Specialist în telecomunicaţii şi preot în Lyon

     

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 29 Dec, 2021

Nu putem încheia 2021, Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României, declarat
ca atare de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fără a spune încă o dată că primii
dintre conaționalii de peste graniță care merită acest omagiu sunt membrii clerului, care,
în parohiile lor, țin românii aproape, cultivând spiritul comunitar. Unul dintre aceștia este
părintele Mihnea Sever Pop, preot în Lyon, dar și specialist în telecomunicații.

Când ați plecat din România?

În 1999, răspunzând unei oferte pentru un loc de muncă ca inginer de telecomunicații, în -

perioada de plină expansiune a telefoniei mobile. 

Cât de ușor v-ați adaptat?

Adaptarea este un proces permanent, pentru că societatea din jurul nostru este în continuă
schimbare. Nu a fost simplu, diferențele culturale sunt semnificative, multe dintre lucrurile pe care
obișnuiam să le facem într-un anumit fel acasă trebuia să le facem altfel aici. Nemaivorbind că, în
acea perioadă, se călătorea mai greu și mai scump. Eu am sosit în 1999, iar soția a venit în anul
următor, după ce și-a terminat studiile și am rezolvat partea administrativă. În schimb, copiii sunt
„ai locului”, pentru ei a fost mai ușor.

Când aţi simţit prima dată că aţi vrea să urmaţi calea preoţiei?

Deși Biserica este parte indisolubilă din viața noastră de multă vreme, nu am simțit un apel la un
moment anume, a fost mai degrabă o nevoie de slujire, ca răspuns la nevoile comunității
ortodoxe române din Lyon. Abia după hirotonire am aflat că bunica paternă (care a plecat la
Domnul când eu aveam 7 ani) tare-și dorea să avem un preot în familie! Astfel, am descoperit că
imboldul era prezent undeva deasupra noastră…

Cine v-a încurajat și sprijinit?

Părintele Cătălin Cordoș, care la vremea respectivă slujea în parohiile din Lyon și Grenoble, m-a
încurajat să mă înscriu la Institutul Saint Serge, prezență ortodoxă de referință în Occident,
pentru a putea să slujesc ca hipodiacon, iar mai apoi ca diacon. Chemarea către preoție a venit
de la Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, păstorul nostru, foarte atent și prezent la viața duhovnicească
a diasporei. Bineînțeles că m-am îndreptat imediat către părintele Placide Deseille, duhovnicul
nostru, care mi-a explicat că luarea crucii și urmarea lui Hristos pot să îmbrace multe aspecte,
precum cel al slujirii ca diacon sau ca preot. Când i-am spus că mă simțeam nevrednic de
asemenea chemare, el m-a încurajat spunându-mi că „e un semn bun!” Sprijinul constant și fără
de care nu aș fi putut răspunde preoției a venit, bineînțeles, din partea familiei. Pentru că
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif ne-a chemat la slujire pe amândoi, împreună cu soția, ca două
jumătăți ale întregului, așa cum ne învață Sfânta Scriptură în Taina Cununiei.

Spuneți-mi, vă rog, câteva cuvinte despre familia dumneavoastră, soţie şi copii.

Soția mea a terminat Facultatea de Drept la București, unde este membră a Baroului, apoi a
continuat cu studii de master în drept în Franța și lucrează ca jurist de întreprindere. Cei trei copii
ai noștri sunt născuți aici: băiatul cel mare este la liceu, mijlociul la gimnaziu, iar mezina este în
clasa întâi. 

Mai păstrați legătura cu fosta profesie?

Am păstrat profesia de inginer de telecomunicații și o exersez în continuare. Majoritatea preoților

din Franța exersează o profesie în afara pastorației și a preoției. E un lucru necesar atât pentru
partea de remunerație, cât și pentru asigurările sociale de toate felurile. 

Ce ne puteți spune despre parohia dumneavoastră?

Parohia este un organism viu, care trăiește și reflectă ritmul și evenimentele societății, în lumina
Bisericii. Majoritatea membrilor parohiei sunt români, dar avem și ortodocși de origine greacă,
rusă sau georgiană. Există în parohie și francezi ortodocși: unii dintre ei sunt a doua sau a treia
generație aici, urmași ai emigranților greci și ruși de la începutul secolului XX, alții au descoperit
Ortodoxia prin familie sau prin căutare proprie. Slujirea este în limbile română și franceză, în
alternanță pentru cântări și ectenii, dar momentele importante sunt în ambele limbi.
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif ne-a recomandat să folosim cele două limbi pentru a lumina cât mai
direct înțelegerea copiilor: cum aceștia sunt școlarizați aici, capacitatea lor de învățare și
descoperire trece prin limba franceză. Uneori distanțele mari și circulația descurajează venirea
credincioșilor în mod regulat, iar restricțiile legate de pandemie au complicat și mai mult prezența
în comunitate și contactul uman direct.

Cât de des reveniți în România și de ce vă este dor cel mai mult?

Încercăm să revenim în țară măcar o dată pe an, în vacanța de vară; câteodată reușim și în
vacanțele mai scurte. Cel mai tare ne este dor de familie, de locurile natale, de prieteni, de
mănăstiri, de natura generoasă din România. Regăsim cu bucurie o viață duhovnicească și
bisericească viguroasă. Ne întâlnim cu familia și cu prietenii din țară și încercăm să descoperim
schimbările, foarte multe în bine, din locurile cunoscute.

Cum sunt priviți românii în Franța?

Românii au suferit multă vreme de o opinie publică defavorabilă, marcată de o anumită stare de
lucruri (infracționalitate, cerșetorie), dar care a evoluat spre bine în ultimii ani. Acum practic în
orice spital există unul sau mai mulți medici români, în șantierele de construcții avem muncitori și
specialiști români, studenții români sunt prezenți în toate polurile centrelor universitare lyoneze,
există mulți profesori, ingineri, antreprenori, dar și artiști români. Lyonul rămâne unul din cele mai
importante poluri economice și de studii ale Franței, ceea ce a justificat prezența unui Consulat
român aici, care deservește atât românii din această urbe, cât și pe cei care locuiesc în orașele
importante apropiate din regiune: Grenoble, Clermont Ferrand, Valence etc. Consulatul
organizează de mai mulți ani o școală românească, dar și multe evenimente economice
(saloane, întâlniri antreprenoriale) și culturale (concerte, expoziții). Avem și câteva asociații în
zonă, cum sunt Oriunde Lyon sau Rhône Roumanie: români inimoși care  se ocupă de
networking profesional, dar și de aspecte sociale sau caritabile dintre Franța și România.

Unde slujiți acum și care sunt planurile privind biserica?

Acum slujim la Biserica „Sfinții Cosma și Damian”, în zona de nord a Lyonului, și nădăjduim, cu
ajutorul Domnului, să ne perenizăm prezența aici în anii următori.

Câteva cuvinte, vă rog, despre părinții dumneavoastră.

Le mulțumesc din inimă părinților mei, care acum au trecut de 80 de primăveri, pentru tot ceea ce
au făcut pentru noi, pentru dragostea cu care ne-au înconjurat și grija cu care ne-au protejat de
diferitele pericole ale copilăriei și tinereții. Tatăl meu, Alexandru Pop, este inginer chimist,
pasionat de istoria chimiei și a farmaciei, de istoria locală orădeană, dar și de filosofie. A scris mai
multe cărți („Spre Chimia modernă”, „Libellus nomisticus”, „Tabula smaragdina”, broșuri și articole
în „Familia” și în „Jurnalul Bihorean”). Privirea sa asupra lumii și a lui Dumnezeu este reflectată în
principiul filosofic elaborat de el, numit Nomism (de la grecescul nomos, lege), despre care a
discutat cu oameni de valoare, precum Constantin Noica. Mama, Elisabeta Pop, profesoară,
absolventă de Filologie, a consacrat câteva decenii de carieră postului de secretar literar la
teatrul orădean „Regina Maria” și în continuare este o colaboratoare regulată a revistei „Teatrul
azi”, membră activă în diferite jurii și comisii de concursuri, dar și autoare a mai multor cărți legate
de viața artistică și culisele ei („Istorii și isterii teatrale”, „Teatrul: intrigă și iubire”, „Teatrul din
interior, teatrul din culise…”) și a tradus în română operele dramatice ale lui Cehov. Un gând
deosebit de recunoștință și dragoste este îndreptat către socrii mei, Ioana și Constantin Miron,
care, cu multă dăruire și jertfelnicie, ne-au ajutat și ne ajută în multele dificultăți ale vieții de zi cu
zi, permițându-ne să desfășurăm activitatea duhovnicească și cea profesională armonios,
îmbinată cu viața de familie.