Tema: MODELUL EUROPEAN DE CONTROL AL

CONSTITUȚIONALITĂȚII LEGILOR
 Controlul contituționalității legilor este definit drept o activitate planificată
pentru a verifica o conformitate dintre constituție și lege, acesta fundamentând-se
pe principiul legalității, îndeplinind o cerință de ,,legalitate a legii”, deoarece
această legee este obligată sa îndeplinească și să respecte normele constituției.
Instituția dreptului constitutional cunoaște o serie de proceduri de urmat, reguli cu
privire la autoritățile capabile pentru a efectua această verificare și totodată
măsurile care pot fi luate după această procedură.
Funcțiile contolului constituționalității legilor sunt reprezentate de rezultatul
unor realități juridice și statale, fiind în același timp garanția unor principia și
structure constituționale. Astfel, aceste funcții ale controlului constituționalității
legilor sunt de necontestat, ele fiind o oglindă transparentă a garantării supremației
constituției. Totodată acest control apare ca o garanție pentru pacificarea vieții
politice, de asemenea, el permite exprimarea eficientă a opoziției parlamentare. În
timpul modificării unei Constituții sau dupa adoptare acesteia, este posibil să se
realizeze prin intermidiul votului a doua treimi dintre parlamentari. 1
Principalele modele de control al constituţionalităţii legilor sunt modelul
European și modelul American.
Naşterea şi dezvoltarea modelului european de control al constituţionalităţii legilor
stă în mod incontestabil sub semnul gândirii lui Hans Kelsen. Dacă modelul
american s-a născut din necesităţi practice şi în lipsa oricărei prevederi
constituţionale exprese, modelul european este rodul unei munci teoretice a unui
mare jurist austriac, Hans Kelsen. Ordinea juridică, în viziunea lui Kelsen, nu este
un sistem de norme juridice de acelaşi rang, ci un edificiu cu mai multe etaje
suprapuse, o piramidă sau ierarhie formată dintr-un anumit număr de paliere sau de
„straturi” de norme juridice, în vârful căreia se află Constituţia. Varianta
kelseniană de control al constituţionalităţii vizează crearea unui organ unic, special
şi specializat în exercitarea controlului, care să fie însă doar un legislator negativ,
deci să nu poată interveni în opera legislativă decât prin sancţionarea eventualelor
situaţii de neconstituţionalitate. Modelul european de control al constituţionalităţii
legilor presupune crearea unei instanţe unice, speciale şi specializate, însărcinate
cu exercitarea controlului, şi denumită Curte sau Tribunal Constituţional.
Principalele trăsături sunt: exercitarea controlului de constituţionalitate de către o
jurisdicţie constituţională specializată, sau „monopolul controlului, posibilitatea
exercitării unui control abstract de constituţionalitate, posibilitatea autorităţilor
1
Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții publice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2008
publice de a sesiza jurisdicţia constituţională, autoritatea absolută de lucru judecat
a deciziilor Curţilor constituţionale şi efectul lor obligatoriu erga omnes. 2
Controlul constituționalității legilor se clasifică în:
 Criteriul înscrierii în constituție: astăzi, constituțiile diferitelor state nu
prevăd un control așa strict. În funcție de consacrarea sa în legea
fundamentală, controlul constituționali- tății legilor a fost clasificat de
doctrină în control explicit şi control implicit. Suntem în fața unui
control explicit atunci când în mod expres constituția il prevede. În
această situație, constituția poate numai să înscrie în mod expres
obligația verificării constituționalității legilor sau poate, pe lângă
aceasta, să indice şi organul competent şi eventual procedura de
urmat. Cu titlu de exem- plu pentru controlul explicit prevăzut în
legea fundamentală putem cita Con- stituția Germaniei, a Italiei, a
Spaniei, a Portugaliei, a Belgiei, a Poloniei, a României. Suntem în
prezența unui control implicit atunci când constituţia nu-l prevede în
mod expres, dar el există implicit, ca urmare a principiului legalității.
Firesc, atunci când se verifică îndeplinirea conditiei de legalitate se
verifică şi constituționalitatea legii. Ca exemple pentru controlul
implicit al constituționalității legilor pot fi aduse cazul SUA sau
controlul existent în dreptul românesc în perioadele 1912-1923 şi
1944-1965.
 3.2. Criteriul organului competent să efectueze controlul: alt criteriu
de clasificare a controlului constituționalității legilor este şi cel al
autorității statale învestite cu această competenţă. În funcție de acest
criteriu au fost stabilite chiar mai multe clasificări. Într-o opinie ar
exista trei forme de control: controlul prin opinia publică, controlul
politic şi controlul judecătoresc. Controlul prin opinia publică este
controlul elementar, cuprinde reacţia opiniei publice la violarea
constituţiei. Această formă de control şi-a găsit fundamentul în
Constituția franceză din 1793 care arăta că în caz de violare a
drepturilor poporului din partea guver- nanților „insurecţia este pentru
popor şi pentru fiecare parte din popor cel mai scump drept şi cea mai
indispensabilă dintre datorii” şi că revolta individuală şi colectivă
devine sancțiunea legitimă a ilegalităţii şi a fortiori a eventualelor acte
neconstituţionale. În ce priveşte această formă de control, doctrinarii o
2
Prof. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN, DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE I, Suport de curs pentru
uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă, actualizat 2018, P. 70-71
 consideră primitivă, deoarece se apelează la violenţă. În această opinie
se consideră că cel mai eficient şi, mai ales, cel mai conform cu natura
lucrurilor este controlul constituționalităților legilor exercitat prin
judecători. Cât despre controlul politic, acesta este realizat de
autoritățile constituite ale statului (mai ales de adunările legiuitoare
sau organele interne ale acestora), altele decât cele judecătoreşti. Într-
o a doua opinie, controlul constituționalității legilor ar cunoaşte trei 1
forme şi anume: controlul parlamentar, controlul politic şi controlul
juris- dicțional. În această opinie, controlul politic este exercitat de un
organ cu caracter politico-statal şi care funcționează independent şi în
afara parlamen- tului. Controlul jurisdicțional se realizează sau prin
instanţele ordinare sau prin jurisdicţiile speciale.
 Criteriul temporal: în funcție de momentul în care se efectuează,
controlul constituționalității legilor se clasifică în control anterior
adoptării legilor şi control posterior adoptării lor. Controlul anterior
adoptării legilor, denumit şi control prea- labil, preventiv sau a priori,
se exercită în faza de proiect a legii. Cu privire la acest control trebuie
să observăm că el nu este un veritabil control al constituționalității,
căci atât timp cât legea nu este adoptată, proiectul poate fi îmbunătățit
chiar de inițiator sau poate fi abandonat. Mai mult Parlamentul poate
fi învestit cu dreptul de a decide chiar el, în ultimă instanţă, asupra
constituționalității textului în discuție. Acest control este mai mult o
garanție de legalitate şi deci și de constituționalitate. Controlul
posterior adoptării legilor, denumit și ulterior sau a posteriori, se
exercită asupra legilor deja adoptate sau asupra actelor cu forţă
juridică egală cu a legii. În această situație, în cadrul controlului
explicit, de regulă, se prevăd organele de stat care pot sesiza
neconstituționalitatea, organele de stat care pot decide cu privire la
constituționalitate, procedura de urmat şi sancțiunile. Acesta este
veritabilul control al constituționalității legilor.
 Criteriul procedurii de realizarea controlului: în sfârşit, un alt criteriu
utilizat de doctrină pentru a clasifica controlul constituționalității
legilor este şi acela al modalității prin care se iniţiază acest control. De
regulă se folosesc două procedee şi anume: controlul pe calea acțiunii
şi controlul pe cale de exceptie. În ce priveşte controlul pe calea
actiunii este considerat a fi un procedeu ofensiv, care permite atacarea
unei legi în fața unei instante determinate, căreia i se cere să
examineze validitatea constituțională a unui act juridic şi, eventual, să
 pronunțe anularea lui dacă a fost găsit neconstituțional. Doctrina
consideră însă că acest procedeu ridică unele dificultăți, mai ales în
ceea ce priveşte organizarea instanţei care ar tre- bui să se opună
autorității legiuitoare. El este apreciat în sensul că „D-a dat în practică
rezultate prea fericite şi, în general, doctrina îl consideră ineficient".
Controlul constituționalității pe cale de exceptie este considerat un
procedeu defensiv, când pentru a ataca trebuie să aştepti ca legea să ți
se aplice.
 Criteriul sistemic: in doctrină s-a afirmat că ar exista două modele de
justiție constituţio- nală, anume modelul american şi modelul
european (L. Favoreu). Prin justifie constituţională se înţelege
ansamblul instituţiilor şi procedurilor prin care se asigură supremaţia
constituției; justiția constituțională este garantia jurisdictională a legii
fundamentale (H. Kelsen, 1928). Modelul american de justiție
constituțională presupune realizarea controlului constituționalității
legilor de către tribunalele obişnuite (toate instanțele judecătoreşti
dintr-um stat), un control posterior, efectuat pe cale de exceptie şi care
se finalizează prin hotărâri judecătoreşti care au caracter obligatoriu
numai pentru părțile care au participat la respectivul proces (autoritate
relativă de lucru judecat). Modelul european atrībuie controlul
constituționalității legilor unor autorităţi special abilitate, denumite
tribunale sau curţi constituționale, iar acesta se poate realiza, în egală
măsură şi pe cale de acţiune şi pe cale de excepție, poate opera fie
anterior, fie ulterior intrării în vigoare a legii şi se finalizează prin
decizii care beneficiază de autoritate absolută de lucru judecat. Aşa
cum scria Maurice Duverger, sistemul unui tribunal special însărcinat
să controleze constituționalitatea pare preferabil celui al controlului
prin judecători ordinari, căci el permite alegerea unor judecători mai
bine adaptați funcţiei lor. Astăzi în multe state precum Austria,
Germania, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Ungaria, Polonia,
România există un control de tip „european” al constitutio nalității
legilor, în vreme ce modelul „american” este ilustrat de state precum
SUA, Grecia, Suedia, Norvegia, Mexic.3
Principalul efect al supremației Constituţiei şi al existenței controlului
constituţionalității legilor realizat de către o autoritate jurisdicțională îl constituie
3
Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții publice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2008
constituționalizarea dreptului. Acesta este un fenomen juridic complex, ce
afectează în ansamblul său un sistem juridic, prin interacțiunea care se stabileşte
între normele juridice ale legii fundamentale şi celelalte norme juridice, de rang
inferior constituţiei. Simpla existență a unei legi fundamentale nu este suficientă
pentru a caracteriza acest fenomen, după cum nici supremaţia constituției sau doar
existenţa controlului de constituționalitate nu pot fi identificate cu
constituționalizarea dreptului. Toate acestea sunt doar premise necesare pentru
demararea procesului de constituționalizare a ramurilor unui sistem normativ.
Constituționalizarea dreptului se defineşte ca un proces general, ce presupune o
anumită durată de timp, început odată cu adoptarea constituţiei şi continuat în
special sub controlul jurisdicţiei constituţionale special creată chiar de legea
fundamentală pentru garantarea supremației sale, proces care afectează treptat toate
ramurile sistemului juridic. Ea constă în interpretarea progresivă a normelor din
constituţie şi a celor de rang inferior constituției şi se manifestă prin existenţa a
două fenomene: unul ascendent, de sporire cantitativă a normelor constituţionale şi
altul descendent, de aprofundare a acestor norme.
Ca o consecință directă a constituționalizării, transformarea dreptului sub
influenţa legii fundamentale se traduce prin deducerea unor noi norme juridice pe
baza celor deja existente, prin anularea normelor juridice contrare constituției și
prin interpretarea şi aplicarea normelor juridice astfel încât ele să fie conforme cu
cele cuprinse în legea fundamentală. În această transfor- mare a întregului sistem
juridic sunt implicate atât autoritățile statale, legislative și judecătoreşti, cât şi
autoritățile care înfăptuiesc justiția constituțională. Indirect, această transformare
implică o simplificare a sistemului juridic, prin care acesta din urmă este
împiedicat să devină rigid şi este stimulat să se liberalizeze în permanență.4

4
Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții publice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2008
 BIBLIOGRAFIE
- Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții
publice, ed. 13, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008
- Prof. univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN, DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢII POLITICE I, Suport de curs pentru uzul studenţilor la forma de
învăţământ la distanţă, actualizat 2018, P. 70-71