LEGE 

Nr. 186 
din  10.07.2008

securităţii şi sănătăţii în muncă

Publicat : 05.08.2008 în Monitorul Oficial Nr. 143-144     art Nr : 587     Data intrarii in vigoare : 01.01.2009

    
Capitolul III
OBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR
    Articolul 9. Dispoziţii generale 
    (1) Angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată. 
    (2) În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe de protecţie şi prevenire, el nu este exonerat de responsabilităţile sale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 
    (3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
    Articolul 10. Obligaţii generale 
    (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor,
inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării şi instruirii, precum şi pentru asigurarea organizării şi a mijloacelor
necesare.
    (2) Angajatorul este obligat să vegheze la adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinînd seama de schimbarea împrejurărilor, cu scopul
de a ameliora situaţia existentă.
    (3) Angajatorul este obligat să aplice măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2) în baza următoarelor principii generale de prevenire: 
    a) evitarea riscurilor profesionale; 
    b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi evitate; 
    c) combaterea riscurilor profesionale la sursă; 
    d) adaptarea locului de muncă în funcţie de necesităţile persoanei, inclusiv ale persoanelor cu dizabilităţi, în special în ceea ce priveşte
adaptarea rezonabilă a locului de muncă, alegerea echipamentelor de lucru, a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării muncii
monotone şi a muncii normate şi reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;      e) adaptarea la progresul tehnic; 
    f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase; 
    g) dezvoltarea unei politici de prevenire ample şi coerente, care să includă tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile
sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru; 
    h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală, cu excepţia cazurilor cînd acestea se
referă la persoanele cu dizabilităţi; 
        i) asigurarea lucrătorilor cu instrucţiunile corespunzătoare privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    j) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi echipamente care să permită persoanelor cu dizabilităţi
menţinerea locului de muncă; 
        k) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice pentru viaţă şi muncă;
         l) propagarea odihnei active în rîndul salariaţilor.
    (4) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi şi ţinînd seama de natura activităţilor din unitate, angajatorul este
obligat:  
    a) să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate,
precum şi la amenajarea locurilor de muncă;  
    b) să asigure,  ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi în funcţie de necesităţi, aplicarea de către angajator a măsurilor de prevenire, precum
şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate
în toate activităţile unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;  
    c) să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea acestora ori de cîte ori le încredinţează o sarcină;
    d) să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul consultării lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în ceea ce
priveşte consecinţele alegerii echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor; 
    e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să poată avea acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni
adecvate privind securitatea şi sănătatea în muncă. 
    (5) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi, în cazul în care la acelaşi loc de muncă se află lucrători ai mai multor
unităţi, angajatorii acestora sînt obligaţi:  
    a) să coopereze în vederea aplicării dispoziţiilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luînd în considerare natura activităţilor; 
    b) să îşi coordoneze acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale, luînd în considerare natura activităţilor; 
    c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; 
    d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
    (6) Mijloacele financiare cheltuite de către angajator pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă sînt deductibile.
    (7) Măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o situaţie, obligaţii financiare din partea
lucrătorilor. 
    Articolul 11. Serviciul de protecţie şi prevenire
    (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art.9 şi 10, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de
activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate. 
    (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie dezavantajaţi ca urmare a desfăşurării activităţilor de protecţie şi prevenire a riscurilor
profesionale.
    (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce rezultă din prezenta lege. 
    (4) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire din lipsa
personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege.
       (5) În cazul în care angajatorul recurge la serviciile externe de protecţie şi prevenire, acestea vor fi informate de către angajator asupra
factorilor cunoscuţi sau suspectaţi ca avînd efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi vor avea acces la informaţiile prevăzute la
art.14 alin. (2). 
    (6) Lucrătorii desemnaţi vor avea, în special, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
    (7) În toate cazurile: 
    a) lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de
mijloacele necesare; 

1
    b) serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să aibă capacităţile şi mijloacele personale şi profesionale necesare;
    c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să fie în număr suficient pentru a putea asigura
organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire, ţinînd cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi lucrătorii, precum şi de
distribuţia acestora în cadrul unităţii.
    (8) Protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale, care fac obiectul prezentului articol, sînt asigurate de unul sau de mai mulţi lucrători
desemnaţi, de unul sau de mai multe servicii distincte, indiferent dacă sînt din interiorul sau din exteriorul unităţii.
    (9) Lucrătorul desemnat (lucrătorii desemnaţi) şi/sau serviciul (serviciile) de protecţie şi prevenire trebuie să colaboreze între ei.
    (10) În cazul unităţilor în care se desfăşoară activităţi fără pericole de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, conducătorul unităţii
poate să-şi asume atribuţiile lucrătorului desemnat dacă acesta a absolvit cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 
    Articolul 12. Primul ajutor, stingerea incendiilor şi 
                         evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol 
                         grav şi imediat 
    (1) În cazul unui pericol grav şi imediat, angajatorul este obligat: 
    a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, măsuri adaptate naturii
activităţilor şi mărimii unităţii şi care iau în considerare prezenţa altor persoane; 
    b) să asigure orice contacte necesare cu serviciile externe de protecţie şi prevenire, în special în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor,
asigurarea serviciului medical de urgenţă, serviciului de salvatori şi pompieri.
    (2) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin.(1), angajatorul desemnează, între altele, lucrătorii care vor aplica măsurile de prim ajutor, de
stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. 
    (3) Numărul lucrătorilor specificaţi la alin.(2), instruirea acestora şi echipamentul pus la dispoziţia lor trebuie să fie adecvate mărimii
şi/sau riscurilor profesionale specifice unităţii. 
    (4) Suplimentar la obligaţiile prevăzute la alin.(1), angajatorul este obligat: 
    a) să informeze, cît mai curînd posibil, toţi salariaţii care sînt expuşi sau care pot fi expuşi unui pericol grav şi imediat asupra riscului
implicat şi asupra măsurilor luate sau care urmează a fi luate în vederea protecţiei lor; 
    b) în condiţiile unui pericol grav, imediat şi inevitabil, să acţioneze şi să dea indicaţii pentru a le permite lucrătorilor să înceteze lucrul, să
părăsească imediat locul de muncă şi să se retragă  într-o zonă sigură;
    c) să nu impună reluarea lucrului de către lucrători în cazul cînd la locul de muncă mai persistă pericolul grav şi imediat, cu excepţia
cazurilor bine întemeiate. 
    (5) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav, imediat şi inevitabil, părăsesc postul de lucru sau o zonă periculoasă nu vor fi  dezavantajaţi,
ci vor fi  protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate. 
    (6) Angajatorul trebuie să se asigure că toţi lucrătorii săi, în cazul unui pericol grav şi imediat pentru propria lor securitate şi pentru
securitatea altor persoane şi în cazul în care responsabilul imediat superior nu poate fi contactat, pot lua măsurile corespunzătoare în
conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun pentru a evita consecinţele unui atare pericol. 
    (7) Lucrătorii nu vor fi dezavantajaţi pentru cazurile specificate la alin.(6), cu excepţia situaţiilor cînd ei acţionează cu imprudenţă sau dau
dovadă de neglijenţă. 
    Articolul 13. Alte obligaţii ale angajatorului
    Angajatorul are şi alte obligaţii: 
    a) să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a celor referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice;
    b) să decidă care sînt măsurile de protecţie ce urmează a fi luate şi, în caz de necesitate, care este echipamentul de protecţie ce poate fi
utilizat; 
    c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca efect incapacitatea de muncă a lucrătorului pentru mai mult de 3 zile; 
    d) să întocmească pentru autorităţile competente, în conformitate cu  actele normative în vigoare, rapoarte privind accidentele de muncă
suferite de lucrătorii săi;
    e) din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de lucru, precum şi de elaborare a tehnologiilor de
fabricaţie, să adopte soluţii conforme cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, a căror aplicare va avea ca efect eliminarea sau
diminuarea riscurilor profesionale; 
    f) să întocmească, în cazul cînd natura şi gradul de risc profesional o necesită, un plan anual de protecţie şi prevenire care să includă
măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor profesionale, care să fie aplicat corespunzător
condiţiilor de lucru specifice unităţii;
    g) să stabilească pentru lucrători atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător posturilor de lucru sau
funcţiilor exercitate; 
    h) să asigure elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, în spiritul prezentei legi, pentru aplicarea actelor normative în
domeniu, ţinînd seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă din unitate;  
    i) să asigure şi să controleze, prin propria competenţă, prin intermediul lucrătorilor desemnaţi şi/sau al serviciilor externe de protecţie şi
prevenire, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire stabilit, precum şi a
dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 
    j) să ia măsuri pentru asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor: afişe, ghiduri, filme cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă etc.; 
    k) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor profesionale la care aceasta ar putea fi expusă la
locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de protecţie şi prevenire necesare; 
    l) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de
muncă pe care urmează să o execute;
    m) să asigure efectuarea examenului  medical periodic şi, după caz, testarea psihologică periodică a lucrătorilor; 
    n) să ţină evidenţa zonelor cu risc profesional grav şi specific, menţionate la art.10 alin. (4) lit. e); 
    o) să asigure funcţionarea permanentă şi corespunzătoare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsurare şi de control,
precum şi a instalaţiilor de captare, de reţinere şi de neutralizare a substanţelor nocive degajate în timpul proceselor tehnologice; 
    p) să asigure comunicarea, cercetarea şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă produse în unitate, elaborarea
şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora; 
    q) să prezinte documentele şi informaţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului
sau în timpul cercetării accidentelor de muncă; 
    r) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în timpul controlului şi în timpul cercetării accidentelor de muncă; 
    s) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor
de muncă; 
    t) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident grav, mortal sau colectiv, de muncă, cu excepţia cazurilor cînd 
menţinerea acestei stări poate genera alte accidente de muncă ori poate periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; 
    u) să asigure lucrătorii cu echipamente de lucru neprimejdioase;  

2
    v) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie;
    x) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie nou în cazul degradării acestuia sau în cazul pierderii calităţilor de
protecţie.  
    Articolul 14. Informarea lucrătorilor 
    (1) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora din unitate să primească toate
informaţiile necesare privind: 
    a) riscurile profesionale, precum şi activităţile şi măsurile de protecţie şi prevenire atît la nivelul unităţii, în general, cît şi la nivelul
fiecărui tip de post de lucru şi/sau de funcţie, în particular; 
    b) măsurile luate în conformitate cu dispoziţiile art.12 alin.(2) şi (3).
    (2) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca angajatorii lucrătorilor din  orice unitate externă încadraţi în muncă în
unitatea sa să primească informaţii adecvate cu privire la aspectele specificate la alin.(1), destinate lucrătorilor în cauză.
    (3) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, pentru a-şi îndeplini funcţiile
în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la: 
    a) evaluarea riscurilor profesionale şi a măsurilor de protecţie specificate la art.13 lit. a) şi b); 
    b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art.13 lit. c) şi d); 
    c) informaţiile privind măsurile de protecţie şi prevenire, precum şi la informaţiile provenind de la inspecţia teritorială de muncă.
    Articolul 15. Consultarea şi participarea lucrătorilor
    (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora şi le permit să ia parte la discuţiile ce ţin de problemele referitoare la
securitatea şi sănătatea la locul de muncă.
    (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) implică: 
    a) consultarea lucrătorilor; 
    b) dreptul lucrătorilor şi/sau al reprezentanţilor acestora de a face propuneri; 
    c) participarea echilibrată a lucrătorilor. 
    (3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor iau parte, în mod echilibrat, ori sînt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator
cu privire la:
    a) orice măsură ce ar afecta securitatea şi sănătatea în muncă; 
    b) desemnarea lucrătorilor specificaţi  la art.11 alin. (1) şi la art.12 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile specificate la art.11 alin.
(1); 
    c) informaţiile specificate la art.13 şi 14; 
    d) recurgerea, dacă este cazul, la serviciile externe de protecţie şi prevenire, conform art.11 alin.(4); 
    e) planificarea şi organizarea instruirii prevăzută la art.17.
    (4) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să-i solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să îi prezinte propuneri în vederea
eliminării riscurilor profesionale la care sînt expuşi lucrătorii şi/sau a pericolelor.
    (5) Lucrătorii sau reprezentanţii lucrătorilor nu pot fi dezavantajaţi din cauza desfăşurării activităţilor prevăzute la alin.(1)–(3).
    (6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor timp liber, plătit corespunzător, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru
a le permite acestora să-şi exercite drepturile şi atribuţiile ce derivă din prezenta lege.
    (7) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să apeleze la inspecţia teritorială de muncă în cazul în care consideră că măsurile
luate de angajator şi mijloacele puse la dispoziţie de acesta nu corespund scopurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
        (8) În timpul inspecţiilor, reprezentanţilor lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta inspectorilor de muncă
observaţiile lor.
    Articolul 16. Comitetul pentru securitate şi sănătate în
                         muncă
    (1) Pentru realizarea dispoziţiilor art.14 şi art.15 alin.(1), la nivelul unităţii se constituie comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă.
    (2) Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă se constituie, în baza principiului de paritate, din reprezentanţi ai angajatorului şi,
respectiv, ai lucrătorilor. 
    (3) Iniţiator al constituirii comitetului de securitate şi sănătate în muncă poate fi oricare dintre părţi.
    (4) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă se aprobă de Guvern. 
    Articolul 17. Instruirea lucrătorilor 
    (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă, adecvată, teoretică şi practică în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii, instrucţiuni şi/sau lecţii: 
    a) la angajare, care include instruirea introductiv-generală şi instruirea la locul de muncă;
    b) în cazul schimbării locului de muncă, transferului sau permutării; 
    c) la introducerea unui nou echipament de lucru sau la modificarea echipamentului de lucru existent; 
    d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; 
    e) la executarea unor lucrări speciale. 
    (2) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie: 
    a) adaptată în funcţie de evoluţia riscurilor profesionale sau de apariţia unor riscuri noi; 
    b) periodică şi pe măsura necesităţii. 
    (3) Instruirea periodică a muncitorilor se va efectua la intervale ce nu vor depăşi 6 luni.
    (4) Angajatorul se va asigura că lucrătorii unităţilor din exterior, care desfăşoară activităţi în unitatea sa, sînt instruiţi adecvat în ce priveşte
riscurile profesionale pe durata desfăşurării activităţilor în această unitate. 
    (5) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul la o instruire corespunzătoare.
    (6) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea instruirii lucrătorilor în sensul alin.(1) din lipsa
personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege.
        (7) Instruirea conducătorilor de unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desemnaţi şi reprezentanţilor
lucrătorilor se efectuează îndată după numirea lor în funcţiile respective şi periodic, cel puţin o dată în 36 de luni. Instruirea conducătorilor
de unităţi şi lucrătorilor desemnaţi se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciile externe de protecţie şi prevenire. Instruirea
conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciul
intern de protecţie şi prevenire sau de serviciile externe de protecţie şi prevenire.
    (8) Instruirea lucrătorilor prevăzută în prezentul articol are loc în timpul programului de lucru, în interiorul sau în afara unităţii. Costul
instruirii se suportă de către angajator.
    Articolul 18. Indemnizaţia unică în cazul reducerii
                         capacităţii de muncă sau decesului 
                         lucrătorului în urma unui accident de
                         muncă sau a unei boli profesionale
    (1) Lucrătorului căruia i s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli

3
profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, pe lîngă
despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a
capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.
    (2) În caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru
accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea
stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu anual al celui
decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la vîrsta de  62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
    (3) Plata indemnizaţiei unice prevăzută la alin.(1) şi alin.(2) se efectuează începînd cu data de 30 mai 2008.
    (4) Dacă reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului a survenit în urma unui accident de muncă nu numai din vina unităţii ci şi
a accidentatului, se aplică răspunderea mixtă conform legii şi mărimea indemnizaţiei unice se reduce în dependenţă de gradul de vinovăţie a
accidentatului.
    (5) Indemnizaţia unică se plăteşte persoanelor care au dreptul la aceasta de către unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau
pentru boala profesională, în modul stabilit de Guvern.
    (6) În cazul în care unitatea nu dispune de mijloacele respective, plata indemnizaţiei unice se efectuează, în baza hotărîrii instanţei
judecătoreşti, din contul oricăror bunuri sau mijloace ale unităţii.
    (7) Litigiile ce ţin de achitarea indemnizaţiei unice se examinează de către instanţa judecătorească.
Capitolul IV
OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE LUCRĂTORILOR
    Articolul 19. Obligaţiile lucrătorilor 
    (1) Fiecare lucrător îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu pregătirea profesională şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de
securitate şi sănătate în muncă primite din partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire
profesională nici propria persoană şi nici alte persoane care ar putea fi afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului. 
    (2) Pentru realizarea dispoziţiilor alin.(1), lucrătorii sînt obligaţi: 
    a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; 
    b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat
pentru păstrare; 
    c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor,
clădirilor şi altor construcţii, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive; 
    d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un
pericol grav pentru securitate şi sănătate, precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;
    e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului orice caz de îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice
accident de muncă suferit de ei;
    f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atîta timp cît este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri
sau cerinţe dispuse de inspectorii de muncă sau pentru a da posibilitate angajatorului să se asigure că mediul de lucru este în siguranţă şi nu
prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului; 
    g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă. 
    (3) Obligaţiile prevăzute la alin.(1) se aplică, după caz, şi altor persoane specificate la art.3 alin.(2) lit.c)–h).
    Articolul 20. Drepturile lucrătorilor 
    Fiecare lucrător este în drept:
    a) să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate şi sănătate în muncă;
    b) să obţină de la angajator informaţii veridice despre condiţiile de lucru, despre existenţa riscului profesional, precum şi despre măsurile
de protecţie împotriva influenţei factorilor de risc profesional;
    c)  să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa pînă la înlăturarea acestuia;
    d) să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecţie;
    e) să fie instruit şi să beneficieze de reciclare profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din contul angajatorului;
    f) să se adreseze  angajatorului, sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instanţelor judecătoreşti pentru
soluţionarea problemelor ce ţin de securitatea şi sănătatea în muncă;
    g) să participe personal sau prin intermediul reprezentanţilor săi la examinarea problemelor legate de asigurarea unor condiţii de lucru
nepericuloase la postul său de lucru, la cercetarea accidentului de muncă  sau a  bolii profesionale contractate de el;
    h) să fie supus unui examen medical extraordinar potrivit recomandărilor medicale, cu menţinerea postului de lucru şi a salariului mediu
pe durata efectuării acestui examen.
    VICEPREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                         Maria POSTOICO

    Nr.186-XVI. Chişinău, 10 iulie 2008.

4
 Departamentul Situaţii Excepţionale
a Republicii Moldova

PROTECŢIA CIVILĂ ÎN SITUAŢII EXEPŢIONALE

Chişinău 2004

Noţiuni generale
Omenirea, permanent se află sub pericolul declanşării situaţiilor excepţionale. Aceasta se referă atît la activitatea de producţie , cît şi la
diverse situaţii cotidiene. Pentru ca omul să supravieţuiască şi să-şi manifeste potenţialul său de producere, de a influenţa asupra tuturor factorilor
negativi ce-l înconjoară, el are nevoie nu numai de protecţie socială, dar şi protecţie din partea unor factori ai naturii. Cunoaşterea
particularităţilor caracteristice a situaţiilor excepţionale, care dereglează procesele vitale, are o însemnătate hotărîtoare pentru protecţia omului.
Însă numai cunoaşterea acestor situaţii extremale, este insuficient pentru a depăşi influenţa lor distructivă asupra omului. De aceea este absolut
necesar, ca fiecare individ (de la mic la mare) să însuşească metodele de acţiune în situaţii excepţionale, pentru a-şi apăra viaţa sa şi a celor din
jur.
Tragediile care au avut loc pe parcursul istoriei şi îndeosebi cele din ultimii ani (cutremurul de pămînt din Iran, Turcia, Armenia, inundaţiile
şi chiciura din Moldova, alunecările de teren, uraganele, avariile de la staţiile atomo-electrice, conflictele militare din diferite zone ale lumii etc.),
urmate de mari pagube materiale şi umane, subliniază necesitatea de a le cunoaşte în amănunţire, pentru a fi evitate (în măsura posibilităţilor) sau
minimalizarea consecinţelor acestora. Lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale v-a fi eficientă atunci, cînd fiecare individ, fiecare grup de
oameni vor fi instruiţi la nivelul automatismului, pentru a acţiona promt în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi acordarea
primului ajutor sinistraţilor în focarele apărute.
Viaţa ne demonstrează foarte frecvent, că atunci cînd se declanşează o SE, individul iniţial rămîne pentru o perioadă neputincios, inhibat (din
cauza lipsei de experienţă, a fobiei şi stărilor de panică, a incapacităţii factorilor de decizie de a organiza lucrările de lichidare a consecinţelor
SE, din lipsa mijloacelor tehnice şi a celor de intervenţie, mijloacelor de protecţie antiincendiară, lipsa medicamentelor etc.) pentru a se încadra
în procesul de lichidare a consecinţelor lor.
În ultimii ani conducerea republicii, a luat o serie de măsuri în vederea prevenirii şi lichidării consecinţelor SE. Cu acest scop a fost creat
Departamentul Situaţii Excepţionale, Comisii pentru Situaţii Excepţionale (CSE) la toate nivelurile, a fost adoptată Legea “Cu privire la Protecţia
Civilă” etc.
Dar, trebuie să menţionăm, că păturile largi ale populaţiei nu au pregătirea necesară în domeniul protecţiei civile.
Organele de administrare publică centrală şi locală, administraţiile întreprinderilor şi organizaţiilor sunt obligate să informeze operativ si
veridic populaţia, prin intermediul mass-media, alte mijloace de informare, despre situaţia în domeniul Protecţiei Civile, despre măsurile
întreprinse pentru îmbunătăţirea acesteia, despre situaţiile excepţionale pronosticate sau deja declanşate, despre modul si mijloacele de protecţie
în caz de pericol sau declanşare a SE.
Situaţiile excepţionale devin tot mai frecvente si de mai mari proporţii. Ele pot duce nu numai la subminarea economiei, dar pot pune în
pericol securitatea oamenilor pe teritorii mari.
Republica Moldova se află într-o zonă seismică activă, unde intensitatea cutremurului poate atinge 8-9 grade (zona munţilor Vrancea,
Romînia).
Totodată, în jurul Republicii Moldova sînt amplasate 8 staţii atomo-electrice.
Pe teritoriul Republicii Moldova sînt circa 500 obiecte potenţial periculoase din care :
- 153 radioactive
- 227 chimice
- 113 cu pericol de explozie si incendii
Numărul total al substanţelor puternic toxice este de 4 mii tone.
În zone a posibilei contaminări, în caz de avarie la obiectele chimice, activează si locuiesc circa 500 mii de oameni.
În Republica Moldova sunt circa 16 mii de terenuri afectate de alunecări de teren. Intensitatea cea mai mare a acestora este înregistrată în
raioanele din centru si podişul Tigheciului, unde sunt circa 450 porţiuni periculoase.
Nodurile hidraulice de pe rîuri creează un pericol real de inundare a 168 de localităţi cu o suprafaţă totală de 1300 km pătraţi şi cu o
populaţie de circa 160 mii oameni.
Departamentul Situaţii Excepţionale a elaborat Programul de Stat al Republicii Moldova pentru prevenirea (diminuarea) urmărilor posibilelor
avarii, catastrofe şi calamităţi naturale. Totuşi trebuie să menţionăm, că păturile largi ale populaţiei şi în primul rînd tineretul, n-au pregătirea
necesară în domeniul protecţiei civile, pregătire în domeniul activităţii vitale.
Acest manual are menirea de a completa lacunele în pregătirea tineretului pentru participare activă în lupta cu diverse situaţii excepţionale şi
cu consecinţele lor, deseori catastrofale. Manualul este elaborat în conformitate cu prezentele programe la protecţia civilă în instituţiile de
învăţămînt preuniversitar.

Capitolul I.
PROTECŢIA CIVILĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1. Scurt istoric al protecţiei civile (PC)
Istoria PC îşi ea începutul din anii 1940-1941. Unităţile militare şi formaţiunile Apărării locale antiaeriene ale republicii din primele zile ale
celui de al II-a război mondial localizau şi stingeau incendiile, acordau ajutor medical răniţilor, construiau adăposturi. După război participă la
restabilirea obiectelor economice, a căilor ferate, drumurilor, liniilor de telecomunicaţii şi electricitate, asanarea teritoriilor de muniţii
neexplodate (mine, bombe, proiectile). Mulţi lucrători au fost decoraţi cu ordine şi medalii. Sistemul Apărării locale antiaeriene a fost reorganizat
în anul 1961 în Apărarea Civilă, iar în anul 1971- în Protecţia Civilă. Forţele PC au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl, a cutremurelor
din anii 1986, 1990, a ninsorilor abundente din 1988, a inundaţiilor din 1991, 1994, a poleiului din 2000.
1.2. Sistemul PC al Republicii Moldova
(Se anexează)
1.3. Extras din legea “Cu privire la protecţia civilă”
Protecţia civilă a Republicii Moldova reprezintă un sistem de măsuri şi acţiuni, întreprinse pe scara întregului stat, în vederea asigurării
protecţiei populaţiei, proprietăţii în condiţiile calamităţilor naturale şi ecologice, avariilor şi catastrofelor, epidemiilor, epizootiilor, epifitotiilor,
incendiilor, precum şi în cazul aplicării mijloacelor de nimicire în masă. Protecţia civilă include: organele de conducere, de administrare, reţeaua
naţională de observare şi control de laborator asupra stării mediului înconjurător şi obiectelor potenţial periculoase, forţele şi mijloacele de
lichidare a efectelor situaţiilor excepţionale, sistemul de instruire la protecţia civilă. Protecţia civilă se organizează conform principiului teritorial
de producere, în corespundere cu organizarea administrativ-teritorială a republicii, cuprinzînd toate ramurile economiei naţionale. Organizarea
Protecţiei Civile poartă un caracter obligatoriu.
Răsponsabilitatea de pregătirea organelor protecţiei civile pentru a desfăşura acţiuni în condiţiile situaţiilor excepţionale este pusă în seama
Guvernului, conducătorilor ministerelor, departamentelor, administraţiei publice locale, unităţilor economice. Activitatea ministerelor,
departamentelor, autorităţilor administrării publice locale, unităţilor economice în domeniul PC este coordonată de către Departamentul Situaţii
Excepţionale, creat pe lîngă Guvern.

5
 Departamentul Situaţii Excepţionale este organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul protecţiei civile. Organele
lui principale sunt: Direcţia protecţia civilă, Direcţia Pompieri şi Salvatori, Statul Major al Forţelor Protecţiei Civile, detaşamentele de pompieri
şi salvatori.
Sarcinile principale ale protecţiei civile sunt:
(art.4)
- protecţia populaţiei şi a teritoriului în condiţiile situaţiilor excepţionale;
- executarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări de neamînat în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor
acestora;
- organizarea pregătirii iniţiale şi multilaterale a populaţiei, a obiectivelor economiei, Forţelor Protecţiei Civile pentru intervenţie
în caz de pericol sau declanşare a situaţiilor excepţionale şi lichidarea consecinţelor acestora.
Protecţia civilă în conformitate cu sarcinile ce-i revin:
 organizează forţele necesare capabile să asigure protecţia de nădejde a populaţiei, a proprietăţii în condiţiile situaţiilor
excepţionale, realizează înzestrarea lor tehnico-materială şi pregătirea specială, le menţine în stare permanentă de pregătire pentru acţiuni în
condiţiile situaţiilor excepţionale;
 creează şi menţine în stare permanentă de pregătire sistemele de comandă, înştiinţări şi comunicaţii, organizează controlul şi
supravegherea situaţiei radioactive, chimice, bacteriologice şi antiincendiare pe teritoriul republicii;
 acumulează şi păstrează în siguranţă mijloacele de protecţie, produsele alimentare şi medicamentoase, mijloacele tehnice
materiale, financiare şi de altă natură, sursele autonome de aprovizionare cu energie electrică şi cu apă, prevăzute în caz de situaţii excepţionale;
 acumulează fondul necesar de construcţii de protecţie, le menţine în stare permanentă de pregătire pentru adăpostirea persoanelor
supuse pericolului;
 protejează sursele de apă şi sistemele de aprovizionare cu apă, produsele alimentare şi materie primă, furajul, animalele agricole
şi plantele de contaminare radiativă, chimică şi biologică, iar mediul ambiant - de poluare cu substanţe radiative, otrăvitoare, puternic toxice şi cu
mijloace bacteriologice;
 pregătirea din timp a evacuării, iar în caz de apariţie a pericolului nemijlocit - evacuarea populaţiei şi proprietăţii din zonele
periculoase;
 înştiinţarea organelor de conducere şi populaţiei republicii despre pericol sau apariţia situaţiilor excepţionale, aduce în stare de
pregătire completă forţele şi mijloacele protecţiei civile şi conduce acţiunile la executarea lucrărilor de salvare;
 acordă ajutorul multilateral sinistraţilor;
 antrenează unităţile economice în acţiunile de preîntîmpinare şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale;
 execută controlul asupra efectuării măsurilor de profilaxie, menite să zădărnicească sau să diminueze probabilitatea apariţiei
situaţiilor excepţionale şi să reducă proporţiile efectelor lor, să sporească securitatea şi stabilitatea funcţionării tuturor ramurilor şi obiectivelor
economiei naţionale;
 asigură securitatea antiincendiară a obiectivelor, a populaţiei şi stingerea incendiilor;
 organizează şi efectuează instruirea lucrătorilor unităţilor economice şi cetăţenilor privind acţiunile în condiţiile SE.

Drepturile şi obligaţiunile cetăţenilor

(art.13)
1. Cetăţenii republicii, cetăţenii străini care locuiesc pe teritoriul republicii în condiţiile situaţiilor excepţionale au dreptul la
protecţia vieţii şi sănătăţii lor, ajutor material şi financiar, la folosirea gratuită a mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă.
2. Persoanelor care participă nemijlocit la salvarea populaţiei, la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale li se acordă drepturi şi
înlesniri suplimentare:
a) asigurarea gratuită cu hrană, îmbrăcăminte, mijloace speciale de protecţie, locuinţă şi transport în perioada executării lucrărilor de salvare
în condiţiile situaţiilor excepţionale.
b) asistenţa medicală şi tratament gratuit.
c) compensaţia bănească în cazul decesului în timpul îndeplinirii sarcinilor protecţiei civile, care este achitată de stat sau de patron, în
conformitate cu legislaţia.
d) asigurarea cu pensie în cazul survenirii invalidităţii ca urmare a rănirii, contuzionării, schilodirii în timpul îndeplinirii sarcinilor protecţiei
civile.
e) decorarea cu ordine, medalii, diplome, acordarea de premii băneşti şi cadouri de preţ pentru bărbăţie şi vitejie, manifestate în condiţiile
situaţiilor excepţionale.
3. Peroanele care participă la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, pentru perioada de executare a lucrărilor de salvare li se
păstrează salariul mediu lunar, locul de muncă şi vechimea în muncă.
4. Persoanele care în timpul îndeplinirii sarcinilor Protecţiei Civile au fost rănite, contuzionate, schilodite sau au devenit invalizi şi au fost
îndreptate la examen sau tratament medical de dispensar, de ambulatoriu sau clinic, li se păstrează pentru timpul aflării în instituţia medicală locul
de muncă, de studii, funcţia scriptică şi salariul mediu lunar, precum şi li se restituie cheltuielile de deplasare la şi de la locul de examen,
tratament.
Cetăţenii republicii, cetăţenii străini sunt obligaţi:
 să respecte cu stricteţe actele legislative şi alte acte normative privind protecţia civilă.
 să cunoască semnalele de înştiinţare ale protecţiei civile, regulile de comportare şi ordinea acţiunilor în condiţiile situaţiilor
excepţionale.
 să respecte cerinţele protecţiei civile în viaţa cotidiană, în activitatea de producţie şi socială.
 să înştiinţeze conducătorii obiectivelor şi autorităţile administraţiei publice locale despre semnele depistate, capabil să
provoace apariţia situaţiilor excepţionale.
 să participe activ la lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, să acorde ajutor multilateral sinistraţilor.
 să manifeste atitudine grijulie faţă de obiectivele şi mijloacele protecţiei civile.

Asigurarea drepturilor cetăţenilor

1. Autorităţile publice de toate nivelurile, organele administrative ale protecţiei civile, unităţile economice asigură realizarea drepturilor
şi înlesnirilor, stabilite de legislaţie pentru persoanele implicate la îndeplinirea sarcinilor protecţiei civile.
2. Mărimea ajutorului şi modul de acordare al acestuia sinistraţilor în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor
acestora, sunt stabilite de către Guvern.

Conducerea protecţiei civile

Conducerea generală a protecţiei civile este executată de către Guvern, care determină caracterul, volumul şi termenele desfăşurării
activităţilor, ce a sigură îndeplinirea sarcinilor protecţiei civile. Guvernul exercită funcţiile de conducere prin intermediul Departamentului
Situaţii Excepţionale, care se completează cu militari şi poartă răspundere pentru pregătirea generală la îndeplinirea sarcinilor ce-i revin. Şeful
Departamentului SE este vicepreşedintele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a republicii (preşedintele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale

6
este prim-ministru) şi are dreptul să dea dispoziţii (ordine) din numele lui. Conducerea protecţiei civile în raioane, municipii, oraşe, sate este
executată de către conducătorii administraţiei publice locale, ministere, departamente, instituţii de învăţămînt, obiectivele economiei –
corespunzător miniştrii, şefii departamentelor şi conducătorii respectivi, care în acelaşi rînd sunt preşedinţii Comisiilor pentru Situaţii
Excepţionale, create din numărul personalului de conducere şi colaboratorii aparatului administrativ, fără eliberarea lor de la locul de muncă de
bază.
Organele supravegherii de Stat în domeniul PC
Supravegherea de Stat în domeniul protecţiei civile este executat de organele Inspectoratului de Stat la protecţia civilă care intră în
componenţa Departamentului Situaţii Excepţionale. Organele Inspectoratului asigură supravegherea asupra stării de protecţie genistică, radiativă,
chimică şi medico-biologică a populaţiei şi obiectivelor.
1.4. Forţele Protecţiei Civile
Pentru îndeplinirea măsurilor preventive la executarea lucrărilor de protecţie şi lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale, prin
Hotărîrea Guvernului Nr.249 din 4 mai 1996 a fost aprobat Regulamentul şi calculul constituirii formaţiunilor protecţiei civile.
Forţele Protecţiei Civile includ unităţi şi subunităţi ale DSE, formaţiunile protecţiei civile, unităţile şi organizaţiile speciale.
Forţele Protecţiei Civile sunt constituite pe specialităţile: observare, cercetare, transmisiuni, alarmare, adăpostire, deblocare, mecanizare,
energetice, medicale, veterinare, protecţiei antichimice, transport.
Conform Dispoziţiei Guvernului, la executarea lucrărilor de salvare în condiţiile situaţiilor excepţionale şi la lichidarea consecinţelor lor pot
fi antrenate unităţile militare ale Ministerului Apărării şi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne. Conducerea operativă a Forţelor
Protecţiei Civile la executarea lucrărilor de salvare este exercitată de către Statul Major al Forţelor Protecţiei Civile, conducătorii administraţiei
publice locale.

Capitolul 2.
Situaţiile excepţionale şi caracteristicile lor
Situaţie excepţională - se numeşte procesul declanşat de forţe naturale sau de activitatea omului (planificată sau ocazională) care poate
provoca pagube materiale şi pierderi umane.
Situaţiile excepţionale se împart în două grupe:
1.Situaţiile excepţionale provocate de procesele naturale (cutremure de pămînt, alunecări de teren, inundaţii, secete, furtuni, înzăpeziri etc.).
2.Situaţiile excepţionale provocate de activitatea omului - tehnogene (accidente nucleare, chimice, incendii etc.).
Situaţiile excepţionale determinate de procese naturale de regulă sunt spontane şi nu pot fi controlate şi evitate.
2.1. Cutremurul de pămînt
Toate calamităţile naturale au caracter periculos, însă cele mai tragice urmări apar în rezultatul cutremurului de pămînt, care este rezultatul
vibraţiei scoarţei pămîntului provocată de cauze tectonice şi vulcanice.
Intensitatea cutremurului de pămînt depinde de adîncimea la care au loc procesele tectonice sau vulcanice (de magnitudinea cutremurului).
Intensitatea cutremurul se măsoară în baluri pe scara Rihter - pînă la 12 baluri. Cu cît mai multă energie se formează în timpul cutremurului, cu
atît, vibraţia este mai mare şi urmările sunt catastrofale (8-12 grade). Locul de producere al cutremurului (focarul) poate fi de suprafaţă,
intermediar (50-250 km) sau la adîncime (250-700 km).
În secolul trecut în întreaga lume sunt cunoscute peste 30 cutremure puternice, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 000 000 de oameni, mai
mult de 12.500 000 au fost răniţi şi peste 30. 000 000 au rămas fără adăpost.
În decursul ultimilor 200 de ani (1790-1990) pe teritoriul Moldovei s-au declanşat 18 cutremure de pămînt - de 7-9 grade, dintre care 4 – de 9
grade (1865, 1894, 1934, 1940), 6 - de 7-8 grade (1790, 1802, 1821, 1829, 1877). Focarul cutremurului de pămînt se află în regiunea Focşani
(munţii Vrancea, Romînia).
În noiembrie 1940 cutremurul a atins 9 grade, în urma căruia 12.400 de edificii, 2795 case au fost deteriorate din care 200 au fost distruse
complet. În urma cutremurului din anii 1977, 1986, 1990 au fost traumate 460 persoane, mai mult de 12 000 de oameni au rămas fără adăpost,
paguba fiind – mai mult de 700 mil. ruble.
Măsuri de protecţie
În momentul cutremurului postaţi-vă lîngă peretele de rezistenţă, stîlpi de rezistenţă, în spaţiul uşilor, la colţurile interioare ale încăperilor,
sub mese. Aceleaşi locuri similare pentru adăpostire se vor alege la serviciu şi în locurile publice (magazine, săli de spectacole, restaurante etc.).
Părăsirea încăperii, clasei se va realiza numai dacă vă aflaţi la etajul 1-2, dacă condiţiile permit (porter, mai multe uşi de evacuare). Ţineţi-vă
mai departe de geamuri, de uşile de la intrare, de părţile exterioare ale clădirilor, de balcoane, de copaci mari. În stradă deplasaţi-vă pe un loc
deschis, nu intraţi în clădiri, ţineţi-vă mai departe de liniile electrice. În timpul cutremurului mijloacele de transport se opresc şi nu se părăsesc.
După încetarea seismului, acordaţi ajutor celor sinistraţi. Pericol repetării seismului se menţine în prima oră după cutremurul trecut. Cei
blocaţi sub dărîmături sau în încăperi, vor aştepta ajutor din exterior. Este bine de reţinut locul unde se află îmbrăcămintea, încălţămintea,
medicamentele, documentele etc. În orice împrejurări păstraţi-vă calmul. Calmul şi cuvintele de încurajare diminuează încordarea psihică şi
contribuie la evitarea stărilor de stres, contribuie la prevenirea panicii. În încăperile grav avariate se intră numai cu aprobarea organelor
protecţiei civile. Nu trebuie să ne preocupe paza lucrurilor din locuinţa avariată sau distrusă. Ele vor fi în grija organelor de menţinere a ordinii
publice.
Trebuie reţinut faptul, că imediat după cutremur, structurile protecţiei civile încep organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare, conform
planurilor întocmite din timp: înştiinţarea suplimentară a populaţiei privind situaţia creată în urma cutremurului, apariţia unui eveniment, pericol
de accident (chimic, biologic), măsurile care trebuie aplicate şi regulile de comportare, executarea acţiunilor de cercetare de specialitate cu scopul
de a stabili: locul şi volumul pierderilor umane, distrugerilor la construcţiile civile şi industriale; existenţa şi locul supravieţuitorilor sub
dărîmături, avariile la reţelele gospodăriei comunale (apă, gaz, canal), a reţelelor electrice şi de comunicaţii, zonele cu pericol de inundaţii şi
incendii, căile de comunicaţie blocate de dărîmături sau alunecări de teren, desfăşurarea acţiunilor de deblocare şi salvare a supravieţuitorilor de
sub dărîmături, intervenţia la gospodării comunale, înlăturarea avariilor, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de acordare a primului ajutor
medical, transportarea răniţilor la spitale, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, tratarea şi spitalizarea răniţilor, desfăşurarea acţiunilor de
combatere a panicii şi de prevenire a apariţiei epidemiilor, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de ajutorare, de transport şi cazare a persoanelor
sinistrate, desfăşurarea acţiunilor de salvare a produselor agroalimentare, a animalelor, cerealelor, a altor bunuri materiale, asigurarea măsurilor
de pază şi menţinere a ordinii publice, scoaterea de sub dărîmături a cadavrelor şi înhumarea lor, pentru a evita apariţia epidemiilor.
Concomitent cu acţiunile de salvare în zonele afectate de cutremur, se desfăşoară acţiuni de restabilire a capacităţilor de producţie la unităţi
economice din sectorul alimentar, pentru asigurarea cu energie electrică, gaze, apă, termoficare, reţele telefonice etc.

2.2. Alunecări de teren

Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren sunt similare cu cele aplicate în caz de cutremur. O
particularitate însă o constituie faptul, fenomenul dat nu apare chiar prin surprindere.
Alunecări de teren se pot desfăşura cu viteze de 1,5-3 m/s, iar în unele situaţii şi peste 3m/s, oferind astfel posibilitatea pentru realizarea unor
măsuri în astfel de situaţii. În aceste condiţii, un rol important revine măsurilor de observare a condiţiilor ce favorizează apariţia alunecărilor de
teren, prevenirea populaţiei din timp şi dacă este necesitate – efectuare evacuării din zona respectivă. Alunecările de teren pot fi preîntîmpinate,
dacă sunt efectuate din timp investigaţiile corespunzătoare, necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi de dezvoltare a lor, dacă se aplică
precedeele adecvate de ţinere sub control a fenomenelor, tot odată este necesar de a evita amplasarea obiectelor industriale sau a altor construcţii
în zonele în care asigurarea stabilităţii straturilor nu se poate realiza sau este foarte costisitoare; este posibilă protecţia dacă se planifică din timp

7
măsuri corespunzătoare de protecţie şi se realizează o informare oportună a populaţiei în zona de risc. Salvarea supravieţuitorilor din clădirile
acoperite se realizează în condiţiile similare acţiunilor preconizate în cazul cutremurului de pămînt.
2.3.Inundaţii
Împotriva inundaţiilor, indiferent de cauza lor, este necesar să se asigure măsuri de prevenire şi de protecţie astfel încît să se diminueze
acţiunea lor.
Moldovei sunt caracteristice ploi torenţiale, care au loc în perioada mai-august. 50% din ploile torenţiale aduc precipitaţii cu volum de
50cm/m.p în focarul lor. Astfel de ploi provoacă revărsarea rîurilor, spălarea solului, inundarea văilor.
Daune mari aduc economiei ploile cu precipitaţii de peste 70mm. Ploile cu precipitaţii mai mari de 100mm în 24 ore aduc pagube
catastrofale. Mare pericol este revărsarea rîurilor Bîc, Nistru, Prut, Răut, Cogîlnic şi altele.
În anul 1948 revărsarea rîului Bîc a adus la ridicarea nivelului apei cu 2,8m-3,5m şi inundarea gării feroviare, distrugerea multor case din
Chişinău. 4-5 iulie 1991 precipitaţiile au ajuns la 175mm. Rîul Ciorna – inundaţiile din Floreşti, Şoldăneşti, au decedat oameni, animale. 26-27
august 1994 ploile au adus la inundaţii catastrofale în raionul Străşeni, satele Calmaţui, Cărpineni, s-au înregistrat 31 victime omeneşti.
Prevenirea apariţiei inundaţiilor sau diminuarea –eliminarea acţiunilor distructive se pot asigura prin: realizarea unor lucrări destinate să reţină şi
să întîrzie scurgerea apelor de pe versanţi, din afluenţii mai mici ai bazinelor sau din torente care s-ar forma ca urmare a unor ploi abundente sau
prin construirea unor diguri şi canale, realizarea unor bazine pe unele porţiuni de luncă, interzicerea construcţiilor în zonele de inundaţie;
construirea clădirilor cu rezistenţă la creşterea nivelului apelor şi viteza de deplasare a acestora.
Protecţia, organizarea, încadrarea şi dotarea formaţiunilor protecţiei civile din zonele periculoase astfel încît acestea să poată participa la
asigurarea măsurilor de protecţie şi îndeplinirea acţiunilor de salvare, stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se desfăşura acţiunile de
evacuare temporară, asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul inundaţiilor, organizarea salvării pe apă; asigurarea asistenţei medicale,
asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi (cazare, apă, hrană, asistenţă medicală, transport etc.).
Salvarea de inundaţie se poate efectua prin ridicarea pe povîrnişuri , la etajele de mai sus, pe acoperişul clădirilor, pe copaci, folosind
mijloace de salvare (plute, bărci, butoaie, camere de gumă etc.).
2.4. Vînt puternic (uragan)
Se aude zgomot puternic, care aminteşte suspin şi plîns de copil. Pe bolta cerească apar rupturi fioroase de nori. Fearele se ascund în vizuini,
păsările se strîng în stoluri, se ascund în cuiburi sau zboară din loc în loc, cu ţipăt î-şi exprimă deranjul. Pe neaşteptate cu furie se dezlănţuie
vîntul, începe să fulgere, norii negri plutesc asupra pămîntului – se apropie uraganul.
Acest vînt are o viteză de 30-35 m/s şi aduce la mari urmări catastrofale. Uraganul cu o viteză de 50-60 m/s are o presiune de 200 kg/m2,
smulge copacii din rădăcină, întoarce curgerea rîurilor înapoi. Stihia este inevitabilă. Puterea naturii e grozavă şi omul se teme numai de aceea, că
nu cunoaşte, cunoaşterea biruie frica.
Protecţia: nu trebuie de părăsit încăperile, adăposturile, uşile, ferestrele trebuie să fie închise, lumina, gazul deconectate, animalele închise în
adăposturi.
În stradă trebuie de culcat la pămînt mai departe de construcţii, copaci, stîlpi cu linii electrice.
2.5. Grindină, înzăpeziri
Grindina este o varietate a precipitaţiilor atmosferice şi se formează în cumuluşi de ploaie mari în perioada caldă a anului (aprilie-octombrie).
Particulele grindinii au formă sferică, de cele mai multe ori, dar se întîlnesc şi de altă formă, inclusiv neregulată. Mărimea lor variază de la cîţiva
mm pînă la 10-12cm. Vînturile puternice însoţite de grindină măresc catastrofal pagubele.
Grindina nimiceşte culturile anuale, viile, livezile, pier animalele şi păsările, sunt traumaţi oamenii.
Lupta cu grindina – iodura de argint topeşte particulele de gheaţă şi le transformă în ploaie (rachetele antigrindină “Alazani” şi “Cristal”).
Protecţia: capul şi corpul trebuie acoperite.
Înzăpezirile au un caracter aparte privind măsurile de protecţie, în sensul că acest gen de calamităţi cu rare excepţii se formează într-un timp
mai îndelungat şi există posibilitatea de a lua unele măsuri ca efectele acestora să fie reduse.
Protecţia: informarea populaţiei asupra condiţiilor meteorologice, să nu părăsească încăperile, asigurîndu-se cu hrană, apă, combustibil
pentru încălzire, iluminat, lopeţi.
În afara locuinţei – în călătorii, în mijloace de transport trebuie de păstrat calmul şi de luat măsuri contra frigului, transportul nu trebuie
părăsit (este pericol de rătăcire), de dat alarmă cu claxoanele, lumina cu farurile, aprinderea rugurilor.
2.6. Contaminarea radiativă şi chimică
Situaţiile excepţionale determinate de activitatea omului presupun: accidente nucleare, chimice, incendii etc.
Problema securităţii radiative este actuală pentru Moldova, deoarece în apropierea noastră (135-400 km) sunt amplasate 7 staţii nucleare
electrice (Ucraina: Rovensc, Hmelnic, Cernobîl, Novo-Ucrainsc, Zaporojie; Romînia – Cernavoda; Bulgaria - Cozlodui).
Radiaţia ionizată este utilizată de 340 întreprinderi, organizaţii locale. Posibilele avarii la centrele nucleare prezintă un pericol real (26 aprilie
1986 - Cernobîl). Radiaţia are formă de raze alfa , beta sau gama şi se numeşte radiaţie ionizată. Materialele care emit aceste radiaţii se numesc
materiale radiative. Radiaţia alfa reprezintă flux de particule încărcate pozitiv şi sunt nucleele atomilor de heliu, au viteza de 10-20 km/s şi o mare
putere de ionizare. Ele nu reprezintă pericol, sunt uşor absorbite de îmbrăcăminte şi stratul superior al pielei. Însă sunt extrem de periculoase
cînd pătrund în interiorul organismului. Radiaţia beta este un flux de electroni sau pozitroni rapizi, capacitatea de ionizare este de sute de ori mai
mare decît alfa. Echipamentul de vară reduce radiaţiile beta aproape la jumătate, cel de iarnă - mai mult. Radiaţiile gama sunt radiaţii
electromagnetice asemănătoare razelor Rentghen. El se propagă cu viteza luminii, au o capacitate foarte mică de ionizare, însă capacitatea lor de
penetraţie este foarte mare. Protecţia împotriva radiaţiei gama se calculează, avînd la bază grosimea de înjumătăţire (grosimea materialului care
reduce la jumătate din intensitatea iniţială; lemn – 30cm, apă – 20cm, pămînt – 14cm, beton armat – 10cm, fier – 3,5cm). Protecţia se realizează
bine, folosind ca ecran protector betonul şi pămîntul.
Grosimea startului de reducere (cm)

Coeficientul de reducere Beton Pămînt

2 10 14
10 34 38
100 65 75
1000 96 110

Contaminarea terenului se caracterizează prin puterea dozei (Rentghen pe oră, mili Rentghen pe oră, micro Rentghen pe oră = R/oră,
mlR/oră, mcrR/oră).
Doza – cantitatea de radiaţii pătrunsă în organismul viu. Ea se măsoară în Rentghen (R).
Dozele ce nu aduc la (îmbolnăviri) pierderea capacităţii de lucru: 50R în decurs de 4 zile; 100 R – în decurs de 30 zile; 200 R – 90 zile; 300
R – 1 an. Terenul contaminat se împarte în 3 zone cu regim de protecţie: 1 zonă a controlului strict are nivel de radiaţie de la 0,06 mR/oră pînă la
0,15 (60-150 mcR/oră), a 2 zonă a strămutării 0,15 - 0,4 R/oră (150-400 mcR/oră); a treia zonă a înstrăinării (mai mult de 400 mcR/oră).

Contaminarea chimică:
Accident chimic poate fi definit ca eveniment tragic produs la una din întreprinderi unde se fabrică, se utilizează, se depozitează (transportă)
atît substanţe toxice sau puternic toxice ce conduc la consecinţe ecologice grave şi pun în pericol sănătatea şi viaţa umană.
Obiectele care pot duce la accident chimic: întreprinderi industriale (frigidere, lactate, baze de alimentare etc.).
8
 Denumirea substanţelor puternic toxice Concentraţiile lezionale mg/m3 Concentraţiile maximal admisibile
mg/m3
Amoniac 0,20 15,00
Clor 0,03 0,60
Anhidridă sulfurică 0,05 20,00
Acetonitrit 0,03 0,75
Florură de hidrogen 0,50 4,00
Acidul azotic 0,40 1,50
Dicloretan 1,0 67,50
Acid sulfuric 0,1

Clorul – gaz de culoare verde-galbenă cu un miros puternic. Trece în stare de cristal la t = 101 C, iar în lichid la t= 34 C; de la 2,5 mai greu
ca aerul, se dizolvă în apă (un volum de clor în două volume de apă) se foloseşte la staţiile de curăţire a apei şi pomparea ei.
Clorul se păstrează în baloane de metal sub presiune, în aer formează nori albi, se simte la o cantitate 2 mg/m3. Concentraţia 200 mg/m3 în
timp de 30-60 min. conduce la moarte.
Protecţia: antigaze cu cutie V (de culoare galbenă).
Primul ajutor: ieşirea din focar la aer curat.
Sinistratul trebuie să fie acoperit cu o pătură caldă, respirare cu aburi de spirt sau apă. Este interzisă adăpostirea în subsoluri. Ieşirea din
focar se efectuează în direcţia împotriva vîntului.
Amoniul - gaz fără culoare cu miros de naşatîr, ca şi clorul atacă organele respiratorii, ochii, este mai uşor ca aerul.
Protecţia: mască antigaz cu cutie CD (de culoare sură).
În zona de acţiune a norului toxic se aplică măsuri de protecţie şi intervenţie, astfel:
a) înştiinţarea şi alarmarea populaţiei despre pericolul chimic;
b) asigurarea populaţiei cu mijloace individuale de protecţie şi alte măsuri ce trebuie aplicate după trecerea pericolului (măşti izolante,
aparate izolante);
c) asigurarea protecţiei populaţiei prin adăpostire;
d) evacuarea (autoevacuarea) temporară;
e) protecţia animalelor;
f) introducerea restricţiilor de consum a apei, produselor alimentare şi furajelor;
g) introducerea restricţiilor de circulaţie şi a unor măsuri de pază;
h) organizarea cercetării chimice;
i) acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă persoanelor intoxicate;
j) aplicarea măsurilor de neutralizare.
Pentru prevenirea unor boli ca rezultat de contaminare radiativă se efectuează profilaxia cu iod.
Preparatul iodat cu caliu în praf: doza pentru o dată copiilor pînă la 3 ani = 55mg o dată pe zi în timp de 2 zile, copiilor după 3 ani şi
maturilor – 130 mg o dată pe zi în timp de 10 zile.
Preparatul soluţie din apă – spirt şi iod 5%; copiilor pînă la 3 ani – 1-2 picături cîte de 3 ori pe zi la100 gr lapte; copiilor după 3 ani şi
maturilor 5-8 picături de 3 ori pe zi cu lapte, apă, iaurt în timp de 10 zile. Femeilor gravide – iodat de caliu în drageuri – un drage o dată pe zi în
timp de 10 zile. Copiii mici nu suferă aceste preparate curate, deaceea se picură preparatul pe o bucăţică de zahăr, într-un pahar cu lapte (apă,
suc) sau pe o bucăţică de pîine.
Măsurile de protecţie şi intervenţie în zonele poluării radioactive sunt adecvate acelor ca şi în zonele accidentului chimic.

2.7. Incendii
Incendiul este o ardere ce se dezvoltă fără control, în timp şi spaţiu care distruge bunuri materiale, pune în pericol viaţa oamenilor şi
animalelor.
Consecinţele factorilor periculoşi a incendiilor sunt: producerea traumelor (căderea şi prăbuşirea construcţiilor), intoxicarea şi decesul
oamenilor precum şi distrugerea bunurilor materiale (focul deschis şi scînteile, temperatura ridicată a mediului şi a materialelor, fumul şi
produsele de ardere toxice, exploziile).
Incendiul izbucneşte din diferite motive: cutremur de pămînt, alunecări de teren (distrugerea surselor în care arde focul, liniilor electrice),
fumatul în aşternut, neglijenţa şi nerespectarea regulilor antiincendiare.
Scopul principal al apărării împotriva incendiilor îl constituie – apărarea vieţii omului şi a colectivităţii umane.
În caz de incendiu prin intermediul 901 se informează serviciul de pompieri indicînd adresa. Se închide gazul, se deconectează electricitatea,
se salvează copii şi bolnavii din încăperi. Se iau măsuri pentru stingerea focului cu mijloace disponibile, nu se deschid uşile, ferestrele pentru a
evita curentul care va intensifica focul. În caz cînd haina se aprinde ea trebuie acoperită cu o pătură, brezent ud, de lipit cu haina incendiată de
perete sau de culcat la pămînt, nici într-un caz nu se fuge. În zona de incendiu se pătrunde numai în haine ude, prin fum se recomandă a trece pe
furiş sau în poziţie aplicată. Trebuie de ţinut minte că copii se ascund sub pat, în dulapuri.

2.8. Arme de nimicire în masă şi obişnuite

Aceste arme contribuie totalitatea muniţiilor (bombe, mine, proiectile, rachete), care pot fi lansate din avioane, de pe rampele de lansare
asupra centrelor populate, obiectivelor industriale etc. cu scopul de a produce pagube materiale şi victime omeneşti.
Prin armele de nimicire în masă se înţeleg acele arme care sunt folosite de agresor, determină un volum mare de distrugere de bunuri
materiale, precum şi un număr mare de victime în rîndul oamenilor şi animalelor neprotejate, aceste arme sunt: arma nucleară, atomică,
hidrogenică, trifazică (combinată) , neutronică (radiologică), arma biologică, arma chimică.
Arma biologică şi arma chimică deşi nu provoacă distrugeri ca arma nucleară, sunt socotit totuşi arme de nimicire în masă, datorită faptului
că prin acţiunea lor determină un număr mare de victime în rîndul oamenilor şi a animalelor neprotejate.
Arme, în viziunea tuturor nucleelor atomilor unui kg de uran – 235 se eliberează o cantitate de energie echivalentă cu energia calorică dată de
ardere a 2,5 mil. kg de cărbune superior. Explozia nucleară poate fi executată în aer, sub pămînt (sub apă). La explozia unei borube nucleare şi
eliberează o cantitate mare de energie în mediul înconjurător, formîndu-se o sferă de gaze cu temperatura de cîteva milioane de grade, această
explozie produce factori distrugători, unde de şoc, emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă, impulsul electromagnetic şi contaminarea
radioactivă.
Protecţia: înştiinţarea, adăpostirea, asigurarea cu mijloace de protecţie individuală, evacuare.

2.9. Înştiinţarea despre pericol

Un mijloc important de reducere a daunelor posibile reprezintă înştiinţarea despre pericol, sursa, puterea lui. Aceasta permite cîştigarea de
timp pentru organizarea şi desfăşurarea măsurilor pentru protecţia operativă a elementelor economiei şi mediului înconjurător în corespundere cu
planurile elaborate.
În acest scop se construiesc şi se menţin în stare activă sistemele de înştiinţare.
9
 În caz de primejdie sau apariţie a situaţiilor-limită populaţia este înştiinţată de către organele de conducere (primării, preturi, agenţii
economici).
Înştiinţarea se efectuează prin sunetul sirenelor electrice – ceea ce înseamnă semnalul PC “Atenţie tuturor”. Auzind acest sunet al sirenei
trebuie de conectat radioul şi televizorul şi de ascultata informaţia despre ce s-a întîmplat şi ce acţiuni de întreprins.
De exemplu: accident (avarie) la combinatul de carne. Se includ sirenele electrice (la combinat şi din apropierea lui), la radio programul 1, la
televiziune; se difuzează: “Cetăţeni! Vorbeşte Direcţia Protecţie Civilă a municipiului Chişinău! Astăzi, la ora 10.00 la combinatul de carne a
explodat a cisternă cu amoniu. Aerul poluat se îndreaptă spre străzile Uzinelor - Cuza-Vodă – Trandafirilor. Păstraţi calmul, îmbrăcaţi mijloace
simple de protecţie a organelor respiratorii şi îndreptaţi-vă la stadion. Locuitorii de pe strada Viilor să ocupe subsolurile, camerele în apartamente.
Uşile şi ferestrele să fie închise. Urmăriţi informaţiile noastre”.

2.10. Organizarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări de neamînat (LSLN)

În procesul de lichidare a urmărilor situaţiilor excepţionale pot fi evidenţiate două etape de bază:
 1.Efectuarea imediată a lucrărilor de salvare – deblocare.
 2.Restabilirea potenţialului social-economic în zonele de calamitate.
a) lucrările de salvare: cercetarea focarului (determinarea volumului şi gradului de deteriorare a diferitor clădiri, stabilirea locurilor de
adunare mai densă a sinistraţilor); căutarea şi scoaterea sinistraţilor de sub ruine, acordarea primului ajutor medical şi de specialitate cu evacuarea
lor în staţionare; localizarea şi lichidarea incendiilor; scoaterea de sub ruine a decedaţilor; înregistrarea şi înmormîntarea acestora.
b) alte lucrări imediate: curăţirea căilor de acces şi a platourilor pentru parcarea tehnicii sosite; repartizarea şi menţinerea în stare bună
a itinerarelor de circulaţie, restabilirea magistralelor de cale ferată; lichidarea avariilor şi consecinţelor lor la reţelele comunale, energetice şi
tehnologice care periclitează viaţa sinistraţilor şi fac dificilă deplasarea liberă a formaţiunilor protecţiei civile; distrugerea construcţiilor şi
edificiilor care au pericolul de a se prăbuşi; întărirea părţilor instalabile ale distrugerilor, care se pot mişca în procesul lucrărilor; organizarea
serviciului de comenduire şi menţinere a ordinii publice; evidenţa şi transmiterea către organele corespunzătoare a avariilor descoperite;
efectuarea unui complex de măsuri antiepidemice şi sanitaro-igienice; înhumarea animalelor pierite; asigurarea materială şi tehnică; completarea
forţelor cu efectiv şi tehnică, deservirea tehnicii; asigurarea vitalităţii formaţiunilor şi populaţiei sinistrate (cazarea, alimentarea, deservirea
medicală).

Decontaminarea: În caz de dezastre, oamenii surprinşi neprotejaţi sau neadăpostiţi pot fi contaminaţi cu substanţe radiative şi chimice.
Înlăturarea prafului radioactiv sau spălarea şi neutralizarea substanţelor nocive de pe suprafeţele pe care sau depus se realizează prin
decontaminare. Decontaminarea personalului, tehnicii, clădirilor şi instalaţiilor, echipamentului, mijloacelor de transport.

Principii de bază privind organizarea măsurilor

de protecţie în situaţii excepţionale
Protecţia omului în diferite situaţii excepţionale este cea mai importantă obligaţie a PC şi a tuturor organelor care organizează măsurile de
salvare în focare.
Principiile de bază în ce priveşte protecţia omului în situaţii excepţionale sunt:
 pregătirea populaţiei din timp de a cunoaşte formele şi caracteristicile diferitor situaţii excepţionale, modul de comportare şi acţiuni în
focare;
 pregătirea din timp a mijloacelor de protecţie (a organelor respiratorii, ochilor, tegumentelor, feţei, mijloacelor colective şi medicale),
fiecare trebuie să studieze şi să cunoască practic cum trebuie de folosit aceste mijloace;
 construcţia din timp a mijloacelor colective de protecţie;
 informarea populaţiei din timp (sau fără întîrziere) despre pericolul situaţiei excepţionale prin difuzarea semnalului “Atenţie tuturor”;
 organizarea măsurilor de salvare şi urgenţă în focare cu diferite forţe ale PC;
 evacuarea şi strămutarea populaţiei din zonele situaţiilor excepţionale;
 acordarea ajutorului medical sinistraţilor.

4.1. Mijloace de protecţie a organelor respiratorii

Dezastrele (calamităţile naturale, dar mai ales catastrofele) ca şi atacurile aeriene, pot genera în mediul înconjurător substanţe radioactive,
substanţe industriale cu toxicitate ridicată, diverşi agenţi patogeni – prin descompunerea substanţelor organice de sub dărîmături, care fie că
pătrund prin aparatul respirator, fie că se depun pe piele şi îmbrăcăminte provoacă vătămări mai mult sau mai puţin grave. Toate acestea pot fi
înlăturate dacă în astfel de situaţii folosim mijloace de protecţie individuală şi colective.
Mijloace individuale de protecţie pentru prevenirea contaminării sunt:
 mijloace individuale de protecţie a organelor respiratorii;
 mijloace individuale de protecţie a pielei.
Protecţia prin mijloace individuale de protecţie a organelor respiratorii, se poate realiza în două feluri:
 prin reţinerea substanţelor nocive cu ajutorul unor materiale filtrante. În această categorie intră toate categoriile de măşti contra
gazelor care au proprietăţi de reţinere a substanţelor nocive. În lipsa lor în unele situaţii sunt bune şi unele mijloace improvizate, realizate pe
plan local de fiecare cetăţean (măşti cu tifon, diferite alte materiale care se aplică la nas şi gură în momentul respiraţiei:
 prin alimentarea individuală cu aer curat sau oxigen de la o sursă autopurtată. În această categorie intră aparatele izolante de toate
tipurile şi măştile izolante pentru a ne izola complet de mediul înconjurător, pentru protecţia corpului şi a membrelor se utilizează:
 complete de protecţie;
 ciorapi şi cizme de protecţie.
Masca antigaz protejează organele respiratorii, faţa şi ochii. Aerul poluat cu substanţe nocive, radioactive este curăţit (filtrat) de către
substratul din cutia antigazului (cărbune activat). Orice antigaz este completat din cutie , se uneşte cu masca cu ajutorul unei chiste cu gafră
Toate mijloacele de protecţie a organelor respiratorii se îmbracă la comanda “Gaze”.
Bandajul din vată-tifon se confecţionează dintr-o bucată de tifon 50x100 cm. În mijloc se pune un strat de vată 1-2cm cu dimensiuni 30-
20cm. Tifonul se îndoaie din ambele părţi acoperind vata. Capetele tifonului se taie în lungime în aşa fel încît despicăturile formate să servească
la legat. Bandajul se aplică pe gură şi nas, capetele lui se leagă: cele de sus – la ceafă peste urechi, cele de jos – la creştetul capului.

4.2. Mijloace de protecţie colectivă

Pentru protecţia populaţiei în caz de dezastre şi război, în special în cazul contaminării radioactive şi chimice rezultate din accidentele
nucleare şi chimice, se pot utiliza pentru o perioadă mijloacele de protecţie colectivă. Dintre acestea menţionăm:
 a)adăposturi de protecţie civilă special construite;
 b)adăposturi simple de protecţie civilă;
 c)spaţii naturale de adăpostire.
În timp de pace se proiectează şi se execută în subsolurile noilor construcţii adăposturi de protecţie civilă în unele localităţi sau agenţi
economici conform actelor normative în vigoare.

10
 Aceste adăposturi se construiesc în subsolurile construcţiilor industriale, social-culturale, administrative, şcolilor de toate gradele, spitalelor,
complexelor comerciale, clădirilor de locuit, în garaje, depozite, tuneluri, mine.
Gradul de protecţie al adăposturilor se asigură în mod diferenţial şi se stabileşte în funcţie de importanţa localităţilor şi societăţilor
comerciale.
Adăposturile construite sub soluri este de 100-300 persoane, avînd în vedere că pentru două persoane este necesar un spaţiu de un metru
pătrat de suprafaţă de adăpostire, ele se construiesc nu mai departe de 300m de la locul de lucru şi trai şi sunt în general complet îngropate în
pămînt.
În pereţii adăposturilor nu sunt goluri sau ferestre, prin adăposturi nu trec conducte de apă, gaze sau canalizare.
În adăpost se prevăd încăperi de adăpostiţi, grup sanitar şi ieşiri de salvare. Intrările în adăpost se prevăd ca tîmplărie metalică. În adăposturi
se prevăd instalaţii de ventilare şi filtrare, energie electrică, apă şi canalizare.
În localităţile săteşti se amenajează sub soluri adăposturi antiradiative.
Ca adăposturi simple pot fi folosite de către populaţie pentru protecţie împotriva atacurilor din aer, subsolurile construcţiilor existente,
tranşeele sau bordeiele care se construiesc la ordin. Toate adăposturile simple asigură protecţia populaţiei împotriva schijelor, sulfului,
dărîmăturilor şi radiaţiilor penetrante. Protecţia împotriva armei chimice, prafului radioactiv şi a agenţilor patogeni se realizează cu ajutorul
mijloacelor individuale de protecţie.
În încăperile de adăpostire se instalează scaune şi laiţe pentru odihnă culcat şi vertical. În adăpost este interzis de a face gălăgie, de a umbla
fără necesitate, de a fuma, de a aprinde lumînări, chibrite, lămpi cu gaz.

4.3. Evacuarea populaţiei (elevilor)

În fiecare organizaţie, şcoală trebuie să fie un panou indicativ în caz de evacuare din clădiri.
Evacuarea (strămutarea) constituie unul din mijloacele fundamentale de protecţie a populaţiei în caz de pericol. În caz de pericol ea constituie
părăsirea clădirilor, apartamentelor, locului periculos, zonele periculoase. Pentru evacuare din oraşe, sate trebuie de pregătit din timp. Evacuarea
poate avea caracter temporar sau îndelungat.
În cazul apariţiei pericolului evacuarea elevilor din clădire se petrece sub conducerea profesorilor care în acest moment petrec lecţiile
(incendiu, alunecări de teren, cutremur, inundaţie etc.).
În caz de primejdie a folosirii mijloacelor de nimicire în masă elevii se îndreaptă spre casele lor (cei mici sub supravegherea celor din clasele
superioare ) şi se evacuează împreună cu părinţii.
Pentru evacuarea pe timp îndelungat (pînă la trecerea pericolului) trebuie de luat documentele personale, bani, haine călduroase, produse
alimentare pentru 3 zile.
La copii pînă la vîrsta de 16 ani sub guler la palton (scurtă) se coase etichetă: familia, numele, adresa la domiciliu, unde se evacuează.
Locuinţa (casele, apartamentele) se dau în primire organelor pentru exploatarea spaţiului locativ şi cheile de la uşile de la intrare. La noul loc
de trai populaţia este angajată la lucru, copii – la instituţiile de învăţămînt.

11
 Capitolul 3.
SITUAŢIILE EXCEPŢIONALE ŞI TRAUMATISMUL

3.1.Principii de organizare şi acordare a primului ajutor medical

Traumatismele sunt cele mai grave urmări ale situaţiilor excepţionale şi se exprimă în diferite forme, începând cu leziuni mici şi până
la traume care se finalizează cu moartea clinică şi cea biologică. Traumatismele de regulă, sunt nişte leziuni corporale provocate de factorii
mecanici, chimici, termici, electrici. Traumatismele pot fi închise şi deschise.
Cele închise se caracterizează prin ceea că după acţiunea factorilor tegumentali (pielea) şi mucoasele din cavităţile organelor rămân
intacte.
Asta nu înseamnă că astfel de traume ca contuziile pot fi socotite dintre cele uşoare. Deseori contuziile toracice şi ale abdomenului pot
fi urmate de lezarea organelor interne cum sunt plămânii, ficatul, splina care provoacă hemoragii interne sau chiar mortalitatea. Traumatismele
deschise sunt mult mai periculoase fiindcă provoacă întotdeauna hemoragii externe şi sunt infectate.
În caz de cutremur predomină leziunile corporale mecanice şi îndeosebi sindromul compresiei ţesuturilor membrelor inferioare,
fracturile, contuziile şi leziunile organelor interne. În caz de incendii predomină arsurile, care uneori pot fi în combinaţie cu leziuni mecanice.
La inundaţie de regulă se înregistrează înecul.
Pentru situaţia excepţională provocată de poluarea mediului cu substanţe radioactive este caracteristică apariţia bolii actinice în formă
acută şi cronică.
Simptoamele traumatismului sunt: durere, dereglare a funcţiei organelor lezate, deformarea regiunii traumate, apariţia complicaţiilor în
regiunea traumată (hemoragii, răni, şocul – starea grea a organismului provocată de impulsurile de durere care pătrund în sistemul nervos
central). Şocul se manifestă prin indiferenţa absolută a sinistratului, pielea devine palidă, privire fixată, puls mic frecvent şi tensiune arterială
scăzută. Când forma şocului traumatic este de grad major, sinistratul poate cădea în stare de moarte clinică.
Dezastrul se caracterizează prin epidemia de răniţi. În teren este vorba de asigurarea a patru etape din relaţia medic-bolnav care
alcătuiesc un tot divizibil din raţiuni didactice. Acestea sunt:
1. Etapa triajului răniţilor, asigurarea primului ajutor pentru păstrarea vieţii şi stabilizarea situaţiei bolnavului în vederea transportării.
Activitatea se desfăşoară la scena dezastrului.
2. Transportarea răniţilor spre zonele neafectate de dezastru în vederea acordării îngrijirilor medicale specializate.
3. Acordarea îngrijirilor medicale complexe recuperatore în spital.
4. Limitarea desemnării epidemice, actualitatea realizată în proporţii de peste 50% prin cele două etape iniţiale descrise şi completate
cu măsuri specifice supervizate de medic.
Primul ajutor cuprinde totalitatea măsurilor absolut necesare păstrării vieţii răniţilor, pe prim plan este necesar să se ia în vedere
menţinerea condiţiei fizice a acesteia prin ne agravarea leziunilor existente sau prin crearea altor leziuni. Primul ajutor trebuie să urmărească
refacerea răniţilor. Priorităţile activităţii medicale sunt: respiraţia, asigurarea căilor respiratorii libere şi eventuala respiraţie artificială; circulaţia
sângelui şi eventual masajul cardiac extern; sângerarea, oprirea eventuală a altor hemoragii şi evaluarea nivelului de cunoştinţe în vederea
ghidării activităţii ulterioare.
După verificarea acestor puncte se trece la tratarea leziunilor de ordinul al II-lea; şoc traumatic, arsuri, înec, electrocutări, intoxicaţii
acute. Educaţia sanitară a populaţiei şi determinarea în teritoriu a persoanelor cu cunoştinţe de prim ajutor, actualizate şi verificate, precum şi a
unei baze materiale minime şi rapid mobilizabilă, pot reduce mortalitatea cu procente semnificative.
Moartea clinică şi etapele de reanimare
Moartea clinică este starea finală a organismului care se caracterizează prin oprirea respiraţiei şi apariţia stopului cardiac.
Reîntoarcerea la viaţă din starea de moarte clinică se numeşte reanimare. Reanimarea poate avea efect atunci, când toate măsurile se realizează în
timp de 5-7 minute. Executarea respiraţiei artificiale cu ajutorul mâinilor: poziţia victimei este orizontală pe spate, ambele mâini se duc vertical
deasupra capului, fiind fixate de cel ce reanimează la nivelul antebraţelor. Mâinile se fixează în articulaţia cotului şi se coboară în jos deasupra
cutiei toracice concomitent comprimând-o la nivelul arcului castal din ambele părţi. Actul se repetă de 16-18 ori într-un minut.
Respiraţia artificială aşa numită “gură la gură” sau “gură la nas”: poziţia sinistratului – orizontală pe spate. Capul trebuie să fie lăsat
pe spate aplecîndu-i omoplaţii. Gura celui ce reanimează, după ce a tras aer în plămâni se aplică asupra gurii victimei (preventiv acoperită cu o
bucată de tifon sau cu o batistă). Concomitent se astupă nasul cu o batistă sau se strânge cu degetele şi aerul din plămânii reanimatorului se
introduce în plămânii sinistratului. Se efectuează procesul de inspiraţie. Acel ce reanimează se desparte de gura victimei, din nou trage aer în
plămâni şi totul se repetă cu o frecvenţă de 16-18 respiraţii pe minută.
Respiraţia artificială “gură în nas” se efectuează ca şi “gură în gură”, având deosebirea, că reanimatorul aplică gura sa făcând expiraţia
nu în gura dar în nasul sinistratului, astupând totodată gura acestuia.
Reanimarea stopului cardiac-masajul indirect al cordului şi direct (se efectuează în spital).
Masajul indirect: efectuarea lui constă în acţiunea mecanică asupra inimii cu scopul de a comprima şi a arunca sângele din ea în
circuitul mic şi circuitul mare al sângelui – ambele mâini încrucişate asupra cutiei toracice la nivelul de jos al sternului.
Folosind forţele mâinilor sternul împreună cu partea exterioară a coastelor se deplasează în direcţia coloanei vertebrale. Frecvenţa
masajului inimii 60-80 comprimări în pe minut.

3.2. Rănile şi arsurile, înecul, degerăturile, afectarea cu curent electric, hemoragiile şi primul ajutor medical
Rană se numeşte trauma acută a ţesuturilor provocată de factorii mecanici, termici, chimici, electrici cu lezarea pielei sau a
mucoaselor organelor cu cavităţi. Cele mai frecvent se întâlnesc rănile provocate de factorii mecanici şi cei termici (arsurile). Rănile pot fi şi
ocazionale prin arma de foc. Toate rănile (în afară de arsuri) se mai împart în răni penetrante (cu pătrundere în cavităţi) şi nepenetrante. Oare ce
rană provoacă o durere, dereglează funcţia organismului rănit, este urmată de hemoragie şi pătrundere a microbilor în ţesuturi. Durerea şi
hemoragia în caz de rană aduce la consecinţe imediate, până şi la starea de şoc traumatic. Infectarea rănii provoacă inflamarea ţesuturilor după un
anumit timp din momentul traumatizării şi se manifestă prin temperatura ridicată.
Incendiile indirecte cauzate de avarii la reţelele electrice şi de gaze, la instalaţiile şi depozitele petroliere etc. pot provoca arsuri
personalului surprins în apropierea lor.
Arsurile pot fi: arsuri de gradul I, care se caracterizează prin înroşire şi o mică inflamare a pielei; arsuri de gradul II, care se
caracterizează prin apariţia unor beşici pline cu lichid alb-gălbui; arsuri de gradul III, care prezintă pe lângă leziunile de la primele două grade şi
necroze, iar în cazuri grave, chiar carbonizarea ţesuturilor.
Graviditatea arsurilor depinde de întinderea suprafeţelor arse a corpului şi de gradul arsurii.
Înecul se datorează umplerii plămânilor cu apă, inspirată de victimă sau ca urmare a stopării activităţii inimii şi plămânului, în mod
reflex la contactul cu apă rece, mai ales cu ocazia săritorilor.
Electrocutarea este produsă de trecerea unui curent electric prin corpul omului, ceea ce are drept consecinţe contracţii musculare
pretesnice, arsuri locale, pierderea cunoştinţei, stoparea respiraţiei şi inimii. Fenomene care pot deveni ireversibile, dacă nu se intervine imediat.
Statisticile întocmite în această privinţă arată că intervenţia după un minut asigură şanse de salvare la 95%; din cazuri, după două minute la 90%;
după 3 minute la 74%; după 4 minute la 50%; după 5 minute la 25%, iar după 8 minute la 0,5%.
Primul ajutor: în caz de răni; efectuarea hemostazei provizorii (prin comprimarea degetală a vasului, aplicarea pansamentului
comprimat, aplicarea garoului) administrarea medicamentelor analgetice (cel mai efectiv este introducerea promidolului, aplicarea
pansamentului steril cu ajutorul pachetului individual de pansament sau prin folosirea materialelor improvizate), imobilizarea segmentului

12
traumat cu ajutorul atelelor standarde sau improvizate, transportarea sinistraţilor la spital pentru a i se acorda ajutorul respectiv calificat şi
specializat.
Traumatismele aparatului locomotor (scheletul cu oase tubulare şi cele plate împreună cu articulaţiile ligamentelor şi sistemul
muscular). Cel mai des se întâlneşte traumatismul oaselor tubulare şi a celor plate. Particularităţile specifice a fracturilor oaselor: în regiunea
fracturii apare rană de diferite dimensiuni şi forme ce înregistrează hemoragie externă, în rană deseori se observă fragmentele osului traumat,
aşchii de os, fracturile sunt infectate cu microbi, care provoacă diferite complicaţii. Aceste fracturi se caracterizează: dureri în regiunea fracturii,
dereglarea funcţiei membrului traumat, deformarea membrului în regiunea fracturii, crepitaţia (atingerea fragmentelor osului traumat unul de
altul), micşorarea fragmentului fracturii în lungime, starea de şoc traumatic în caz de fracturi multiple, hemoragii abundente, traumatisme
combinate.
Primul ajutor se execută hemostaza provizorie prin folosirea unor metode descrise mai sus, se administrează substanţe analgetice
pentru a evita şocul traumatic, se aplică un pansament steril pe rană, se execută imobilizarea segmentului fracturat prin aplicarea atelelor
standarde sau improvizate. Pentru a imobiliza un os este necesar de a fixa o articulaţie mai sus şi a doua mai jos de locul fracturii.
În caz de fractură la femur sau braţ se imobilizează trei articulaţii.
În caz de înec: în cazul în care victima are gura încleştată ea poate fi deschisă prin introducerea unei linguri între dinţi şi a unei batiste
împăturite în colţurile sale, în faza următoare, limba înecatului, învelită într-o batistă şi apucată cu două degete, va fi trasă în afară, după care gura
şi nasul vor fi curăţite de nisip sau mucozităţi, după executarea rapidă a acestor operaţii, victima va fi apucată de la spate cu mâinile împreunate la
baza toracelui sub formă de chingă sau luată de la spate, ţinută cu capul în jos şi scuturată de câteva ori, dacă bolnavul nu şi-a recăpătat respiraţia
şi pulsul se mai resimte încă, se recomandă executarea respiraţiei artificiale (vezi reanimaţia) de către o singură persoană sau chiar de două (unul
execută respiraţie gură la gură, altul apasă toracele cu palmele în ritmul respiraţiei); dacă înecatul nu are puls, el trebuie întors cu faţa în sus şi i
execută respiraţie artificială imediat. Insuflarea trebuie să fie cât mai puternică pentru a învinge rezistenţa alveolelor şi a apei din ele.
În caz de arsuri se scot hainele de pe suprafaţa arsă şi apoi în funcţie de gradul arsurii se procedează diferit. La arsurile de gradul II şi
III se aplică pe suprafaţa arsă un pansament uscat steril, executându-se cu grijă spargerea beşicilor cu lichid care creează pericol de infecţie,
bolnavul se înveleşte cu pături în cazul arsurilor răspîndite.
Se evacuează bolnavul în prima urgenţă la spital. Pentru preîntâmpinarea stării de şoc traumatic persoanele afectate de arsuri vor
trebui încălziţi şi li se dă ceva dulce.
În caz de hemoragii: orice afectare a unui vas este urmată de o pierdere de sînge numită hemoragie. După felul vasului care
sângerează hemoragia poate fi: arterială – sângele este de culoare roşu deschis, curge cu presiune prin ţesuturi ritmice, urmând bătăile inimii;
venoasă – sângele este de culoare roşu închis şi se scurge continuu, fără ţâşnituri; capilară – sângele se prelinge lent în picături.
După locul unde se produce, hemoragia poate fi: externă - sângerarea se produce într-o plagă situată la suprafaţa corpului; internă -
sângerarea are loc într-o cavitate închisă (abdomen, torace, craniu etc.).
Hemoragiile externe pot fi oprite provizoriu astfel: hemoragiile capilare mici – prin simplă spălare a plăgii cu apă oxigenată şi
tampoane cu comprese sterile; hemoragiile mijlocii - printr-un pansament compresiv; hemoragiile arteriale – prin apăsarea manuală deasupra
plăgii, la punctul de compresiune cel mai apropiat. Apăsarea manuală nu este întotdeauna eficace şi nu poate fi menţinută mult timp. De aceea, în
aceste situaţii se utilizează garoul (un tub de cauciuc, o curea, o cravată etc.), care se aplică numai în rănile membrelor şi întotdeauna mai sus de
hemoragie. Între garouri şi tegumente se aplică o faşă sau o bucată de pânză pentru a nu produce leziuni ale pielei în cazul când nu se poate folosi
garoul (hemoragie la cap, piept, abdomen) se aplică pansament compresiv, adică pansamente strâns puternic.
La garou se anexează o scrisorică cu indicaţii la ce oră a fost pus acesta.
Hemoragiile interne de obicei la răniţi cu plagă la piept sau la abdomen şi oricât de neînsemnată ar părea rana, aceşti răniţi trebuie să
fie evacuaţi cu prioritate întrucât por fi pierderi mari de sânge şi rănitul nu mai poate fi recuperat.
În caz de electrocutare: se întrerupe curentul electric direct de la comutator sau se rupe firul electric fie cu un lemn , topor cu mâner
de lemn sau cleşte cu braţe izolate; se îndepărtează victima de la locul accidentului, fie cu o prăjină, cu mâna învelită într-o haină groasă şi uscată
sau cu mănuşi din cauciuc. În acest timp salvatorul va sta pe o scândură de lemn; dacă victima mai respiră sau prezintă o respiraţie neregulată se
execută respiraţia “gură la gură” sau “gură la nas” şi masaj cardiac, folosind metodele clasice de respiraţie artificială; după revenirea stării de
conştiinţă, victima este transportată de urgenţă la cea mai apropiată instituţie medicală cu serviciu de reanimare.
Este interzis, să se atingă părţile descoperite ale corpului victimei cu mâna neprotejată; să se folosească obiecte umede sau metalice
pentru înlăturarea victimei sau firelor electrice.
În caz de degerături: în condiţiile de iarnă cu scopul profilaxiei degerăturilor este necesar de a respecta măsurile de precauţie.
Degerătura este leziunea ţesăturilor mai ales a organismului sub acţiunea temperaturilor scăzute.
Răcirea generală a organismului care se termină uneori cu moartea – îngheţarea. Aflarea îndelungată în zăpadă, la aer rece în stare
nemişcată, hainele şi încălţămintea umede duc la degerături.
Degeratului este necesar, de efectuat încălzirea sectorului lezat al corpului până la apariţia roşeţei, i se dă băutură fierbinte, se
transportă într-o încăpere caldă şi se efectuează masajul.

13