Caracterizarea lui Dinu Păturică și a Postelnicului Andronache Tuzluc

Ciocoiul este totdeauna și în orice țară un om venal, ipocrit, laș, orgolios, lacom, brutal
până la barbarie și dotat de o ambiție nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce și-a
ajuns ținta aspirațiunilor sale.
Personajul principal, Dinu Păturica, reușește prin inteligența sa malefică să parvină social
dar într-un mod crud și lipsit de scrupule. Naratorul obiectiv, îi face un portret fizic încă din
primul capitol prezentând statutul social al acestuia, urmărit in mod evaluativ, in procesul de
dezumanizare, Dinu Păturica, ilustrează prin destinul său o teză morală a omului care iubește
mai mult banii decât propria viață. Alături de Chera Duduca si Chir Costea Chiorul vor ruina
pe Andronache Tuzluc prin șiretenie, complot, vicleni, fiind susținuți si de Voda Ispilat care
va asupri tara si va susține boierii corupți. Pentru toate nedreptățile, in ultimul capitol al
romanului cei patru imolarii sunt pedepsiți exemplar datorită noului domn pământean care
face dreptate poporului. Acestea fiind spuse, Dinu Păturică este un personaj inteligent,
malefic, care iubește și a trăit doar pentru bani, iar fizic este scurt la statură, față oacheșă,
ochii negri, nas drept și ridicat cam în sus, toate aceste trăsături sunt spuse atât de către autor
cât au ieșit și din faptele și comportamentul personajului.
Andronache Tuzluc este personaj secundar, realist si negativ, întruchipând ciocoiul
venetic si parvenit, "putrejunea simucegaiul" ce distrug din temelii orice societate. Acest grec
venise în Țara Românească odată cu suita domnitorului fanariot Caragea și, prin vicleșug și
lingușire, știuse să-și asigure in scurt timp protecția domnitei Ralu. Tuzluc este inițiatorul
metodelor de îmbogățire grabnica, pe care le pune în aplicare câțiva ani buni și pe care le
preia Dinu Păturica pentru a le duce la perfecțiune. Parvenitismul personajului este ilustrat
direct de către narator prin ascensiunea rapida pe care o parcurge Tuzluc de la munca de
ciohodar (slujbaș, la curtea domneasca ce avea sarcina să se îngrijească de încălțăminte) la
vel-cămăraș (slujbaș care avea în grija sa odăile domnitorului ), apoi de la funcțiile de
calemgiu (logofăt de vistierie) și spătar (înalt demnitar la curtea domneasca ), până aproape
de vârful piramidei sociale, la atribuțiile de mare postelnic (mare boier, membru al sfatului
domnesc) și sfetnic preferatul domnitorului George Caragea. Priceput în uneltiri sivorbe
măgulitoare pentru cei puternici, Tuzluc este caracterizat direct de către narator, ca fiind
înzestrat cu un "mare talent în intrigă și lingușire". Indirect, aceste însușiri atestă iscusința și
lăcomia cu care Tuzluc reușește să strângă averi prin exploatarea țăranilor, iar prin cărdășie
cu hoții și tâlharii, jecmănește "tara in toate modurile mai mult de trei ani, până ce își
cumpăra vreo zece moșii, câteva familii de țigani, case, vii".
În concluzie, Dinu Păturică si Andronache Tuzluc au furat la fel țara și au profitat și au
murit la fel.