Universitatea „Ovidius” din Constanța

Facultatea de Medicină Dentară

Plagiatul în domeniul
academic

Oprea Andreea

Anul I, Grupa 3
 Introducere

Societatea este într-o continuă evoluție, astfel că numărul surselor de documentare este într-o
constantă creștere, plaja din care omul își poate fructifica cunoștințele este diversificată, iar, în prezent,
verificarea veridicității și autencității ideilor poate fi foarte usor realizată, întrucât este era tehnologiei iar
pentru acest lucru au fost inventate aplicații specializate.

În zilele noastre, simțul creativității și originalitatea sunt din ce în ce mai cautate și mai
promovate, căci acestea nu doar că încurajează dezvoltarea gândirii și a individului în sine, ci prin acestea
pot fi mult mai ușor remarcate și apreciate eforurile intelectuale ale celor care adauga o notă personală în
educarea umanității, fie că este vorba de un simplu reportaj realizat de o televiziune sau de o lucrare
stiințifică.

În ceea ce privește domeniul academic, acesta nu are doar rolul de a-i învăța pe studenți informații
referitoare la specialitatea fiecăruia, ci și de a-i instrui despre modul în care documentarea trebuie
realizată, despre filtrarea si aprofundarea învățăturilor, dar și de a-i pregăti în realizarea propriilor lucrări,
despre ce să facă și să nu facă atunci cand se inspiră din alte scrieri și, mai ales, despre primordialitatea
unicității.

Respectarea standardelor de sinceritate academică este una dintre cele mai importante norme de
conduită pe care mediul academic o împărtșăeste, acesta considerând esențială acordarea creditului
știițific.

Plagiatul este considerat o abatere academică gravă, indiferent de faptul că este vorba de cazuri
minore (citarea necorespunzătoare) sau despre cazuri majore, precum preluarea intenționată de paragrafe.
Munca unei alte persoane trebuie recunoscută și apreciată la capacitatea sa maximă întrucât numai așa
individul se simte folositor si că străduința sa nu este in zadar, plus că, în acest fel, societatea rămâne
onestă. Odată ce un student este nevoit să sublinieze ideile preluate, acesta va fi nevoit să își aducă
aportul personal în cadrul lucrării, în acest fel fiindu-i stimulate gândirea și creativitatea.

Nicăieri nu scrie ca este strict interzisă dorință de a evolua și de a se culturaliza, ci doar se cere ca
fiecare să-și primească meritele pentru eforturile depuse. În acest fel, studentul învață și să se
documenteze potrivit, și să stimeze munca altora, dar și să se autodepășească și să își aducă o contribuție
în lucrările de la universitate.
 Ce este plagiatul. Când se poate vorbi de comiterea unui plagiat. Cum se poate evita plagiatul.

Potrivit definiției dată de Dicționarul Explicativ Român (DEX), plagiatul este o „Copiere,
însușire, în întregime sau în parte, a ideilor altora pentru a le prezenta drept creații personale”, și o
„Operă literară, științifică sau artistică a altuia, însușită, integral sau parțial, de cineva și prezentată
drept creație proprie „ [1]

„Plagiatul este o problemă serioasă, o greşeală foarte gravă ce poate fi comisă atât intenţionat, cât
şi neintenţionat (din neatenţie sau superficialitate). Conform lui Earl Babbie, lucrările studenţeşti oferă
suficiente exemple de plagiat intenţionat sau neintenţionat. Astfel, prezentarea surselor are două avantaje
majore. Dacă se face în mod adecvat, scoate în evidenţă pe de o parte ideile proprii sau chiar originale ale
autorului, căci despre pasajele la care nu se menţionează nicio sursa se consideră că aparţin semnatarului
lucrării, iar pe de altă parte asistă cititorul în identificarea scrierilor relevante şi în localizarea pasajelor
interesante referitoare la temele care îl preocupă. În plus, permite autorului să crediteze sursa ideilor
prezentate în cazurile în care se cuvine să procedeze astfel.” [2]

În ceea ce priveste atitudinea studenților, aceștia se vor inspira în mod inevitabil din ideile și
cuvintele altora în scopul realizării propriilor scrieri (referate, lucrări de licență, de masterat sau de
doctorat), iar dacă aceștia nu specifică sursa informațiilor și își însuseșc parțial sau în totatlitate aceste
idei, se comite plagiat, denumit și ca furt intelectual. Mediul academic românesc a fost invadat, in
decursul ultimilor ani, de numeroase cazuri de plagiat, iar grav este faptul că, de cele mai multe ori,
acestea nu au fost rezolvate și vinovații nu au primit nicio sancțiune.

Din multitudinea motivelor care îi pot determina pe elevi să plagieze fac parte dorința de a obține
note cât mai mari, frica de a nu promova examenul, lipsa interesului față de materia la care trebuie să
realizeze lucrarea, faptul că aceasta modalitate pare cea comodă de a construi o temă sau chiar lipsa
încrederii în sine și în propriile capacități.

O formă de plagiat o constituie și cel neintenționat care se produce de cele mai multe ori deoarece
nu este înțeleasă ideea de proprietate intelectuală și, deci, respectul fata de aceasta. Plagiatul neintenționat
poate fi făcut foarte ușor de către un student în momentul în care acesta își realizează lucrarea pe grabă,
are un stil de lucru dezordonat și uită să pună ghilimelele textelor preluate sau pur și simplu nu este atent
atunci când o redactează.

Tipuri de plagiat și exemple de situații în care se poate vorbi despre plagiat:

a) „Plagiatul de tip copy-paste sau clonă” care presupune copierea literală a unei lucrări.

b) „Plagiatul prin citare parțială” care presupune ca în cadrul unei lucrari al cărei conținut este copiat
dintr-o singură altă sursă să se aduca minimale contribuții personale
c) „Plagiatul prin parafrazare” este atunci când se păstrează ideea centrală, dar conținutul este reformulat
utilizând expresii sinonimice, fără a se menționa sursa de inspirație

d) „Plagiatul prin mixare” care presupune ca porțiuni de propoziții să fie preluate din surse diferite și
așezate în așa manieră încât să se potrivească.

e) „Plagiatul prin reciclare, adică autoplagiatul” care presupune reutilizarea propriilor informații în două
lucrări diferite fără menționarea faptului că acestea au mai fost folosite in trecut.

f) „Plagiatul mascat” care presupune folosirea unor referințe inexistente cu scopul dezinformării.

g) „Plagiatul de tip agregat” care presupune ca întreaga lucare să conțină exclusiv informații preluate care
sunt citate în interiorul acesteia, dar nu conține nicio contribuție personală. [3]

„Activiştii, alături de alţi profesori universitari, aduc în discuţie eforturile discutabile ale
instituţiilor de învăţământ superior pentru a evita plagiatul. [...] universităţile ar trebui ca, pe lângă
implementarea de softuri care detectează pasajele copiate, să se asigure că doctoranzii învaţă cum să
citeze corect şi cum să adauge note de subsol în lucrări academice. [...] o altă problemă este că profesorii
coordonatori de teze au prea mulţi doctoranţi pe care îi îndrumă, aşa că de multe ori nu pot verifica
lucrările fiecăruia.” [4]

„Dincolo de aceste aspecte, până la urmă legate de circumstanțe, chestiunea plagiatului este una
complicată, datorită unor factori precum plurivalența definițiilor, caracterul contradictoriu al legislației
românești, sau absența unor instanțe morale si profesionale incontestabile, împotriva exceselor și
abuzurilor de acest fel.

Instanțele minore (sau ”micul plagiat”) se referă la comportamentul studenților (licență și master);
dimensiunea minoră provine din 3 elemente:

a. Miza plagiatului – este vorba de promovarea unei discipline, în condițiile în care sistemul de credite
transferabile și regimul regulamentar favorabil studentului oferă numeroase oportunități de reparare a
eșecului; deci, chiar și fără plagiere, studenții ar putea remedia examenul/laboratorul nepromovat în primă
instanță, fără dificultăți insurmontabile;

b. Conștiința plagiatului – atât experiența, cât și numeroase cercetări, arată că pentru studenții de la
aceste cicluri, elementul de fraudă nu apare cu claritate: mulți cred că scopul activității studențești este
acumularea de cunoștințe și probarea posedării acestui bagaj; a nu atribui sursa acestor cunoștințe și/sau a
prelua ”copy-paste” nu apare ca o încălcare gravă a unor norme, ci doar ca o formă a activității de
învățare;

c. Vinovăția în raport cu un comportament: o veche și puternică tradiție universitară crează și menține

o contra-cultură studențească, în care ”păcălirea” autorităților funcționează ca un act de bravură, de
reușită studențească și prestigiu în comunitatea de referință.
În schimb, instanța majoră a plagiatului, plasată la nivelul corpului profesoral și al studenților
doctorali (deja parte a primului) se validează prin:

a. Miza plagiatului – este vorba de obținerea de distincții academice, care sunt aducătoare de poziții în
ierarhia universitară, de funcții de management universitar, de venituri și, mai ales, de prestigiu, adică de
capital cultural (care poate fi transformat în alte forme de capital);

b. Conștința plagiatului – cei aflați în poziții didactice sau doctorale știu foarte bine că își însușesc
munca altora (fără a menționa sursele) și o fac cu abilitate, adică luându-și anumite măsuri de precauție
pentru a masca frauda;

c. Vinovăția – mediul academic nu valorizează o cultură a fraudei și nu legitimează indivizii prin

”eroismul” încălcării normelor etice.” [5]

„Luând ca punct de plecare pentru discuția de mai jos ideea că esența actului de a plagia constă în
dimensiunea sa conștientă (ceea ce înseamnă că autorul știe că fură și încearcă să ascundă furtul) aș vrea
să atrag atenția asupra următoarelor aspecte (adeseori ignorate în dezbaterile din mediul nostru
universitar):

Plagiatul nu este o chestiune de neatenție, nepricepere sau de întâmplare nefericită; plagiatorul

este o persoană care știe ce face și care folosește tot felul de tehnici: pasaje plagiate răsfirate, amestecarea
surselor, citarea corectă a unei fraze, urmată de plagierea a 2-3-4-n paragrafe, plagierea de pagini întregi
urmată de o referire vagă la sursă etc – totul pentru a ascunde urmele faptei sale;

Plagiatul nu este o chestiune de procent: frecvent se folosește ca scuză ideea că partea plagiată nu
reprezintă decât (să zicem) 15% din lucrare și/sau că ea nu se află în nucleul lucrării, ci doar in partea (să
zicem) de prezentare teoretică; acest argument transformă transgresiunea etică într-o chestiune de zarafi,
în care judecata se mută de la esența încălcării normelor la negocierea cotelor de încălcare ”admisibile”;
altfel spus: dacă cineva pătrunde prin efracție într-o casă și fură numai din bucătărie, nu și din sufragerie,
nu e hoț, pentru că nu a furat din partea centrală și nu a furat mai mult 15% din valoarea bunurilor din
casa.

Plagiatul nu este o chestiune de formă, ci de conținut: nici designul textului, nici formatul literelor,
nici paginația și niciun alt element de prezentare a textului nu pot oferi indici de diferențiere care să
eludeze plagierea conținuturilor;

Plagiatul nu este o chestiune politică și/sau juridică– el poate conduce la extrapolări în aceste
zone, dar în esența sa el este o problemă de etică academică și trebuie abordat cu instrumentele create de
mediul academic; un mediu academic care nu crează asemenea instrumente sau le crează ca un cașcaval
prin găurile căruia cei vinovați se pot strecura cu ușurință, este un mediu viciat, ros de un cancer moral
fără vindecare;

Plagiatul nu se limitează numai la însușirea necuvenită a unor creații intelectuale făcute publice în
formă tipărită, electronică sau digitală, beneficiind de protecție legală în virtutea unei oficializări a
caracterului lor public (ISBN, ISSN și alte forme); el include și reproducerea, fără citare sau referire, a
rezultatelor muncii studenților (referate, comunicări științifice, lucrări de diploma, dizertații, teze de
doctorat etc); în aceiași categorie a încălcării codurilor de etică academică intră și actul prin care o
persoană aflată în poziție de autoritate își trece numele în calitate de (co)autor alături de cel al autorului
real, fără a fi adus contribuții semnificative, ce pot fi probate în text, în raport cu materialul elaborat de
autorul inițial..”[7]

„Pentru a evita plagiatul, este necesar să știm cum să cităm corect lucrările și să folosim cotațiile.
Pentru aceasta, Manualul de stil din Chicago este de neprețuit. Se afirmă:

10.1 În mod ideal, autorii de lucrări cu studii originale își prezintă argumentele în propriile lor cuvinte.

10.2 Ori de câte ori autorii parafrazează sau citează direct din surse, aceștia ar trebui să acorde credit
cuvintelor și ideilor preluate de la alții.

10.3 Faptele cunoscute în mod obișnuit, disponibile în numeroase surse, nu ar trebui să fie cuprinse între
ghilimele sau să se citeze o sursă, cu excepția cazului în care formularea este preluată direct de la alta. De
asemenea, nu sunt tratate ca citate și expresiile literare proverbiale, biblice și binecunoscute folosite ca
parte a textului autorului. („The Chicago Manual of Style”, 1982: 282)” [8]

„Aparitia plagiatului nu înseamnă că ar trebui sa privim în altă direcție sau sa il acceptam atunci
când cineva care aplagiat este prins. [...] eșecul în sanctionarea plagiatorilor va inhiba pur și simplu
generarea de idei noi și încurajarea viitorilor plagiatori să culeagă recompense nemeritate și aprecierea
eforturilor altor cercetători și autori. Evident, va încuraja lipsa de etică, conduită neprofesionistă si
imoralitatea între academicieni [...]. Idei noi nu vor fi descoperite și ideile vechi vor continua pur și
simplu să fie reambalate în forme noi. Această tendință este dezastruoasă pentru societatea și generațiile
viitoare. Prin urmare, această tendință trebuie oprita înainte de a avea vreun efect pentru discipline și
profesii.” [9]

„Fie că un student plagiază intenționat sau accidental, consecințele pot fi foarte grave și pot varia
de la eșecul cursului la suspendarea școlii. Studenții care își distrează ideea de a-și înșela eseurile și
lucrările finale trebuie să-și dea seama că viitorul și reputația lor sunt în joc. Cei care nu sunt clari despre
ceea ce constituie plagiatul și regulile citării surselor trebuie să vorbească cu profesorii lor. Bibliotecile și
centrele academice de scriere sunt resurse excelente de luat în considerare. Bibliotecarii sunt experți în
cercetarea academică și sunt instruiți în a ajuta studenții să găsească surse fiabile și să integreze în mod
eficient aceste surse în scrierile lor.” [10]
 Concluzie

„Există multe motive pentru a evita plagiatul. Ați venit la universitate pentru a învăța să vă cunoașteți și
să vă exprimați mintea, nu doar pentru a reproduce opiniile altora - cel puțin nu fără atribuire. La început
poate părea foarte dificil să-ți dezvolți propriile opinii și probabil că te vei simți parafrazând scrierile
altora în timp ce încerci să le înțelegi și să le asimilezi argumentele. Cu toate acestea, este important să
învățați să vă dezvoltați propria voce. Nu este neapărat așteptat să deveniți un gânditor original, dar vă
așteptați să fiți unul independent - învățând să evaluați în mod critic munca altora, să cântăriți argumente
diferite și să trageți propriile concluzii.

Ar trebui să evitați plagiatul, deoarece aspirați să produceți lucrări de cea mai înaltă calitate. Odată ce ați
înțeles principiile utilizării sursei și citării, ar trebui să găsiți relativ simplu să vă îndepărtați de plagiat.
[...] Este important să apreciem că stăpânirea tehnicilor de scriere academică nu este doar o abilitate
practică, ci una care conferă atât credibilitate, cât și autoritate muncii tale și demonstrează angajamentul
tău față de principiul onestității intelectuale în bursă.” [6]

Bibliografie

1. https://dexonline.ro/definitie/plagiat

2. https://livadarucostel.wordpress.com/2013/12/10/plagiatul-o-problema-grava-pentru-mediul-academic/

3. https://unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/12/DeontologieAcademica-Ghid-practic.pdf - „Deontologie
academica” de Emilia Sercan de la Universitatea din Bucuresti

4. http://adevarul.ro/international/europa/cazurile-plagiat-randul-oficialilor-europeni-ridica-semne-
intrebare-privind-importanta-titlului-doctor-politica-1_513f159b00f5182b85facbe3/index.html

5. http://www.fjsc.unibuc.ro/home/doctorat/tipologii-ale-plagiatului – „Forme ale plagiatului” de prof.

Univ. Dr. Mihai Coman

6. https://www.ox.ac.uk/students/academic/guidance/skills/plagiarism- „Plagiarism” Universitatea Oxford

7. https://www.edupedu.ro/plagiatul-cel-de-toate-zilele/

8. http://people.ucalgary.ca/~hexham/content/articles/plague-of-plagiarism.html - „The Plague of

Plagiarism: Academic Plagiarism Defined” – Universitatea din Calgary

9. https://files.eric.ed.gov/fulltext/EJ909069.pdf - „Plagiarism in Academia” de Syed Shahabuddin de la

Central Michigan University

10. http://academicplagiarism.com/resources/students/what-is-plagiarism/