SIMBOLISMUL

Este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie

impotriva romantismului si parnasianismului. Precusor al simbolismului in Franta este
considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri: “Les
Corespondances”(“Corespondente”) si “Les Fleurs du mal”(“Florile raului”). Precusor al
simbolismului romanesc a fost Mihai Eminescu, prin poeziile “Dintre sute te catarge” si
“Melancolie”.
Numele curentului a fost dat de Jean Moreas in articolul manifest intitulat “Le
symbolisme”(1886). Simbolismul are rolul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland la
simbol, aluzie, sugestie. Poetul francez Mallarme(1842-1898) a definit rostul si rolul poeziei
simboliste: “A numi un obiect inseamna a surprinde trei sferturi din bucuria poemului care
e facuta sa ghiceasca, putin cate putin; a sugera; iata visul.”
In Romania, simbolismul a aparut sub cuspiciile revistei: “Literatorul” a lui Alexandru
Macedonski, care s-a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent, mai putin ca poet
simbolist.
Reprezentantii romani ai simbolismului au fost: Ion Minulescu, George Bacovia,
Stefan Petrica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, Elena Farago.
TRASATURI:
 Raportul dintre simbol si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia cere o
modalitate specifica simbolismului
 Poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti acestui curent
literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza,
toate fiind insa sugerate, fara a fi numite: “a numi obiectul este a suprima trei sferturi din
farmecul poemului; a sugera; iata visul!”- Stephane Mallarm G
 Corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este principala modalitate de
realizare literara a poeziilor; de exemplu: cuvantul plumb are drept corespondent in natura
un metal greu, de culoare cenusie, maleabil si cu o sonoritate surda (patru consoane si doar
o vocala), care simbolizeaza starile sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: greutate
sufleteasca, angoasa, instabilitate psihica, claustrare intr-un spatiu fara solutii de evadare
 Muzicalitatea versurilor: prin prezenta instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol
(“Muzica inainte de toate”-P. Verlaine) fie prin muzicalitatea interioara a versurilor (“Arta
versurilor e arta muzicii”-Al. Macdonski)
 SIMBOLISMUL

 Versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o simpla conventie,

accentul punandu-se pe forma si ritmul versului
 Tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia nefericita a poetului intr-o
societate superficiala, meschina, incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze nivelul
artei adevarate
 Cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu putere de simbol, fie
sugerata prin corespondente (simbolul plumb=cenusiu), toate simbolizand stari si atitudini
poetice
 Olfactivul sugereaza in poezia simbolista stari ale eului poetic, fiind in general
sugerate mirosurile puternice prin simboluri foarte sugestive (cadrave, mort)
Este, asadar, un lucru cert faptul ca poezia simbolista apeleaza la toate simturile
omului, pentru o receptare totala si profunda a starilor poetice exprimate.
Teme specifice: moartea vazuta ca neant (nimic absolut), natura ostila, iubirea ca
prevestire a mortii, sau a nebuniei, tema citadina, orasul-loc al degradarii, claustrarea,
evadarea, starea de spleen.
Motive si simboluri: singuratatea, melancolia, misterul, ploaia, cimitirul, abatorul,
parcul pustiu, culorile, golul, somnul, frigul, umezeala, nevroza, plansul, motive si simboluri
muzicale.
Motivul dublului- starea de spleen atinge o intensitate paroxistica atunci cand eul
liric isi contempla propriul suflet mort: “Stam singur langa mort si-am inceput sa-l strig”.
Strigatul evoca intensitatea angoasei.
Poezia este asemanata cu muzica, pentru ca muzica lipsita de text nu povesteste
intamplari, nu trimite la imagini concrete ale lumii, ci transmite doar sentimente si trairi.
Muzica nu trebuie inteleasa, daca vrea sa traiasca sentimentele pe care le comunica
compozitorul si interpretul. Arthur Rimbaud considera ca lumea este o padure de
simboluri. Poezia simbolista foloseste adesea simboluri in locul ideilor exprimate,
discursuri, sub forma de enunturi clare. Simbolurile sunt ambiguitatea si sugestia
textului.Metafora mortului este ambigua, ea putand fi interpretata in mai multe feluri. Ea se
refera, de fapt, la sufletul cuprins de neant al eului liric. De asemenea, metafora: “aripile de
plumb” este greu de interpretat, ea referindu-se la pierderea aspiratiei catre inalt, absolute.