George Bernard Shaw este unul din marile nume ale dramaturgiei britanice, laureat al Premiului Nobel

pentru literatură în 1925. Aproape toate scrierile sale – piese, nuvele, eseuri, articole – abordează tema
problemelor sociale ale lumii contemporane, analizând educația, căsătoria, religia, problemele de clasă,
sistemele de sănătate etc.

Influențat de cărțile citite, Shaw a devenit un socialist fervent. El a fost membru în cunoscuta Societate
Fabiană, o organizație de esență socialistă înființată în 1884 care propunea evoluția către un socialism
democratic prin intermediul reformelor graduale, nu al revoluției violente.

Shaw susținea că fiecare clasă socială încearcă să-și servească propriile scopuri, iar clasele superioare au
câștigat această luptă, în timp ce clasa muncitoare a pierdut. El condamna sistemul democratic, fiind de
părere că muncitorii, exploatați fără milă de angajatorii lacomi, trăiau într-o sărăcie abjectă și erau prea
ignoranți și apatici pentru a vota în mod inteligent. El credea că această deficiență avea să fie corectată
prin emergența unor oameni superiori, dotați cu experiența și inteligența necesară pentru a guverna
corespunzător. El numea procesul de dezvoltare elective breedingsau eugenie shaviană;el credea că
acest proces era condus de ”forță” ce le face pe femei, în subconștient, să aleagă pe acei bărbați care le
pot oferi copii ”superiori”.

Ca socialist, Shaw a lăudat Revoluția bolșevică din Rusia și nașterea Uniunii Sovietice, primul stat socialist
din lume. Ba mai mult, s-a transformat într-un loial apărător al acesteia, justificând în fața Occidentului
toate crimele sovietice.

Întrebat dacă e de părere că revoluția a ”atras și tipuri degenerate”, Shaw a răspuns că ”dimpotrivă,
revoluția a atras tipuri umane superioare din toată lumea, acolo unde a fost înțeleasă. Dar vârful puterii
este un loc dur pentru vechii revoluționari care nu aveau experiență administrativă, care nu aveau
experiență financiară, care au trăit ca  fugari lefteri și vânați, avându-l pe Marx în creier, și nu ca oameni
de stat. Aceștia trebuie adesea împinși de la vârf cu o funie în jurul gâtului”. Justifica astfel execuția
multora dintre revoluționarii bolșevici care luptaseră pentru victoria revoluției din 1917.

În timpul foametei care a omorât milioane de oameni la sfârșitul anilor '20 – începutul anilor '30, în
presa occidentală au apărut informații cu privire la ce se întâmpla în Uniunea Sovietică. Oficialii de la
Kremlin negau însă aceste ”zvonuri” și, pentru a demonstra că totul este de fapt doar o invenție a
propagandei capitaliste occidentale, mai mulți jurnaliști și oameni de vază din Vest au fost invitați să
viziteze Uniunea Sovietică și Ucraina, organizând tururi foarte atent pregătite pentru a arăta străinilor
”paradisul sovietic”.

În 1931, Bernard Shaw a vizitat Uniunea Sovietică împreună cu Lord și Lady Astor, două figuri publice
importante în Marea Britanie, cu simpatii socialiste, și s-a întors cu o impresie cât se poate de favorabilă
despre URSS, devenind chiar un loial apologet al lui Stalin. Întors în Marea Britanie, Shaw a descris
Gulagul ca fiind un fel de vacanță de lux, de unde oamenii nu mai vor să plece. ”Din câte mi-am dat
seama, ei pot sta acolo cât de mult timp doresc”. În ultima zi a ”pelerinajului” său prin patria
socialismului, Shaw spunea cu regret ”Mâine părăsesc acest pământ al speranței și mă întorc în țările
occidentale ale disperării”. Despre Stalin, Shaw a spus[1]:„mă aşteptam să descopăr un muncitor rus şi
am găsit un gentleman georgian. Deţinea arta de a ne înlătura temerile. Era într-o dispoziţie
fermecătoare. Nu era deloc maliţios, dar nici credul.“

Shaw despre Uniunea Sovietică[2]

-        „Marele experiment comunist care se va răspândi în întreaga lume va împiedica prăbuşirea şi
falimentul civilizaţiei”

-        „Nu am văzut nicio singură persoană subnutrită, tânără sau bătrână. Erau căptuşiţi? Le erau împinşi
obrajii goi cu bucăţi de cauciuc înfipte în gură?“.

-        „Rusia va fi un succes de răsunet. Rusia îşi face ordine în casă, în timp ce toate celelalte naţiuni se
comportă precum nebunii. I-aş sfătui pe tineri să meargă şi să se stabilească în Rusia“.

-        ”Stalin, este un om de o mare abilitate şi mult mai capabil decât toţi cei care conduc capitalismul“.

În 1933, Shaw trimite o scrisoare editorului ziarului Manchester Guardian, denunțând un articol semnat
de Malcolm Muggeridge, în care acesta denunța foametea din Uniuna Sovietică. Un an mai târziu, Shaw
a publicat o apologie de 16.000 de cuvinte pentru crimele staliniste, în care își exprima simpatia pentru
”nefericitul Comisar” care ”s-a găsit obligat să-și pună un pistol în buzunar și cu propriile mâini să
împuște muncitorii nesupuși”, pentru a arăta celorlalți că ordinele sale trebuie executate.

Shaw spunea că procesele din Rusia (cele din timpul Marii Terori) au fost exagerate și respingea ideea că
acuzații pledaseră vinovați doar pentru că fuseseră drogați sau torturați. De fapt, unii dintre ei își
recunoșteau într-adevăr presupusa ”vină”, din convingerea că Partidul are întotdeauna dreptate, căci el
este infailibil;. În 1936, Shaw a apărat public Marea Teroare stalinistă, spunând că ”chiar și în opinia
celor mai aprigi dușmani ai Uniunii Sovietice și ai guvernului sovietic, procesele de epurare au
demonstrat clar existența unor conspirații active împotriva regimului....Sunt convins că acesta este
adevărul și sunt convins că adevărul va ajunge și în Europa Occidentală”.

Shaw și exterminarea celor ”nedemni de a trăi” VIDEO

Bernard Shaw a fost și un apărător al eugeniei, teoria care preconizează ameliorarea populațiilor umane
prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.). Shaw a mers însă mai
departe, promovând ideea de exterminare a celor care nu sunt de folos societății. ”Exterminarea trebuie
desfășurată pe o bază științifică dacă e să fie vreodată efectuată uman. [...] Dacă ne dorm un anumit tip
de civilizație și cultură, trebuie exterminați cei care nu își au locul în ea.” Mai mult decât atât, Shaw a
apărat ideea propusă de naziști, aceea de Lebensunwertes Leben– ”viață nedemnă de viață”. El
considera că există oameni care nu sunt de folos în această lume, care aduc mai multe probleme decât
valorează. În opinia sa, aceștia ar trebui puși să-și justifice existența, și dacă nu o pot face, dacă nu
produc atât cât consumă – sau, preferabil, mai mult, dacă nu se pot autosusține, dacă societatea trebuie
să-i țină în viață, atunci viața acestor oameni nu aduce niciun beneficiu societății și, spune Shaw, nu
poate fi de prea mult folos nici lor.

Una din obsesiile pe termen lung ale lui Shaw era uciderea în masă cu ajutorul unui gaz otrăvitor. Într-o
conferință ținută în 1910 la Eugenics Education Society, Shaw a declarat că ”trebuie să ne dedicăm
uciderii unui număr mare de oameni pe care acum îi lăsăm să trăiască. O parte a politicii eugenice ne va
duce în final la folosirea pe scară largă a camerei letale. Un număr mare de oameni ar trebui omorâți
pentru simplul fapt că irosesc timpul altor oameni care trebuie să aibă grijă de ei.” În 1933, Shaw a făcut
un apel către chimiști ”să descopere un gaz uman care ucide instant și fără durere”. Apelul său avea să
prindă formă ani mai târziu în Germania nazistă.
 Shaw nu îl admira doar pe Stalin, ci și pe Mussolini și chiar pe Hitler:”Mussolini, Hitler și restul se pot
baza pe mine că nu îi voi judeca prin prisma unor noțiunicomfortabilede libertate”. Întrebat ce ar trebui
britanicii să facă dacă naziștii ar trece Canalul, Shaw a răspuns simplu:”Welcome them as tourists.”

George Bernard Shaw a fost al treilea și cel mai mic copil (și singurul fiu) al lui George Carr Shaw și
Lucinda Elizabeth Gurly Shaw. Din punct de vedere tehnic, el aparținea „ascendenței” protestante -
nobilimea irlandeză debarcată -, dar tatăl său, practic, a fost mai întâi un funcționar public sinecurat și
apoi un negustor de cereale nereușit, iar George Bernard a crescut într-o atmosferă de sărăcie clară,
care pentru el era umilitor decât să fii doar sărac. La început, Shaw a fost tutorat de un unchi clerical și a
respins practic școlile la care a urmat; la 16 ani lucra într-un birou de agent funciar.

Shaw a dezvoltat o vastă cunoaștere a muzicii , artei și literaturii ca urmare a influenței mamei sale și a
vizitelor sale la National Gallery of Ireland . În 1872, mama sa și-a părăsit soțul și și-a dus cele două fiice
la Londra, în urma profesorului ei de muzică, George John Vandeleur Lee, care din 1866 împărțise
gospodăriile din Dublin cu Shaws. În 1876, Shaw a decis să devină scriitor și s-a alăturat mamei și surorii
sale mai mari (cea mai mică murind) la Londra. Shaw, în vârsta de 20 de ani, a suferit frustrări și sărăcie
continue. El depindea de lira mamei sale o săptămână de la soțul ei și de câștigurile ei ca profesor de
muzică. Și-a petrecut după-amiezile la British Museumsala de lectură, scrierea de romane și citirea a
ceea ce-i lipsise la școală și serile sale în căutarea unei autoeducări suplimentare în prelegerile și
dezbaterile care au caracterizat activitățile intelectuale contemporane din Londra de clasă mijlocie .

Ficțiunea sa a eșuat complet. Semiautobiografia și cu titlul adecvat Imaturitate (1879; publicat în 1930) a

respins fiecare editor din Londra. Următoarele sale patru romane au fost refuzate în mod similar, la fel
ca majoritatea articolelor pe care le-a trimis presei timp de un deceniu. Opera literară inițială a lui Shaw
i-a adus mai puțin de 10 șilingi pe an. Un fragment publicat postum ca Un roman neterminat în 1958 (dar
scris 1887–88) a fost ultimul său început fals în ficțiune

Piese majore:

1. Profesia doamnei Warren

2. Omul și Supermanul

3. Maior Barbara

4. Sfânta Ioan

5. Pigmalion

6. Casa Heartbreak

Cea mai reușită piesă de teatru a lui Shaw a fost „Pygmalion”, care a fost adaptată într-un film popular
din 1938 și apoi într-un smash muzical de pe Broadway: „My Fair Lady”.

Piesele sale se referă la o mare varietate de probleme sociale: guvern, opresiune, istorie, război,
căsătorie, drepturile femeilor. Este greu de spus care dintre piesele sale este cea mai profundă .
Copilăria lui Shaw:

Deși și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Anglia, George Bernard Shaw s-a născut și a crescut în
Dublin, Irlanda. Tatăl său a fost un negustor de porumb nereușit (cineva care cumpără porumbul cu
ridicata și apoi vinde produsul către comercianții cu amănuntul). Mama sa, Lucinda Elizabeth Shaw, era
cântăreață. În timpul adolescenței lui Shaw, mama sa a început o aventură cu profesorul ei de muzică,
Vandeleur Lee.

După multe relatări, se pare că tatăl dramaturgului, George Carr Shaw, a fost ambivalent cu privire la
adulterul soției sale și la plecarea ei ulterioară în Anglia. Această situație neobișnuită a unui bărbat și a
unei femei cu magnet sexual care interacționează cu o figură masculină „om ciudat” ar deveni obișnuită
în piesele lui Shaw: Candida , Man and Superman și Pygmalion .

Mama sa, sora lui Lucy și Vandeleur Lee s-au mutat la Londra când Shaw avea șaisprezece ani. A rămas în
Irlanda, lucrând ca funcționar, până când s-a mutat în casa mamei sale din Londra, în 1876. După ce
disprețuia sistemul educațional din tinerețe, Shaw a luat o altă cale academică - una auto-ghidată. În
primii ani petrecuți la Londra, a petrecut ore întregi citind cărți în bibliotecile și muzeele orașului.

George Bernard Shaw: critic și reformator social

În anii 1880, Shaw și-a început cariera ca critic de artă și muzică profesionist. Scrierea recenziilor de
opere și simfonii a dus în cele din urmă la noul său rol mai satisfăcător de critic de teatru. Recenziile sale
despre piesele londoneze au fost ingenioase, perspicace și uneori dureroase pentru dramaturgi, regizori
și actori care nu îndeplineau standardele înalte ale lui Shaw.

Pe lângă artă, George Bernard Shaw era pasionat de politică. A fost membru al Societății Fabian , un
grup în favoarea idealurilor socialiste, cum ar fi asistența socială socializată, reforma salariului minim și
protecția maselor sărace. În loc să-și atingă obiectivele prin revoluție (violentă sau nu), Societatea Fabian
a căutat o schimbare treptată din cadrul sistemului de guvernare existent.

Mulți dintre protagoniștii din piesele lui Shaw servesc drept piesă gură pentru preceptele Societății
Fabian.

Viața de dragoste a lui Shaw:

Pentru o bună parte din viața sa, Shaw a fost burlac, la fel ca unele dintre personajele sale mai comice:
Jack Tanner și Henry Higgins , în special. Pe baza scrisorilor sale (a scris mii de prieteni, colegi și colegi
iubitori de teatru), se pare că Shaw a avut o pasiune devotată pentru actrițe.

A menținut o corespondență lungă și cochetă cu actrița Ellen Terry. Se pare că relația lor nu a evoluat
niciodată dincolo de dragostea reciprocă. În timpul unei boli grave, Shaw s-a căsătorit cu o moștenitoare
bogată pe nume Charlotte Payne-Townshend. Se pare că cei doi erau prieteni buni, dar nu parteneri
sexuali. Charlotte nu dorea să aibă copii. Se zvoneste, cuplul nu a desavarsit niciodata relatia.

Chiar și după căsătorie, Shaw a continuat să aibă relații cu alte femei. Cea mai faimoasă dintre
povestirile sale a fost între el și Beatrice Stella Tanner, una dintre cele mai populare actrițe din Anglia
mai cunoscute sub numele ei căsătorit: doamna Patrick Campbell . Ea a jucat în mai multe piese ale sale,
inclusiv în „Pigmalion”. Afecțiunea lor unul față de celălalt este evidentă în scrisorile lor (publicate acum,
ca multe alte corespondențe ale sale). Natura fizică a relației lor este încă în dezbatere.
Colțul lui Shaw:

Dacă vă aflați vreodată în orașul Ayot St. Lawrence din Anglia, asigurați-vă că vizitați Shaw's
Corner. Acest frumos conac a devenit ultima casă a lui Shaw și a soției sale. Pe teren, veți găsi o cabană
confortabilă (sau ar trebui să spunem înghesuită) suficient de mare pentru un scriitor ambițios. În
această cameră mică, care a fost proiectată să se rotească pentru a capta cât mai multă lumină solară,
George Bernard Shaw a scris multe piese și nenumărate scrisori.

Ultimul său succes major a fost „În Good King Charles Golden Days”, scris în 1939, dar Shaw a continuat
să scrie în anii '90. A fost plin de vitalitate până la vârsta de 94 de ani când și-a fracturat piciorul după ce
a căzut de pe o scară. Vătămarea a dus la alte probleme, inclusiv la vezica urinară și la rinichi. În cele din
urmă, Shaw nu părea la fel de interesat să rămână în viață dacă nu putea rămâne activ. Când o actriță pe
nume Eileen O'Casey l-a vizitat, Shaw a discutat despre moartea sa iminentă: „Ei bine, oricum va fi o
experiență nouă”. A murit a doua zi.

George Bernard Shaw s-a născut la Dublin în Irlanda, în familia unui mic funcționar. Întrucât resursele
materiale ale părinților erau foarte limitate, Shaw n-a putut merge la universitate, lucru pe care, de
altfel, nu l-a regretat, socotind că "nu prea avea ce să învețe acolo". La vârsta de 20 de ani pleacă
la Londra și își încearcă forțele în gazetărie și literatură. Primul său roman "Lipsă de
maturitate" (Immaturity) i-a fost respins de editura "Chapman and Hall". Atras de mișcarea socialistă,
devine în 1884 unul dintre fondatorii "Societății fabienilor" (Fabian Society), din care s-a format mai
târziu partidul laburist englez. Scrie un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice,
remarcându-se ca publicist cu un stil caustic și combativ. Continuă și activitatea literară și reușește să
publice primele romane: "Un socialist individualist" (An Unsocial Socialist, 1884), "Profesiunea lui Cashel
Byron" (Cashel Byron's Profession, 1885), "Dragoste printre artiști" (Love Among Artists, 1887). Shaw
este atras de teatrul realist al scriitorului norvegian Henrik Ibsen și scrie eseul "Chintesența
Ibsenismului" (The Quintessence of Ibsenism, 1891), devine admirator al muzicii lui Richard Wagner, pe
care îl apără împotriva publicului englez refractar în cartea "Wagnerianul perfect" (The Perfect
Wagnerite, 1898).

Încă din 1885 Shaw a început să scrie o piesă de teatru în colaborare cu William Archer, dar ei nu s-au
putut înțelege și piesa a fost abandonată. Shaw a extras schițele inițiale și, dezvoltându-le, a creat prima
sa piesă "Casele văduvilor" (Widowers' Houses), reprezentată în 1892. Această piesă și cele ce au urmat
au provocat o adevărată controversă în lumea teatrală și literară. Popularitatea lui a crescut însă cu
fiecare nouă piesă, iar la sfârșitul secolului Shaw era deja cunoscut ca cel mai de seamă dramaturg al
timpului. Devenit celebru, a continuat până la sfârșitul vieții să participe la viața social-politică. Poziția lui
era ambiguă, salută revoluția socialistă din Rusia și se declară entuziast după vizita făcută în Uniunea
Sovietică în anii 30, anii marilor epurări staliniste, în același timp condamnă regimurile totalitare și este
adept al democrației. A murit în 1950 la vârsta de 94 de ani în reședința sa din Ayot Saint Lawrence.
În opoziție cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea
pe unul dintre cei mai mari maeștri ai artei realiste. Dar spre deosebire de Ibsen, al cărui teatru avea mai
mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor și satiră, creând situații care uimesc la început prin
caracterul lor neobișnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conțin, în fond, conflicte din viața reală,
redate de autor cu multă finețe. Shaw smulge măștile, dezvăluind contradicțiile flagrante ale vieții. În
majoritatea pieselor lui, problema este pusă și rezolvată nu prin acțiune, ci prin replicile spirituale ale
personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viața societății. Procedeul preferat al
scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare,
îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.