Cursul 2.

Sistemul de operare pentru calculatoare personale

În prezent, calculatoarele personale, si nu numai, nu pot fi utilizate fara ajutorul unui sistem
de operare. Sistemele de operare evolueaza permanent, devenind pe zi ce trece mai dotate si
mai performante. Totusi, pentru efectuarea unor activitati „serioase” utilizatorii sunt obligati
sa foloseasca aplicatii specializate.

Continutul acestui curs este urmatorul:

2.1. Sisteme de operare .............................................................................................................26

2.2. Volume, fisiere si dosare ...................................................................................................27

2.3. Sisteme de operare (Microsoft) Windows .......................................................................29

2.4. Accesoriul Character Map ...............................................................................................35

2.5. Aplicatia-accesoriu Notepad .............................................................................................36

2.6. Aplicatia-accesoriu Paint ..................................................................................................43

2.7. (Microsoft) Word ................................................................................................................48

2.8. Aplicatii de calcul tabelar. Excel ......................................................................................59

2.9. Sistemul de operare Windows XP. Bara activitatilor .....................................................65

2.10. Sistemul de operare Windows XP. Lucrul cu ferestre si aplicatii ..............................66

2.11. Sistemul de operare Windows XP. Navigarea în sistemul de fisiere .........................67

2.12. Sistemul de operare Windows XP. Cautarea unui fisier/dosar ...................................69

2.13. Sistemul de operare Windows XP. Crearea unui fisier si deschiderea sa ..................71

2.14. Sistemul de operare Windows XP. Stergerea fisierelor ...............................................73

2.15. Sistemul de operare Windows XP. Fisiere si dosare ....................................................74

25
 2.1. Sisteme de operare

Preferam sa fim înlocuiti de calculatoare atunci când este nevoie sa efectuam activitati
plicticoase cum ar fi calculele sau contabilitatea, caci calculatoarele ne ofera rapid rezultate
exacte, precise. Aceste rezultate sunt obtinute ca urmare a folosirii aplicatiilor, programe
sofisticate create si dezvoltate de echipe mari de programatori, lucrând sub conducerea unui
manager. (Poate ca doar asa se explica „rational” de ce multe aplicatii au erori!)

Exista un program „intermediar” care este executat permanent si care traduce comenzile
aplicatiilor în instructiuni care controleaza dispozitivele. Acest program (care este mai precis
un set de programe) este numit sistemul de operare .

Sistemul de operare trebuie sa fie instalat pe un calculator; aceasta însemnând plasarea

componentelor sale în memoria permanenta. De fiecare data când startam un calculator,
principala parte executabila a sistemului de operare va trebui transferata în memoria de lucru.
Acest transfer constituie cel de-al doilea pas al procedurii de startare , dupa un prim pas ce
consta întro verificare amanuntita a componentelor calculatorului.

Principala activitate a oricarui sistem de operare este cea de control al distribuirii

resurselor calculatorului între diversele taskuri. (Prin task se întelege o aplicatie aflata întrun
stadiu oarecare al executiei.) Deoarece timpul de lucru al unitatii centrale de prelucrare este
cea mai importanta resursa, sistemul de operare trebuie sa functioneze impunând reguli de
prioritate bine stabilite pentru a putea exploata la maximum aceasta resursa „pretioasa”.

Prin multitasking întelegem abilitatea sistemului de operare de a reusi executarea

„simultana” a mai multor activitati, fara sa piarda controlul în caz ca unul dintre taskuri este
întrerupt accidental.

Alta activitate a sistemului de operare este cea de control al transferului datelor (adica
comunicatiile) între diversele parti ale calculatorului si cu exteriorul. Un sistem de operare
„bun” ar trebui sa stie sa se adapteze unui numar mare de „arhitecturi”. Aceasta explica de ce
acelasi sistem de operare se comporta diferit, depinzând de cantitatea si calitatea resurselor
calculatorului (iar pentru unele arhitecturi nu este deloc performant).

În sfârsit, o alta activitate esentiala a sistemului de operare este cea de a permite

utilizatorilor umani o activitate comoda, ceea ce se întâmpla astazi prin oferirea unei
interfete grafice bazata pe ecranul monitorului.

26
 2.2. Volume, fisiere si dosare

Un disc fix actual, de capacitate peste 20 GB, poate contine o cantitate imensa de informatii
(de magnitudinea celei continute în genomul uman). Din dorinta de a regasi cât mai rapid
informatia stocata pe discuri, se obisnuieste – cel putin pentru discurile „mari” – ca acestea sa
fie partitionate în cel putin doua partitii .

Informatia privind frontierele fizice ale acestor partitii trebuie sa fie stocata undeva. Chiar
daca discul nu este partitionat, si aceasta informatie trebuie retinuta undeva, de aceea orice
disc fix are o zona de partitionare (în care, în afara informatiei de partitionare mai exista si un
mic program de „recunoastere” a organizarii discului în cilindri, piste si sectoare).

Orice alta informatie pe care o dorim stocata pe discul fix trebuie sa ia forma continutului
unui fisier. Continutul unui fisier poate ocupa mai multi ciorchini (clusters = grupari de
sectoare) si poate fi eventual fragmentat în diverse pozitii pe disc.

Acelasi lucru se poate spune si despre dischetele sau discurile compacte, inserate în
unitatile de citire-scriere corespunzatoare. Diferenta consta în faptul ca pe aceste materiale de
stocare este creata implicit doar o singura partitie si este interzisa modificarea, deci nu mai
este nevoie de zona de partitionare.

Dischetele, discurile compacte si partitiile de disc fix sunt tratate similar, purtând numele
generic de volume de date .

Orice fisier are nu doar un continut; el are de asemenea un „cap” în care se afla plasate
datele necesare identificarii si accesarii continutului. Capul include:

– un nume, cunoscut ca numele fisierului;

– eventual un alt nume, mai scurt, obtinut printr- un fel de trunchiere din numele
„complet”;
64
– o lungime (= numarul caracterelor din continut) limitata la 2 , ceea ce înseamna numar
de caractere practic nelimitat;
– un indicator spre clusterul în care începe continutul fisierului;

– mai multe atribute ce servesc la restrictionarea utilizarii fisierului;

– eventual numele utilizatorului care a creat fisierul („proprietarul”);

– data crearii, eventual data celei mai recente modificari a continutului.

27
 Sistemul de operare are posibilitatea de a identifica locatia tuturor clusterelor în care este
depus continutul, plecând de la aceste date din „cap”.

Sa dam pe „Read -only” ca exemplu de atribut al fisierului; activarea acestui atribut

interzice modificarea continutului fisierului (dar nu si modificarea numelui, nici „distrugerea”
totala a fisierului!).

Unele fisiere au continutul foarte special, anume doar „capete” de alte fisiere; un asemenea
fisier- container este numit generic dosar (folder sau, cu un nume mai vechi, directory).

Pentru aceste fisiere-container, si numai pentru ele, atributul „Directory” este activ. Un
dosar contine asadar (capete de) fisiere obisnuite si/sau subdosare.

Sa mentionam si faptul ca în sistemul de operare Windows fiecare partitie de disc, de

asemenea fiecare discheta, trebuie sa fie formatata înainte de prima utilizare. Prin formatare
se creeaza un dosar special, numit dosarul radacina. Acesta este, din punct de vedere logic,
radacina asa- numitului arbore al dosarelor. În acest arbore „frunzele” sunt exact fisierele
obisnuite. Radacina are o notatie speciala, anume caracterul „\” (backslash ).

În sistemul de operare UNIX (sau Linux) întreaga memorie a calculatorului este continuta
întrun singur dosar numit, evident, radacina. Notatia sa aici este caracterul „/” (slash ).

Ce înseamna de fapt un folder? În general, poate fi orice fel de container, considerat însa
împreuna cu metodele asociate.

Din acest punct de vedere, ceea ce distinge „directory” de „folder” este „inteligenta”
ultimului: un folder este capabil sa execute anumite actiuni asupra lui însusi.

Iata, ca exemplu, trei astfel de Meniul de context al unui folder.

(Sunt listate metodele asociate.)
actiuni:

1) trimiterea continutului sau catre

un alt container (vezi figura
alaturata),

2) regasirea unei informatii

particulare în interiorul sau, si

3) comprimarea continutului.

28
 2.3. Sisteme de operare (Microsoft) Windows

Din punct de vedere istoric, sistemele de operare Windows îsi au originea întro aplicatie de
tip interfata grafica creata înainte de 1990 pentru sistemul de operare (MS)DOS. (Aceasta
aplicatie a luat ca model aplicatia mai veche XWindow din sistemul de operare UNIX.) În anul
1995 a fost lansata, sub numele Windows’95, o prima varianta, pregatita pentru calculatoarele
personale. Evolutia a fost rapida, versiunile succedându- se la intervale de doi-trei ani:
Windows’98, Windows 2000, Windows XP. Pe de alta parte, Windows NT (care initial a fost
creat pentru alte tipuri de sisteme de calcul) a fost adaptat si pentru calculatoarele personale.

Caracteristicile generale ale sistemelor de operare Windows recente sunt urmatoarele:

1) Folosirea de catre utilizator a unei interfete grafice „prietenoase”. În afara barei de

activitati (taskbar) – pe care aplicatiile deschise sunt reprezentate prin butoane – în zona de
lucru (desktop) pot fi plasate iconite ale principalelor aplicatii sau fisiere/dosare pe care le
dorim a fi „la îndemâna”.
2) Posibilitatea alegerii de catre utilizator a unor nume „lungi” pentru fisiere sau dosare,
nume formate din mai multe cuvinte. (De mentionat ca unele sisteme de operare nu permit
aparitia spatiului alb în numele de fisiere, de aceea se recomanda evitarea acestor situatii.)

3) Recunoasterea automata a caracteristicilor „fizice” ale echipamentele periferice PNP

(plug and play), fara a mai fi nevoie de interventia utilizatorului sau de instalarea vreunui
program de control (driver ). Aceasta face ca, de exemplu, transferul de date de la aparate foto
digitale sa fie permis prin intermediul oricarui port USB.

4) Existenta în sistemul de operare a câtorva aplicatii utile, cum ar fi un editor de text

(Notepad), un procesor elementar de text (WordPad) care însa poate prelucra unele
documente Word , un editor grafic elementar (Paint), un utilitar pentru controlul dosarelor
(Windows Explorer ), utilitare multimedia (Sound Recorder , Media Player), utilitare pentru
retea, un navigator pentru Web (Internet Explorer) si multe altele.

5) Posibilitatea conectarii la distanta a calculatorului la o retea, folosind eventual linia

telefonica.

6) Asigurarea unei protectii suficiente fata de stergerea accidentala a fisierelor sau

dosarelor, prin dosarul special Recycle Bin. (Datele sterse de utilizator de pe discurile fixe nu
sunt eliminate definitiv, ci depuse în Recycle Bin; de aici, la nevoie, ele pot fi recuperate.)

29
 7) Rezervarea unei zone din RAM, în care utilizatorul poate stoca temporar diverse obiecte,
în vederea utilizarii lor ulterioare. Plasarea unui obiect în aceasta zona, denumita clipboard , se
face prin comenzile Cut sau Copy (evident, dupa selectarea obiectului), iar preluarea din
clipboard se efectueaza prin comanda Paste. Un obiect plasat în clipboard ramâne acolo pâna
la urmatoarea comanda Cut sau Copy (sau pâna la închiderea calculatorului).

8) Suportul pentru comanda vocala.

Pâna în prezent nicio varianta a sistemelor de operare (Microsoft) Windows nu s- a dovedit

a fi „perfecta”, fara erori. Firma Microsoft ofera corectarea erorilor descoperite ulterior
instalarii prin intermediul unor fisiere disponibile în site-ul firmei, fisiere care înlocuiesc pe
cele imperfecte, livrate pe kit-ul sistemului de operare. Kit- ul unei aplicatii este format din
totalitatea fisierelor necesare pentru instalarea si configurarea acesteia pe sistemul de calcul al
utilizatorului. Se livreaza de obicei pe CD- ROM (sau DVD).

În sistemele de operare Windows, toate obiectele operabile – fie ca sunt documente sau
aplicatii, fisiere, dosare, volume de date etc. – sunt reprezentate vizual prin iconite
(pictograme) si sunt manevrate prin intermediul mausului sau al tastaturii (eventual si al
microfonului). Fisierele aplicatiilor si fisierele obisnuite (documentele):

a) din punctul de vedere al stocarii, sunt organizate în directoare dispuse arborescent în

fiecare volum de date în parte (partitie de disc fix, disc compact introdus în unitatea de citire
sau scrie re, mediu amovibil cuplat la un port);

b) din punctul de vedere „logic” al administrarii, sunt grupate în dosare (folders).

Mentionam ca vechea notiune de director – definita drept container de „capete” de fisiere, a
fost înlocuita de cea de dosar (folder). Aceasta din urma notiune presupune existenta unei
functionalitati. Exemple de dosare speciale: My Computer, My Documents, Program Files,
Shared Documents, Control Panel, Printers, Network Neighborhood.

În momentul lansarii în executie a unei aplicatii se va deschide o fereastra a aplicatiei

respective, iar aplicatia va fi reprezentata de un buton pe bara activitatilor. La fel, în momentul
deschiderii unui dosar pentru a- i afisa continutul, dosarul va fi reprezentat de un buton pe bara
activitatilor, iar continutul îi va fi afisat în cadrul unei ferestre speciale. Toate ferestrele au
aceleasi caracteristici, ele pot fi usor manevrate de catre utilizator cu ajutorul mausului,
modificându- li- se dimensiunile si pozitia.

30
 De fapt, în toate sistemele de operare Windows (si în câteva altele, unele mai vechi decât
Windows) întâlnim aceleasi tipuri de obiecte. Notiunile cele mai des întâlnite, legate de
acestea, sunt patru:

– fereastra,
– control,
– caseta de dialog,
– eveniment.

O fereastra este un spatiu dreptunghiular de prezentare pe ecran, folosit de o aplicatie în

scopul afisarii de rezultate, dar si pentru receptionarea de intrari din partea utilizatorului. O
fereastra poate ocupa aceeasi parte a ecranului ca si alta fereastra; doua sau mai multe ferestre
se pot suprapune (sau nu), partial sau total.

(Dar în fiecare moment doar una singura dintre ferestre este activa, adica poate prelua
intrari de la utilizator.)

Fiecare fereastra este reprezentata intern printr-o structura de memorie si de un

interpretor de evenime nte – sau de mesaje – aparute ca urmare a activitatilor utilizatorului
sau sistemului (activitati legate de aceasta fereastra).

Orice fereastra are o bordura , o bara de titlu cu butoane, poate avea una sau doua bare de
defilare , mai multe meniuri .

În general, o fereastra are un meniu de sistem (sau meniu de control) grupând comenzi
folosite pentru a controla fereastra în ansamblu. Acest meniu este localizat în extremitatea
stânga a barei de titlu.

Toate aceste notiuni sunt exemplificate în figura de mai jo s (este vorba despre fereastra
aplicatiei-accesoriu Paint).

A doua notiune fundamentala în Windows este cea de control. Un control este reprezentat,
în general, de o mica iconita cu aspect specializat si functionalitate fixata, aflata de obicei
drept componenta a unei casete de dialog. Controalele permit utilizatorului sa introduca text
prin tastare, sa aleaga optiuni, sa invoce comenzi.

Exemple de controale sunt butoanele pe care se apasa, casetele de validare, casetele de

editare, butoanele radio, barele de defilare si multe altele.

31
 Fereastra tipica a accesoriului Paint

Casetele de dialog seamana cu ferestrele, dar nu trebuie confundate cu acestea din urma!
Casetele de dialog sunt „chenare” de tip special, cu functionalitatea restrictionata, de obicei
continând controale. Sunt utilizate pentru afisare de rezultate, pentru acceptare de intrari din
partea utilizatorului, pentru oferirea de posibilitati de selectie, pentru permiterea de editari.

În fiecare moment doar un singur control/fereastra poate avea focusul, adica poate primi
intrari de la tastatura. Sistemul de operare Windows ofera posibilitatea utilizatorului sa mute
focusul între controale, „spre înainte” folosind repetat tasta [Tab], „spre înapoi” folosind
combinatia [Shift]+[Tab].

În figura de mai jos prezentam exemplul casetei de dialog Page Setup (folosita pentru
controlul aspectului unei pagini înainte de a fi imprimata). Se poate observa ca sunt doua
grupuri de controale precum si un buton radio (Orientation) !

Aparitia evenimentelor este datorata actiunilor utilizatorului asupra mausului sau tastaturii,
dar si unor cauze externe. Exemplele principale sunt:

– clic. Acest eveniment este generat atunci când un buton al mausului a fost apasat în
zona client a ferestrei; efectul depinde de care buton a fost apasat: stângul, dreptul, cel din
mijloc, poate depinde de asemenea de starea din momentul apasarii a tastelor [Shift], [Ctrl] si
[Alt];

– dublu clic;

32
 (Atunci când este efectuat un clic pe butoane, meniuri, borduri etc. care nu se afla în zona
client, sunt generate alte evenimente!)

– tasta apasata. Efectul poate depinde de starea tastelor [Shift], [Ctrl] si [Alt], de
asemenea de caracteristicile typematics ale tastaturii;

– tasta eliberata.

Exista multe alte evenimente posibile, legate de selectarea din meniuri, de modificarile de
locatie sau de marime, de obtinerea/pierderea focusului, de trecerea unui anumit timp fixat
dinainte etc. Programatorii construiesc aplicatiile prin asamblarea de controale; ei pot
programa actiuni asociate diferitelor perechi (control, eveniment) posibile. Toate aplicatiile
Windows sunt construite în acest fel.

Caseta de dialog Page Setup

Maniera de lucru clasica în sistemele de operare Windows este urmatoarea:

– Printr- un clic cu butonul stâng al mausului se realizeaza o selectie.

– Printr- un dublu clic cu butonul stâng al mausului se deschide un folder, un document sau
se lanseaza în executie o aplicatie.

33
 – Printr- un clic cu butonul din dreapta al mausului este selectat un obiect si este facilitat
accesul la proprietatile obiectului.

(Mentionam ca generalizarea accesului la Internet a condus si la preluarea în Windows a

modului de lucru din Internet Explorer; au aparut astfel unele modificari, în sensul
posibilitatii de a actiona si altfel, diferit de maniera clasica.)

Exercitii. 1) Informati- va asupra modului în care se poate înlocui efectul unei taste de pe
tastatura, atunci când ea se defecteaza.

2) Identificati forme ale cursorului mausului.

3) Comanda Control Panel din Windows permite modificarea parametrilor de functionare

pentru dispozitivele atasate calculatorului. Aflati caracteristicile typematics ale tastaturii si
parametrii mausului.

34
 2.4. Accesoriul Character Map

Sistemele de operare Windows ofera accesoriul Character Map pentru vizualizarea

grafemelor disponibile în fonturi.

Fontul dorit poate fi ales în caseta-lista Font (vezi figura de mai jos), urmata de un tabel în
care sunt afisate grafemele, în ordinea caracterelor Unicode carora le sunt asociate. Grafemele
pot fi cautate cu usurinta tinând seama de gruparea caracterelor Unicode în categorii speciale
(semne de punctuatie, sageti, operatori matematici etc.), prin utilizarea casetelor-lista
Character set si Group by , precum si a casetei-text Search for.

35
 2.5. Aplicatia -accesoriu Notepad

Presupunând ca dorim sa realizam un document folosind literele unui singur font (ceea ce
este o activitate primitiva, destul de rara astazi, analoaga activitatilor efectuate la vechile
masini de scris), sistemele de operare Windows ofera, în acest scop, accesoriul Notepad.

Este recomandat pentru vizualizarea continutului unui fisier de explicatii (numit de obicei
README.TXT ) sau de initializare (cu extensia .INI).

Introducerea de text într-un document realizat cu Notepad se face în general de la

tastatura. Pozitia punctului de inserare este cea la care este inserat caracterul „trimis” de la
tastatura. Anumite taste/combinatii de taste au efecte speciale. De exemplu:

– apasarea tastei [Home] determina repozitionarea punctului de inserare la începutul

rândului,

– apasarea tastei [End] determina repozitionarea punctului de inserare la sfârsitul

rândului,

– apasarea tastei [Delete] determina stergerea caracterului din dreapta punctului de

inserare,

– apasarea tastei [Backspace] determina stergerea caracterului din stânga punctului de

inserare,

– apasarea combinatiei [Ctrl]+[Backspace] determina stergerea cuvântului din stânga

punctului de inserare,

– apasarea combinatiei [Ctrl]+[Home] determina repozitionarea punctului de inserare la

începutul documentului,

– apasarea combinatiei [Ctrl]+[End] determina repozitionarea punctului de inserare la

sfârsitul documentului.

Efectul apasarii altor taste/combinatii de taste este cel de declansare de la tastatura a

comenzilor din meniuri.

Notepad este un accesoriu extrem de simplu de controlat, cu doar cinci meniuri. Alegerea
fontului ce va fi utilizat, precum si marimea „literelor”, se efectueaza prin intermediul
comenzii Font din meniul Format (vezi figura urmatoare).

36
 Cea de-a doua comanda din acest meniu este de fapt o optiune, Word Wrap, care are ca
efect limitarea textului la zona vizibila. (Odata cu redimensionarea ferestrei, textul este
rearanjat asa încât sa umple spatiul disponibil.) În caz ca aceasta optiune este dezactivata, în
partea inferioara va aparea o bara de defilare ce se activeaza automat atunci când un rând de
text depaseste (ca lungime) zona vizibila.

Meniul View contine doar o comanda, anume optiunea Status Bar, de activare/
dezactivare a barei de stare (vizibila în partea inferioara a ferestrei Notepad). Pe aceasta bara
este afisata o singura informatie, anume pozitia punctului de inserare.

Meniul File are o compozitie foarte simpla, comparativ cu alte aplicatii. Comenzile sale
sunt usor de înteles, daca tinem seama de faptul ca Notepad creeaza documentele în memoria
volatila, imprimarea lor se efectueaza prin intermediul unei imprimante atasate
calculatorului, iar stocarea unui document „pe suport magnetic” are loc sub forma
continutului unui fisier. Comenzile sunt grupate în trei grupuri:

– comenzi de lucru cu documente si fisiere,

– comenzi de control al paginarii si imprimantei,

– comanda Exit de parasire a aplicatiei.

37
 Evident, comanda New va avea ca efect deschiderea unui nou document, în memoria
interna. Acesta va fi identificat ca „Untitled” – pe bara titlului ferestrei Notepad, vezi figura
de mai sus – pâna la „salvarea” sa pe suport magnetic. Pentru salvare putem folosi comanda
Save As, în executia careia se va cere alegerea unui nume pentru fisierul al carui continut va
deveni forma curenta a documentului.

Odata salvat pe suport magnetic, apar doua versiuni ale documentului: cea salvata în
fisierul creat si cea din memoria interna. Atentie, numele care este afisat pe bara titlului
ferestrei Notepad se refera la versiunea salvata, iar continutul afisat în fereastra este redat
conform cu versiunea din memoria interna! Folosirea comenzii Save elimina eventuala
neconcordanta.

Diferenta între efectul comenzilor Save As si Save consta în posibilitatea de a alege un alt
nume pentru fisier (în primul caz); evident, atunci când documentul este salvat pentru prima
data, efectul celor doua comenzi este identic.

Caseta de dialog Save As, prezentata în figura urmatoare, este foarte importanta si merita
studiata în detaliu.

38
 În partea superioara, principalul obiect este o caseta- lista Save in în care va fi ales folderul
de depunere. Sub aceasta, în zona centrala, este prezentat continutul acestui folder. În partea
inferioara, trei casete-lista permit alegerea numelui fisierului, a tipului sau si a codificarii.
Notepad permite crearea si lucrul cu documente în mai multe codificari: ANSI, Unicode,
UTF-8. (Implicit este folosita codificarea ANSI standard, iar tipul fisierului este „Text”, ceea
ce este corespunde extensiei .txt.)

Mai multe butoane în partea stânga si în partea superioara ajuta la „navigarea” în structura
destul de complexa a folderelor existente si chiar la crearea unor noi foldere.

În sfârsit, butoanele Save si Cancel servesc la confirmarea comenzii, respectiv la

renuntarea la comanda de salvare.

Odata salvat ca fisier, un document oarecare poate fi deschis ulterior pentru a fi refolosit.
Evident, comanda de deschidere este Open, aflata si ea în meniul File . Alegerea acestei
comenzi conduce la caseta de dialog Open, asemanatoare celei prezentate în figura de mai
sus. (Ca deosebiri minore, caseta- lista Save in devine Look in, caseta- lista Save as type
devine Files of type, iar butonul Save devine Open.)

Pentru a deschide un fisier – presupunând ca îi cunoastem folderul de depunere – vom

proceda astfel:

1) vom încerca sa selectam acest folder în caseta- lista Look in (folosind toate
„instrumentele” de navigare în structura folderelor ce sunt disponibile);

2) vom alege tipul dorit de fisier în caseta lista Files of type (actiune mult usurata dat
fiind ca Notepad nu permite decât selectarea fisierelor text);

3) codificarea dorita va fi aleasa în caseta-lista Encoding ;

4) vom alege, în zona centrala a casetei de dialog, numele fisierului ce va fi deschis.

(Atentie, nu avem motive sa tastam numele acestui fisier!)

Notepad nu are optiuni avansate de paginare, desi poate imprima pagini cu antet si subsol,
asa cum sunt stabilite prin comanda Page Setup. Totusi, caseta de dialog Print, care se
deschide ca urmare a comenzii Print, permite imprimarea selectiva a paginilo r si stabilirea
numarului de còpii.

39
 Meniul Edit (vezi figura urmatoare) contine mai multe comenzi, grupate în patru grupuri:

– comanda Undo de anulare a ultimei comenzi executate;

– comenzile de editare;

– comenzile de cautare/înlocuire;

– comenzile speciale.

Efectul fiecarei comenzi este usor de înteles daca ne imaginam ca întreg continutul unui
document este o succesiune „liniara” de caractere. (În aceasta succesiune, întreruperea
paragrafului curent si implicit trecerea la un paragraf nou sunt determinate de o pereche de
caractere 13, 10 care este inserata în secventa ca urmare a apasarii tastei [Enter].) În cadrul
acestei succesiuni de caractere putem selecta, de obicei prin tragere cu mausul, diverse
blocuri de text.

Odata selectat un bloc de text, acesta poate fi:

a) eliminat din cadrul documentului (prin efectul comenzii Delete ),

b) mutat în Clipboard (prin efectul comenzii Cut), sau doar

c) copiat în Clipboard (prin efectul comenzii Copy).

A patra comanda din grupul celor de editare, comanda Paste , este initial inactiva. Ea
devine activa abia dupa executarea unei comenzi Cut sau Copy. Executarea comenzii Paste
are ca efect plasarea la pozitia curenta a punctului de inserare a unei còpii a obiectului aflat în
acel moment în clipboard .

Sa reamintim ca clipboard este o memorie gestionata de Windows, folosita pentru

transferul de obiecte între diversele aplicatii cu care se lucreaza.

Tehnica numita „copiere/lipire” (copy/paste) este foarte utila pentru economisirea timpului
de lucru la calculator. De aceea se recomanda folosirea combinatiilor de taste care
declanseaza de la tastatura comenzile de editare. Acestea sunt:

– combinatia [Ctrl]+[C], care declanseaza comanda Copy,

– combinatia [Ctrl]+[V], care declanseaza comanda Paste,

– combinatia [Ctrl]+[X], care declanseaza comanda Cut.

40
 Meniul Edit si alegerea comenzii Copy în Notepad

Efectul comenzilor de cautare/înlocuire Find , Find Next si Replace este evident.

Folosirea comenzii Replace conduce la o caseta de dialog Replace destul de simpla. În figura
de mai jos este exemplificata înlocuirea caracterului ‚.’ (punct) prin secventa „. ” (punct
urmat de spatiu alb), înlocuire impusa de regulile gramaticale adoptate în România.

Cu ajutorul comenzii Go To putem plasa punctul de inserare la început ul rândului ce va fi

precizat în caseta de dialog corespunzatoare.

Comenzile speciale au efect evident: comanda Select All are ca efect selectarea întregii
succesiuni (secvente) de caractere ce formeaza documentul în acel moment (în scopul unei
copieri sau, mai rar, al eliminarii globale), iar comanda Time/Date are ca efect inserarea
momentului curent la pozitia punctului de inserare.

Nu putem încheia scurta prezentare a comenzilor utilitarului Notepad fara a aminti cele
doua comenzi incluse în meniul Help, si anume:

– Help Topics, care ofera utilizatorului informatii organizate si indexate despre acest soft,
întro caseta de dialog Help Notepad destul de interesanta,

– About Notepad, care ofera informatii despre versiunea instalata si drepturile legale de
utilizare.

41
 Evident, asa cum am precizat anterior, daca utilizam Notepad documentul nostru va fi
creat în cea mai mare masura prin tastare. Tastele alfanumerice ne ajuta sa inseram cu
usurinta caracterele 9 (cu tasta [Tab]), 13 urmat de 10 (cu tasta [Enter]) si 32-126, cunoscute
sub numele de caractere text. Dar nu numai acestea, si alte caractere pot fi inserate prin
tastarea unor combinatii. Caracterele 1-31, precum si caracterele 127-255 pot fi inserate
folosind simultan tasta [Alt] si tastele cu cifre din partea dreapta.

(Pentru inserarea caracterelor Unicode > 255 se poate folosi comanda Paste dupa ce, în
prealabil, folosind Character Map, acestea au fost „copiate”. Reprezentarea acestor caractere
prin grafeme tine seama, evident, de fontul care a fost ales prin comanda Font.)

Sa subliniem înca odata faptul ca Notepad este un editor de text care ne poate ajuta în
crearea de documente simple. Este rar folosit ca atare; îl putem utiliza însa pentru a vizualiza
continutul unor fisiere, în special fisiere text. Unii utilizatori îl folosesc pentru a crea pagini
Web sau programe PHP (ceea ce nu recomandam).

Sistemele de operare Windows ofera si un procesor de text, denumit WordPad, mai

elaborat si mai puternic decât Notepad. Totusi, nu recomandam nici folosirea acestuia,
întrucât utilizarea procesorului de text Word , mult mai puternic, este larg raspândita astazi în
întreaga lume.

42
 2.6. Aplicatia -accesoriu Paint

Paint este un accesoriu destinat crearii si editarii unor imagini formate din retele de puncte
colorate (pixeli), prin utilizarea unor instrumente simple de desenare, precum si stocarii
acestora în câteva formate grafice. Aceste imagini nu se ridica la standarde înalte de calitate,
dar pot fi inserate în documente nepretentioase.

De mentionat ca Paint opereaza direct asupra retelei de puncte colorate – numita si harta
de biti (b itmap) – ce formeaza o imagine. Chiar daca foloseste instrumente de desenare,
formele care se obtin cu aceste instrumente sunt transformate în modificari de culoare ale
unor pixeli si nu mai formeaza vreo structura aparte.

În mod traditional, stocarea imaginilor bitmap este facuta în (continuturi de) fisiere de tip
BMP (initialele de la Bit-Mapped Picture). În continutul unui asemenea fisier se stocheaza:
– numarul de rânduri de pixeli ce formeaza imaginea (R),
– numarul de coloane de pixeli (C),
– informatii privind formatul,
– culorile tuturor pixelilor din imagine (întâi pentru cei de pe primul rând, unul dupa
altul, apoi pentru cei de pe rândul al doilea, unul dupa altul, s. a. m. d.).

Exista mai multe formate de fisiere de tip BMP, ce difera între ele prin numarul de Biti
utilizati pentru stocarea culorii unui pixel. Astfel, utilizând doar un Bit/pixel, posibilitatile de
a colora acest pixel sunt foarte reduse: 0 = alb si 1 = negru. Acesta este asa- numitul format
„bitmap monocrom”. Daca se utilizeaza 24 Biti/pixel, atunci pentru fiecare dintre cele trei
culori fundamentale (rosu, verde, albastru) se pot considera 256 de nuante, existând în total
peste 16 milioane de posibilitati de a colora un pixel, independent de culorile celorlalti.

Cunoscând numarul P de Biti/pixel, este usor de apreciat cantitatea de memorie necesara

pentru stocarea imaginii: aproximativ R × C × P/8 Bytes.

Dat fiind ca o imagine este considerata „buna” atunci când rezolutia sa depaseste 10
pixeli/milimetru, ne dam seama imediat ca prin stocarea unei imagini obisnuite în format de
tip BMP consumam cantitati apreciabile de memorie.

Un alt neajuns al formatelor de tip BMP îl constituie faptul ca nu sunt recunoscute de catre
aplicatiile de navigare în Web. Paint poate stoca însa imagini si în fisiere de tipuri care sunt
„întelese” ca atare de catre navigatoare.

43
 Un asemenea tip este JPEG (initialele de la Joint Photographic Experts Group), prin
care stocarea imaginii are loc în urma aplicarii unei proceduri de comprimare. Procedura
permite pierderea unor amanunte de detaliu, sacrificate în scopul declarat al reducerii
dimensiunii fisierului. Fiind pusa la punct de experti în arta fotografica, detaliile pierdute
sunt nesemnificative, iar reducerea cantitatii de memorie „consumata” pentru stocare este
considerabila (peste 95%). Fisierele de tipul JPEG sunt folosite pentru stocarea imaginilor
preluate de aparatele foto digitale.

Un alt tip de fisier imagine des întâlnit în paginile Web este GIF (initialele de la Graphic
Interchange Format). Acesta este utilizat în special pentru stocarea de imagini simple, cu
numar mic de culori (de obicei embleme). Si în stocarea unei imagini ca fisier de acest tip
este utilizata o procedura de comprimare, care însa sacrifica detaliile despre culoare si nu
detaliile imaginii.

Accesoriul Paint permite stocarea imaginilor si sub forma de fisiere de tipul TIFF
(initialele de la Tagged Image File Format). Acesta este un standard folosit deseori de
aparatele foto digitale pentru înregistrarea imaginilor de înalta calitate. Chiar daca se aplica
o procedura de comprimare, aceasta este fara a se pierde detaliile vizuale, ceea ce face ca
acest format sa fie adecvat arhivarii imaginilor. Din pacate el nu este înca recunoscut de
catre aplicatiile de navigare.

Prima figura de pe pagina urmatoare prezinta fereastra aplicatiei- accesoriu Paint. Zona
centrala constituie suprafata de lucru. În stânga suprafetei de lucru se afla un set de butoane
care reprezinta instrumentele de desenare, iar dedesubt se afla paleta de culori disponibile.
La fel ca în cazul ferestrei Notepad, si în fereastra Paint distingem o bara de stare în partea
inferioara si o bara a meniurilor în partea superioara. Pe bara de stare se afiseaza
coordonatele punctului (din suprafata de lucru) deasupra caruia se afla cursorul mausului.
Bara meniurilor este una dintre cele mai simple, doar doua meniuri fiind specifice: Image
si Colors.

Dimensiunile suprafetei de lucru pot fi stabilite prin selectarea comenzii Attributes din
meniul Image . Un buton radio Units permite stabilirea acestor dimensiuni în toli (inches),
centimetri sau pixeli (vezi figura de pe pagina urmatoare). În aceeasi caseta de dialog
Attributes putem alege între imagini alb/negru si imagini color.

44
 Fereastra accesoriului Paint si instrumentele de desenare

Caseta de dialog Attributes

Înainte de a folosi un instrument de desenare trebuie sa stabilim cele doua culori cu care
se va lucra, anume culoarea de prim plan (foreground color) si culoarea de fundal
(background color). Culorile care au fost alese sunt afisate în coltul de stânga-jos, iar
înlocuirea uneia dintre ele cu o alta culoare din paleta se face:

– cu un clic-stânga (deasupra culorii dorite) pentru culoarea de prim plan,

– cu un clic-dreapta pentru culoarea de fundal.

45
 Pentru înlocuirea celor doua culori de lucru se poate proceda si altfel. Anume, dupa
alegerea „pipetei” ca instrument, plasam cursorul mausului deasupra unui punct colorat în
culoarea dorita si cu un clic- stânga facem ca aceasta sa devina culoarea de prim-plan, iar cu
un clic-dreapta culoarea de fundal.

Cel mai simplu meniu este acum Colors , cu singura comanda Edit Colors , cu ajutorul
careia putem sa schimbam culorile existente în paleta de culori cu altele, alese fie folosind
modelul RGB al celor trei culori fundamentale, fie folosind modelul HSL (vezi figura).

Meniul Image, despre care am amintit anterior, contine si comenzi prin care putem
efectua transformari asupra imaginii:
– transformari geometrice simple, prin comenzile Flip/Rotate si Stretch/ Skew,
– „inversarea” culorilor, prin comanda Invert Colors .

Meniul View contine o comanda interesanta, Zoom, cu subcomenzile Large Size si

Custom. Acestea permit marirea imaginii pentru lucrul cu detalii. Prin Zoom→Custom
sunt posibile 4 niveluri de marire: 2×, 4×, 6× si 8×. Începând de la 4×, sau prin Zoom→
Large Size putem chiar edita imaginea pixel cu pixel.

Meniurile File , Edit si Help sunt asemanatoare celor analoage din aplicatia Notepad. O
deosebire fundamentala exista totusi, si aceasta este usor de înteles daca ne dam seama ca
acum nu mai este vorba despre editarea unui text, ci a unei imagini. (Sa facem observatia ca
si de aceasta data aplicatia creeaza în memoria interna o secventa de caractere, dar aceste
caractere nu mai sunt interpretate drept „bloc de text”, ci drept culori de pixeli.)

46
 Copierea se poate efectua doar dupa selectarea unei parti a imaginii, iar pentru selectare
se utilizeaza unul dintre instrument ele selector.

Învatarea manipularii instrumentelor de desenare este usurata de explicatiile ce apar pe

bara de stare. (În figura de mai jos exemplificam folosirea instrumentului elipsa
transparenta, a carei grosime a fost stabilita anterior în urma folosirii instrumentului
segment.) Tot ce se adauga în suprafata de lucru este înglobat în imagine si, de regula, nu
mai poate fi anulat. Exceptia trebuie sa fie retinuta: ultimele trei operatiuni efectuate cu
instrumentele de desenare sunt retinute si pot fi „inversate”, prin comanda Undo din meniul
Edit. Se recomanda salvarea variantelor intermediare ale imaginii în fisiere diferite (cu
nume diferite), iar în cazul unor activitati grafice pretentioase se recomanda folosirea unui
soft specializat, cum este Microsoft Photo Editor, CorelDraw! sau Adobe Photoshop .

(Pentru compararea complexitatii, prezentam în figura urmatoare ferestrele aplicatiior

Paint si Adobe Photoshop.)

47
 2.7. (Microsoft) Word

Word este o aplicatie produsa de catre Microsoft, dedicata diverselor activitati de editare
simpla: scrierea unei scrisori simple sau a unui raport sofisticat de cercetare, sau chiar a unui
roman complex. În ultimele doua decade a evoluat de la versiunile primitive 1.0 si 2.0 la
versiuni operationale capabile si de creare a paginilor Web, de asemenea si de schimburi de
date cu multe alte tipuri de soft.

Fereastra acestei aplicatii prezinta trasaturile uzuale ale oricarei ferestre de aplicatie: are o
bara de titlu în partea superioara si o bara de stare în partea inferioara. Imediat dedesubtul
barei de titlu apare bara meniurilor, apoi una sau mai multe bare de instrumente (cea Standard,
cea de Formatare, etc.). Cea mai mare parte a ferestrei simuleaza o pagina alba de hârtie,
bordata de bare de defilare în dreapta si dedesubt, eventual o rigla verticala în stânga si o rigla
orizontala deasupra.

Utilizatorul poate alege diferite comenzi grupate în urmatoarele meniuri derulante:

Fisier Editare Vizualizare Inserare Fo rmat Instrumente Tabel Fereastra Ajutor

Sa observam ca în denumirea fiecarui meniu una dintre litere este subliniata. Aceasta este o
conventie generala respectata în aplicatiile Microsoft (si nu numai): în caz ca lipseste mausul,
meniul derulant corespunzator este deschis prin apasarea tastei [Alt] urmata de apasarea tastei-
litera subliniata.

Comenzile din meniuri care sunt folosite cel mai des sunt dublate de butoane (sau de alte
controale) plasate pe bara „standard” a instrumentelor, eventual pe alte bare de instrumente.
Comenzile grafice sunt plasate sub forma de controale pe bara grafica (desenare), ce se afla de
obicei în partea inferioara a ferestrei (deasupra barei de stare). Afisarea diferitelor bare de
instrumente este controlata prin comanda Bare de instrumente din meniul Vizualizare .

Prima comanda din primul meniu Fisier (File) este numita Nou…; ea este folosita, evident,
pentru a deschide un document nou, si are ca efect afisarea unei pagini albe. Însa Word este
dotat cu mai multe machete predefinite de aranjare a textului pe pagina. Un sablo n (template)
consta dintr- un set de optiuni pentru controlul marginilor, coloanelor, fonturilor si marimilor
literelor etc. Prin urmare, atunci când comandam Fisier→Nou, avem de ales în primul rând
unul dintre sabloanele predefinite (sau sa cream unul).

48
 Alegerea sablonului se va face prin intermediul unei casete de dialog denumita de
asemenea „Nou”. Ne asteptam la aceasta întrucât numele comenzii este urmat de trei puncte
(…), ceea ce constituie o alta conventie respectata în aplicatiile Windows: daca numele unei
comenzi este urmat de trei puncte, atunci comanda, odata aleasa, nu va fi executata automat;
dimpotriva, pe ecran va aparea o caseta de dialog în care va trebui sa stabilim valorile mai
multor parametri care însotesc comanda.

Utilizatorii neexperimentati pot folosi întotdeauna sablonul „Normal” (stocat în fisierul

denumit Normal.dot).

Câteva cuvinte despre documentele Word. La crearea unui document este deschisa o
structura complexa în memoria electronica a calculatorului, structura identificata prin numele
„DocumentN”. Aceasta structura contine, alaturi de text si de caracterele-comenzi de
formatare, anumite date de identificare: numele autorului, un titlu si un subiect, cuvinte- cheie
si comentarii. Aceasta structura este salvata de obicei ca fisier întro memorie permanenta.

Exista trei tipuri principale de fisiere-document ce pot fi create cu Word:

• clasice (având extensia doc),

• rich text format (având extensia rtf ),
• hipertext (având extensia html).

Continutul unei fisier html va fi prezentat în partea a II-a. Continutul unui fisier rtf este
relativ simplu; este compus doar din caractere text (printabile), organizate ca secvente de
entitati de forma urmatoare

{\comanda bloc_de_text}

în care comanda este aplicata blocului de text.

Prin contrast, în continutul unul fisier doc poate aparea orice caracter (Unicode); unele
caractere, aflate în pozitii speciale, pot reprezenta comenzi particulare cum sunt cele de
centrare a paragrafelor, subliniere a cuvintelor etc. De mentionat si faptul ca interpretarea
continutului unui asemenea fisier-document depinde si de versiunea aplicatiei Word.

Meniul Fisier contine comenzi folosite pentru controlul fisierelor, comenzi grupate în mai
multe grupuri.

49
 1. Trei comenzi, numite Nou, Deschidere si Închidere , formeaza primul grup. Sa
observam litera subliniata în fiecare nume de comanda, cu aceasta ocazie sa evidentiem alta
conventie generala în aplicatiile Windows: în absenta mausului, apasarea tastei- litera
subliniata declanseaza comanda.

Comanda Deschidere este folosita, evident, pentru a deschide un document salvat, creat nu
neaparat cu Word ! Evident, întro asemenea situatie ne putem astepta sa pierdem cea mai mare
parte a formatarii documentului, în caz ca a fost realizata cu soft al altei firme (nu Microsoft).

Sa observam ca si numele comenzii Deschidere este urma de trei puncte; caseta de dialog
„Deschidere” este foarte importanta si întelegerea tuturor componentelor ei este obligatorie
pentru toti utilizatorii Word-ului!

Cu Word utilizatorul este capabil sa controleze simultan mai multe documente. Comanda
Închidere este folosita, evident, pentru a închide documentul curent.

Nou si Deschidere sunt dublate prin butoane specifice pe bara instrumentelor.

2. Al doilea grup contine comenzile Salvare , si Salvare ca. Aceste comenzi sunt folosite
pentru salvarea documentului curent. Sa observam ca noua caseta de dialog „Salvare ca” este
similara cu caseta de dialog „Deschidere” (ceea ce nu este de mirare, întrucât ambele sunt
destinate controlului unor fisiere).

Diferenta între comenzile Salvare si Salvare ca consta în posibilitatea de alegere a altui

nume pentru fisier (în cea de-a doua); evident, atunci când documentul este salvat pentru
întâia data, efectul alegerii lui Salvare sau Salvare ca este acelasi.

Un buton special pe bara instrumentelor (iconita „discheta") dubleaza comanda Salvare .

3. În cel de-al treilea grup sunt grupate câteva comenzi ce controleaza realizarea paginii pe
suport „concret” (hârtia). Comanda Initializare pagina controleaza, prin intermediul unei
casete de dialog multiple, aparitia textului pe o pagina virtuala, iar comanda Imprimare
controleaza, prin intermediul altei casete de dialog similare cu „Deschidere", imprimarea
documentului curent. O a treia comanda din acest grup, Examinare înaintea imprima rii,
poate fi folosita pentru vizualizarea, pe ecran, a felului în care va arata pagina imprimata.

Comenzile Imprimare si Examinare înaintea imprimarii sunt dublate de obicei de

butoane (iconitele „imprimanta” si „foaie cu lupa” pe bara instrumentelor).

50
 4. Un alt grup contine comanda Proprietati, folosita pentru a controla (întro caseta de
dialog multipla) datele de identificare ale documentului curent.

5. Urmatorul grup are un numar variabil de componente; aici sunt prezentati identificatorii
celor mai recente fisiere-document pe care le-a prelucrat Word , ceea ce ne permite regasirea
rapida a unui asemenea document.

6. În sfârsit, ultimul grup contine doar comanda Iesire , folosita atunci când dorim sa
încheiem activitatea cu Word. Efectul este similar celui pe care- l obtinem prin închiderea
ferestrei Word, cu alte cuvinte a folosirii comenzii Close din meniul de control al ferestrei.

7. În meniul Fisier ar putea sa apara si alte comenzi, dintre care mentionam doar
Scaneaza, în cazul în care este atasat un scanner, si Trimitere catre .

Sa observam ca principalele comenzi ce actioneaza asupra structurilor din memorie si

asupra fisierelor, adica Nou, Deschidere si Închidere , sunt întâlnite de regula în toate
aplicatiile Windows. Si comanda Imprimare apare întro forma similara în toate aplicatiile ce
produc rezultate ce pot fi imprimate pe hârtie.

Atunci când deplasam indicatorul mausului deasupra „paginii albe” de pe ecran, este
posibil ca forma sa i se schimbe. De obicei are forma asemanatoare literei I, ceea ce ne
permite sa efectuam urmatoarele actiuni:
• cu un singur clic (pe butonul stâng) plasam un cursor clipitor (având forma unei bare
verticale) în pozitia cea mai apropiata a textului. În jurul acestui cursor, numit punct de
inserare, putem insera sau distruge text folosindu- ne de taste.

Inserarea de caractere noi are loc întotdeauna în stânga punctului de inserare. Dimpotriva,
eliminarea caracterelor poate fi facuta în ambele directii, folosind tasta [BackSpace] înspre
stânga si tasta [Delete] înspre dreapta;
• cu un dublu clic va fi selectat cuvântul de dedesubtul indicatorului mausului;
• cu un triplu clic va fi selectat întregul paragraf de sub indicator;
• prin tragerea mausului ne este permisa selectarea unui bloc de text arbitrar (o secventa
contigua de cuvinte);
• cu un singur clic (pe butonul drept) se va deschide meniul de context. Comenzile
acestuia ne permit de exemplu sa alegem un sinonim al cuvântului de dedesubtul
indicatorului, sau sa transformam acest cuvânt în hyperlink .

51
 Coloana alba speciala din stânga zonei textului este numita bara de selectare (selection
bar). Aici indicatorul mausului devine o sageata alba cu vârful spre dreapta. În aceasta
situatie, un clic pe butonul stâng conduce la selectarea rândului corespunzator în zona de text,
cu un dublu clic selectam întregul paragraf, iar tragerea ne permite sa selectam rânduri
contigue.

Odata ce a fost selectat un bloc de text, în interiorul sau si în jurul marginilor sale
indicatorul mausului ia forma unei sageti albe cu vârful spre stânga. Putem trage acum blocul
selectat întro noua pozitie.

Aceasta este de fapt o operatiune de editare, de tipul Decupare- Lipire. Actiuni de editare
mai elaborate sunt permise prin intermediul comenzilor grupate în meniul Editare :

1. Un prin grup contine comenzile Anulare si Repetare/Refacere . Aceste comenzi

depind de context, mai precis de ultima actiune efectuata (tastare, stergere, etc.) si permit
corectarea facila a erorilor.

Ambele aceste comenzi pot fi sunt dublate de casete- lista speciale pe bara instrumentelor,
având ca iconite sageti curbe, iar listele continând ultimele activitati efectuate.

2. Al doilea grup contine comenzile clasice de editare Decupare , Copiere si Lipire , toate
trei dublate de butoane pe bara instrumentelor. Daca nu este selectat niciun bloc de text,
numele Decupare si Copiere si butoanele respective sunt filtrate cu gri, ceea ce înseamna ca
aceste comenzi sunt nepermise în contextul respectiv. Aceasta este o alta conventie generala
valabila în toate aplicatiile Windows: numele sau controalele filtrate cu gri corespund
comenzilor sau optiunilor ce nu sunt permise în momentul respectiv. Evident, dupa o selectare
de bloc de text, comenzile Decupare si Copiere vor fi permise.

„Decuparea” unui bloc de text înseamna de fapt mutarea sa în asa- numitul clipboard care,
reamintim, este o memorie special întretinuta de Windows pentru a se permite transferuri de
obiecte între aplicatii. „Copierea” înseamna plasarea în clipboard a unei còpii a blocului de
text selectat. „Lipirea” înseamna preluarea unei còpii a continutului „magaziei” clipboard în
pozitia curenta a cursorului de editare.

„Copierea” unui bloc de text selectat poate fi facuta si printr-o „scurtatura”, prin tastarea
combinatiei [Ctrl]+[C]. O „scurtatura” similara, [Ctrl]+[V], poate fi folosita pentru a lipi din
clipboard.

52
 În acest al doilea grup sunt incluse alte comenzi speciale de lipire, dintre care mentionam
doar Lipire ca hyperlink.

3. Al treilea grup contine o comanda importanta, Selectare totala, folosita evident pentru
a selecta întreg continutul documentului ca bloc de text.

4. Al patrulea grup contine comenzi folosite pentru a regasi informatii particulare în

interiorul unui document si eventual a le înlocui automat cu alte informatii. Toate cele trei
comenzi Gasire , Înlocuire si Salt la conduc la aceeasi caseta de dialog; aici cele mai
importante controale sunt doua casete combinate (text plus lista) intitulate „De cautat” si
„Înlocuire cu”. Trebuie mentionat ca în toate casetele-text sunt aplicabile regulile de editare,
în particular copierea si lipirea folosind „scurtaturile” obisnuite [Ctrl]+[C], [Ctrl]+[V]!

Sa observam si iconita („binoclu”) din stânga cuvântului „Gasire”. Aceasta ne spune ca

putem avea comanda dublata de un buton pe bara instrumentelor. Dar, atentie, pot avea loc
modificari ale continutului barei instrumentelor, în urma unei comenzi din meniul ce urmeaza.

Meniul Vizualizare contine mai multe comenzi ce permit sa controlam atât modul în care
documentele sunt afisate pe ecran, cât si aparitia altor auxiliare.

Primul grup de comenzi contine de fapt mai multe comenzi mutual exclusive (asadar un
„buton radio” de comenzi) prin care controlam cât de multa informatie este afisata pe ecran
împreuna cu textul documentului. De exemplu, alegând Aspect pagina We b vom putea vedea
felul în care documentul nostru va aparea în fereastra unui navigator (browser pentru World
Wide Web).

De obicei, atunci când se tasteaza rapid fara formatare, se va folosi vizualizarea Normal;
dar, atunci când producem documente ce urmeaza a fi imprimate este recomand abil sa folosim
vizualizarea Aspect pagina imprimata.

Alte comenzi din meniul Vizualizare – evident, plasate în alte grupe – ne permit sa
• controlam aparitia antetului (header) si/sau a subsolului (footer), a notelor de subsol
(footnotes) si comentariilor,
• controlam aparitia riglelor (orizontala si verticala),

• controlam aparitia si continutul diferitelor bare de instrumente,

• marim/micsoram imaginea paginii pe ecran.

53
 Meniul Inserare contine mai multe comenzi, ce permit utilizatorului sa insereze în
document:

• întreruperi,
• numerotari ale paginilor,
• data si ora curenta,
• simboluri speciale pentru formule simple sau cu diacritice,
• comentarii, note de subsol, „semne de carte” (bookmarks), referinte încrucisate si
indexarea termenilor,
• text automat,
• imagini si chenare,
• obiecte realizate cu soft auxiliar,
• continutul altor fisiere,
• hiperlegaturi (hyperlinks).

Sa mentionam o exceptie: pentru inserarea de tabele va trebui sa folosim comanda Inserare

Tabel din meniul Tabel!

A formata un document înseamna a actiona pentru a- i îmbunatati aspectul, în scopul

micsorarii timpilor de perceptie a componentelor sale importante. Prin formatare se întelege
de obicei modificarea, pentru diverse blocuri de text, a urmatoarelor atribute:

• fontul si marimea literelor;

• evidentierea prin înclinare (italic), îngrosare (bold) si/sau subliniere;

• coloane, borduri, texturi, culori etc.

Formatarea unui document poate fi facuta atât în timpul tastarii textului, cât si ulterior
(dupa încheierea tastarii).

Din punct de vedere logic, un document clasic este organizat în sectiuni, ca o succesiune de
paragrafe, fiecare paragraf este o succesiune de cuvinte, iar fiecare cuvânt este, evident, o
secventa de caractere text. Pe de alta parte, dimensiunile suportului fizic (hârtia) impun
divizarea paragrafelor „lungi” pe mai multe rânduri. Traditional se practica prezentarea pe un
numar de coloane (în cadrul sectiunii) si sunt adoptate reguli de spatiere si repozitionare a
rândurilor unui paragraf ce nu încap în întregime pe coloana.

54
 Se practica de asemenea plasarea „pe pagina” a unor chenare continând imagini sau texte
separate, cum ar fi notele de subsol; de asemenea, se practica plasarea unui antet si/sau unui
subsol continând informatii de identificare sau de numerotare a paginilor.

Evident, în realizarea informatizata a documentelor se tine seama de toate elementele

traditionale.

Majoritatea comenzilor importante prin care se realizeaza formatarea unui document sunt
dublate prin casete derulante si butoane plasate pe o bara speciala, numita bara de formatare
si afisata de obicei sub bara standard a instrumentelor. Aceste comenzi sunt grupate în meniul
Format.

De obicei în stânga barei de formatare se afla caseta derulanta prin care se controleaza stilul
paragrafului curent. Stilul este, prin definitie, ansamblul valorilor atributelor de formatare
pentru un paragraf, considerat ca bloc de text. Cu ajutorul casetei derulante se poate alege,
pentru paragraful curent, unul dintre stilurile gata pregatite (aflate în „galeria de stiluri” a
sablonului folosit). Galeria de stiluri poate fi explorata printr-o comanda (Stil) usor
identificabila în meniul Format, iar crearea unui stil nou sau modificarea unuia existent se
poate face apelând la aceeasi comanda.

De obicei, paragrafele obisnuite sunt realizate în stilul „Normal” al sablonului implicit

„Document necompletat”, iar pentru paragrafele de titlu sunt prevazute diverse stiluri
adecvate.

Alte doua casete derulante controleaza fontul (de fapt familia de fonturi) si marimea
literelor pentru blocul de text selectat sau, în lipsa selectiei, pentru caracterul ce urmeaza a fi
tastat.

Alinierea rândurilor unui paragraf se face, în mod obisnuit, fata de marginile stânga-dreapta
ale coloanei curente. Aceasta practica se poate modifica prin schimbarea indentarii, folosind
doua butoane de pe bara de formatare dedicate acestui scop. De asemenea, prin traditie se
obisnuieste sa se retraga primul rând al unui paragraf fata de marginea din stânga, ceea ce se
numeste indentare speciala. A doua posibilitate „grafica” de a modifica cele doua margini ale
paragrafului, precum si indentarea speciala, o constituie repozitionarea unor indicatori aflati
pe bara orizontala a riglei. Acelasi efect va fi obtinut si prin comenzi; acestea sunt plasate ca
optiuni în caseta de dialog „Paragraf” asociata comenzii Paragraf din meniul Format.

55
 Alinierea unui rând fata de marginile stânga-dreapta (stabilite pentru paragraf) poate fi
facuta în patru feluri: doar la stânga, doar la dreapta, sau fata de ambele margini (aceasta
aliniere se obtine prin dilatarea corespunzatoare a tuturor spatiilor albe ce separa cuvintele de
pe rândul respectiv); a patra posibilitate este cea de a „centra”. Cele patru modalitati de
aliniere pot fi alese rapid, prin apasarea butoanelor corespunzatoare de pe bara de formatare.

Exista foarte multe posibilitati de evidentiere a unui bloc de text, odata ce a fost selectat.
Aceste posibilitati sunt controlate prin patru comenzi din meniul Format:

o Font,
o Paragraf,
o Marcatori si numerotare ,
o Borduri si umbrire .

Toate conduc la casete de dialog multiple, a caror utilizare este însa simpla datorita
posibilitatii de a controla, prin imagini sugestive afisate instantaneu, efectul alegerii fiecarei
optiuni.

Meniul Format contine si alte comenzi, dintre care mentionam comanda Coloane ce poate
fi folosita pentru stabilirea numarului de coloane pentru blocul selectat sau pentru o sectiune a
documentului. Se recomanda ca stabilirea numarului de coloane sa se faca în interiorul unei
sectiuni; reamintim ca o sectiune noua se obtine apelând la comanda Întrerupere din meniul
Inserare , optiunea Continuu (din butonul radio „Tipuri de sfârsit de sectiune”).

De asemenea, comanda Tabulatori poate fi folosita pentru fixarea pozitiei si proprietatilor

tabulatorilor. Mentionam ca parametrii de control al tabularii pot fi schimbati pentru fiecare
paragraf în parte; în mod obisnuit ei sunt preluati de la un paragraf la cel urmator, asa cum se
întâmpla de regula cu toti parametrii paragrafului.

Foarte multe actiuni de formatare pot fi realizate si prin combinatii de taste, de obicei
bazate pe tasta [Ctrl]. Astfel, de exemplu, prin combinatia [Ctrl]+[L] se realizeaza alinierea
paragrafului curent fata de marginea stânga (stabilita în acel moment).

Mentionam ca si inserarea de simboluri speciale sau de alte obiecte în cadrul documentului

este considerata operatie de formatare, dar actiunile corespunzatoare sunt obtinute prin
comenzi din meniul Inserare .

56
 Un alt meniu foarte amplu este cel denumit Instrumente. Vom insista doar asupra a patru
comenzi ale sale: AutoCorectie , Corectare ortografica si gramaticala, Limba si Optiuni.

Evident, un corector gramatical este extrem de util, semnalându- ne eventualele constructii

gresite de propozitii. Folosirea unui asemenea corector gramatical se bazeaza în primul rând
pe un „lexicon” de cuvinte în limba respectiva, apoi pe un set de reguli gramaticale clare.
Aceste instrumente sunt implementate în fisiere cu extensia lex si existenta acestor fisiere
conditioneaza evident posibilitatea folosirea comenzilor.

Alegerea limbii în care redactam documentul este evident efectuata prin comanda Limba .
Sa facem observatia ca denumirea comenzii este însotita, în dreapta, de un triunghi negru; în
general, aparitia acestui triunghi alaturi de denumirea unei comenzi are rolul de a ne avertiza
ca aceasta comanda nu este completa, ci urmeaza sa alegem între câteva subcomenzi. În cazul
nostru subcomenzile importante sunt doua: Stabilire limba si Despartire în silabe .

Comanda AutoCorectie ne permite sa completam o lista cu erorile pe care le facem în mod

reflex la tastare si cu corectiile ce trebuie efectuate. Atentie, aplicatia Word va efectua în mod
automat aceste corectii! (Acolo unde corectia nu se impune va trebui sa revenim.)

Comanda Optiuni conduce la o caseta multipla de dialog, foarte ampla, prin intermediul
careia putem efectua modificari asupra valorilor parametrilor ce controleaza global activitatea
aplicatiei Word . Foarte importante, în grupul „General”, sunt optiunile:
• de stabilire a numarului fisierelor recente (pe care le- am utilizat recent); aici controlam
afisarea listei acestor fisiere, asa cum apare în meniul Fisier;
• de stabilire a unitatii de masura pentru lungimi. În tipografia clasica se foloseste mult
punctul tipografic. Mentionam ca 72 p.t. = 1” (inch), iar 1 inch = 2.54 cm.

O alta optiune importanta, de regula activata, este cea denumita „Selectare înlocuita prin
tastare”, plasata în grupul „Editare”. Sa ne obisnuim cu ideea ca un bloc selectat, oriunde si
oricât de „mare” ar fi, va disparea instantaneu odata cu apasarea unei taste oarecare! (Evident,
nu definitiv, caci optiunea Anulare din meniul Editare va determina revenirea la situatia
anterioara.)

Comenzile meniului Tabel controleaza evident tabele, începând cu crearea lor. În interiorul
unui tabel câteva reguli de editare sunt modificate sau chiar anulate. De exemplu, tabularea nu
este permisa în interiorul celulelor unui tabel.

57
 Împrejurul si deasupra unui tabel indicatorul mausului poate lua diverse forme, unele
neîntâlnite în alte situatii. Aceste forme sunt folosite pentru redimensionarea coloanelor sau
liniilor si pentru selectarea coloanelor.

Comenzi importante din acest meniu permit:

• sortarea liniilor, adica rearanjarea liniilor în alta ordine; este vorba, evident, despre
comanda Sortare ;

• calcularea unor valori pe baza datelor din celulele tabelului, prin comanda Formula;

• conversia liniilor tabelului în paragrafe obisnuite, între „celule” putându-se plasa

caractere de separare; comanda este, evident, Conversie Tabel în text. Exista si posibilitatea
inversa, anume cea de a converti în tabel un bloc de text selectat; va fi nevoie, evident, de
precizarea caracterului care determina separarea datelor pe coloane.

Cele câteva comenzi ale meniului Fereastra permit afisarea pe ecran, simultan:

• a do ua parti distincte ale aceluiasi document,

• a doua sau mai multe documente distincte, ceea ce permite compararea „vizuala” a
continuturilor lor.

În acelasi meniu apare si lista documentelor deschise, ceea ce permite comutarea rapida a
activitatilor de „editare”, în particular transfer de text, de la un document la altul.

Exercitii. 1) Blocul de text „Introducere” este afisat pe ecran, cu litere aldine, întrun
paragraf special. Identificati modul în care va fi salvata informatia aferenta blocului de text
întrun fisier de tip document Word, întrunul de tip rtf si întrunul de tip html.

2) Identificati toate optiunile ce pot fi controlate în caseta de dialog ce apare ca urmare a

comenzii Instrumente ? Optiuni. Care este rolul fiecareia?

3) Aplicatia Word a evoluat în timp, de la versiune la versiune devenind tot mai complexa
si performanta. Aflati ce modificari au avut loc fata de versiunea anterioara.

58
 2.8. Aplicatii de calcul tabelar. Excel

Traditia activitatilor contabile cere ca datele privind veniturile si cheltuielile unei firme sau
gospodarii sa fie aranjate sub forma unui tabel. Modul tabelar de aranjare a datelor este
adecvat si pentru alte activitati, în general este adecvat tuturor activitatilor în care datele
„primare” numerice urmeaza a fi prelucrate. Evident, si în domeniul medical întâlnim deseori
situatii în care aranjarea tabelara a datelor prezinta avantaje considerabile, si aceasta nu doar
în gestiunea spitalului sau a cabinetului medical.

Pentru activitatile umane în care sunt folosite tabele au fost create – de catre diverse firme
creatoare de soft – asa- numitele aplicatii de calcul tabelar. Cele mai cunoscute sunt Excel ,
Lotus 1-2-3, Quattro Pro . În cele ce urmeaza ne vom referi de regula la aplicatia Excel
(creata de firma Microsoft), cu ment iunea ca deosebirile fata de alte aplicatii similare sunt
minore.

În afara rapiditatii cu care sunt executate calculele, în general aplicatiile de calcul tabelar
prezinta si alte avantaje:

• recalculare automata (si „instantanee") a tuturor rezultatelor, imediat ce o valoare

oarecare a fost modificata;

• posibilitati multiple de formatare utile pentru prezentarea, pe ecran, a datelor;

• posibilitatea reordonarii rapide a liniilor, dupa diverse criterii;

• existenta unei varietati de functii „implementate”, de na tura matematica, statistica,

financiara care, însotite fiind de explicatii detaliate privind modul de utilizare, sunt utilizabile
cu usurinta chiar de catre nespecialisti;

• posibilitatea realizarii rapide a diagramelor si graficelor statistice, de diverse forme, pe

baza datelor din tabele;

• posibilitatea transferului rezultatelor spre si dinspre documente (create nu doar cu Word).

De peste un deceniu în aceste aplicatii a fost implementata organizarea datelor pe mai

multe foi de lucru (worksheets), presupuse situate „una peste alta” ca întro carte. Fiecare foaie
de lucru are o denumire ce o identifica Implicit, în Excel aceste denumiri sunt Foaie1
(Sheet1), Foaie2 (Sheet2 ), …

O foaie de lucru poate fi organizata ca tabel (spreadsheet ).

59
 Orice tabel este format din celule dispuse pe linii si pe coloane. În fiecare celula putem
plasa o valoare de un tip extrem de divers:

• valoare numerica;
• text (secventa de caractere);
• data calendaristica;
• formula de calcul cu datele plasate în alte celule.

Afisarea pe ecran a valorii unei celule poate fi efectuata în diverse moduri; de regula
valoarea afisata difera, uneori substantial, de valoarea plasata în celula!

Exprimarea formulelor respecta regulile clasice ale algebrei, semnele operatiilor aritmetice
fiind +, –, * (pentru înmultire) si / (pentru împartire). Pentru a fi deosebite de textele
ordinare, formulele sunt precedate de caracterul ‚=’.

Evident, o celula este identificata prin precizarea liniei si coloanei din care face parte.
Astfel, notatia R21C8 identifica p recis celula aflata pe linia (row) a 21-a si coloana (column) a
8-a.

Acest mod de identificare este însa rar folosit. De obicei identificarea coloanelor se face
prin litere A, B, … iar dupa epuizarea acestora prin secvente de doua litere AA, AB, …, AZ,
BA, BB, … Cât despre identificarea liniei, aceasta este data de numarul de ordine: 1, 2, 3, …
Astfel, notatia H21 identifica aceeasi celula ca si R21C8 .

Ca exemplu general, notatia Foaie2!AB215 identifica celula aflata pe coloana a 28-a si

linia a 215-a de pe a doua foaie implicita.

Pe o foaie de lucru organizata ca tabel pot exista cel mult 256 de coloane (ceea ce înseamna
ca ultimul identificator de coloana este IV). Cât despre numarul maxim de linii, acesta este în
principiu 65536 (un numar „foarte mare” fata de necesitatile obisnuite ale unui utilizator sau
ale unui grup restrâns de utilizatori. În realitate limitarea este data de capacitatea memoriei de
lucru a calculatorului; un calcul imediat, ce tine seama de faptul ca în fiecare celula putem
plasa cel mult 32000 de caractere, arata ca o foaie de calcul „plina” va ocupa aproximativ 1
TB!)

Celulele pot fi grupate, dupa dorinta, în domenii, iar pentru usurinta domeniile pot fi
denumite.

60
 Un domeniu elementar este usor de definit, ca grup dreptunghiular de celule (contigue). Un
asemenea grup este determinat evident de doua celule extreme: cea de colt din stânga- sus si
cea de colt din dreapta-jos. Evident, o celula poate fi considerata ca formând, ea singura, un
domeniu elementar „degenerat”. De asemenea, pot exista domenii de tip coloana, pentru care
„dreptunghiul” se reduce la celule contigue de pe aceeasi coloana; analog pentru linii.

Identificarea unui domeniu elementar (care nu este degenerat) poate fi facuta prin
specificarea identificatorilor celulelor de colt, separându-i prin caracterul ‚:’. Astfel, C1:E4
identifica un domeniu elementar având 12 celule (situate pe 4 linii si 3 coloane), iar A2:D2
identifica un domeniu tip coloana, având 4 celule.

În general, un domeniu este alcatuit din domenii elementare, prin operatiuni de reunire si
intersectare. Pentru simbolizarea reunirii se foloseste caracterul ‚,’, iar pentru simbolizarea
intersectarii se foloseste caracterul ‚ ’ (blanc). Astfel, A3:B5,D3:E5 identifica un domeniu
format din 12 celule, grupate în doua domenii elementare separate. Ca sa dam un alt exemplu,
B3:C6 A4:D5 identifica exact domeniul elementar B4:C5. (În general domeniile care nu
sunt elementare sunt mai rar folosite.)

De obicei întrun domeniu sunt depuse date ce au o legatura logica între ele (dar nu sunt
neaparat de acelasi tip). Astfel, în cazul reprezentarii grafice a unor date numerice se
obisnuieste sa se extinda domeniul datelor cu o linie si o coloana de „explicatii”. Excel
„întelege” rostul fiecarei date din acest domeniu extins.

Fata de Word, în Excel apar noi forme ale indicatorului mausului (vezi figura).

Forma de cruce alba este folosita pentru selectarea unui Excel – forme ale
indicatorului mausului
domeniu. Domeniul elementar selectat va fi încadrat, iar
celulele sale vor avea fundalul colorat (cu exceptia celu lei
active, plasata în colt).

Forma asemanatoare literei I este folosita în activitati de

editare.

Forma de sageata alba (vârful înspre stânga) este folosita

pentru mutarea domeniului selectat.

61
 Forma de cruce neagra se foloseste pentru activitati de umplere automata a continuturilor
celulelor, prin „tragere” (drag and drop)

Forma de sageata dubla este folosita pentru redimensionare (în directiile aratate de sageti)

Ca pentru orice aplicatie Windows, si în fereastra aplicatiei Excel apare bara titlului, bara
meniurilor, bara instrumentelor si bara de stare, încadrând zona de lucru. În functie de
necesitati pot fi afisate si alte bare, ca de exemplu bara de desenare. Specific aplicatiei este:

1) organizarea celei mai mari parti a zonei de lucru în linii si coloane corespunzatoare foii
active. Evident, liniile si coloanele sunt bordate cu zone „gri” pentru identificare. În stânga
sus, spatiul ramas este ocupat de butonul „Selecteaza totul”;

2) aparitia barei formulei, deasupra zonei de lucru, folosita pentru editarea formulei din
celula curenta; în stânga ei se afla caseta numelui, folosita pentru redenumire si regasirea
rapida a unui domeniu.

Sa trecem în revista câteva dintre posibilitatile de calcul ale aplicatiei Excel.

1) Completarea automata a unui domeniu (linie sau coloana) cu valorile unei progresii.

Daca se completeaza doua celule contigue cu primele doua valori ale progresiei (exemple:
luni/marti, ianuarie/februarie, 10/20) si se selecteaza aceste doua celule, atunci prin tragere cu
mausul (forma cursorului = cruce neagra) de „mânerul de tragere” progresia se va extinde.

2) Extinderea prin copiere a unei formule, de la o celula la un domeniu.

Folosindu- se comenzile Editare →Copiere si Editare →Lipire , continutul-sursa al unei

celule poate fi copiat în alte celule. Daca „sursa” este o formula implicând identificatori ai
altor celule, în urma copierii formula se va modifica „diferential”.

De exemplu, daca în celula C1 continutul este formula =A1+B1*A2, atunci prin copiere în
celula E4 (cu doua coloane în plus si trei linii în plus) formula devine =C4+D4*C5 (adica
indicatorii coloanelor au fost mariti cu 2, iar indicatorii liniilor au fost mariti cu 3).

Indicatorii ce nu trebuie sa se modifice în urma copierii trebuie sa fie înregistrati precedati

de caracterul ‚$’. Astfel, daca formula din C1 ar fi fost =$A$1+B$1*$A2, atunci în urma
copierii în celula E4 ar fi aparut formula =$A$1+D$1*$A5.

3) Copierea unui întreg domeniu, cu adaptarea sau nu a formulelor la noua situatie.

62
 Dupa selectarea domeniului si folosirea comenzii Editare →Copiere , se poate folosi fie
Editare →Lipire, fie Editare →Lipire speciala →Valori.

4) Folosirea functiilor încastrate, implementate în aplicatie.

Este vorba atât despre functiile matematice uzuale (trigonometrice, exponentiale si
logaritmice, operatii cu numere complexe), unele functii financiare, logice sau de prelucrare a
textului, dar mai ales despre majoritatea functiilor statistice necesare prelucrarii elementare a
datelor. Acestea din urma sunt de regula functii de domeniu, având asadar ca argumente
domenii. Iata câteva:
SUM(domeniu) – pentru calculul sumei datelor depuse în domeniu;
AVERAGE(domeniu) – pentru calculul mediei datelor depuse în domeniu;
STDEV(domeniu) – pentru calculul abaterii standard a datelor depuse în domeniu;
FREQUENCY(domeniul datelor, domeniul limitarilor) – pentru calculul frecventei
absolute a claselor formate prin limitarile indicate, din datele depuse în domeniu.

Folosirea tuturor acestor functii este usurata enorm de caseta de dialog ce ofera toate
explicatiile necesare utilizatorului.

Organizarea ferestrei aplicatiei Excel

63
 Excel dispune de o serie de posibilitati grafice. Prin comanda Insereaza → Diagrame
putem obtine diverse reprezentari grafice ale datelor depuse întrun domeniu. Este important de
retinut ca legatura între datele din domeniu si reprezentarea grafica a lor este dinamica (ceea
ce însemna ca orice modificare a datelor va fi reflectata „instantaneu” în diagrama).

Controlul reprezentarii grafice este asigurat printr-o succesiune de patru casete de dialog.
Ele permit, în ordine:

1. alegerea tipului de diagrama: cu bare, rozeta etc.;

2. confirmarea (sau modificarea) domeniului datelor precum si precizarea seriilor de date;

3. declararea diverselor componente anexa: titlu, legenda, etichete etc.;

4. alegerea modului de afisare: ca obiect grafic inserat în foaia de calcul, respectiv ca foaie
noua. (Aceasta ultima optiune este cea recomandata.)

Odata realizat, graficului i se pot adauga diverse componente suplimentare, event ual
obtinute cu alte programe: imagini din fisiere grafice, figuri geometrice standard
(dreptunghiuri, sageti, etc.), texte din WordArt . Acestea pot fi plasate în orice pozitie si pot fi
transformate geometric (translatate, rotite, deformate, …) independent, conform regulilor
obisnuite. Pentru aceste actiuni se folosesc de obicei butoanele plasate pe bara de desenare, a
carei afisare este controlata cu optiunea Vizualizeaza→Bare →Desen).

Posibilitatile aplicatiei Excel sunt mult mai ample, depasind cu mult cele prezentate în
acest curs. În încheierea acestei sectiuni repetam ca Excel face parte din softul de uz general,
adresat tuturor utilizatorilor.

Exercitii. 1) Formatarea unei celule de pe o foaie de calcul Excel implica mai multe
optiuni. Identificati optiunile de aliniere, de colorare si de protectie.

2) Aflati amanunte despre componentele care pot fi incluse la cerere în Excel.

3) Comenzile Lipire speciala din meniul Editare si Celule din meniul Format sunt foarte
importante. Identificati efectul fiecareia, în toate contextele posibile.

64
 2.9. Sistemul de operare Windows XP. Bara activitatilor

În sectiunile urmatoare din acest curs vom prezenta, în special pentru începatori, o serie de
amanunte privind sistemul de operare Windows XP care este folosit, în prezent, pe
majoritatea calculatoarelor personale.

În partea inferioara a ecranului se afla, de obicei, asa-numita bara a activitatilor (taskbar),

pe care distingem:

– butonul Start, în extremitatea stânga,

– compartimentul de sistem (System Tray), în extremitatea dreapta,

– butoanele de lansare rapida (Quick Launch) în dreapta butonului Start,

– butoane asociate ferestrelor deschise – a se vedea figura urmatoare,

– alte posibile componente.

Atentie, este posibil ca pozitia barei activitatilor se fie modificata, de asemenea

dimensiunile sale. Un clic dreapta deasupra barei – în zona „libera” – determina deschiderea
meniului de context. În acesta sunt grupate comenzile care pot fi executate. Se recomanda
începatorilor (pentru a nu avea probleme de identificare) ca optiunea Lock the Taskbar sa
fie activata – a se vedea figura urmatoare.

Meniul de context al barei activitatilor

65
 2.10. Sistemul de operare Windows XP. Lucrul cu ferestre si aplicatii

Câteva sfaturi pentru începatori, privind:

A. Lansarea une i aplicatii

– clic pe butonul Start, urmat de clic pe butonul All Programs …, apoi clic deasupra
iconitei aplicatiei dupa identificarea acesteia,

– clic pe butonul aplicatiei de pe bara de instrumente Quick Launch.

Executarea principalului fisier executabil al aplicatiei – dupa identificarea sa în dosarul

aplicatiei – este posibila, dar nu este recomandata.

Pentru compatibilitate cu vechile sistem de operare MS-DOS, aplicatiile vechi pot fi

lansate în executie prin intermediul comenzilor Run→cmd sau Run→command.

B. Comutarea între aplicatiile aflate în executie

– clic în fereastra aplicatiei,

– clic pe butonul ferestrei aplicatiei de pe bara activitatilor,

– folosirea repetata a combinatiei [Alt]+[Tab].

C. Aranjarea si redimensionarea ferestrelor pe suprafata de lucru (desktop)

– folosirea butonului de maximizare/restaurare,

– tragere de borduri sau colturi,

– tragere de bara de titlu,

– clic-dreapta pe bara activitatilor, apoi alegerea optiunii Cascade Windows,

– clic-dreapta pe bara activitatilor, apoi alegerea optiunii Tile Windows Horizontally,

– clic-dreapta pe bara activitatilor, apoi alegerea optiunii Tile Windows Vertically.

Ultimele doua optiuni nu sunt recomandate atunci când avem un numar mare (peste 3) de
ferestre deschise.

66
 2.11. Sistemul de operare Windows XP. Navigarea în sistemul de fisiere

Se începe prin deschiderea ferestrei My Computer

– fie prin dublu- clic pe iconita de pe suprafata de lucru,

– fie apasând butonul Start, apoi butonul My Computer.

Optiunile meniului View stabilesc modul de afisare a informatiilor despre containerele

principale ale calculatorului. Fiecare dintre aceste containere este reprezentat de o iconita si
de o inscriptie.

Câteva dintre aceste containere sunt dosare (My Documents, Shared Documents, …)
însa majoritatea sunt volume de date (unitatea de discheta A:, prima partitie a principalului
disc fix C:, …).

Un clic pe iconita unui container determina selectarea acestuia, însotita de afisarea unor
informatii. De exemplu, odata cu selectarea partitiei C: se va afisa modul de organizare,
capacitatea si gradul de ocupare. Aceste informatii sunt prezentate în zona Details din partea
de stânga- jos a ferestrei.

Un dublu-clic pe iconita containerului determina deschiderea sa si afisarea continutului.

De exemplu,

67
 a) prin deschiderea dosarului My Documents va fi afisata lista documentelor ce au fost
salvate ca fisiere – de diverse tipuri – în acest dosar;

b) prin deschiderea partitiei C: se va afisa o lista de dosare – între care se vor gasi
probabil Documents and Settings, Program Files si Windows – urmata posibil de o lista de
fisiere.

Un clic-dreapta pe iconita unui container face sa se deschida meniul de context, ce contine

principalele metode speciale care pot fi aplicate containerului. Lista acestor metode depinde
în mod esential de tipul containerului.

Dosarele pot contine atât fisiere, cât si alte dosare.

Atunci când selectam un fisier, în zona Details este prezentata o descriere a acestuia.
Iconita unui fisier arata care este aplicatia asociata fisierului respectiv. Prin dublu-clic pe
aceasta iconita deschidem de fapt fisierul folosind aplicatia ce- i este asociata. Sa presupunem
ca aceasta este capabila sa-i interpreteze corect continutul. Daca dorim sa deschidem fisierul
cu o alta aplicatie, atunci ne putem adresa meniului de co ntext (apelabil, evident, cu un clic-
dreapta) alegând din acesta optiunea Open With.

68
 2.12. Sistemul de operare Windows XP. Cautarea unui fisier/dosar

Asa cum am precizat anterior, întro partitie de disc fix ar putea fi stocate zeci de mii de
fisiere. Pentru a regasi unul anume, ar trebui sa cunoastem:
a. numele sau, dar nu neaparat cu exactitate,
b. tipul fisierului,
c. data crearii, cel putin aproximativ,
d. dimensiunea (aproximativa),
e. o secventa de caractere din continutul fisierului.

Sistemele de operare Windows ofera o posibilitate comoda de cautare dupa elementele de

identificare de care dispunem. Concret, dupa un clic pe butonul Start se selecteaza comanda
Search.

Fereastra Search Results care se deschide – ca efect al executiei acestei comenzi – are o
organizare extrem de simpla: identificam în ea doar doua panouri. În panoul din stânga gasim
o lista de butoane servind la formarea criteriului de cautare, iar acest panou se modifica,
afisându-se optiuni suplimentare de cautare, în functie de butonul apasat.

La indicarea numelui ce trebuie cautat se va tine seama de rolul caracterelor speciale ‚*’ si
‚?’. Astfel,
Capit*.doc

indica o cautare a tuturor fisierelor cu extensia doc al caror nume – indiferent cât de lung –
începe cu „Capit” (vezi figura urmatoare). La fel,
Capitolul?.txt

indica o cautare a tuturor fisierelor „text” al caror nume este format din 10 caractere, primele
9 fiind „Capitolul”, ultimul putând fi oricare.

Rezultatele cautarii sunt afisate în panoul din dreapta; este vorba despre lista fisierelor
(evident, dosarele sunt si ele fisiere) care satisfac toate conditiile specificate în criteriul de
cautare.

O alta posibilitate de regasire a unui anumit fisier/dosar, foarte utila dar mai putin
„automatizata”, se bazeaza pe comanda Details din meniul View existent în majoritatea
ferestrelor. Recomandam folosirea acestei comenzi deoarece apar unele amanunte (despre
fisierele/dosarele cautate) utile în operatiunea de regasire.

69
 Dar, evident, aceasta posibilitate de regasire va fi utilizata cu precadere atunci când
cunoastem dosarul în care a fost depus fisierul/dosarul cautat.

Apasarea butoanelor Name , Size , Type si Date Modified (vezi figura de mai sus)
determina afisarea listei fisierelor/dosarelor continute, reordonate:

a) fie în ordinea alfabetica a numelor, cu dosarele precedând fisierele,

b) fie în ordinea ascendenta/descendenta a dimensiunilor,

c) fie în ordinea tipului fisierelor,

d) fie în ordinea cronologica a datei crearii.

70
 2.13. Sistemul de operare Windows XP. Crearea unui fisier si deschiderea sa

Pentru un începator, crearea unui fisier nou si întelegerea modului sau de folosire este
produce dureri de cap. Unele indicatii îi pot fi de folos.

De regula fisierele sunt create de catre aplicatiile pe care le folosim, care ataseaza implicit
anumite extensii (specifice aplicatiei) de numele fisierului.

Totusi, sistemul de operare Windows ofera posibilitatea de a crea fisiere direct, fara a
folosi vreo aplicatie.

Concret, dupa selectarea dosarului dorit si deschiderea ferestrei sale, vom face apel la
comanda New din meniul File. Se va deschide o lista de optiuni, ce începe cu optiunea
Folder (prin care putem crea subdosare), dar continua cu optiunile de creare de fisiere de
tipurile ce sunt asociate aplicatiilor instalate pe calculator.

Deschiderea unui fisier se poate face:

a) fie cu un dublu-clic deasupra iconitei ce reprezinta tipul fisierului (atentie, NU

deasupra textului ce reprezinta numele fisierului!). Sistemul de operare determina ca fisierul
sa fie deschis de catre aplicatia asociata tipului fisierului, ceea ce nu corespunde întotdeauna
realitatii!

b) fie utilizând o aplicatie si apoi facând apel la comanda Open din meniul File (din
fereastra aplicatiei).

Mentionam ca un clic-dreapta deasupra iconitei sau numelui fisierului determina aparitia

meniului de context, în care este posibil sa apara comanda Open With, care ne permite
alegerea aplicatiei cu care vom deschide fisierul.

Ca o curiozitate, deschizând cu Notepad un fisier imagine, vom putea „vedea” o

interpretare aparte a continutului sau. Probabil secventa de caractere pare neinteligibila (ca
text), dar sa nu uitam ca aceste caractere reprezinta culorile punctelor din imagine.

Pentru a vizualiza si eventual modifica asocierile între aplicatiile instalate pe calculator si

tipurile de fisiere, vom proceda astfel:

– clic pe butonul Start,

– deschidem fereastra Control Panel,

71
 – apoi dublu-clic pe iconita Folder Options ; ca urmare se va deschide o caseta de dialog
cu mai multe file,

– clic pe fila File Types,

– asteptam completarea listei Registered File Types care prezinta asocierile

extensie→tip, ordonate alfabetic dupa extensie, o exploram, selectam extensia dorita si
eventual modificam asocierea prin apasarea butonului Change .

O nota aparte pentru asa- numitele scurtaturi. O scurtatura (shortcut) nu este alt ceva decât
un fisier special al carui continut este identificatorul unui alt fisier, aflat de obicei în alt dosar.
Scurtaturile se creeaza de obicei pe suprafata de lucru, asa încât fisierele curente cu care
lucram sa fie la îndemâna, indiferent de dosarul lor de depozitare.

Crearea unei scurtaturi se poate face simplu: cu un clic-dreapta deasupra denumirii

fisierului, tragem de aceasta pâna ajungem în zona dorita; eliberând butonul mausului,
alegem optiunea Shortcut Here .

Daca dorim sa „vedem” spre ce fisier conduce o scurtatura, vom alege comanda
Properties din meniul ce apare dupa un clic dreapta deasupra scurtaturii. Vom observa apoi
continutul casetei text Target, care indica exact calea de acces spre fisier.

72
 2.14. Sistemul de operare Windows XP. Stergerea fisierelor

Pentru a întelege ce se întâmpla în cazul stergerii unui fisier, sa ne amintim ca un fisier are
un continut (util!) si un „cap” de identificare, folosit de catre sistemul de operare pentru a
accesa continutul asociat denumirii fisierului. Acest „cap” este pastrat în continutul dosarului
în care este stocat fisierul.

Atunci când stergem un fisier, sistemul de operare Windows nu distruge automat

continutul fisierului, nici macar nu modifica vreun bit din continut! „Capul” însa este
transferat în continutul unui dosar special, denumit Recycle Bin . Evident, un fisier ce a fost
plasat în Recycle Bin va putea fi oricând recuperat, dar stergerea unui fisier din Recycle Bin
are ca efect eliminarea sa din sistem, fara posibilitatea de a mai fi recuperat. Acest mod de
folosire a lui Recycle Bin poate fi însa dezactivat, în care situatie fisierele sterse vor fi
eliminate direct, iar sistemul de operare Windows nu le va mai putea recupera!

Atentie, sa nu identificam niciodata un fisier cu continutul sau! Eliminarea unui fisier nu

conduce automat la disparitia fara urma a continutului sau! Nu se întâmpla altceva decât ca
sectoarele (clusterele) de pe discul fix ce au fost ocupate de catre continut vor fi declarate
libere, urmând a fi refolosite ulterior, în functie de necesitati. Este posibil ca ele sa nu fie
refolosite mult timp dupa eliminarea fisierului, ceea ce înseamna ca prin folosirea unor
programe speciale de recuperare se pot recupera datele din aceste sectoare. (Evident, în
asemenea situatii int erpretarea lor corecta va fi o problema dificila, dar care este usor de
rezolvat în cazul fisierelor text!)

Sa retinem ideea ca un disc fix ar putea fi montat pe un alt sistem de calcul, sau ar putea fi
explorat cu ajutorul unor sisteme de operare altele decât Windows, de exemplu cu ajutorul
unui sistem de operare DOS simplu, lansat de pe o discheta!

Formatarea unei partitii de disc fix provoaca însa disparitia tuturor „informatiilor” ce au
fost stocate în acea partitie!

73
 2.15. Sistemul de operare Windows XP. Fisiere si dosare

Atunci când dorim sa stocam date pe un suport magnetic sau optic, aceste date vor forma
continuturi de fisiere. Aproape 100% din informatiile ce „exista” întrun calculator personal
sunt depuse în continuturi de fisiere aflate pe discurile fixe. Însusi sistemul de operare
Windows, care le administreaza, este un ansamblu de câteva mii de fisiere, majoritatea
continând cod (instructiuni pentru procesor). Acelasi lucru se poate spune si despre toate
aplicatiile instalate pe calculatorul pe care- l folosim. Evident, lucrând cu aceste aplicatii nu
facem altceva decât sa folosim fisiere create anterior, sau sa cream fisiere noi.
Trebuie sa ne asteptam asadar ca numarul fisierelor stocate pe un disc fix sa fie de ordinul
zecilor de mii. Daca nu ar exista o organizare rationala a lor, s-ar pierde foarte mult timp cu
operatiile de regasire a fisierelor. Organizarea adoptata „la calculator” copiaza ceea ce se
întâmpla cu hârtiile cu care lucram: notite, facturi, chitante, etc. pe care le grupam în dosare
depuse pe rafturi. Asadar, fisierele vor fi plasate în dosare. Un dosar nu este altceva decât un
container ce poate contine doar fisiere si/sau alte dosare.
Notiunea de fisier este foarte simpla dar foarte generala: un fisier este un ansamblu
compus dintr- un continut si un „cap” (head). Pe suportul de stocare capul si continutul unui
fisier sunt depuse în locuri diferite, iar sistemul de operare foloseste datele din capul
fisierului pentru a regasi continutul. Trebuie mentionat ca unele sisteme de operare permit ca
acelasi continut sa fie regasit plecând de la mai multe capete diferite.
Sa amintim faptul ca un dosar nu este altceva decât un fisier al carui continut este format
doar din capete de fisiere. Evident, nimic nu impune ca unele dintre aceste fisiere sa nu fie de
fapt dosare; acestea vor fi numite subdosare. Arborescenta dosarelor are ca punct de plecare,
în fiecare volum de date, dosarul numit radacina volumului de date.

Structura capului unui fisier depinde în mod esential de sistemul de operare care
controleaza spatiul de memorare folosit. Dar, oricare ar fi acest sistem de operare, în capul
unui fisier vom gasi:
a) Numele fisierului, format dintr-un numar de caractere. Exista limitari si asupra
numarului maxim de caractere, si asupra setului de caractere permise. De exemplu, în vechiul
sistem de operare MS-DOS acest numar maxim era 8, în primele versiuni ale sistemului de
operare UNIX acest numar era 14, iar în majoritatea versiunilor sistemului de operare
Windows numarul maxim este 256.

74
 Caracterele utilizate pentru formarea numelui unui fisier pot fi litere, cifre, o serie de alte
semne speciale, dar în sistemul de operare MS-DOS literele minuscule erau identificate cu
majusculele corespunzatoare. Nu sunt însa permise caracterele ‚\’, ‚/’, ‚:’, acestea având rol
de separatori, precum si alte câteva (a se vedea cazul caracterelor ‚?’ si ‚*’ al caror rol este
explicat mai jos). Pentru compatibilitate, sistemele de operare Windows creeaza automat,
prin trunchierea numelui si trecerea la litere majuscule, si un nume MS-DOS „clasic” al
fisierului respectiv. Tabelul urmator prezinta câteva exemple.

Numele fisierului întrun sistem de operare Windows Numele MS-DOS asociat

Simplu.doc SIMPLU.DOC

Memoriu de activitate MEMORI~1

Capitolul 1 CAPITO~1

Capitolul 2 CAPITO~2

Doua caractere „ambigue” au interpretari speciale atunci când sunt folosite în nume de
fisiere. Este vorba despre semnul întrebarii ‚?’, care va fi interpretat ca „orice caracter” ,
precum si caracterul asterisc ‚*’, care va fi int erpretat ca „orice combinatie de caractere” . De
exemplu, „cat* ” va fi interpretat ca „orice nume de fisier ce începe cu literele „cat” ,
„*cat*” va fi interpretat ca „orice nume de fisier ce are în interior cuvântul „cat” , iar
„?at*” va fi interpretat ca „orice nume de fisier în care al doilea caracter este ‚a ’ iar al
treilea este ‚t’. (Uneori nu se face distinctie între caracterele ‚A’ si ‚a’ sau între ‚T’ si ‚t’.)

b) Extensia, care reprezinta tipul fisierului. Extensia unui fisier este optionala; atunci
când exista, ea succede numelui fisierului, începe printr-un caracter punct ‚.’ si nu mai
contine vreun alt caracter punct. Rolul extensiei este de a indica tipul de date continute în
fisier. Uneori extensia este „invizibila” si este înlocuita cu o iconita (cazul sistemelor de
operare Windows).

Se obisnuieste – dar nu este o regula – ca extensia unui dosar sa fie lasata „vida”. În
legatura cu denumirile de dosare, sa mentionam ca prin denumirea „..” (doua puncte) se
face referire la dosarul „parinte” al dosarului curent; acesta este, evident, unic. De asemenea,
prin denumirea „.” (un singur punct) se face referire la dosarul curent.

Exemple de extensii cu semnificatie speciala sunt prezentate în tabelul urmator:

75
 Extensie Semnificatie

.exe, .com Fisier executabil (program)

.doc Fisier document creat de aplicatia Word

.txt Fisier al carui continut este un text

.pas Fisier ce contine instructiuni în limbajul Pascal

.xls Fisier-carte de calcul creat cu aplicatia Excel

.html, .htm Fisier-document hipert ext

.dbf Fisier-tabel de date

.java Fisier ce contine o clasa Java

.wav Fisier ce contine o înregistrare sonora „digitala”

.jpeg Fisier ce contine o imagine de tip fotografie

.zip, .arj Fisiere având continutul comprimat

Si în extensia unui fisier pot aparea caractere ambigue, cu exact aceleasi interpretari ca
mai sus. De exemplu, „*.doc” trebuie interpretat ca „toate fisierele (sau dosarele) cu
extensia DOC” , „cat.*” trebuie interpretat ca „toate fisierele (sau dosarele) cu numele
CAT, indiferent de extensie” , iar „*.*” trebuie interpretat ca „toate fisierele (sau dosarele)”.

Despre ansamblul format din numele si extensia unui fisier se spune ca este denumirea
fisierului. În sistemele de operare Windows fisierele au doua denumiri: una completa, iar a
doua trunchiata, compatibila MS-DOS. În aceasta din urma extensia este trunchiata la
maximum 3 caractere dupa ‚.’.

c) Dimensiunea, exprimata în Bytes. Este vorba, evident, de numarul de caractere (octeti)

ce formeaza continutul fisierului. Spatiul ocup at de catre fisier este mai mare, caci
continutului i se aloca un numar suficient de ciorchini!

d) Atributele de protectie, care pot fi active sau inactive. Atributele depind de sistemul de
operare ce controleaza suportul magnetic. De exemplu, pentru sistemele de operare Windows
avem atributele:

– R/o (Read-only ); activarea sa interzice modificarea continutului (nu însa si a numelui!);

76
 – H (Hidden); activarea sa face fisierul „invizibil” în anumite situatii;

– D (Directory ); activarea sa indica faptul ca avem d e-a face cu un dosar.

Pentru sistemul de operare UNIX fiecare fisier are seturi de atribute r (read), w (write) si x
(execute), activarea carora acordând permisiunea respectiva.

e) Data si o ra ultimei modificari a continutului fisierului respectiv.

Referitor la dosare, este momentul sa precizam ca termenul clasic directory a fost înlocuit
de curând cu folder. Nu este o simpla schimbare de nume, înlocuirea se datoreaza
generalizarii notiunilor din programarea orientata obiect. Dosarelor, simple containere în
întelesul „clasic” (directories), considerate ca obiecte ale unei clase, li se pot aplica diverse
metode ale clasei. Acesta este întelesul modern (folder), ce presupune un fel de „inteligenta”
a dosarelor. De aceea, analogia cu dosarul de hârtie nu mai poate fi facuta.

Trebuie mentionat aici ca întrun dosar nu pot exista doua fisiere cu exact aceeasi
denumire. (Atentie, subdosarele sunt asimilate fisierelor!) Aceasta nu exclude posibilitatea ca
doua fisiere sa aiba aceeasi denumire, cu conditia sa fie depuse în dosare diferite.

Pentru a identifica corect un fisier trebuie specificate urmatoarele:

a) volumul de date, specificat de o litera (A, C, …) urmata de ‚:’;

b) calea de acces catre fisier, în structura arborescenta a volumului de date. O cale de

acces este formata dintr-o succesiune de denumiri de dosare, separate printr-un caracter
separator; acesta este ‚\’ sau ‚/’, depinzând de sistemul de operare;

c) numele fisierului, precedat de caracterul ‚\’ sau ‚/’, depinzând de sistemul de operare;

d) (optional) extensia fisierului, ce începe cu ‚.’.

Exemple de identificatori de fisier (în sistemele de operare Windows):

A:\readme

C:\Cursuri\Anul Universitar 2005-2006\Cursul Nr.1.DOC

A:\Cursuri\Anul Universitar 2005-2006\Cursul Nr.1.DOC

A:..\Anul Universitar 2005-2006\Cursul Nr.1.DOC

A:Cursul Nr.1.DOC

77
 Este perfect posibil ca ultimele trei exemple sa identifice acelasi fisier. Aceasta deoarece
exista doua tipuri de cai de acces: absolute si relative.

Caile de acces absolute încep, lasând la o parte identificatorul de volum (C: si A: în

exemplele de mai sus) obligatoriu cu caracterul ‚\’. În caz contrar avem de-a face cu o cale
de acces relativa.

Asadar, în primele doua exemple de mai sus avem caile de acces absolute:

\Cursuri \Anul Universitar 2005-2006

spre fisierul denumit „Cursul Nr.1.DOC” aflat în prima situatie (probabil) întro partitie a
unui disc fix, iar în a doua situatie pe o discheta.

În schimb,

..\Anul Universitar 2005-2006

este un exemplu tipic de cale de acces relativa. Putem deduce ca dosarul curent este „frate”
cu dosarul denumit „Anul Universitar 2005-2006”, parintele nefiind însa
obligatoriu radacina dischetei!

Cu toate ca este formal corect, nu recomandam identificari de tipul „A:Cursul

Nr.1.DOC”, care încearca sa identifice fisierul denumit „Cursul Nr.1.DOC” si aflat în
dosarul curent al dischetei, fara a face nicio mentiune la calea de acces. Este de preferat sa
precizam o cale de acces nevida, de exemplu astfel:

A:.\Cursul Nr.1.DOC
Extrem de putine sunt cazurile în care un utilizator obisnuit, fara cunostinte de
programare, va trebui sa denumeasca un fisier. De regula fisierele sunt create în urma
folosirii aplicatiilor, iar aplicatiile precizeaza extensia; utilizatorului i se cere doar sa indice
numele fisierului.

Fisierele de sistem sunt fisierele ce contin instructiunile sistemului de operare. În cazul

sistemelor de operare Windows, majoritatea acestora sunt depuse întrun dosar special,
denumit Windows . În figura de pe pagina urmatoare este prezentata componenta unei partitii
controlate de un sistem de operare Windows. Se poate observa ca radacina partitiei C:
contine patru dosare si alte câteva fisiere. Aplicatiile sunt, probabil, plasate în subdosare ale
dosarului denumit Program Files.

78
 Exemplu de continut al radacinii unei partitii de disc fix

Se poate observa ca în fisierul denumit „Autoexec.bat”, la fel ca si fisierele denumite

„Config.sys”, „Io.sys” si „Msdos.sys”, toate aflate în radacina partitiei C:, au un continut vid
(0 KB). Aparent ele sunt inutile, întrucât nu contin nimic, dar consuma un oarecare spatiu de
memorare. Totusi, asemenea situatii se întâlnesc deseori, informatia de control aflându- se în
nume, nu în continut! Lipsa unor asemenea fisiere poate face ca unele programe sa nu
functioneze corect. Din asemenea motive, recomandam ca utilizatorii începatori:

a) sa nu „stearga” fisiere de pe discurile fixe daca nu le-au creat personal, si

b) sa nu depuna fisierele create personal decât în dosare speciale (de tipul My

Documents).

79
 Bibliografie pentru primele doua cursuri:

1. Robert Cowart, Brian Knittel, Special Edition Using Microsoft Windows XP

Professional. QUE, 2001

2. Bernhard Eder, Willibald Kodym, Franz Lechner, Durchst @rten zum

Computer Fürerschein, Word für Fortgeschrittene. Veritas Verlag, 2002

3. Cyril Nocton, Linux . MicroApplication, 2002

4. David A. Patterson, John L. Hennessy, Computer Organization and Design.

The Hardware/Software Interface. Morgan Kaufmann Publ. Inc., 1998

5. Greg Perry, SAMS Teach Yourself Windows XP in 24 Hours. Pearson Education

Inc., 2004

6. Trudi Reisner, SAMS Teach Yourself Microsoft Office Excel 2003 in 24 Hours.
Pearson Education Inc., 2004

7. Fazlollah M. Reza, An Introduction to Information Theory. Dover Publ., 1994

8. Winn L. Rosch, Hardware Bible (5th Edition). QUE, 1999

9. Heidi Stevie, SAMS Teach Yourself Microsoft Office Word 2003 in 24 Hours.
Pearson Education Inc., 2004

10. Uwe Schöning, Ideen der Informatik. Grundlegen Modelle und Konzepte.
Oldenbourg Verlag, 2002

11. Adrian Wong, Breaking Through the BIOS Barrier – The Definitive BIOS
Optimization Guide for PCs. Pearson Education Inc., 2005

Recomandam, pentru începatori:

Ron White, Cum functioneaza calculatoarele. Pearson Education Inc., 2002

De asemenea, pentru amanunte privind dispozitivele care compun calculatoarele personale,

recomandam informatiile din

www.webopedia.com

80