peninsulei Troodos, în nord-vest se înalță Muntele Olimp (1953 m)
punctul cu cea mai mare altitudine din insulă. Câmpia fertilă centrală Mesaoria separă două
lanțuri de munți acoperiți de păduri bogate: la nord Pentadaktylos și la sud cea mai impozantă
parte a Munților Troodos, cu centrul în Vârful Olimp.

Figure 1-Insula Cipru

1 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
 1.INDEPENDENȚA CIPRULUI
În 1959 britanicii cedează în faţa cererilor de independenţă, cu condiţia de a păstră pe insulă
două baze navele. De asemenea, tratatele de la Zurich şi Londra ce recunoşteau independenţa
Ciprului limitează suveranitatea noului stat:Marea Britanie, Grecia şi Turcia au dreptul de a
interveni în caz de probleme majore, iar unirea cu Grecia este strict interzisă.
Constituția cipriotă din 1960 prevede un sistem prezidențial de guvernare cu sectoare executive,
legislative și judiciare independente, precum și un sistem complex de control și bilanț incluzând
un raport ponderat de împărțire a puterii conceput pentru a proteja interesele ciprioților turci.
Puterea executivă, de exemplu, a aparținut unui președinte cipriot grec, Arhiepiscopul Makarios
al III- lea, precum și unui vice-președinte cipriot turc, Dr. Fazil Kucuk, aleși de către
comunitățile corespunzătoare pe o durata de 5 ani, și fiecare având un drept de veto asupra
anumitor tipuri de legislații și decizii executive.
Camera Reprezentanților a fost aleasă pe baza listelor separate ale alegătorilor. Din anul 1964, în
urma conflictelor dintre cele două comunități, locurile ciprioților turci din Cameră au rămas
vacante, în timp ce Camera Comunelor ciprioților greci a fost desființată. Responsabilitățile
Camerei au fost transferate la Ministerul Educației nou înființat.
Programele şcolare erau preluate de la Atena, respectiv de la Ankara, iar de zilele naţionale ale
Greciei şi Turciei erau permise arborarea drapelelor şi intonarea imnurilor naţionale ale celor
două „state-mamă”.
Pentru naţionaliştii greci, independeţa nu era decât o etapă spre realizarea enosis-ului. Pe de altă
parte, naţionaliştii turci încercau să turcească populaţia musulmană, adesea grecofonă, şi să
pregătească spiritele pentru o viitoare împărţire a insulei.
Până în anul 1967, când o juntă militară a preluat puterea în Grecia, dinamismul politic pentru
unire s-a stins, în parte ca rezultat al politicii externe neangajate a președintelui cipriot Makarios.
Unirea a rămas un obiectiv ideologic, în ciuda faptului ca a presat în mod semnificativ agenda
politica. 

2 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
 Figure 2-Ciprul divizat

2. DIVIZAREA INSULEI-OPERAȚIUNEA ATTILA

În 1963 izbucnesc conflicte sângeroase, iar turcii sunt forţaţi să se grupeze în mici enclave, ce
ocupau doar 1, 5% din suprafaţa insulei. În aceste aşezări, propaganda naţionalistă şi
militarizarea populaţiei mergeau mână în mână.
În decursul întregului deceniu 1960-70, forţele radicale ale ambelor minorităţi cresc în influenţă,
taberele aducând clandestin în Cipru militari greci, respectiv turci, pentru antrenament și
instrucţie, ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze.
După o perioadă relativ calmă la 15 iulie 1974 are loc o lovitură de stat, în cursul căreia membrii
Gărzii Naţionale Cipriote iau cu asalt palatul prezidenţial, dorind asasinarea „moderatului”
Makarios (Arhiepiscopul Macarie al III-lea, primul preşedinte al Republicii Cipru).
Acesta le scapă atacatorilor greci, care îl proclamă președinte al ţării pe Sampson, un
ultranaţionalist, fost membru EOKA (Ethniki Organosis Kyprion Agoniston - organizație
naționalistă cipriotă greacă). Dorinţa puciștilor era de a realiza Enosis, unirea cu Grecia.
Alarmaţi de această lovitură de stat care contravenea tuturor tratatelor și înţelegerilor de până
atunci, având ca scop final Enosis, cu efecte devastatoare asupra minorităţii ciprioţilor turci, la
20 iulie 1974 începe Operaţiunea Attila: debarcarea armatei turce în insulă. Scopul declarat
iniţial al forţelor de invazie era acela de a înlătura guvernul pucist și de a restabili forma de
guvernare anterioară.
Într-o acţiune concertată aeriană, maritimă și terestră, primele detașamente ale forţelor de invazie
turce debarcă la Kirenia/Girne, unde întâmpină o rezistenţă înverșunată. Prin bombardamente

3 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
susţinute, forţele aeriene fac diferenţa și turcii stabilesc în 21 iulie un cap de pod în port și pe
câteva străzi adiacente, realizând legătura la culoarul deja securizat în 1964, până la Nicosia, cu
enclavele minorităţii turce din capitală. La acest moment, forţele turce ocupau 3% din suprafaţa
insulei. În acest timp, unităţi ale Gărzii Naţionale ale ciprioţilor greci intră în enclavele turcilor,
arestează peste 3.000 de locuitori și fac numeroase victime.

Figure 3-Nave turceşti, cu trupe, arme şi tancuri, se apropie de ţărmul insulei Cipru în iulie
1974
Guvernul provizoriu cade la 23 iulie și președintele autoproclamat este înlocuit, conform
Constituţiei, de Glafcos Clerides, președintele ales al Camerei Reprezentanţilor.
Grecia, Turcia și Marea Britanie, puterile garante ale statului independent Cipru, se întâlnesc
între 25 și 30 iulie la Geneva pentru negocieri, în vederea încetării conflictului, căutându-se
garanţii că Turcia nu va extinde zona de ocupaţie, grecii se vor retrage din enclave și că se va
organiza o nouă conferinţă de pace în luna august.
A doua conferinţă de pace a început, într-adevăr, la Geneva, în 14 august. Dar imediat ce primele
propuneri ale Turciei au fost refuzate, între ministrul de Externe delegat la conferinţă și prim-
ministrul Turciei are loc un dialog telefonic aparent banal, menţionându-se la un moment dat că
„Ayșe pleacă în vacanţă” – semnalul convenit pentru punerea în mișcare a trupelor. Și chiar în
timp ce conferinţa își desfășura lucrările, începe a doua invazie, care duce în final la ocuparea a
38% din teritoriul insulei; câteva luni mai târziu, în acest spaţiu e proclamat Statul Federal al
Ciprului, sub conducerea lui Rauf Denktash.

4 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
Figure 4-Ciprioţii greci ripostează – aici, în interiorul Hotelului Ledra Palace din Nicosia,
adăpost temporar în timpul invaziei
Între cele două părţi ale insulei, nord și sud, se instaurează „Linia verde” („Green Line”),
patrulată de unităţi ale Naţiunilor Unite, ce separă complet insula de la est la vest, marcând
ruptura dintre comunităţile etnice cipriote. După încetarea ostilităţilor se semnează, la 2 august
1975, un acord de schimb de populaţii.
Deoarece avansul trupelor turce din august 1974 determinase deja fuga a aproximativ 150-
200.000 de ciprioţi greci către partea de sud, practic, acest acord s-a aplicat doar minorităţii turce
care, aflându-se de câţiva ani izolată în enclave în sud, nu se putuse deplasa până atunci. Aceștia
au profitat de ocazia creată și, în convoaie organizate, au trecut Linia verde însoţiţi de unităţi ale
Naţiunilor Unite.
La sosirea în partea de nord, acestora li s-au repartizat locuinţe părăsite de grecii care, mulţi
dintre ei, plecaseră cu un an în urmă doar cu hainele de pe ei, lăsând casa cu masa pregătită
pentru prânz sau cu lumina aprinsă. Se estimează că aproximativ 60.000 de ciprioţi turci au
trecut în partea de nord ca urmare a acestui schimb de populaţii.
Având iniţial opinia publică internaţională de partea ei, Turcia a pierdut înţelegerea în momentul
în care a depășit prevederile din Tratatul de Garantare din 1960, unde se stipula că poate
interveni doar pentru repunerea în funcţie a statului, nu pentru crearea unei zone de ocupaţie sau
a unui stat nou. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a emis, astfel, Rezoluţia 353 din 20
iulie 1974, prin care cerea încetarea imediată a acţiunilor și retragerea armatei turce, precum și
Rezoluţia 360 din 16 august 1974, prin care se confirma acceptarea valorilor de suveranitate,
independenţă și integritate teritorială ale Ciprului și se condamnau acţiunile militare unilaterale
ale Turciei.
Ca parte a conflictului s-au înregistrat numeroase cazuri documentate de încălcări ale drepturilor
omului și cazuri de crime împotriva umanităţii, îndreptate atât împotriva minorităţii turce, cât și
împotriva ciprioţilor greci. Cum ciprioţii greci s-au refugiat de la primele focuri de armă, aria de
acţiune împotriva lor s-a restrâns mai ales în Peninsula Karpass, unde a rămas izolată o
minoritate.

5 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
În schimb, împotriva turcilor din sud, sute de cazuri dovedite de violuri și omoruri – înregistrate
ca și crime împotriva umanităţii – au avut loc în Limassol și în satele Aloda, Maratha și
Santalaris, din centrul insulei. Organizaţia Naţiunilor Unite a emis rezoluţii de condamnare ale
acestor acţiuni.
În prezent, într-un efort reparatoriu pentru memoria victimelor de atunci, Comitetul pentru
Persoane Dispărute (CMP) lucrează pentru identificarea a încă 1.600 de persoane declarate
dispărute în urma acţiunilor din iulie-august 1974 (aproximativ 1.100 de greci și 500 de turci).
Deși oficial negocierile între cele două părţi au continuat și în anii ulteriori, Linia verde a fost
închisă și tratativele s-au purtat doar în ţări terţe. 
În 1983, forul de conducere a turcilor ciprioţi a declarat independenţa părţii de nord și
constituirea Republicii Turce a Ciprului de Nord (TRNC), recunoscută internaţional doar de
Turcia. Între cele două părţi se află Linia verde, zonă militarizată patrulată de forţe ale Naţiunilor
Unite, în cadrul misiunii UNFICYP. Cu o lăţime variind de la câţiva metri în oraș până la câţiva
kilometri în zonele deschise, linia de demarcaţie este o prezenţă continuă în peisaj, delimitată
vizibil cu sârmă ghimpată, butoaie de tablă și baricade de tot felul.
În Nicosia sunt străzi ale căror trotuare se află în ţări diferite, iar drapelele Greciei și Turciei
flutură faţă în faţă, la câţiva metri distanţă. Linia de demarcaţie a cuprins în interiorul ei clădiri,
firme, farmacii, garaje auto, toate părăsite astăzi. Există și un showroom Toyota cu mașini
nevândute, abia scoase din fabrică acum 45 de ani. La câţiva kilometri spre vest, Linia verde se
deschide larg, găzduind în interiorul ei și Aeroportul Nicosia, așa cum l-a găsit invazia din 1974,
inclusiv cu un avion parcat care nu și-a mai luat zborul la vreme.
Contrastul este marcant între clădirea renovată recent de „dincoace” și ruina de la un metru
distanţă, de alături, dar „dincolo” de sârma ghimpată. Deseori, aceeași clădire are încăperi de
ambele părţi: dincoace, locuibile, dincolo, în interiorul liniei de demarcaţie, aflate în paragină și
având încă urme de gloanţe pe faţade.

6 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
 Partea greacă se dezvoltă beneficiind de recunoaşterea internaţională, turism şi de afluxul de
libanezi fugiţi din calea războiului civil. Partea turcă, nerecunoscută internaţional şi supusă
embargoului comercial stagnează, mulţi turci ciprioţi alegând să emigreze.

3. SPERANȚE DE REUNIRE
În 2001, odată cu grava criză economică ce a afectat nordul Ciprului, partizanii reunificării au
ieşit în stradă sub lozinca “Aceasta este ţara noastră!”. De asemenea, ONU şi Uniunea Europeană
încurajează iniţiativele unioniste pacifiste.
Pe 23 aprilie 2003 autorităţile turce deschid linia de demarcaţie pentru circulaţia ciprioţilor în
ambele sensuri, pe timpul zilei.
Referendumul propus de ONU (“Planul Annan”) pentru crearea unei federaţii este aprobat de
turcii din nord la 24 aprilie 2004, dar respins categoric de grecii din sud. Astfel pe 1 mai 2004
Cipru intră în Uniunea Europeană cu o treime din teritoriu sub un regim ilegal şi pe care armata
turcă refuză să-l părăsească.
Problema Ciprului a devenit o problemă a UE şi afectează candidatura Turciei. În ultimii ani
situaţia s-a mai detensionat prin venirea la putere atât în sud cât şi în nord a unor lideri
conciliatori.

4. SITUAȚIA ACTUALĂ
Republica Turcă a Ciprului de Nord, aşa cum se autodenumeşte partea de nord a insulei, este un
teritoriu supus actualmente unui embargo internaţional sever:politic, economic, turistic, cultural.
Turcia-„ţara-mamă", aşa cum o numesc ciprioţii turci - este singura legătură cu lumea acestui
teritoriu. De acolo vin şi într-acolo pleacă singurele curse aeriene. De acolo vin băncile şi
moneda care circulă în zonă, lira turcească. De acolo, reţelele de magazine şi mărfurile de pe
rafturi.

Ciprul de Nord „exportă" în Turcia mai ales citrice şi un raki de bună calitate. Dar adevăratul
flux de bani dinspre Turcia vine pe la mesele de joc. Interzise în Turcia, cazinourile sunt o
adevărată afacere în Ciprul de Nord. Acestea satisfac dorinţa locuitorilor cu dare de mână ai
Anatoliei de a-şi încerca norocul. Şi nu numai a lor. Turişti din Israel sau din Europa Occidentală
(englezi, cu precădere), sfidează embargoul, pentru a juca şi pentru a prinde ceva din soarele
Mediteranei.
Relaţia ciprioţilor turci cu „ţara-mamă" nu este doar lapte şi miere. Locuitorii spun că prezenţa
armatei le conferă siguranţă, în condiţiile în care amintirile conflictului din 1974 sunt încă vii şi
turcii sunt minoritari pe insulă. Pe de altă parte, tradiţionalismul islamist, prezent în discursul
partidului de guvernământ din Turcia, nu le e pe plac. Plus că guvernul de la Ankara a mai tăiat
din subsidiile acordate Ciprului de Nord. Dar marea temere este că Turcia ar putea face din
Ciprul de Nord o monedă de schimb pentru dorita aderare la Uniunea Europeană.
După 36 de ani de conflict, comunitatea internaţională pare mai curând obosită decât dornică să
rezolve problema cipriotă. Dr. Altay Nevzat, profesor la East Mediteranean University, lider al
unui think thank ce studiază problema cipriotă, îşi rezumă astfel părerea: „În ultimii ani nu a

7 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei
apărut niciun progres semnificativ. Ciprioţii greci nici nu mai sunt prea interesaţi în această
direcţie, fiindcă ei au totul.
Din 1974, forţele ONU veghează la aşa-numita „linie verde", ce separă regiunile turcă şi greacă,
rezultate din despărţirea celor două comunităţi. O fâşie de oraş pustiită şi decrepită, la poalele
zidurilor cetăţii veneţiene, alcătuieşte un veritabil teritoriu al nimănui în plin centrul Nicosiei,
ultima capitală divizată a lumii.
Dar atmosfera pare una de vacanţă, nu de conflict îngheţat. E mai degrabă un conflict adormit de
căldură. Adevărul este că în ultimele decenii nu au avut loc evenimente pe fâşie.
Astăzi, celebrul punct de trecere de la vechiul hotel Ledra Palace e mai degrabă o atracţie
turistică. Traversarea prin punctul de control a devenit un punct în programul multor oaspeţi ai
insulei. Turiştii arată paşapoartele şi primesc, drept „viză", un petec de hârtie ştampilat. Un
frumos suvenir pentru întoarcerea acasă.

5.BIBLIOGRAFIE
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cipru
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Turcă_a_Ciprului_de_Nord
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Politica_Ciprului
 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cipru-o-insula-divizata
 https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/nordul-ciprului-istorie-si-viata-in-
zona-crepusculara-a-uniunii-europene

8 Divizarea Ciprului de Bărbăscu

Andrei