Educația tradițională și educația modernă – analiza

comparativă

Student: Bruta Georgeta Alina

Prof . Univ. Dr. Cristian Stan
PIPP , ID

Năsăud
 Activitatea instructivă educativă este desfășurată în baza unor finalități , punerea în
practică este realizată prin intermediul unui sistem de metode și procedee , procesul de realizare
a acesteia fiind determinat de o serie de mijloace tehnice de realizare , iar rezultatele sunt
verificate și evaluate prin intermediul unor strategii specifice . Toate aceste componente fiind
intregrate în curriculumul școlar .

Educația trebuie să țină cont de particularitățile individuale și de vârstă ale fiecărui copil,
folosind astfel metode și strategii optime de dezvoltare a acestora . Educația trebuie deasemenea
să stimuleze imaginația și exprimarea elevilor oferindu-le un cadru favorabil .

În societatea tradițională , valorile promovate de către școală erau ascultarea , disciplina ,

supunerea față de profesor . Cadrele didactice având o poziție privilegiată în câmpul școlar, spre
deosebire de elev , fiind văzut ca și obiect pasiv al procesului de învățământ .

In paradigma tradiționalistă , educatorul fiind cel care transmitea informații, instrucția

fiind aceeași iar tipul de informații transmise erau aceleași pentru toți elevii .

Lecția demersul educativ de bază era o succesiune de secvențe în care elevul își asuma
un rol pasiv de receptare a informațiilor pe care trebuia ca mai apoi să le reproducă.

Metodele tradiționale pot fi evidențiate prin:

⸎ expunere didactică;

⸎ conversație didactică;

⸎ demonstrația;

⸎ lucrul cu manualul;

⸎exercițiul .

Principala metodă de educare în cadrul învațământului tradițional este reprezentată de

expunerea profesorului, având ca și completare studiul individual al elevului . O altă metodă
tradițională este convorbirea cu întreaga clasă , în cadrul acestei metode participarea elevilor
fiind mult mai antrenantă .

Metodele tradiționale având următoarele caracteristici:

◙ accentul este pus pe însușirea conținutului , vizând in principal latura informativă a educației;

◙ au un character formal, stimulând competiția;

◙ stimulează motivația extrinsecă pentru invățare;

◙ sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului , elevul find văzut ca obiect al instruirii;

◙ sunt orientate spre produsul final , evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunoștiințelor .

Aplicarea metodelor tradiționaliste generează în rândul elevilor o pasivitate .

În școala modernă acestea se modifică, accentul este pus pe valori precum: cooperarea,
competiția pozitivă , inițiativă proprie .

Datorită resurselor și posibilităților materiale de care dispune școala modernă are

capacitatea de a oferi intensificarea învățării pe toate planurile, astfel încânt școala are
posibilitatea de a-și schimba abordarea față de desfășurarea activității, are posibilitatea de a
utiliza metode noi , interactive care să conducă la o învățare superioară potrivit tendințelor
societății actuale , totodată școala are posibilitatea de a aborda noi strategii de realizare optimă a
învățarii, mărind astfel domeniul de cunoaștere , astfel incât indivizii se adaptează mult mai ușor
la societatea actuală care este într-o continuă schimbare .

Din perspectiva pedagogiei moderne, a preda devine un demers educativ în cadrul căreia
sunt mobilizate resursele clasei de elevi, aceștia fiind motivați permanent să parcurgă procesul
instructiv. Profesorul va organiza și coordona acest demers instructiv, exercitând diverse funcții
de organizare a activității , de impunere a unor metode de dezvoltare a unor capacități și de
personalizare a activității didactice .

În ceea ce privește metodele moderne , acestea au următoarele caracteristici:

● acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând astfel latura formativă a educației;

● sunt centrate pe acțiune , pe învățarea prin descoperire;

● stimulează motivația intrinsecă;

● sunt orientate spre proces;

● sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului , subiectul procesului educațional devenind
astfel elevul;

● încurajează învățarea prin cooperare , capacitatea de autoevaluare a elevilor, aceasta fiind astfel
una formativă;

● relația dintre profesor – elev este una democratică , fiind bazată pe respect și colaborare, iar
disciplina derivă din modul de organizare a lecției .

Spre deosebire de metodele tradiționale în care pasivitatea era factorul determinant în

ceea ce privește învățarea elevilor , prin intermediul metodelor moderne elevii sunt încurajați să
participe activ , să aibe inițiativă să fie creativi în ceea ce privește procesul de învățare .

Pedagogia activă , fiind o caracteristică a învățamântului modern, face posibilă trecerea

de la transmiterea unor informații / cunoștiințe la formarea unor deprinderi și abilități
accentuând astfel latura formativă a educației .

Din perspectiva pedagogiei moderne, a preda devine un demers educativ în cadrul căruia
sunt mobilizate resursele clasei de elevi , aceasta fiind motivată permanent să parcurgă procesul
instructiv. O altă componentă a învățării este evaluarea , în cadrul căreia profesorul stabilește
măsura în care au fost atinse obiectivele .

În cadrul învățământului modern, elevii au un rol nou , si anume acela de a-ți asuma
drepturi și responsabilități, acestea ajutându-l să își formeze un spirit civic.

De asemenea în cadrul învățământului modern un accent important este pus pe studiul

individual, astfel încât elevii ieșiti din câmpul școlar să fie capabili să își continue educația
abordând latura informală a acesteia .

Total diferită de pedagogia tradițională , pedagogia modernă modifică rolul jucat de polii
educaționali, accentul fiind pus pe elev . În timp ce învățământul tradițional era privit ca și un
proces de transmitere a informațiilor în cadul căruia profesorii reprezentau poziția dominantă,
învățământul modern primește alte trăsături .

În cadul învățământului modern cadrul didactic nu este transmițător , ci facilitator de

cunoștiințe , folosind dialogul și cooperarea în relația cu elevii . Astfel încât profesorul va știi să
coordoneze procesul educativ , astfel încât toți elevii să își atingă obiectivele stabilite ,
deasemenea profesorul având posibiliatea de a-l ajuta pe elev să își formeze capacități de muncă
individuală și să folosească ceea ce a dobândit .

În ceea ce privește învățamântul modern , acesta nu caută să evidențieze rolul

profesorului , ci vine în întâmpinarea cerințelor societății, propunând astfel strategii didactice
potrivite pentru formarea elevilor . Experiența tradiției , capacitatea de inovare și creativitate
fiind noile repere ale școlii , prin care propune educații noi , in acord cu socitatea globală:
educația multiculară , educația ecologică etc.

Bibliografie:

1. Cojocaru, V. M. (2002). Teoria si metodologia instruirii. Didactica.

2. Ionescu, M., & Bocoș, M. (2017). Didactica modernă. Paralela 45.
3. Stan, C. (2020-2021). Teoria educației - suport curs . Cluj Napoca.