EXTINDEREA CHINEI IN MAREA CHINEI DE SUD

1.MAREA CHINEI DE SUD ȘI ZONELE DISPUTATE

Marea Chinei de Sud este o mare semiînchisă aflată în bazinul Oceanului Pacific.
Mare Chinei de Sud este situată între țărmul sud-
estic al Asiei și insulele Taiwan, Louson, Mindoro, Palavan și Calimantan.
Ea comunică cu Marea Chinei de Est prin strâmtoarea Taiwan și cu Ocenanul Pacific
prin strâmtoarea Bashi. Suprafața mării constituie 3447 km², iar adâncimea – 5245 m. În Marea
Chinei de Sud se varsă importante fluvii asiatice, ca Mekong sau Xi Jiang. Țărmurile sunt puțin
crestate, pe teritoriul sunt presărate numeroase insule, una dintre cele mai mari fiind Pelawan,
și recife coraligiene, iar în continent vin două golfuri mari: Siam și Bakbo. Temperatura apei la
suprafață variază de la +20 până la +27 °C în februarie și de la +28 până la +29 °C în august,
iar salinitatea de la 31 la 34‰. Marea este un bazin de pescuit cu o bogată faună tropicală. Aici
au loc frecvent erupții vulcanice submarine și taifunuri.
Disputa din Marea Chinei de Sud este una dintre cele mai încinse subiecte pe plan mondial și
unul dintre cele mai periculoase din regiunea asiatică. Statele care pretind drepturi, parțiale sau
totale, asupra teritoriului Mării Chinei de Sud sunt:

 China și Taiwan, în întregime;
 Indonezia, China, și Taiwan asupra apelor la nord-est de insulele Natuna;
 Filipine, China și Taiwan vor Scarborough Shoal;
 Vietnam, China și Taiwan își dispută insulele Spratly. Unele dintre insule, separat, sunt
cerute de Vietnam, China, Taiwan, Brunei, Malaezia și Filipine;
 Insulele Paracel, între China, Taiwan și Vietnam;
 Malaezia, Cambodgia, Thailanda și Vietnam vor anumite arii din Golful Tailandei;
 Singapore și Malaezia ambele își dispută Strâmtoarea Johor și Strâmtoarea Singapore;

1 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
Figure 1-Zonele disputate din Marea Chinei de Sud

2.POZIȚIA CHINEI
De la preluarea puterii în 2012, preşedintele chinez Xi Jinping a contribuit la consolidarea
poziţiei Chinei ca superputere globală şi a promovat o politică externă agresivă, făcând mişcări
mai îndrăzneţe în mai multe puncte cheie din Asia, relatează CNN.

2 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
De la Marea Chinei de Sud la graniţa chino-indiană din Himalaya şi chiar într-unul din propriile
oraşe, China şi-a dublat pretenţiile teritoriale. Şi cum disputele au sporit anul acesta în
intensitate, Xi a majorat bugetul armatei, pentru a „proteja cu hotărâre suveranitatea naţională,
securitatea şi interesele de dezvoltare”.
Una dintre cele mai disputate zone este Marea Chinei de Sud, punctată de insule mici, recife şi
grădini, o cale crucială de transport maritim la nivel mondial.
China susţine că deţine aproape toate cele 1,3 milioane de mile pătrate ale mării, dar cel puţin
alte şase guverne au, de asemenea, revendicări teritoriale: Filipine, Vietnam, Malaezia,
Indonezia, Brunei şi Taiwan.
Statele Unite au contestat în repetate rânduri afirmaţiile Chinei.
Din 2014, China a transformat numeroase recife în insule artificiale artificiale puternic fortificate
cu rachete, piste pentru avioane şi sisteme de arme, provocând nemulţumirea celorlalte guverne.
Dar situaţia escaladează acum, pentru că SUA şi-a intensificat provocările în acest an, a respins
oficial afirmaţiile Chinei ca fiind ilegale şi a sancţionat zeci de companii chineze pentru
construirea insulelor artificiale. În iulie, două portavioane ale US Navy au efectuat exerciţii
militare comune în mare pentru prima dată în şase ani - un puternic spectacol de forţă.
Toate acestea au stârnit furia chineză şi au intensificat tensiunile; China a lansat o serie de
rachete balistice în mare, iar mass-media de stat a avertizat că „China nu se teme de un război”.
Conform dreptului internaţional, oricine deţine insulele va deţine drepturile asupra tuturor
resurselor din apele teritoriale, cum ar fi peştele, petrolul şi gazele. Iar oricine controlează
această mare va deţine şi puterea asupra uneia dintre cele mai valoroase rute comerciale din
lume, care asigură o treime din totalul transporturilor globale.

3 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
 Figure 2-Una din insulele artificiale construite de China

La mijlocul lunii aprilie 2020, R.P. Chineză a mai făcut un pas în extinderea autorităţii asupra
celor aproape 80 de insule, stânci şi recife din Marea Chinei de Sud. Ministerul Afacerilor Civile
a anunţat că, la Beijing, Consiliul de Stat al R.P. Chineze a adoptat o decizie privind înfiinţarea a
două districte administrative, care vor avea reşedinţa în oraşul denumit de chinezi Sansha.
Cele două districte înfiinţate de R.P. Chineză poartă denumirea de Xisha şi Nansha. Pe hărţi, ele
sunt cunoscute drept arhipelagurile Paracel şi, respectiv, Spratly. Alte 5 state revendică aceste
teritorii: Vietnam, Republica China (Taiwan), Filipine, Malaysia şi Brunei.
Nu de insule paradisiace are nevoie regimul comunist de la Beijing: de aproape 3 ani în insulele
Paracel marina militară a R.P. Chineze a montat sisteme de rachete sol-aer (pe insula Woody, cea
mai mare din arhipelag), în efortul de a deveni, până în 2050, puterea dominantă a Asiei, aşa cum
cer documentele Partidului Comunist Chinez.
Aproape sigur cele două arhipelaguri pot deveni ceea ce s-a denumit deja “butoiul cu pulbere al
Asiei”. Iar un conflict militar între cele două ţări comuniste ale Asiei, China şi Vietnam, este tot
mai aproape.

R.P. Chineză a decis la ONU că arhipelagurile Spratly şi Paracel sunt “teritorii interne”
La 17 aprilie, Beijingul, care are statut de membru permanent al Consiliului de Securitate al
ONU, a înaintat Adunării Generale a organizaţiei un document oficial în care comunitatea
internaţională este informată că s-au înfiinţat două unităţi administrative în arhipelagurile
revendicate de toate statele riverane Mării Chinei de Sud: Republica China (Taiwan), Vietnam,
Filipine, Malaysia şi Brunei. “Înfiinţarea de districte administrative noi pe teritoriul R.P. Chineze
este parte a legislaţiei interne normale” a declarat, în aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al

4 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang. “China – a continuat el – se opune oricăror
atacuri verbale care pun în discuţie suveranitatea, drepturile şi interesele ei în Marea Chinei de
Sud”.
Arhipelagul Spratly (chineză: Xisha, vietnameză: Truong Sa) reprezintă aproximativ 750 de
recife, stânci şi insuliţe, însumând 5 kilometri pătraţi. Cea mai mare insulă a arhipelagului este
Itu Aba, cu o lungime de 1,4 km şi o lăţime de 0,4 km. În secolul al XVI-lea arhipelagul a intrat
în stăpânirea Portugaliei, apoi, în secolul al XVII-lea, sub dominaţia Spaniei, care le-a integrat
Filipinelor. În 1791 în arhipelag ajunge căpitanul Henry Spratly iar Marea Britanie îşi
stabileşte protectoratul asupra lor până la sfârşitul secolului al XIX-lea, când sunt integrate
administraţiei coloniale franceze din Indochina (unde se afla şi Vietnam). În Al Doilea Război
Mondial, arhipelagul este ocupat de Japonia iar la 26 octombrie 1956 a devenit parte
administrativă a Vietnamului de Sud. În 1978-1979, R.P. Chineză, Filipine şi Malaysia ocupă
insule din arhipelag iar în 1992 R.P. Chineză le declară parte componentă a statului. În 2012,
Vietnamul adoptă o lege potrivit căreia arhipelagul este parte a teritoriului naţional. În 2016, la
cererea Filipinelor, Curtea Permanentă de Arbitraj respinge solicitările R.P. Chineze asupra
arhipelagului, bazate pe „drepturi istorice”. În ianuarie 2020, arhipelagul este proclamat
district administrativ al R.P. Chineze.
Documentul oficial chinez înaintat ONU susţine că, în 1958, R.D. Vietnam, partea comunistă a
Vietnamului la acel moment, prin vocea prim-ministrului Pham Van Dong, o figură legendară a
regimului totalitar de la Hanoi, ar fi recunoscut drepturile istorice chineze asupra celor două
arhipelaguri. La vremea aceea, Vietnamul era împărţit în două state. Republica Vietnam
(Vietnamul de Sud) a stăpânit administrativ arhipelagurile Paracel şi Spratly până la ocuparea
acestora de către chinezi, în 1974. Vietnamul comunist, la care face apel nota chineză adresată
ONU, era în război cu Vietnamul de Sud şi nu avea motive să susţină suveranitatea acestuia
asupra vreunui teritoriu.
Încă din 2012 R.P. Chineză a înfiinţat pe insula Woody, din arhipelagul Paracel, un oraş pe care
l-a botezat Sansha şi care ar avea menirea de a fi centru administrativ al tuturor insulelor chineze
din Marea Chinei de Sud. Ca şi cum nu ar fi fost destul, de aproape trei ani regimul de la Beijing
construieşte şi insule artificiale, menite să susţină marina militară în efortul de patrulare a
importantelor căi de comunicaţii regionale.

3. VIETNAM REVENDICĂ SPRATLY ŞI PARACEL CU AJUTORUL

ISTORICILOR ŞI AL HĂRŢILOR
Imediat după predarea documentului oficial chinez către ONU, Vietnamul a reacţionat extrem de
vocal şi virulent, cerând aplicarea întru totul a legislaţiei internaţionale şi oprirea expansiunii
R.P. Chineze în teritorii care nu îi aparţin. În acest conflict diplomatic, Vietnamul dispune de doi
aliaţi strategici de primă importanţă: SUA şi Australia, ambii cu interese fundamentale în
regiune.
La 19 aprilie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Hanoi, Le Thi Thu Hang, a
anunţat că acţiunile R.P. Chineze “vor complica situaţia în Marea de Est” (aşa cum denumesc
oficial vietnamezii Marea Chinei de Sud). Vietnamul, spune declaraţia preluată şi de media

5 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
chineze, între care şi importantul cotidian de limbă engleză “South China Morning Post”, la 20
aprilie, “cere Chinei să îi respecte suveranitatea şi să nu mai repete astfel de acţiuni în viitor”.
Arhipelagul Paracel (chineză: Nansha, vietnameză: Hoang Sa) reprezintă aproximativ 30 de
insule cu o suprafaţă de aproape 15.000 de kilometri pătraţi. Descoperit de portughezi în
secolul al XVI-lea, arhipelagul este în stăpânire administrativă vietnameză deja în 1816 şi, apoi,
al Indochinei franceze (cu Vietnam), de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la Al Doilea
Război Mondial. Ocupat de Japonia între 1938 şi 1945, arhipelagul Paracel devine regiune
administrativă a Vietnamului de Sud la 22 octombrie 1956 până în 19 ianuarie 1974, când este
ocupat de R.P. Chineză, care îl proclamă drept parte a statului în 1992. În 2012, Adunarea
Naţională a Vietnamului a adoptat legea care prevede că arhipelagul Paracel este parte a
teritoriului naţional. În ianuarie 2020, R.P. Chineză a stabilit că arhipelagul este district
administrativ.
„Revendicările chineze contravin dispoziţiilor Convenţiei ONU privind dreptul maritim,
document adoptat în 1982”, a declarat un alt oficial al diplomaţiei vietnameze, Ngo Toan Thang,
la 23 aprilie, preluat de agenţia naţională de presă de la Hanoi, VNA. El a mai anunţat că
Vietnamul a difuzat la ONU o notă în care se resping „alegaţiile” chineze şi „punctul de vedere
nejustificat” al Chinei comuniste în ceea ce priveşte arhipelagurile.
Nota vietnameză adresată ONU, ca şi argumentele utilizate de Hanoi în dialogul cu comunitatea
internaţonală, se referă la istorie şi fapte istorice.
Acestea sunt completate şi de o serie importantă de hărţi, alcătuite în secolele XVII-XIX, şi care,
toate, ar demonstra autoritatea vietnameză asupra insulelor. Un important portal de ştiri de la
Hanoi, „Tho’I Dai”, scria la 21 aprilie că aceste documente sunt „acceptate” ca valabile de
întreaga lume, mai puţin ce către chinezi. În plus, ca să dea şi mai multă greutate protestului
diplomatic, regimul vietnamez a apelat şi la argumentele ideologice, atacând Beijingul de pe
frontul doctrinei comuniste. Comitetul Popular al Regiunii Hoang Sa (denumirea vietnameză a
arhipelagului Paracel), aflat sub conducerea Partidului Comunist Vietnamez, a condamnat
„ferm”, la 20 aprilie, înfiinţarea unităţilor administrative chineze în Paracel şi Spratly.
Imediat după primirea notei oficiale a R.P. Chineze de către Adunarea Generală a ONU,
Australia şi-a manifestat „preocuparea” faţă de „activităţile” Beijingului în Marea Chinei de Est,
inclusiv faţă de înfiinţarea celor două „districte administrative” în arhipelaguri. Ministrul de
Externe de la Canberra, Marise Payne, a declarat cotidianului „The Sydney Morning Herald” la
23 aprilie, preluată de toată media de stat vietnameze, că Australia nu îşi doreşte „extinderea”
Chinei în teritorii aflate în dispută. Anterior, la 6 aprilie, Departamentul de Stat al SUA cerea
R.P. Chineze să rămână „preocupată” mai degrabă de eforturile comunităţii internaţionale în
vederea combaterii pandemiei coronavirus şi susţinea că „solicitările” teritoriale ale Beijingului
în Marea Chinei de Sud sunt „nelegale”.
Vietnam, SUA şi Australia şi-au conjugat eforturile împotriva expansiunii R.P. Chineze în
arhipelagurile Spratly şi Paracel utilizând şi o decizie a Curţii Permanente de Arbitraj din 12 iulie
2016. Instanţa, solicitată de Filipine în 2013, a stabilit că nu există dovezi că R.P. Chineză a
exercitat un „control istoric” asupra apelor şi resurselor şi că „nu există baze legale pentru
drepturi istorice” ale R.P. Chineze asupra celor două arhipelaguri.

6 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei
 4. ALE CUI SUNT ARHIPELAGURILE ACUM?
La 25 februarie 1992, arhipelagurile Paracel şi Spratly au fost declarate teritorii administrative
oficiale ale R.P. Chineze. Insulele Spratly au fost ocupate, pe rând, după prăbuşirea regimului
politic din Vietnamul de Sud (30 aprilie 1975), de R.P. Chineză (în 1978 a luat în stăpânire 6
atoli), Filipine (în 1978) şi Malaysia (care în 1979 a ocupat reciful Swallow Reef, acum Terumbu
Layang).
Stăpânite de Vietnamul de Sud până în 1975, dar repudiate de Vietnamul comunist la început,
cele două arhipelaguri sunt astăzi elemente centrale ale geopoliticii R.P. Chineze în acţiunea de
gestionare a puterii în Asia de Sud-Est, continentală şi maritimă. Şi este vorba, aici, despre
comerţul internaţional şi căile cele mai importante din lume, despre pescuit, despre importante
rezerve de petrol şi gaze bănuite a ascunde în apele teritoriale ale insulelor. Desigur, şi de potenţa
R.P. Chineze ca putere mondială.
Când, la 17 ianuarie 2020, conducerea de partid şi de stat din Vietnam îl felicita pe preşedintele
R.P. Chineze, Xi Jinping, la aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre
Hanoi şi Beijing, lumea respira uşurată că raporturile, extrem de reci şi neprietenoase dintre cele
două state comuniste, erau pe cale să se mai calmeze. Agenţia vietnameză de presă VNA relata,
atunci, ce cuvinte frumoase a scris Nguyen Phu Trong, secretarul general al Partidului Comunist
Vietnamez şi preşedintele Republicii Socialiste Vietnam, către Xi Jinping şi liderii chinezi. Ca
dovadă de bunăvoinţă, cele două state îşi deschideau şi frontierele, tot în acele zile, în ciuda
restricţiilor pandemiei coronavirus. Un cadou reprezentând sute de tone de creveţi roşii pleca din
Vietnam spre China vecină.

5.BIBLIOGRAFIE
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Chinei_de_Sud
 https://monitorulapararii.ro/china-si-asia-de-sud-est-strategia-foilor-de-varza-1-24908
 https://www.zf.ro/business-international/china-isi-dubleaza-revendicarile-teritoriale-
provoaca-dispute-in-19578151
 https://www.info-sud-est.ro/un-razboi-care-va-veni-r-p-chineza-si-vietnam-in-lupta-
pentru-insulele-spratly-si-paracel/
 https://ro.ripleybelieves.com/south-china-sea-territorial-conflicts-and-disputes-5814

7 Extinderea Chinei in Marea Chinei de Sud de Bărbăscu

Andrei