CORNUL AFRICII – ERITREEA

Eritreea (oficial Statul Eritreea) este un stat în partea de nord-est a Africii, mărginit

de Sudan (605 km) la nord și nord-vest, Etiopia (912 km) la sud și vest, Djibouti (113 km) la
sud-est și Marea Roșie (1151 km) la est. Arhipelagul Dahlak și insulele Hanish din Marea Roșie
fac parte din teritoriul Eritreei. Fostă colonie italiană și britanică, Eritreea a fost anexată de
Etiopia în 1952, fapt ce a avut ca urmare un lung război de eliberare, care a culminat cu obținerea
independenței Eritreei în 1993. Capitala Eritreei, și cel mai mare oraș, este Asmara.

1. RĂZBOIUL ERITREEAN

Războiul eritreean-etiopian a fost un conflict care a avut loc între Etiopia și Eritreea din mai
1998 până în iunie 2000, pacea finală fiind de acord doar în 2018, la douăzeci de ani de la
confruntarea inițială. Eritreea și Etiopia au cheltuit sute de milioane de dolari pentru război și au
suferit zeci de mii de victime ca o consecință directă a conflictului. Au rezultat doar modificări
minore la frontieră. Potrivit unei hotărâri a unei comisii internaționale de la Haga, Eritreea a
încălcat dreptul internațional și a declanșat războiul invadând Etiopia. La sfârșitul războiului,
Etiopia deținea tot teritoriul disputat și avansase în Eritreea. După încheierea războiului, Comisia
de frontieră Eritreea-Etiopia, un organism fondat de ONU, a stabilit că Badme, teritoriul disputat
din centrul conflictului, aparține Eritreii. Începând din 2019, Etiopia încă ocupă teritoriul de
lângă Badme, inclusiv orașul Badme. La 5 iunie 2018, coaliția de guvernământ din Etiopia
( Frontul Democrat Revoluționar al Poporului Etiopian ), condusă de primul ministru Abiy
Ahmed , a convenit să pună în aplicare pe deplin tratatul de pace semnat cu Eritreea în 2000, cu
pacea declarată de ambele părți în iulie 2018.

1
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
Figure 1-Harta teritoriilor disputate de la frontiera Eritreea-Etiopia unde au avut loc marea majoritate a luptelor Războiul
eritreean-etiopian

2. CRONOLOGIE

După o serie de incidente armate în care mai mulți oficiali eritreeni au fost uciși lângă Badme, la
6 mai 1998, o mare forță mecanizată eritreană a intrat în regiunea Badme de-a lungul graniței
Eritreii și a regiunii Tigray din nordul Etiopiei , având ca rezultat o luptă între soldații eritreeni și
miliția Tigrayan și poliția de securitate pe care i-au întâlnit. La 13 mai 1998, Etiopia, în ceea ce
radioul eritrean a descris drept o politică de „război total”, și-a mobilizat forțele pentru un asalt
complet împotriva Eritreii. Comisia pentru revendicări a constatat că aceasta era în esență o
afirmare a existenței unei stări de război între beligeranți, nu o declarație de război și că Etiopia a
sesizat și Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, așa cum se prevede la articolul
51 din Carta ONU. Luptele s-au intensificat rapid la schimburi de artilerie și foc de tancuri,
ducând la patru săptămâni de lupte intense. Trupele terestre au luptat pe trei fronturi. La 5 iunie

2
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
1998, Forțele Aeriene Etiopiene au lansat atacuri aeriene asupra aeroportului din Asmara și
eritreenii au ripostat atacând aeroportul din Mekele . Aceste raiduri au provocat victime și decese
civile de ambele părți ale frontierei. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a
adoptat Rezoluția 1177 prin care a condamnat utilizarea forței și a salutat declarațiile ambelor
părți pentru a pune capăt atacurilor aeriene. A existat atunci o pauză, în timp ce ambele părți au
mobilizat forțe uriașe de-a lungul frontierei lor comune și au săpat tranșee extinse. Ambele țări
au cheltuit câteva sute de milioane de dolari pe noi echipamente militare. Acest lucru s-a
întâmplat în ciuda eforturilor de mediere a păcii de către Organizația Unității Africane (OUA) și
planul de pace SUA / Rwanda aflat în lucru. Propunerea SUA / Rwanda a fost un plan de pace în
patru puncte care a cerut retragerea ambelor forțe în pozițiile dinaintea lunii iunie 1998. Eritreea
a refuzat și a cerut în schimb demilitarizarea tuturor zonelor disputate de-a lungul frontierei
comune, pentru a fi supravegheate de o forță neutră de monitorizare și discuții directe. Odată cu
refuzul Eritreii de a accepta planul de pace SUA / Rwanda, Etiopia a lansat la 22 februarie 1999
o ofensivă militară masivă pentru recucerirea lui Badme. Tensiunea a fost ridicată de la 6
februarie 1999, când Etiopia a susținut că Eritreea a încălcat moratoriul asupra raidurilor aeriene
bombardând Adigrat , o cerere pe care a retras-o ulterior. Analizând tranșeele extinse pe care le
construiseră eritreenii, generalul etiopian Samora Yunis a observat: „Eritreenii sunt buni la săpat
tranșee și suntem buni la transformarea tranșeelor în morminte. Și ei știu acest lucru. Ne
cunoaștem foarte bine”. Ofensiva Etiopiei, denumită în cod Operațiunea Sunset, a început cu un
atac aerian asupra aeroportului Assab de către patru avioane de vânătoare etiopiene, urmat de un
baraj masiv de artilerie împotriva pozițiilor eritreene pe frontul Tsorona , care a fost menit ca o
diversiune pentru a-i face pe eritreeni să se pregătească pentru o ofensivă etiopiană împotriva
estului sau sudului Eritreii. A doua zi, a început atacul la sol din Etiopia. Trei divizii etiopiene au
străpuns apărările eritreene în zona Biyukundi și apoi au avansat spre Dukambiya, la 20 de
kilometri sud-est de Barentu, înainte de a se întoarce la est și a lovit o divizie eritreană la nord de
Badme în flanc, luând eritreii prin surprindere. Divizia eritreană a fost aproape total distrusă, iar
etiopienii și-au continuat avansul spre Dukambiya. Dându-și seama că erau pe punctul de a fi
întrerupte, celelalte unități eritreene desfășurate în zona Badme s-au retras în grabă, abandonând
aproape 100 de kilometri de fortificații și majoritatea armelor lor grele. Elicopterele din Etiopia
au atacat cu rachete eritreanii care fugeau. După cinci zile de lupte grele, forțele etiopiene se
aflau la 10 kilometri adâncime pe teritoriul eritreean. Eritreea a acceptat planul de pace al OUA
la 27 februarie 1999. În timp ce ambele state au declarat că au acceptat planul de pace al OUA,
Etiopia nu și-a oprit imediat avansul, deoarece a cerut ca discuțiile de pace să fie condiționate de
retragerea eritreană de pe teritoriul ocupat de la prima izbucnire a luptă. Utilizarea pe scară largă
a războiului de tranșee de către ambele părți a dus la comparații ale conflictului cu războiul de
tranșee din Primul Război Mondial . Potrivit unor rapoarte, războiul de tranșee a dus la pierderea

3
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
a „mii de vieți tinere în atacuri cu valuri umane asupra pozițiilor Eritreii”. La 16 mai, BBC a
raportat că, după o pauză de două săptămâni, etiopienii au atacat la Velessa pe linia frontului
Tsorona , la sud de capitala Eritreii , Asmara, și că, după două zile de lupte grele, eritreanii au
respins atacul pretinzând că au distrus mai mult de 45 de tancuri etiopiene; Deși nu a putut
verifica afirmația, pe care guvernul etiopian a respins-o drept ridicolă, un reporter BBC a văzut
peste 300 de etiopieni morți și peste 20 de tancuri etiopiene distruse. În iunie 1999 luptele au
continuat cu ambele părți în poziții înrădăcinate. Aproximativ un sfert dintre soldații eritreeni
erau femei. Discuțiile de proximitate au izbucnit la începutul lunii mai 2000, Etiopia acuzând
Eritreea că a impus „condiții inacceptabile”. La 12 mai, Etiopia a lansat o ofensivă masivă de
arme combinate pe mai multe fronturi, implicând patru divizii blindate și 22 de divizii de
infanterie, artilerie extinsă și sprijin aerian strâns. Etiopienii au folosit animale de povară, cum ar
fi măgarii, pentru sprijinul logistic al infanteriei lor și, datorită lanțului lor logistic greoi, s-au
bazat în primul rând pe atacurile infanteriei pentru a captura pozițiile eritreene și și-au ținut
tancurile în rezervă, apoi au adus tancurile pentru a asigura pozițiile pe care le-au capturat .
Forțele etiopiene s-au străduit să exploateze golurile pe care le-au rupt în pozițiile eritreene,
adesea cu un mare cost în atacurile frontale împotriva tranșeelor eritreene. Etiopienii au străpuns
liniile eritreene dintre Shambuko și Mendefera , au traversat râul Mareb și au tăiat drumul dintre
Barentu și Mendefera, principala linie de aprovizionare a trupelor eritreene pe frontul de vest al
luptelor. Surse etiopiene au declarat că, la 16 mai, aeronavele etiopiene au atacat ținte între Areza
și Maidema și între Barentu și Omohager și că toate aeronavele s-au întors la bază, în timp ce
luptele grele au continuat în zona Da'se și Barentu și în Maidema. A doua zi forțele terestre
etiopiene cu sprijin aerian l-au capturat pe Da'se. Barentu a fost surprins de o mișcare de clește
etiopiană pe frontul de vest. Etiopienii au atacat un munte minat, dar ușor apărat, ducând la
capturarea Barentu și la o retragere eritreană. Luptele au continuat și în Maidema. Tot la 17 mai,
din cauza ostilităților continue, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat
Rezoluția 1298 impunând un embargou asupra armelor ambelor țări. Până la 23 mai Etiopia a
afirmat că „trupele sale au preluat posturi de comandă vitale în zona puternic apărată a
Zalambessa , la aproximativ 100 km sud de capitala eritreeană, Asmara”. Dar eritreeni au afirmat
că au retras din orașul de frontieră disputată de Zalambessa și în alte zone disputate pe partea din
față centrală ca „ «bunăvoință»gest pentru a revigora discuțiile de pace“ și a susținut că a fost o
„retragere tactică“ pentru a lua una lui Etiopia ultima rămasă scuze pentru continuarea
războiului; un raport al Chatham House observă că „amploarea înfrângerii eritreene a fost
evidentă când Eritreea a acceptat în mod neașteptat cadrul de pace al OUA”. După ce a recucerit
majoritatea teritoriilor contestate - și a auzit că guvernul eritreean se va retrage din orice alte
teritorii pe care le ocupa la începutul luptei, în conformitate cu o cerere din partea OUA - Etiopia
a declarat că războiul s-a încheiat. Până la sfârșitul lunii mai 2000, Etiopia a ocupat aproximativ

4
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
un sfert din teritoriul Eritreii, deplasând 650.000 de oameni și distrugând componentele cheie ale
infrastructurii Eritreii. Destabilizarea regională Luptele s-au răspândit și în Somalia, în timp ce
ambele guverne au încercat să se depășească reciproc. Guvernul eritreean a început să sprijine
Frontul de Eliberare Oromo , un grup rebel care dorea independența Oromiei față de Etiopia,
care avea sediul într-o parte din Somalia controlată de Mohamed Farrah Aidid . Etiopia a ripostat
prin sprijinirea grupurilor din sudul Somaliei care s-au opus Aididului și prin reînnoirea relațiilor
cu regimul islamic din Sudan - care este acuzat că susține Salvarea Islamică Eritreană , un grup
din Sudan care a lansat atacuri la frontiera Eritreea-Sudan regiune - în timp ce acordă sprijin
diverselor grupuri rebele eritreene, inclusiv un grup cunoscut sub numele de Jihadul islamic
eritreean . Eritreea a susținut că 19.000 de soldați eritreeni au fost uciși în timpul conflictului;
majoritatea rapoartelor consideră că totalul victimelor de război din ambele părți este de
aproximativ 70.000. Toate aceste cifre au fost contestate și alte știri afirmă pur și simplu că „zeci
de mii” sau „până la 100.000” au fost uciși în război. Eritreea a acuzat Etiopia că a folosit
„ valurile umane ” pentru a învinge tranșeele eritreene. Însă, potrivit unui raport al The
Independent , nu au existat „valuri umane”, deoarece trupele etiopiene au depășit în schimb și au
copleșit tranșeele eritreene. Luptele au dus la strămutări interne masive în ambele țări, deoarece
civilii au fugit din zona de război. Etiopia a expulzat 77.000 de eritreeni și etiopieni de origine
eritreană, considerând un risc de securitate, agravând astfel problema refugiaților din Eritreea.
Majoritatea dintre aceștia au fost considerați înstăriți de standardul de viață etiopian. Au fost
deportați după ce bunurile lor au fost confiscate. În partea eritreană, în jur de 7.500 de etiopieni
care locuiau în Eritreea au fost internați, iar alte mii de persoane au fost deportate. Mii mai
rămân în Eritreea, dintre care mulți nu sunt în stare să plătească taxa de 1.000 Birr pentru
etiopienii care se mută în Etiopia. Potrivit Human Rights Watch , deținuții de ambele părți au
fost supuși, în unele cazuri, la torturi, violuri sau alte tratamente degradante. Economiile ambelor
țări erau deja slabe ca urmare a deceniilor de război politic, război civil și secetă. Războiul a
agravat aceste probleme, ducând la lipsuri de alimente. Înainte de război, o mare parte din
comerțul Eritreii era cu Etiopia, iar o mare parte din comerțul exterior al Etiopiei se baza pe
drumurile și porturile eritreene.

La 18 iunie 2000, părțile au convenit asupra unui acord de pace cuprinzător și a unui arbitraj
obligatoriu al disputelor lor în temeiul Acordului din Alger . La 31 iulie 2000, Consiliul de
Securitate al Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1312 și a fost înființată o zonă temporară de
securitate (TSZ) de 25 de kilometri în Eritreea, patrulată de Misiunea Națiunilor Unite în Etiopia
și Eritreea (UNMEE) din peste 60 de țări. La 12 decembrie 2000 a fost semnat un acord de pace
de către cele două guverne.

3.CONCLUZII
5
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
Delimitarea definitivă și obligatorie a frontierei de către Curtea Internațională de Arbitraj
Războiul eritreean-etiopian

La 19 iunie 2008, BBC a publicat o linie de timp (pe care o actualizează periodic) a conflictului
și a raportat că „disputa de frontieră răsună”: Septembrie 2007 - Războiul ar putea relua între
Etiopia și Eritreea din cauza conflictului lor de la graniță, avertizează trimisul special al
Organizației Națiunilor Unite în Cornul Africii, Kjell Magne Bondevik . 2007 noiembrie -
Eritreea acceptă linia de frontieră delimitată de comisia internațională de frontieră. Etiopia o
respinge. Ianuarie 2008 - ONU prelungește mandatul de menținere a păcii la frontiera Etiopia-
Eritreea cu șase luni. Consiliul de Securitate al ONU cere ca Eritreea să ridice restricțiile de
combustibil impuse forțelor de menținere a păcii ONU în zona de frontieră Eritreea-Etiopia.
Eritreea scade, spunând că trupele trebuie să părăsească granița. Februarie 2008 - ONU începe să
scoată forța de menținere a păcii cu 1.700 de soldați din cauza lipsei de aprovizionare cu
combustibil în urma restricțiilor guvernului eritreean. Aprilie 2008 - Secretarul general al ONU,
Ban Ki Moon, avertizează cu privire la probabilitatea unui nou război între Etiopia și Eritreea
dacă misiunea de menținere a păcii se retrage complet. Prezintă opțiunile pentru viitorul misiunii
ONU în cele două țări. Djibouti acuză trupele eritreene că au săpat tranșee în zona de frontieră
disputată Ras Doumeira și s-au infiltrat pe teritoriul Djiboutian. Eritreea neagă acuzația. Mai
2008 - Eritreea solicită ONU să înceteze misiunea de menținere a păcii. Iunie 2008 - Se
declanșează lupte între trupele eritreene și djiboutiene. 2016 iunie - Bătălia de la Tsorona între
trupele eritreene și etiopiene -  BBC În august 2009, Eritreea și Etiopia au fost obligate să își
plătească reciproc despăgubiri pentru război. În martie 2011, Etiopia a acuzat Eritreea că a trimis
bombardiere peste graniță. În aprilie, Etiopia a recunoscut că sprijină grupurile rebele din
interiorul Eritreii. În iulie, un grup de monitorizare al Organizației Națiunilor Unite a acuzat
Eritreea că se află în spatele unui complot pentru a ataca un summit al Uniunii Africane la Addis
Abeba , capitala Etiopiei, în ianuarie 2011. Eritrea a declarat că acuzația este o fabricație totală.

Acordul de pace din 2018

Guvernul etiopian sub conducerea noului premier Abiy Ahmed a anunțat în mod neașteptat la 5
iunie 2018 că acceptă pe deplin condițiile Acordului de pace din Alger (2000) . Etiopia a anunțat,
de asemenea, că va accepta rezultatul deciziei Comisiei de frontieră Eritreea-Etiopia (EEBC),
susținută de ONU în 2002, care a atribuit teritoriilor disputate, inclusiv orașul Badme, Eritreii.
Președintele eritreean Isaias Afwerki a remarcat „semnalele pozitive”.

6
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
Figure 2-Etiopia şi Eritreea îşi normalizează relaţiile în urma unei întâlniri istorice la Asmara

Ministrul de externe al Eritreii, Osman Saleh, a condus prima delegație eritreană în Etiopia în
aproape două decenii, când a vizitat Addis Abeba la sfârșitul lunii iunie 2018. La un summit din
iulie 2018 la Asmara , președintele Eritreii, Isaias Afwerki, și premierul Etiopiei, Abiy Ahmed,
au semnat o declarație comună care pune capăt formal stării de război dintre Etiopia și Eritreea.
În urma acordului de pace, pe 18 iulie 2018, după douăzeci de ani, Ethiopian Airlines și-a reluat
operațiunile în Eritreea. Zborul ET0312 a plecat de la Aeroportul Internațional Bole spre Asmara
. Premierul etiopian Dr. Abiy Ahmed a câștigat Premiul Nobel pentru Pace din 2019 pentru
eforturile sale.

Figure 3-Abiy Ahmed, premierul reformist al Etiopiei.

7
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei
Într-un interviu făcut pe 7 februarie 2020, între principalele mijloace de informare naționale din
țară, Eritrean TV și Dimtsi Hafash Radio Program, cu președintele Isaias Afwerki, președintele
și-a exprimat incertitudinea în finalizarea proceselor acordului de pace.

El a spus că starea din Badme s-a accentuat în ultimele luni. Chiar dacă deciziile au fost luate în
favoarea Eritreii pentru a câștiga terenul disputat, „clica falimentară”, președintele referindu-se la
un grup restrâns de oameni care controlează puterea regională lângă Badme, cer conflicte
suplimentare pentru a schimba decizia. Prin urmare, potrivit președintelui eritreean, situația din
Badme s-a agravat și ar putea duce la conflicte viitoare suplimentare.

4.BIBLIOGRAFIE

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Eritreea
 https://www.academia.edu/7182482/Medierea_in_conflictul_Etiopia_Eritreea

 https://ro.qaz.wiki/wiki/Eritrean%E2%80%93Ethiopian_War
 Duţă Paul ș.a., Africa – o ţintă economică? Editura Tehno Media, Sibiu, 2009

 https://adevarul.ro/international/in-lume/etiopiasi-eritreea-acord-pace-istoric-africa-
1_5b4a40cfdf52022f7538d11a/index.html

8
CORNUL AFRICII – ERITREEA de Bărbăscu Raul
Andrei