Sunteți pe pagina 1din 16

Curs XIII

Stilul picturii religioase românești la începutul secolului al XIX-lea - teme


predilecte și reprezentanți: Gheorghe Tăttărescu, Constantin Lecca, Mișu
Popp, Nicolae Grigorescu

Gheorghe Tăttărescu

Pictorul Gheorghe Tattarescu (1820-1894). S-a născut, la 8 octombrie 1820 la Focşani,


iar după alte surse, la 1 octombrie 1820, (n. Focşani, d. 24 octombrie 1894, Bucureşti),
Gheorghe Tattarescu fiind un clasic, „cel mai tipic academist” și pionier al neoclasicismului
în pictura românească.

A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799 – 1880),


zugrav de biserici, iar ulterior, și-a continuat studiul picturii la Şcoala de zugravi din Buzău,
întemeiată chiar de unchiul său. Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obţine o bursă de
studii la Academia San Luca din Roma (Italia) (1845 – 1851), unde i-a avut ca profesori pe
Natale Carta (1790 – 1884), Giovanni Silvagni (1790 – 1853) şi Pietro Gagliardi (1809 –
1890).

Sub îndrumarea profesorilor săi, se formează în spiritul academismului Italian,


executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni.
Însă, o mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un
stil personal influenţat de academismul italian şi parţial de iconografia tradiţională bizantină.
Ca pictor de biserici, în afara faptului că a avut o activitate extrem de intensă, realizând
numeroase picturi de mare importanţă şi frumuseţe plastică, aşa cum este pictura de la
Mitropolia din Iaşi, a transformat stilul pictural al înaintaşilor săi, imprimându-i un
profesionalism avansat şi realist, un meşteşug temeinic şi dorinţa, prin exemplificări, de a
apropia cât mai mult pictura religioasă de cea de şevalet.

Această tehnică a fost adusă de artist din Italia și se regăsește și în cazul unor biserici
din Rusia pe care le-a vizitat în perioada 1884 - 1885. A treia direcție pe care a abordat-o, a
fost folosirea stilului realist și părăsirea picturii bizantine, care era caracterizată de Alexandru
Xenopol de sentimentul „ de a fugi de expresia frumosului care leagă pe om de carne”. Astfel,
Tăttărescu a avut curajul să figureze pe pereții bisericilor chipul omului care răspunde la ideea
clasică de frumusețe.1

Între anii 1853-1892, a pictat cu ajutorul elevilor săi 54 de biserici. În 1853, primul
contract semnat pentru zugrăvirea unui locaş de cult a fost în cazul bisericii Oteteleşanu din
Măgurele. În 1857 realizează pictura Bisericii din satul Băleni, din apropiere de Târgoviște.
Între 1860 şi 1863 pictează biserica familiei Oteteleşanu de pe moşia Funda, biserica
Kretzulescu din Târgovişte şi Biserica Mănăstirii Mărgineni. Pentru realizarea picturii de la
Biserica Kretzulescu din Târgoviște, Gheorghe Tattarescu, a primit 800 de galbeni
împărătești, iar în contractul cu Tattarescu se prevedea: „toate aceste tablouri , atât după zidul
bisericii cât şi icoanele, vor fi toate cu ulei, afară numai de câmpul de afară, adică la antreul
cel dintâi care va fi cu cleiu, marmoră şi sadeao, precum şi lucrarea tâmplei va fi toată poleită
cu aur bun dupe cuviință şi fundurile alb cu lustru sau altă față cum se va găsi de cuviință mai
bine, precum este şi la biserica Kretzulescu din București”.

În 1864 la Ghighiu, lângă Ploiești, sunt pictaţi numai sfinţi, deoarece la acea vreme,
când Gheorghe Tattarescu a executat pictura, mănăstirea era de călugări, Ghighiu devenind
mănăstire de maici în 1952. Mănăstirea datează din secolul al XVI-lea, terenul pe care este
aşezată fiind donaţia unui anume logofăt Coresi. Mănăstirea e renumită astăzi mai ales pentru
icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care, în urma discuțiilor cu maica stareţă
Epiharia Lungu, am aflat că a fost adusă din Siria şi datează din secolul al XVI-lea. De fapt,
Icoana de la Ghighiu are un nume cu rezonanţe ciudate: „Siriaca”, datorită originii sale și
reprezintă o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, realizată pe lemn de santal, în Siria, în
secolul al XVI-lea și care a ajuns la Ghighiu prin voia Maicii Domnului în anul 1958, datorită
episcopului siriac, Vasile Samaha, reprezentantul de atunci al Patriarhiei Antiohiei pe lângă
Biserica Ortodoxă Rusă, căruia Maica Domnului i-a aparut în vis, spunându-i acestuia să
aducă acea icoană în România, la mănăstirea Ghighiu.

Împreună cu Theodor Aman a înfiinţat, în 1864, Şcoala de Arte Frumoase din


Bucureşti, unde a desfăşurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi şi
directorul ei în anii 1891 – 1892. În 1865 a scris lucrarea „Percepte şi studii folositoare asupra
proporţiunilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori”.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pictura_bisericească_a_lui_Gheorghe_Tattarescu , 27.12.2021, 18:55.
Ultimul lăcaş de cult la care a lucrat Gheorghe Tattarescu a fost biserica Sfântul Ilie
din Craiova.2

Sfântul Dumitru , tehnică ulei, pictor Gheorghe Tăttărescu,

Sfântul Gheorghe, pictor Gheorghe Tăttărescu, Biserica Albă

2
https://chindiamedia.ro/editorial/gheorghe-tattarescu-1820-1894-un-reper-in-pictura-bisericeasca-
damboviteana/ , 27.12.2021,18:25
Iisus Hristos, tehnica ulei, pictor Gheorghe Tăttărescu, Biserica Buna Vestire, Giurgiu

Agar in deșert, tehnica ulei , pictor Gheorghe Tăttărescu,1870

Constantin Lecca este în născut în 1807, la Brașov, Constantin Lecca a murit la 80


de ani în București, după ce devenise unul dintre cei mai respectați și admirați pictori.
Constantin Lecca este un artist din generația maeștrilor, alături de Nicolae Grigorescu,
Theodor Aman, Nicolae Tonitza și Ştefan Luchian.

Constantin Lecca a învățat la celebra Şcoală Românească din Șcheii Brașovului


(astăzi devenită muzeu, unul dintre cele mai interesante din ţară), iar mai apoi la gimnaziul
săsesc din Braşov şi la cel din Blaj. Meşteşugul picturii a plecat să-l învețe la Buda, dar a fost
mai mult un autodidact pentru că acolo nu a găsit mari profesori. Alături de prietenii din
vremea studenției, a aderat la idealurile Școlii Ardelene, preocupându-se intens să arate
originile latine ale limbii române. S-a manifestat cu talent în publicistică, abordând subiecte
istorice și literare în revista ”Biblioteca românească” a lui Zaharia Carcalechi. El a trăit și a
creat 15 ani în Craiova, unde a fost primul profesor de desen la Școala Centrală. A fondat aici
prima tipografie a orașului și a înființat revista de cultură ”Mozaicul”. Din perioada
craioveană a lui Lecca ne-au rămas o seamă de portrete ale unor personaje din societatea
înaltă a urbei.

Constantin Lecca a pictat o mulțime de biserici răspândite în mai multe orașe din
România. Informațiile despre activitatea sa în zugrăvirea bisericilor, care s-au transmis de-a
lungul timpului, sunt adeseori contradictorii sau chiar confuze. Aprecierile și critica de
specialitate de atunci și până astăzi suferă de ambiguitate în a aprecia valoarea artistică a
picturilor murale pe care Lecca le-a realizat. 3 În anul 1840, Constantin Lecca este sprijinit de
rudele sale Iordache Oteteleșanu și Petrache Poenaru după care a primit comanda pentru
realizarea picturilor murale ale Bisericii Sfântul Ilie și Biserica Madona Dudu sunt ambele din
Craiova.4 Constantin Lecca a studiat pentru a armoniza compoziția scenelor biblice cu spiritul
Renașterii precum și a influențelor italiene în acest domeniu.. În paralel, a început să picteze
și biserici, fiind cunoscute lucrările sale din bisericile craiovene Sfântul Ilie și Madona Dudu.

A format un grup artistic cu pictorii Mişu Popp şi Barbu Stănescu și au pictat


împreună, vreme de 15 ani, mai multe biserici bucureștene: Curtea Veche, Sfânta Ecaterina,
Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă și Radu Vodă, precum şi alte câteva locașuri din ţară. În
paralel, Lecca a realizat o serie întreagă de portrete ale doamnelor și domnilor din
protipendada Bucureștilor.

3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Lecca ,27.12.2021,21:32.
4
Ibidem,27.12.2021, 21:35.
Opinea lui Barbu Theodoresc „prin marea sa cantitate de portrete, el contribuie la
formarea unui stil în pictura de șevalet românească” […] Lecca a însemnat pentru istoria
picturii românești un moment caracteristic peste care nu se poate trece”.5

Adormirea Maicii Domnului, pictor Constantin Lecca, Biserica Sfântul. Nicolae ,Șcheii
Brașovului

5
https://leviathan.ro/constantin-lecca-portretist-si-autor-de-fresca-monumentala-de-daniela-sontica/ ,
27.12.2021, 20:00.
Sfântul Apostol Petru, pictorii Constantin Lecca și Mișu Popp, Biserica Răzvan Vodă din
București

Maica Domnului cu pruncul, pictură murală, pictorii Constantin Lecca și Mișu Popp, Biserica
Curtea Veche
Herodiada, tehnică ulei, pictor Constantin Lecca, Muzeul Municipal București
Profetul Ilie, tehnică ulei, pictor Constantin Lecca, Muzeul Național de Artă al Românie

Mișu Popp

Mișu Popp a avut șansa de a veni pe lume în familia artistului Ioan Popp Moldovan,
originar din Galații Făgărașului, și a Elenei (născută Ivan). În familia Popp, în care Mișu a
fost al optulea între cei unsprezece copii (au trăit nouă), toți se pricepeau la artă: mama
creiona izvoadele icoanelor, copiii, de la mic la mare, umpleau cu fond colorat porțiunile mari
din scenele religioase, în timp ce tatăl, Ioan Popp, era un zugrav de biserici apreciat în toată
Transilvania. Nicolae Popp, fratele cel mare al lui Mișu, a început să picteze și el biserici,
continuând în Brașov, în perioada 1835-1854, meseria tatălui său. Un alt frate, Constantin
Popp, a devenit sculptor şi poleitor, stabilindu-se în Făgăraş.

Nu este de mirare că tânărul Mihail, renunțând la Școala Militară Grănicerească din


Târgu Secuiesc, s-a îndreptat tot spre studiul şi practicarea picturii. Veniturile realizate din
zugrăvirea bisericilor le-au permis părinților să-l trimită, în 1845, la Academia de Arte
Frumoase din Viena. După trei ani, a trebuit să vină în țară, întrucât izbucnise Revoluția de la
1848. Învățase bine regulile academismului și ale stilului Biedermeier, care dominau în acea
perioadă arta vieneză, lucruri pe care le-a aplicat cu succes în portretele sale și în frescele
bisericești cărora s-a dedicat ulterior.6

Adormirea Maicii Domnului, tehnică ulei, Pictor Mișu Popp, Biserica din Arpătac

6
https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/pe-urmele-lui-misu-popp-la-brasov-si-sacele-154312.html ,
27.12.2021, 22:00
Nașterea Fecioarei Maria, tehnică ulei, Mișu Popp, Biserica din Arpătac

Iisus Pantocrator, pictură murală, pictor Mișu Popp, Biserica Adormirea Maicii Domnului şi
Sfânta Filoteia din Bucureşt
Iisus pe Cruce, picture murală, pictor MIșu Popp, Biserica Sfinţii Voievozi Mihaiil şi Gavriil
din Târgu Jiu

Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu s-a născut pe 15 mai 1838 și este primul dintre fondatorii picturii
române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, a devenit un simbol pentru
tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice
şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti. A văzut lumina zilei în satul Pitaru
(Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1843, când îi moare
tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. A
moştenit talentul de la unchiul Ghiţă, primul care i-a pus cărbunele în mâna să deseneze. În
anii şcolii primare a început să aducă un ban în casă realizând iconiţe şi vânzându-le pe la
târguri. După o timpurie ucenicie (1848-1850), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek,
execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi mănăstirea Căldăruşani.7 El avea numai 15 ani
când a fost (re)cunoscut ca pictor de icoane, talentul său ieșit din comun impresionând lumea
credincioșilor și a privitorilor de artă biseri- cească de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Nicolae Grigorescu este, cum știm, cel mai mare pictor român din toate timpurile, dar și cel
mai cunoscut zugrav de portrete și scene religioase din iconografia noastră.

Nicolae Grigorescu a intrat în lumea iconarilor ca Nicu Zugravu, încă de la 10 ani, în


toiul Revoluției de la 1848, ucenicind, un timp, pe lângă celebrul Anton Chaldek, considerat
de unii critici adevăratul său maestru, apoi pe lângă Niță Pârâiescu și Evghenie Lazăr; dascăli
7
http://www.istorie-pe-scurt.ro/nicolae-grigorescu-pictorul-sufletului-romanesc/ , 27.12.2021, 22:30.
în pictura bisericească i-au mai fost Gheorghe Puiu, Nae Pantelimonescu... poate și alții. Cert
este că, după însușirea temeinică a tehnicilor de pictură, el și-a depășit maeștrii, impunând,
mai întâi la bisericile din Băicoi, Zamfira și Căldărușani, un stil propriu, recognoscibil. La
Băicoi, în 1853, tânărul Nicu Zugravu trece de la iconițele de serie - a căror vânzare, în
târguri, îi asigura existența - la tablouri și fresce religioase. Cele șase icoane în ulei de mari
dimensiuni de la biserica din Băicoi înfățișează sfinți stând în picioare: Sfântul Gheorghe
tânăr soldat, Maica Domnului (icoană cu ferecătură de argint), Evanghelistul Matei, Sfinții
Împăraţi Constantin și Elena, Iisus ca împărat în mijlocul heruvimilor și Sfântul Ioan
Botezătorul cu aripi. Icoane cum sunt Sfinții Împăraţi Constantin și Elena, Evanghelistul
Matei și Iisus Hristos dovedesc o mână sigură și exactitatea de miniaturist moștenită de la
cehul Chaldek, dar anunță și coloristul de mai târziu.

La biserica Mănăstirii Căldărușani, Grigorescu este autorul unor icoane ale


catapetesmei, precum și al unei compoziții destinate agheasmatarului din curtea mănăsti- rii,
care înfățișează scena Izvorului Tămăduirii. Din nefericire, de atunci încoace, mănăstirea a
trecut prin două mari accidente: un incendiu și cutremurul din 1940, care au ruinat-o,
semnificativ, afectând și pictura grigoresciană din interior. În lucrările pe care le-a realizat la
Zamfira și la Agapia, Grigorescu s-a inspirat din maeștrii vechii arte europene - Tițian, Rafael,
Leonardo da Vinci, Murillo, Rembrandt și Auguste Chauvin, introducând, în pofida
canoanelor ortodoxe, elemente realiste, chipuri văzute în realitate. Criticii de artă au detectat,
la Agapia, contribuția lui Tițian în compoziția „Punerea în mormânt”, contribuția lui Rafael în
compoziția „Drumul Crucii”, precum și cea a lui Murillo cu „Moise dând apă evreilor în
deșert”, în timp ce Rembrandt a fost subiect de inspirație pentru „Îngerul părăsindu-l pe
Tobias”. Altele, ca „Intrarea în Ierusalim”, „Ghetsemani” sau „Învierea lui Lazăr”, au fost
făcute după alți pictori de factură neoclasică.8

În 1856 realizează compoziția istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă


domnitorului Barbu Știrbei, împreună cu o petiție prin care solicită ajutor financiar pentru
studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (județul Prahova), apoi,
până în anul 1859 biserica mănăstirii Agapia, iar între 1859-1861 biserica parohială din
Puchenii Mari, Prahova (cu excepția tamburului turlei mari, pe care nu apucă să îl mai picteze
datorită plecării la Paris). La intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea
picturii, primește o bursă pentru a studia la Paris.

8
https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/religie/18018-lumina-cerului-din-arta-religioasa-a-pictorului-
nicolae-grigorescu-nr754-sapt31-oct-6-noi-2019 ,27.12.2021, 22:41.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Școala de
Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conștient de
propriile-i lacune în formația artistică, va studia în primul rând desenul și compoziția.

Ghetsemani, picture murală,Pictor Nicolae Grigorescu,1858-1861, Mănăstirea Agapia


Maica Domnului cu Pruncul, picture murală, pictor Nicolae Grigorescu, 1858-
1859,,Mănăstirea Agapia
Iisus Hristos, picture murală, pictor Nicolae Grigorescu, 1858-1861, Mănăstirea Agapia

S-ar putea să vă placă și