Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vasile Pop este un profesor care a crezut în România și care a încercat să schimbe
ceva, dar a sfârșit prin a-și da seama că cea mai bună opțiune este să plece în
străinătate. Ne-a trimis la redacție o scrisoare pe care o publicăm integral în
rândurile de la mai jos.
"Fiți mândri că sunteți români este un slogan care nu mai poate fi rostit cu aceeași
convingere ca și acum 70-80 de ani. Doar trecutul de aur al unui neam nu-i poate
face și prezentul din același material, iar daca prezentul, dacă este construit
dintr-un plastic reciclat de proastă calitate nu prevestește un material bun pentru
viitor.
România, 1994. Din dragoste de carte şi de cultură şi din dorinţa de a-i ajuta şi pe
alţii să devină pasionaţi de aceste reale valori, m-am decis să aleg meseria de
dascăl. Patru ani de facultate plus unul de studii aprofundate mi i-am petrecut
într-o atmosferă aproape idilică, părinţii mei susţinându-mă material cât au putut
ei mai bine.
România, 1999. Mi-am văzut visul împlinit: am devenit dascăl. Nu e rău. Ba chiar e
bine. Şi soţia tot dascăl, e nemaipomenit. Locuim la părinţii mei. Veniturile noastre
ne sunt suficiente pentru a ne permite câte o ieşire la mare sau la munte măcar o
dată pe an. Dar... totuşi învăţământul nu e aşa cum îl vedeam eu înainte de a deveni
dascăl. Reformele transformă sistemul an de an, ba chiar mai des, încăt nu mai ştii
în ce direcţie trebuie să te îndrepţi. Cert e că sistemul de învăţământ nu e unul
competitiv. Nu contează (nici atunci, iar acum cu atât mai puţin) ce faci efectiv la
ore. Contează doar CE SCRII că faci la ore. Salariul e acelaşi, chiar dacă munceşti
să scoți olimpici, sau dacă mergi la ore pentru a spune bancuri. Salariul de merit?
Se ştie: cei cu vechime în şcoala respectivă, indiferent de performanţe, că, deh,
cine are tupeul să se pună cu dinozaurii? Pe lângă toate acestea, chiar părinţii înşişi
(unii) consideră că şcoala e o pierdere de vreme. Copiii ai căror părinţi gândesc aşa
n-au cum să gândească altfel. Îţi fac munca harcea-parcea. Metode de corecţie:
doar ce NU este permis: Nu e voie bătaia. OK. Sunt de acord. Nu e voie să-i înjuri.
De acord! Nu e voie să le dai note mici pentru comportament, decât la purtare. De
acord! Dar nu le pasă de nota la purtare. Nu e voie să-l scoţi din clasă. De acord,
doar nu o să-i las nesupravegheaţi să facă cine ştie ce. Cheamă-le părinţii. Cu asta
rămâi. Mustră-i. E la limita legalităţii, că poate se va simţi timorat. Colac peste
pupăză, salariile încep să scadă. Chiar şi scăzute nu vin la timp. Motive (reale!):
contabila returneaza statele de plată secretarei pentru că în luna asta trebuia
ştampila rotundă, nu cea pătrată care luna trecută era valabilă, scrisul e cu
caractere de 12 şi nu vede, să le refacă cu caractere de 14, etc. În consecinţă,
secretara a demisionat. Şi următoarea secretară, la fel. Şi următoarea.
Deja începe să prindă contur tot mai clar ideea de a ieşi din sistemul de
învăţământ. Mai apar zvonuri care se transformă în certitudini: disciplinele chimie,
biologie şi fizică vor fi înlocuite de un amalgam numit Ştiinţe. Din câte ştiu şi cred
că ar fi normal, ştiinţele se dezvoltă, apărând ramuri noi care la rândul lor,
dezvoltându-se, vor da naştere altor ramuri ale acestui imens arbore numit
ŞTIINŢĂ. În vremea lui Aristotel, Ştiinţa era un tânăr lăstar care putea fi
cuprins de o minte umană. Dar de atunci lăstarul a crescut, s-a ramificat aşa de
mult încăt o minte umană ar pute cuprinde doar nişte rămurele în totalitate.
România, 2011, an de grea restriște. Românii sunt din ce în ce mai puțini. În țară,
nu în viață. Ne-am obișnuit să fim obedienți, și ascultăm sfaturile conducătorilor
noștri: dacă nu vă place în România, sunteți liberi să plecați. Totuși, e prea mult! Să
ne părăsim țara doar pentru că o spune un cârmaci temporar și atemporal? Mai
răbdăm. Uite, își zice românul de rând care este norocos să aibă și un loc de muncă,
uite că eu trăiesc binișor, iar în jurul meu sunt destul de mulți oameni mai
nemulțumiți decât mine. Să plece ei, eu mai stau în țară… Dar uite, că și sora mea a
plecat, fratele, prietenul, vecinul, nașul, foștii colegi de școală… Ce se întâmplă?
Unii o duceau mai bine decât mine! Dau drumul la televizor și urmăresc și eu pe
apucate știrile.
Am sute de motive de a rămâne acasă: părinții, prietenii rămași, locurile unde m-am
născut și am crescut, țara mea pe care am cutreierat-o și care este un autentic
tezaur turistic neexploatat, dar un motiv este suficient să mă îndemne să plec:
VIITORUL. Aici nu-l văd. Dincolo, poate am să-l construiesc pentru fiul meu. Dragi
politicieni, m-ați convins. Eu plec. Voi ce faceți?