MATERIALE UTILIZATE IN CONSTRUCTIA DE NAVE

Oteluri carbon
O mare importanta intr-o constructive sudata o reprezinta plasticitatea otelului precum si
rezistenta sa la soc, care la randul lor, depind mult de compozitia chimica si de finetea structurii
cristraline a otelului.
In urma conferintei societatilor de clasificare s-au adoptat norme unificate privind elaborarea si
compozitia otelurilor navale, si anume:
1. Otelurile navale se împart in cinci grupe: A, B, C, D si E, acestea constituind o restrângere a
numărului de mărci de otel;
2. In ceea ce privește modul de elaborare, otelurile din categoriile C si E trebuie sa fie calmate.
Dezoxidarea se face cu ajutorul unui adaos de aluminiu, mangan sau siliciu ,obtinandu-se un
otel cu o structura fina, granulația fiind impusa

Otelurile din grupele A, B si D pot fi calmate sau semicalmate, oteluri necalmate fiind
eliminate de la constructia corpului.
Prin otel calmat se intelege otelul ce se obtine prin dezoxidarea completa a metalului lichid in
lingotiera, cu ajutorul unui dezoxidant, fapt care asigura solidificarea linistita, fara fierberea in
lingotiera . Elementele dezoxidante sunt: Al, Si, Mn, Ti.
Otelul necalmat fierbe la solidificare, degajând gaze, fapt ce conduce la o structura neomogena a sa.
La toate otelurile calmate este obligatoriu prezenta manganului in compoziție.
Pentru ca un otel sa fie calmat, el trebuie sa satisfacă condiția :
𝑀𝑛 + 5,2 𝑆𝑖 + 90 𝐴𝑙~(1,66 ÷ 2,5)%
3. S-a convenit compoziția chimica a otelurilor navale, conținutul de carbon fiind limitat, după
cum urmează:
• 𝐶 ≤ 0,23% pentru otelurile A si C;
• 𝐶 ≤ 0,21% pentru otelurile B si D;
• 𝐶 ≤ 0,18% pentru otelul E.
Aceasta limitare a conținutului de carbon s-a făcut deoarece la procente mai ridicate este favorizata
apariția fisurilor la cald in cordoanele sudate si creste tendința de fragilizare.
Conținutul de mangan este reglementat in funcția de marca otelului:
• 𝑀𝑛 ≥ 2,5% pentru otelul A;
• 𝑀𝑛 ≥ 0,8% pentru otelul B;
• 𝑀𝑛 = (0,6 ÷ 1,4)% pentru otelurile C si D;
• 𝑀𝑛 = (0,7 ÷ 1,5)% pentru otelul E.

Totodata mai trebuie indeplinita simultan si conditia:

𝐶 + 𝑀𝑛⁄6 ≤ 0,4
Conținutul de siliciu variază intre (0,1 ÷ 3,5)% pentru diferite calitati. Cantitatile de sulf si
fosfor sunt limitate la 0,05% Azotul disipat este limitat la 0,009%.
4. Referitor la tratamentele termice s-a convenit ca, pentru grosimi mari, anumite mărci de otel
trebuie livrate după tratamentul de normalizare. De exemplu, otelul C se normalizează pentru
grosimii 𝑠 ≥ 33 𝑚𝑚.

Oteluri aliate
Aceste oteluri au fost introduse din necesitatea de a reduce grosimile elementelor
structurale, fara diminuarea rezistentei construcției sudate, conducând la final la reducerea greutății
corpului prin imbunatatirea caracteristicilor mecanice ale otelurilor. Pentru a nu compromite
sudabilitatea, procentul de carbon la aceste oteluri este foarte scăzut, rareori ajungând la 0,18%, la
marcile mai bune procentul de carbon fiind de (0,12 ÷ 0,14)%.
Compozitia chimica a otelurilor slab aliate este extreme de variata, ele avand in afara de
carbon, urmatoarele elemente: 𝑁𝑖 (0,4%), 𝐶𝑟 (0,2%), 𝐶𝑢(0,35%), 𝑀𝑜 (0,08%). De regula,
procentul de elemente de aliere nu depaseste(2,5 ÷ 3)%.
Adeseori in elaborarea otelurilor navale in afara elementelor menționate se mai introduc: titan,
zirconiu, tantal, vanadiu.
O astfel de compozitie asigura proprietatii mecanice ridicate. Astfel, fata de otelurile carbon,
aceste oteluri slab aliate au limita de curgere si limita de rupere de circa (1,2 ÷ 1,4)ori mai mari, o
buna plasticitate, iar rezistenta la coroziune este de (2 ÷ 4)ori mai mare. Datorita plasticitatii
ridicate, otelurile slab aliate au o buna sudabilitate si proprietati tehnologice foarte bune. Aceste
oteluri mai sunt numite si oteluri de inalta rezistenta.
Compozitiile chimice ale acestor oteluri sunt stabilite de catre registru si sunt indicate prin procentul
pe care trebuie sa-l contina din fiecare element de aliere. Toate aceste oteluri sunt oteluri calmate.

Aliaje de aluminiu
In construcția de nave se utilizează aliaje de aluminiu cu mangan si magneziu care au
caracteristici mecanice destul de ridicate. Folosirea lor, este însa redusa datorita costului ridicat
limitându-se, in general, la executarea unor accesorii, rufuri, bărci de salvare si mai rar la
construirea corpului, excepție făcând navele speciale care trebuie sa aibă o greutate redusa.
Cele mai utilizate aliaje din aluminiu sunt următoarele : AlMn, AlMg, si AlMg5. In afara de
aluminiu si magneziu, aceste aliaje de aluminiu mai conțin si siliciu, cupru, fier in procente scazute.
Rezistenta la rupere variază intre110 𝑠𝑖 270 𝑁⁄𝑚𝑚2 .
Principalele caracteristici ale aliajelor de aluminiu sunt: ecruisarea accentuate in urma prelucrarii
prin îndoire si fenomenul de imbatranire. Din acest motiv, dupa prelucrarea prin indoire, aliajele de
aluminiu trebuie sa sufere un tratament termic de recoacere la(340 ÷ 370)0 𝐶.
Sudarea aliajelor de aluminiu este dificila datorita peliculei de oxid de aluminiu(𝐴𝑙2 𝑂3 ) care
impiedica fuziunea metalului de baza de cel de adaos. Sudarea este posibila numai in mediu de gaze
inerte. Mai trebuie avuta in vedere si rezistenta scazuta pentru temperaturi mai mari de 4800 ,fapt
pentru care piesele sudate nu trebuie miscate pentru a nu se deforma.
Piesele cu curburi pronunțate trebuie prelucrate la cald in intervalul de temperaturi(380 ÷
470)0 𝐶,dar in absenta oxigenului, pentru a nu se oxida. Încălzirea trebuie făcuta fie in baie de
salpetru cu temperatura controlata, fie in cuptoare speciale cu gaze inerte. In anumite cazuri
încălzirea poate fi făcuta si la focul de forja, dar trebuie avut grija sa nu se depaseasca temperatura
de topire, deoarece trecerea la starea lichida se face brusc, fara schimbarea culorii metalului. De
asemenea mai trebuie avuta in vedere temperatura de 4800 𝐶 la care aluminiul devine sfărâmicios,
deci la aceasta temperatura piesele nu vor putea fi prelucrate sau deplasate.