Sunteți pe pagina 1din 25

ELECTROSTIMULAREA

Electrostimularea, sau stimularea electrică neuromusculară


(NMES), constă în aplicarea de stimuli electrici transcutan asupra
nervilor periferici, pentru producerea de contracţii ale musculaturii
scheletice, este evident cunoscută de mult la noi în ţară, la nivelul
clinicilor de balneofizioterapie, a secţiilor de fizioterapie şi a
policlinicilor de medicină sportivă, unde sunt folosite mai ales pentru
destinaţia lor iniţială, în cadrul programelor de reabilitare, atunci când
este compromisă funcţia nervoasă, posttraumatic sau prin procese
ischemic – degenerative, precum şi pentru a întârzia/împiedica apariţia
atrofiei musculare în perioadele de imobilizare, în special după
traumatisme şi procedee chirurgicale articulare. De la folosirea lor pentru
reantrenarea selectivă a unor muşchi, la concluzia că stimularea electrică
neuromusculară este un bun complement sau supliment la procesul
voluntar de contracţie şi antrenament muscular1, nu era decât un pas, şi în

1
Enoka RM – „Muscle strength and its development: new perspective”, Sports Med 1988;
6:146 – 148.
Electrostimularea

ultimii ani a început să fie din ce în ce mai mult folosit de atleţi ca parte
integrantă şi importantă în cadrul programului lor de antrenament, în
scopul creşterii forţei şi performanţelor lor fizice.
În ţara noastră, deşi cunoscute aceste efecte ale NMES în
cadrul secţiilor de fizioterapie, nu au fost promovate şi/sau acceptate
la nivelul cluburilor sportive sau şcolilor sportive ca metodă de
antrenament. La noi în ţară, doar câţiva dintre fotbaliştii de marcă ai
unora din cluburile diviziei A, unii dintre atleţii de talie
internaţională şi kinetoterapeuţi implicaţi în procesul de
pregătire/recuperare motorie a unor sportivi de performanţă, folosesc
astfel de stimulatoare, achiziţionate individual din UE. Pe de o parte,
pentru că legislaţia în vigoare, stabileşte că pentru folosirea acestor
stimulatoare individuale, care de obicei înglobează şi o componentă
pentru recuperare şi analgezie (TENS), operatorul trebuie să deţină o
competenţă în electrofizioterapie sau să fie specialist balneo-fizio-
terapeut, ceea ce ar necesita angajarea unui astfel de specialist de
către orice club sau şcoală sportivă doritoare să promoveze acest tip
de antrenamente. Spre deosebire de noi, în ţările din UE, astfel de
stimulatoare individuale de înaltă performanţă sunt date în folosinţă
individuală acasă atleţilor, sau aceştia îşi pot permite să le deţină cu
titlu personal, mai ales că folosirea lor este deosebit de uşoară, graţie
unor programe pe CD, care odată introduse într-un PC, te ghidează
fără greş spre programul de antrenament dorit pentru o anumită
grupă de muşchi. Un alt obstacol esenţial îl reprezenta până de
curând inexistenţă pe piaţa Românească a acestor stimulatoare
Electrostimularea

portabile, preţul oarecum prohibitiv pentru cele profesioniste,


precum şi confuzia generată de reţelele de tele-marketing ce
promovează electro-stimulatoare “de duzină” pentru tonifiere, dar cu
design oarecum asemănător, pentru marea populaţie. Să sperăm că pe
viitor, odată adoptată legislaţia comunităţii europene, această opţiune
de antrenament va fi oferită şi sportivilor noştri.
Iată o scurtă recapitulare a tipurilor de curenţi folosiţi pentru
stimulare neuromusculară, a parametrilor importanţi şi a efectului lor
asupra stimulării musculare, a protocoalelor recomandate pentru
creşterea forţei musculare în general şi selectiv, şi încearcă să aducă, din
literatura de specialitate, dovezile în favoarea promovării acestei metode
printre sportivii noştrii. Deasemena se încearcă o succintă trecere în
revistă a motivelor pentru care această metodă este încă puţin folosită la
noi în ţară în ziua de azi.

7.1.Curenţii folosiţi în scop terapeutic

Aceşti curenţi se clasifică în (conform APTA = Asociaţia


Americană de Terapii Fizicale):
- direct sau (c.continuu, polarizat, unidirecţional,
monofazic, monopolar, curent galvanic = este folosit
pentru stimularea cicatrizării şi în iontoforeză, nu în
NMES), deci nu reprezintă obiectul acestei prezentări,
- alternanţi (c. alternativ, bidirecţional, bifazic, bipolar) şi
- pulsat (în impulsuri).
Electrostimularea

Fig .7.1: principalele forme de curenţi terapeurici (după T. Verison)

Curenţii alternanţi, folosiţi în scop terapeutic, sunt livraţi cu o frecvenţă


cuprinsă între 2500 şi 4100 Hz (curenţi de medie frecvenţă), şi sunt
modulaţi în salve sau prin interferarea cu un al doilea curent (curenţi
interferenţiali)2.
1. Curenţii interferenţiali sunt obţinuţi prin trecerea a 2 curenţi prin 2
circuite diferite, cu unul menţinut constant la 4000Hz şi cel de-al doilea
variind între 4001 şi 4100 Hz, cei doi curenţi suprapunându-se fie în
stimulator, fie în corpul pacientului, şi prin această modulare a
amplitudinii obţinându-se vârfuri de intensitate mare atunci când cei doi
curenţi alternativi defazaţi coincid şi care sunt percepute ca stimuli
individuali. Acest tip de curenţi este folosit în special pentru obţinerea de
efecte analgetice şi mai rar pentru NMES, dar trebuie totuşi menţionat,
efectul excitomotor obţinându-se la un defazaj de sub 10 Hz.

2
Rădulescu A. – „Electroterapie”, Editura medicală, Bucureşti 2004.
Electrostimularea

2. Curenţii Kots (curenţi alternanţi modulaţi în salve sau trenuri de


impulsuri), terapie NMES introdusă de ruşi, iniţial curenţii fiind
obţinuţi prin modularea unui curent livrat la 2500 Hz, în salve de 10
msec ce se repetă după 10 msec pauză, rezultând 50 de salve pe
secundă. La ora actuală stimulatoarele moderne au o plajă mult mai
largă de frecvenţă a curenţilor (până la 2500 Hz) şi a duratei salvelor
(până la 125 şi 200 µsec)3.

CONTRACŢII: TETANIZANTE NETETANIZANTE

I LENTE: 12-20 Hz <10 Hz

IIa INTERMEDIARE: 24-40 Hz <20 Hz

IIb RAPIDE: 50-100 Hz <40 Hz

Fig.7.2: activarea unităţilor motorii funcţie de frecvenţa curentului aplicat


(după T. Verison)

Fig.7.3: activarea unităţilor motorii


funcţie de intensitatea efortului
(după T. Verison)

Din tabelul de mai sus se


trage însă uşor concluzia, că din
moment ce sunt suficiente frecvenţe
de maxim 100 Hz pentru stimulare
musculară, folosirea curenţilor de

3
Lake A. D. – „Neuromuscular Electrical Stimulation” - Sports Medecine 13 (5): 320-336, 1992.
Electrostimularea

frecvenţă medie cu scop stimulator muscular devine inutilă, fiind mult mai
puţin folosiţi în ultimul timp, excepţie făcând aplicarea lor cu scop
recuperator pe structuri musculare şi periarticulare profunde.

Curenţii pulsaţi (în impulsuri), sunt curenţi de joasă frecvenţă,


obţinuţi prin întreruperea repetată, pe o perioadă bine definită, a fluxului
de curent continuu trimis unidirecţional (monofazic – unda curentului
având aspect bigeminat) sau bidirecţional (bifazic). În acest din urmă
caz, funcţie de încărcarea electrică şi amplitudinea/forma undei a fiecărei
faze, curentul bifazic poate fi simetric, asimetric echilibrat sau asimetric
neechilibrat.
Curentul pulsat monofazic bigeminat este generat de aşa zise
stimulatoare “de voltaj mare” (>150 Volţi), ceea ce poate apărea
periculos, numai că descărcarea încărcăturii electrice este de o durată
extrem de mică încât nici un efect nociv nu este semnalat. Este nevoie de
stimulare la intensitate mare, sunt curenţi consideraţi mai puţin eficienţi
pentru creşterea contractilităţii segmentelor proximale, dar cu un bun confort
al stimulării. Aceste stimulatoarele “de voltaj mare”, ce se pot folosi în cadrul
policlinicilor de medicină sportivă, sau de către fiziokinetoterapeuţii unor
cluburi sportive, nu sunt însă foarte răspândite şi în general nici nu sunt
portabile, deci nu sunt folosite în mod prea curent în practică.
Curentul pulsat bifazic simetric şi asimetric este folosit cel mai
des pentru stimulare tip NEMS în clinicile de medicină sportivă sau la
nivelul centrelor de pregătire sportivă a atleţilor ce incorporează NEMS
în programul normal de pregătire al sportivilor.
Electrostimularea

Mai mult, majoritatea stimulatoarelor portabile moderne folosesc


aceste forme de curent, dispunând de posibilităţi multiple de reglaj ce asigură
un foarte bun comfort al stimulării. Spre deosebire de primele (stimulatoare
„de înalt voltaj”, generând curenţi monofazaţi), aceste stimulatoarele au
câştigat enorm teren în ultimul timp, pe de o parte datorită portabilităţii, a
versatilităţii şi a uşurinţei de folosire, iar pe de alta, datorită faptului că
amplitudinea relativ mică necesară pentru stimulare (datorită duratei mai mari
a stimulului), oferă o plajă largă de stimulare din punct de vedere a
intensităţii, iar curentul bipolar este mai bine suportat decât cel monopolar.
Indiferent de producător, ele înglobează în general mai multe programe
prestabilite, precum şi posibilitatea de modificare a parametrilor (frecvenţă,
durata stimulului, ciclul de lucru, rampa de stimulare) cu scopul personalizării
unor programe de antrenament. Fiecare program poate fi alcătuit din una
până la 5 faze diferite, permiţând un antrenament gradat funcţie de scopul
urmărit şi nivelul de antrenament.(Ex : faza I încălzire 5 min, faza II
contracţie izometrică maximală 20 min, faza III de recuperare 5 min).
În plus, majoritatea oferă pe lângă programele de stimulare musculară
şi programe de refacere şi de combatere a durerii prin curenţi TENS (trans
electrical nerve stimulation).
Aparatele sunt uşoare, putându-se ataşa la nivelul centurii cu un
clip. Sunt alimentate cu baterii uzuale şi de obicei oferă cel puţin 2
canale de stimulare. Electrozii sunt de regulă de tip autocolant,
permiţând refolosirea de până la o sută de ori. Pentru aplicarea lor,
producătorii livrează planşe clare cu localizarea sugerată pentru fiecare
program al aparatului , alături de lista de programe. Aparatele mai
Electrostimularea

sofisticate oferă pe lângă până la 130 de programe, posibilitatea de


personalizare până la 20 de programe şi opţiune de download de pe site-
ul companiei a mai multor programe prestabilite. Exemple de astfel de
aparate: Compex-2 (Medicompex SA – Elveţia), Myo Sport2
(CefarMedical AB, Suedia).
Caractere generale ale curenţilor emişi de aceste aparate:
TENS: - stimularea este continuă
- curent pulsat bifazic asimetric
- amplitudinea 0 – 60 mA
- frecvenţa 2 Hz (TENS de joasă frecvenţă), sau 50 –120Hz,
TENS convenţional, sau frecvenţă mixtă (3 sec la 2Hz, 3 sec
la 100Hz)
- modulare simplă (durata impulsului), sau în salve (trenuri de
impulsuri / pauză)
EMS: - stimularea este intermitentă
- curent pulsat bifazic simetric rectangular
- amplitudinea 0 – 120 mA
- frecvenţa până la max. 120 Hz
- durata impulsurilor până la max 450 µsec.

7.1.1Parametrii importanţi ai curenţilor NMES

1. Tipul de curent – atunci când sunt aplicaţi asupra


muşchilor mari, proximali, cele mai eficiente tipuri de curent pentru a
genera contracţii maximale sunt curenţii Kots şi curenţii in impulsuri
Electrostimularea

bifazici simetrici şi asimetrici echilibraţi, în timp ce la nivelul


musculaturii distale în scopul obţinerii de stimuli de intensitate mai
redusă, cel mai bine toleraţi sunt curenţii în impulsuri monofazaţi
bigeminaţi.
2. Forma undei curenţilor folosiţi – sinusoidală, triunghiulară
sau rectangulară - apare a fi importantă doar prin prisma comfortului
perceput de individ, neexistând o formă de curent general percepută ca
fiind mai comfortabilă în raport cu celelalte la excitaţie maximală. La
stimulări ce generează o forţă mai mică, disconfortul perceput la unele
din formele de curent de către un anumit individ tind să se estompeze.
Curenţii rectangulari sunt cei mai folosiţi pentru electrostimulare.
3. Amplitudinea curentului (în mA) şi durata impulsurilor –
forţa contracţiei musculare este direct proporţională cu cantitatea de
curent aplicată, şi care depinde de 2 factori majori: tipul de curent aplicat
şi rezistivitatea pielii la pătrunderea curentului electric.
Rezistivitatea pieli este dată de rezistenţa ohmică a pielii şi de
impedanţa sa capacitivă. Cea din urmă nu poate fi modificată, fiind o
caracteristică individuală, dar rezistenţa ohmică poate fi redusă prin
spălarea tegumentelor şi bărbierirea lor, ceea ce va duce la o reducere a
voltajului necesar (permite şi o mai bună aplicare a electrozilor
autoadezivi).
Amplitudinea curentului necesar pentru a obţine o contracţie de o
anumită forţă, este invers proporţională cu durata impulsurilor
(impropriu numită uneori lărgimea impulsurilor), astfel încât cea mai
mică amplitudine necesară se înregistrează în cazul curenţilor Kots (400
Electrostimularea

µsec), apoi mai mare pentru curenţii în impulsuri bifazici (aici putem
varia durata impulsurilor) şi cea mai mare pentru cei în impulsuri
monofazici (≤90 µsec), ceea ce explică şi eficacitatea mai mare a
primilor 2 în programele de creştere a forţei musculare.
Pe de altă parte, cu cât durata impulsurilor este mai mică, cu atât
este mai bine suportat curentul respectiv de către subiectul supus
electrostimulării. Aceasta se explică prin faptul că la această frecvenţă de
stimulare, fibrele nervoase motorii şi cele senzitive inhibitorii se
depolarizează mai rapid decât cele nociceptive4. În figura alăturată
(curbele Howson), se observă apropierea între fibrele senzitivo-
proprioceptive Ia (fus neuro-muscular) şi Ib (tendon) şi fibrele nociceptive
Aδ şi C.

Fig.7.4: curbele lui Howson (după T. Verison)

4. Frecvenţa stimulilor – numărul de stimuli / sec este stabilită


de frecvenţa şi tipul curentului aplicat (mono sau bifazat), deci de durata

4
Verson T – „Electrotherapie”, Edit.CEFIPS, Toulouse – France.
Electrostimularea

stimulilor şi pauza dintre stimuli. De aici rezultă o relaţie de directă


proporţionalitate între amplitudine şi frecvenţa stimulilor.
De altfel, uneori, mai ales în programele de creştere a forţei
musculare, pentru obţinerea celor mai bune rezultate, respectiv pentru a
stimula maximal un anumit grup de muşchi, balanţa acestor doi
parametri trebuie modificată în sensul dorit. De asemenea, (vezi tabelul 2
şi fig. 1) cu cât frecvenţa de tetanizare este mai înaltă, cu atât stimularea
electrică de acea frecvenţă va determina recrutarea a mai multe fibre
musculare şi implicit va determina o stimulare de intensitate mai mare.
Astfel, deşi în principiu frecvenţa de stimulare de 100 Hz, ar putea pare
ideală, la această frecvenţă, durata impulsului este adesea prea mică şi
necesită curenţi da amplitudine mai mare pe care unele aparate nu o pot
genera (exceptând aparatele de "voltaj înalt", generând curenţi
monofazaţi bigeminaţi). De aceea, pentru a putea recruta cât mai multe
fibre musculare (tip I şi tip II) şi a le stimula maximal la amplitudini mai
mici, ideal este să se folosească o frecvenţă de 50-60Hz. (Dealtfel, peste
70 Hz se constată instalarea progresivă a efectului antalgic, cu efect
maxim între 90 şi 100 Hz5).
5. Ciclul de lucru – este raportul între perioada activă, de
stimulare (compusă dintr-o serie de stimuli) şi pauza ce îi urmează, şi
reprezintă un element foarte important în NMES pentru preântâmpinarea
oboselii musculare, toate stimulatoarele bifazice având posibilitatea
obţinerii unei varietăţi de cicluri de lucru. Trebuie deci ţinut cont că:

5
Nica A. S. – „Recuperare Medicală”, Editura Universitară Carol Davilla, Bucureşti, 2004.
Electrostimularea

- o contracţie musculară maximală la nivelul musculaturii


scheletice, necesită între 60 şi 100 stimuli/sec, dar determină o
obosire rapidă a musculaturii, deci
- este necesară alternarea fazelor de contracţie maximală în cadrul
acestor programe NMES cu faze de relaxare/cruţare cu o
stimulare de sub 20 stimuli/sec, unde muşchiul e antrenat în
continuare dar până la max. 65% din capacitatea sa. Acest al
doilea regim de stimulare este folosit deasemenea când este
urmărită o creştere a anduranţei.
- modularea ciclului de lucru, permite şi lucrul asupra unui anumit
tip de fibre (lente sau rapide), prin adaptarea stimulării la
metabolismul fibrei respective. Pentru fibrele lente, cu
metabolism aerob, trebuiesc introduse perioade de pauză
contractilă pentru a permite oxigenarea lor. Reducerea timpilor de
repaos sub 0,5 sec., va reduce participarea fibrelor lente prin
privarea lor de oxigen, forţând lucrul doar cu fibrele rapide.
Trebuie reţinut însă că la un asemenea regim de lucru, intensitatea
contracţiei lor se va reduce rapid, aceste fibre obosind uşor, mai
ales dacă se asociază cu antrenament dinamic (contracţii
voliţionale asociate). Se obţine însă o creştere a contracţiei
explozive şi a vitezei de reacţie.
6. Rampa de modulare – element important pentru confortul
sportivului, permiţând o creştere gradată a numărului de unităţi motorii
recrutate şi a forţei la începutul antrenamentului – în medie 2-4 sec.,
precum şi o descreştere gradată la finalul lui (1-2 sec.) Aparatele
Electrostimularea

moderne au multiple posibilităţi de reglaj în acest sens, permiţând o


personalizare a programului, precum şi un număr destul de mare de
programe presetate funcţie de scopul urmărit prin electrostimulare
(contracţie maximală, explozivă, refacere musculară, încălzire, etc.)
7. Mărimea şi forma electrozilor – este de o deosebită
importanţă. În acest sens, pentru creşterea eficacităţii stimulării, se
preferă:
- electrozii mai mari determină contracţii mai puternice şi
concomitent sunt mai bine toleraţi, dar dacă sunt prea mari
pot stimula simultan antagoniştii.
- se preferă electrozii bipolari, cu unul dintre electrozi aplicat
pe punctul motor,
- cei doi electrozi pe o direcţie paralelă cu direcţia fibrelor
musculare.
- grupele musculare mari pot necesita folosirea unui canal cu 4
electrozi sau 2 canale x 2 electrozi.
- se preferă electrozi autocolanţi reutilizabili, uşor de folosit pe
pielea fără pilozitate (rasă în prealabil), sau electrozi de
elastomer ce necesită însă prinderea cu benzi de cauciuc

7.2.Folosirea NMES pentru creşterea forţei musculare

NMES generează contracţii musculare sau vibraţii, stimulând


muşchiul prin nervul motor. Antrenamentul de creştere a forţei
musculare prin NMES în condiţii izometrice este foarte asemănător ca
Electrostimularea

rezultate cu antrenamentul izometric voliţional, crescând forţa izometrică


şi dinamică, crescând volumul muscular şi realizând o creştere a
circulaţiei (şi atenţie, creştere a TA) şi metabolismului local. În acest
sens, în ultimii 10-12 ani au existat nenumărate studii comparative ce au
demonstrat, pe grupe musculare, sau pentru antrenamente specifice
anumitor sporturi, că NMES este la fel de eficient ca exerciţiile
voliţionale în creşterea forţei musculare (la o încărcare de aproape
jumătate din contracţia voluntară maximală iniţială), iar în asociere cu
antrenamentul izometric voliţional şi antrenamentele specifice poate
creşte performanţa funcţională. De asemenea au fost cercetători care au
raportat o creştere a rezistenţei, indiferent de tipul de curent folosit, dar
rapoarte nete în favoarea curenţilor pulsaţi bifazici faţă de cei
monofazici, atunci când se urmărea creşterea forţei musculare.
Diferenţa dintre contracţia voluntară şi cea generată prin EMS este
că activarea fibrelor musculare se face sincron, iar fibrele musculare tip
II (unităţi motorii mari, de viteză şi forţă mare, mai uşor fatigabili), sunt
activate înaintea fibrelor tip I (unităţi motorii mici, lente = de rezistenţă),
în ordine exact inversă faţă de contracţia musculară voliţională. Aceasta
explică de ce în unele studii forţa musculară obţinută prin stimulare EMS
a fost mai mare.6 Acest câştig este mai puţin important la sportivii de
performanţă, care au deja un grad mare de recrutare a fibrelor motorii.
Acest lucru explică şi reluctanţa multor sportivi de a introduce
electrostimularea în programul lor de antrenament, lipsa de percepere a
unui câştig rapid şi evident de forţă fiind un factor demotivant. Studii au
6
www.cefar.se
Electrostimularea

evidenţiat însă, că EMS permite la început de sezon o mai rapidă intrare


în formă competiţională, iar apoi menţinerea acestei forme mult mai
uşor.
De asemenea, studiile au evidenţiat că pentru succesul
stimulării, trebuie redus la maxim discomfortul asociat cu stimularea
musculară, la care se poate ajunge prin:
- acomodarea în timp, şi
- crioterapie (masaj cu gheaţă), sau
- terapie TENS (stimulare continuă electrică cu scop analgetic)
anterior plasării electrozilor cutanaţi
- contracţie voluntară izometrică maximală concomitentă

7.3.Folosirea NMES pentru reeducare şi recuperare musculară


Recuperarea medicală a leziunilor posttraumatice sportive prin
electroterapie este un subiect suficient de vast pentru a fi doar el subiectul
unei cărţi, de aceea nu va fi tratat pe larg în cadrul acestui capitol. Mai mult
decât atât, recuperarea posttraumatică a sportivilor, trebuie făcută de către
medici cu experienţă în medicină sportivă şi recuperare.
Dar pentru :
- cazurile uşore, de leziuni de părţi moi, aproape inerente în activitatea
sportivă, fie că sunt produse de actuale căderi, lovituri, etc. sau de
microtraumatisme repetitive determinate de contracţii maximale,
- pentru continuarea la domiciliu a unui tratament prescris de medic,
- penrtru refacerea mai rapidă după fiecare antrenament
Electrostimularea

- intrarea mai rapidă în forma competiţională,


aparatele portabile de electrostimulare musculară, şi-au câştigat un foarte bun
renume, prin efectele fiziologice generate de curenţii de joasă frecvenţă, şi
anume:
- excitomotor, pentru recuperarea selectivă a anumitor muşchi sau
porţiuni de muşchi lezaţi, a căror contracţie poate fi obţinută la
intensitate redusă cu stimulare la frecvenţa cea mai mică ce produce
contracţie tetanică nedureroasă;
- stimulator al drenajului venos şi limfatic (prin pompa musculară pe
care o realizează, cu efecte deosebit de bune în reducerea edemului
posttraumatic);
- decontracturant şi analgetic, reducerea durerii şi a contracturii fiind
unul din obiectivele terapeutice principale posttraumatice;
- hiperemiant şi trofic; creşterea microcirculaţiei locale promovează o
mai bună oxigenare a muşchiului, o revenire mai rapidă după efort
maximal prin readucerea mai rapidă a pH-ului la normal şi
eliminarea metaboliţilor toxici (ac. lactic, etc.). În plus creşterea
fluxului sanghin ajută refacerea miofibrilelor lezate sau/şi
hiperplazierea lor.
Electrostimularea

7.4.Exemple de programe de electrostimulare cu stimulatoare


“de voltaj mare”, curent alternativ, monofazat

7.4.1.Program de stimulare motorie generală / tonifiere

Obiectiv: stimularea tuturor fibrelor musculare


Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz, curent monofazat generat de
stimulatoare “de voltaj mare”, cu durată mică a stimulului (≤90 µsec)
Rampa de lucru : urcare 2s, platou 2s, coborâre 1s.
Ritm aplicare: zilnic
Durata aplicării: variabilă
Repaus: durată variabilă
Durata stimulului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară
Intensitatea curentului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară
Poziţionarea electrozilor:
- 2 electrozi, mărimea funcţie de puterea aparatului, dar cât mai
mari pentru confort sporit
- poziţionare pe corpul muscular, nu pe inserţia tendinoasă
Mod de lucru:
- stimularea dinamică e preferabilă stimulării statice (risc de
creştere a TA);
- creşte recrutarea unităţilor motorii tip I, cu un câştig de 5-
10% în forţă după 3-5 şedinţe de stimulare (nu şi la atleţii de
performanţă în plină formă);
Electrostimularea

- datorită apropierii existente între fibrele nociceptive şi fibrele


motorii tip I (vezi fig. nr. 3), devine imperios necesar ca subiectul
să asocieze stimulului electric o contracţie musculară voluntară
maximală ( cu rezistenţă egală forţei dezvoltate), pentru a
„descărca” fibra motorie. Fără contracţia voluntară maximală,
stimularea este dureroasă, şi subiectul supus stimulării trebuie să
contracte voluntar pentru a disipa senzaţia neplăcută;
- imediat ce subiectul a reuşit să se acomodeze şi nu mai
percepe stimularea ca neplăcută, se opreşte stimularea şi se
creşte durata stimulului. Procesul se repetă până ce subiectul
ajunge la o perfectă sincronizare cu stimulatorul electric,
ajungând practic la un antrenament de forţă reflex, declanşat
de stimularea electrică, subiectul fiind incapabil să întrerupă
exerciţiul în mod voluntar;
- este importantă corelarea respiraţiei cu efortul contractil
sincron volitiv/stimulat;
- în cazul în care se ajunge la limita maximă a capacităţii de
stimulare a aparatului (intensitate şi durată a stimulului), se
poate diminua mărimea electrozilor în mod compensator.
Electrostimularea

7.4.2.Program de creştere a forţei musculare = electroculturism

Obiectiv : creştere a forţei musculare, hipertrofie musculară,


electroculturism
Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz, curent monofazat generat de
stimulatoare “de voltaj mare”
Rampa de lucru : urcare 1s, platou 4s, coborâre 1s.
Ritm aplicare: variabil, dar nu mai mult de 5 şedinţe
Durata aplicării: variabilă
Repaus: durată variabilă
Durata stimulului: a se regla, funcţie de contracţia voluntară, până la
limita suportabilităţii
Intensitatea curentului: maximă
Poziţionarea electrozilor:
- 2 electrozi, mărimea funcţie de puterea aparatului, dar cât mai
mari pentru confort sporit
- poziţionare pe corpul muscular, nu pe inserţia tendinoasă
Mod de lucru:
- asemănător programului anterior, subiectul trebuind să
asocieze o contracţie voluntară cât mai puternică;
- se creşte treptat rezistenţa (contragreutăţi), numărul de unităţi
motorii recrutate fiind direct proporţional cu rezistenţa opusă,
având grijă însă ca valoarea lor să fie cu puţin sub forţa
contractilă dezvoltată de subiect, pentru a menţine caracterul
dinamic al exerciţiilor;
Electrostimularea

- se creşte treptat durata stimulului până la limita


suportabilităţii;
- prin modularea timpului de repaus se îndreaptă antrenamentul
către unul de anduranţă sau de forţă, aerobic sau anaerobic,
specific fibrelor rapide II;
- pornirea se face cu muşchiul în poziţie scurtată
- contracţiile pot fi izometrice, concentrice sau excentrice asistate
- a nu se depăşi 5 şedinţe de electrostimulare/zi
- acest tip de antrenament este sfătuit doar pentru subiecţii deja
bine antrenaţi
- la sfârşitul programului este preferabil să se instituie 5 minute
de electroterapie miorelaxantă, sau exerciţii uşoare voluntare,
pentru a ajuta disiparea metaboliţilor (ac. lactic, etc).
Ca şi în cazul antrenamentului
clasic, câştigul imediat de forţă
trebuie pus pe seama recrutării
unui număr superior de fibre
musculare. Dacă prin
antrenamentul clasic însă se
reuşeşte convertirea fibrelor
intermediare în fibre lente sau rapide, electrostimularea este singura capabilă să
obţină şi transformarea fibrelor lente direct în fibre rapide7. Hipertrofia, ca şi în
antrenamentul clasic va surveni mai târziu, dar se va ajunge la ea mult mai rapid.

7
T. Verson - „Electrotherapie”, Edit.CEFIPS, Toulouse – France.
Electrostimularea

Fig.7.5, 7.6 şi 7.7 Electro-


culturism pentru
ischiogambieri respectiv
pectorali şi bicepşi (sursa T.
Verson).

7.4.3. Program de stimulare anaerob

Obiectiv : creştere a forţei musculare


explozive, definire musculară,
electroculturism
Tip curent : alternativ, frecvenţă 60Hz,
curent monofazat generat de stimulatoare
“de voltaj mare”
Rampa de lucru : urcare 0.5s, platou
2s, coborâre 0.5s.
Ritm aplicare: 2 ori / săptămână
Durata aplicării: variabilă
Repaus: fără = 0
Durata stimulului: a se regla, funcţie
de contracţia voluntară, până la limita suportabilităţii
Electrostimularea

Intensitatea curentului: maximă


Poziţionarea electrozilor:
- 2 electrozi, mărimea funcţie de mărimea grupelor musculare
de definit
Mod de lucru:
- asemănător programului anterior, subiectul trebuind să
asocieze o contracţie voluntară cât mai puternică;
- la sfârşitul programului este preferabil să se instituie 10 minute de
electroterapie miorelaxantă, sau exerciţii uşoare voluntare, pentru
a ajuta disiparea metaboliţilor (ac. lactic, etc), care tind să se
acumuleze în cantitate mare după acest tip de exerciţii.
Electrostimularea

7.5. Exemple de programe de electrostimulare cu stimulatoare


portabile, curent pulsat bifazic

7.5.1. Program de încălzire

Obiectiv :
- activare a metabolismului muscular,
- creşterea temperaturii musculare
- pregătire pentru exerciţii ulterioare
Tip curent : pulsat, frecvenţă 5Hz, curent bifazat simetric
Ritm aplicare: înainte de orice exerciţiu, precedat de stretching
Durata aplicării: 5 min, stimulare continuă, program cu o singură fază
Durata stimulului: cu durată marea stimulului (400µsec)
Intensitatea curentului: moderată, până se obţine o vibraţie vizibilă
şi/sau palpabilă
Poziţionarea electrozilor:
- 2 electrozi mari, negativul (fir negru) pe punctul motor,
pozitivul proximal;
Mod de lucru:
- se lucrează simultan cu 2 sau 4 canale, deci 4 sau 8 electrozi,
plasaţi pe muşchii mari, importanţi ai membrelor sau
trunchiului (ex cvadriceps, ischiogambieri, triceps sural)
Electrostimularea

7.5.2. Program de electroculturism

Obiectiv :
- creşterea masei musculare,
- creşterea forţei musculare maxime
Tip curent : pulsat, frecvenţă 60Hz, curent bifazat simetric, şi între 3-5 Hz
pentru fazele de încălzire (5Hz), odihnă activă (4Hz), şi relaxare (3Hz)
Ritm aplicare: 1 – 2 şedinţe de stimulare pe zi, la interval de 1-2 zile.
Programul determină acumulare de metaboliţi, cu redoare („febră”)
musculară timp de 24 -48 ore după stimulare. Programul poate fi folosit
înainte de exerciţii de musculaţie implicând contracţii volitive
izodinamice concentrice. În acest caz, faza a 3-a astimulării electrice se
va institui la sfârşitul programului de lucru.
Durata aplicării: program de 30 min, în 3 faze: încălzire = stimulare
continuă – 5 min, contracţie maximală alternând cu odihnă activă 15
min, relaxare finală = stimulare continuă – 10 min
Durata stimulului: cu durată marea stimulului (400µsec)
Intensitatea curentului: moderată, până se obţine o vibraţie vizibilă
şi/sau palpabilă, pentru fayele 1 şi 3, intensitate maximă pentru faza a 2-
a, pentru a permite recrutarea a cât mai multe fibre motorii.
Poziţionarea electrozilor:
- 2 electrozi mari, negativul (fir negru) pe punctul motor,
pozitivul proximal;
Electrostimularea

Mod de lucru:
- se lucrează simultan cu 2 sau 4 canale, deci 4 sau 8 electrozi,
plasaţi pe muşchii mari, importanţi ai membrelor sau
trunchiului (ex cvadriceps, triceps sural). Nu este indicată
aplicarea pe m. ischiogambieri, deoarece la intensitate
maximală stimularea poate fi dureroasă.
- se păstrează ritmul antrenamentelor clasice, din moment ce
această stimulare se face ca o metodă adjuvantă a musculaţiei
clasice.
- ulterior, se poate creşte nivelul stimulării, crescându-se faza a
2-a ca durată, la 18, respectiv 20 min

Bibliografie:
Niculescu.M., Mateescu.A., Cretu.M., Traila. H., (2007) - Bazele
stiintifice si aplicative ale pregatirii musculare, Ed. Universitaria
Craiova